Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1148/2015 AI generated

Prematurity of administrative financing action for private education due to statutory postponement of funding obligation

Case Number Decizia nr. 1148/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal and upheld the lower court’s decision, ruling that the action was prematurely introduced and therefore unfounded. The case involved an administrative challenge brought by a private, accredited religious school against the government, the Ministry of Education, and local financial authorities, seeking to compel them to perform their "obligation to act" in allocating 2012 basic financing funds from the state budget to the educational unit. The decisive legal basis was Article II of Emergency Government Ordinance No. 92/2012, which expressly postponed the statutory obligation to provide basic financing for private and accredited confessional pre-university education until December 31, 2013, thereby establishing a suspensive term that rendered the lawsuit, filed in December 2012, premature.

Legislator headnote

AI generated

art. 101 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 1/2011, art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, art. 3041 C. proc. civ, art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Prematurity of administrative financing action for private education due to statutory postponement of funding obligation: The case involved an administrative challenge brought by a private, accredited religious school against the government, the Ministry of Education, and local financial authorities, seeking to compel them to perform their "obligation to act" in allocating 2012 basic financing funds from the state budget to the educational unit. The decisive legal basis was Article II of Emergency Government Ordinance No. 92/2012, which expressly postponed the statutory obligation to provide basic financing for private and accredited confessional pre-university education until December 31, 2013, thereby establishing a suspensive term that rendered the lawsuit, filed in December 2012, premature.

Keywords

AI generated
statutory deadline private school challenge of administrative decisions state obligation legislative act emergency government ordinance

Cited Legislation

AI generated
art. 101 alin. (2) din Legea nr. 1/2011
- Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să propună Guvernului României repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale a sumelor alocate care să fie cuprinsă în hotărârea de guvern, potrivit metodologiei elaborate de acest minister conform art. 101 alin.
art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 1/2011
(6) şi art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei Naţionale, se prorogă până la data de 31 decembrie 2013.
art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000
(2) din Constituţie şi dispoziţiilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.
art. 3041 C. proc. civ
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008
80/2011 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, prevede că "până la începutul anului şcolar 2012 - 2013 nu se acordă finanţarea de bază pentru elevii din învăţământul primar particular acreditat, prevăzută de art.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Procedural provision cited as the basis for dismissing the appeal as unfounded in the final operative order.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural provision cited as the basis for dismissing the appeal as unfounded in the final operative order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1148/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 11 din 22 ianuarie 2014 Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prematurităţii introducerii acţiunii şi a respins acţiunea în contencios administrativ având ca obiect „obligaţia de a face” formulată de reclamanta Şcoala Creştină "A" - cu Clasele I - XII Suceava, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava şi Municipiul Suceava prin Primar, ca prematur introdusă.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea formulată reclamanta Şcoala Creştină "A" - Cl. I - XII în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava şi Municipiul Suceava prin Primar a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să oblige:

- Guvernul României să-şi îndeplinească atribuţiunile prevăzute în Anexa nr. 7 la Legea nr. 293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012, în sensul de a emite hotărârea cu privire la repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor necesare finanţării de bază a unităţilor din învăţământul particular şi confesional acreditat;

- Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să propună Guvernului României repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale a sumelor alocate care să fie cuprinsă în hotărârea de guvern, potrivit metodologiei elaborate de acest minister conform art. 101 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale;

- Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava să emită decizia cu repartizarea sumelor, pentru reclamantă şi pentru toţi beneficiarii aparţinând de ordonatorul principal - Municipiul Suceava - obligaţie prevăzută de art. 4 din H.G. 1.274 din 21 decembrie 2011, precum şi să repartizeze din taxa pe valoare adăugată pentru reclamantă suma cuvenită pentru anul 2012, potrivit calculului conform metodologiei aprobate prin H.G. 1.274/2011 şi sumei repartizate prin hotărâre de guvern pe unităţi administrativ-teritoriale;

- Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava să verifice şi să acorde asistenţă tehnică de specialitate cu privire la repartizarea sumelor defalcate pe Municipiul Suceava (în raport de care se va emite decizia de către DGFP Suceava), astfel cum se prevede în art. 4 alin. (3) din H.G. 1.274/2011;

- Municipiul Suceava prin primar, în calitate de ordonator principal de credite să transmită datele comunicate, conform art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1.274/2011, către DGFP Suceava cu privire la repartizarea sumei cuvenite reclamantei, conform documentaţiei întocmite de aceasta şi verificate de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava;

- pârâtele la plata daunelor cominatorii de câte 100 RON pe fiecare zi întârziere, începând cu data introducerii acţiunii şi până la îndeplinirea obligaţiilor legale.

Pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Guvernul României, prin întâmpinările depuse la dosar, au invocat excepţia prematurităţii cererii introductive, solicitând respingerea acţiunii ca fiind prematur introdusă, fiind incidente în speţă prevederile art. II din O.U.G. nr. 92/2012.

Pârâtul Municipiul Suceava - prin Primar, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acţiunii.

Curtea de Apel a apreciat că acţiunea reclamantei vizează practic, alocarea acesteia, între alte unităţi de învăţământ, a sumei necesare finanţării sale de bază ca unitate de învăţământ particular şi confesional acreditată. Mecanismul de realizare a acestei finanţări, este într-adevăr stabilit prin Legea 1/2011 a educaţiei naţionale (art. 101 alin. (2) acesta antrenând şi Legea nr. 293/2011 a bugetului de stat pentru anul 2012 - anexa 7 (prin care s-a alocat suma de 30.000 RON în scopul finanţării de bază); Legea nr. 283/2011 prin O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 - O.U.G. nr. 37/2008 (conform cărora până la începutul anului şcolar 2012 - 2013 nu se acordă finanţare, iar cu începere din anul 2012 - 2013 aceasta se acordă în limita costului standard); H.G. 1.274/2011 care stabileşte metodologia de calcul pentru stabilirea costului standard pe elev şi care se finalizează prin stabilirea pentru fiecare beneficiar a sumei ce i se repartizează.

Această amplă procedură, vizează ordonatorii principali de credite, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi unităţile de învăţământ.

Prin O.U.G. nr. 92 din 18 decembrie 2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013 se stabilesc însă la art. II, următoarele:

- prevederile art. 9 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) referitor la finanţarea de bază pentru învăţământul preuniversitar particular şi confesional acreditat, precum şi prevederile art. 27 alin. (6) şi art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei Naţionale, se prorogă până la data de 31 decembrie 2013.

Astfel, instanţa de fond a apreciat că acţiunea formulată de reclamantă la 14 decembrie 2012 este prematur introdusă faţă de dispoziţiile O.U.G. nr. 92/2012. După 31 decembrie 2013 reclamanta poate formula o astfel de cerere, evident prin reluarea procedurii prealabile la organele competente.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta Şcoala Creştină A. - clasele I - XII a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că prin acţiunea formulată s-a solicitat alocarea sumelor de bani necesare finanţării de bază ca unitate de învăţământ preuniversitar particular şi confesional acreditată.

Recurenta consideră că modalitatea de soluţionare a cauzei pe excepţie este greşită, având în vedere neretroactivitatea legii civile, precum şi în raport de preciziile făcute, prin care şi-a restrâns acţiunea, în sensul că a solicitat obligarea pârâtelor la îndeplinirea „obligaţiei de a face" doar cu privire la drepturile care se cuveneau a fi alocate pentru perioada septembrie - decembrie 2012. De altfel, aceste precizări au fost susţinute şi cu ocazia dezbaterii fondului, potrivit celor consemnate în practicaua încheierii din 15 ianuarie 2014.

În susţinerea recursului se invocă şi se citează texte de lege incidente cauzei, în opinia recurentei.

De asemenea, recurenta mai susţine că datorită faptului că prin O.U.G. nr. 92/2012 „obligaţia de a face" a pârâtelor a devenit afectată de un termen suspensiv prin voinţa legiuitorului, care s-a împlinit la 31 decembrie 2013, termen prorogat ulterior până la 31 decembrie 2014 prin O.U.G. 103/2013, nu poate transforma, aşadar, dreptul dedus judecăţii din unul pur şi simplu într-unul afectat de un termen suspensiv, pentru că se opun dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi dispoziţiilor ar. 15 alin. (2) din Constituţie şi dispoziţiilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

Prin întâmpinare, Guvernul României a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentat a semnatarului recursului, excepţie pe care Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere că la dosarul cauzei există împuternicirea avocaţială a avocatului, iar recursul este semnat şi ştampilat de acesta.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea formulată recurenta-reclamantă a solicitat, faţă de Guvernul României, ca această autoritate să îşi îndeplinească atribuţiile prevăzute în Anexa nr. 7 la Legea nr. 293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012, în sensul de a emite hotărârea cu privire la repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor necesare finanţării de bază a unităţilor din învăţământul particular şi confesional acreditat.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că potrivit prevederilor art. 101 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, statul asigură finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţământul primar, gimnazial, profesional şi liceal de stat, particular şi confesional acreditat, precum şi pentru elevii din învăţământul postliceal de stat.

Prin Legea nr. 293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012, Anexa nr. 7, pentru îndeplinirea prevederilor art. 101 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, a fost alocată suma de 30.000 RON pentru finanţarea de bază din învăţământul particular şi confesional acreditat, sens în care se prevede că această sumă se repartizează pe unităţi administrativ-teritoriale prin hotărâre de guvern.

Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2011 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, prevede că "până la începutul anului şcolar 2012 - 2013 nu se acordă finanţarea de bază pentru elevii din învăţământul primar particular acreditat, prevăzută de art. 101 alin. (2) din Legea nr. 1/2011", iar începând cu anul 2012 - 2013, finanţarea de bază se asigură conform art. 101 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 din bugetul de stat, în limitele costului standard pe elev.

Metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev a fost adoptată prin H.G. nr. 1.274/2011, aceste norme stabilind practic o procedură la finalul căreia fiecare beneficiar al finanţării de bază să-şi primească suma ce i se repartizează.

Prin O.U.G. nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, se stabileşte că finanţarea de bază pentru învăţământul preuniversitar particular şi confesional acreditat, se prorogă până la data de 31 decembrie 2013.

Deci, în mod corect a constatat instanţa de fond faptul că acţiunea formulată la 14 decembrie 2012 este prematur introdusă faţă de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, iar susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului recursului invocată de intimatul-pârât Guvernul României.

Respinge recursul declarat de reclamanta Şcoala Creştină A. - clasele I - XII împotriva Sentinţei nr. 11 din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2015.

Procesat de GGC - LM