Bucharest Tribunal has jurisdiction over invalidation challenges to National Commission decisions.

Decizia nr. 400

Asupra conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Alba de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 18 mai 2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul C. să pronunţe o hotărâre prin care să admită contestaţia împotriva Deciziei de invalidare nr. 2938 din 27 ianuarie 2015 emisă de C.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Pârâta C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei.

La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2015 în verificarea competenţei, conform art. 131 C. proc. civ. raportat la art. 3 pct. 4 lit. c) Legea nr. 165/2013 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a pus în discuţie declinarea competenţei în favoarea instanţei a de la sediul comisiei locale de fond funciar.

Prin sentinţa civilă nr. 1242 din 16 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi s-a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., ambii cu domiciliul în oraşul Cugir, Judeţul Alba şi pe pârâtul C., cu sediul în sector 1, Bucureşti, spre competentă soluţionare către Tribunalul Alba.

În motivarea soluţiei date Tribunalul Bucureşti, faţă de prevederile 130 alin 2 raportat la art. . 131 coroborat cu art. 10 din Legea nr. 2/2013, a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au formulat contestaţie împotriva Deciziei de invalidare nr 2938 din 27 ianuarie 2015 emisă de pârâta C., solicitând anularea acesteia şi acordarea măsurilor reparatorii.

Decizia contestată este emisă de pârâta C. în aplicarea art. 25 alin. 2 raportat la art. 1 alin. (1) şi art. 21 din Legea nr. 165/2013.

Tribunalul a constatat că, potrivit art. 21 din acelaşi act normativ, emiterea deciziei de validare sau de invalidare coincide cu momentul finalizării procedurii administrative de control al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii, control care se desfăşoară centralizat la nivelul întregii ţări de către Secretariatul Comisiei Naţionale. Acesta este abiliat de lege să solicite documente în completare entităţilor învestite de lege care i-au transmis deciziile cu propunere de acordare de măsuri compensatorii.

În noţiunea de „entitate învestită de lege” în accepţiunea actului normativ special intră, potrivit art. 3 pct. 4 lit. c) şi comisia locală de fond funciar.

În acelaşi timp, art. 35 din Legea nr. 165/2013 reprezintă o normă atributivă de competenţă teritorială în soluţionarea contestaţiilor promovate conform art. 34 în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie de află sediul entităţii.

Din interpretarea coroborată a textelor mai sus evocate, interpretare ce se impune a fi făcută în spiritul legii, Tribunalul Bucureşti a apreciat că ceea ce prezintă relevanţă în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a contestaţiei este sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii, emitente a hotărârii prin care s-au acordat măsuri compensatorii (hotărâre verificată conform art. 21 de E.), iar nu sediul E.

Pentru a conchide în acest fel, s-a apreciat că principiul celerităţii care guvernează derularea procedurii judiciare (art. 6 C. proc. civ.), care, în materia partajării competenţelor teritoriale între diferite instanţe, implică şi impune proximitatea în administrarea probatoriului şi în consecinţă preîntâmpinarea avansării unor costuri suplimentare pentru parte.

În al doilea rând, o interpretare contrară ar echivala cu stabilirea unei competenţe teritoriale exclusive în favoarea Tribunalului Bucureşti în soluţionarea tuturor contestaţiilor promovate în exercitarea controlului legalităţii tuturor hotărârilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, de pe întregul teritoriu al ţării şi a celor de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, atâta timp cât acest control se realizează, pe temeiul art. 21 alin. (5) din legea nr. 165/2013, exclusiv de Secretariatul E., organism unic, cu sediul în municipiul Bucureşti.

Or, dacă aceasta ar fi fost intenţia legiuitorului, ar fi fost clar exprimată prin indicarea Tribunalului Bucureşti ca unică instanţă învestită cu soluţionarea contestaţiilor promovate conform art. 35 raportat la art. 34 din Legea nr. 165/2013, pentru că orice derogare de la regimul de drept comun trebuie prevăzută în mod expres, fără echivoc.

Mai mult, norma de competenţă teritorială de care uzează emitenta deciziei de compensare, pârâta C. în conţinutul art. 2 al actului contestat, respectiv prevederea art. 35 Legea nr. 165/2013, nu este incidenţă cauzei de faţă, secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii îi revine competenţa să judece contestaţia persoanei îndreptăţite împotriva deciziei emise cu respectarea prevederilor art. 33-34 din lege. Or, examinând conţinutul acestor texte, s-a constatat că se referă la deciziile emise chiar de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, nicidecum la deciziile emise de organismul central, înfiinţat chiar prin noul act normativ, respectiv C. Aşadar, cauza de faţă nu poartă asupra deciziei emise în condiţiile art. 33-34 din lege, ci asupra unei decizii de invalidare emise în lumina dispoziţiilor art. 17 alin. (1) raportat la art. 21 din Legea nr. 165/2013, cum de altfel chiar se prevede în preambulului actului juridic supus controlului judiciar. În atare situaţie, legiuitorul nu a căutat a stabili o competenţă exclusivă în favoarea Tribunalului Bucureşti (faţă de sediul emitentului actului), ci trebuie cercetat prin raportare la sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii, respectiv Comisia Judeţeană Alba, emitenta Hotărârii nr 785/2007.

În al treilea rând, s-a constatat că o interpretare contrară a art. 35 ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.

Cât priveşte susţinerea reclamanţilor referitoare la norma de competenţă alternativă, s-a apreciat că nu are vreo legătură cu raportul juridic dedus judecăţii, prevederile art. 113 C. proc. civ. (competenţa teritorială alternativă) nefiind incidente în cauză, domeniul lor de aplicare fiind cu totul altul.

După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Alba, secţia civilă, la primul termen de judecată în considerarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. s-a invocat din oficiu excepţia de necompetentă teritorială a Tribunalului Alba, iar prin sentinţa civilă nr. 52 din 13 ianuarie 2016 a fost declinată competenâţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 C. proc. civ. :„Instanța se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedura precum şi asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.”

În prezenta cauză, reclamanţii au solicitat desfiinţarea Deciziei de invalidare nr. 2938/27 ianuarie 2015 emisă de C.; a se constata existenţa şi întinderea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,18 ha teren, teren pe care au fost edificate de către stat blocuri de locuinţe, să se acorde măsuri reparatorii de despăgubire pentru acest teren, în cuantum de 834.968 lei sau 228.212 euro, potrivit Raportului de evaluare efectuat în Dosarul de despăgubire nr. x/FFCC/2007 de către expertul evaluator ing. D.

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.

Dispoziţiile art. 33 şi 34 arătate în articolul citat se referă atât la deciziile ce se emit de către entităţile învestite de lege cu obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 cât şi la deciziile de compensare sau de invalidare emise potrivit art. 25, de către Comisia Naţională în urma soluţionării dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Naţionale.

Potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013 „în înţelesul prezentei legi, expresiile şi termenii de mai jos au următoarele semnificaţii: entitatea învestită de lege - următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: g) C. înfiinţată potrivit prezentei legi.”

Totodată, potrivit art. 3 pct. 5 din aceeaşi lege „în înţelesul prezentei legi, expresiile şi termenii de mai jos au următoarele semnificaţii: decizia entităţii învestite de lege - decizia/dispoziţia/ ordinul/hotărârea emisă de către entitatea învestită de lege, prevăzută la pct. 4;”

Faţă de textele de lege citate mai sus, Tribunalul Alba a apreciat că nu există echivoc în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de C., legiuitorul stabilind o competenţă teritorială exclusivă în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, Comisia având sediul în Municipiul Bucureşti.

Tribunalul Alba a reţinut că nu se poate interpreta din nicio regulă de procedură enunţată în cuprinsul Legii nr. 165/2013, aspectul potrivit căruia prin entitate învestită de lege s-ar înţelege doar Comisia Judeţeană de Fond Funciar şi, nici că principiul celerităţii procesului civil ar fi în vreun fel încălcat prin stabilirea de către legiuitor a unei competenţe teritoriale exclusive.

Faptul că legiuitorul nu a arătat expres în textul legii că pentru contestarea deciziilor emise de C., competenţa revine Tribunalului Bucureşti nu are relevanţă, aceasta fiind o problemă de tehnică legislativă şi nu de aplicare a legii.

Atâta timp cât în lege sunt suficiente criterii pentru determinarea competenţei, interpretarea normei expusă în art. 35 nu poate ridica probleme.

Faptul că Tribunalul Bucureşti ar deveni instanţa cu plenitudine de competență în soluţionarea contestaţiilor promovate potrivit art. 35 raportat la art. 34 din Legea nr. 165/2013 nu poate duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv de stabilire a măsurilor reparatorii întrucât, odată formulată o contestaţie, durata procesului depinde de managementul instanţei de judecată şi, în principal, de cel completului de judecată care va trebui să aibă în vedere termenele scurte, ce sunt reglementate pentru astfel de cauze atât în ceea ce priveşte efectuarea procedurii regularizării cât şi, în ceea ce priveşte termenele acordate şi termenele de redactare.

Pentru cele expuse, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Alba, fiind declinată cauza spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti.

Constatându-se că există un conflict negativ de competenţă, potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 18 mai 2015, reclamanţii A. şi B. au formulat contestaţie împotriva deciziei de invalidare nr. 2938/27 ianuarie 2015 emisă de pârâta C., solicitând anularea acesteia şi acordarea măsurilor reparatorii.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Decizia contestată este emisă de pârâta C. în aplicarea art. 25 alin. 2 raportat la art. 17 alin 1 şi art. 21 din Legea nr. 165/2013. Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.Cum, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de invalidare nr. 2938 din 27 ianuarie 2015 emisă de pârâta C., entitatea la care se referă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut şi calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită, respectiv C. şi, care este enumerată la art. 3 alin. (4), lit. g) din lege. În consecinţă, litigiul de faţă este de competenţa (teritorială şi materială) a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii emitente. Cum, sediul C. se află în Bucureşti, sector 1, respectiv, în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestei instanţe.

În temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2016.