Service pension recalculation order upheld as lawful after illegality exception rejected.

Decizia nr. 4002/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 79/F din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 671 din 30 iulie 2010, emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, invocată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi Casa Naţională de Pensii Publice, în Dosarul nr. x/62/2010 al secţiei civile şi pentru cauze cu minor şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, din cadrul aceleaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin ordinul contestat s-a aprobat modelul deciziilor de recalculare a pensiilor de serviciu, prevăzut în anexele acestuia, în conformitate cu actele normative ce au stat la baza adoptării ordinului, respectiv Legea nr. 119/2010, Legea nr. 19/2000, H.G. nr. 13/2004 şi H.G. nr. 737/2010, enumerate în preambulul actului contestat.

Ordinul contestat a fost emis de autoritatea publică competentă şi în executarea actelor normative prevăzute în cuprinsul său, publicarea în M. Of. nefiind obligatorie, în acest caz. Prin modelele prevăzute în anexele Ordinului sunt prezentate modelele deciziilor privind recalcularea pensiilor, cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează această recalculare, persoana care se consideră vătămată prin emiterea deciziei privind recalcularea pensiei putând să o conteste, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 119/2010 şi Legea nr. 19/2000.

Ordinul nr. 671/2010 nu modifică Ordinul nr. 340/2001 al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, astfel cum susţine reclamantul, ci aprobă modelul deciziilor de recalculare a pensiilor, ca urmare a adoptării Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul invocând prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că hotărârea atacată nu cuprinde elementele prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., respectiv susţinerile părţilor cu arătarea dovezilor şi motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor; de asemenea, recurentul susţine că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin respingerea de către instanţa de fond a cererii de amânare, în vederea angajării unui apărător. Mai arată recurentul că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile, respectiv a actelor normative menţionate în preambulul actului contestat, cu care acesta nu este conform.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Hotărârea instanţei de fond cuprinde toate elementele prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., critica potrivit căreia din cuprinsul acesteia ar lipsi susţinerile părţilor, arătarea dovezilor şi motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor fiind vădit neîntemeiată; în ce priveşte solicitarea de a fi depusă la dosar documentaţia ce a stat la baza emiterii ordinului contestat, se constată că aceasta nu este o cerere de probe propriu-zisă; ea a fost formulată de reclamant prin cererea de sesizare cu excepţia de nelegalitate, iar prima instanţă a apreciat, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care lasă la latitudinea judecătorului această măsură, că nu se impune depunerea la dosar a documentaţiei ce a stat la baza emiterii ordinului contestat.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la apărare al recurentului-reclamant de către prima instanţă, prin respingerea cererii de amânare, în vederea angajării unui apărător, întrucât dispoziţiile art. 16 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd această posibilitate, nu sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii hotărârii, iar recurentul-reclamant nu a făcut dovada unei vătămări ce nu poate fi altfel înlăturată, de vreme ce a avut cunoştinţă de termenul la care a avut loc judecata şi, mai mult decât atât, instanţa de judecată, prin încheierea de şedinţă din 4 aprilie 2013 (dosar fond) a amânat pronunţarea, pentru a da părţilor posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise.

Recursul nu este întemeiat nici în ce priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Actul administrativ supus controlului de legalitate este Ordinul nr. 671 din 30 iulie 2010 emis de preşedintele CNPAS, prin care s-a aprobat modelul deciziilor de recalculare a pensiilor de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 10 din H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Motivele de nelegalitate invocate de reclamant vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010 prin care s-a modificat cadrul normativ al pensiilor de serviciu, iar nu actul administrativ atacat, emis în baza şi executarea acesteia.

Susţinerea recurentului referitoare la încălcarea principiului constituţional al ierarhizării actelor normative este lipsită de consistenţă, întrucât prin ordinul contestat s-au asigurat numai condiţiile pentru executarea prevederilor H.G. nr. 737/2010, la rândul ei adoptată în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Se constată, astfel, că ordinul a cărui nelegalitate a fost invocată pe cale de excepţie conţine un articol unic, prin care se aprobă modelul cuprins în anexe al deciziilor de recalculare a pensiilor de serviciu, utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.

În privinţa criticii referitoare la nepublicarea ordinului contestat în M. Of. al României, Partea I, Înalta Curte reţine că publicarea actului este o operaţiune administrativă ulterioară emiterii actului, a cărei neîndeplinire afectează opozabilitatea, iar nu validitatea acestuia; or, recurentul nu poate invoca inopozabilitatea actului de vreme ce acesta i-a fost pus la dispoziţie de către intimată, fiind ataşat la cererea de chemare în judecată (dosar fond).

Nu în ultimul rând, modelele (formularele) aprobate prin ordin nu fac decât să reia dispoziţiile H.G. nr. 737/2010 şi ale Legii nr. 119/2010, a căror aplicarea o fac, necuprinzând nici un element de noutate.

Se reţine, aşadar, că soluţia primei instanţe reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forţei juridice a actelor normative, actul administrativ contestat neadăugând la lege şi necontravenind sensului şi spiritului actelor normative cu forţă juridică superioară în aplicarea cărora a fost emis.

Faţă de considerentele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se soluţia primei instanţe, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 79/F din 11 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL