Judicial tax stamp non-payment and denial of judicial aid: appellate dismissal quashed and case remanded

Decizia nr. 2620/2015

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Iaşi la data de 03 iunie 2010, sub nr. x/99/2010, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând instanţei obligarea acestuia la plata daunelor morale în sumă de 100.000.000 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, începând cu luna septembrie 2004, pârâta a efectuat „poliţie politică de tip şi prin metoda securistă, încălcându-i dreptul fundamental garantat de constituţie de a fi apărat în cauza penală ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi”. Astfel, la data de 20 septembrie 2004, fără a fi legal citat, a fost ridicat de doi poliţişti de la uşa locuinţei sale din Iaşi şi dus spre anchetarea abuzivă, anchetă în urma căreia a fost acuzat şi sancţionat în temeiul art. 217 alin. (1) C. pen. şi urmărit penal pentru fapte prevăzute de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., până la data de 18 aprilie 2005, când a fost achitat.

Reclamantul nu a indicat temeiul de drept al cererii.

Prin sentinţa civilă nr 997 din 22 aprilie 2011, Tribunalul Iași a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, în consecinţă, a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., ca fiind prescrisă.

Prin Decizia civilă nr. 136 din 14 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2369 din 13 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Iași.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la data de 29 octombrie 2013, sub nr. x/99/2010*.

Cu prilejul rejudecării, prin sentinţa civilă nr. 1311 din 30 aprilie 2014, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B. și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamantul A. ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că reclamantul nu a indicat temeiul de drept al cererii; motivarea în fapt a cererii şi pretenția concretă a reclamantului (acordarea de daune morale) se circumscriu răspunderii civile delictuale, aflată sub incidenţa prevederilor art. 998 - 999 C. civ. de la 1864, faţă de data săvârșirii pretinselor fapte, care se situează în anii 2004 - 2005, anterior intrării în vigoare a N.C.C. aprobat prin Legea nr. 287/2009.

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între părţile din procesul civil şi persoanele implicate în raportul juridic dedus judecăţii. Astfel, reclamantul trebuie să coincidă cu titularul dreptului afirmat iar pârâtul, cu cel care este subiect pasiv (obligat) în raportul juridic respectiv.

În cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare este obligatorie calea justiţiei, calitatea procesuală activă aparţine celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea pasivă este a celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv.

Tribunalul a constatat că, prin ordonanţa pronunţată în Dosarul nr. x/II/2/2004 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, la data de 29 decembrie 2004, a fost admisă plângerea formulată de A. împotriva Ordonanţei nr. 6184/P/2004 din 2 noiembrie 2004, cu consecinţa infirmării integrale, a redeschiderii, reluării şi completării anchetei penale, inclusiv cu consecinţa retragerii formei de sancţionare administrativă raportat la acest învinuit.

De asemenea, s-a dispus restituirea cauzei Secţiei a V-a a Poliţiei Municipiului Iaşi spre conformare. La data 17 mai 2005, această unitate de poliție a înaintat referatul cu propunere de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului A., în considerarea dispozițiilor art. 181 C. pen. iar la data de 18 aprilie 2005, acesta a fost achitat.

Tribunalul a constatat, din cuprinsul actelor dosarului, că fapta ilicită a cărei sancţionare o solicită reclamantul constă în anchetarea sa, pretins abuzivă, săvârşită în Dosarul nr. x/P/2004 de organe ale politiei din Iaşi. Acesta a reclamat că a fost ridicat la data de 20 septembrie 2004 de la uşa locuinţei sale, anchetat, acuzat şi sancţionat, iar la data de 18 aprilie 2005 a fost achitat.

Tribunalul a reţinut ca fiind întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul B., întrucât reclamantul a pretins că i-au fost nesocotite drepturile civile prin fapte ilicite pretins săvârşite de angajaţi ai Poliţiei municipiului Iaşi, Secţia V-a din cadrul C. Iași.

Or, pârâtul B. nu are calitate procesuală pasivă, atât timp cât reclamantul a pretins că i-au fost încălcate drepturile civile de angajaţi ai Poliţiei municipiului Iaşi, Secţia V-a din cadrul C. Iași, autoritate care are personalitate juridică distinctă, astfel cum rezultă din prevederile exprese ale Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.

Așa cum, în mod unanim, s-a statuat în doctrină şi jurisprudenţă, persoana juridică nu răspunde pentru obligaţiile persoanei juridice subordonate (conform art. 37 Decret nr. 31/1954, în vigoare la momentul săvârşirii faptelor şi al învestirii instanței, abrogat ulterior prin art. 230 din Legea nr. 71/2011). De asemenea, art. 35 din Decret nr. 31/1954, prevedea „Faptele ilicite săvârșite de organele sale obliga însăşi persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcţiei lor”.

A reţinut această instanţa că, potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002, B. este unitatea centrală a poliţiei, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care conduce, îndrumă şi controlează activitatea unităţilor de poliţie subordonate, desfăşoară activităţi de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei organizate, criminalităţii economico-financiare sau bancare, a altor infracţiuni ce fac obiectul cauzelor penale aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege.

De asemenea, personalitatea juridică distinctă a C. Iași, rezultă din art. 2 din Legea nr. 218/2002, care statuează: „(1) În municipiul Bucureşti se organizează şi funcţionează ca unitate cu personalitate juridică D. Bucureşti, condusă de un director general, ajutat de adjuncţi. (2) În judeţe se organizează şi funcţionează, ca unităţi cu personalitate juridică, inspectorate de poliţie, conduse de un inspector-şef, ajutat de adjuncţi”.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât şi a respins, în consecinţă, cererea formulată de reclamant, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului B..

Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 17 septembrie 2014, care face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 1311 din 30 aprilie 2014 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ. au fost rectificate erorile materiale strecurate în dispozitivul sentinței, în sensul că a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B., iar nu excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat.

Prin Decizia nr. 303 din 24 noiembrie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1311/2014 din 30 aprilie 2014, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă

Pentru a decide astfel, examinând excepția de netimbrare a apelului, invocată din oficiu, curtea de apel a reținut că potrivit prevederilor articolului 1 alineat (1) din O.U.G. nr. 80/2013: „(1) Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență”. Conform articolului 33 din același act normativ: „(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege”.

Apelantul nu a timbrat cererea de exercitare a căii de atac la momentul depunerii acesteia, motiv pentru care a fost citat - pentru termenul de judecată din 20 octombrie 2014 - cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 50 lei, potrivit art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării cererii. Apelantul a primit și semnat personal citația, primind termen în cunoștință, dar nu a formulat cerere de ajutor public judiciar, până la termenul din 24 noiembrie 2014.

Instanţa de apel a reţinut că apelantul-reclamant nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată până la termenul stabilit, situaţie în care operează sancţiunea anulării, conform dispozițiilor menționate.

Excepţia netimbrării fiind una dirimantă, incidenţa sa împiedică cercetarea criticilor formulate de apelant referitor la sentința Tribunalului Iași.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, Tribunalului Iași, spre rejudecare.

La data de 11 august 2015, recurentul-reclamant A. a depus la dosar un înscris intitulat recurs prin care a solicitat casarea Deciziei nr. 303 din 24 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, susținând că i-a fost încălcat dreptul privind accesul liber la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţia României.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-reclamant A., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

În motivarea excepției a arătat că potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ.: „Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, a arăta motivul de recurs invocat, prin identificarea uneia din ipotezele prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., iar pe de altă parte a dezvolta criticile aduse hotărârii atacate, prin raportare la motivul de recurs invocat.

Or, în cauză, recurentul-reclamant nu a indicat niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nici nu a criticat soluţia dată prin sentinţa atacată, susţinerile din declaraţia de recurs neputând fi calificate drept critici şi nici încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 306 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 303 alin. (1) din același act normativ, intimatul-pârât a solicitat să se constate nulitatea recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menţinerea deciziei atacate, ca temeinică şi legală.

Astfel, la termenul din data de 24 noiembrie 2014, Curtea de Apel Iaşi a pus în discuţie, din oficiu, excepţia netimbrării apelului, constatând că apelantul nu a timbrat cererea de exercitare a căii de atac la momentul depunerii acesteia şi că pentru termenul de judecată din data de 20 octombrie 2014 fusese citat cu menţiunea de a achita taxă de timbru de 50 lei, potrivit art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării cererii.

Apelantul a primit şi a semnat personal citaţia, primind termen în cunoştinţă, dar nu a formulat cerere de ajutor public judiciar, până la termenul din data de 24 noiembrie 2014. Prin urmare, instanţa a reţinut că apelantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată până la termenul stabilit, situaţie în care, în mod temeinic şi legal a pronunţat decizia atacată prin care a fost anulat apelul, ca netimbrat.

Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, conform dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, republicată, pe care Înalta Curte o apreciază a fi incidentă în speță, prin raportare la data formulării cererii de chemare în judecată (03 iunie 2010), în considerarea caracterului predictibil al procesului civil.

Examinând, cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte reține că nu este fondată pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Art. 306 C. proc. civ. prevede, de asemenea, că nemotivarea recursului în termenul defipt de lege se sancționează cu nulitatea, cu excepția cazurilor când există motive de ordine publică pe care instanța le poate invoca din oficiu, cu respectarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare. Același text legal menționează că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În cauză se constată că prin cererea de recurs depusă la data de 05 decembrie 2014 (înainte de comunicarea hotărârii), respectiv prin cererea depusă la data de 11 august 2015 (cu respectarea termenului prevăzut de art. 303 alin. (2) C. proc. civ.) recurentul - reclamant a solicitat casarea deciziei date în apel arătând că i-a fost încălcat dreptul privind liberul acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituția României, prin anularea apelului, ca netimbrat.

Or, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., această critică se circumscrie punctului 5 care sancționează toate neregularitățile procedurale de natură să atragă sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1 - 4 din textul de lege menționat, precum și nesocotirea unor principii a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs; în consecință, excepția nulitățiii recursului nu este fondată.

Examinând decizia recurată, prin prisma respectării principiului liberului acces la justiție, invocat de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 51/2008: “Ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistență acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii.”

În conformitate cu dispozițiile art. 4 din același act normativ: “Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar (…) orice persoană fizică, în situația în care nu poate face față cheltuielilor unui proces sau cele pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa sau a familiei sale.”

Una din modalitățile în care poate fi acordat ajutorul public judiciar constă, potrivit art. 6 lit. d) din O.U.G. nr. 51/2008, în acordarea de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege.

Din perspectiva termenului în care cererea de acordare a ajutorului public judiciar trebuie formulată, se reține că potrivit art. 12 alin. (1) din actul normativ menționat, o asemenea cerere poate fi formulată oricând în cursul judecății.

În cauza dedusă judecății se constată că, fiind interpelat de instanța de apel cu referire la achitarea unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 50 de lei, acesta a declarat că înțelege să formuleze cerere de acordare ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

Cu toate acestea, curtea de apel a reținut cauza în vederea soluționării excepției de netimbrare, menționând, fără a argumenta în drept, că o asemenea cerere trebuia formulată până la termenul de judecată din 24 noiembrie 2014.

Or, în circumstanțele particulare ale cauzei, cu referire la care reține că recurentul-reclamant este o persoană căreia i s-a încuviințat chiar în cursul acestui proces, cererea de ajutor public judiciar sub aspectul asigurării asistenței juridice prin avocat, în considerarea faptului că nu are posibilitatea de a-și formula singur pretențiile/apărările și nici de a suporta costurile cu onorariul de avocat, Înalta Curte apreciază că prin soluționarea excepției de netimbrare a apelului, mai înainte de soluționarea cererii de acordare ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, formulată de apelantul-reclamant în ședința publică de la 24 noiembrie 2014, Curtea de Apel Iași a ignorat dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ. în temeiul cărora, în mod procedural, ar fi trebui să-i pună în vedere apelantului-reclamant să formuleze cererea în scris și să depună înscrisurile prevăzute de art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008 și i-a produs acestuia o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procedural întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și art. 304 pct. 5 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 303 din 24 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, va fi casată decizia şi va fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 303 din 24 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Casează decizia şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2015.