Supplementary monthly income claim for collective dismissal perempted by 90-day forfeiture term; appeal dismissed as inadmissible

Decizia nr. 294/2016

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Cererea de recurs

Prin Decizia civilă nr. 110 din 2 martie 2015 Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a admis apelul declarat de intimata-pârâtă A. Bacău împotriva sentinţei civile nr. 959 din data de 27 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă.

Prin motivele recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 110 din 2 manie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, recurentele au invocat faptul că instanţa de apel a făcut o greşita aplicare a prevederilor art. 5 din O.U.G. 36/2013, întrucât acest text de lege se reteră ia „concedierea colectivă" şi nu la încetarea efectivă a contractelor individuale de muncă, rezultând, în mod evident, că legiuitorul a dorit ca în acest termen să se realizeze procedura concedierii şi nu s-a referit nicidecum ca în această perioadă salariaţii concediaţi să solicite dreptul Sa venitul lunar de completare.

Arată că, în perioada de aplicabilitate a H.G. nr. 639/2013, recurentele au fost în concedii medicale pentru diferite intervale de timp. Prin urmare, în temeiul art. 50 lit. b) C. muncii, raporturile rezultate din contractele individuale de munca au fost suspendate de drept, iar în temeiul art 60 a operat o interdicţie temporara de concediere.

S-a mai invocat faptul că motivul pentru care s-a stabilit un termen de 90 zile, între data concedierii colective şi data intrării în vigoare a H.G. nr. 693/2013, nu a fost acela de a crea discriminări între persoanele disponibilizate în cadrul aceluiaşi program în funcţie de data de la care deciziile devin executorii, ci acela de a culege date privind numărul total al salariaţilor disponibilităţi pentru a se aloca sume de bani suficiente pentru toate aceste persoane. Astfel, instanţa de judecată trebuia sa verifice dacă în cazul recurentelor s-a dispus încetarea contractelor de munca prin concediere colectivă, respectiv dacă deciziile de concediere s-au emis în termenul de 90 de zile de Sa intrarea în vigoare a H.G. nr. 639 din 30 iulie 2013.

Prin recurs s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ari 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora „nu pot fi atacate cu recurs hotărârile pronunţate în cazul conflictelor de muncă şi asigurări sociale", cerere admisibilă, în opinia recurentelor, în sensul art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Totodată, prin înscrisul depus la data de 11 iunie 2015, recurentele au invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din O.U.G. nr. 36/2013, potrivit cărora "(1) Concedierea colectivă se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 C. muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a H.G. prevăzute la art. 2".

Prin încheierea din data de 24 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. xxx/110/2014/al, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din O.U.G. nr. 36/2013.

De asemenea, prin încheiere pronunţată la data de 24 septembrie 2015, s-a dispus continuarea procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., în completul de filtru, dat fiind faptul că. în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, în forma în vigoare, nu se impune suspendarea cauzei de faţă până Ia soluţionarea de către Curtea Constituţională, a excepţiilor invocate în prezenta cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C5, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 26 noiembrie 2015, comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 106-112 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentelor şi intimatei A. Bacău, fără ca părţile să fi depus punct de vedere.

La data de 1 februarie 2015, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru judecarea recursului ia data de 4 februarie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

2, Analizând recursul formulat, Înalta Curte constata că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Litigiul de faţă este, ca natură juridică, un conflict de muncă.

Astfel, prin acţiunea înregistrată sub nr. 1131/110/2014, la Tribunalul Bacău, la data de 10 martie 2014, contestatoarele B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâta A. Bacău, au solicitat anularea Deciziilor nr. 92 din 17 februarie 2014 -B.; nr. 84 din 10 februarie 2014 - C. (C.); nr. 88 din 12 februarie 2014 - D.; nr. 88 din 11 februarie 2014 - E.; nr. 86 din 11 februarie 2014 - F. şi nr. 89 din 12 februarie 2014 - G., prin care pârâta a respins dreptul la venitul lunar de completare, solicitat ca urmare a concedierii colective. în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 36/2013, ca fiind decizii nelegale şi nelememice.

S-a mai solicitat şi obligarea pârâtei la emiterea de noi decizii de stabilire a dreptului la venitul lunar de completare, cu respectarea art. 7 lit. b) şi art. 8 din O.U.G. nr. 36/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 959 din data de 27 iunie 2014, Tribunalul Bacău, secţia I civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat Deciziile nr. 84, 86-89 şi 92/2014 şi a obligat pârâta să plătească reclamantei venitul lunar de completare, stabilit potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 36/2013.

Prin Decizia civilă nr. 110 din 2 marile 2015 - Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a admis apelul declarat împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă, schimbând în tot sentinţa civilă apelată, în sensul respingerii acţiunii, ca nefondata. instanţa de apel a apreciat că termenul de 90 zile prevăzut de O.U.G. nr. 36/2013 este un termen de decădere, neexistând posibilitatea reţinerii unor situaţii de natura să determine prelungirea acestui termen.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantele, la data de 7 mai 2015.

Înalta Curte constată că, în raport de natura juridică a litigiului dedus judecăţii şi de data la care a fost promovat litigiul de faţă, situată între data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 şi data de 31 decembrie 2015, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013, ce preia identic reglementarea cuprinsă în dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia „nu suni supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în cererile privind conflictele (ie muncă şi de asigurări sociale (...)."

Cum, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", hotărârea pronunţată de instanţa de apel este definitivă şi prin urmare, nu poate fi atacată cu recurs.

În concluzie, fiind vorba despre un litigiu de muncă, început la data 10 martie 2014, Decizia civilă nr. 110 din 02 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în apel, în litigiul având obiectul indicat, este definitivă, nefund supusă căii de atac a recursului.

Principiul legalităţii căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ., presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia civilă nr. 110 din 2 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului.

Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc, civ., raportat la art 493 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii G., B., F., E., D., C. împotriva Deciziei civile nr. 110 din 02 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2016.