Securitate agent status: statutory definition of rights restriction and irrelevance of internal military compliance

Decizia nr. 1289/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 aprilie 2013, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului A.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2.816 din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului A.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, şi solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât arată că sentinţa atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

În mod nelegal, instanţa de fond a apreciat că nu este obligatoriu avizul Direcţiei juridice în materialitatea lui, întrucât acesta reprezintă un înscris de sine stătător, a cărui existenţă nu poate rezulta din simpla menţionare în cuprinsul altui înscris.

Instanţa de fond nu a reţinut situaţia de fapt pe baza probelor administrate şi nu a indicat motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, conform dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ.

În considerentele sentinţei recurate nu a fost reţinută, analizată şi motivată apărarea recurentei constând în eventuala ingerinţă minimă, în acord cu prevederile legii, adusă persoanei urmărite de organele de securitate, având în vedere că persoana vizată nu a suferit nici un prejudiciu.

4. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 31 octombrie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. pen.

Prin Încheierea din 23 ianuarie 2015, completul-filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant C.N.S.A.S. a învestit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât A.

Verificările au fost declanşate ca urmare a cererii formulate în acest sens de către B., în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

În baza Notei de constatare din 17 ianuarie 2013, întocmită în cauză şi a documentaţiei ataşate acesteia, prima instanţă a reţinut că recurentul-pârât a avut calitatea de ofiţer al Securităţii (gradul locotenent în cadrul I.S.J. Timiş, Serviciul II-1988) şi că, prin activitatea desfăşurată a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Judecătorul fondului a reţinut corect că, în optica legiuitorului activitatea de constatare a calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii vizează realizarea unui interes general care se deduce chiar din preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în care se menţionează că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Aceasta îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Astfel, prima instanţă a fost legal învestită în temeiul normei speciale de competenţă, intimatul-reclamant acţionând potrivit atribuţiilor conferite de dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008, respectiv art. 7 - 11.

Nota de constatare nr. S/DI/89 din 17 ianuarie 2013, în temeiul căreia a fost sesizată instanţa de contencios administrativ a fost analizată şi aprobată de Colegiul C.N.S.A.S. la data de 21 februarie 2013, fiind însoţită de Avizul Direcţiei Juridice din 25 ianuarie 2013. Rezultă aşadar că, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat ca fiind neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de recurentul-pârât. De altfel, acest înscris a fost depus la dosar.

Criticile privind neîncadrarea activităţii recurentului-pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt, de asemenea, nefondate.

Potrivit prevederilor enunţate, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Prima condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, al Securităţii în perioada 1945 - 1989, este întrunită, întrucât pârâtul a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Timiş, Serviciul II în anul 1988. Această împrejurare, de altfel, nu a fost contestată în cauză.

De asemenea, cea de-a doua condiţie vizată de art. 2 alin. (1), respectiv persoana vizată să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, este evident întrunită în cauză.

Activitatea desfăşurată de recurentul-pârât, prin măsurile dispuse sau încuviinţate au încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată.

Împrejurarea că activitatea desfăşurată de pârât a respectat şi s-a încadrat în prevederile regulamentelor militare şi ordinelor comandanţilor nu este de natură a înlătura aplicarea dispoziţiilor legale ce definesc noţiunea de lucrător al Securităţii, care nu fac o astfel de distincţie între cei care au respectat şi cei care nu s-au conformat normelor care reglementau activitatea Securităţii.

Recurentul-pârât invocă, de asemenea, neanalizarea de către judecătorul fondului a apărării sale, constând în ingerinţa minimă, în acord cu permisiunile legii adusă d-lui B.

Înalta Curte reţine că pârâtul a propus luarea în M.V.I. (mapa de verificare informativă) a numitului B., acesta fiind semnalat cu intenţii de evaziune şi a dispus o serie de măsuri, precum: documentarea intenţiilor de evaziune în scopul întreprinderii unor măsuri preventive de securitate, luarea măsurii de avertizare pentru preocupări şi intenţii de plecare ilegală din ţară; recrutarea unei persoane de sprijin din anturajul lui B. pentru a stabili modul cum îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu, discuţiile pe care le poartă şi reacţia acestuia după avertizare (Planul de măsuri din 5 februarie 1988 aprobat la 6 februarie 1988 întocmit şi semnat olograf de locotenent C.).

Este adevărat că trecerea frauduloasă a frontierei era pedepsită penal, aşa cum era pedepsită şi uneltirea împotriva ordinii sociale sau propaganda împotriva orânduirii socialiste, ceea ce conduce la concluzia că orice atitudine îndreptată împotriva regimului era pedepsită penal.

Relevantă sub acest aspect este Decizia nr. 14 din 13 ianuarie 2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, prin care se reţine că "potrivit politicii penale a statului instaurat după 6 martie 1945 şi corespunzător modificării conţinutului valorilor ocrotite, coroborat cu îngrădirile aduse drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi sub aspectul libertăţii de circulaţie, fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracţiune, având caracter politic, aşa încât instrumentarea acesteia se efectua de către organele securităţii statului, iar competenţa de judecată a fost atribuită instanţelor militare".

Astfel, faţă de caracterul politic al ingerinţelor în viaţa personală a numitului D., încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea prin măsurile dispuse de recurentul-pârât i-a afectat intimitatea, ingerinţa neputând fi calificată drept "minimă şi în acord cu permisiunile legii", aşa cum pretinde recurentul.

Simpla obţinere de informaţii cu caracter personal cu privire la opiniile şi reacţiile unei persoane, fără acordul acesteia şi pentru motive ce nu vizau securitatea naţională, constituie o încălcare a dreptului la viaţa privată.

Nici critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate nu este fondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost învestită va cuprinde "... motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Respectarea acestei cerinţe are valoare de principiu şi se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa.

Examinând considerentele sentinţei recurate, instanţa constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor părţilor, exprimând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat cererile părţilor, astfel că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (6) C. proc. civ., este nefondat.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 2.816 din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2015.

Procesat de GGC - N