Extraordinary appeal fails over scope of "omitted ground" and admissibility of factual arguments under Art. 318 CPC.

Decizia nr. 1335/2015

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., anularea Deciziei de imputare din 9 decembrie 2009 emisă de pârât, iar în subsidiar, a solicitat anularea în parte a deciziei de imputare şi a celorlalte acte administrativ jurisdicţionale emise de pârât, în sensul reducerii sumei imputate.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2.221 din 28 martie 2012, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Hotărârea atacată.

Prin Decizia nr. 7.467 din 28 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 2.221 din 28 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că răspunderea contractuală ce se naşte în sarcina poliţistului care a absolvit o instituie de învăţământ a M.A.I. şi căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile este prevăzută de dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 360/2002.

Totodată s-a reţinut că răspunderea patrimonială la care face referire art. 63 nu este limitată numai la răspunderea civilă delictuală, deoarece norma legală nu distinge, stipulând doar că "poliţistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii", prevederi care fac trimitere la legislaţia aplicabilă personalului civil din M.A.I. şi anume la O.G. nr. 121/1998.

A apreciat Înalta Curte că încetarea raporturilor de serviciu, la cerere, anterior primilor 10 ani de activitate este de natură a păgubi instituţia şi din acest motiv, poliţistul este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporţional cu perioada rămasă până la 10 ani.

Legea nr. 360/2002 a prevăzut, în mod expres, că poliţistul răspunde pentru pagubele cauzate unităţii, potrivit legislaţiei aplicabile, astfel că s-a apreciat că nu se poate contesta aplicabilitatea în speţă a prevederilor O.G. nr. 121/1998.

S-a arătat că limitarea răspunderii la trei solde lunare nete este posibilă numai pentru pagube produse în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, iar în speţă se analizează o răspundere contractuală asumată prin angajament.

Totodată, s-a apreciat că, în mod corect, au fost înlăturate susţinerile reclamantului cu privire la suma totală reprezentând cheltuieli cu cazarea, întrucât nu pot fi excluse zilele în care reclamantul-recurent nu s-a aflat în unitate, deoarece cheltuielile au fost făcute şi pentru aceste zile, indiferent de prezenţa/absenţa acestuia.

A constatat instanţa că expertul nu a putut contrazice modul de calcul al bazei, sumele avansate nefiind corelate cu prevederile legale în materie, respectiv cu dispoziţiile Ordinului nr. 1122/2006.

S-a apreciat că, în mod cert, cheltuielile de şcolarizare imputate s-au referit la cuantumul efectiv şi nu la un cuantum viitor, astfel cum se prevede în cuprinsul Ordinului nr. 1122/2006.

În ceea ce priveşte anul I de studii în Academia de Poliţie, s-a constatat că este asimilat stagiului militar obligatoriu, în sensul că reclamantul nu mai este obligat să satisfacă stagiul militar, dar, întrucât în această perioadă s-au urmat şi cursuri de pregătire, obligaţia de restituire a cheltuielilor de şcolarizare este datorată.

În fine, a mai reţinut instanţa de recurs că drepturile de natură salarială intră în noţiunea de "alte drepturi", conform art. 3 lit. b) din Ordinul nr. 1122/2006, de unde rezultă legalitatea imputării şi acestei sume.

Calea de atac exercitată.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamantul-contestator A., în temeiul art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei în anulare a arătat că instanţa a omis să se pronunţe asupra motivului de recurs constând în folosirea ca bază de calcul pentru stabilirea cheltuielilor de şcolarizare a unui alte sume decât cea comunicată de chiar compartimentul de specialitate din cadrul armatei.

S-a susţinut că a invocat în cadrul motivelor de recurs împrejurarea că expertul contabil a constatat că deşi departamentul de specialitate a stabilit o bază de calcul de 7,62 RON/zi, în calcul a fost avută în vedere o bază de calcul de 9,62 RON/zi, aspect asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat.

A solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei atacate şi fixarea unui termen de judecată pentru judecarea recursului.

Apărările intimatului.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul M.A.I. a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 317 - 321 C. proc. civ.

Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

În ceea ce priveşte ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., aceasta are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Astfel cum se poate observa şi din cuprinsul contestaţiei în anulare, s-a criticat, în final, modalitatea în care instanţa de fond şi de recurs au înlăturat concluziile expertului contabil.

S-a criticat împrejurarea că instanţa de recurs nu a analizat punctual constatările expertului referitor la împrejurarea că acesta a constatat că deşi departamentul de specialitate al intimatei a stabilit o bază de calcul de 7,62 RON/zi, în calcul a fost avută în vedere o bază de calcul de 9,62 RON/zi, aspect asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat.

Or, raportul de expertiză contabilă efectuat în temeiul art. 201 C. proc. civ. conţine numai o opinie de specialitate asupra aspectelor contabile ale cauzei, opinie pe care instanţa o examinează în raport cu toate elementele probatorii şi cu toate circumstanţele cauzei pentru a le da încadrarea juridică.

De altfel, s-a motivat în decizia contestată că expertul nu a putut contrazice modul de calcul al bazei, astfel cum a fost stabilit pe baza documentelor justificative.

Având în vedere aceste împrejurări, motivele contestaţiei în anulare privind omisiunea de a cerceta o serie de argumente, sau împrejurarea că acestea, în opinia contestatorului, au fost combătute formal, nu îndeplinesc condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale sus-menţionate.

De asemenea, trebuie subliniată şi orientarea instanţei europene în sensul că art. 6 din Convenţie obligă, într-adevăr, instanţele să-şi motiveze hotărârile lor, dar această obligaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părţilor procesului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în contestaţie.

Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 7.467 din 28 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2015.

Procesat de GGC - N