Claimant’s revendication of oil well rejected for failure to prove ownership; appeal dismissed with costs.

Decizia nr. 2618/2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/228/201, reclamanta SC A. SRL Bucureşti, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC B. SRL Ploieşti şi SC C. SA Mediaş, revendicarea imobiliară a Sondei Balta Albă, situată în localitatea Grădiştea, judeţul Brăila, proprietatea exclusivă a reclamantei, obligarea pârâtelor de a-i fi lăsat în deplină proprietate şi liniştită posesie sonda, obligarea pârâtelor la debranşarea instalaţiei de gaze montată la Sonda Balta Albă, precum şi obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii şi la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra Sondei Balta Albă de la predecesoarea sa, D. Bucureşti în anul 1991, ca urmare a încetării activităţii de către această unitate economică de stat, iar activul şi pasivul acesteia a fost preluat de societatea reclamantă, societate nou înfiinţată, însă pârâtele folosesc Sonda Balta Albă, în mod abuziv pentru efectuarea operaţiunii de extracţie a zăcământului de gaze din perimetrul Balta Albă, judeţul Buzău, fără să deţină vreun titlu locativ legal, sau să opună vreun titlu pentru posesia şi folosinţa sondei în litigiu.

La 24 februarie 2011, pârâta SN E. SA Mediaş a formulat întâmpinare, solicitând pe fondul cauzei respingerea acţiunii, invocând excepţia netimbrării acţiunii, şi a necompetenţei materiale a Judecătoriei Făurei.

De asemenea, a formulat întâmpinare şi pârâta SN B. SRL Ploieşti, prin care a solicitat pe cale de excepţie anularea cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată, a invocat excepţiile necompetenţei materiale a Judecătoriei Făurei şi a prematurităţii cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei în principal respingerea acţiunii ca lipsită de interes şi în subsidiar respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În ambele întâmpinări, pârâtele au motivat, în esenţă, că reclamanta nu este proprietara sondei, aceasta fiind abandonată în urma forajelor de exploatare, nefiind pusă niciodată în exploatare de către societatea reclamantă.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiilor invocate, Judecătoria Făurei prin sentinţa civilă nr. 482 din 24 aprilie 2012 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Brăila, reţinând că litigiul vizează revendicarea imobiliară a Sondei Balta Albă, a cărei valoare este de 5.719.470 lei, motiv pentru care competenţa materială în temeiul art. 2, alin. (1), lit. b) C. proc. civ., revine tribunalului.

Cauza a fost înregistrată, după declinarea competenţei materiale, la Tribunalul Brăila, secţia I civilă, sub nr. x/228/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 275 din 27 februarie 2013, Tribunalul Brăila, secţia I civilă, a respins excepţiile netimbrării şi prematurităţii acţiunii, precum şi, excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii.

A fost admisă în parte acţiunea înaintată de reclamanta SN A. SRL Bucureşti, aflată în procedura judiciară de reorganizare judiciară, prin administrator judiciar F. şi Asociaţii SPRL din Bucureşti şi, prin administrator special G., în contradictoriu cu pârâtele SN E. SA, şi SC B. SRL Ploieşti şi, în consecinţă, au fost obligate pârâtele să-i lase reclamantei SN A. SRL Bucureşti, în deplină proprietate şi posesie, Sonda Balta Albă, situată în localitatea Grădiştea, judeţul Brăila. Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la debranşarea instalaţiei de gaze montată la Sonda Balta Albă şi, obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii. De asemenea au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 58.538 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit art. 137 C. proc. civ. au fost examinate mai întâi excepţiile invocate de pârâte prin întâmpinările formulate.

S-a arătat că excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Făurei a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 482 din 24 aprilie 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/228/2011.

Excepţia netimbrării acţiunii, a fost respinsă având în vedere că reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 58.535 lei şi timbru judiciar, conform chitanţei din 23 octombrie 2012.

Excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, a fost respinsă, întrucât litigiul dedus judecăţii este de natură civilă, nefiind incidente dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., privind concilierea prealabilă.

S-a constatat că, acţiunea formulată de reclamantă are ca obiect revendicarea unui bun imobil în temeiul dispoziţiilor art. 480 V.C.C., astfel că regimul juridic al acţiunii în revendicare a unui bun imobil este cel reglementat de V.C.C. şi, nu de C. com., fiind o excepţie de la prezumţia de comercialitate instituită de art. 4 C. com.

S-a apreciat că, este neîntemeiată excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii de către reclamantă, în raport de obiectul litigiului.

Reclamanta revendică un bun imobil, pretinzând că este titularul dreptului de proprietate şi, solicită obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate şi posesie bunul revendicat. Interesul legitim justificat de proprietarul neposesor în promovarea acţiunii în revendicare, este acela de dobândire a posesiei de la posesorul neproprietar. Mijlocul procedural de constrângere a posesorului neproprietar pentru predarea posesiei, către proprietarul neposesor, este acţiunea în revendicare.

Pe fondul cauzei, instanţa a analizat cauza în raport de condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în revendicare şi anume dreptul de proprietate al reclamantului ce rezultă din titlul de proprietate; posesia exercitată de pârâţi asupra bunului revendicat şi titlul în baza căruia exercită această posesie.

Astfel, în ce priveşte dreptul de proprietate exercitat în baza unui titlu de proprietate valabil, pe baza căruia reclamanta revendică Sonda Balta Albă, situată în localitatea Grădiştea, judeţul Brăila, instanţa de fond a constatat că reclamanta a făcut această dovadă. S-a constatat că, reclamanta SC A. SA a luat fiinţă în baza Legii nr. 15/1990 şi a H.G.R. nr. 1361 din 29 decembrie 1990, privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni în industrie. La poziţia nr. 16 din Anexa 1 la H.G.R. nr. 1361/1990, este menţionată SC A. SA, Societate Comercială pe Acţiuni cu sediul în Bucureşti, sector 1, având ca obiect, executarea de lucrări de prospecţiuni, explorări şi exploatare pentru substanţe minerale utile, ape potabile şi geotermale; executarea de foraje de cercetare hidrogeologică; elaborarea de documentaţii geologice, tehnico-economice şi expertize; executarea de construcţii şi amenajări în domeniul balneologiei şi turismului; confecţionarea de echipamente, scule, dispozitive şi piese de schimb pentru utilaje specifice; executarea de operaţiuni de comerţ exterior.

SC A. SA a preluat patrimoniul fostei D. Bucureşti, unitate care şi-a încetat activitatea în baza aceluiaşi act normativ, H.G. nr. 1361/1990. Aşa cum rezultă din situaţia mijloacelor fixe existente în patrimoniul reclamantei SC A. SA, mijlocul fix Sonda Balta Albă, figurează în patrimoniul acesteia. Din înscrisurile întocmite cu ocazia operaţiunii de predare - primire a patrimoniului D. Bucureşti către SC A. SA, rezultă că mijlocul fix Sonda Balta Albă Gaze naturale, a fost trecută efectiv în patrimoniul reclamantei şi, aceasta a exercitat prerogativele de proprietar, în limitele obiectului de activitate prevăzut în statutul de înfiinţare a societăţii.

Reclamanta SC A. SA, este înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sub nr. x/1864 din 15 aprilie 1991, cu sediul în Bucureşti, sector 1.

În ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate asupra Sondei Balta Albă Gaze naturale, situată în localitatea Grădiştea, judeţul Brăila, s-a reţinut că titlul de proprietate îl constituie în primul rând Anexa 1 la H.G. nr. 1361/1990.

Din Raportul privind activitatea de cercetare geologică, desfăşurată în anul 1989 şi anexele la acest raport, rezultă că din patrimoniul fostei D. Bucureşti, a făcut parte Structura Balta Albă - sondele Est, iar Sonda Balta Albă, se regăseşte în fişa mijloacelor fixe preluate de reclamanta SC A. SA Bucureşti.

Din raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, rezultă că Sonda Balta Albă a fost executată de D. Bucureşti, în baza Avizului din 11 iunie 1988, eliberat de Centrala - Departament a Geologiei, a Proiectului de execuţie din 1988 întocmit de D. Bucureşti ; procesul - verbal de avizare din 1988 aprobat de C.T.E. al D. Bucureşti cu privire la proiectul de execuţie din 1988, pentru lucrările de foraj la Sonda Balta Albă şi Departamentului de Geologie pentru aprobarea forajului la Sonda Balta Albă; Avizul din 17 noiembrie 1998 aprobat de Centrala Departament a Geologiei Bucureşti cu privire la lucrările de foraj la Sonda Balta Albă.

Sonda Balta Albă a fost înregistrată ca sondă geologică pentru gaze, care constituie şi numărul de ordine ca mijloc fix în fişa contabilă, din patrimoniul reclamantei. În situaţia mijloacelor fixe la data de 31 octombrie 2004, întocmită de SC A. SA. figurează Sonda Balta Albă, acelaşi număr de inventar, cu valoare de inventar de 5.200.000 lei, datând din 25 iulie 1989, când era în proprietatea D. Bucureşti.

Astfel, s-a constatat că acest mijloc fix se regăseşte şi la 31 decembrie 2005, la 31 iulie 2006, la 30 aprilie 2007, cu acelaşi număr de inventar şi, aceleaşi elemente de identificare, cu data de funcţionare 25 iulie 1989. De asemenea, Sonda Balta Albă, se regăseşte în Situaţia Mijloacelor fixe, în evidenţa reclamantei în anul 2011 şi, respectiv, în anul 2012. Înscrisurile depuse la dosar privind evidenţa mijloacelor fixe aparţinând reclamantei, nu au fost contestate sau anulate. Sonda a fost construită în localitatea Grădiştea, judeţul Brăila, conform studiului topografic, iar lucrările au fost finalizate în luna martie 1990, conform Raportului geologic din luna martie 1990 întocmit de D. Bucureşti.

În perioada februarie - martie 1990, fostul proprietar D. Bucureşti, a efectuat probe asupra sondei şi, a constatat că acesta a dat rezultate asupra zăcământului de gaze naturale, urmând a fi pusă în exploatare. Conform evidenţelor întocmite la acea dată, reperele de marcare şi semnele de conservare la Sonda Balta Albă, au fost realizate de D. Bucureşti, motiv pentru care sonda a fost trecută în conservare şi, nu a fost abandonată. Instanţa de fond a reţinut că, fiind succesoarea D. Bucureşti, reclamanta SC A. SA, a preluat activul şi pasivul acesteia, în activ incluzându-se toate bunurile şi lucrările de conservare a acestora, aflate în patrimoniul unităţii care şi-a încetat existenţa, astfel că, în cauză nu operează dispoziţiile art. 646 şi art. 647 C. civ. vechi, invocate de pârâte, deoarece bunul nu a rămas fără stăpân şi, nu a intrat în proprietatea Statului Român, nefiind un bun abandonat.

S-a apreciat că, aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, Sonda Balta Albă nu a fost abandonată, deoarece nu există nici o solicitare din partea reclamantei în acest sens, cu atât mai mult cu cât declararea sondei ca fiind abandonată se face de către proprietar în baza Legii petrolului nr. 238/2004, pe baza unui proiect tehnic aprobat. Or, reclamanta nu a solicitat abandonul sondei şi, nici nu a întocmit un proiect tehnic de abandon, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii petrolului nr. 238/2004 şi Instrucţiunile de aplicare a acestei legi.

Potrivit prevederilor din pct. 3.2 din Instrucţiuni, abandonarea sondelor de petrol se impune în situaţia în care, lucrările de foraj nu mai pot fi continuate din motive tehnice geologice sau economice, respectiv sonda a epuizat rezervele; sonda nu mai poate fi repusă în producţie din motive tehnice; debitele sondelor au coborât sub limita de exploatare economică stabilită pentru zăcământ; titularul nu o mai poate utiliza în alte scopuri şi titularul renunţă la concesiune.

S-a constatat că, din actele de la dosar, rezultă că Sonda Balta Albă a fost executată de D. Bucureşti şi a trecut în patrimoniul reclamantei, fiind lăsată în conservare, neavând astfel regimul juridic civil al averilor vacante şi fără stăpân, ca în cazul persoanelor fizice fără succesori. Bunurile aflate în patrimoniul unor unităţi economice rămân în proprietatea acestora până la lichidarea şi radierea lor ca persoane juridice şi, prin urmare nu se poate reţine că un bun aflat în conservare a ieşit din patrimoniul societăţii respective. Dobândirea dreptului de proprietate de către reclamantă s-a realizat ca efect al privatizării, pe baza Legii nr. 15/1990 şi a H.G.R. nr. 1361/1990, pe baza cărora a luat fiinţă societatea reclamantă.

S-a reţinut că, reclamanta este titularul dreptului de proprietate asupra Sondei Balta, situată în localitatea Grădiştea, judeţul Brăila, în baza unui titlu valabil.

Prin răspunsurile date la interogatoriu, reclamanta a precizat temeiul legal în baza căruia a fost înfiinţată, precum şi cel pe baza căruia a preluat patrimoniul fostei D. Bucureşti, în care era inclusă şi Sonda Balta Albă Gaze naturale, situată în localitatea Grădiştea, judeţul Brăila.

Instanţa de fond a constatat că, susţinerea pârâtelor cu privire la starea de abandon a Sondei Balta Albă, este nefondată în condiţiile în care din probele administrate în cauză, (Raportul întocmit de D. Bucureşti, în ce priveşte activitatea de cercetare geologică) rezultă că Sonda Balta Albă, a fost trecută în conservare, ceea ce nu echivalează cu starea de abandon.

Cum, obiectivul a rămas în patrimoniul reclamantei, aceasta poate să îl revendice.

Cu privire la posesia exercitată de pârâtele SC B. SRL Ploieşti şi SC C. SA Mediaş, în baza unui titlu valabil, instanţa de fond a constatat următoarele:

S-a reţinut că, aşa cum a precizat H., Sonda 22 cu caracter de explorare, a fost stăpânită de D. Bucureşti (D. Bucureşti); că SN E. SA şi SC B. SRL, beneficiază de dreptul exclusiv de a executa operaţiuni petroliere în perimetrul Est Balta Albă, în baza Acordului petrolier, iar Avizele H. de săpare a sondelor, abandonare şi ridicare a abandonării, au ca scop doar confirmarea că lucrările respective se fac în baza unor acorduri petroliere întrunesc condiţiile de oportunitate geologică. Aceste avize nu au ca obiectiv reglementarea unor situaţii juridice între titularii acordurilor petroliere şi terţi, în ce priveşte accesul la terenuri, sau utilizarea unor bunuri.

Or, din cuprinsul Acordurilor încheiate de pârâte cu H., rezultă că a fost concesionată activitatea de explorare şi exploatare şi nu mijlocul fix, respectiv Sonda Balta Albă, situată în localitatea Grădiştea, judeţul Brăila, aceasta figurând în evidenţa contabilă şi în patrimoniul reclamantei, fără ca aceasta să fie parte în Acordurile de Concesiune încheiate.

Astfel, s-a constatat că acordul de concesiune invocat de pârâte, are ca obiect exploatarea gazelor naturale din perimetrul Balta Albă şi, se referă numai la resursele de petrol şi gaze în acest perimetru, dar nu conferă un drept de folosinţă asupra terenurilor şi a construcţiilor existente în perimetrul concesionat. De asemenea, Avizele şi Acordul de concesiune încheiat de pârâte cu H., nu le acordă un drept de folosinţă asupra Sondei Balta Albă, deoarece, H. nu gestionează mijloace fixe şi, nu are în proprietate sonda menţionată.

S-a reţinut că, în conformitate cu Legea nr. 238/2004 şi H.G. nr. 1419/2009, H. are atribuţii în ce priveşte gestionarea resurselor de petrol şi minerale, precum şi fondul geologic naţional din proprietatea publică a statului, potrivit Legii nr. 85/2003. În aceeaşi idee a constatat că, potrivit Legii nr. 238/2004, dreptul de folosinţă asupra terenurilor necesare efectuării operaţiunilor petroliere, se dobândeşte în condiţiile legii, prin vânzarea - cumpărarea terenurilor şi, după caz, a construcţiilor situate pe acestea prin: schimbul de terenuri; închirierea terenului pe durată determinată pe bază de contract; exproprierea pentru utilitate publică; concesionarea terenurilor; asocierea cu proprietarul terenului şi alte proceduri prevăzute de lege.

S-a constatat că, în situaţia în care pârâtele nu deţin un titlu de folosinţă asupra Sondei Balta Albă, reclamanta SC A. SRL Bucureşti, este în drept să solicite obligarea la predarea, lăsarea în deplină proprietate şi posesie a Sondei Balta Albă, situată în localitatea Grădiştea, judeţul Brăila proprietatea exclusivă a reclamantei, fiind incidente dispoziţiile art. 480 și art. 481 V.C.C.

Cu privire la obligarea pârâtelor la debranşarea instalaţiei de gaze montată la Sonda Balta Albă, instanţa de fond a respins cererea având în vedere faptul că, acestea au montat instalaţia de gaze pe baza unor avize acordate de H., ce nu au fost revocate de autoritatea respectivă, sau anulate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Activitatea de exploatare desfăşurată de pârâte are la bază aprobările date de reprezentantul statului în temeiul Legii petrolului, or atât timp cât montarea instalaţiei de gaze s-a făcut pe baza avizelor legale, nu se poate dispune debranşarea acesteia.

În precizările făcute de H., se menţionează natura juridică a avizelor de exploatare a resurselor minerale precum şi, faptul că avizele H. de săpare a sondelor, de abandonare şi de ridicare a abandonării, au ca scop doar confirmarea că lucrările respective se fac în baza unor acorduri petroliere şi întrunesc condiţiile de oportunitate geologică.

S-a reţinut că, reclamanta în calitate de proprietar, nu a solicitat retragerea avizelor H. privind exploatarea Sondei Balta Albă date în favoarea pârâtelor, acestea fiind încă în vigoare, astfel că, nu se poate dispune încetarea activităţii de exploatare prin debranşarea instalaţiilor montate la sonda în litigiu.

Concesionarea activităţii de exploatare în beneficiul pârâtelor, are la bază acordul de concesiune încheiat de pârâte cu o autoritate a Statului Român. Cum, acordul de concesiune nu a fost atacat în instanţă îşi produce efectele juridice.

Astfel, instanţa de fond a constatat că în condiţiile în care pârâtele exploatează resursele petroliere pe baza unor acorduri de concesiune şi avize emise în temeiul legii, nu se poate reţine că pârâtele exercită în mod abuziv această activitate concesionată.

În acest sens, s-a apreciat că trebuie făcută distincţia între posesia asupra bunului revendicat, posesie care presupune un titlu de folosinţă sau de închiriere semnat de către proprietarul bunului imobil şi concesionarea unor activităţi din cadrul perimetrului petrolier, în care este amplasată sonda în litigiu, întrucât aceste noţiuni au regimuri juridice diferite. Astfel, posesia este atributul proprietarului sondei şi acesta nu poate fi lipsit de folosinţa bunului fără acordul său, iar concesionarea unor activităţi legate de rezervele subsolului ce aparţin statului, are cu totul alt regim juridic.

Or, obligarea pârâtelor la debranşarea instalaţiei de gaze montată la Sonda Balta Albă, este o obligaţie de a face şi are legătură cu activitatea acestora pe care o desfăşoară pe baza unor avize emise de H., în temeiul Legii petrolului nr. 238/2004. Până la revocarea acestor avize, nu se poate dispune debranşarea instalaţiei de gaze ce ar consemna încetarea activităţii societăţilor pârâte.

Ca atare, s-a apreciat că instanţa nu se poate substitui organului care a emis avizele de exploatare în favoarea pârâtelor şi, nici nu a fost investită cu analiza legalităţii acestor avize. Până la rezolvarea de către reclamantă a aspectelor ce ţin de acordurile de concesiune şi avizele de exploatare obţinute cu privire la Sonda Balta Albă, nu se poate dispune obligarea pârâtelor la debranşarea instalaţiilor montate la sonda în litigiu.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii, acest capăt de cerere fiind accesoriu celui având ca obiect obligarea pârâtelor la debranşarea instalaţiei de gaze montată la Sonda Balta Albă, s-a reţinut că, în condiţiile în care această cerere a fost respinsă, accesoriul urmează soarta principalului.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel atât reclamanta SC A. SA Bucureşti (în prezent SC I. SA Bucureşti) cât şi pârâtele - SC B. SRL Ploieşti şi SN E. SA Mediaş, criticând-o pentru netemeinicie.

Astfel, reclamanta SC I. SA Bucureşti a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul greşitei respingeri a capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la debranşarea instalaţiei de gaze naturale montată la Sonda Balta Albă şi, a celui referitor la obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii de 10.000 euro/zi de întârziere în executarea hotărârii judecătoreşti ce urma să se pronunţe în cauză. Se susţine că, instanţa de fond a admis capătul principal al acţiunii în revendicare imobiliară, iar consecinţa ce se impunea, era şi admiterea capetelor de cerere vizând obligarea pârâtelor la debranşarea instalaţiei de gaze naturale montată la Sonda Balta Albă, precum şi obligarea aceloraşi pârâte la plata daunelor cominatorii de 10.000 euro/zi întârziere.

Reclamanta a arătat că deşi acţiunea în revendicare a fost admisă, nu se poate bucura de toate prerogativele dreptului de proprietate, conform art. 480 C. civ.

În plus, susţine reclamanta, Acordul de concesiune invocat de pârâte, are ca obiectiv exploatarea gazelor naturale din perimetrul Balta Albă şi se referă la resursele de petrol şi gaze naturale în acest perimetru, însă nu le conferă dreptul de folosinţă asupra terenurilor şi construcţiilor existente în perimetrul concesionat, aspect constatat corect de instanţa de fond. Se mai arată că, pentru extracţia zăcământului de gaze din zona Grădiştea, jud. Brăila, pârâtele „aveau obligaţia” de a săpa în nume propriu şi pe cheltuiala lor, sonde la o adâncime de aproximativ 2.400-2.800 m.

Pârâta S.C. SC B. SRL Ploieşti susţine că, hotărârea instanţei de fond este în parte netemeinică şi nelegală întrucât: reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra sondei; bunul revendicat, Sonda, nu era în administrarea D., ci a Centralei; aceasta nu a emis nici un ordin prin care să „încredinţeze” Sonda în administrarea D.; nu se putea înregistra în contabilitate şi amortiza Sonda, întrucât aceasta nu constituia un mijloc fix, la data presupusei înregistrări, nefiind pusă în exploatare(producţie); D. nici nu ar fi putut înregistra „ Sonda 22” în contabilitate şi să o administreze dacă ar fi avut doar un drept de administrare asupra acesteia, nu şi proprietatea; patrimoniul D. s-a transmis către reclamantă fără a opera o transformare a naturii juridice a drepturilor sale asupra bunurilor din patrimoniul transmis; D. nu putea transmite reclamantei mai multe drepturi decât existau în patrimoniul ei.

Astfel, pârâta SC B. SRL Ploieşti, a solicitat schimbarea în parte a hotărârii instanţei de fond, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii, întrucât reclamanta nu a făcut, dovada dreptului său de proprietate asupra bunului revendicat. S-a mai solicitat şi respingerea capătului de cerere vizând obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 58.538 lei, reclamanta nefăcând vreo cerere în acest sens, în faţa instanţei de fond.

Pârâta SN E. SA Mediaş, a invocat prin motivele de apel, excepţia lipsei de interes al reclamantei în promovarea acţiunii în revendicare, interesul acestuia neîntrunind condiţiile ce justifică sesizarea instanţei de judecată, respectiv să fie legitim, personal şi actual. Pe fondul cauzei, s-a invocat greşita soluţionare a capătului principal de cerere, respectiv al admiterii acţiunii în revendicarea Sondei 22.

În argumentarea acestei critici, similară celei invocate de pârâta SC B. SRL Ploieşti, s-a invocat faptul că greşit reţine instanţa de fond că acordul de concesiune şi avizele H. au ca scop „doar confirmarea că lucrările se fac în baza unui acord şi întrunesc condiţiile de oportunitate geologică; greşit se reţine că, din cuprinsul acordului încheiat rezultă că a fost concesionată activitatea de exploatare şi, nu mijlocul fix, respectiv Sonda Balta Albă, iar acordul nu le conferă pârâtelor un drept de folosinţă asupra sondei în cauză potrivit art. 2 alin. (2) şi art. 27 din Legea nr. 238/2004 a petrolului. Pe baza acordului de concesiune, se concesionează titularului de acord, atât dreptul de executare a operaţiunilor petroliere pentru acest perimetru, cât şi bunurile aflate în proprietate publică, necesare realizării acestor operaţiuni; art. 2 alin. (2) definind „ acordul petrolier ca fiind actul juridic încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 238/2004, între autoritatea competentă şi una sau mai multe persoane juridice române sau străine, în vederea efectuării de operaţiuni petroliere şi a concesiunii bunurilor necesare realizării acestora”.

Prin urmare, pârâta SN E. SA Mediaş susţine, pe de o parte, că în cadrul acordului de concesiune, al căror titulari sunt cele 2 pârâte, H. face referire la Sonda Balta Albă, dispunând astfel expres asupra posesiei şi folosinţei acesteia, iar, pe de altă parte, că, în situaţia în care bunul respectiv ar fi aparţinut unei alte persoane, Statul Român, prin H., nu ar fi putut dispune asupra bunului respectiv, nici în ceea ce priveşte folosinţa şi posesia acestuia. În fine, invocă aceeaşi pârâtă şi faptul că, din analiza înscrisurilor depuse la dosar şi a Anexei la H.G. nr. 1361/1990, nu rezultă, că reclamanta are un titlu de proprietate asupra Sondei Balta Albă, anexa respectivă referindu-se strict şi sumar la capitalul social şi obiectul de activitate al SC A. SA.

În opinia acestei pârâte, a reţinut greşit, instanţa de fond a reţinut greşit în motivarea sentinţei că, prin întâmpinarea formulată, ar fi făcut precizarea că H. ar fi recunoscut că Sonda, cu caracter de exploatare a fost „stăpânită” de D. Bucureşti; în realitate H. preciza că Sonda respectivă a fost săpată de D. Bucureşti. Mai mult, sonda în cauză a fost forată în perioada anilor 1988-1989, în temeiul Avizului din 11 iunie 1988 emis de Departamentul Central al Geologiei, că ulterior datei de 25 martie 1990 (cum, de altfel, recunoaşte şi reclamanta), sonda a fost abandonată de către aceasta; că sonda nici nu a fost trecută în exploatare, neproductivitatea acestuia justificând decizia de abandon. În anul 2008, H. a emis Avizul din 24 aprilie 2008, având ca obiect: „Ridicarea abandonării sondei de exploatare 22 Balta Albă, situată în perimetrul de exploatare Balta Albă” şi, în urma a numeroase lucrări şi operaţii speciale executate la această sondă, la data de 08 octombrie 2009, aceasta a fost pusă în producţie potrivit Avizului H. din 04 februarie 2009.

După ce evidenţiază diferenţa dintre „Sonda de exploatare” şi „Sonda de explorare” - prin raportare la art. 2 alin. (1)-(4) și art. 15 din Legea nr. 284/2004 a petrolului, pârâta SN E. SA Mediaş precizează că predecesoarea reclamantei, respectiv D. Bucureşti, potrivit H.C.M. nr. 294/1967, a executat doar lucrări de prospecţiuni şi explorări geologice, din fondurile publice acordate în baza avizului Comitetului de Stat al Geologiei şi aprobate de Consiliul de Miniştri. Aşadar, lucrările respective au putut fi executate de D. Bucureşti, conform cadrului legal existent, numai în calitate de antreprenor, aşa cum rezultă din art. 44 şi 45 din H.C.M. nr. 294/1967. Mai mult, antreprenorul era obligat să colaboreze cu beneficiarul şi proiectantul lucrărilor, beneficiarul respectivului contract de antrepriză fiind, în fapt, Statul Român. Un argument în plus în acest sens rezultă din prevederile menţionate în conţinutul Avizului din 11 iunie 1988 al Centralei Departamentului de Geologie care, la rubrica „obiect”, stipulează săparea sondelor de cercetare geologică Balta Albă în execuţia D. Bucureşti.

În fine, subliniază aceeaşi pârâtă, toate costurile lucrărilor de exploatare au fost suportate din fondurile sau bugetul Statului Român, astfel încât nu poate fi primită apărarea reclamantei, în sensul că sondele respective au aparţinut D.

Mai mult, conform Legii nr. 62/1968 privind amortizarea fondurilor fixe, sondele ce au rezultat în urma executării lucrărilor de explorare geologică, nefiind puse în funcţiune, nu s-au putut include în categoria „fondurilor fixe”, mai precis, a mijloacelor fixe.

Ca atare, pârâta arată că, D., neavând nici un titlu asupra acestui bun, nu putea, evident, să-l transmită succesoarei sale, reclamanta în cauză. În urma eforturilor tehnice şi economice ale pârâtelor, titulare de acord, sonda a putut fi pusă în producţie după aproximativ un an de zile de la reluarea lucrărilor specifice, cu ajutorul tehnicii petroliere evoluate în cei 20 de ani de la abandonul sondei, astfel că productivitatea acesteia a transformat neglijenţa şi pasivitatea reclamantei într-un real interes, pretinzând că bunul respectiv îi aparţine.

Pentru toate acestea, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii în sensul respingerii, ca nefondat, şi a capătului principal, ce vizează revendicarea bunului în litigiu.

În cauză, la 29 ianuarie 2014, s-a formulat cerere de intervenţie, în interesul pârâtei SN E. SA Mediaş, de către Statul Român, prin J. Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Sonda Balta Albă a fost săpată de D., cu fonduri alocate de la bugetul de Stat, în perioada 1988-1999, dar nu a fost pusă în producţie. După intrarea în vigoare a Legii nr. 135/1995, Institutul de foraj nu a solicitat concesionarea perimetrului corespunzător Sondei, astfel că aceasta a fost dată în administrarea SN E. SA Din informaţiile furnizate de H., în prezent, Sonda este amplasată în perimetrul de exploatare Balta Albă, aflat în concesionarea SN E. SA şi SC B. SRL, prin Acordul Petrolier de Concesionare aprobat prin H.G. nr. 764/2004.

Potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 238/2004, „Operaţiunile petroliere, inclusiv bunurile necesare realizării acestor operaţiuni aflate în proprietate publică, se concesionează în condiţiile prezentei legi de către autoritatea competentă”.

Pentru aceste considerente, intervenientul Statul Român, a arătat că se justifică admiterea, în principiu, a cererii de intervenţie formulată în interesul administratorului bunului, pârât în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, reclamanta SC I. SA Bucureşti a solicitat respingerea apelurilor declarate de pârâtele SC B. SRL Ploieşti şi SN E. SA Mediaş.

Prin încheierea din 19 februarie 2015, instanţa de apel a respins ca nefondată excepţia netimbrării cererii de apel, invocată de pârâte, având în vedere dispoziţiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/1996, faţă de procedura insolvenţei în care se află reclamanta, iar excepţia lipsei de interes, a fost unită cu fondul cauzei.

Prin încheierea din 05 martie 2014, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de intervenţie formulată de Statul Român, prin J., în interesul pârâtei SN E. SA Mediaş, conform dispoziţiilor art. 51 C. proc. civ.

Instanţa de apel a respins proba solicitată de pârâte, privind înscrierea în fals şi a efectuării unei expertize contabile, apreciind că nu sunt concludente şi utile cauzei, apărările invocate de pârâte, făcând de prisos administrarea acestora.

Astfel, instanţa de apel pronunţându-se mai întâi asupra excepţiilor lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale pasive, conform art. 137 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes din partea persoanei care solicită instanţei de judecată soluţionarea unei cereri. Codul de procedură civilă nu prevede, în mod expres, interesul ca o condiţie generală pentru ca o persoană să poată deveni parte în procesul civil; condiţia interesului fiind prevăzută în vechiul C. proc. civ., doar în unele situaţii particulare: în cazul intervenţiei art. 49 C. proc. civ. şi al acţiunii în constatare - art. 111 C. proc. civ.

S-a reţinut că literatura de specialitate şi practica judiciară, sunt unanime în a recunoaşte că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie să fie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil. Ea trebuie întrunită nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci, şi în momentul întocmirii altor acte procedurale.

Astfel, interesul afirmat în justiţie trebuie să fie legitim, personal, născut şi actual.

Concluzionând, instanţa de apel a apreciat că se impune respingerea ca nefondată a acestei excepţii, întrucât reclamanta, prin acţiunea formulată a urmărit realizarea unui folos practic, imediat, personal şi direct.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta SC B. SRL Ploieşti, instanţa de apel a apreciat-o ca nefondată, argumentele ce impun soluţia ca atare, suprapunându-se pe cele reţinute în respingerea capetelor de cerere vizând obligarea pârâtei la debranşarea instalaţiei petroliere la Sondă şi respectiv la plata daunelor cominatorii. Calitatea procesuală pasivă fiind justificată de încheierea Acordului de concesiune, ce avea ca obiect bunul imobil revendicat.

Pe fond, instanţa de apel a apreciat că se impune respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de reclamantă şi admiterea apelurilor declarate de pârâtele SC B. SRL Ploieşti şi SN E. SA Mediaş, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Promovând acţiunea în revendicare imobiliară a Sondei Balta Albă situată în localitatea Grădiştea, jud. Brăila, reclamanta SC I. SA Bucureşti, în temeiul art. 480 şi următ. C. civ., motivează că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra acestui bun imobiliar de la predecesoarea sa, D. Bucureşti, în anul 1991, ca urmare a încetării activităţii acestei unităţi economice de stat şi preluării activului şi pasivului acesteia, invocând că cele două pârâte, în mod abuziv, efectuează operaţiuni de extracţie a zăcământului de gaze din perimetrul Balta Albă, fără a deţine vreun titlu locativ legal ori titlu de posesie şi folosinţă a sondei în litigiu.

Instanţa de apel a constatat că de esenţă, în soluţionarea judicioasă a cauzei, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în speţă şi a tuturor apărărilor şi susţinerilor invocate de părţi, precum şi a probelor administrate în cauză, sunt următoarele chestiuni: dacă predecesoarea reclamantei, respectiv D. Bucureşti a fost proprietara Sondei Balta Albă şi astfel, a putut să o transmită reclamantei; dacă aceasta se poate prevala, în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi a H.G. nr. 1361/1991, a anexei nr. 1, că a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului imobil în litigiu; dacă Sonda Balta Albă a fost iniţial forată de către predecesoarea reclamantei ca una de explorare (nu de exploatare), dacă a fost sau nu abandonată şi, respectiv dacă a fost deschisă ulterior, prin avizele H.; efectul acordului de Concesiune încheiat între H. şi cele două pârâte, asupra soluţionării capetelor de cerere accesorii (debranşare şi plata daunelor cominatorii) şi implicit asupra soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC B. SRL Ploieşti şi, respectiv calitatea Statului Român, prin H., de proprietar asupra bunului revendicat.

Instanţa de apel a constatat că potrivit H.C.M. nr. 294/1967, predecesoarea reclamantului, D. Bucureşti a executat lucrări de prospecţiuni şi explorări geologice din fondurile publice acordate în baza avizului Comitetului de Stat al Geologiei şi aprobate de Consiliul de Miniştri. Aşadar, lucrările respective au fost executate de către D. Bucureşti, conform cadrului legal existent, în calitatea sa de antreprenor şi, în temeiul unui contract de execuţie lucrări. Art. 44 din H.C.M. nr. 294/1967 prevede expres că: „pentru executarea lucrărilor geologice, organizaţia de Stat care execută lucrările, denumită în acest caz - antreprenor - este obligată să încheie un contract de antrepriză cu beneficiarul lucrărilor geologice”.

S-a reţinut că, articolul 45, din aceeaşi hotărâre, precizează că: „antreprenorul este obligat să colaboreze cu beneficiarul şi proiectantul lucrărilor pentru realizarea în bune condiţii a lucrărilor ce fac obiectul contractului”.

În acest sens, instanţa de apel a constatat că, în baza Avizului din 11 iunie 1988 a Centralei Departamentului de Geologie, D. Bucureşti, în calitate de antreprenor, a început „săparea sondelor de cercetare geologică pentru Sondele Balta Albă, în favoarea beneficiarului Statul Român. Din prevederile art. 54 din H.C.M. nr. 294/1967, rezultă că decontările lucrărilor geologice, regularizarea plăţilor efectuate pe decade se făcea lunar, trimestrial şi anual, prin situaţii de plată întocmite de antreprenor şi acceptate de beneficiar, Statul Român.

Aşadar, reţine instanţa de apel, o primă concluzie ce se impune, este că predecesoarea reclamantei, chiar şi în ipoteza transmiterii activului şi pasivului, nu putea să-i transfere acestuia dreptul de proprietate asupra Sondei Est Balta Albă, nefiind niciodată în prezenţa vreunui titlu de proprietate asupra bunului în litigiu. Atât timp cât, prin Avizul din 24 aprilie 2008, H., reprezentant al Statului Român, a dispus ridicarea abandonării sondei de explorare Balta Albă, iar prin Avizul din 14 decembrie 2009 a dispus trecerea acestuia în exploatare experimentală, pentru ca prin Avizul din 25 ianuarie 2010, să dispună trecerea în exploatare definitivă, în mod eronat şi cu ignorarea dispoziţiilor Legii nr. 62/1968 privind analizarea fondurilor fixe, a reţinut instanţa de fond că bunul revendicat ar fi putut fi înregistrat ca atare în patrimoniul D. Bucureşti, pentru ca ulterior, acesta să fi putut fi transmis reclamantei. Tocmai prin prisma acestui considerent, se impune şi admiterea, în fond, a cererii de intervenţie formulate, Statul Român fiind singurul titular de drept al Sondei.

Aşadar, reţinând că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, în conformitate cu art. 480 şi următoarele C. civ., instanţa a apreciat ca fondate apelurile declarate de pârâte.

În consecinţă, pentru aceleaşi raţiuni, a fost respins apreciat ca nefondat apelul reclamantei, soarta capetelor de cerere accesorii depinzând de soluţia dată celui principal. În plus, pârâtele desfăşoară activitate de exploatare petrolieră la sondă în baza Acordului de concesiune încheiat cu H., în calitate de mandatar al Statului Român. În această privinţă, instanţa de fond a reţinut corect că nu se poate pronunţa în sensul obligării pârâtelor la debranşarea instalaţiei petroliere, aceasta având la bază tocmai Acordul de concesiune încheiat la data de 23 decembrie 2002.

Instanţa de apel a mai constatat că în baza Legii nr. 238/2004 a petrolului şi a H.G. nr. 1419/2009 privind organizarea şi funcţionarea H., această Agenţie, în calitate de reprezentant al Statului Român, conform art. 2 alin. (2) şi art. 27, a concesionat pârâtelor, dreptul de executare a operaţiunilor petroliere pentru perimetrul respectiv (incluzând şi bunul imobil revendicat) precum şi bunurile aflate în proprietate publică, necesară realizării acestor operaţiuni şi, că în acest Acord de concesiune, Anexa A, a fost menţionată Sonda Balta Albă.

Faptul că acest bun a fost menţionat în Anexa la H.G. nr. 1361/1990, nu poate fi interpretat în sensul dovedirii calităţii de proprietar al reclamantei, acesta fiind şi motivul pentru care instanţa de control judiciar a respins cererea înscrierii în fals, probă cerută de pârâtele în cauză.

Pentru aceste considerente instanţa de apel a schimbat, în parte, hotărârea instanţei de fond, cu consecinţa respingerii şi a capătului principal, cel al revendicării Sondei, menţinând soluţiile date excepţiilor invocate şi capetelor accesorii. Totodată, faţă de soluţia pronunţată în apel, a fost respins şi capătul vizând obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Cât priveşte cererea pârâtelor privind plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de circa 10.000.000 lei, conform actelor depuse la dosar, respectiv facturile existente, instanţa de apel a apreciat că, dincolo de complexitatea cauzei şi volumul mare al lucrărilor desfăşurate de apărătorii pârâtelor în cauză, cuantumul acestor cheltuieli apare ca fiind unul excesiv, motiv pentru care în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a dispus reducerea cheltuielilor de judecată la 500.000 lei, cuantum apreciat ca fiind rezonabil şi suficient să acopere pretenţiile solicitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC I. SA.

Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.:

Se susţine că instanţa de apel a dat o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor: art. 20 alin (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome si societăţi comerciale, reclamanta SC I. SA fiind societatea comerciala care a preluat activul, pasivul şi personalul de la D. Bucureşti, fără a mai fi nevoie de întocmirea unui act ori de pronunţarea unei hotărâri; dreptul de proprietate asupra activului preluat s-a născut original, cu titlu gratuit şi ope legis în patrimoniul reclamantei SC I. SA; a dispoziţiilor din H.G. nr. 1361/1991 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni în industrie, alături de Anexa nr. 1 la hotărâre, privind Lista societăţilor comerciale care se înfiinţează în baza Legii nr. 15/1990, reclamanta SC A. SA figurează la poziţia 16 din Anexa nr. 1, cu un capital social iniţial, conform bilanţului la data de 30 august 1990 de 1.084,2 mii lei/(805,9 + 298,5); a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, dispoziţiilor Legii petrolului nr. 238/2004, în baza căreia s-a încheiat Acordul de concesiune din 2004 între H. şi concesionarele SC C. SA şi SC B. SRL.

Se reţine că fiind o acţiune în revendicare, instanţa de apel nu a analizat comparativ titlurile de proprietate a părţilor în proces, în baza materialului probator existent la dosar.

O altă critică vizează faptul că nu s-a ţinut seama că numai reclamanta SC I. SA, deţine un titlu de proprietate asupra bunului revendicat, în condiţiile în care a dobândit dreptul de proprietate asupra Sondei Balta Albă de la predecesoarea sa D. Bucureşti în anul 1991, ca urmare a încetării activităţii, în calitate de unitate economică de stat, iar activul şi pasivul, inclusiv personalul acesteia au fost preluate de societatea comercială nou înfiinţată SC A. SA prin efectul legii, conform dispoziţiilor art. 20 alin (2) din Legea nr. 15/1990, fiind un drept de proprietate dobândit ope legis reglementat de H.G. nr. 1361/1991 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni în industrie, alături de Anexa nr. 1 la hotărâre privind Lista societăţilor comerciale care se înfiinţează în baza Legii nr. 15/1990, reclamanta SC A. SA figurând la poziţia 16 din Anexa nr. 1, cu un capital social iniţial conform bilanţului la data de 30 august 1990 de 1.084,2 mii lei/(805,9 + 298,5), reglementat şi de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Se mai arată că, un alt argument care conduce la aceeaşi concluzie este art. 53 din Legea nr. 15 din 1990 care reglementează destinaţia bunurilor care rămân în proprietatea Statului. „Per a contrario”, înseamnă că restul bunurilor despre care se face vorbire în Legea nr. 15 din 1990 sunt bunuri care au ieşit din proprietate Statului, deci titlul cu care s-a făcut transferul de la întreprinderea socialistă la societatea comercială este cel de proprietate (excepţie fiind doar situaţia când s-a prevăzut în mod expres altfel prin actul de constituire).

Astfel, reclamanta susţine că reclamanta este îndreptăţită să revendice Sonda Balta Albă de la pârâte, fiind îndeplinită cerinţa legală, titlu de proprietate constituindu-l în primul rând Anexa 1 la H.G.R. nr. 1361/1990, în care se menţionează că patrimoniul ce aparţine fostei Întreprinderi de Foraj si Lucrări Geologice Speciale Bucureşti, unitate economică (întreprindere) care şi-a încetat activitatea în baza aceluiaşi act normativ H.G.R. nr. 1361/1990, a fost transferat la data încetării acesteia ca întreprindere de stat în patrimoniul reclamantei SC A. SA, ca persoană juridică, înfiinţată în temeiul Legii 15/1990 şi al Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

În aceeaşi idee se arată că Sonda Balta Albă a fost săpată de D., în localitatea Grădiştea, jud. Brăila (conform studiului topografic efectuat SC K. SRL), în baza următoarelor documente: avizul din 11 iunie 1988, eliberat de Centrala - Departament a Geologiei, pentru execuţia sondei Balta Albă, de către de D. Bucureşti, în numele şi pe seama D. Bucureşti; proiectul de execuţie din 1988, executat de D. Bucureşti pentru execuţia Sondei Balta Albă, în numele şi pe seama D. Bucureşti; procesul verbal de avizare din 1988, aprobat de C.T.E. al D. Bucureşti, cu privire la proiectul de execuţie din 1988 pentru lucrările de foraj la Sonda Balta Albă şi înaintat Centralei Departament a Geologiei spre aprobare, în numele şi pe seama D. Bucureşti; avizul din 17 noiembrie 1988, aprobat de Centrala departament a Geologiei, privind avizarea proiectului de execuţie din 1988, executat de D. Bucureşti, cu privire la lucrările de foraj la Sonda Balta Albă, în numele şi pe seama D. Bucureşti. Sonda Balta Albă a fost stăpânită în mod continuu de reclamanta SC A. SA, aşa cum rezultă din materialul probator aflat la dosarul cauzei, iar dreptul de proprietate s-a născut original, cu titlu gratuit şi ope legis, Sonda Balta Albă fiind în patrimoniul reclamantei SC A. SA ca aport în natură, întrucât D. Bucureşti şi-a încetat activitatea în condiţiile legii şi, s-a transformat în SC A. SRL, care a preluat activul, pasivul şi personalul de la întreprinderea de stat care s-a desfiinţat.

Reclamanta mai arată că pârâtele nu au făcut dovada titlului de proprietate sau a unui titlu locativ pentru posesia şi folosinţa Sondei Balta Albă în sensul art. 6 din Legea petrolului nr. 238/2004. Avizele şi acordul de concesiune petrolier încheiat între pârâte şi H. nu reprezintă un titlu valabil de proprietate sau de folosinţă asupra sondei revendicate, ele au ca obiect doar exploatarea gazelor naturale din perimetrul Balta Albă si nu reglementează situaţia juridică cu terţii - proprietarii terenurilor şi a construcţiilor aflate în perimetru concesionat de pârâte, în sensul art. 6 din Legea petrolului nr. 238/2004. Avizele şi acordul de concesiune încheiat cu H. nu prevăd dreptul de folosinţa asupra Sondei Balta Albă ce face obiectul prezentei acţiuni în revendicare, întrucât H. nu are drept de a gestiona mijloace fixe - Sonda Balta Albă, în sensul H.G. nr. 1429/2009.

Reclamanta a mai învederat că, intimatele au calitate procesuală pasivă, întrucât n-au dovedit calitatea de detentori precari; lucrarea ştiinţifică nu îndeplineşte calitatea de probă asupra Sondei Balta Albă; că SC B. SRL şi SC C. SA nu au prezentat niciun act juridic pe care l-ar fi încheiat cu SC I. SA, sau cu H. cu privire la dreptul de folosinţă al Sondei Balta Albă; că în prezenta acţiune în revendicare SC B. SRL şi SC C. SA nu pot opune un drept de proprietate asupra Sondei Balta Albă şi nici un drept de folosinţă în sensul Legii petrolului nr. 238/2004 în baza căruia a fost încheiat Acordul petrolier.

O altă critică vizează faptul că hotărârea instanţei de apel este contradictorie şi nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care s-au înlăturat sau admis cererile părţilor.

În ceea ce priveşte admiterea cererii intervenientului Statul Român prin J. în sprijinul pârâtei SC C. SA, se susţine că aceasta nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, întrucât intervenientul nu a făcut dovada celor precizate în intervenţia sa, în sensul art. 1169 V.C.C. După intrarea în vigoare a Legii petrolului nr. 134/1995, D. nu a solicitat concesionarea perimetrului corespunzător Sondei Balta Albă, iar acesta a fost dat in administrarea RA E. SA se referă la perimetrul si nu la Sonda Balta Albă.

Reclamanta susţine că intervenientul nu a făcut dovada conform art. 1169 V.C.C., în ce priveşte transmiterea sondei în administrarea SC C. SA de la reclamanta SC I. SA, că nu a prezentat actul de dispoziţie şi procesul verbal de predare primire de la reclamanta SC I. SA la SC C. SA şi că cererea intervenientului s-a întemeiat pe o afirmaţie nedovedită.

Fiind o cerere în revendicare, instanţa de apel nu a motivat în drept hotărârea cu privire la titlul de proprietate a pârâţilor, a intervenientului şi al reclamantei SC I. SA.

Reclamanta a mai arătat că instanţa de apel nu a motivat în fapt şi în drept cererea de intervenţie formulată de J. pe aspectul că intervenientul are un interes legitim, născut şi actual, respectiv personal în favoarea lui SC C. SA, fiind consemnate în hotărâre doar precizările intervenientului.

S-a mai reţinut că în ceea ce priveşte admiterea apelurilor formulate de pârâtele SC C. SA şi SC B. SRL, hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, deoarece pârâtele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra Sondei Balta Albă, nu au făcut dovada dreptului de folosinţa asupra sondei în sensul art. 6 din Legea petrolului nr. 238/2004, nu au făcut dovada că sunt detentori precari în baza acordului petrolier şi a avizelor date de H., excepţie respinsă de instanţa de apel şi cu toate acestea instanţa de apel admite apelurile pârâtelor reţinând ca exploatează sonda în baza acordului petrolier şi a avizelor date de H.

În aceeaşi idee se mai învederează că instanţa de apel nu a motivat în drept susţinerile legate de faptul că Sonda a fost abandonată, este fără stăpân şi că sonda se află în domeniul public.

Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 30 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii în revendicare a fost analizată de instanţa de apel în mod corect în condiţiile în care prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă.

Or, reclamanta prin acţiunea în revendicare a urmărit realizarea unui folos practic, imediat, personal, revendicarea Sondei Balta Albă, în condiţiile în care a susţinut că acest bun l-a dobândit de la antecesoarea sa D. Bucureşti în anul 1991, ca urmare a încetării activităţii acestei unităţi economice de stat şi a preluării activului şi pasivului acesteia.

Acţiunea în revendicare este o acţiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acelui bun de la posesorul neproprietar. Ca acţiune petitorie, acţiunea în revendicare tinde să stabilească direct existenţa dreptului de proprietate al reclamantului. Ca atare, reclamantul care se pretinde proprietarul bunului în litigiu are sarcina probei dreptului pretins.

Potrivit art. 1169 C. civ. „cel ce face o propunere înaintea judecăţii, trebuie să o dovedească”.

Faţă de cele expuse, este de reţinut că în condiţiile în care reclamanta SC I. SA Bucureşti, se pretinde proprietară asupra Sondei Balta Albă, are sarcina probei dreptului pretins.

Or, faţă de susţinerile reclamantei legat de modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu, se impunea într-adevăr a fi analizată existenţa dreptului de proprietate a antecesoarei reclamantei, de la care se pretinde că a operat transferul dreptului de proprietate.

Pentru a se transmite în mod valabil dreptul de proprietate printre alte condiţii, trebuie îndeplinită condiţia referitoare la calitatea de proprietar a celui ce transferă dreptul de proprietate, în caz contrar, pretinsul drept transmis este supus incertitudinii juridice.

Sub acest aspect este de observat că, potrivit H.C.M. nr. 294/1967 privind planificarea, finalizarea şi execuţia lucrărilor geologice publicat în M. Of. nr. 23 din 14 martie 1967, antecesoarea reclamantei, D. Bucureşti a executat doar lucrări de prospecţiuni şi explorări geologice din fondurile publice, acordate în baza avizului Comitetului de Stat al Geologiei. Ca atare, antecesoarea reclamantei a acţionat în calitate de antreprenor în exercitarea unor lucrări al căror beneficiar era Statul Român, şi nicidecum în calitate de proprietar al Sondei Balta Albă.

Or, în condiţiile în care antecesoarea reclamantei nu avea un drept de proprietate asupra bunului în litigiu, nici reclamantei nu-i putea fi transmis un astfel de drept, de care să se prevaleze în cadrul unei acţiuni în revendicare.

Cum reclamanta nu a probat deţinerea unui titlu emanând de la un proprietar, instanţa de apel a făcut o legală şi corectă apreciere a raporturilor juridice dintre părţi prin prisma dispoziţiilor art. 480 C. civ.

Or, în condiţiile inexistenţei unui titlu valabil de proprietate în ce priveşte bunul din litigiu, condiţie „sine qua non” pentru promovarea acţiunii în revendicare, sunt nefondate atât susţinerile legate de lipsa titlului pârâtelor sau a intervenientului.

Nefondate sunt şi susţinerile legate de nemotivarea hotărârii instanţei de apel, în condiţiile în care au fost expuse motivele de fapt şi de drept, pe care instanţa şi-a argumentat soluţia adoptată.

Motivarea unei hotărâri înseamnă încadrarea unei situaţii de fapt în normele generale şi abstracte ale unei legi. Ea nu este o problemă de volum ci de esenţă, de conţinut.

Or, în condiţiile în care instanţa de apel şi-a argumentat în fapt şi în drept soluţia adoptată, hotărârea se circumscrie exigenţelor prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. expuse.

Cum nici una din criticile reclamantei nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a respinge recursul reclamantei.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. urmează a fi obligată recurenta reclamantă la plata sumei de 22.010,83 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimata-pârâtă SC B. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă SC I. SA Bucureşti (fosta SC A. SA), prin lichidator judiciar SC L. SPRL, împotriva Deciziei nr. 104/A din 15 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 22.010,83 lei, către intimata-pârâtă SC B. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2015.