Audit recovery measures upheld against former public entity official for lack of standing.

Decizia nr. 1158/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată reclamantul T.M., în contradictoriu cu pârâta "A" - Departamentul V, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Încheierii nr. V/113 din 5 decembrie 2011 şi a Deciziei nr. 11/V din 26 septembrie 2011 emise de Curtea de Conturi.

Prin Sentinţa civilă nr. 2218 din 2 iulie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a respins acţiunea formulată de reclamantul T.M. în contradictoriu cu pârâta "A" ca fiind promovată de o persoana fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că deciziile Curţii de Conturi sunt opozabile numai entităţilor publice controlate şi instituie obligaţii numai în sarcina acestora, nu şi în sarcina salariaţilor faţă de care s-a dispus măsura recuperării unor sume considerate încasate necuvenit.

S-a mai apreciat că reclamantul avea posibilitatea de a contesta numai deciziile emise de Casa Judeţeană de Pensii Dolj în vederea recuperării sporului de confidenţialitate, ocazie cu care ar fi putut susţine şi demonstra, în condiţii de contradictorialitate, legalitatea încasării acestui drept.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamantul T.M.

În motivarea recursului se arată că instanţa nu a ţinut cont de prevederile art. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prevederi legale în baza cărora are calitatea de persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim şi se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi ca persoană vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Se mai susţine că înainte de a emite actele contestate, pârâta "A" trebuia să se documenteze asupra legalităţii încasării drepturilor salariale ce i-au fost acordate.

Recurentul consideră că instanţa nu a ţinut cont de situaţia de fapt, în sensul că Deciziile nr. 7 din 31 martie 2012 şi nr. 19 din 31 ianuarie 2012 ale C.J.P. Dolj au fost emise în baza Încheierii nr. V/113 din 5 decembrie 2011 şi a Deciziei nr. 11/V din 26 septembrie 2011 emise de "A" Departamentul V.

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca atare, având în vedere că recursul este încadrat în drept, iar acesta cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină.

Instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond în mod corect a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

Calitatea procesuală activă presupune identitatea dintre titularul cererii de chemare în judecată şi titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii.

În cauză de faţă instanţa a fost învestită cu o acţiune având ca obiect anularea măsurii dispuse la pct. II.24 din Decizia nr. 11/2011 şi a Încheierii nr. 113/2011, acte emise de "A" - Departamentul V, în urma misiunii de audit al performanţei desfăşurată la CNPP.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că persoana supusă controlului a fost această instituţie publică, iar măsurile dispuse prin Decizia nr. 11/2011 sunt stabilite în sarcina conducerii entităţii verificate, conform prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată.

Măsurile dispuse prin decizie nu au vizat sub nici o formă pe recurentul-reclamant T.M.

Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu are calitatea de persoană vătămată, astfel cum este aceasta definită de lege.

În materia contenciosului administrativ, este abilitată să formuleze o acţiune în contencios administrativ persoana care face dovada vătămării unui drept subiectiv, dacă justifică încălcarea unui drept subiectiv civil recunoscut de lege, ca urmare a emiterii unui act administrativ.

În cauză, recurentul-reclamant nu justifică niciun drept lezat sau interes atâta timp cât actul ce face obiectul prezentei cauze nu îi conferă nici un drept material şi nu prevede nicio obligaţie fiscală, financiară sau de altă natură în sarcina sa.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, iar susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul T.M. împotriva Sentinţei civile nr. 2218 din 2 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2015.

Procesat de GGC - LM