Territorial jurisdiction for labor contraventions: employer’s headquarters versus actual workplace

Decizia nr. 1439/2015

Camera de Consiliu

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 13766 din 18 octombrie 2013, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu de către instanţă şi a dispus declinarea cauzei având ca obiect plângere contravenţională formulată de petenta SC A. SRL împotriva procesului-verbal de contravenţie, întocmit la data de 23 iulie 2012 de I.T.M. Prahova, în favoarea Judecătoriei sector 5 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea se soluţionează de judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, în speţă judecătoria în a cărei rază de competenţă îşi are sediul angajatorul.

Prin sentinţa civilă nr. 8476 din 2 decembrie 2014, Judecătoria sector 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC A. SRL şi pe intimatul I.T.M. Prahova, în favoarea Judecătoriei Ploieşti şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria sector 5 a reţinut că prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, emis de intimat la data de 23 iulie 2012, petenta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în sumă de 20.000 RON, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 93/2003, respectiv pentru faptul că în perioada 15 iulie 2012-19 iulie 2012 petenta a primit la muncă două persoane fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă.

S-a reţinut că potrivit art. 32 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este de competenţa exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia şi, având în vedere că din cuprinsul procesului-verbal sus-menţionat rezultă că fapta ce i se impută petentei a fost săvârşită în localitatea Potigrafu, din judeţul Prahova, competentă să soluţioneze această plângere este Judecătoria Ploieşti.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Judecătoria sector 5 Bucureşti a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5 Bucureşti.

Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, întocmit la data de 23 iulie 2012 la sediul I.T.M. Prahova, petenta SC A. SRL a fost sancţionată cu amendă în cuantum total de 20.000 RON, conform art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 republicată (C. muncii), pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ, faptă constând în aceea că, în perioada 15 iulie 2012 - 19 iulie 2012, petenta a primit la muncă pe numiţii B. şi C. fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă.

Din actele dosarului rezultă faptul că cei doi au fost identificaţi cu ocazia controlului efectuat de I.T.M. Prahova, la data de 19 iulie 2012, la punctul de lucru al petentei situat în com. Gorgota, judeţul Prahova, desfăşurând activitate de foraj pentru petentă, începând cu data de 15 iulie 2012, fără a avea încheiate contracte de muncă în formă scrisă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 republicată, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 RON la 20.000 RON pentru fiecare persoană identificată, primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ.

De asemenea, potrivit art. 16 din actul normativ menţionat, contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă - ad validitatem, în limba română, obligaţia de încheiere revenind angajatorului.

Or, aşa cum în mod corect a reţinut Judecătoria Ploieşti, elementul material al acestui gen de contravenţie îl constituie, în concret, recrutarea forţei de muncă fără formele impuse de lege, în conţinutul constitutiv al faptei o cerinţă esenţială fiind reprezentată de omisiunea intenţionată a subiectului activ de întocmire a formalităţilor aferente angajării, prevăzute ad validitatem, iar această obligaţie incumbă angajatorului, având caracter prealabil desfăşurării raporturilor propriu-zise de muncă.

S-a reţinut, de asemenea, în mod corect, că îndeplinirea conduitei active la care legea obligă nu se poate realiza decât la sediul central al angajatorului, ori, după caz, locaţia filialelor înzestrate cu personalitate juridică, iar sintagma de „primire la muncă” este utilizată de legiuitor într-un sens larg şi nu se circumscrie exclusiv activităţii desfăşurate în concret, la un anume moment dat, în câmpul muncii, pe baza unui acord de voinţă inform, ci înglobează acest aspect în sfera sa.

Astfel, legea sancţionează, în general, desfăşurarea de activităţi lucrative sub coordonarea angajatorului, în lipsa acordului de voinţă al părţilor în formă scrisă, independent de multitudinea de puncte de lucru la care îşi poate desfăşura, în concret, activitatea salariatul, într-un anumit interval de timp. O atare contravenţie prezintă caracter continuu, astfel că simpla constatare efectuată de agenţi ai statului la un moment dat, cu consecinţa întreruperii activităţii contravenţionale, nu poate constitui criteriul absolut pentru determinarea locului săvârşirii contravenţiei.

Potrivit art. 260 alin. (3) C. muncii, contravenţiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică dispoziţiile legislaţiei în vigoare, adică dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea însoţită de copia de pe procesul verbal de contravenţie se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Este vorba, astfel, de o competenţă teritorială exclusivă în soluţionarea plângerilor contravenţionale, competenţă care, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi înlăturată.

Locul săvârşirii pretinselor fapte de natură contravenţională este localitatea unde se află sediul petentei, din moment ce obligaţiile încălcate revin angajatorului, iar neîndeplinirea acestor obligaţii constituie, potrivit dispoziţiilor din C. muncii, contravenţie.

Neîndeplinirea respectivelor obligaţii nu putea fi săvârşită decât la sediul angajatorului, astfel după cum arată în mod expres art. 16 C. muncii, deoarece inclusiv inacţiunea se săvârşeşte ca element material al contravenţiei la locul în care ar fi trebuit să se săvârşească acţiunea, conduita activă la care legea obligă.

Astfel, în prezenta pricină competenţa de judecată a plângerii contravenţionale aparţine Judecătoriei sector 5 Bucureşti, în cărei circumscripţie teritorială este situat locul săvârşirii pretinselor fapte de natură contravenţională.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei sector 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC A. SRL şi pe intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova în favoarea Judecătoriei sector 5 Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2015.