Administrative competence to issue internal norms for land registration: scope of injunctive relief under Law 554/2004 regarding tax compliance in judicial auctions

Decizia nr. 1029/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară:

- obligarea pârâtei la emiterea unei norme interne privind aplicarea unitară a prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 republicată (fost art. 49), prin interpretarea dispoziţiilor art. 771 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în sensul încetării practicii de refuz a înscrierii în Cartea funciară a unui imobil dobândit prin vânzare la licitaţie publică, în cadrul procedurii executării silite, atât timp cât nu se face dovada achitării impozitului pe transferul dreptului de proprietate.

Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2206 din 1 iulie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

2. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 2206 din 1 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecare instanţei de fond.

În susţinerea recursului invocă un singur motiv de nelegalitate, reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita aplicare a legii.

În esenţă, recurentul a formulat următoarele critici cu privire la hotărârea atacată:

- în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză nu există un refuz nejustificat al pârâtei de soluţionare a cererii, având în vedere că aceasta ar fi trebuit să aibă competenţă funcţională recunoscută de lege în acest sens, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.

În realitate, arată recurenta că, potrivit dispoziţiilor art. 4 lit. a) şi c) din Legea nr. 7/1996 republicată, ANCPI are atribuţii de coordonare şi control a executării lucrărilor de cadastru şi asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii ţări, precum şi de elaborare de regulamente şi norme în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei şi publicităţii imobiliare, prin urmare, are competenţa să emită norme interne în acest sens.

- în mod greşit instanţa de fond a reţinut că prin felul în care este structurată cererea de chemare în judecată, aceasta excede prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Arată recurentul că interesul legitim ce justifică demersul său judiciar, constă în imposibilitatea exercitării prerogativelor dreptului de proprietate în condiţiile în care registratorii de carte funciară refuză să procedeze la înscrierea dreptului său de proprietate, deşi culpa pentru neplata impozitului aferent transferului de proprietate nu-i aparţine, această obligaţie fiind stabilită în sarcina persoanei din patrimoniul căreia iese imobilul vândut.

3. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimata Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că interpretarea legii printr-o normă internă, aşa cum îşi doreşte recurentul-reclamat este de competenţa autorităţii care a adoptat norma.

De asemenea, subliniază intimata că obiectul acţiunii judiciare, întemeiate pe dispoziţiile art. 8 poate subzista doar atunci când există o persoană vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, ceea ce nu este cazul în speţă.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Noul C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din 23 ianuarie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportat la obiectul cauzei a fost identificată jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în M. Of. al României nr. 47/20 ianuarie 2015, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 771 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003, stabilindu-se că dispoziţiile legale atacate sunt neconstituţionale în măsura în care legea, îl obliga pe cumpărătorul adjudecatar să facă dovada plăţii impozitului datorat de înstrăinătorul debitor pentru a-şi putea înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate.

În aceste condiţii, având în vedere că prin raportul întocmit s-a apreciat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, în cauză soluţionarea recursului se va face în condiţiile art. 493 alin. (6) din Noul C. proc. civ.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., reţinând în acest sens, în dezacord cu recurenta, că în mod corect judecătorul fondului a constatat că cererea de chemare în judecată excede controlului prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În esenţă, nemulţumirea reclamantului-recurent este legată de modalitatea în care autoritatea pârâtă interpretează dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 republicată, raportat la art. 771 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în sensul refuzului de înscriere în Cartea Funciară a unui imobil dobândit prin vânzare la licitaţie publică, în cadrul procedurii de executare silită, atâta timp cât nu se face dovada achitării impozitului pe transferul dreptului de proprietate. În aceste condiţii recurentul solicită obligarea pârâtei ANCPI la emiterea unei norme interne privind aplicarea unitară a prevederilor mai sus menţionate, care să conducă la încetarea practicii de refuzare a înscrierii în Cartea funciară a unor astfel de imobile.

Ulterior învestirii instanţei cu prezenta cerere de chemare în judecată, precum şi pronunţării sentinţei atacate în prezenta cauză, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 662/2014 publicată în M.Of. al României nr. 44/20 ianuarie 2015, a constatat că dispoziţiile art. 771 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 sunt constituţionale în măsura în care legea nu îl obliga pe cumpărătorul adjudecatar să facă dovada plăţii impozitului datorat de înstrăinătorul debitor pentru a-şi putea înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate.

Deşi, de natură a rezolva nemulţumirea reclamantului cu privire la refuzul înscrierii în Cartea funciară a unui imobil dobândit prin vânzare la licitaţie publică, în cadrul procedurii de executare silită, atâta timp cât nu se face dovada achitării impozitului pe transferul de proprietate, pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale nu poate conduce la modificarea soluţiei instanţei de fond, care a concluzionat că în cauză nu există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului în accepţiunea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. i) şi r) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Aşa cum judicios a reţinut judecătorul fondului, pentru a aprecia ca nejustificat refuzul administrativ al autorităţii pârâte cu privire la soluţionarea cererii reclamantului, este necesar ca soluţionarea acestei cereri să intre în competenţa funcţională a autorităţii respective privită ca ansamblul atribuţiilor conferite de lege în virtutea cărora pot acţiona pentru organizarea executării şi executarea în concret a legii.

Pornind de la reglementarea activităţii desfăşurate de registratorul de carte funciară realizată prin dispoziţiile Legii nr. 7/1996, rezultă că acesta realizează interpretarea dispoziţiilor legale - art. 771 alin. (6) din Legea nr. 573/2003, în mod independent raportat la fiecare cerere de înscriere în cartea funciară cu care este învestit.

De altfel, interpretarea respectivă este cuprinsă în încheierea pe care registratorul de carte funciară o pronunţă în temeiul dispoziţiilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, încheiere ce poate fi supusă ulterior controlului judecătoresc în faţa unei instanţe civile, care poate cenzura inclusiv modalitatea de interpretare a prevederilor art. 771 alin. (6) din Legea nr. 573/2003.

Concluzionând în sensul că în cauză nu suntem în prezenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului, întrucât pârâta nu are autoritatea de a emite norme interne de interpretare a dispoziţiilor Codului fiscal, această interpretare fiind cuprinsă în încheierea pronunţată de către registratorul de carte funciară şi care poate fi supusă controlului judecătoresc la judecătoria în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 Noul C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 2206 din 1 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2015.

Procesat de GGC - LM