Public audit of state-owned enterprise: validity of service fee justifications and board member remuneration under preventive financial control statutes

Decizia nr. 1170/2015

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

1.1. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3054 din 14 octombrie 2013, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Societatea Comercială de Producere a Energiei Termice "A" SA în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi, în consecinţă:

- a anulat Încheierea nr. 50 din 13 iunie 2013 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul IV;

- a anulat, în parte, Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul IV, numai în ceea ce priveşte punctele 3 şi măsura corelativă de la pct. II.4, pct. 8 şi măsura corelativă de la pct. II. 4, şi pct. 9 şi măsura corelativă de la pct. II.8;

- a anulat, în parte, documentaţia ce a stat la baza deciziei contestate, respectiv Raportul de control privind pe reclamantă, înregistrat la pârâtă sub nr. x din 20 martie 2013, emis de Curtea de Conturi - Departamentul IV, Direcţia 2, întocmit la data de 8 martie 2013, numai în ceea ce priveşte constatările pârâtei corelative punctelor anulate din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013;

- a suspendat, în parte, executarea Deciziei nr. 12 din 8 aprilie 2013 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul IV, numai în ceea ce priveşte punctele 3 şi măsura corelativă de la pct. II.4, pct. 8 şi măsura corelativă de la pct. II.4, şi pct. 9 şi măsura corelativă de la pct. II.8;

- a obligat pârâta la cheltuieli de judecată către reclamantă în sumă de 60 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, proporţional cu pretenţiile admise.

1.2 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 4 noiembrie 2013, a admis cererea formulată de reclamanta SC „A” SA, a dispus îndreptarea erorii materiale din minută, considerentele şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 3054 din 14 octombrie 2013, în sensul că numărul raportului de control privind pe reclamantă, înregistrat la Curtea de Conturi este x din 20 martie 2013.

2. Recursurile declarate de reclamantă

2.1. În memoriul de recurs, reclamanta a solicitat casarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii în totalitate a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 12 din 8 aprilie 2013, iar în subsidiar, în sensul suspendării următoarelor puncte şi măsuri corelative:

- Pct. 5 şi măsura corelativă de la pct. II.6;

- Pct. 7 şi măsura corelativă de la pct. II.7.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată nu cuprinde motivele pentru care prima instanţă a respins cererea de suspendare a executării punctelor şi măsurilor corelative anterior arătate.

2.2. În memoriul de recurs, reclamanta a solicitat casarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii în totalitate a cererii de anulare, respectiv:

- al admiterii excepţiei tardivităţii comunicării Deciziei nr. 12 din 8 aprilie 2013 şi, în consecinţă, al anulării în totalitate a acesteia;

- în subsidiar, al anulării şi pct. 5 şi măsurii corelative de la pct. II.6, pct. 7 şi măsurii corelative de la pct. II.7., precum şi a Raportului de control nr. x din 20 martie 2013 emis de Curtea de Conturi - Departamentul IV, Direcţia 2, în ceea ce priveşte constatările corelative acestor puncte.

- acordării cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu încălcarea acestora.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

2.2.1. Referitor la pct. 5 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 şi la măsura corelativă de la pct. II.6.

(i) În legătură cu acordarea indemnizaţiilor membrilor Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi ai Consiliului de Administraţie (CA), prima instanţă a considerat în mod eronat că „apărările reclamantei analizate la acest punct sunt neîntemeiate.”

Soluţia pronunţată pe acest aspect este dată cu aplicarea greşită a următoarelor dispoziţii legale:

- art. 13, art. 15 alin. (5) lit. i) din H.G. nr. 627/2000 privind reorganizarea C. SA;

- art. 204 alin. (1), (4), (5) din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, modificată prin art. I pct. 47 din O.U.G. nr. 82/2007;

- Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 9 alin. (4), art. 46 alin. (3) din H.G. nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri;

- În baza Ordinului MECMA nr. 49 din 6 ianuarie 2011, a fost emisă Hotărârea AGA nr. 3 din 13 ianuarie 2011 care, la art. 2, a prevăzut că indemnizaţia de şedinţă pentru membrii AGA, CA şi pentru cenzori care reprezintă interesele MECMA la SC "A" SA se menţine în cuantum de 1% din salariul directorului general.

Cu toate ca Ordinul MECMA nr. 49/2011 a fost abrogat prin Ordinul MECMA 225 din 8 februarie 2011, art. 2 din Hotărârea AGA nr. 3 din 13 ianuarie 2011 a rămas în vigoare, deoarece, prin acelaşi art. 3 din Hotărârea AGA nr. 9 din 25 februarie 2011, Consiliul de Administraţie şi conducerea executivă au fost mandatate să întreprindă măsurile necesare pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 3 din 28 ianuarie 2011.

Acest ultim act normativ se referă la o indemnizaţie de 1% pentru reprezentanţii statului sau ai unităţilor administrativ-teritoriale în organele de conducere sau de control ale operatorilor economici.

Cu toate ca actele normative sus-menţionate se referă la o indemnizaţie, fără alte precizări, de tipul indemnizaţie pentru toată perioada mandatului, indemnizaţie lunară, indemnizaţie pe an, indemnizaţie de şedinţă etc., auditorii publici externi şi Curtea de Apel Bucureşti au interpretat legislaţia în vigoare prin faptul că trebuia acordată o indemnizaţie de 1% lunară pentru membrii CA şi AGA, în condiţiile în care în legislaţia sus-menţionată nu apare sub nici o formă cuvântul „lunară" sau cuvintele „pe lună".

Recurenta a precizat că este eronată constatarea primei instanţe în sensul că modificarea Statutului său se putea face doar prin emiterea hotărârii de guvern.

Statutul SC „A" SA a fost doar publicat ca anexă la H.G. nr. 627/2000, însă, în cuprinsul acestuia s-a precizat faptul că AGA are competenţa să modifice orice prevedere din statut, după obţinerea unui mandat din partea acţionarului, mandat care se acordă membrilor AGA prin Ordin emis de ministrul de resort, respectiv Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Ca atare, Statutul SC „A" SA a fost modificat prin Ordinul nr. 49/2011 emis de Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în baza şi în executarea Legii nr. 31/1990 şi a H.G. nr. 627/2000.

SC „A" SA a depus la ONRC hotărârea AGA nr. 3/2011, respectiv Statutul actualizat, în vederea publicării în M. Of., Partea a IV-a.

În consecinţă, nu se poate reţine că Societatea nu a respectat prevederile legale în vigoare prin punerea în aplicare a art. 2 din Hotărârea AGA nr. 3 din 28 ianuarie 2011, în sensul acordării membrilor CA şi AGA a unei indemnizaţii de şedinţă (şi nu lunare) de 1% din salariul directorului general şi nu poate fi vorba de existenţa vreunui prejudiciu în acest caz.

(ii) Referitor la acordarea indemnizaţiilor secretarului AGA şi ai CA

Soluţia pronunţată pe acest aspect este dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 31/1990; art. 64 din O.U.G. nr. 109/2011; art. 2 din O.U.G. nr. 3/2011; art. 256 alin. (1) C. muncii.

Hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 374 şi art. 386 C. com.

2.2.2. Referitor la pct. 7 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 şi la măsura corelativă de la pct. II.7.

Este eronată concluzia primei instanţe în sensul că, pentru facturile acceptate la plată de către recurentă, facturi emise în baza Contractului de lucrări nr. 167/2009, nu au fost prezentate documente care să ateste execuţia lucrărilor aferente.

În acest contract erau incluse şi activităţile de proiectare, motiv pentru care era imposibil să se stabilească de la faza licitaţiei şi contractării cantităţile de lucrări necesare.

De aceea, contractul prevedea foarte clar modalitatea în care se va face plata lucrărilor în funcţie de finalizarea diferitelor „faze determinate” ale investiţiei.

În această situaţie, este evident că, pentru plata aferentă elaborării proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, documentul constatator care atestă finalizarea în bune condiţii a acestor poziţii era Avizul Consiliului Tehnico-Economic al Termoelectricii, care, conform regulamentului specific, reprezintă şi actul oficial de recepţie al respectivelor lucrări de proiectare.

Pentru celelalte faze determinante la a căror finalizare trebuia efectuată o nouă plată din contract, s-au întocmit acte doveditoare privind finalizarea respectivelor lucrări semnate de persoanele responsabile din Sucursala Electrocentrale Paroşeni şi SC „A” SA.

De asemenea, pentru toate plăţile efectuate în acest contract facturile erau verificate şi semnate pentru „certificat în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii" şi, respectiv, pentru „bun de plată" de către persoanele responsabile numite prin decizie internă.

Ca atare, atât în derularea acestui contract cât şi a tuturor celorlalte contracte, au fost respectate în totalitate prevederile Ordinului MFP privind metodologia referitoare la exercitare controlului preventiv.

Curtea de Conturi nu a prezentat dovezi din care să rezulte că lucrarea nu s-a realizat la termen şi în condiţiile de calitate stipulate în contract pentru a se putea trage concluzia că SC „A” SA a făcut plăţi fără documente justificative.

2.2.3. Referitor la excepţia tardivităţii comunicării Deciziei nr. 12 din 8 aprilie 2013

Soluţia pronunţată pe acest aspect este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor pct. 162 lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010.

Raportul de control a fost înregistrat la societate la data de 8 martie 2013, iar Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 a fost depusă la poştă la data de 11 aprilie 2013, cu depăşirea termenului de 30 de zile „de valorificare” a constatărilor înscrise în raportul de control.

Odată depăşit acest termen, Curtea de Conturi a decăzut din dreptul de a mai contrage societatea să execute Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013.

Recurenta consideră că, în situaţia dată, sunt aplicabile prevederile art. 2500 alin. (1), art. 2545 alin. (2) şi art. 2547 C. civ. în vigoare.

3. Recursul declarat de pârâtă

În recursul său, pârâta a solicitat casarea sentinţei, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

3.1. Soluţia pronunţată pe cererea de suspendare este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât, pe de o parte, aceasta nu se putea dispune decât în privinţa măsurilor ce au fost contestate, iar pe de altă parte, reclamanta nu a demonstrat prin argumentele invocate în cauză întrunirea, cumulativă, a celor două condiţii, prevăzute în mod expres de prevederile legale menţionate.

3.2. Referitor la Punctul 3 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 şi la măsura corelativă de la pct. II.4.

Prima instanţă nu a ţinut seama de următoarele aspecte, probate cu înscrisurile depuse la dosar:

- SC „A” SA a încheiat Actul adiţional nr. 1 numai cu avizul Consiliului de Administraţie al societăţii, care, prin Hotărârea nr. 25 din 15 noiembrie 2012 „mandatează conducerea executivă a SC „A” SA pentru negocierea şi semnarea actului adiţional", în condiţiile în care, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 26/2012, entitatea avea angajat personal de specialitate juridică, iar pentru serviciile juridice obţinute în baza acestui act, nu a avut aprobarea reprezentanţilor statului în organele de conducere ale acestora, mandataţi de către ordonatorul principal de credite coordonator (MECMA);

- SC „A” SA a acceptat la plată facturi în sumă totală de 83.474 RON emise în executarea Contractului de asistenţă juridică nr. x/2012 fără a avea la bază documente justificative care să ateste prestarea serviciilor contractate de asistenţă juridică şi reprezentare, redactare acte şi depunere acte în vederea aprobării procedurii de reorganizare prin divizare şi înfiinţarea SC "B.” SA, respectiv „documente redactate în vederea aprobării procesului de reorganizare a Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice "A" SA, rapoarte scrise (conform ofertei de consultanţă juridică şi financiară);

- SC „A” SA a acceptat la plată factura din 22 noiembrie 2012, în sumă de 43.048,3 RON, emisă în baza Actului adiţional nr. 1 din 22 noiembrie 2012, fără a avea la bază documente care să justifice prestarea serviciilor facturate;

- Adunarea Generală a Acţionarilor a SC „A” SA a aprobat achiziţia de servicii de asistenţă juridică şi reprezentare în condiţiile în care societatea avea angajat personal de specialitate juridică şi nu exista nicio dovadă în sensul că acesta nu avea competenţa să rezolve chestiunile ce au format obiectul contractului analizat;

- rapoartele de lucru aferente contractului au fost depuse după momentul efectuării plăţilor, respectiv în anul 2013.

3.3. Referitor la pct. 8 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 şi la măsura corelativă de la pct. II.4.

La pronunţarea soluţiei, instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că reclamanta nu a respectat prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999.

3.4. Referitor la pct. 9 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 şi la măsura corelativă de la pct. II.8.

Curtea de apel nu a avut în vedere faptul că, prin neaducerea în totalitate la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 3 din 25 septembrie 2010, reclamanta a încălcat prevederile pct. 32 lit. d) şi g) din RODAS.

3.5. Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată.

În speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., întrucât intimata nu poate fi considerată „o parte care cade în pretenţii”, în condiţiile în care litigiul s-a născut din exercitarea atribuţiilor specifice acestei autorităţi publice care constă în garantarea legalităţii cheltuirii banului public.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-intimată Curtea de Conturi a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă, ca nefondate, pentru argumentele prezentate la dosar ICCJ.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 5 noiembrie 2014, recursul a fost admis în principiu, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de părţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea recurentei-intimate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamantă în ceea ce priveşte acţiunea în anulare este nefondat, că recursul declarat de reclamantă în ceea ce priveşte cererea de suspendare este rămas fără obiect, iar recursul formulat de pârâtă este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă Societatea Comercială de Producere a Energiei Termice „A” SA are ca obiect verificarea legalităţii Raportului de control din 8 martie 2013, înregistrat la pârâtă sub nr. x din 20 martie 2013, Deciziei nr. 12 din 8 aprilie 2013 şi Încheierii nr. 50 din 13 iunie 2013, acte emise de Curtea de Conturi - Departamentul IV.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea, aşa cum s-a arătat la pct. 1 din decizia de faţă.

Motivele de recurs prezentate la pct. 2.2 al acestei decizii coincid cu motivele de nelegalitate expuse de parte în contestaţia administrativă şi în cadrul acţiunii judiciare.

Motivele de recurs nominalizate la pct. 3.2 - 3.4 al acestei decizii sunt similare cu argumentele precizate în actele administrative deduse judecăţii de către recurenta-pârâtă.

Înalta Curte împărtăşeşte doar parţial dezlegările primei instanţe, după cum se va arăta în cele ce urmează.

6.1. Referitor la excepţia tardivităţii comunicării Deciziei nr. 12 din 8 aprilie 2013

Recurenta-reclamantă susţine faptul că Raportul de control încheiat de echipa de auditori publici externi din cadrul Departamentului IV al Curţii de Conturi a fost înregistrat la societate în data de 8 martie 2013, iar Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013, comunicată cu Adresa nr. IV/40.202 din 9 aprilie 2013 şi înregistrată la societate sub nr. 2057 din 12 aprilie 2013, a fost depusă la poştă în data de 11 aprilie 2013, cu depăşirea termenului de 30 de zile de „valorificare” a constatărilor înscrise în raportul de control, termen reglementat de dispoziţiile art. 162 lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010.

Pe cale de consecinţă, recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a decăzut la data de 10 aprilie 2013 din dreptul de a valorifica constatările din Raportul de control prin comunicarea Deciziei nr. 12 din 8 aprilie 2013 abia la data de 12 aprilie 2013.

Potrivit dispoziţiei normative anterior arătate:

”În termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data înregistrării actului de control la entitatea verificată sau de la data confirmării de primire a acestuia, când raportul de control a fost transmis prin poştă, directorul din cadrul departamentului/directorul adjunct al camerei de conturi, după caz, întocmeşte:

1. nota de evaluare a raportului de control şi/sau notei unilaterale, potrivit prevederilor pct. 447;

2. proiectele documentelor de valorificare, respectiv:

a) proiectul deciziei;

b) proiectele adreselor, după caz, către departamentul coordonator al acţiunii, în cazul în care în raportul de control s-au consemnat:

(i) fapte pentru care există indicii că au fost săvârşite cu încălcarea legii penale;

(ii) fapte cauzatoare de prejudicii importante sau abateri grave cu caracter financiar.

Raportul de control încheiat de către auditorii publici externi, împreună cu cele două note mai sus menţionate şi proiectele documentelor de valorificare, se înaintează şefului de departament/directorului camerei de conturi.”

Conform pct. 180 din Regulament, ”Proiectul deciziei”, întocmit în termenul de 30 de zile, este examinat de către şeful de departament, care, după caz, îl completează, modifică, semnează şi remite spre executare conducerii entităţii verificate, fără a avea prevăzut vreun termen în acest sens.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este corectă interpretarea realizată de prima instanţă dispoziţiilor normative anterior nominalizate, în sensul că termenul de 30 zile calendaristice de la data înregistrării actului de control la entitatea verificată sau de la data confirmării de primire a acestuia, este, în realitate, termenul de întocmire al proiectului de decizie şi de înaintare a acestuia şefului de departament - consilier de conturi - şi nu reprezintă termenul de emitere a Deciziei sau ”termenul comunicării Deciziei”.

În fine, pe aspectul analizat, Înalta Curte reţine că prevederile art. 2500 alin. (1), art. 2545 alin. (2) şi art. 2547 C. civ. în vigoare, nominalizate de recurenta-reclamantă, nu au nicio relevanţă juridică.

6.2. Referitor la pct. 3 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 emisă de Curtea de Conturi, Departamentul IV - ce consemnează „nerespectarea dispoziţiilor legale privind încheierea contractelor de asistenţă juridică” de către SC „A” SA - şi la măsura corelativă de la pct. II.4 dispusă pentru înlăturarea acestei abateri de la legalitate şi regularitate, respectiv răspunsul Curţii din Încheierea nr. 50 din 13 iunie 2013.

În concret, la pct. II.4 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013, s-a dispus în sarcina conducerii recurentei-reclamante:

”.. va dispune măsuri şi va urmări intrarea în legalitate privind„ achiziţia de servicii juridice şi justificarea prestării efective a acestora”, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, art. 1 alin. (3), ale H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 48, şi ale O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventive, art. 5 alin. (1).

Totodată, se vor dispune măsuri pentru extinderea verificărilor (atât la nivel central, precum şi la nivelul sucursalelor) asupra tuturor serviciilor juridice achiziţionate şi decontate în perioada 2010 - 2012, în vederea identificării şi a altor cazuri de servicii achiziţionate în mod nelegal şi/sau nejustificate în condiţiile legii, a stabilirii întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăţilor efectuate pentru servicii juridice achiziţionate în mod nelegal şi/sau nejustificate în condiţiile legii, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate) în condiţiile legii, corectarea rezultatelor contabile înregistrate, determinarea eventualelor diferenţe cuvenite bugetului de stat şi virarea acestora pe destinaţiile legale inclusiv accesoriile aferente (Termen: 30 august 2013)”.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este următoarea:

În baza Ordinului Ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri nr. 1485 din 7 august 2012, emis ca urmare a apariţiei O.U.G. nr. 26/2012, reprezentanţii statului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC "B." SA au fost împuterniciţi să aprobe „achiziţionarea de către SC "B." SA, în condiţiile legii, de servicii juridice de asistenţă juridică şi reprezentare, în vederea îndeplinirii tuturor formalităţilor de divizare a SC "B." SA şi înfiinţarea SC "B." SA la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti/Curtea de Apel Bucureşti”.

În baza mandatului primit, A.G.A. a adoptat hotărârea nr. 22 din 8 august 2012, prin care a aprobat achiziţionarea de servicii juridice.

SC „A” SA şi Cabinetul de avocat “G” au încheiat Contractul de asistenţă juridică din 24 august 2012 ce are ca obiect „asistenţă, reprezentare, redactare acte şi depunere acte în vederea aprobării procedurii de reorganizare prin divizare şi înfiinţarea SC "B." SA.”

Recurenta-reclamantă a arătat că, în timpul derulării contractului, au apărut chestiuni incidentale ce nu au fost identificate la momentul semnării contractului, motiv pentru care nu au făcut obiectul acestuia, dar aflate în strânsă legătură cu divizarea societăţii, nesoluţionarea acestora făcând nerealizabilă finalizarea procedurii divizării şi, prin urmare, încălcarea angajamentelor asumate de către Guvernul României faţă de Fondul Monetar Internaţional.

În opinia primei instanţe, problemele de natură juridică identificate, şi anume, lipsa cadastrului şi a intabulării dreptului de proprietate asupra clădirii din bd-ul L.T. sector 2, clădire care, conform proiectului de divizare, face parte din capitalul social al noii societăţi, opoziţiile la divizare formulate de creditorii SC "C." SRL şi SC "D." SA, precum şi problemele de natură fiscală ridicate de structura capitalului social al noii societăţi şi transferul patrimonial între societăţile în cauză în cadrul divizării, exced, într-adevăr, obiectului contractului de asistenţă juridică iniţial, dar se încadrează în mandatul dat de M.RM.A., prin Ordinul 1485 din 7 august 2012, care prevede achiziţionarea de servicii juridice în vederea îndeplinirii tuturor formalităţilor de divizare.

Astfel, Consiliul de Administraţie a hotărât la data de 15 noiembrie 2012 încheierea Actului adiţional nr. 1 la Contractul de asistenţă juridică din 24 august 2012 (având la bază Ordinul M.RM.A. nr. 1485 din 7 august 2012, precum şi Hotărârea AGA nr. 22 din 8 august 2012, act adiţional ce completează obiectul contractului de asistenţă juridică cu următoarele servicii juridice:

- întocmirea cadastrului şi îndeplinirea operaţiunilor de publicitate imobiliară cu privire la imobilul situat în B-dul L.T. sector 2;

- consultanţă cu privire la problemele de natură fiscală ridicate de structura capitalului social al SC "B." SA, precum şi la transferul patrimonial între societăţi în cadrul divizării;

- asistenţă juridică şi reprezentare în faţa instanţelor competente în dosarele având ca obiect opoziţie la divizare formulate de creditorii SC "C." SRL şi SC "D." SA.

Ulterior datei de 15 noiembrie 2012, au mai apărut următoarele probleme juridice care făceau imposibilă finalizarea procedurii de divizare: instituirea de sechestre pe acţiunile deţinute de SC „A” SA la SC „E.” SA, instituirea sechestrului asupra unor bunuri imobile şi demararea negocierilor cu creditorii pentru ridicarea acestora, dificultăţi în obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi licenţelor necesare bunei funcţionări a noii societăţi care urma a se înfiinţa (SC "B.” SA), motiv pentru care Consiliul de Administraţie al recurentei a aprobat, prin Hotărârea nr. 2 din 4 februarie 2013, încheierea Actului adiţional nr. 2 la Contractul de asistenţă juridică din 24 august 2012.

Înalta Curte nu poate împărtăşi opinia exprimată de judecătorul fondului cu privire la necesitatea încheierii celor două acte adiţionale la Contractul de asistenţă juridică din 24 august 2012.

Chestiunile incidentale invocate de recurenta-reclamantă drept argumente pentru semnarea celor două acte adiţionale trebuiau rezolvate în baza contractului iniţial încheiat de părţi.

La selectarea firmei de avocatură s-a avut în vedere oferta financiară declarată cea mai avantajoasă de către comisia de analiză şi evaluare a ofertelor. Onorariul convenit de părţi a fost în cuantum de 19.000 Euro, plătibil în două tranşe: tranşa I în 10 zile de la semnare şi tranşa II în 30 zile de la semnare. Prin Actul adiţional nr. 1, onorariul s-a majorat cu suma de 9.500 euro, iar prin Actul adiţional nr. 2, onorariul s-a majorat cu suma de 9.500 euro, valoarea contractului de asistenţă juridică devenind astfel 38.000 euro. Dacă această sumă ar fi fost indicată în oferta iniţială făcută de Cabinetul de avocat “G” în mod cert nu ar mai fi fost apreciată ca fiind cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Instanţa de fond a mai menţionat faptul că, în speţa dată, sunt incidente prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 26/2012, ce permit ”în situaţii temeinic justificate”, achiziţionarea de servicii juridice. Recurenta-reclamantă a indicat motivele pentru care a făcut opţiunea analizată, iar partea adversă nu le-a combătut.

Nici această apreciere nu poate fi primită de instanţa de control judiciar.

În primul rând, este de observat faptul că recurenta-pârâtă a combătut motivele invocate de recurenta-reclamantă, arătând că Adunarea Generală a Acţionarilor din SC „A” SA a aprobat achiziţia de servicii de asistenţă juridică şi reprezentare în condiţiile în care societatea avea angajat personal de specialitate juridică şi nu exista nicio dovadă în sensul că acesta nu avea competenţa să rezolve chestiunile ce au format obiectul contractului analizat.

În al doilea rând, în mod indiscutabil, chiar dacă erau angajaţi doar doi consilieri juridici în cadrul biroului juridic al societăţii în luna iulie 2012, aceştia puteau rezolva măcar o parte din problemele juridice generate de procedura de reorganizare prin divizare şi înfiinţarea SC "B." SA.”

În altă ordine de idei, judecătorul fondului a considerat că au fost respectate prevederile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în condiţiile în care, pe de o parte, recurenta-pârâtă a recunoscut existenţa rapoartelor de lucru elaborate în justificarea serviciilor prevăzute în Contractul de asistenţă juridică din 24 august 2012 şi în Actul adiţional nr. 1 din 22 noiembrie 2012, iar pe de altă parte, proba serviciilor se poate efectua şi prin „orice alte materiale corespunzătoare”, sintagmă care include analiză, discuţii, întâlniri cu prestatorul serviciilor juridice, activităţi fără de care nu s-ar fi putut îndeplini serviciul contractat.

Înalta Curte apreciază prima instanţă nu a aplicat corect norma aflată în discuţie.

Potrivit dispoziţiilor pct. 48 din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat de părţi; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situaţii de lucrări, procese-verbale, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare.

Or, în speţa de faţă, la momentul efectuării plăţilor (respectiv în data de 18 septembrie 2012 - tranşa I, în sumă de 44.816 RON, în data de 10 octombrie 2012 - tranşa II, în sumă de 40.658 RON, şi în data de 10 ianuarie 2013, suma de 43.048,3 RON aferentă Actului adiţional nr. 1/2012), nu au fost prezentate astfel de documente care să justifice prestarea efectivă a serviciilor şi nici „alte materiale corespunzătoare" care să dovedească că au avut loc „analize, discuţii, întâlniri cu prestatorul serviciilor juridice".

Ulterior efectuării plăţilor, respectiv în anul 2013, au fost înregistrate la SC „A” SA, sub nr. 1515 din 7 martie 2013, nr. 1514 din 7 martie 2013 şi nr. 1376 din 28 februarie 2013 (cu 5 luni şi, respectiv, 3 luni întârziere), „Rapoartele de lucru" elaborate în justificarea serviciilor prevăzute în Contractul de asistenţă juridică din 24 august 2012 şi în Actul adiţional nr. 1 din 22 noiembrie 2012.

Ca atare, în raport de aspectele anterior prezentate, Înalta Curte reţine că este fondată critica recurentei-pârâte prezentată la pct. 3.2 din decizia de faţă.

6.3. Referitor la Punctul 8 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 emisă de Curtea de Conturi, Departamentul IV - ce consemnează „efectuarea de cheltuieli neeconomicoase în sumă de 69.853 RON” de către SC „A” SA - şi la măsura corelativă de la pct. II.4 dispusă pentru înlăturarea acestei abateri de la legalitate şi regularitate, respectiv răspunsul Curţii din Încheierea nr. 50 din 13 iunie 2013.

În Raportul de control din 8 martie 2013 s-a consemnat nerespectarea principiului economicităţii în administrarea patrimoniului prin efectuarea de cheltuieli neeconomicoase.

Auditorii publici externi au constatat faptul că SC „A” SA, fără a avea în vedere împrejurarea că la începutul anului 2011 înregistra o pierdere cumulată de 2.720.851.222 RON şi se afla într-un program de restructurare a personalului care impunea costuri suplimentare, a încheiat 2 contracte, cu 2 case de avocatură, pentru acelaşi serviciu juridic, respectiv ”emiterea unei opinii legale privind operaţiunea de dare în plată CET Iernut către "F.", cu toate că această procedură era reglementată prin O.U.G. nr. 84/2011.

Pe cale de consecinţă, societatea verificată nu a respectat prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv.

Prima instanţă a apreciat că aspectele reţinute de auditorii publici şi măsurile dispuse prin actele contestate în cauză sunt nelegale pentru următoarele argumente:

O.U.G. nr. 84/2011 reglementează procedura stingerii obligaţiilor fiscale ale unor operatori economici, însă aceasta nu înseamnă că reclamantei îi era strict interzisă posibilitatea apelării la o opinie sau la mai multe opinii juridice. Aceasta împrejurare ţine, de fapt, de marja de apreciere, pe criterii de oportunitate, lăsată la latitudinea reclamantei care optează cu privire la modalitatea cea mai eficientă pentru a-şi satisface interesul juridic.

Curtea de apel a precizat că, în baza actului normativ anterior nominalizat, SC „A” SA a transmis în proprietatea privată a statului 92,04% din acţiunile deţinute la SC „E.” SA la data de 15 decembrie 2011.

Reclamanta a motivat (fără a fi combătută de partea adversă, sub acest aspect), că, în condiţiile în care societatea nu mai deţinea decât 7,96% din acţiuni la SC „E.” SA, iar de la încheierea Memorandumului nr. 3038 din 21 octombrie 2010 elaborat de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi aprobat de Guvernul României a trecut un termen de doi ani, operaţiunea de dare în plată a CTE Iernut şi de stingere a datoriilor societăţii către creditorul SNGN "F." SA a ridicat probleme de natură juridică foarte complexe.

În scopul luării unei decizii legale, conducerea executivă a societăţii a apreciat că este oportun să existe două opinii de la două societăţi de avocatură specializate, pentru următoarele speţe:

1. Opinie juridică referitoare la stingerea datoriilor SC „A” SA şi ale SC „E.” SA, faţă de SNGN "F." SA;

2. Opinie juridică privind efectele juridice ale O.U.G. nr. 84/2011 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi de plată a unor contribuţii la organismele internaţionale asupra operaţiunii de dare în plată de către SC „A” SA a activului CTE Iernut (aparţinând Electrocentrale) către SNGN "F."

În baza celor două opinii, conducerea societăţii reclamante a finalizat operaţiunile de dare în plată atât a CTE Iernut, cât şi a acţiunilor deţinute de SC „A” SA la filialele sale (Electrocentrale Paroşeni, Deva şi Bucureşti), prin care s-a stins în mare parte datoria SC „A” SA către SNGN "F." SA (115.311.484 RON din totalul de aproximativ 220 milioane RON pretins de "F.") şi în totalitate obligaţiile fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice, prin ANAF.

Reclamanta a arătat că operaţiunea de dare în plată a unui număr de 97.798.702 acţiuni, ca urmare a corectei aplicări a O.U.G. nr. 84/2011, a condus la încheierea exerciţiului financiar al anului 2011 cu un profit brut în sumă de 1.597.112.000 ROL, prin obţinerea unor venituri în sumă de 3.162.550.593 ROL.

Recurenta-pârâtă a susţinut că aspectele semnalate de auditorii publici corespund realităţii şi că, procedând astfel, recurenta-reclamantă a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999.

Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentei-pârâte, în raport de argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 94/1992, respectarea principiului economicităţii presupune minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activităţi, cu menţinerea calităţii corespunzătoare a acestor rezultate.

În cauza de faţă, în baza Hotărârii nr. 23 din 14 octombrie 2011, Consiliul de Administraţie al SC „A” SA a solicitat conducerii sale executive şi SC „E.” SA să prezinte o opinie juridică în legătură cu operaţiunea de dare în plată a CET Iernut care să aibă în vedere prevederile O.U.G. nr. 84/2011.

În Raportul de necesitate şi oportunitate nr. 13806/06 decembrie 2011 aprobat de directorul general al SC „A” SA, la pct. 4 - valoarea estimată a achiziţiei - ”s-a considerat justificată încheierea în regim de urgenţă a două contracte cu două firme: G&H şi "I".

În consecinţă, în data de 2 decembrie 2011 a fost încheiată Scrisoarea de angajament - servicii juridice nr. L980 din 2 decembrie 2011 cu „JG&H”, având ca obiect „redactarea unei opinii juridice privind efectele juridice asupra A a operaţiunii de dare în plată a activului CTE Iernut (aparţinând Electrocentrale) către "F.”, un onorariu fix în cuantum de 25.000 RON (inclusiv TVA) şi un termen de prestare a serviciului de 5 zile.

În afara termenului stabilit de 5 zile, respectiv în data de 20 decembrie 2012, a fost transmisă către SC „A” SA opinia juridică elaborată de „JG&H”.

Pentru aceste servicii, a fost acceptată la plată factura din 18 ianuarie 2012 în valoare de 25.000 RON, ce a fost achitată cu OP nr. 401 din 6 martie 2012 .

Aşadar, cu privire la acest contract, Înalta Curte reţine, pe de o parte, faptul că scrisoarea de angajament a fost încheiată la data de 2 decembrie 2011, înainte de aprobarea Raportului de necesitate şi oportunitate nr. 13806 din 6 decembrie 2011, iar pe de altă parte, că nu a fost respectată cerinţa urgenţei, în condiţiile în care opinia juridică nu a fost redactată în termenul de 5 zile prevăzut în acordul părţilor.

În data de 6 decembrie 2011, SC „A” SA a încheiat Scrisoarea de angajament nr. 0043 cu "I" şi Asociaţii SPARL”, având ca obiect „elaborarea, redatarea şi revizuirea unei opinii legale asupra operaţiunii de dare în plată dintre SC „A” SA, SC „E.” SA, pe de o parte, şi SNGN "F." SA, pe de altă parte”, iar onorariul a fost stabilit la suma de 24.800 RON (inclusiv TVA).

Opinia legală elaborată de "I" şi Asociaţii SPARL”, a fost transmisă sub forma unui memorandum în data de 20 decembrie 2011, având ca subiect „opinie juridică referitoare la stingerea datoriilor "A" SA şi ale "E" SA faţă de "F.”

Această opinie a fost prezentată în şedinţa Consiliului de Administraţie al SC „A” SA din data de 22 decembrie 2011. Prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 32 din 22 decembrie 2011, acesta „ia act de prezentarea opiniei juridice făcută de Casa de Avocatură "I" (..) şi solicită Casei de Avocatură "I" să completeze opinia juridică cu aspectele prezentate în timpul şedinţei Consiliului de Administraţie.”

Ulterior, în data de 17 ianuarie 2012, au fost transmise „Completări ale memorandumului din data de 20 decembrie 2011, referitor la darea în plată a CTE Iernut către F.”

Pentru aceste servicii, a fost acceptată la plată factura 2989 din 20 decembrie 2011 ce a fost achitată cu OP. nr. 119 din 23 ianuarie 2012.

Înalta Curte constată că, şi în cazul acestui contract, nu a fost respectată cerinţa urgenţei, în condiţiile în care opinia juridică nu a fost redactată în termenul de 5 zile prevăzut în acordul părţilor.

Ca atare, utilitatea acestor opinii juridice nu poate fi justificată de către recurenta-reclamantă, având în vedere că nu a fost respectat termenul stabilit chiar de aceasta.

Mai mult decât atât, instanţa de control judiciar apreciază că nu era necesar să se încheie, pentru acelaşi serviciu juridic, două contracte, cu două case de avocatură, în condiţiile în care, prin O.U.G. nr. 84/2011, s-a prevăzut atât modalitatea de stingere a obligaţiilor fiscale prin darea în plată a unor bunuri, cât şi debitorii şi numărul titlurilor de participare aprobat pentru transfer.

În plus, profitul brut obţinut la încheierea exerciţiului financiar al anului 2011 a rezultat din valoarea celor 97.798.702 acţiuni, iar nu din valorificarea unor opinii juridice ce nu au fost redactate în termenul convenit.

Ca atare, recurenta-reclamantă - în calitate de entitate publică, în sensul art. 2 lit. m) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) din acest act normativ, conform cărora ”persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.”

6.4. Referitor la pct. 5 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 emisă de Curtea de Conturi, Departamentul IV - ce consemnează „nerespectarea dispoziţiilor legale privind acordarea drepturilor de natură salarială”. - şi la măsura corelativă de la pct. II.6 dispusă pentru înlăturarea acestei abateri de la legalitate şi regularitate, respectiv răspunsul Curţii din Încheierea nr. 50 din 13 iunie 2013.

În concret, la pct. II.6 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013, s-a stabilit în sarcina conducerii recurentei-reclamante să adopte măsuri pentru intrarea în legalitate în legătură cu „acordarea drepturilor de natură salarială” cuvenite „membrilor adunării generale a acţionarilor şi consiliului de administraţie, precum şi secretarului adunării generale a acţionarilor şi al consiliului de administraţie”, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 3/2011 privind măsuri economice pe anul 2011 la nivelul unor operatori economici, art. 2, ale O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, art. 64 şi ale Legii nr. 53/2003, Codul muncii, art. 256 alin. (1) .

- (..) extinderea verificărilor asupra tuturor drepturilor de natură salarială acordate membrilor adunării generale a acţionarilor şi consiliului de administraţie, secretarului adunării generale a acţionarilor şi al consiliului de administraţie, în perioada 2010 - 2012, în vederea identificării şi a altor drepturi acordate în mod nelegal, a stabilirii întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăţilor efectuate pentru drepturi acordate în mod nelegal, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate) în condiţiile legii, precum şi regularizarea cu bugetul statului a sumelor virate în plus (reprezentând: impozit pe venitul salarial şi contribuţii datorate de angajat şi angajator), corectarea rezultatelor contabile înregistrate, determinarea eventualelor diferenţe cuvenite bugetului de stat şi virarea acestora pe destinaţiile legale inclusiv accesoriile aferente (Termen: 30 august 2013)”.

La pct. 5.1. din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013, s-a reţinut faptul că SC „A” SA, în perioada ianuarie 2011 - decembrie 2012, a acordat în mod nelegal indemnizaţii pentru fiecare şedinţă membrilor AGA şi CA, ceea ce a condus la acordarea de drepturi băneşti peste nivelul indemnizaţiei legale, cu suma totală brută de 17.758 RON (13.711 RON net) din care: 7.813 RON - indemnizaţie brută (5.021 RON netă) a fost acordată membrilor AGA şi 9.945 RON - indemnizaţie brută (8.660 RON netă) a fost acordată membrilor CA a SC „A” SA.

Acordarea acestor drepturi s-a efectuat pentru fiecare şedinţă, în baza Hotărârii AGA nr. 3 din 13 ianuarie 2011, emisă cu încălcarea prevederilor Statutului SC „A” SA, aprobat prin H.G. nr. 627/2000, potrivit căruia nivelul renumeraţiei cuvenite membrilor consiliului de administraţie este lunar.

Prima instanţă a confirmat soluţia administrativă dispusă, reţinând, în esenţă, următoarele argumente:

- modificările la Statutul SC „A” SA din anul 2011 nu au fost publicate în M. Of.;

- Ordinul nr. 49/2011 emis de Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri contravine Statutului SC „A” SA;

- O.U.G. nr. 3/2011 nu era în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 49/2011 (6 ianuarie 2011); art. 2 din ordonanţă menţionează faptul că, până la data de 31 decembrie 2011, sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 79/2008, care precizează că indemnizaţia este lunară.

Înalta Curte apreciază că această concluzie este corectă, iar criticile recurentei-reclamante de la pct. 2.2.1 din decizia de faţă sunt nefondate.

În Statutul SC „A” SA, aprobat prin H.G. nr. 627/2000, se precizează că nivelul renumeraţiei cuvenite membrilor consiliului de administraţie este lunar.

Conform art. 204 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

”(1) Actul constitutiv poate fi modificat prin hotărâre a adunării generale ori a Consiliului de administraţie, respectiv directoratului, adoptată în temeiul art. 114 alin. (1), sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti, în condiţiile art. 223 alin. (3) şi ale art. 226 alin. (2). (..)

(4) După fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii, respectiv directoratul vor depune la registrul comerţului actul modificator şi textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate în temeiul încheierii judecătorului-delegat, cu excepţia situaţiilor stipulate la art. 223 alin. (3) şi la art. 226 alin. (2), când înregistrarea va fi efectuată pe baza hotărârii definitive de excludere sau de retragere.

(5) Oficiul registrului comerţului va înainta din oficiu actul modificator astfel înregistrat şi o notificare asupra depunerii textului actualizat al actului constitutiv către Regia Autonomă «M. Of.», spre a fi publicate în M. Of. al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala societăţii.”

Recurenta-reclamantă susţine că, în baza Ordinului nr. 49/2011 emis de Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, a fost emisă Hotărârea AGA nr. 3 din 13 ianuarie 2011, în care, la art. 2, s-a stabilit că indemnizaţia de şedinţă pentru membrii AGA, CA şi pentru cenzori care reprezintă interesele MECMA la SC „A” SA se menţine în cuantum de 1% din salariul directorului general.

De asemenea, partea mai precizează că O.U.G. nr. 3/2011 se referă la o indemnizaţie de 1/% pentru reprezentanţii statului sau ai unităţilor administrativ-teritoriale în organele de conducere sau de control ale operatorilor economici.

Actele normative incidente fac trimitere la noţiunea de indemnizaţie, fără alte precizări, de tipul: indemnizaţie pentru toată perioada mandatului, indemnizaţie lunară, indemnizaţie pe an, indemnizaţie de şedinţă.

Înalta Curte consideră că aceste susţineri trebuie înlăturate pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.

În primul rând, nu au fost respectate prevederile art. 204 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece Statutul SC „A” S.A nu a fost modificat, în sensul arătat de recurenta-reclamantă, printr-o hotărâre publicată în M. Of. al României.

În al doilea rând, Ordinul nr. 49/2011 emis de Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a fost abrogat prin Ordinul nr. 225 din 8 februarie 2011 emis de aceeaşi autoritate publică şi, oricum, el nu se putea substitui unui act normativ de modificare a H.G. nr. 627/2000, ce ar fi trebuit emis cu respectarea procedurii prevăzute de art. 204 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În al treilea rând, art. 31 din O.U.G. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009 (în vigoare în perioada de referinţă), prevede că „directorul general/directorul beneficiază de o indemnizaţie lunară”.

În art. 2 din O.U.G. nr. 3/2011 privind măsuri economice pe anul 2011 la nivelul unor operatori economici (în vigoare din data de 31 ianuarie 2011) se menţionează că „până la data de 31 decembrie 2011 reprezentanţii statului sau ai unităţilor administrativ-teritoriale în organele de conducere sau de control ale operatorilor economici cărora li se aplică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, beneficiază de o indemnizaţie de 1% din remuneraţia directorului/directorului general sau a preşedintelui consiliului de administraţie, respectiv al consiliului de supraveghere.”

Ca atare, Hotărârea AGA nr. 3 din 13 ianuarie 2011 nu poate constitui temei pentru modificarea indemnizaţiei aflate în discuţie, fiind emisă cu încălcarea prevederilor Statutului SC „A” SA, dar şi a dispoziţiilor normative anterior citate.

La pct. 5.2 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013, s-a reţinut faptul că SC „A” SA, în perioada ianuarie 2011 - decembrie 2012, a acordat în mod nelegal o indemnizaţie lunară pentru fiecare şedinţă Secretarului Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie, salariat al SC „A” SA, în condiţiile în care nu este reglementată legal acordarea unor astfel de indemnizaţii; suma acordată necuvenit este de 32.112 RON brut (22.560 RON net).

Prima instanţă a confirmat soluţia administrativă dispusă, reţinând că recurenta-reclamantă nu a apelat la serviciile unui notar, după cum îi permiteau prevederile art. 129 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, ci a numit dintre salariaţii societăţii un secretar al AGA şi al CA, angajat în baza unui contract individual de muncă, pentru care a beneficiat de salariul corespunzător, legal stabilit.

Dezlegarea primei instanţe este corectă: prin acordarea de indemnizaţii lunare (suplimentare salariului) pentru activitatea de secretariat în cadrul şedinţelor AGA sau CA, de care a beneficiat salariatul numit, au fost efectuate cheltuieli fără baza legală, întrucât, potrivit prevederilor art. 129 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele poate desemna, dintre angajaţii societăţii, unul sau mai mulţi secretari tehnici, care să ia parte la executarea anumitor operaţiunilor prevăzute de lege, fără a se prevedea şi acordarea unor drepturi salariale suplimentare.

Ca atare, şi în această situaţie, Hotărârea AGA nr. 3 din 13 ianuarie 2011 nu poate constitui temei pentru acordarea indemnizaţiei aflate în discuţie fiind emisă cu încălcarea prevederilor Statutului SC „A” SA, dar şi a dispoziţiilor normative anterior citate.

6.5. Referitor la pct. 7 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 emisă de Curtea de Conturi, Departamentul IV - ce consemnează „nerespectarea prevederilor legale privind execuţia obiectivelor de investiţii de către terţi”. - şi la măsura corelativă de la pct. II.7 dispusă pentru înlăturarea acestei abateri de la legalitate şi regularitate, respectiv răspunsul Curţii din Încheierea nr. 50 din 13 iunie 2013.

În concret, la pct. II.7 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013, s-a stabilit în sarcina conducerii recurentei-reclamante să ia măsuri pentru intrarea în legalitate în legătură cu „decontarea lucrărilor de investiţii, în baza documentelor (situaţii de lucrări) care să ateste execuţia obiectivelor de investiţii”, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 28/2008 privind conţinutul cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, art. 7 şi art. 8, ale Ordinul ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei nr. 863/2008 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din H.G. 28/2008, anexa nr. 1, formularele F1-F5, precum şi ale Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 522/2003 pentru aprobarea metodologiei generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, anexa C.

Totodată, se vor dispune măsuri pentru extinderea verificărilor (atât la nivel central precum şi la nivelul sucursalelor) asupra tuturor lucrărilor de investiţii executate de terţi, în perioada 2010 - 2012, în vederea identificării şi a altor cazuri de lucrări de investiţii, acceptate la plată fără a avea la bază situaţii de lucrări (întocmite de constructor şi însuşite de SC "A" SA) care să certifice execuţia de către constructor a lucrărilor facturate şi/sau lucrări pentru care nu a fost întocmită documentaţia de achiziţie şi cea de execuţie în condiţiile legii, a stabilirii întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăţilor efectuate pentru astfel de lucrări executate/decontate în mod nelegal, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate) în condiţiile legii, efectuarea corecţiilor în contabilitate, inclusiv recalcularea şi înregistrarea corectă a amortizării aferente, corectarea rezultatelor contabile înregistrate, determinarea eventualelor diferenţe cuvenite bugetului de stat şi virarea acestora pe destinaţiile legale inclusiv accesoriile aferente (Termen: 30 august 2013.)

La pct. 7 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013, s-a reţinut faptul că SC „A” SA, în baza Programului de investiţii pentru anii 2009 şi 2010, prin care a fost aprobată execuţia investiţiei “Instalare centrală termică de pornire pentru grup nr. IV de 150 MW din CET Paroşeni“ la valoarea totală de 10.747.199 RON (din care: 3.008.680 RON în anul 2009 şi 7.738.519 RON în anul 2010), a încheiat cu SC „C.” SA Contractul de lucrări nr. 167 din 8 iulie 2009.

Pentru această lucrare de investiţii, SC „A” SA nu deţine documentaţia privind achiziţia, execuţia şi plata lucrării de investiţie, respectiv:

- nu a fost prezentată oferta financiară întocmită în baza listelor de cantităţi stabilite prin proiect, a indicatoarelor de norme de deviz, detaliată pe cheltuieli materiale, manoperă, utilaje, mijloace de transport etc., care a stat la baza stabilirii valorii devizului general al lucrării;

- nu au fost prezentate situaţii de lucrări, SC „A” SA a acceptat la plată facturi (având anexate centralizatoare de lucrări) şi a efectuat plăţi în suma totală de 10.553.000 RON (fără TVA), fără a avea la bază situaţii de lucrări (întocmite de constructor şi însuşite de SC „A” SA) care să certifice execuţia de către constructor a lucrărilor facturate;

Prima instanţă a confirmat soluţia administrativă dispusă, reţinând că recurenta-reclamantă, la acceptarea la plată a facturilor reprezentând lucrări executate, avea obligaţia, potrivit Ordinului M.F.P. nr. 522/2003, de a verifica dacă documentele justificative sunt cele prevăzute de normele legale; în acest caz, partea avea obligaţia de a verifica documentele care atestă execuţia lucrărilor, respectiv situaţiile de lucrări întocmite de constructor şi însuşite de beneficiar. Or, în cazul facturilor pentru care s-au efectuat plăţi în sumă de 10.553.000 RON, nu au fost prezentate situaţii de lucrări care să certifice execuţia de către constructor a lucrării de investiţie “Instalare centrală termică de pornire pentru grup nr. IV de 150 MW din CET Paroşeni“.

Argumentele invocate de societate, în sensul că facturile au fost verificate în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii şi, respectiv, certificate pentru „bun de plată”, sunt neîntemeiate, în raport de obligaţiile impuse prin Ordinul M.F.P. nr. 522/2003.

În opinia primei instanţe, sunt nerelevante şi argumentele societăţii referitoare la inexistenţa prejudiciului, faţă de prevederile art. 33 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată.

Recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, următoarele:

Este eronată concluzia primei instanţe în sensul că pentru facturile acceptate la plată de către recurentă, facturi emise în baza Contractului de lucrări nr. 167/2009, nu au fost prezentate documente care să ateste execuţia lucrărilor aferente.

În acest contract erau incluse şi activităţile de proiectare, motiv pentru care era imposibil să se stabilească de la faza licitaţiei şi contractării cantităţile de lucrări necesare.

De aceea, contractul prevedea foarte clar modalitatea în care se va face plata lucrărilor în funcţie de finalizarea diferitelor „faze determinate” ale investiţiei.

Chiar constatarea Curţii de Conturi referitoare la faptul că „nu a fost prezentată oferta financiară întocmită în baza listelor de cantităţi stabilite prin proiect” confirmă că nu se puteau întocmi liste cu cantităţi de lucrări şi, prin urmare, nu se putea folosi un contract de tip „de furnitură”, câtă vreme proiectarea era inclusă în contract.

Pentru plata elaborării proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, documentul constatator care atestă finalizarea în bune condiţii a acestor poziţii era avizul Consiliului Tehnico-Economic al societăţii, care reprezintă şi actul oficial de recepţie al respectivelor lucrări.

Pentru celelalte faze determinate, la a căror finalizare trebuia efectuată o plată, s-au întocmit documente justificative semnate de persoanele responsabile.

Dezlegarea primei instanţe, inclusiv argumentaţia pe care se fondează, este la adăpost de orice critică, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a faptelor şi normelor incidente cauzei, după cum se va detalia în continuare.

Potrivit dispoziţiilor din Anexa 1 la Ordinul nr. 863/2008 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din H.G. nr. 28/2008, listele cu cantităţile de lucrări pe categorii de lucrări se stabilesc atât în faza de proiectare, respectiv în caietul de sarcini şi devin formular pentru devizul ofertei, cât şi în faza de execuţie, respectiv, în situaţiile de lucrări executate, în vederea decontării.

În acest caz, entitatea a prevăzut în Caietul de sarcini nr. 204 din 12 februarie 2009 privind execuţia lucrării de investiţie “Instalare centrală termică de pornire pentru grup nr. IV de 150 MW din CET Paroşeni“, la pct. VI.I. 2. - Listele cantităţilor de lucrări: „Acest capitol va cuprinde toate elementele necesare cu privire la valori şi durata de execuţie a lucrărilor şi anume: centralizatorul obiectelor, pe obiectiv; centralizatorul categoriilor de lucrări, pe obiecte; listele cuprinzând cantităţile de lucrări pe capitole de lucrări, aferente categoriilor de lucrări, cu descrierea în detaliu a acestora; listele cuprinzând cantităţile de utilaje pe capitole de lucrări, inclusiv dotările, după caz; specificaţii tehnice.”

De asemenea, în Contractul de lucrări nr. 167 din 8 iulie 2009, încheiat cu SC „C.” SA, la pct. 18.3. alin. (1), s-a menţionat: ”Plăţile parţiale, conform art. 5.2, se vor face pentru echipamentele de la poziţia 2.3 şi 2.4 din Anexa nr. 1 la contract, la recepţia în şantier a acestora, iar pentru lucrările de construcţii-montaj, la recepţia lucrărilor pentru poziţiile 2.1 şi 2.2 din Anexa nr. 1 la contract,(…) la valoarea lucrărilor executate conform contractului (…). Lucrările executate trebuie să fie dovedite ca atare printr-o situaţie de lucrări, întocmită astfel încât să asigure o rapidă şi sigură verificare a lor”.

Auditorii publici externi au consemnat, în Raportul de control, existenţa următoarelor acte care dovedesc recepţia lucrărilor: Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. PAR 19 din 10 mai 2010; Procesul-verbal de recepţie a punerii în funcţiune nr. PAR 19 din 19 mai 2010; Procesul-verbal de recepţie finală nr. PAR 35.21.12 din 16 august 2012.

Cu toate acestea nu au fost prezentate şi documente (situaţii de lucrări) care să certifice execuţia de către constructor a lucrării de investiţie “Instalare centrală termică de pornire pentru grup nr. IV de 150 MW din CET Paroşeni“.

Obligaţia de a întocmi situaţii de lucrări revenea constructorului, conform prevederilor din Anexa 1 la Ordinul nr. 863/2008 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din H.G. 28/2008. În concret, în ordin se menţionează faptul că formularul F3 Lista cu cantităţi de lucrări pe categorii de lucrări va fi utilizat pentru întocmirea situaţiilor de lucrări executate, în vederea decontării.

Ca atare, în mod corect, prima instanţă a reţinut că, în raport de prevederile actelor normative anterior arătate (în vigoare în perioada analizată), dar şi de clauzele contractuale, recurenta-reclamantă avea obligaţia să verifice dacă existau documente justificative care să ateste execuţia lucrărilor, respectiv situaţii de lucrări întocmite de constructor şi însuşite de beneficiarul lucrării.

Lipsa situaţiilor de lucrări a fost confirmată chiar de către conducerea recurentei-reclamante. Astfel, în timpul controlului, Directorul general al societăţii, prin Decizia nr. 22 din 11 februarie 2013, a dispus constituirea unei comisii ”de analiză internă în vederea identificării documentelor solicitate de Curtea de Conturi.”

Concluzia comisiei de analiză a fost aceea că documentele privind achiziţia, execuţia şi plata acestei lucrării de investiţie (solicitate de Curtea de Conturi) nu se regăsesc în arhivele SC „A” SA şi a Sucursalei SE Paroşeni, că persoanele care au gestionat acest dosar al achiziţiei nu au asigurat, la momentul întocmirii dosarului de achiziţie, măsurile legale privind arhivarea, păstrarea sau predarea acestuia salariaţilor care au rămas la SC „A” SA la momentul plecării acestora. Aceste constatări rezultă din nota de relaţii dată de Directorul general al recurentei-reclamante, precum şi din înscrisurile existente la dosarul de fond.

Ca atare, în raport de cele mai sus prezentate, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante de la pct. 2.2.2. din decizia de faţă.

6.6. Referitor la pct. 9 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 emisă de Curtea de Conturi, Departamentul IV - ce consemnează „îndeplinirea parţială a măsurii de la pct. 1 din Decizia nr. 3 din 25 septembrie 2009”. - şi la măsura corelativă de la pct. II.8 dispusă pentru înlăturarea acestei abateri de la legalitate şi regularitate, respectiv răspunsul Curţii din Încheierea nr. 50 din 13 iunie 2013.

În urma verificării modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 3 din 25 septembrie 2009 de către conducerea entităţii verificate, s-a reţinut de către echipa de audit, prin Raportul de control, faptul că acestea au fost parţial aduse la îndeplinire.

În concret, potrivit măsurilor dispuse la pct. 1 din Decizia nr. 3/2009, conducerea entităţii verificate avea obligaţia de a lua măsuri pentru:

- respectarea prevederilor art. 3 şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă prin luarea măsurilor legale de recuperare a debitelor în cadrul termenului legal de prescripţie;

- analiza debitelor evidenţiate în contabilitate, precum şi a celor nerecuperate, evidenţiate pe cheltuieli, în vederea stabilirii componenţei, a vechimii şi a măsurilor legale întreprinse pentru recuperare.

În acest context, se va determina cuantumul debitelor cu o vechime mai mare de 3 ani pentru care nu au fost luate măsurile legale de recuperare.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, republicată, se vor dispune măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia, procedându-se şi la corectarea rezultatelor contabile înregistrate, după caz. (Termen: 31 decembrie 2010).

Echipa de audit a constatat, în cadrul acţiunii de control desfăşurată în anul 2013, în ceea ce priveşte măsurile dispuse în anul 2009, următoarele:

1) referitor la recuperarea debitelor în sumă de 4.175.793,79 RON SC „A” SA a întreprins următoarele măsuri în urma cărora a recuperat debite în sumă totală de 1.925.793,49 RON, reprezentând:

- 346.051,42 RON, dividende cuvenite pentru perioada 2003 - 2004, încasate de la Complexul Energetic Turceni, în data de 13 martie 2009;

- 132.960,39 RON, dividende cuvenite pentru perioada 2003 - 2004, încasate de la A Paroşeni, în data de 6 martie 2009 şi, respectiv, în data de 6 mai 2009;

- 155.618,93 RON, dividende cuvenite pentru perioada 2003 - 2004, încasate de la A Brăila, în data de 4 iunie 2009;

- 464.891,60 RON, debite încasate de la Complexul Energetic Rovinari, în data de 2 iunie 2009;

- 826.271,15 RON, debite (din totalul de 3.076.271,15 RON) încasate de la SC "K" SA.

SC „A” SA, pentru recuperarea sumei de 3.000.000 RON, a încheiat un grafic de eşalonare la plată, aprobat de Consiliul de Administraţie, conform Hotărârii nr. 13 din 19 iunie 2009.

În baza acestui grafic, întrucât SC „K” SA a achitat doar 3 rate a câte 250.000 RON (în total suma de 750.000 RON), SC „A” SA a acţionat în instanţă SC „M" SA (rezultat din fuziunea SC „K” SA şi SC „L” SA).

Tribunalul Hunedoara, la data de 9 ianuarie 2013, a dispus obligarea debitoarei SC „M" SA la plata sumei de 2.250.000 RON, la data rămânerii irevocabile a Ordonanţei de plată nr. 47/2013 pronunţată în Dosarul nr. X/97/2012.

2) referitor la recuperarea debitelor în sumă de 220.744.827,40 RON:

Pentru aceste debite, în vederea reconstituirii componenţei soldului contului 461, reprezentând creanţe nerecuperate la data de 31 decembrie 2008, din transferul fără plată a centralelor Termoelectrice, în administrarea consiliilor locale în anul 2002, SC „A” SA a încheiat Contractul nr. 120/2010 cu R SA, în valoare de 76.245,12 RON, având ca obiect: efectuarea unui raport de expertiză contabilă extrajudiciară.

Concluzia raportului a fost că, valoarea capitalurilor proprii a A trebuie diminuată cu debitele în sumă de 220.772.827,40 RON, prin contul 1174 ”Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile”.

În baza acestui raport, SC „A” SA a operat în evidenţa contabilă (cu nota contabilă nr. 190/31 decembrie 2010); astfel, debitele în sumă de 220.744.827,39 RON au fost anulate (scoase din patrimoniu) şi trecute în contul 1174 ”Rezultatul reportat” afectând astfel rezultatul reportat, fapt consemnat şi în Raportul auditorului independent (la pct. 16), efectuat de Deloitte asupra situaţiilor financiare de la data de 31 decembrie 2010.

AGA a SC „A” SA, prin Hotărârea nr. 19 din 30 mai 2011, a aprobat situaţiile financiare încheiate pentru anul 2010. Conform art. 2 din aceeaşi Hotărâre, referitor la debitele anulate în sumă de 220.744.827,39 RON, deşi a solicitat CA să prezinte un raport, nu a fost prezentat un astfel de act.

3) Referitor la recuperarea debitelor în sumă de 1.745.012,42 RON:

Pentru suma de 155.012,42 RON - debit de recuperat de la SC „N” SRL, SC „A” SA a efectuat plângere penală împotriva fostului director economic S, iar în anul 2009, a formulat cerere de chemare în judecată care a fost respinsă de către Tribunalul Bucureşti.

Prin Sentinţa comercială nr. 13650 din 27 noiembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. X/3/2009, instanţa a reţinut că acţiunea trebuia introdusă cel mai târziu la data de 31 decembrie 2004.

Pentru suma de 590.000 RON - debit de recuperat de la SC ”O” SRL şi 1.000.000 RON - debit de recuperat de la Republica, SC „A” SA s-a constituit parte civilă în Dosarul nr. X/3/2003, care s-a rejudecat pe fond la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Prin Decizia penală nr. 76 din 12 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de SC „A” SA, a obligat, în solidar, pe inculpatul S şi pe inculpatul T, în solidar cu partea responsabilă SC ”O” SRL, prin lichidator L.M., să plătească suma de 590.000 RON.

SC „A” SA a declarat recurs în data de 23 martie 2012 pentru sumele pretinse şi neacordate, pentru care s-a constituit parte civilă.

Faţa de măsurile dispuse în Decizia nr. 3 din 25 septembrie 2009, auditorii publici externi au considerat că:

- nu au fost întreprinse acţiuni pe civil pentru recuperarea prejudiciului înregistrat de SC A SA;

- nu s-a dispus analiza debitelor evidenţiate în contabilitate, precum şi a celor nerecuperate, evidenţiate pe cheltuieli, în vederea stabilirii componenţei, a vechimii şi a măsurilor legale întreprinse pentru recuperare;

- au mai rămas de recuperat următoarele sume: 2.250.000 RON de la SC „M" SA; 155.012,42 RON de la SC „N” SRL; 590.000 RON de la SC ”O” SRL; 1.000.000 RON de la Republica şi 220.744.827,40 RON de la Centralele A (foste sucursale ale SC A SA) transferate fără plată în anul 2002 în administrarea consiliilor locale, în baza protocoalelor de predare-primire încheiate cu SC A SA.

Prin neaducerea în totalitate la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 3 din 25 septembrie 2009, nu au fost respectate prevederile pct. 32, lit. d) şi g) din Regulamentul Curţii de Conturi.

Pe cale de consecinţă, la pct. II.8 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013, s-a stabilit în sarcina conducerii recurentei-reclamante să ia măsuri şi să urmărească aducerea la îndeplinire în totalitate a măsurilor dispuse la pct. 1 din Decizia nr. 3 din 25 septembrie 2009.

Prima instanţă a apreciat că aspectele reţinute de auditorii publici şi măsurile dispuse prin actele contestate în cauză sunt nelegale.

· Referitor la suma de 2.250.000 RON, reprezentând rate credit, datorată de către SC „M SA”.

După cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, pentru îndestularea acestei creanţe, recurenta-reclamantă a obţinut Ordonanţa de plată nr. 47/CA/2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. X/97/2012.

La data de 2 iulie 2013, părţile au încheiat un grafic de eşalonare a datoriei pe un an de zile, cu plata unei rate lunare de 208.005,64 RON. În cauză nu s-a contestat respectarea graficului anterior arătat.

Ca atare, recurenta-reclamantă a întreprins măsuri concrete pentru recuperarea acestui debit.

Referitor la suma de 155.012,42 RON, debit de recuperat de la SC „N” SRL.

Tribunalul Bucureşti, prin Sentinţa comercială nr. 13650 din 27 noiembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. X/3/2009, a respins acţiunea recurentei-reclamante (soluţia a rămas irevocabilă).

Referitor la suma de 590.000 RON, debit de recuperat de la SC ”O” SRL şi la suma de 1.000.000 RON, debit de recuperat de la Republica.

În mod just, prima instanţă a reţinut faptul că recurenta-reclamantă s-a constituit parte civilă în Dosarul penal nr. X/3/2003, iar prin Decizia penală nr. 76 din 12 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel, secţia I penală, s-a admis în parte acţiunea civilă şi, în consecinţă, inculpaţii S şi I.V,, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ”O” SRL au fost obligaţi să plătească despăgubiri materiale în sumă de 590.000 RON. SC „A” SA a declarat recurs în data de 23 martie 2012 pentru sumele pretinse şi neacordate, pentru care s-a constituit parte civilă.

Ca atare, şi în privinţa acestor debite, recurenta-reclamantă a întreprins măsuri concrete pentru recuperarea lor.

Referitor la suma de 220.744.827,40 RON, ce reprezintă creanţe considerate nerecuperate la data de 31 decembrie 2008, provenite din externalizarea fără plata a centralelor electrice de termoficare în anul 2002.

Instanţa de fond a precizat cu privire la această sumă faptul că a fost întocmit un Raport de expertiză contabilă extrajudiciară de către firma SC „R” SRL, care a concluzionat în sensul că „valoarea capitalurilor proprii a A SA trebuie diminuata cu suma de 220.774.827,40 RON, pe seama contului 1174 - Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile, fără a intra în contradicţie cu O.U.G. nr. 78/2002, această operaţiune fiind în concordanţă cu hotărârile de guvern de înfiinţare a societăţilor externalizate care prevăd expres transferul fără plată a patrimoniului către acestea”.

Dezlegarea primei instanţe pe această chestiune, inclusiv argumentaţia pe care se fondează, este corectă.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că este relevantă prezentarea următoarelor acte administrative cu caracter normativ prin care au fost adoptate măsuri cu privire la activele vizate de actul de control al Curţii de Conturi.

- Prin H.G. nr. 104/2002, publicată în M. Of., Partea I, nr. 120 din 14 februarie 2002, s-a aprobat „transmiterea, fără plată, a centralelor electrice de termoficare din Piteşti, Iaşi, Braşov, Bacău, Oradea, Suceava, Timişoara şi Borzeşti, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului şi din patrimoniul Societăţii Comerciale "A" - SA în domeniul public al municipiilor Piteşti, Iaşi, Braşov, Bacău, Oradea, Suceava, Timişoara şi Oneşti şi în administrarea consiliilor locale respective.” La art. 2 din această hotărâre s-a prevăzut faptul că recurentei-reclamante i se diminuează capitalul social în mod corespunzător.

- Prin H.G. nr. 105/2002, publicată în M. Of., Partea I, nr. 120 din 14 februarie 2002, s-a aprobat „transmiterea, fără plată, a Centralei Electrice de Termoficare Arad, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului şi din patrimoniul Societăţii Comerciale "A" - SA în domeniul public al municipiului Arad şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, judeţul Arad, în vederea reabilitării acesteia cu surse de finanţare atrase. La art. 4 din această hotărâre s-a prevăzut faptul că recurentei-reclamante i se diminuează capitalul social în mod corespunzător.

- Prin H.G. nr. 647/2002, publicată în M. Of., Partea I, nr. 466 din 28 iunie 2002, s-a aprobat „transmiterea, fără plată, a Centralei Electrice de Termoficare Ploieşti având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului şi din patrimoniul Societăţii Comerciale "A" - SA în domeniul public al judeţului Prahova şi în administrarea Consiliului Judeţean Prahova.” La art. 2 din această hotărâre s-a prevăzut faptul că recurentei-reclamante i se diminuează capitalul social în mod corespunzător.

- Prin H.G. nr. 1089/2001, publicată în M. Of., Partea I, nr. 706 din 6 noiembrie 2001, s-a aprobat înfiinţarea SC "D.” SA, prin reorganizarea Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice "A" - SA, respectiv prin desprinderea Centralei Termice Vaslui din cadrul Sucursalei Electrocentrale Iaşi. Capitalul social iniţial al SC "D." - SA este de 227.000.000 mii ROL, vărsat integral la data înfiinţării, este împărţit în 2.270.000 acţiuni nominative, fiecare acţiune având valoarea de 100.000 RON, şi se constituie prin preluarea activului şi pasivului, pe baza bilanţului contabil întocmit la data de 30 iunie 2001, aferent Centralei Termice Vaslui din cadrul Sucursalei Electrocentrale Iaşi a Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice "A" - SA În art. 2 alin. (5) din această hotărâre s-a prevăzut faptul că recurentei-reclamante i se diminuează capitalul social în mod corespunzător.

- Prin H.G. nr. 1092/2001, publicată în M. Of., Partea I, nr. 717 din 12 noiembrie 2001, s-a aprobat înfiinţarea Societăţii Comerciale "E." - SA prin reorganizarea Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice "A" - SA, respectiv prin desprinderea Centralei Electrice şi Termice Giurgiu din cadrul Sucursalei "E." Capitalul social iniţial al SC "E." - SA este de 596.856.300 mii ROL, vărsat integral la data înfiinţării, este împărţit în 5.968.563 acţiuni nominative, fiecare acţiune având valoarea de 100.000 RON, şi se constituie prin preluarea activului şi pasivului, pe baza bilanţului contabil întocmit la data de 30 iunie 2001, aferent Centralei Electrice şi Termice Giurgiu din cadrul Sucursalei "E." a Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice "A" - SA La art. 5 din această hotărâre s-a prevăzut faptul că recurentei-reclamante i se diminuează capitalul social în mod corespunzător.

6.7. Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată.

Prima instanţă a acordat reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 60 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, proporţional cu pretenţiile admise.

Recurenta-pârâtă a criticat această măsură, arătând că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., întrucât Curtea de Conturi nu poate fi considerată „o parte care cade în pretenţii”, în condiţiile în care litigiul s-a născut din exercitarea atribuţiilor specifice acestei autorităţi publice care constă în garantarea legalităţii cheltuirii banului public.

Înalta Curte nu poate achiesa la această soluţie: lato sensu, obiectul actelor administrative deduse judecăţii îl constituie veniturile publice, deoarece altfel nu s-ar justifica verificările efectuate de Curtea de Conturi.

Ca atare, o astfel de acţiune în contencios administrativ este scutită de plata cheltuielilor de judecată, conform dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

6.8. Referitor la cererea de suspendare

Prima instanţă a suspendat, în parte, executarea Deciziei nr. 12 din 8 aprilie 2013 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul IV, numai în ceea ce priveşte punctele 3 şi măsura corelativă de la pct. II.4, pct. 8 şi măsura corelativă de la pct. II.4, şi pct. 9 şi măsura corelativă de la pct. II.8, până la soluţionarea definitivă (în recurs) a litigiului în anulare.

Ca atare, măsura suspendării şi-a produs efectele până la soluţionarea acţiunii în anulare, situaţie în care cererea a rămas fără obiect.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul IV, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite, în parte, acţiunea reclamantei Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice „A” S.A, va anula, în parte, Încheierea nr. 50 din 13 iunie 2013, Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 şi Raportul de control înregistrat sub nr. x/C din 8 martie 2013, acte emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul IV, numai în ceea ce priveşte abaterea prezentată la pct. 9 „Îndeplinirea parţială a măsurii de la pct. 1 din Decizia nr. 3 din 25 septembrie 2009 şi măsura corelativă de la pct. II.8 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 şi va respinge recursurile formulate de reclamanta Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice „A” SA împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat, în ceea ce priveşte acţiunea în anulare, şi ca rămas fără obiect, în ceea ce priveşte cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul IV împotriva Sentinţei civile nr. 3054 din 14 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite, în parte, acţiunea reclamantei Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice „A” SA.

Anulează, în parte, Încheierea nr. 50 din 13 iunie 2013, Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 şi Raportul de control înregistrat sub nr. x/C din 8 martie 2013, acte emise de Curtea de Conturi a României - Departamentul IV, numai în ceea ce priveşte abaterea prezentată la pct. 9 „Îndeplinirea parţială a măsurii de la pct. 1 din Decizia nr. 3 din 25 septembrie 2009 şi măsura corelativă de la pct. II.8 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013.

Respinge recursurile formulate de reclamanta Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice „A” SA împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat, în ceea ce priveşte acţiunea în anulare, şi ca rămas fără obiect, în ceea ce priveşte cererea de suspendare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2015.

Procesat de GGC - LM