Labor wage revision petition inadmissible due to lack of identity of parties between contradictory judgments

Decizia nr. 457/2016

Asupra cererii de faţă, constată:

Prin Decizia civilă nr. 611/R din 19 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, s-a admis recursul formulat de CN A. SA - Sucursala B. Braşov, în nume propriu cât şi ca reprezentantă a CN A. SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 46/MAS din 16 ianuarie 2015 a Tribunalului Braşov, pe care a modificat-o în tot în sensul că a respins acţiunea formulată de către reclamantul C. Braşov în numele membrilor săi de sindicat în contradictoriu cu pârâta CN A. SA Bucureşti şi CN A. SA -Sucursala B. Braşov.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 46/MAS din 16 ianuarie 2015 pronunţată de Tribunalul Braşov, a fost admisă acţiunea, astfel cum a fost formulată, precizată şi modificată de reclamantul C. Braşov, în numele şi pentru membrii de sindicat indicaţi în anexă la acţiune, fiind obligate pârâtele CN A. SA Bucureşti şi Sucursala - D. Braşov să recalculeze şi să plătească reclamanţilor, pentru perioada 01 ianuarie 2011-31 decembrie 2011, drepturile băneşti reprezentând diferenţa lunară dintre drepturile salariale efectiv plătite şi drepturile salariale cuvenite, calculate în raport de coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei 1 de salarizare, la o valoare a salariului de bază minim brut pe ţara garantat în plata, de 670 lei, în conformitate cu prev. art. 1 din H.G. nr. 1193 din 24 noiembrie 2010, ţinând cont de Anexa 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, pentru perioada 1 ianuarie 2012-31 ianuarie 2012, drepturile băneşti reprezentând diferenţa lunară dintre drepturile salariale efectiv încasate şi drepturile salariale cuvenite, calculate în raport de coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare, la o valoare a salariului de bază minim brut pe ţara garantat în plata, de 700 lei, în conformitate cu prev. art. 1 din H.G. nr. 1225 din 14 decembrie 2011, ţinând cont de Anexa 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, actualizate funcţie de raţă inflaţiei, de la data scadenţei fiecărui drept salarial şi până la data plaţii efective, la care se aplică dobânda legală, calculată de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.Au fost obligate pârâtele să calculeze şi să vireze contribuţia aferentă către stat pentru fiecare reclamant, funcţie de sumele de mai sus şi să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 3.000 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

Critica reclamanţilor vizează valoarea salariului de bază minim brut, corespunzător clasei I de salarizare, convenit prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, aferent perioadei 2011-2012 apreciindu-se că acesta a fost stabilit cu încălcarea H.G. nr. 1193/2010 şi H.G. nr. 1225/2011, în situaţia în care a fost sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, potrivit hotărârilor de guvern sus menţionate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 241 alin. (1) lit. c) C. muncii, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.

Art. 133 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011, prevede că, clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte: “pentru toţi angajaţii încadraţi în unităţile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă şi care fac parte din organizaţiile patronale semnatare ale contractului”.

Potrivit art. 164 C. muncii „(1) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin Hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe ţară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat., (2) Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe ţară., (3) Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară„.

H.G. nr. 1993/2010, H.G. nr. 1225/2011, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, au reglementat ca, începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 670 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plata se stabileşte la 700 lei lunar.

Aşa cum prevăd dispoziţiile art. 164 alin. (1) C. muncii, cuantumul acestui salariu minim brut pe ţară, astfel cum a fost stabilit prin hotărârile de guvern de mai sus, a avut la bază consultarea sindicatelor şi a patronatelor, astfel încât parata avea obligaţia de a garanta în plată salarii brute lunare cel puţin egale cu salariul de bază minim brut pe ţară, în considerarea alin 3 din acelaşi articol.

Pe de altă parte, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 11 C. muncii, clauzele Contractului Colectiv de Muncă nu pot conţine drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative sau Contractul Colectiv de Muncă. Din interpretarea teleologică a acestui text de lege se desprinde concluzia că legiuitorul a stabilit o anumită ordine, acordând întâietate şi importanţă prioritară dispoziţiilor cuprinse în actele normative şi apoi convenţiilor încheiate între partenerii sociali, ca Contractul Colectiv de Muncă.

Acest text de lege trebuie corelat şi cu disp art. 164 alin (2) din C. muncii, prin care angajatorul nu putea stabili salarii de bază prin Contractul Colectiv de Muncă sub salariul minim brut pe ţară.

Aşa fiind, atâta timp cât prin clauzele Contractul Colectiv de Muncă, s-a ajuns a se încălca dispoziţiile imperative care reglementau salariul de bază minim brut pe ţară reglementat prin H.G. sus menţionate, prin includerea în Contractul Colectiv de Muncă la nivelul CN A. SA pe anii 2011-2012, prelungit prin act adiţional pentru o perioadă de 48 luni, a unui salariu de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, de 600 lei, inferior celui prevăzut de H.G. sus menţionate, aceste Contractul Colectiv de Muncă nu au respectat condiţiile legii, şi deci, nu pot constitui legea parţilor, în înţelesul dat de disp art. 229 alin. (4) C. muncii.

Ceea ce interesează nu este garantarea unui salariu brut lunar, cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară, menţionat în H.G. - urile de mai sus ci valoarea de referinţă a salariului minim brut pe ţară, ca punct de plecare în calculul salariul de bază brut lunar, care atrăgea în mod firesc şi corect, o valoare mai mare decât cea stabilit de pârâtă.

În susţinerea celor de mai sus stă şi răspunsul Inspectoratul Teritorial de Muncă, dat la adresa reclamantului, prin care Inspectoratul Teritorial de Muncă a certificat faptul că salariul de bază brut stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare ar fi trebuit să fie cel puţin egal cu salariul minim pe economie, aplicabil la acel moment, şi care trebuia să fie actualizat de fiecare dată când au intervenit majorări ale salariului minim pe economie.

Mai mult, limitarea acestor drepturi salariale a fost contrară disp. art. 38 C. muncii, care prevăd ca „Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.”

Raportat la actualizarea acestor drepturi funcţie de rata inflaţiei, instanţa a apreciat şi acest petit întemeiat, întrucât se urmăreşte acoperirea prejudiciului efectiv suferit, urmare a fluctuaţiilor monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenţei şi până la data plaţii efective.

Instanţa a admis şi capătul privind obligarea paratelor să plătească şi dobânda legală, întrucât reprezintă folosul ce putea fi obţinut prin utilizarea acestor sume, la valoarea lor reală.

Prin încheierea de şedinţă din 3 iunie 2015, pronunţată în Camera de Consiliu, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul reclamant C. Braşov şi în consecinţă, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinţei civile nr. 46/MAS/2015 a Tribunalului Braşov dată în acest dosar, în sensul de a se consemna corect perioada din alin. 3 al dispozitivului hotărârii, în conformitate cu petitul doi al acţiunii, ca fiind 01 ianuarie 2012 - 31 decembrie 2012 şi nu 01 ianuarie 2012 - 31 ianuarie 2012, cum greşit s-a menţionat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta CN A. SA - Sucursala B. Braşov în nume propriu şi în calitate de reprezentantă a CN A. SA Bucureşti.

Curtea a constatat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanţii, în calitate de salariaţi ai societăţii pârâte, au solicitat, prin acţiunea dedusă judecăţii, recalcularea valorii sectoriale a salariilor individuale ale acestora, pentru anii 2011 şi 2012, în raport de valoarea salariilor minime brute pe ţară de 670 lei şi 700 lei pentru cei 2 ani reglementate prin H.G. nr. 1193/2010 şi H.G. nr. 1225/2011.

La data introducerii acţiunii salariile reclamanţilor erau stabilite prin raportare la clasa de salarizare conform anexei nr. 1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2011-2012 înregistrat din 25 martie 2011 la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti şi se calculau prin folosirea formulei negociate de către părţile contractante, respectiv prin înmulţirea salariului de bază corespunzător clasei I de salarizare cu coeficientul de ierarhizare al claselor de salarizare.

Hotărârile de guvern invocate (H.G. nr. 1193/2010 şi H.G. nr. 1225/2011) prevăd stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, adică suma minimă pe care trebuie să o garanteze ca salariu brut lunar o persoană juridică care angajează personal salarizat cu contract de muncă.

Conform art. 3 din cele două hotărâri de guvern nu se impun angajatorilor criteriile de calcul a salariilor angajaţilor ci doar se prevede obligaţia ca în final aceste salarii să nu se situeze sub nivelul prevăzut de lege.

În speţă, prin Contractul Colectiv de Muncă şi acte adiţionale, reclamanţii au un salariu de bază cu mult superioare valorii minime prevăzute de către cele trei hotărâri de guvern, adică 670 şi 700.

Valoarea de referinţă a clasei I de salarizare utilizată prin convenţia părţilor la stabilirea salariului pentru fiecare clasă de salarizare nu are nici o legătură cu salariul minim brut pe ţară prevăzut de cele 3 acte normative invocate de reclamanţi.

Faţă de aceste considerente, curtea a reţinut că, în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea, soluţia atacată fiind pronunţată cu greşita interpretare a prevederilor legale aplicabile precum şi a dispoziţiilor contractuale asumate de părţile contractante ale contractului colectiv de muncă menţionat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 20 noiembrie 2015, sub nr. de Dosar nr. x/64/2015, revizuentul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Braşov a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., încuviinţarea cererii de revizuire şi anularea Deciziei civile nr. 611/R din 19 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. x/62/2013.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a susţinut că Decizia nr. 611/R din 19 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov se află în contradicţie cu Decizia nr. 1477/R din 14 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu. Mureş în Dosarul nr. x/102/2012, prin care s-a respins ca nefondat recursul CN A. SA.

În aceste condiţii, cererea de revizuire este admisibilă întrucât:

- Există hotărâri definitive şi irevocabile contradictorii: Decizia nr. 611/R din 19 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov şi Decizia nr. 1477/R din 14 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş;

- Sunt hotărâri pronunţare în acelaşi litigiu - se solicită obligarea recurentei CN A. SA la recalcularea şi plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioadele 01 ianuarie 2011 -31 decembrie 2011, respectiv 01 ianuarie 2012 - 31 decembrie 2012, calculate în raport de coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei 1 de salarizare, la o valoare a salariului minim brut pe ţară de 670 lei, respectiv de 700 lei - conform H.G. nr. 1193/2011, respectiv conform H.G nr. 1125/2012;

- Hotărârile contradictorii au fost pronunţate în procese diferite;

- În cel de-al doilea proces nu s-a invocat putere de lucru judecat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului.

Prin Decizia civilă nr. 701/R din 11 decembrie 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în raport de dispoziţiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 18 decembrie 2015.

La termenul din 25 februarie 2016, Înalta Curte a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceiaşi calitate.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv ambele hotărâri să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

Aşa fiind, una dintre condiţiile existenţei cazului de revizuire în discuţie vizează tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, între litigiile în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii.

Contrar celor susţinute, revizuentul nu invocă pronunţarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi temei juridic, ci obţinerea unor soluţii favorabile, de către alte persoane aflate în situaţii similare cu a lor.

Astfel, între hotărârile invocate de revizuent, nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi, întrucât calitatea de reclamant a fost deţinută de sindicate diferite, care au acţionat, fiecare, în numele membrilor săi.

Astfel, în litigiul finalizat cu Decizia nr. 611/R din 19 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, cererea de chemare în judecată a fost formulată de către C. Braşov, în numele şi pentru membrii săi, indicaţi în anexă la acţiune, în timp ce în litigiul finalizat cu Decizia nr. 1477/R din 14 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, invocată ca pretins potrivnică, reclamant a fost C. Târgu Mureş, care a acţionat în numele şi pentru membrii săi, respectiv E., F., G., H., I., J., J., K, L, M, N., O., P., R. şi S., alţii decât cei indicaţi în acţiunea finalizată cu pronunţarea Deciziei nr. 611/R din 19 octombrie 2015.

Or, pentru a fi incident cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleaşi părţi, obiect şi cauză, ceea ce nu este ipoteza din speţă.

Soluţiile obţinute de alte părţi în alte litigii, chiar dacă acestea vizează circumstanţe asemănătoare cu cele din procesul de faţă, nu pot fundamenta cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. deoarece nu asigură îndeplinirea cerinţei identităţii de părţi, enunţată mai sus.

Aplicarea diferită a dispoziţiilor legale la situaţii de fapt asemănătoare, în eventualitatea în care susţinerile revizuentului ar fi reale, ar releva, într-adevăr premisele unei jurisprudenţe neunitare la nivelul instanţelor indicate în cerere, dar nu reprezintă un caz de revizuire în condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în consecinţă, nu poate fi cenzurată de prezenta instanţă.

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa recentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni” (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

În concluzie, constatând că în speţă nu este întrunită condiţia triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, nefiind întrunite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 611/R din 19 octombrie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, formulată de revizuentul C. Braşov.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2016.