Judicial jurisdiction over ministerial order: administrative acts versus labor disputes and negative competence conflict

Decizia nr. 337/2016

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanţei să constate că Ordinul Ministrului Afacerilor Externe nr. 1264/2003 este inexistent şi nul de drept, cu consecinţa nulităţii de drept a tuturor actelor administrative subsecvente adoptate în baza acestui ordin, să oblige pârâtul la anularea concursului pentru ocuparea posturilor diplomatice, consulare şi tehnico - administrative şi de specialitate din Serviciul exterior vacante/vacantabile în 2012, precum şi a actelor administrative subsecvente adoptate de pârât, ca fiind emise de în baza unui ordin nul de drept, să oblige pârâtul la anularea deciziei administrative subsecvente, emisă în baza Ordinului nr. 1264/2003, prin care reclamantul nu a fost declarat admis la concursul pentru ocuparea unor locuri din Serviciul exterior vacante/vacantabile în 2012, să oblige pârâtul la respectarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 269/2003, să oblige pârâtul la acordarea locului pentru care am optat la înscrierea în concurs, să oblige pârâul la reorganizarea concursului anulat şi să oblige pârâtul la plata unor despăgubiri morale către reclamant, să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată. Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 6466 din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prima instanţă învestită cu soluţionarea cauzei, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a de litigii de muncă şi asigurări sociale, reţinând, în esenţă, că reclamantul este încadrat cu contract de muncă în cadrul structurii pârâte şi că toate actele emise pentru modificarea acestor raporturi de muncă sunt acte de dreptul muncii.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a de litigii de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea de şedinţă din data de 18 februarie 2014, a respins excepţia necompetenţei materiale invocată de reclamant, reţinând cauza spre soluţionare.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 1883 din 02 martie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte acţiunea reclamantului. Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a formulat apel, ulterior recalificat în recurs.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 1975 din 21 octombrie 2015, a admis recursurile declarate de recurentul - reclamant şi recurentul - pârât, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. Totodată, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că competenţa materială de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de capătul principal de cerere, cu consecinţa prorogării de competenţă pentru capetele accesorii şi incidentale, potrivit art. 17 C. proc. civ. În speţă, capătul principal de cerere are ca obiect anularea Ordinului Ministrului Afacerilor Externe nr. 1254/2003, act emis de o autoritate publică centrală în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege şi care îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi calificat ca act administrativ.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte va constata inexistenţa în cauză a unui conflict negativ de competenţă, în considerarea celor ce succed:

Dispoziţiile art. 20 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină.

În speţă, din parcursul dosarului, nu se identifică premisa necesară naşterii unui conflict negativ de competenţă, analizat prin prisma art. 20 C. proc. civ., de vreme ce declinările nu au operat reciproc între instanţele aflate în acest ipotetic conflict de competenţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a intervenit prin Decizia nr. 1975 din 21 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, decizie ce se bucură de autoritate de lucru judecat.

Din perspectiva autorităţii de lucru judecat, decizia Curţii de Apel Bucureşti este un regulator de competenţă prin funcţia de stabilire a instanţei competente să judece cauza în primă instanţă. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de recurs, a aplicat dispoziţiile art. 312 alin. (6) C. proc. civ., determinând instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă în urma admiterii recursurilor promovate cu reţinerea necompetenţei materiale a primei instanţe ca unic motiv de casare.

Obligativitatea celor statuate de Curtea de Apel Bucureşti, ca efect al autorităţii de lucru judecat, se impune în faţa Înaltei Curţi, excluzând intervenţia acestei din urmă instanţe în regulatorul de competenţă. Aşa fiind, autoritatea de lucru judecat de care se bucură Decizia nr. 1975 din 21 octombrie 2015 blochează orice considerente ale Înaltei Curţi cu privire la stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată inexistenţa conflictului negativ de competenţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2016.