Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1382/2015 AI generated

Court of Auditors wins appeal as annulment ruling on mining closure funds quashed and remanded for retrial.

Case Number Decizia nr. 1382/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The court (High Court of Cassation and Justice, Administrative and Fiscal Section) granted the appeal by the Court of Auditors, quashed the lower court's judgment (Civil Sentence No. 1951 of 12 June 2013 of the Bucharest Court of Appeal) in its entirety and remanded the case to the same court for retrial. The case is an administrative dispute in which a company challenged the partial annulment of a Court of Auditors' decision and related documents imposing various measures concerning the use of state funds for mine closure, ecological rehabilitation, and related construction works; the first instance had largely annulled the challenged measures. The appellate court found that the lower court had failed to properly analyze the complex technical facts and the evidence, often relying only on the claimant's assertions without addressing the Court of Auditors' arguments, and that the legal relationship between the company and the Ministry was one of mandate (agency) and not services as the Court of Auditors argued, yet this and other legal grounds (e.g., Mining Law No. 85/2003, Government decisions on mine closures, accounting law) required a fuller examination. The decision was made under Article 304¹ of the Civil Procedure Code, holding that a retrial was necessary to avoid prejudicing the parties' rights

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 30 din Legea nr. 50/1991, art. 3 din Legea nr. 15/1994, art. 22 din Legea nr. 94/1992, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Court of Auditors wins appeal as annulment ruling on mining closure funds quashed and remanded for retrial: 1951 of 12 June 2013 of the Bucharest Court of Appeal) in its entirety and remanded the case to the same court for retrial. The case is an administrative dispute in which a company challenged the partial annulment of a Court of Auditors' decision and related documents imposing various measures concerning the use of state funds for mine closure, ecological rehabilitation, and related construction works; the first instance had largely annulled the challenged measures. The appellate court found that the lower court had failed to properly analyze the complex technical facts and the evidence, often relying only on the claimant's assertions without addressing the Court of Auditors' arguments, and that the legal relationship between the company and the Ministry was one of mandate (agency) and not services as the Court of Auditors argued, yet this and other legal grounds (e.g., Mining Law No. 85/2003, Government decisions on mine closures, accounting law) required a fuller examination. The decision was made under Article 304¹ of the Civil Procedure Code, holding that a retrial was necessary to avoid prejudicing the parties' rights

Keywords

AI generated
civil annulment fiscal law state accounts grounds for cassation article of civil procedure environmental audit

Cited Legislation

AI generated
art. 3041 C. proc. civ
Basis for admitting the appeal, as the case fell within the grounds covered by this article.
art. 30 din Legea nr. 50/1991
Deva SA, apreciem că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art.
art. 3 din Legea nr. 15/1994
82/1991 şi art. 3 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, cu modificările ulterioare.
art. 22 din Legea nr. 94/1992
Curtea de Conturi, având competenţe în acest scop, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 94/1992, republicată.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Used to quash the first-instance judgment and remit the case for retrial.

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 12/0710
4338 din 26 iulie 2011, respectiv anularea măsurilor dispuse la punctele 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9, 10, 11, 14, 16, 18 şi 19 din încheiere, corespunzător punctelor 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 15, 17, 19 şi 20 din decizie precum suspendarea termenului de executare a măsurilor dispuse prin decizia nr. 12/0710.2011.
decizia nr. 12/2011
Jurisdictional value calculation for nullity actions involving multiple individual contracts: individual versus global assessment of property value
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 3041 C. proc. civ.

Basis for admitting the appeal, as the case fell within the grounds covered by this article.

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Used to quash the first-instance judgment and remit the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1382/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 decembrie 2012 şi modificată la data de 22 februarie 2012, sub nr. de dosar x/2/2012, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat anularea în parte a încheierii nr. 110 din 22 noiembrie 2011 şi a actelor subsecvente emise de pârâtă, a deciziei nr. 12 din 07 octombrie 2011 şi a procesului-verbal de constatare al Curţii de Conturi - Departamentul IV înregistrat la societate sub nr. 4338 din 26 iulie 2011, respectiv anularea măsurilor dispuse la punctele 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9, 10, 11, 14, 16, 18 şi 19 din încheiere, corespunzător punctelor 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 15, 17, 19 şi 20 din decizie precum suspendarea termenului de executare a măsurilor dispuse prin decizia nr. 12/0710.2011.

Apărările formulate în cauză

Pârâta Curtea de Conturi a României, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii de anulare precum şi a cererii de suspendare, ca neîntemeiate şi, pe cale de consecinţă, menţinerea actelor contestate ca temeinice şi legale, în esenţă fiind reiterate motivele de fapt şi drept din conţinutul actului de control.

La data de 25 aprilie 2012, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea SC A. SA susţinând că interesul să este legitim având în vedere natura raporturilor juridice dintre minister şi societate, respectiv de mandat.

Hotărârile instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea de şedinţă de la data de 30 mai 2012 a admis cererea de suspendare a deciziei nr. 12/2011 în privinţa punctelor 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9, 10, 11, 12, 15, 17, 19 şi 20 şi a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie formulată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în favoarea SC A. SA.

Aceeaşi instanţă, prin sentinţa nr. 1951 din 12 iunie 2013, a admis cererea formulată şi modificată de reclamanta SC A. SA şi cererea de intervenţie accesorie a Ministerului Economiei fost Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Totodată, a anulat, în parte, încheierea nr. 110 din 22 noiembrie 2011 dată de pârâtă şi decizia nr. 12/2011 emisă de pârâtă în examinarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva constatărilor corespunzătoare din procesul-verbal de constatare nr. 438 din 26 iulie 2011, şi în consecinţă, a anulat măsurile dispuse la punctele 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9, 10, 11, 14, 16, 18 şi 19 din încheiere, corespunzător punctelor 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 15, 17, 19 şi 20 din decizie.

De asemenea, instanţa a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1951 din 12 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea acesteia s-a arătat că:

- instanţa de fond în mod greşit a reţinut că raportul juridic între reclamantă şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului este unul de prestări servicii.

- instanţa de fond în mod greşit a reţinut susţinerile reclamantei referitoare la soluţia de anulare a măsurii dispuse la pct. 2 din încheierea nr. 110/2011 şi a pct. 2 din decizia nr. 12/2011, privind nerespectarea prevederilor legale privind strămutarea proprietarilor afectaţi din zona Ocnele Mari, Judeţul Vâlcea şi construcţia de locuinţe, apreciem că instanţa în mod greşit a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 37 din Legea minelor nr. 85/2003.

La pronunţarea hotărârii instanţa nu a avut în vedere că, nu au fost evaluate gospodăriile afectate din zona Ocnele Mari, Judeţul Vâlcea.

Astfel, contrar prevederilor dispoziţiilor pct. 11.1 şi pct. 11.2 din Regulamentul privind întocmirea programului şi desfăşurarea negocierilor pentru dobândirea folosinţei şi accesul la terenurile pe care se efectuează activităţi miniere din iulie 2005 aprobat prin O.M.E.C. nr. 579 din 13 octombrie 2005, entitatea verificată nu a procedat la întocmirea „Fişei de punctaj pentru gospodăriile şi anexele gospodăreşti afectate" precum şi a „Fişei recensământului persoanelor” pentru strămutarea a 37 proprietari din zona Ocnele Mari, Judeţul Vâlcea.

SC A. SA nu a încheiat cu proprietarii nominalizaţi în anexele la O.M.E.C. nr. 245/2008, nr. 2961/2008, nr. 3289/2008 şi nr. 728/2008, convenţii prin care să fie stabilite drepturile şi obligaţiile celor două părţi, termene şi condiţii de strămutare, aşa cum prevede în mod clar în art. 6 din Legea minelor nr. 85/2003.

2.1. Au fost alocate fonduri de la bugetul de stat pentru construcţia locuinţelor, peste valoarea despăgubirilor aprobate prin O.M.E.C. nr. 245/2008, nr. 2961/2008 şi nr. 3289/2008, în condiţiile în care unii proprietari supuşi strămutării dispuneau de bunuri (terenuri) care au fost vândute separat Ministerului Economiei şi Finanţelor (prin SC A. SA).

În aceste condiţii, proprietarii în cauză au primit atât locuinţe la schimb cât şi sume de bani de la Ministerul Economiei şi Finanţelor, fiind încălcate dispoziţiile pct. 14.2 din Regulamentul aprobat prin O.M.E.C. nr. 579 din 13 octombrie 2005.

2.2. Conform pct. 5 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 75/2008, s-a aprobat „Programul de acţiuni de strămutare a caselor din Ocnele Mari şi „Regulamentul privind întocmirea programului şi desfăşurarea negocierilor pentru dobândirea folosinţei şi accesul la terenurile pe care se efectuează activităţi miniere se aprobă prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor".

Prin „Programul de acţiuni de strămutare a caselor din Ocnele Mari" în sarcina SC A. SA, s-au prevăzut următoarele acţiuni:

- analiza situaţiei din câmpurile I şi II din Ocnele Mari;

- elaborarea proiectului tehnic pentru strămutarea caselor;

- execuţia lucrărilor de construire a caselor;

- realizarea schimburilor de proprietăţi;

- încheierea contractelor de vânzare - cumpărare sau de schimb cu cei afectaţi.

Prin urmare, SC A. SA a fost mandatată să efectueze plata despăgubirilor în sumă totală de 12.107.659 RON, reprezentând cumpărarea sau schimbul proprietăţilor imobiliare afectate din Câmpurile I şi II de sonde.

Pentru construcţia a celor 37 de locuinţe SC A. SA a încheiat două contracte, după cum urmează:

- contractul nr. x din 08 aprilie 2009, la valoarea de 10.270.946 RON, pentru construcţia a 27 locuinţe în cartierul Căzăneşti şi 2 locuinţe în cartierul Copăcelul.

Prin actele adiţionale din 30 septembrie 2002, din 23 noiembrie 2009 şi din 13 august 2010 s-au adus modificări la contractul nr. x/2009, în sensul suplimentării cu încă două locuinţe.

- contractul nr. y din 09 noiembrie 2006, la valoarea de 995.135 RON pentru construcţia a 6 locuinţe în cartierul Copăcelul.

Finanţarea acestor contracte s-a asigurat din fonduri alocate de la bugetul de stat, pentru lucrări de închidere şi ecologizare la obiectivele miniere din zona Ocnele Mari, judeţul Vâlcea.

2.3. Instanţa de fond a apreciat că în mod greşit s-au reţinut în actul de control abateri de la prevederile art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003, întrucât acestea trebuiau coroborate cu cele de la art. 51, art. 54 şi art. 56 din lege.

Totodată, aceasta a făcut în mod greşit aplicarea acestor dispoziţii legale în cauză, ţinând cont că ele reglementează alte activităţi, fără a face trimitere la obligaţiile titularului de licenţă, respectiv art. 51 se referă la „încetarea activităţii miniere de exploatare a unui zăcământ" art. 54 se referă la „autoritatea competentă abilitată pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi" şi art. 56 se referă la „atribuţiile ministerului de resort".

Faptul că obiectivele miniere Ocnele Mari din judeţul Vâlcea au fost oprite înainte de intrarea în vigoare a legii minelor (Câmpul I în anul 1973, Câmpul II în anul 2001) şi nu au făcut obiectul unei licenţe la data efectuării plăţilor din bugetul de stat pentru lucrări de închidere şi ecologizare, nu exonerează de răspundere pe titularul licenţei (în acest caz B. SA) în cazul în care acesta a creat prejudicii altor persoane fizice sau juridice din culpa sa prin activităţile miniere efectuate până la data expirării ori renunţării, chiar dacă asemenea prejudicii sunt constatate după încetarea concesiunii sau a administrării, în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003.

Prin considerente invocate în hotărârea recurată se susţine că „ministerul de resort a optat pentru acordarea despăgubirilor constând în schimbul de locuinţe".

Instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că prin O.M.E.C. nr. 245 din 28.01.2008, nr. 2961 din 8 octombrie 2008 şi nr. 3289 din 06 noiembrie 2008, SC A. SA a fost mandatată să efectueze plata despăgubirilor în sumă totală de 12.107.659 RON, reprezentând cumpărarea sau schimbul proprietăţilor imobiliare afectate din Câmpurile I şi II de sonde din zona Ocnele Mari, judeţul Vâlcea.

Prin Ordinele nr. 1329/2008, nr. 2345/2008 şi nr. 2469/2008 nu s-a aprobat o procedură de lucru în vederea strămutării proprietarilor afectaţi aşa cum se invocă în hotărârea recurată, prin Ordinul M.F.P. nr. 1696/2007 (modificat prin Ordinul nr. 1329/2008), Ordinul nr. 2345/2008 şi Ordinul nr. 2469/2008 a aprobat componenţa comisiilor de negociere cu cetăţenii ale căror proprietăţi au fost afectate de evoluţia fenomenelor din Câmpul I de sonde Ocnele Mari, în scopul strămutării pe amplasamentul de la Căzăneşti, judeţul Vâlcea, precum şi atribuţiile acestora.

Instanţa de fond a mai reţinut faptul că „Dispoziţiile art. 6 din cadrul Cap. II din Legea Minelor nr. 85/2003 se adresează operatorilor ca efectuează activităţi miniere în vederea dobândirii dreptului de folosinţă asupra terenurilor necesare efectuării activităţilor miniere din perimetrul de explorare/exploatare."

Faţă de aceste considerente, rugăm instanţa de recurs să aibă în vedere că dispoziţiile art. 6 din cadrul Cap. II din Legea Minelor nr. 85/2003, se adresează şi operatorilor care desfăşoară activităţi de conservare şi închidere a minelor (în acest caz şi SC A. SA), astfel de activităţi sunt activităţi miniere în înţelesul art. 3 din lege „(...) termenii folosiţi se definesc după cum urmează: 1. activitatea minieră - ansamblul de lucrări privind (...) conservarea şi închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere şi reabilitare a mediului."

Pe cale de consecinţă, Ordinul nr. 579 din 13 octombrie 2005 reprezintă mandatul acordat societăţilor comerciale care desfăşoară activităţi miniere, aflate în coordonarea Ministerului Economiei şi Comerţului, inclusiv a SC A. SA.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că, construcţia de locuinţe pentru cei 37 de proprietari din zona Ocnele Mari şi acordarea de despăgubiri cetăţenilor afectaţi, sunt două acţiuni distincte prevăzute în H.G. nr. 75/2008.

Faţă de aceste considerente, precizăm că în anexa 1 la acest act normativ, nu s-a prevăzut acordarea de despăgubiri. Astfel, la pct. 5 în Programul de acţiuni de strămutare s-au prevăzut următoarele acţiuni:

- execuţia lucrărilor de construire a caselor (pct. 5.1.4);

- realizarea schimburilor de proprietăţi (pct. 5.4.). Aceasta acţiune trebuia să se realizeze după iniţierea unei hotărâri de Guvern privind strămutarea în regim de urgenţă a 50 de gospodării posibil a fi afectate (pct. 5.3);

- încheierea contractelor de vânzare-cumpărare sau de schimb cu cei afectaţi (pct. 5.5). Aceasta acţiune trebuia să se realizeze după realizarea schimbului de proprietăţi.

Prin H.G. nr. 1008/2006, H.G. nr. 602/2001 şi H.G. nr. 336/2003, s-a aprobat închiderea definitivă a unor mine şi cariere din zona Ocnele Mari, judeţul Vâlcea şi cheltuielile pentru conservarea şi închiderea definitivă a acestora.

Devizele generale au fost aprobate prin Ordinul nr. 1098 din 03 06.2010 şi Ordinul nr. 1089/2010.

Cât priveşte diferenţa dintre valoarea despăgubirilor, aprobate prin Ordin al ministrului, pentru gospodăriile afectate din Câmpul de sonde Ocnele Mari, judeţul Vâlcea şi valoarea locuinţelor şi anexelor gospodăreşti construite, instanţa de fond a reţinut „valoarea caselor construite, în general mult mai mare, a rezultat din obligativitatea respectării prevederile legii locuinţelor".

Considerentele reţinute sunt nefondate, în raport de anexa 1 la Legea locuinţei nr. 114/l996, actualizată, care prevăd cerinţe minimale la execuţia de locuinţe (suprafaţa minimă, acces la energia electrică şi apă potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate şi a reziduurilor menajere) fără a se stabili şi valoarea acestora. Valoarea celor 37 de locuinţe a fost stabilită - prin contractele de execuţie încheiate.

Auditorii publici externi au constatat neevaluarea gospodăriilor afectate pe etapele prevăzute în „Regulamentul privind întocmirea programului şi desfăşurarea negocierilor pentru dobândirea folosinţei şi accesul la terenurile pe care se efectuează activităţi miniere” aprobat prin O.M.E.C. nr. 579 din 13 octombrie 2005, respectiv nu s-a procedat la întocmirea Fişei de punctaj pentru gospodăriile şi anexele gospodăreşti afectate, precum şi a Fişei recensământului persoanelor.

Pentru strămutarea proprietarilor afectaţi din zona Ocnele Mari, Judeţul Vâlcea şi construcţia de locuinţe, obligaţia reparării prejudiciilor cauzate, prin activităţile miniere efectuate până la data expirării ori renunţării, revine titularului de licenţă, chiar dacă asemenea prejudicii sunt constatate după încetarea concesiunii sau a administrării, în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003.

3. Referitor la soluţia de anulare a măsurii dispuse la pct. 3 din încheierea nr. 110/2011 şi a pct. 3 şi 4 din decizia nr. 12/2011, privind nepredarea către ministerul de resort a unor bunuri în valoare de 5.618.987 RON, în vederea includerii în domeniul public local şi în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, precum şi a locuinţelor construite în valoare de 10.088.356 RON, în vederea includerii acestora în patrimoniul acestei instituţii, apreciem că instanţa în mod greşit a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor pct. III din anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi ale art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Recurenta mai susţine, în raport de materialul probator administrat în cauză şi constatările echipei de audit, următoarele argumente care susţin nelegalitatea hotărârii recurate:

- pentru predarea utilităţilor aferente locuinţelor construite la Căzăneşti şi Copacelu în domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi în administrarea Consiliului Local, SC A. SA în temeiul art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, avea obligaţia să facă demersurile necesare către ministerul de resort, în vederea iniţierii unui act normativ;

- pentru înregistrarea locuinţelor construite în valoare de 10.088.356 RON (pe amplasamentele de la Căzăneşti şi Copăcelu), în evidenţa contabilă şi în patrimoniul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, SC A. SA, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (2) din contractul de administrare şi gestionare din 13 martie 2009, avea obligaţia să predea actele de recepţie, documentaţia tehnică şi economică a construcţiei, împreună cu Cartea Tehnică a Construcţiei.

4. Referitor la soluţia de anulare a măsurii dispuse la pct4 din încheierea nr. 110/2011 şi a pct. 5 din decizia nr. 12/2011, privind efectuarea de lucrări în valoare de 3.870.708 RON, pentru reabilitarea bisericii, refacerea caselor afectate şi lucrări de utilitate publică în zona Ghelari - Hunedoara, din sumele alocate de la bugetul de stat pentru lucrări de închidere şi ecologizare la Mina B. din cadrul CNCAF C. Deva SA, apreciem că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003 şi anexa nr. 1 din H.G. nr. 926/2003 privind aprobarea închiderii definitive şi monitorizării factorilor de mediu post-închidere a unor mine şi cariere, etapa a VII-a, raportate la clauzele contractului de execuţie de lucrări din 25 iulie 2005.

4.1. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că SC A. SA a efectuat plăţi în sumă de 3.870.709 RON, din sumele alocate de la bugetul de stat pentru lucrări de închidere şi ecologizare la Mina B. din cadrul CNCAF C. Deva SA, pentru reparaţii la obiective aparţinând altor persoane fizice şi juridice, afectate de activitatea minieră desfăşurată de CNCAF C. Deva SA, contrar prevederilor legale.

Astfel, arătăm că intimata - reclamantă, SC A. SA, în calitate de achizitor, a încheiat cu SC D. SRL în calitate de executant, contractul din 29 iulie 2008, prin care executantul se obligă să execute, să finalizeze şi să întreţină lucrările prevăzute în proiectul tehnic privind lucrări de remediere a picturii murale de la catedrala ortodoxă din Ghelari, jud. Hunedoara la preţul de 351.502 RON (295.380 RON + 56.122 RON TVA).

4.2. Instanţa de fond în mod greşit a reţinut în hotărârea pronunţată că reclamanta, SC A. SA, a fost informată de A.N.R.M. prin adresa din 10 aprilie 2012, că mina B. se află în conservare la data acordării licenţei de exploatare nr. x/1999, iar în planul de încetare a activităţii (studiu de fezabilitate) care fundamentează valoarea hotărârii de Guvern s-a menţionat in mod expres "reabilitarea structurii de rezistenţă a catedralei ortodoxe aflate în perimetrul comunei Ghelari” la pag. 51 din PIA (anexa 22 la răspunsul la întâmpinare) fapt ce argumentează ca oportunitatea, legalitate şi necesitatea au fost prezentate guvernului în momentul aprobării obiectului la închidere prin hotărâre de guvern.

Pentru perimetrul respectiv a fost acordată o licenţă de exploatare de către A.N.R.M. cu nr. x/1999, în aceste condiţii Legea minelor nr. 85/22003, prevede la art. 52 „(1) Iniţiativa de încetare a activităţii unei mine sau cariere aparţine titularului licenţei de exploatare, care prezintă autorităţii competente o cerere însoţită de planul de încetare a activităţii actualizat”.

Obligaţia reparării prejudiciilor cauzate, prin activităţile miniere efectuate până la data expirării ori renunţării, revine titularului de licenţă, chiar dacă asemenea prejudicii sunt constatate după încetarea concesiunii sau a administrării, în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003.

4.3. Instanţa de fond a reţinut de asemenea că în baza adresei din 09 august 2011 a Companiei Naţionale a Cuprului, aurului şi fierului C. SA Deva, această societate „nu a avut responsabilitate refacerii mediului în zona perimetrului Ghelari Est, activitatea din această zonă fiind considerată activitate minieră "istorică", intrând în mod direct sub incidenţa art. 52 alin. (3) din Legea Minelor.

CNCAF C. Deva SA a fost titularul licenţei de exploatare minereu de fier nr. x din 14 decembrie 1999, iar execuţia de lucrări la obiectivele (aparţinând altor persoane fizice şi juridice) amplasate în localitatea Ghelari, judeţul Hunedoara s-a efectuat în perioada 2006-2009.

Prin urmare, Compania Naţională a Cuprului, aurului şi fierului C. SA Deva a fost titularul licenţei de exploatare acordată de către A.N.R.M., sub nr. x/1999, având ca obiect, exploatarea minereului de fier din zona central vestică a perimetrului de exploatare.

Compania Naţională a Cuprului, aurului şi fierului C. SA Deva, a avut responsabilitatea refacerii mediului în zona perimetrului Ghelari Est, deoarece activitatea din această zonă nu poate fi considerată activitate minieră "istorică", nu se încadrează în prevederile art. 52 alin. (3) din Legea minelor nr. 85/2003, acest articol se referă la închiderea minelor şi refacerea mediului în cazul minelor sau carierelor, al lucrărilor de explorare.

În care au fost oprite înainte de intrarea în vigoare a legi minelor şi care nu fac obiectul unei licenţe.

Instanţa a reţinut în mod greşit faptul că "mina B. nu a fost închisă din cauza unei culpe/metode defectuoase de exploatare, ci din cauza unei ineficienţe economice.", întrucât în acest caz, lucrările în valoare de 3.870.708 RON nu s-au executat pentru obiective miniere (mine, cariere), aşa cum am arătat anterior.

Se mai susţine că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că prevederile art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003 trebuie coroborate cu cele de la art. 51, art. 54 şi art. 56 din acelaşi act normativ, întrucât aceste articole reglementează alte activităţi. Astfel, prevederile art. 52 se referă la „închiderea minelor şi refacerea mediului în cazul minelor sau al lucrărilor de explorare” iar prevederile art. 56 lit k) se referă la „angajarea executării lucrărilor de conservare/închidere a minelor sau a carierelor aparţinând companiilor şi societăţilor naţionale miniere, a lucrărilor de explorare (...)".

Referitor la soluţia de anulare a măsurii dispuse la pct. 5 din încheierea nr. 110/2011 şi a pct. 6 din decizia nr. 12/2011, privind „neevidenţierea unor bunuri în valoare de 39.849.943 RON în domeniul public al statului şi în inventarul bunurilor din domeniul public al statului apreciază partea că instanţa de fond nu a ţinut contre dispoziţiile art. 11 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, pct. 1.4 din anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

În procesul - verbal de constatare din 26 iulie 2013, auditorii publici externi au consemnat că, la 12 iazuri (finalizate), aparţinând domeniului public al statului, SC A. SA a executat lucrări în valoare totală de 39.849.943 RON care au fost înregistrate eronat pe cheltuieli, deşi reprezintă lucrări de investiţii ce trebuiau evidenţiate ca imobilizări finalizate, şi incluse în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului.

Măsura prevăzută la pct. 6 din decizia nr. 12/2011, stabileşte în sarcina conducerii SC A. SA obligaţia de a dispune măsuri şi a urmării predarea lucrărilor de investiţii executate la iazuri, în vederea evidenţierii în domeniul public al statului şi în inventarul bunurilor din domeniul public al statului la nivelul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în conformitate cu prevederile legale.

De asemenea, în mod greşit s-a reţinut faptul că raportul juridic între SC A. SA şi Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri, nu are la baza un contract, întrucât există contractul de administrare şi gestionare de către SC A. SA a Programului anual de conservare, închidere, reconstrucţie ecologică şi activităţi post-închidere a minelor din 13 martie 2009, iar SC A. SA are calitatea de prestator.

În contractele ce au avut ca obiect execuţia de lucrări de închidere şi ecologizare a iazurilor de decantare, SC A. SA a avut calitatea de beneficiar al lucrărilor respective.

La terminarea lucrărilor, construcţiile realizate şi amplasamentul au fost predate SC A. SA, pentru monitorizare pe o perioadă de 30 ani.

Pentru lucrările executate la 12 iazuri de decantare, SC A. SA, în temeiul Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, avea obligaţia să întreprindă demersurile, necesare către ministerul de resort, în vederea includerii acestora în domeniul public al statului şi în inventarul bunurilor din domeniul public al statului.

Ulterior, în timpul misiunii de audit desfăşurată la M.E.C.M.A., au fost evidenţiate în contabilitate bunurile în valoare de 39.849.943 RON.

6. Referitor la soluţia de anulare a măsurii dispuse la pct. 6 din încheierea nr. 110/2011 şi a pct. 7 din decizia nr. 12/2011, privind „neevidenţierea pe mijloace fixe a echipamentelor recepţionate în valoare de 349.632,06 RON", apreciem că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 11 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi art. 3 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, cu modificările ulterioare.

Instanţa de fond în mod greşit a reţinut faptul că „lucrările şi serviciile contractate pentru realizarea Programului anual nu reprezintă investiţii pentru SC A. SA care să se găsească in evidenţa contabilă drept cheltuieli de capitalizare, iar conform procesului - verbal din 05 martie 2010, bunurile sunt proprietatea M.E.C.M.A.-D.G.R.M".

Entitatea verificată nu a făcut dovada predării bunurilor către M.E.C.M.A., iar în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, deţinerea de bunuri fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise.

În acest caz, SC A. SA deţine factura din 11 decembrie 2008 în valoare totală de 416.062,15 RON, procesul - verbal de predare primire din 27 noiembrie 2008 şi procesului-verbal de recepţie din 27 noiembrie 2008, documente în baza cărora, avea obligaţia să procedeze la înregistrarea lor corectă în contabilitate.

7. Referitor la soluţia de anulare a măsurii dispuse la pct. 7 din încheierea nr. 110/2011 şi a pct. 8 din decizia nr. 12/2011, privind „achiziţia de lucrări în valoare de 816.284 RON, din sume alocate de la bugetul de stat, pentru mijloace fixe nepreluate în patrimoniul SC A. SA Ministerului Economiei” apreciem că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile pct. 55 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 1008/2006 privind aprobarea închiderii definitive şi monitorizării factorilor de mediu post închidere a unor mine şi cariere, etapa a IX-a.

Potrivit acestui act normativ, sumele erau alocate - pentru „remedieri, intervenţii, calamităţi, documentaţii, avize, monitorizare port-închidere".

SC A. SA, a angajat din sumele alocate lucrări de „reabilitare şi amenajare a laboratorului fix de analize fizico-chimice E.”, în valoare totală de 816.284 RON.

De reţinut este şi faptul că ulterior realizării acestor lucrări, „Laborator E., jud. Suceava înscrisă în CF nr. x (...) Corp C37 - clădire laborator cu suprafaţă construită de 767 m.p. "a fost scos la vânzare pentru data de 24 septembrie 2010, de un lichidator, prin licitaţie publică.

În raport de cele sus menţionate instanţa de fond în mod greşit a reţinut că prin Procotolul nr. 5/2008, SC F. SA a pus la dispoziţia M.E.C.M.A., acest laborator iar, prin protocolul de predare preluare nr. 469/2010 s-a predat obiectivul de către M.E.C.M.A. către A. SA.

De reţinut este şi faptul că, SC A. SA avea obligaţia să achiziţioneze lucrările prevăzute în Programul anual de conservare, închidere, reconstrucţie ecologică şi activităţi post închidere a minelor, numai pentru obiectivele miniere nominalizate în anexa 1 la H.G. nr. 1008/2006.

Ulterior controlului, prin protocolul din 02 august 2012, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, SC A. SA a predat către M.E.C, construcţia reabilitată a laboratorului fix de analize E., jud. Suceava, iar, prin Ordinul nr. 1673 din 29 august 2012, A. SA a fost mandatată de către M.E.C.A. ca în numele şi pentru M.E.C.M.A. să întreprindă toate demersurile în vederea trecerii imobilului - clădire Laborator Vatra Dornei - E.- număr cadastral y, din proprietate SC F. SA în proprietatea statului român şi în administrarea M.E.C.M.A.

8. Referitor la soluţia de anulare a măsurii dispuse la pct. 9 din încheierea nr. 110/2011 şi a pct. 10 din decizia nr. 12/2011, privind efectuarea de plăţi în sumă totală de 1.453.201 RON, către constructori, reprezentând dotări şi cheltuieli pentru diriginta de şantier, din fonduri alocate de la bugetul de stat pentru lucrări de închidere şi ecologizare, apreciem că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi anexa nr. 4 din H.G. nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţi, precum şi de conţinutul formularului F2 Centralftatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte şi a formularului F3 - lista cu cantităţi de lucrări pe categorii de lucrări din Instrucţiunile, aprobate prin O.M.D.L.P. nr. 86 3/2008.

8.1. În procesul - verbal de constatare din 26 iulie 2013, auditorii publici externi au consemnat faptul că SC A. SA a acceptat la plată situaţii de lucrări întocmite de constructori în care, la capitolul intitulat „articole preliminare" au fost incluse cheltuieli pentru - dirigenţii de şantier respectiv: asigurarea de birouri, întreţinerea birourilor, dezafectarea birourilor, furnizarea unei camere foto, asigurarea supravegherii birourilor şi a echipamentelor de protecţie şi măsurare, cheltuieli pentru întreţinerea şi funcţionarea a două autovehicule, contravaloarea convorbirilor telefonice etc), în condiţiile în care acestea nu erau necesare constructorului şi nici nu au fost solicitate de firmele care au asigurat asistenţa tehnică.

S-a constatat această abatere la un număr de 5 contracte de execuţie lucrări de închidere şi ecologizare, aşa cum au fost indicate în recurs, cât şi în întâmpinarea formulată în dosarul de fond.

8.2. Instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că Lista cu articole preliminare este echivalentă cu organizare (OS), raportat la dispoziţiile pct. 5.1. din Cap.5 „Alte cheltuieli" a H.G. nr. 28/2008, potrivit cărora în Organizare de şantier se cuprind cheltuielile necesare contractantului în vederea creării condiţiilor de desfăşurare a activităţii de construcţii-montaj cum ar fi:

"(...) cheltuielile aferente construirii provizorii sau amenajării la construcţii existente pentru vestiare pentru muncitori, grupuri sanitare, rampe de spălare auto, (...)". "(...) taxe de amplasament, închirieri semne de circulaţie, întreruperea temporară a reţelelor de transport sau distribuţie de apă, canalizare, agent termic, energie electrică, gaze naturale, (...).

"Cheltuieli diverse şi neprevăzute, estimarea acestora se face procentual din valoarea cheltuielilor prevăzute la capitolele/subcapitolele 1.2, 1.3, 2, 3 şi 4 ale devizului general, în funcţie de natura şi complexitatea lucrărilor";

Procedând astfel, entitatea verificată a acceptat la plată situaţiile de lucrări emise în baza acestor contracte care nu au respectat conţinutul şi structura stabilită prin Ordinul M.D.L.P., nr. 863/2008 - formularul F3 - lista cu cantităţi de lucrări pe categorii de lucrări (prezentat în anexa la acest Ordin).

8.3. În hotărârea recurată instanţa de fond mai reţine că în Manualul de închidere a minelor, la art. 23 se prevede că implementarea şi monitorizarea contractului de execuţie a lucrărilor de închidere se realizează de A. in conformitate cu Ordinul M.E.C. nr. 172/2003.

Pentru obiectivele miniere finanţate din fonduri de la buget, încheierea contractului în forma aprobată prin Ordinul nr. 172/2003 nu respectă cerinţele H.G. nr. 28/2008 şi a Instrucţiunilor date în aplicarea acestui act normativ, aprobate prin Ordinul ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor nr. 863/2008.

În baza contractelor încheiate în mod nelegal după procedurile FIDIC, SC A. SA a acceptat la plată, prin situaţii de lucrări (la capitolul intitulat „articole preliminare"), dotări şi cheltuieli pentru dirigenţia de şantier, în condiţiile în care, dirigenţia de şantier a fost asigurată de alte firme decât cele cu care s-au încheiat aceste contracte.

Aceste dotări şi cheltuieli se referă la: asigurarea de birouri, întreţinerea birourilor, dezafectarea birourilor, furnizarea unei camere foto, asigurarea supravegherii birourilor şi echipamentelor de protecţie şi măsurare, asigurarea de autovehicule (pe culori), cheltuieli pentru întreţinerea şi funcţionarea a două autovehicule, contravaloarea convorbirilor telefonice etc.

Astfel, SC A. SA a realizat o dotare a constructorului cu mijloace fixe (birouri, calculatoare, camere foto, autoturisme pe culori), din sume alocate de la bugetul de stat, care la finalizarea lucrărilor, au rămas în patrimoniul constructorului, nefiind predate autorităţii contractante.

9. Referitor la soluţia de anulare a măsurii dispuse la pct. 10 din încheierea nr. 110/2011 şi a pct. 11 din decizia nr. 12/2011, privind efectuarea de plăţi în sumă totală 14.335.358 RON din fonduri alocate de la bugetul de stat pentru lucrări de monitorizare post închidere, prin acceptarea la plată a unor situaţii de lucrări supraevaluate în care la articolul materiale, au fost aplicate preţuri mai mari decât cele contractate, apreciem că instanţa de fond nu a ţinut cont de probele administrate în cauză, respectiv contractele încheiate de SC A. SA pentru lucrări exploatare a unui număr de 8 staţii de epurare.

Măsura dispusă la pct. 11 din decizia nr. 12/2011, în sarcina conducerii SC A. SA viza efectuarea de către aceasta a unei analize a situaţiilor de lucrări întocmite de prestatorii staţiilor de epurare ape de mină, acceptate la plată în perioada 2005-2010, în vederea stabilirii plăţilor efectuate pentru materiale (incluse în situaţii de lucrări), la preţuri mai mari decât cele contractate. În acest context, entitatea va determina cuantumul plăţilor efectuate, sumele cu care au fost majorate cheltuielile de exploatare şi implicit diminuat profitul impozabil şi impozitul pe profit şi se vor dispune măsuri de corectare a rezultatelor contabile, şi de recuperare, în condiţiile legii.

S-a mai susţinut că instanţa de fond în mod greşit a reţinut faptul că pe parcursul derulării contractelor de prestări servicii pentru exploatarea staţiilor de epurare ape de mina mai sus menţionate şi modul de decontare a acestor servicii, valoarea totală decontată este mai mică decât cea contractată, în condiţiile aplicării unor preţuri mai mari decât cele stabilite în oferta financiară cu care SC G. SRL, SC H. SA şi SC I. SRL au câştigat licitaţia, încadrarea serviciilor realizate în valoarea lunară, valoarea anuală şi valoarea totală a contractului a fost posibilă prin diminuarea cantităţilor de material folosit (var), prevăzute în Caietul de sarcini.

Întrucât nu au fost încheiate acte adiţionale la contractele în cauză, condiţii în care apreciem că s-au aplicat în mod nelegal pentru var alte preţuri decât cele contractate, contravaloarea aferentă serviciilor prestate trebuia stabilită în funcţie de preţul neactualizat şi de consumurile specifice aferente materialelor folosite la neutralizarea apelor de mină.

Instanţa de fond mai reţine că potrivit adreselor emise de către A.N.R.M.A.P. cu nr. A1 din 22 septembrie 2011, nr. A2 şi nr. A3 din 29 septembrie 2011, decontarea trebuia să se facă în baza preţurilor unitare lunare prevăzute în acordul-cadru.

Aspectul reţinut de instanţa de fond referitor la verificarea de către D.G.F.P. a deconturilor justificative privind serviciile de epurare prestate, nu interzice Curţii de Conturi să efectueze verificări asupra modului de utilizare a sumelor alocate de la bugetul de stat, instituţia noastră având competenţe în acest scop în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată.

În conformitate cu prevederile pct. 16.2 din contractele încheiate, SC A. SA avea dreptul de a conveni, numai prin act adiţional, pentru restul rămas de îndeplinit, actualizarea preţului.

10. Referitor la soluţia de anulare a măsurii dispuse la pct. 11 din încheierea nr. 110/2011 şi a pct. 12 din decizia nr. 12/2011, privind efectuarea de plăţi în sumă de 1.597.721 RON, din fonduri alocate de la bugetul de stat, pentru lucrări de conservare la obiectivele miniere, fără a avea la bază documente care să certifice prestarea acestora, instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum şi de contracte de lucrări de conservare, depuse la dosarul cauzei.

10.1. Instanţa de fond a reţinut în mod greşit ca facturile nu reprezintă documentele justificative pentru deducerea cheltuielilor, facturile nu au fost solicitate în timpul controlului efectuat de auditorii externi, în raport de prevederile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.

După finalizarea controlului, la solicitarea SC A. SA, cu adresa din 03 august 2011, Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase J. SA Baia Mare a transmis documentele justificative prezentate în anexa nr. 16 la contestaţie.

Din analiza acestor documente, în răspunsul la obiecţiunile nr. 4338/2011, formulate de către SC A. SA, auditorii publici externi au considerat faptul că documentele anexate nu sunt în măsură să justifice sumele plătite de SC A. SA către Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase J. SA Baia Mare, exemplificând în acest sens documentele transmise pentru justificarea contravalorii energiei electrice consumate, respectiv facturi de energie electrică pentru întreaga activitate a operatorului minier, fără a fi individualizate consumurile pe fiecare mină în parte şi nici perioada de facturare.

10.2. Instanţa de fond a reţinut că SC A. SA, după analizarea documentelor solicitate, nu a constatat depăşiri ale valorilor aprobate in contractele încheiate pentru activitatea de conservare a perimetrelor aparţinătoare CNMPN J. SA.

Nedepăşirea valorii contractelor aprobate, nu exclude justificarea prestaţiilor în conformitate cu prevederile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, potrivit cărora avea obligaţia să accepte la plată situaţii de lucrări care au la bază documente care să certifice prestarea efectivă a acestora.

10.3. În ceea ce priveşte efectuarea de plăţi fără documente justificative pentru contractele din 08 decembrie 2008, din 14 aprilie 2009 şi din 16 decembrie 2009 încheiate cu operatorul minier Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului C. SA Deva, conducerea societăţii SC A. SA a prezentat documente justificative în anexa nr. 17 la contestaţie.

Din analiza acestor documente, în răspunsul la obiecţiunile nr. 4338/2011 formulate de către SC A. SA, auditorii publici externi menţionează faptul că documentele anexate nu sunt în măsură să justifice sumele plătite de SC A. SA către Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului C. SA Deva, întrucât pentru:

- activitatea de „pază şi securitate a obiectivului' a fost asigurată de către firme specializate: K. SA şi L. SRL.

- activitatea de "supraveghere şi control' a obiectivelor miniere s-a realizat cu personalul Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului C. SA Deva, decontarea serviciilor s-a efectuat în baza "Situaţiilor de lucrări pe articol întocmite lunar, a devizelor cu cheltuielile efective lunare, având ca document justificativ statul de salarii aferent perioadei respective.

Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului C. SA Deva a prezentat ca documente justificative, aceleaşi state de salarii (care au fost prezentate şi la control) pentru justificarea sumelor plătite pentru activitatea de supraveghere şi control.

Pentru activitatea de paza şi securitatea obiectivului, deşi decontarea serviciilor de pază, trebuia să se efectueze pe bază de facturi, au fost prezentate ca documente justificative aceleaşi state de salarii luate în calcul la justificarea activităţii de "supraveghere şi control".

În susţinerea constatărilor auditorilor publici externi, CNCAF C. SA a recunoscut ca nejustificată plata sumei de 50.603,69 RON (adresa din 03 august 2011).

SC A. SA a reţinut suma de 50.603,69 RON din facturile aferente lunii februarie 2012 (rămase la plată), iar cu OP din 11 mai 2012, a virat-o în contul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Faptul că, documentele justificative privind situaţiile de lucrări au fost verificate de către Direcţiile Generale a Finanţelor Publice, nu interzice Curţii de Conturi efectuarea de verificări asupra modului de utilizare a sumelor alocate de la bugetul de stat. Curtea de Conturi, având competenţe în acest scop, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 94/1992, republicată.

În concluzie, SC A. SA pentru contractele din 19 mai 2008, din 07 august 2008, din 17 decembrie 2008, din 08 decembrie 2008, din 08 aprilie 2009, din 14 aprilie 2009 şi din 16 decembrie 2009, în conformitate cu prevederile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, avea obligaţia să accepte la plată situaţii de lucrări care au la bază documente care să certifice prestarea efectivă a acestora.

În raport de soluţia pronunţată cu privire la măsura dispusă la pct. 15 din decizia nr. 12/2011, care stabilea în sarcina conducerii SC A. SA, obligaţia de a respecta prevederile legale în execuţia lucrărilor în domeniul poluării solului soluţia apare de asemenea ca nelegală. Totodată, se stabilea obligaţia entităţii de a dispune măsuri pentru analiza proiectelor şi a lucrărilor executate în domeniul poluării solului achiziţionate, în vederea stabilirii plăţilor efectuate pentru proiecte, fără a avea la bază o decizie emisă de autoritatea competentă pentru protecţia mediului în conformitate cu prevederile art. 26 din H.G. nr. 1408/2007, precum şi pentru lucrări executate fără a obţine aprobarea asupra proiectului tehnic pentru lucrările de remediere şi fără a avea la bază de metodologie de refacere a mediului stabilită de autoritatea competentă pentru protecţia mediului în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (5) şi art. 9 din H.G. nr. 1403 din 19 noiembrie 2007.

SC A. SA a încheiat cu SC M. SA, în calitate de executant, contractul din 29 iulie 2009 având ca obiect: „Lucrări de punere în siguranţă, stabilizare şi ecologizare la iazurile N. I şi N. II", fără a respecta cerinţei din H.G. nr. 1403/2007. Mai exact fără a obţine aprobarea asupra proiectului tehnic pentru lucrările de remediere şi fără a avea la bază o metodologie de refacere a mediului stabilită de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, SC A. SA a încheiat actul adiţional din 20 aprilie 2010 la contractul din 29 iulie 2009 în baza căruia V 1 -I au fost achiziţionate lucrări suplimentare în sumă de 256.188,24 RON + TVA pentru refacerea proprietăţilor lui O. şi P.

Prin hotărârea recurată, instanţa de fond a reţinut că în acest caz, este vorba de o poluare locală şi nu produsă din culpa unei persoane, deci o poluare accidentală, pentru care nu este necesar un raport geologic, iar legea nu se referă la speţa de faţă când reglementează obligativitatea existenţei unui raport geologic.

Actele normative prezentate (H.G. nr. 1408/2007 şi H.G. nr. 1403/2007) nu condiţionează aplicarea acestora de modul în care a fost realizată poluarea, respectiv dacă acest fapt a survenit unei acţiuni accidentale sau nu şi nici nu stabileşte faptul că pentru poluările accidentale nu este necesară elaborarea unui raport geologic.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că „situaţia de faţă care nu mai putea fi prelungită prin aşteptarea efectuării demersurilor privind obţinerea studiului de fezabilitate, reprezintă un caz fortuit, o împrejurare externă, extraordinară şi imprevizibilă, un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs (...)", întrucât, SC A. SA nu a prezentat documente din care să rezulte instituirea stării de forţă majoră dispusă de o autoritate competentă.

Această concluzie este susţinută şi de faptul că, contractul de proiectare din 02 noiembrie 2009 a fost încheiat la 1 an şi trei luni de la momentul producerii inundaţiilor, respectiv la data de 26 iulie 2008, iar actul adiţional din 20 aprilie 2010 la contractul din 29 iulie 2009 în baza căruia s-au achiziţionat lucrările de refacere a solului a fost încheiat după 1 an şi 9 luni.

Refacerea zonelor în care solul a fost afectat se efectuează în urma analizei raportului geologic de investigare, de către autoritatea competenta protecţia mediului (Agenţia pentru Protecţia Mediului), care aprobă proiectul tehnic pentru curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică conform prevederilor art. 5 şi art. 9 din H.G. nr. 1403/2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate.

În acest caz, proiectul tehnic pentru lucrările de remedierea proprietăţilor O. şi P., ce a făcut obiectul contractului din 02 noiembrie 2009 încheiat cu SC I. SRL Baia Mare, în valoare de 45.607,00 RON, nu a fost aprobat de Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului (autoritatea pentru protecţia mediului competentă).

Instanţa de fond a mai reţinut faptul că în aplicarea H.G. nr. 1403/2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate, invocată ca temei juridic de către Curtea de Conturi, nu au fost emise norme metodologice care să prevadă implementarea prevederilor acestui act normativ.

În cuprinsul H.G. nr. 1403/2007 nu se face referire la elaborarea unor norme de aplicare, cerinţă obligatorie în conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care la art. 55 stabileşte următoarele: "(2) în cazul în care, pentru punerea în aplicare a unui act normativ, sunt prevăzute norme de aplicare, în cuprinsul acestuia se va stabili termenul de elaborare a acestora şi data intrării lor în vigoare, care să nu depăşească, de regulă, 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ."

Art.1 din H.G. nr. 1403/2007, prevede faptul că prin acest act normativ se "stabileşte cadrul legal pentru desfăşurarea activităţilor de curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică a zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate".

Necesitatea realizării unui raport geologic în cazul poluării solului este stabilită la art. 14 din H.G. nr. 1408/2007 şi nu este condiţionată de modul în care a fost realizată poluarea.

Mai mult, poluatorul are obligaţia suportării cheltuielilor de refacere a mediului ce fac obiectul studiului de fezabilitate şi proiectului tehnic realizate urmare a investigării solului, în conformitate cu prevederile art. 19 din H.G. nr. 1403/2007, respectiv:

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că "materialul din iaz este steril de mina inert din punct de vedere chimic şi biologic", întrucât la control nu au fost prezentate documente din care să reiasă acest fapt, iar în cauză se fac aplicabile dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 1408/2007.

În aceste condiţii, SC A. SA avea obligaţia de a aplica prevederile acestui act normativ în vederea identificării nivelului de poluare a solului, iar în urma dispoziţiilor autorităţii naţionale pentru protecţia mediului să ia măsuri pentru refacerea mediului geologic.

Se apreciază ca nefondate considerentele invocate de instanţa de fond, potrivit cărora I. SRL a transmis notificările nr. T1 din 04 mai 2010 către Agenţia de Protecţia Mediului Maramureş, nr. T2 din 04 mai 2010 către Garda de Mediu Maramureş, nr. T3 din 04 mai 2010 către S.G.A. Maramureş privind începerea lucrărilor de reabilitare a terenurilor şi modalitatea efectuării acestora.

SC A. SA, pentru realizarea lucrărilor de refacere a mediului, trebuia să fie notificată în urma analizei asupra situaţiei existente, de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului asupra condiţiilor de realizare a acestor lucrări, în conformitate cu prevederile art. 25 din H.G. nr. 1408/2007.

Dispoziţiile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 212/2009, Garda Naţională de Mediu are atribuţii în domeniul "prevenirii, constatării şi sancţionării încălcării prevederilor legale privind protecţia mediului". În acest caz, în conformitate cu prevederile art. 27 din H.G. nr. 1408/2007 privind modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului, Garda Naţională de Mediu era împuternicită să aplice sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor art. 14 alin. (1) şi art. 26 din acelaşi act normativ ce constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă de la 30.000 RON la 50.000 RON (potrivit art. 27 alin. (1) lit. b) din acest act normativ).

Prin adresa din 04 august 2010, Garda Naţională de Mediu - Comisariatul judeţean Maramureş (GNM-CD Maramureş) a comunicat faptul că a efectuat inspecţia terenurilor contaminate şi a constatat „existenţa depunerii de steril de flotaţie (...)" încheind nota de constatare din 15 octombrie 2008.

De asemenea, în această adresă se invocă în mod nereal şi faptul că O.S.P.A. Maramureş a „certificat poluarea suprafeţei terenurilor în cauză, fapt ce a obligat Garda Naţională de Mediu -Comisariatului Judeţean Maramureş să emită adresa din 09 ianuarie 2009 (...) "întrucât potrivit adresei din 09 ianuarie 2009 (anexa nr. 74 la procesul - verbal de constatare), GNM-CJ Maramureş; transmis SC A. SA numai dosarul cazului O. spre analiză şi soluţionare, fără a anexa buletine de analize care să certifice infestarea cu steril a celor două proprietăţi.

În fapt, pentru lucrările efectuate, SC A. SA:

- nu a fost prezentat un raport geologic de investigare şi evaluare a poluării mediului\geologic;

- nu a fost prezentată o decizie a autorităţii competente privind declararea zonei ca sit contaminat;

- nu a fost prezentată o notificare a autorităţii competente asupra condiţiilor generale de realizare a refacerii mediului geologic;

- nu a fost prezentat un studiu de fezabilitate pentru curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică sau de minimizare a riscurilor existente în zona afectată; contrar dispoziţiilor art. 14 alin. (1) - (2), art. 25 şi 26 din H.G. nr. 1408/2007.

Pentru execuţia lucrărilor de refacere a proprietăţilor contaminate, SC A. SA avea obligaţia să procedeze la contractarea lucrărilor de refacere a suprafeţelor afectate, după aprobarea proiectului tehnic şi elaborarea metodologiilor de refacere de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (5) şi art 9 din H.G. nr. 1403/2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate.

Similar s-a apreciat hotărârea în raport de soluţia pronunţată cu privire la pct. 16 din încheierea nr. 110 din 22 noiembrie 2011 (respectiv pct. 17 din decizia nr. 2 din 07 octombrie 2011), referitor la nerespectarea prevederilor legale privind gestionarea fi administrarea de către SC A. SA, de fonduri alocate de la bugetul de stat.

Măsura dispusă la pct. 17 din decizia nr. 12/2011, în sarcina conducerii SC A. SA, viza intrarea în legalitate şi totodată, stabilea obligaţia de a analiza deconturilor justificative, a facturilor emise către Ministerul Economiei, a situaţiilor de lucrări în care, a fost inclusă o cotă de 0,08 din preţul contractului, pentru „servicii de administrare a contractului de execuţie", precum şi a facturilor emise către agenţii economici pentru recuperarea sumelor rezultate din aplicarea cotei de 0,08 la preţul contractului, în vederea stabilirii sumelor cu care a fost majorată contravaloarea lucrărilor executate, şi se vor dispune măsuri în condiţiile legii.

Instanţa de fond a reţinut cu privire la cele constatate prin actele de control faptul că la fundamentarea procentului de 0,08 s-a avut în vedere că această cheltuială exista cuprinsă la poz. 3.5 din Devizul general al obiectivului, unde sunt prevăzute cheltuielile pentru administrarea contractului de execuţie, conform anexei 4 din H.G. nr. 28/2008.

La pronunţarea hotărârii recurate instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile hotărârilor de Guvern (H.G. nr. 816/1999, nr. 17/1999, nr. 720/1999, nr. 493/2000, nr. 1001/2000, nr. 602/2001, nr. 336/2003, nr. 898/2002, nr. 926/2003, nr. 1846/2004, nr. 1008/2006, nr. 644/2007 şi nr. 927/2010) privind aprobarea conservării, închiderii definitive şi monitorizării factorilor de mediu post-închidere a unor mine şi cariere, etapele I-XI.

În situaţiile de lucrări conform formularului F3, „se includ: cheltuieli direcţi (materiale, manoperă, utilaj şi transport aferent materialelor), cheltuieli indirecte (%) şi profit (%).”

În deconturile justificative înaintate ministerului de resort, în valoarea lucrările executate a fost inclusă şi suma rezultată din aplicarea cotei de 0,08 la preţul contractului pentru servicii de „administrare a contractului de execuţie”, care în fapt pe de altă parte a fost recuperată (prin facturi emise către executanţi) şi utilizată de către SC A. SA.

La fel apreciază ca nelegală şi netemeinică hotărârea recurată, în raport de soluţia pronunţată cu privire la pct. 18 din încheierea nr. 110 din 22 noiembrie 2011, (respectiv pct. 19 din decizia nr. 12 din 07 octombrie 2011), referitor la nerespectarea prevederilor legale privind preluarea proprietatea statului a anexelor tehnice şi a dependinţelor, aflate în dotarea minelor pentru ca, s-a aprobat închiderea definitivă, pentru următoarele considerente:

În procesul - verbal de constatare din 26 iulie 2013, auditorii publici externi au consemnat faptul că, din cele 197 obiective miniere, pentru care s-a aprobat închidere definitivă prin hotărâri ale Guvernului:

- pentru 75 obiective miniere, SC A. SA şi Ministerul Economiei au încheiat, cu agenţii economici care au avut în administrare sau în concesiune minele şi carierele, protocoale de predare-primire a anexelor tehnice şi dependinţelor, cu o întârziere cuprinsă intre 6 luni şi 6 ani.

Bunurile care au făcut obiectul acestor protocoale nu au fost evidenţiate în contabilitate şi implicit în patrimoniul societăţii.

- pentru 21 obiective miniere la care au fost executate lucrări de conservare/închidere, nici până la data efectuării controlului, SC A. SA şi Ministerul Economiei nu au încheiat cu agenţii economici (care au avut în administrare sau în concesiune minele şi carierele), protocoale de predare-primire a anexelor tehnice şi dependinţelor ce trec în proprietatea statului, în condiţiile în care acestea dispuneau conform Planurilor de încetare a activităţii (PIA), de mijloace fixe în valoare estimată de 40.175.746 mii RON şi terenuri în administrare în suprafaţă estimată de 3.088.393 m.p.

Abaterile au fost constatate în raport de prevederile următoarelor acte normative art. 37 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003, art. 136 din H.G. nr. 1208/2003 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, art. 61 lit. c) din H.G. nr. 1158/2004 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 313/2002 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale de Conservare şi închidere a Minelor A. SA, art. 11 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, cu modificările şi completările ulterioare, art. 4 lit. a) din Ordinul ministrului Industriei şi Comerţului nr. 234/1999 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a H.G. nr. 632/1999 privind unele măsuri pentru folosire şi valorificarea bunurilor reprezentând dependinţe şi anexe tehnologice de la minele la care închiderea definitivă a fost aprobată prin hotărâri ale Guvernului.

Instanţa de fond a reţinut faptul că prin procesul - verbal de recepţie, însuşit de beneficiar, se atesta predarea/preluarea obiectivului şi a amplasamentului şi implicit a executării obiectului mandatului acordat de M.E.C.M.A. către SC A. SA. Nominalizarea şi indentificarea exactă nu este atributul SC A. SA.

Raportul juridic dintre SC A. SA şi Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri, nu are la bază un contract de mandat. Conform contractului de administrare fi gestionare de către SC A. SA a Programului anual de conservare, închidere, reconstrucţie ecologică şi activităţi postînchidere a minelor din 13 martie 2009, SC A. SA are calitatea de prestator.

Potrivit art. 61 lit. c) din H.G. nr. 1158/2004 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 313/2002 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale de Conservare şi închidere a Minelor A. SA, SC A. SA avea ca atribuţii pentru realizarea obiectului de activitate, preluarea dependinţelor şi anexelor tehnologice ale minelor şi carierelor pentru care s-a aprobat conservarea, închiderea definitivă şi monitorizarea factorilor de mediu post-închidere prin hotărâre a Guvernului.

Aceasta obligaţie a fost stabilită şi în sarcina ministerului de resort (fiind mandatată Direcţia generală resurse minerale) prin Ordinul M.E.C. nr. 537/2004. în anexa 2 la acest Ordin au fost definite anexele tehnice şi dependinţele respectiv bunurile care trebuiau a fi preluate.

Închiderea definitivă a celor 197 obiective miniere a fost avizată de autoritatea competentă (Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale - A.N.R.M.) în baza Planurilor de încetare a activităţii (PIA).

În conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, Planul de încetare a activităţii (PIA), cuprinde:

a) motivaţia încetării activităţii, bazată pe o documentaţie tehnico-economică;

b) programul tehnic de dezafectare sau conservare a exploatării, ce va include şi programul de monitorizare a factorilor de mediu postînchidere (...);

c) programul de protecţie socială a personalului (...);

d) autorizaţia de gospodărire a apelor şi autorizaţia de mediu pentru închiderea minei sau a carierei respective;

e) procedura de dezafectare şi de eliberare a terenului."

În documentaţia tehnico-economică din Planurile de încetare a activităţii (PIA) sunt nominalizate bunurile (active şi terenuri) aparţinând minei pentru care se solicita închiderea.

Din analiza a 171 documentaţii tehnico-economice prezentate în Planul de încetare a activităţii - PIA a rezultat faptul că, la momentul încetării activităţii acestor obiective miniere, minele pentru care s-a aprobat închiderea prin hotărâri ale Guvernului aveau în dotare mijloace fixe în valoare estimată de 2.086.503.187 mii RON şi în administrare terenuri în suprafaţă estimată de 50.586.252 m.p.

SC A. SA, în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003, art. 136 din H.G. nr. 1208/2003 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003 şi art. 4 lit. a) din Ordinul ministrului Industriei şi Comerţului nr. 234/1999 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a H.G. nr. 632/1999 privind unele măsuri pentru folosirea şi valorificarea bunurilor reprezentând dependinţe şi anexe tehnologice de la minele la care închiderea definitivă a fost aprobată prin hotărâri ale Guvernului, avea obligaţia de a proceda la preluarea în proprietatea statului, a anexelor tehnice şi a dependinţelor, aflate în dotarea minelor pentru care s-a aprobat închiderea definitivă, iar conformitate cu prevederile art. 11 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, cu modificările şi completările ulterioare, de a înregistra în contabilitate bunurile preluate.

În raport de soluţia pronunţată cu privire la pct. 19 din încheierea nr. 110 din 22 noiembrie 2011 (respectiv punctului 20 din decizia nr. 12 din 07 octombrie 2011), referitor la nerespectarea prevederilor legale privind returnarea în condiţiile legii, la finalizarea lucrărilor, a terenurilor predate temporar constructorilor, se apreciază nelegală soluţia pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond nu a ţinut cont la pronunţarea hotărârii recurate de următoarele prevederii legale:

- art. 61 lit. c) din H.G. nr. 1158/2004 pentru - codificarea şi completarea H.G. nr. 313/2002 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale de Conservare ş închidere a Minelor A. SA;

- Anexa 1 din O.M.E.C. nr. 537/2004 privind preluarea în numele statului, a anexelor tehnice şi dependinţele de la agenţii economici care au avut în administrare sau în concesiune minele şi carierele pentru care s-a aprobat închiderea definitivă prin hotărâre a Guvernului; art. 5 din Instrucţiunile tehnice pentru închiderea minelor/carierelor, aprobate prii Ordinul comun al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi al ministrului Industriei şi Comerţului nr. 116/166.725/1998;

- art. 44 alin. (1) din Ordinul ministrului Industriei şi Resurselor nr. 273/2001 pentru aprobarea Manualului de închidere a minelor "Predarea terenului;

- art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 1634/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Instanţa de fond a reţinut în mod eronat referitor la abaterile constatate faptul că în baza mandatului acordat de către Ministerul Economiei, nu se prevede în nici un act normativ obligat, ca mandatarul sa semneze un act de nominalizare/identificare a terenurilor, aceasta obligat aparţinându-i Ministerului de Resort prin Direcţiile de specialitate.

Aceste considerente sunt greşite în raport de prevederile Ordinului ministrului economiei şi comerţului nr. 537/2004 privind preluarea în numele statului, a anexelor tehnice dependinţele de la agenţii economici care au avut în administrare sau în concesiune minele carierele pentru care s-a aprobat închiderea definitivă prin hotărâre a Guvernului, Anexa "Terenul aferent obiectivului (...), în suprafaţă de (...) mp, se va pune la dispoziţii contractorului ...pentru realizarea lucrărilor de dezafectare - ecologizare, după care se proceda la utilizarea şi valorificarea lui în condiţiile legii".

Instanţa de fond a mai reţinut că prin procesul - verbal de recepţie, însuşit beneficiar, se atesta predarea/preluarea amplasamentului şi implicit a executării obiectului mandatului acordat de M.E.C.M.A., SC A SA neavând obligaţia sa procedeze la utilizarea şi valorificarea terenului în condiţiile legii, în conformitate cu prevederile O.M. nr. 537/2004, întrucât excede obiectului prevăzut în mandatul acordat de M.E.C.M.A.

Rugăm instanţa de recurs să aibă în vedere la soluţionarea cererii noastre, prevederile Hotărârii nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora:

- art. 1: "Recepţia constituie o componentă a sistemului calităţii în construcţii şi este actul prin care investitorul declară că acceptă, preia lucrarea cu sau fără rezerve şi că aceasta poate fi dată în folosinţă".

În acest context, procesul - verbal de recepţie a lucrărilor nu poate suplini semnarea unui protocol de predare-primire a terenurilor (predate ca amplasament) care să ateste returnarea lor după execuţia lucrărilor de dezafectare - ecologizare.

SC A. SA, în conformitate cu prevederile art. 61 lit. c) din H.G. nr. 1158/2004 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 313/2002 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale de Conservare şi închidere a Minelor A. SA, avea obligaţia de a proceda la returnarea în condiţiile legii, la finalizarea lucrărilor, a terenurilor predate temporar constructorilor.

Apărările intimatei şi procedura derulată în recurs

Intimata SC A. SA prin întâmpinare a solicitat respingerea ca neîntemeiată a recursului.

De asemenea, intimata-intervenientă Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului prin concluziile scrise a solicitat respingere a recursului ca neîntemeiat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând cu prioritate contractul dintre SC A. SA şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului în conformitate cu prevederile H.G. nr. 313/2002, cu modificările ulterioare prin H.G. nr. 173/2003 şi H.G. nr. 1158/2004 şi cele ale contractelor de administrare şi gestionare de către reclamantă a programelor anuale de conservare, închidere, reconstrucţie ecologică şi activităţi post închidere a minelor dintre cele două autorităţi, rezultă că în mod corect instanţa de fond a apreciat asupra intervenirii regulilor prevăzute de contractul de mandat, şi nu celui de prestări servicii cum eronat reţine recurenta.

Analizând din această perspectivă încheierea nr. 110 din 22 noiembrie 2011 şi respectiv decizia nr. 12/2011, în ceea ce priveşte punctele (măsurile) contestate astfel cum rezultă din cererea modificatoare rezultă următoarele:

Cu privire la măsurile 2, 3 şi 4 aflate în interdependenţă, instanţa în motivare a reţinut doar susţinerile reclamantei.

Ori, în speţă era vorba despre situaţii tehnice complexe ce impun administrarea unui probatoriu suficient de amplu pentru a da posibilitatea instanţei să aprecieze asupra susţinerilor tuturor părţilor în cauză - a se observa că intervenienta prezenta o poziţie proprie.

Referitor la diferenţele de valoare dintre locuinţele pentru care s-au aprobat despăgubiri şi cele nou construite se apreciază că instanţa de fond nu a stabilit limitele mandatului dat reclamantei pentru aceste negocieri, dispoziţiile art. 61 lit. a) din H.G. nr. 313/2002 trebuind a fi coroborat cu prevederile Programelor anuale.

Măsura nr. 5 (mină B.) a fost anulată de asemenea reţinându-se susţinerile reclamantei din răspunsul la întâmpinare sentinţa neconţinând analiza susţinerilor Curţii de Conturi care au fost înlăturate.

Măsura nr. 6 (iazuri de decantare) a fost anulată deşi din motivare nu rezultă o analiză în concret a situaţiei – este vorba despre un număr de 78 de iazuri. Deşi se afirmă că lucrările de execuţie a acestora s-au realizat anterior înfiinţării SC A. S.A Bucureşti, în realitate, operaţiunea a continuat până în anul 2010, cum de altfel reţine şi instanţa de fond.

Impun o analiză şi reţinerile contradictorii precum că reclamanta ar fi finalizat în modalitatea verificată doar un număr de 10 din cele 78 de iazuri .

Măsura nr. 7 (Pompe) a fost analizată luându-se în considerare poziţiile tuturor părţilor, în privinţa acestui punct realizându-se şi o expertiză judiciară de specialitate ale cărei concluzii susţin hotărârea instanţei.

Măsura nr. 8 (Laborator - fix de analize Iacobeni aparţinând SC A. SA), chiar din recurs rezultă că SC A. SA, a angajat lucrări de reabilitare şi amenajare a laboratorului fix de analize fizico-chimice Iacobeni, în valoare totală de 816.284 RON, din care:

- 121.005 RON - pentru realizarea Proiectului tehnic privind lucrările de reabilitare şi amenajare a laboratorului fix de la Iacobeni în baza contractului nr. 13/2009 încheiat cu SC R. Baia Mare. Valoarea lucrărilor decontate de către SC A. SA în baza acestui contract este de 106.505 RON;

Rezultă că ulterior controlului, prin protocolul din 02 august 2012, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, SC A. SA a predat către M.E.C., construcţia reabilitată a laboratorului fix de analize E, jud. Suceava, iar, prin Ordinul nr. 1673 din 29 august 2012, A. SA a fost mandatata de către M.E.C.A. ca în numele şi pentru M.E.C.M.A. să întreprindă toate demersurile în vederea trecerii imobilului - clădire Laborator Vatra Dornei - E - număr cadastral y, din proprietate SC F. SA în proprietatea statului Român şi în administrarea M.E.C.M.A. (anexa 41 la răspunsul la întâmpinare), rezultând corecta anulare a acestei măsuri de către instanţa de fond.

Măsura nr. 10 a fost anulată pe baza concluziilor unei expertize extrajudiciare susţinându-se de asemenea faptul că recurenta nu poate desfăşura activitatea de supraveghere a proceselor de achiziţie publice, acest lucru revenind A.M.R.M.A.P.

Instanţa de recurs apreciază că aceste reţineri nu sunt de natură a opri însă Curtea de Conturi în efectuarea de verificări ulterioare a legalităţii procedurilor de achiziţie publice (Similar, în cadrul utilizării fondurilor europene posibilitatea verificării se întinde pe 5 ani de la finalizarea investiţiei, fără ca în situaţia achiziţiilor în sistem EMap aceste verificări să fie ţinute de poziţia A.N.R.M.A.P.

Se impune totodată administrarea probatoriului cu respectarea principiului contradictorialităţii în condiţiile analizării susţinerilor tuturor părţilor.

Măsura 11 (Spaţii de epurare) priveşte acceptarea la plată a unor situaţii de lucru cu preţuri supraevaluate.

Deşi situaţiile reţinute în Decizia Curţii de Conturi erau complexe instanţa de fond s-a mărginit la o argumentare de gen „A.N.R.M.A.P. a acceptat modalitatea de achiziţie publică efectuată”, sau că „din procesul verbal de recepţie a lucrării reiese că s-au respectat parametri”.

În cauză este vorba însă despre mai multe operaţiuni care nu pot fi considerate valabile dar şi în baza notelor încheiate în comun de către cele două părţi interesate. Se impune fără îndoială o analiză detaliată a realităţii operaţiunilor efectuate. Similar este şi situaţia privind varul utilizat în operaţiunile de epurare, impunându-se a fi analizate soluţiile de var utilizate şi impuse la achiziţie, concentraţiile utilizate etc.

A da credit doar unei părţi fără a analiza integral critica organului constatator echivalează cu o necercetare a acestui punct din decizie.

Măsura nr. 12 priveşte plata unor lucrări fără a exista documente justificative a realităţii efectuării lor. Se reţine că la data efectuării verificării Curţii de Conturi reclamanta nu a putut prezenta respectivele înscrisuri, aspect rezultat din adresa din 20 iulie 2012, ulterioară deci, începerii procedurii judiciare.

Afirmaţia instanţei de fond precum că reclamanta a analizat documentele şi „nu a constatat depăşiri ale valorilor aprobate prin contracte” nu este nicicum justificativă. În speţa se face vorbire despre realitatea operaţiunilor decontate, ori prima instanţă nu a procedat în nici un mod la realizarea unei astfel de analize.

Măsura nr. 15 - privitoare la refacerea mediului afectat de poluări ale solului, critica recurentei vizează cu precădere acţiunea, sau mai precis inacţiunea Gărzii Naţionale de Mediu care nu pot constata în mod legal şi complet existenţa poluări şi cauzele ei, astfel că reclamanta nu ar fi avut justificare legală pentru operaţiunile efectuate.

O astfel de motivare nu poate fi primită, actul emis de Garda de Mediu a Comisariatului Judeţean Maramureş nefiind anulat, iar din conţinutul său, rezultând situaţiile de poluare ce au necesitat intervenţii. Astfel, în lipsa unor alte argumente faptice, această măsură a fost în mod justificat anulată.

Măsura nr. 17 priveşte perceperea unei cote de 0,08% preţul contractului de către SC A. SA, pentru servicii de administrare a contractului. Argumentele instanţei de fond în favoarea anulării măsurii se circumscriu lipsei unor interdicţii convenţionale sau legale în acest sens, dublat de încadrarea contractelor astfel încheiate în devizele generale ale investiţiilor.

Ori, în recursul său Curtea de Conturi indică actele normative ce nu au fost analizate din această perspectivă de către instanţa de fond, în analiza asupra legalităţii cotei percepute.

Mai mult, intervenientul Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, în precizările, sale nu se pronunţă asupra acestei probleme, deşi era de esenţă, prin prisma întinderii mandatului pe care l-a dat SC A. SA.

Măsura 19 privind preluarea în proprietatea statului a anexelor tehnice şi a dependinţelor aflate în dotarea minelor pentru care s-a aprobat închiderea definitivă, critica recurentei se circumscrie negării existenţei contractului de mandat dintre SC A. SA şi M.E.C.T. În realitate, corect a reţinut instanţa de fond că, în cursul verificărilor şi ulterior s-a făcut dovada protocoalelor de predare-primire a imobilelor în discuţie, astfel că, şi cu raportare la calificarea contractului ca fiind unul de mandat şi nu de prestări servicii, această măsură apare a fi în mod justificat anulată.

Măsura nr. 20 penalizează nerespectarea prevederilor referitoare la returnarea terenurilor predate temporar constructorilor, la finalizarea lucrărilor. Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a motivat soluţia limitându-se a cita din art. 1 din H.G. nr. 273/1994.

În realitate nu se vădeşte o verificare în concret a fiecăreia dintre obiectivele miniere analizate în raport, de astfel cum a susţinut prin recurs Curtea de Conturi, procesele verbale (protocoale de predare primire), nu se confundă cu procesele verbale de recepţie a lucrărilor (construcţiile realizate pe respectivele terenuri).

Faţă de cele mai sus expuse, Înalta Curte reţine că, raportat la măsurile aflate în analiză, instanţa de fond nu a realizat o evaluare a întregirii situaţiei de fapt din perspectiva probatoriului administrat nedispunând în mare parte de completarea acestuia pentru nevicierea adevărului juridic.

Cum suplimentarea probatoriul în raport de analiza de mai sus nu poate fi realizată fără a prejudicia părţile de accesul la o cale de atac împotriva soluţiei pronunţate, Înalta Curte apreciază că soluţia ce se impune este casarea în întregime a hotărârii primei instanţe cu trimiterea spre rejudecare.

2.Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs.

În raport de argumentele de mai sus instanţa precizează că recursul de faţă se circumscriu motivelor prevăzute de art. 3041 C. proc. civ. astfel că îl va admite, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să caseze sentinţa instanţei de fond cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 1951 din 12 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceleiaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2015.