Termination of concession and lease contracts with forfeiture clauses upheld for delayed payment after expiry of cure period.

Decizia nr. 2128/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluţia instanţei de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura anularea adresei pârâtei din 25 octombrie 2012 privitoare la rezilierea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabili de vânzare din 28 octombrie 2005 (astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin acte adiţionale ulterioare); anularea adresei pârâtei din 26 octombrie 2012 privitoare la rezilierea contractului de concesiune atribuire directă din 18 august 2006 (astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin acte adiţionale ulterioare); repunerea părţilor în situația anterioară actelor administrative contestate, în sensul constatării valabilităţii contractului de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare din 28 octombrie 2005 şi a contractului de concesiune atribuire directă din 18 august 2006.

Curtea de Apel Constanţa prin sentinţa nr. 9/CA din 14 ianuarie 2014 a respins acţiunea formulată de reclamantă ca nefondată, reţinând, în esenţă, că în raport de clauzele contractuale şi de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, momentul desfiinţării contractelor se situează la data de 26 octombrie 2012 şi nu la 2 noiembrie 2012, cum eronat a susţinut reclamanta şi s-a menţionat în raportul de expertiză, facturile fiind emise pentru perioade de timp diferite iar termenul de plată de 30 de zile a fost depăşit.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Recurenta critică hotărârea recurată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Consideră recurenta că în mod greşit, cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 969, art. 1020-1021 C. proc. civ., instanţa de fond a reţinut că, în speţă, s-ar verifica întrunirea cumulativă a tuturor condiţiilor necesare pentru a opera rezilierea celor două contracte, ca efect al pactelor comisorii stipulate în cuprinsul lor.

Subliniază recurenta că instanţa de fond nu a observat că executarea obligaţiilor s-a produs chiar la data la care pârâta a înţeles a se folosi de dreptul său de a desfiinţa contractul, respectiv la data de 26 octombrie 2012.

S-a susţinut că în mod eronat instanţa de fond nu a observat că rezoluţiunea/rezilierea poate fi cerută/declarată doar de creditorul care şi-a executat sau s-a arătat gata a-şi executa obligaţiile.

3. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, analizând recursul formulat, reţine că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Criticile formulate de recurentă care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Rezultă din cuprinsul contractului de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare din 28 octombrie 2005, încheiat între recurenta-reclamantă şi Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, respectiv Cap.III - Obligaţiile părţilor, pct. 3.2. lit. c) şi respectiv Cap. VII - Pact comisoriu expres de gradul IV, că recurenta, în calitate de utilizator, avea obligaţia să efectueze plăţile în cuantumul valoric stabilit şi la datele fixate, iar în cazul neexecutării mai mult de 30 de zile a obligaţiilor contractuale de natură financiară, părţile sunt de acord ca acest contract să fie desfiinţat de plin drept, fără somaţie sau punere în întârziere şi fără intervenţia instanţei de judecată.

În conformitate cu prevederile Contractului de concesiune atribuire directă din 18 august 2006, respectiv Cap. VII - Obligaţiile părţilor, Cap. VIII - Garanţii şi asigurări şi Cap. X - Pact comisoriu expres de gradul IV, recurentei-reclamante în calitate de concesionar îi revenea îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în contract, iar în cazul neexecutării obligaţiilor contractuale de natură financiară mai mult de 30 de zile, contractul se desfiinţa de plin drept, fără somaţie sau punere în întârziere şi fără intervenţia instanţei de judecată.

Aceste prevederi contractuale au fost acceptate şi asumate de recurenta-reclamantă.

Potrivit notificărilor nr. N1 şi nr. N2 din 13 iulie 2012, recurentei-reclamante i-a fost comunicat că nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, figurând cu debite în cuantum de 30.771,14 RON şi respectiv, 71.672,67 RON, la data de 7 iunie 2012, aceste sume fiind plătite la 26 octombrie 2012 prin OP din 26 octombrie 2012, fapt confirmat şi în cuprinsul raportului de expertiză.

Deci, obligaţiile scadente la 7 iunie 2012 au fost achitate de recurenta-reclamantă la 26 octombrie 2012, dată la care au fost emise şi adresele nr. A1 şi nr. A2 prin care pârâta a comunicat rezilierea contractelor menţionate anterior.

Prin urmare, rezultă cu evidenţă, că recurenta-reclamantă nu a respectat prevederile contractuale, astfel că în mod corect creditorul a dat eficienţă pactelor comisorii şi a reziliat contractele, în prealabil recurenta fiind încunoştinţată de nerespectarea obligaţiilor şi cuantumul debitelor acumulate şi necontestate.

Faptul că la data de 26 octombrie 2012 când a intervenit rezilierea au fost achitate şi debitele, nu poate conduce la schimbarea soluţiei instanţei de fond, cât timp debitele erau scadente la 7 iunie 2012, deci neachitate în termenul contractual şi, mai mult, achitate după 4 luni de la data notificării.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a statuat că rezilierea contractelor a intervenit în mod legal la 26 octombrie 2012, neavând relevanţă că la aceeaşi dată au fost plătite debitele, cât timp obligaţiile contractuale nu au fost îndeplinite în conformitate cu clauzele, respectiv termenele contractuale exprese, asumate şi acceptate de recurenta-reclamantă.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că pârâta nu şi-a executat la rândul său obligaţiile, nu pot infirma soluţia instanţei de fond. Obiectul cauzei deduse judecăţii nu vizează cereri legate de neîndeplinirea obligaţiilor pârâtei, aceasta nefiind notificată în vreun fel cu privire la neîndeplinirea vreunor obligații contractuale.

Mai mult, prevederile privind pactele comisorii inserate în contractele menţionate nu lasă loc de interpretare în ceea ce priveşte desfiinţarea de plin drept a contractelor în cazul neexecutării mai mult de 30 de zile a obligaţiilor contractuale.

În concluzie, soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinţei nr. 9/CA din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2015.