Labor dismissal dispute: Territorial jurisdiction determined by effective residence versus registered domicile under Art. 269 C. muncii

Decizia nr. 360/2016

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecată înregistrată la data de 05 iunie 2015 pe rolul Tribunalul Timiş, secţia I civilă, sub nr. x/1301/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, anularea Deciziei de concediere nr. 181 din 23 aprilie 2015 emisă de pârâtă; anularea Deciziilor nr. 232 din 04 mai 2015, nr. 238 din 05 mai 2015 şi nr. 270 din 18 mai 2015, prin care a fost modificat art. 2 din Decizia de concediere nr. 181 din 23 aprilie 2015; reintegrarea în funcţia deţinută anterior concedierii; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizase şi cu toate celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la momentul concedierii şi până la momentul reintegrării efective în funcţie, precum şi ia plata daunelor morale în cuantum de 5.000 de curo.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 şi următoarele C. proc. civ., art. 208 şi următoarele din Legea nr. 62/2011 şi pe art. 78, art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 53/2003 C. muncii.

Prin sentinţa nr. 3635 din 23 noiembrie 2015, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta SC B. SA, prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Pentru a dispune astfel, a reţinut că acţiunea civilă are ca obiect un conflict de muncă, iar competenţa teritorială în soluţionarea unor astfel de cereri este exclusivă şi revine instanţei în a cărei circumscripţie reclamanta îşi are domiciliul, reşedinţa, sediul sau locui de muncă, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. muncii coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Interpretând sistematic prevederile art. 210, art. 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social şi art. 116 C. proc. civ., instanţa a stabilit că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este alternativă, reclamanta având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, respectiv instanţa de la locul unde îşi are domiciliul/reşedinţa sau cea de la locul de muncă.

Tribunalul Timiş a apreciat că, la stabilirea competenţei teritoriale legiuitorul a avut în vedere locul unde reclamantul locuieşte efectiv, textul legal făcând referire atât la domiciliu, cât şi la reşedinţa acestuia.

Astfel, instanţa a constatat că domiciliul în fapt al reclamantei, la momentul sesizării instanţei (05 iunie 2015), era în Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi, judeţ unde se afla, de altfel, şi sediul intimatei SC B. SA - Sucursala Porţile de Fier, unde îşi desfăşoară activitatea.

Astfel, a apreciat că, potrivit menţiunilor de pe cartea de identitate a reclamantei, valabilă în perioada 27 mai 2015-26 mai 2016, locuinţa efectivă a acesteia este în Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi.

Instanţa a reţinut că acest aspect rezultă şi din certificatele medicale depuse la dosar de pârâtă (filele 331-340 vol. 1), emise în perioada 04 aprilie 2015-15 iulie 2015, potrivit cărora, la data sesizării instanţei, domiciliul efectiv al reclamantei A. era Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 248 alin. (1) şi art. 129 C. proc. civ., coroborat cu art. 269 alin. (2) C. muncii şi cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, instanţa a apreciat că este competent să soluţioneze cauza Tribunalul Mehedinţi.

La rândul său, prin sentinţa nr. 30 din 21 ianuarie 2016, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de mancă şi asigurări sociale, a admis excepţia nceompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în Savoarea Tribunalului Timiş. Constatând ivit conflictul de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În motivare. Tribunalul Mehedinţi a reţinut că, la data sesizării instanţei cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, respectiv 05 iunie 2015, reclamanta avea domiciliul în municipiul Timişoara, conform menţiunilor de pe cartea de identitate (fila 331 vol. 1 Dosar nr. x/30/20915 al Tribunalului Timiş).

Astfel, a apreciat că litigiul de faţă, fiind un conflict de muncă, atrage incidenţa dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora aceste cereri se introduc la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul.

De asemenea, a reţinut că, potrivit prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi are domiciliu! sau focul de muncă reclamantul.

Astfel, instanţa a aprecia că dispoziţiile legale mai sus menţionate prevâd trei criterii în raport de care urmează sa fie determinată competenţa teritorială a instanţei în soluţionarea conflictelor de muncă şi anume domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă al reclamantului.

Or, în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că domiciliază în municipiul Timişoara, unde, de altfel, şi-a ales şi domiciliul procesual pentru comunicarea actelor de procedură.

Instanţa a constatat că, potrivii vizei de flotant menţionate în cartea de identitate, valabilă în perioada 27 mai 2015-26 mai 2016, reclamanta are reşedinţa în municipiul Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi, însă a apreciat că aceasta reprezintă, potrivit legii, o locuinţă secundară şi nu domiciliul său real şi efectiv, aşa cum a reţinut Tribunalul Timiş.

Cu privire la dispoziţiile legale care reglementează competenţa teritorială în materia conflictelor de muncă, instanţa a reţinut că acestea dau posibilitatea, ca alegerii reclamantului între mai multe instanţe exclusiv competente.

Astfel, a reţinit că reclamanta a ales să introducă acţiunea civilă ia instanus în a cărei rază teritorială are domiciliul menţionat în cuprinsul cărţii de identitate, depusă în copie la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte împrejurarea că reclamanta are reşedinţa în judeţul Mehedinţi, instanţa a apreciat că acest aspect nu atrage competenţa de soluţionare a cauzei de către Tribunalul Mehedinţi, din moment ce aceasta şi-a manifestat dreptul de opţiune, învestind în mod legal o altă instanţă.

Ca atare, faţă de considerentele expuse, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Examinând conjunctul de competenţă, Înalta Curte reţine va. în cauză. competenţa soluţionării pricinii revine Tribunalului Mehedinţi, pentru considerentele ce succed:

În cauză, reclamanta A. a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni civile având ca obiect un conflict individual de muncă privind anularea Deciziei de concediere nr. 181 din 23 aprilie 2015, emisă de pârâta SC B. SA. şi anularea deciziilor ulterioare care au modificat art. 2 din decizia de concediere, reintegrarea în funcţia deţinută anterior concedierii şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu toate celelalte drepturi de care a fi beneficiat, de la momentul concedierii şi până la momentul reintegrării efective în funcţie, precum şi îa plata daunelor morale.

Potrivii normei de competenţă teritorială absolută, prevăzută de art. 269 alin. (2) C. muncii (în forma în vigoare la dala introducerii acţiunii, respectiv 05 iunie 2015), litigiile de muncă sunt date în competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Dispoziţiile art. 87 C. civ. prevăd că domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este în locui unde îşi are principala aşezare. Totodată, art. 91 alin. (1) din acelaşi act normativ stipulează că dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate.

Noţiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a reclamantei, ci adresa unde aceasta locuieşte efectiv.

Având în vedere că legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor civile ale persoanei fizice, scopul acestei interpretări constă nu numai în încunoştinţarea părţii despre existenţa litigiului, ci şi în facilitarea prezentării acesteia în faţa instanţei pentru a-şi formula apărările şi a exercita căile de atac prevăzute de lege.

În cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că domiciliază în Timişoara, jud. Timiş, iar domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură este la Cabinet de Avocat C., cu sediul profesional în Timişoara, jud. Timiş.

Din copia cărţii de identitate a reclamantei (fila 331 vol. 1 Dosar nr. x/30/209I5 al Tribunalului Timiş), reiese că aceasta şi-a stabilit reşedinţa în municipiul DrobetaTurnu Severin, jud. Mehedinţi de la data de 27 mai 2015 până la 26 mai 2016.

Prin urmare, la data sesizării instanţei cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, respectiv 05 iunie 2015, reclamanta locuia efectiv la adresa mai sus menţionată. în raport de care urmează a fi stabilită instanţa competentă în soluţionarea litigiului.

Având în vedere că, potrivit copiei de pe cartea de identitate, la data introducerii cererii de chemare în judecată reclamanta locuia efectiv în Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecaiă, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, având ca obiect anularea Deciziei de concediere nr. 181 din 23 aprilie 2015, emisa de pârâtă, în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2016.