Jurisdictional conflict in contraventional complaint: locus delicti for wine non-conformity liability under Law No. 244/2002 located at site of commercialization rather than production
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by definitively assigning exclusive competence to the Câmpina Court of First Instance, Section of Administrative and Fiscal Disputes, ruling against the conflicting claim of the Tulcea Court of First Instance. The dispute arose from a contraventional complaint filed by a wine producer against the County Directorate for Agriculture, challenging a 40,000 RON administrative fine imposed after regulatory inspectors found that a demisweet wine product exceeded legal sugar limits and contained prohibited colorants. The key legal issue was determining the *locus commissi delicti* for the alleged violation under Article 51(f) of Law No. 244/2002, which criminalizes the consumption and commercialization of non-compliant wines rather than their mere production or bottling; the Court held that since the unlawful commercialization activity occurred at a sales point within Câmpina’s territory and no evidence placed the act in Tulcea, the offense was committed in Câmpina.
Legislator headnote
AI generatedart. 135 C. proc. civ, art. 51 lit. f) din Legea nr. 244/2002; Jurisdictional conflict in contraventional complaint: locus delicti for wine non-conformity liability under Law No. 244/2002 located at site of commercialization rather than production: Prin procesul-verbal de control şi constatare a contravenţiei din 10 iulie 2013 petenta SC A SRL Tulcea a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 40.000 RON, în temeiul art. 47 alin. (1) din H.G. nr. 769/2010 şi respectiv art. 51 lit. f) coroborat cu art. 52 pct. c din Legea nr. 244/2002.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 1717/2015
Camera de Consiliu
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3412 din 6 noiembrie 2014, Judecătoria Câmpina a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusivă a instanţei, invocată, din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect plângere contravenţională formulată de petenta SC A. SRL, în contradictoriu cu intimata Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Prahova, în favoarea Judecătoriei Tulcea.
Învestită prin declinare, Judecătoria Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 49 din 14 ianuarie 2015 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Tulcea şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Câmpina. De asemenea, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă între Judecătoria Câmpina şi Judecătoria Tulcea, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Judecătoriei Câmpina, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin procesul-verbal de control şi constatare a contravenţiei din 10 iulie 2013 petenta SC A SRL Tulcea a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 40.000 RON, în temeiul art. 47 alin. (1) din H.G. nr. 769/2010 şi respectiv art. 51 lit. f) coroborat cu art. 52 pct. c din Legea nr. 244/2002.
Organele de control au reţinut faptul că la data de 9 mai 2013 inspectorii I.S.C.T.V. Prahova s-au deplasat la SC B. SRL Poiana Câmpina şi au recoltat probe din produsul vin de masă roşu demisec „C.”, aflat la comercializare în punctul de lucru al societăţii menţionate, produs achiziţionat de distribuitorul SC D. SRL şi care este fabricat şi îmbuteliat de petenta SC A. SRL Tulcea la data de 4 februarie 2013, conform indicaţiilor de pe etichetă.
Au fost recoltate probe şi sigilate cu sigiliul, etichetate şi trimise spre analiză la I.C.C.C.I.V. Valea Călugărească, iar în urma analizelor efectuate a fost emis raportul de încercare din 3 iunie 2013, conform căruia produsul nu se încadrează în limitele Legii nr. 244/2002 şi ale H.G. nr. 769/2010, deoarece conform art. 26 alin. (2) lit. i), valoarea determinată a conţinutului de zahăr este de 3,25 g/l, sub limita minimă admisă de lege pentru categoria de vinuri demisec, de 4 g/l., iar vinul este impropriu consumului uman, deoarece prezintă colorant.
Potrivit art. 51 lit. f) din Legea nr. 244/2002 constituie contravenţie „punerea în consum şi comercializarea unor vinuri şi a altor produse obţinute din must şi/sau vin, care nu corespund caracteristicilor calitative şi de compoziţie, stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi”.
Din constatările organelor de control, rezultă că activitatea de punere în consum şi comercializare a vinului s-a realizat la unitatea aparţinând la SC B. SRL Poiana Câmpina, aflată în raza teritorială de competenţă a Judecătoriei Câmpina, neexistând nicio dovadă în sensul că aceste activităţi s-ar fi derulat în municipiul Tulcea.
Deci, chiar dacă s-ar admite că activitatea de producţie şi îmbuteliere a vinului s-ar fi efectuat la sediul social al petentei, aceste fapte nu sunt sancţionate potrivit textului de lege reţinut de organul constatator. Simplul fapt de a produce şi îmbutelia vinuri şi alte produse obţinute din must şi/sau vin, care nu corespund caracteristicilor calitative şi de compoziţie, nu constituie contravenţia prevăzută de art. 51 lit. f) din Legea nr. 244/2002, în lipsa punerii în consum şi a comercializării ulterioare a acestor produse.
Prin urmare, locul săvârşirii faptei este în raza de competenţă a Judecătoriei Câmpina.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC A. SRL şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Prahova în favoarea Judecătoriei Câmpina.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2015.