Unjustified acquisition of assets: authenticity of private loan contracts and unproven currency exchange operations under integrity law

Decizia nr. 2099/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate

Prin raportul de evaluare din 4 decembrie 2012, Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat, în temeiul art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu privire la faptul că A., consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Bacău nu a respectat prevederile legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese.

S-a reţinut că, în urma activităţii de evaluare desfăşurată, rezultă că între modificările patrimoniale intervenite între averea dobândită şi veniturile realizate de către A. şi soţia sa, B., pe durata deţinerii de către acesta, a mandatului de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Bacău, a fost identificată în perioada 22 septembrie 2008-31 decembrie 2009 o diferenţă de 1.054.137,35 RON (echivalentul a 248.776 euro), în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010.

Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bacău, secţia a-II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 1790 din 1 octombrie 2013, a admis cererea de cercetare a averii pârâţilor A. şi B., formulată de Agenţia Naţională de Integritate şi, în consecinţă a constatat că nu are caracter justificat dobândirea de către pârâţii A. şi B. a sumei de 791.628,08 RON.

Totodată, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1995 modificată, confiscă de la pârâţii A. şi B. suma de 791.628,08 RON.

Calea de recurs exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 170 din 01 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au promovat recurs pârâţii A. şi B., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea acestuia raportat la pct. 6 din art. 488 s-a criticat soluţia instanţei de fond referitoare la interpretarea contractelor de împrumut sub semnătură privată ca nefiind reale precum şi neluarea în seamă a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, iar raportat la încălcarea dispoziţiilor pct. 8 ale art. 488 s-a susţinut că judecătorul fondului a interpretat în mod eronat dispoziţiile Regulamentului nr. 4/2005 al Băncii Naţionale a României privind schimbul valutar.

II. Soluţia instanţei de recurs

1.Argumentele de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 vizează faptul că instanţa de fond ar fi argumentat soluţia pe motive străine de natura pricinii şi contradictorii.

În fapt ceea ce se critică este realitatea operaţilor consemnate prin „contractele de împrumut” (înscrisuri sub semnătură privată) încheiate de recurentul A. cu C., D., E. şi F.

Analizând aceste înscrisuri rezultă următoarele:

A. comunică A.N.I. raportat la adresa acestei instituţii un număr de 3 contracte de împrumut încheiate cu F. în sumă de 68.000 euro şi G. în sumă totală de 10.000.000 euro datate 28 noiembrie 2010, respectiv 2 iunie şi 5 septembrie 2008.

Ulterior depune un proces verbal din 6 noiembrie 2012 la sediul A.N.I. alte contracte de împrumut cu C. datat 3 octombrie 2008, D. datat 9 decembrie 2008, 1 martie 2009, 2 mai 2009 şi E. datat 1 iunie 2009.

Reţinând ca pertinete argumentele reliefate de către instanţa de fond referitoare la lipsa forţei probatorii a acestora, Înalta Curte constată la analiza acestora şi alte aspecte care fac ca susţinerile recurentului referitoare la caracterul real al acestora să nu pară valabile.

Astfel primele trei contracte prezentate deşi datate 28 noiembrie 2010, respectiv 5 septembrie 2008 conţin aceleaşi greşeli ortografice „contract de înprumut”-„definitiv” în timp ce contractele prezentate ulterior datate 3 octombrie 2008, 9 decembrie 2008, 1 martie 2009 şi 2 mai 2009 prezintă titlul corect de „contract de împrumut”.

Mai mult ultimele fac menţiune în mod expres de faptul că recurentul A. realiza împrumuturi pentru SC H. SRL în timp ce primele nu au respectiva precizare.

Rezultă, din chiar forma în care au fost întocmite înscrisurile, faptul că acestea se încadrează pe tipuri diferite, ceea ce nu ar fi firesc conform succesiunii temporale, astfel că apar justificate susţinerile intimatei precum că acestea ar fi fost realizate pro cauza.

Cât priveşte concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză acestea nu contrazic în niciun fel soluţia instanţei. Din contră, instanţa, reţinând că SC H. SRL a fost creditată de către recurent cu suma de 1.050.492 RON şi nu cu suma indicată de A. de 1.200.000 RON a utilizat acest rezultat pentru calculul averii dobândite de recurent în perioada analizată.

Din calculele expertizei care a confirmat că doar o singură sumă a fost depusă prin transfer bancar la societate, restul fiind depus în numerar la casieria SC H. SRL a analizat instanţa de fond veridicitatea împrumutului din perspectiva tranzacţiilor valutare.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la greşita interpretare a dispoziţiilor Normelor Băncii Naţionale a României privitoare la schimbul valutar, susţinându-se faptul că aceste privesc doar persoanele juridice nu şi cele fizice.

Subliniind faptul că în majoritatea contractelor de împrumut vizate se precizează faptul că împrumutatul acţionează „pentru” SC H. SRL deci ca reprezentant al persoanei juridice şi nu doar, precum în contractul cu I. ca persoană fizică, se remarcă totodată afirmaţia recurentului precum că ar fi efectuat schimbul valutar la case de schimb din cadrul instituţiilor bancare sau particulare.

Cu toate acestea, A. nu a putut proba realizarea vreunui schimb valutar, deşi suma totală de 324.000 euro nu putea fi schimbată în RON decât într-un număr crescut de operaţiuni de gen.

Mai mult dacă în cadrul caselor de schimb „particulare” este posibil ca acestea să nu arhiveze un interval de timp îndelungat operaţiunile efectuate, cele bancare au această obligaţie, stocarea datelor fiind de resortul instituţiilor bancare.

Imposibilitatea de a proba fie şi un schimb valutar bancar de către recurent, deşi, în temeiul art. 22, 23 din Regulamentul nr. 4/2005 al Băncii Naţionale a României instituţiile, cu precădere cele bancare stochează datele privitoare la schimburile valutare efectuate întăresc concluziile referitoare la nerealitatea operaţiunilor de împrumut efectuate ceea ce conduce la concluzia că nici acest motiv de recurs nu apare ca întemeiat.

2.Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

În raport de motivele de recurs analizate mai sus, Înalta Curte apreciază că acestea, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu apar ca fondate astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 170 din 01 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2015.