Nullity of labor sanction; cassation inadmissibility of appellate labor decisions and sufficiency of impartiality reasoning in recusal rulings

Decizia nr. 314/2016

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă un litigiu de muncă, respectiv o contestaţie împotriva deciziei prin care pârâta SC A. SA a dispus sancţionarea contestatoarei B. cu reducerea salarului de bază cu un procent de 10% pentru o perioadă de trei luni, în temeiul art. 248 alin. (1) lit. d) C. muncii.

2. Motărărea pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 6066 din 30 octombrie 2014, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă, a admis acţiunea şi a constatat nulă Decizia de sancţionare nr. 112 din 27 martie 2012 emisă de pârâta SC A. SA.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, pârâta a formulat apel înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

3. Procedura derulată în apel.

În şedinţa publică din data de 26 martie 2015, în cadrul soluţionării cererii de apei, pârâta SC A. SA a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, pe motiv că relaţia de prietenie existentă între judecătorii care compun completul de judecată şi pârâta B., naşte îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor în soluţionarea litigiului. A mai arătat că deşi membrii completului s-au abţinut de la judecata pricinii pentru acelaşi motiv, cererea ior a fost respinsă.

Prin Încheierea nr. 31 din 30 martie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins cererea de recuzarea, cu motivarea că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 43 alin. (2) cu privire Sa abţinerea magistraţilor, întrucât pretinsa relaţie de prietenie invocată în cererea de abţinere de către cele două judecătoare care compun completul de judecată nu este de natură să afecteze imparţialitatea acestora.

4 .Hotărâreapronunţată de curtea de apel

Apelul declarat de pârâta SC A. SA împotriva sentinţei nr. 6066 din 30 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Dolj a fost respins de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin Decizia nr. 2178 din 30 aprilie 2015, cu menţiunea că decizia este definitivă.

5. Cererea de recurs

Împotriva acestei din urmă decizii şi a Încheierii nr. 31 din data de 30 martie 2015, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, pârâta a declarat recurs.

6. Procedura derulată în recurs

După comunicarea cererii de recurs, prin rezoluţia din 19 noiembrie 2015, instanţa a dispus, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că recursul declarant de pârâta SC A. SA împotriva Încheierii nr. 31 din 30 martie 2015, prin care Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins cererea de recuzare a completului de judecată învestit cu judecarea apelului, este admisibil în principiu, iar recursul declarat împotriva Deciziei nr. 2178 din 30 aprilie 2015 a aceleiaşi instanţe, nu este admisibil, fiind promovat împotriva unei decizii definitive.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, tlind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod,

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac, la data de 5 februarie 2016, fără citarea părţilor.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva Încheierii nr. 31 din 30 martie 2015, pronunţata de Curtea de Apei Craiova, secţia I civilă, Înalta Curte constată următoarele:

Prin criticile formulate recurenta-pârâtă susţine că încheiere recurată este nelegaiă, întrucât instanţa nu a motivat soluţia de respingere a cererii de recuzare a membrilor completului de judecată, arătând că simpla menţiune că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 43 alin. (2) C. proc. civ. nu reprezintă o motivare suficientă în lumina prevederilor Curții Europene ale Dreptului Omului, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare. Susţine că era de datoria completului de judecată să analizeze în ce măsură existenţa relaţiei de prietenie, recunoscută de cele două judecătoare din complet prin formularea cererii de abţinere de la judecarea cauzei, ar afecta sau nu imparţialitatea lor în judecarea cauzei, aducând o ingerinţă asupra dreptului la un proces echitabil. In consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41-44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea are, pe de o parte, o conotaţîe subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ee urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, incluzând aici şi percepţia subiectivă a părţilor cu privire la atitudinea magistraţilor, astfel încât pentru a asigura toate garanţiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

În speţă, prin criticiie formulate recurenta-pârâtă invocă drept motiv de neiegaîîtate a încheierii recurate dispoziţiile 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că instanţa nu a motivat soluţia de respingere a cererii de recuzare, prin neanalizarea în ce măsură existenţa relaţiei de prietenie, recunoscută de cele două judecătoare prin formularea cererii de abţinere, ar afecta sau nu imparţialitatea lor în judecarea cauzei.

Din analiza încheierii recurate, se constată eă instanţa, având în vedere că prin cererea de recuzare se invocă acelaşi motiv de incompatibilitate a completului care a fost invocat şi de judecători în cererea de abţinere, a respins cererea de recuzare formulată de pârâta SC A. SA, cu motivarea că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 43 alin. (2) C. proc. civ., cu privire Sa abţinerea magistraţilor întrucât pretinsa relaţie de prietenie invocată în cererea de abţinere.de către judecătorii care compun completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, nu este de natură să afecteze imparţialitatea acestora.

Chiar dacă cele două incidente procedurale care au vizat incompatibilitatea judecătorilor au fost respinse cu aceeaşi motivare şi, deşi nu există putere de lucru judecat deoarece în cazul abţinerii se analizează imparţialitatea subiectivă, iar în cel al recuzării se analizează imparţialitatea obiectivă, totuşi diferenţele dintre cele două tipuri de imparţialitate au fost analizate, judecătorul apreciind, în raport de actele şi lucrările dosarului că pretinsa relaţie de prietenie indicată de cei doi magistraţi în cererea de abţinere nu este de natură să afecteze imparţialitatea acestora.

Având în vedere că argumentarea relaţiei de prietenie invocată de membrii completului nu a fost detaliată, judecătorul cererii de recuzare nu putea motiva mai mult decât a facut-o, aprecierilor de ordin subiectiv ale titularilor cererilor de abţinere răspunzându-le tot printr-o apreciere de ordin subiectiv care nu poate fi cenzurată în recurs în raport de alte elemente pertinente şi concludente, de vreme ce acestea nu au fost invocate.

Ca atare, în raport de considerentele reţinute, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă este nefondat şi, în consecinţă, va respinge recursul ca atare.

În ceea ce priveşte recursul declarai de pârâtă împotriva Deciziei nr. 2178 din 30 aprilie 2015, Înalta Carte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 - privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 - privind C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.

Obiectul prezentului dosar îi reprezintă un litigiu de muncă, respectiv o contestaţie împotriva deciziei prin care pârâta a dispus sancţionarea contestatoarei cu reducerea salarului de bază cu un procent de 10% pentru o perioadă de trei luni.

Faţă de obiectul cauzei şi dispoziţiile lege sus-menţionate, Decizia nr. 2178 din 30 aprilie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Din interpretarea acestui text legal rezultă ca o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzuse de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituţional în raport de prevederile art. 129 din Constituţie.

În consecinţă, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva Încheierii nr. 31 din 30 martie 2015 şi, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 2178 din 30 aprilie 2015, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva Încheierii nr. 31 din 30 martie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 2178 din 30 aprilie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 februarie 2016.