Strict limits of extraordinary appeal for annulment: procedural inadmissibility bars merit review despite alleged jurisdictional error

Decizia nr. 261/2016

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, secţia civilă, la data 02 septembrie 2014, sub nr. x/119/2014, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC B. SA, revizuirea sentinţei civile nr. 2283 din 27 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Covasna, secţia civilă, în Dosarul nr. x/64/2011 şi a Deciziei nr. 464/R din 7 martie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În motivare, petentul a arătat că hotărârile judecătoreşti mai sus menţionate au fost pronunţate cu încălcarea prevederilor legale de către membrii completului de judecată învestit cu soluţionarea pricinii şi că, împotriva acestora, a fost începută urmărirea penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 14 noiembrie 2014, revizuentul a susţinut că hotărârile atacate încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 775/R din 14 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. x/64/2011, indicând ca temei de drept dispoziţiile art. 322 pct. 2, 4 şi 7 C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 5 din 12 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/119/2014, Tribunalul Covasna, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de revizuire, formulată de petentul A., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivare, instanţa a arătat că petentul a indicat în mod expres motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., iar conform art. 323 din acest act normativ, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice. Cum contrarietatea de hotărâri vizează două decizii pronunţate de Curtea de Apel Braşov şi o sentinţă a Tribunalului Covasna, instanţa a apreciat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este competentă material să soluţioneze cererea de revizuire.

Urmare declinării de competenţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 04 februarie 2015, sub nr. x/119/2014.

Prin Decizia nr. 982 din 27 martie 2015, această instanţă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a declinat, în favoarea Curţii de Apel Braşov, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 şi 4 C. proc. civ.

Pentru a dispune astfel, în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii declarării cererii de revizuire fundamentată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că prin Decizia nr. 464/R din 07 martie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. x/64/2011, a fost respins recursul promovat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 2283 din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Covasna, secţia civilă.

Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunţată în recurs, instanţa a apreciat că termenul de o lună pentru declararea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., curge de la 07 martie 2012, data pronunţării hotărârii atacate şi se împlineşte la 07 aprilie 2012.

Prin urmare, constatând că cererea de revizuire a fost formulată la 02 septembrie 2014, Înalta Curte a respins, ca tardivă, cererea de revizuire.

Referitor la excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 4 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de faptul că aceasta vizează o hotărâre pronunţată de Curtea de Apel Braşov, conform prevederilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea acestei din urmă instanţe.

Prin Decizia nr. 418/R din 22 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/119/2014, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 464/R din 7 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Braşov şi a respins cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., promovată împotriva aceleiaşi decizii.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., că termenul stipulat de art. 324 alin. (1) pct. 1 din acest act normativ, în care poate fi formulată cererea, este de 30 de zile. Astfel, a constatat că, în cauză, decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunţată la data de 07 martie 2012, iar termenul de declarare a căii de atac s-a împlinit la 07 aprilie 2012. Cum cererea a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 02 septembrie 2015, a apreciat că acest termen a fost depăşit şi a dispus respingerea acesteia, ca tardiv formulată.

În ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., a reţinut că înscrisurile care au stat la baza formulării cererii de revizuire sunt ordonanţa de clasare din 30 mai 2014, pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi Încheierea nr. x/2014, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2014 al Curţii de Apel Braşov. Însă, a apreciat că prin aceste scripte nu s-a stabilit o condamnare a unui magistrat implicat în soluţionarea cererii promovate de revizuent.

Faţă de această împrejurare, instanţa a constatat că petentul nu a făcut dovada condamnării definitive a unui magistrat care a intrat în compunerea completului de judecată ce a pronunţat Decizia civilă nr. 464/2012 a Curţii de Apel Braşov, motiv pentru care a apreciat că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. nu este admisibilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie, secţia I civilă, la data de 10 iulie 2015, sub nr. x/1/2015.

În motivarea cererii de recurs, petentul a arătat că instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu a fost legal alcătuită, întrucât doi dintre judecătorii care au făcut parte din completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei se aflau în stare de incompatibilitate.

De asemenea, petentul a invocat nemulţumiri legate de modul de soluţionare a cererii de revizuire de Curtea de Apel Braşov, care a respins, ca tardivă, cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Astfel, a susţinut că termenul pentru promovarea cererii de revizuire a început să curgă la 29 august 2014, când, în urma solicitări sale, i-a fost comunicată ordonanţa din 07 mai 2014, pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. x/P/2014.

În opinia sa, decizia atacată cu revizuire este nelegală, întrucât, în mod greşit, instanţa a dispus disjungerea cererii de revizuire prin disocierea elementelor constitutive ale unei sigure cauze, întemeiate pe infracţiunea de abuz în serviciu, constatată prin ordonanţa mai sus menţionată, greşeală materială care, prin întreruperea relaţiei unitare de conţinut a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 4 C. proc. civ., atrage după sine nulitatea absolută a hotărârii.

Astfel, recurentul-revizuent a susţinut că decizia supusă recursului are ca efect anularea retroactivă a drepturilor sale, ce izvorăsc din Decizia nr. 775/R din 14 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 2236 din 16 octombrie 2015 a respins recursul, ca inadmisibil.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut ca fiind incidente dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În cauză, prin Decizia nr. 418/R din 22 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/119/2014, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată de petentul A. împotriva Deciziei nr. 464/R din 07 martie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/64/2011* şi a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., îndreptată împotriva aceleiaşi decizii.

Decizia nr. 418/R din 22 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, este supusă aceloraşi căi de atac ca şi Decizia nr. 464/R din 07 martie 2012 a Curţii de Apel Braşov, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cum decizia mai sus menţionată, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva sentinţei civile nr. 2283 din 27 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Covasna, este irevocabilă, potrivit dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi Decizia nr. 418/R din 22 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, este irevocabilă.

Astfel, Înalta Curte a statuat că decizia supusă examinării în cauza pendinte este irevocabilă şi, prin urmare, nesusceptibilă de reformare pe calea recursului, care a fost privit ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare A. întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În motivare a arătat că Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, fără a judeca în fond recursul, a reţinut eronat excepţia inadmisibilităţii, pe motiv că Decizia nr. 418/R/2015 a Curţii de Apel Braşov este o hotărâre „irevocabilă”.

Or, Curtea de Apel Braşov, ca instanţă de judecată în fond a cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 2283/2011 şi a Deciziei nr. 464/R/2012, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc. civ., nu avea competenţa materială de a pronunţa în primă instanţă o hotărâre „irevocabilă”, ci trebuia să trimită cauza pentru soluţionare în fond la Tribunalul Covasna.

O altă critică este aceea că, deşi recursul avea un înțeles neîndoielnic, instanţa a interpretat total greşit temeinicia şi legalitatea acestuia, limitându-se doar la constatarea existenţei în cauză a unei hotărâri „irevocabile” pronunţată de Curtea de Apel Braşov, iar prin nejudecarea în fond şi necercetarea motivelor invocate în recurs a aplicat greşit legea.

Dispoziţiile art. 328 pct. 1 C. proc. civ. dispun imperativ că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Or, în speţa dedusă judecăţii, legea dispune că cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor cererii de chemare în judecată, respectiv în primă instanţă, apoi în recurs sau apel la instanţa superioară.

Conform Deciziei nr. 982/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Braşov nu avea de soluţionat cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ci avea de soluţionat cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc. civ. Tribunalul Covasna, în motivarea sentinţei civile nr. 5 din 12 ianuarie 2015, nu a respins cererea de revizuire, ca tardivă, ci a reţinut că se impune revizuirea sentinţei civile nr. 2283/2011 şi a Deciziei nr. 464/R/2012 pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a dispoziţiilor Deciziei nr. 775/R/2011, sens în care a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar numai pentru capătul de cerere cu privire la art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte, pronunţând Decizia nr. 2236/2015, prin care a respins recursul, ca inadmisibil, nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 326 pct. 3 C. proc. civ. care dispune ca dezbaterile să se limiteze doar la admisibilitatea cererii de revizuire şi a faptelor pe care se întemeiază, limitându-se doar la existenţa hotărârii „irevocabile”, fără a cerceta motivele invocate pentru nelegalitatea şi nulitatea absolută a acesteia.

Or, Hotărârea "irevocabilă" nr. 418/R/2015 este nulă de drept după cum o demonstrează motivele invocate şi dispoziţiile legale cu privire la nerespectarea de către magistraţii care au pronunțat-o a dispoziţiilor de drept dezlegate printr-o hotărâre, respectiv Decizia nr. 775/R/2011.

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, prin Decizia nr. 2236/2015, nu a luat în considerare faptul că Hotărârea nr. 418/R/2015 a Curţii de Apel Brașov este nelegală, neîntemeiată şi lovită de nulitate absolută, fiind pronunţată de judecători incompatibili.

Doi membri ai completului de judecată au pronunţat, înainte de casare, Decizia nr. 696/R/2010 şi respectiv nr. 285/M/2010 ale căror soluţii au fost casate prin Decizia irevocabilă nr. 775/R/2011, iar unul dintre magistraţi a făcut parte din completul de judecată care a pronunţat, după casare, Decizia nr. 464/R/2012.

În mod eronat a fost respinsă cererea de recuzare formulată în cauză.

Soluţia de respingere, ca tardivă, a cererii de revizuire este neîntemeiată şi contradictorie în raport cu hotărârile pronunţate de Tribunalul Covasna şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/119/2014, prin care s-a admis cererea de revizuire, motivată atât în fapt cât şi în drept, ca urmare a apariţiei în cauză a Ordonanţei nr. 183 din 07 mai 2014, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu împotriva judecătorilor de la Tribunalul Covasna şi Curtea de Apel Braşov, ce au pronunţat Hotărârile nr. 2283/2011 şi nr. 464/2012, solicitate a fi revizuite.

Termenul de revizuire începe să curgă de la data de 29 august 2014, când i-a fost comunicată Ordonanţa nr. 183 din 07 mai 2014.

Disjungerea şi pronunţarea separată pe temeiurile de drept pe care se întemeiază cererea de revizuire întrerup relaţia unitară de conţinut în soluţionarea justă a pricinii ceea ce atrage după sine nulitatea absolută a Deciziei nr. 418/R/2015.

În Decizia nr. 418/R/2015 se face referire la Decizia nr. 464/R/2012, fără a face vreo menţiune în raport de sentinţa nr. 2283/2011 pronunţată de Tribunalul Covasna.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţând Decizia nr. 2236/2015, era învestită de dispoziţiile legale ale art. 299, coroborat cu cele ale art. 326, pct. 1 şi 3 C. proc. civ. să cerceteze legalitatea şi temeinicia recursului, să-l judece pe fond cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire şi a motivelor pe care se întemeiază, în special pe nepronunţarea pe întregul capăt de cerere al revizuirii de către Curtea de Apel Braşov, respectiv pe revizuirea sentinţei civile nr. 2283/2011, care demonstra legalitatea şi îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru promovarea recursului.

Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru considerentele care succed:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce nu poate fi exercitată decât pentru motivele şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

În consecinţă, dat fiind caracterul acesteia de cale de atac de retractare, instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii în anulare nu exercită un control de legalitate a deciziei atacate, ci se limitează, în cazul contestaţiei în anulare de drept comun, la neregularitatea de ordin procedural invocată de titularul căii de atac, în cazul de faţă, cea prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac întemeiate pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul A. a invocat faptul că instanţa de revizuire a încălcat normele de ordine publică privitoare la competenţă, iar recursul împotriva hotărârii date în revizuire nu a fost judecat în fond, fiind respins pe excepţia inadmisibilităţii, urmare a statuării greşite de către instanţa de recurs că Decizia atacată nr. 418/2015 a Curţii de Apel Braşov este irevocabilă. În opinia contestatorului, această hotărâre, prin care s-a soluţionat cererea sa de revizuire, nu avea caracter irevocabil, întrucât nici hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat nu era una irevocabilă. Astfel, susţine că s-a produs o încălcare a limitelor competenţei materiale a Curţii de Apel Braşov, ce nu putea pronunţa o hotărâre irevocabilă prin soluţionarea fondului cererii de revizuire, substituindu-se primei instanţe, respectiv Tribunalului Covasna, unde trebuia să trimită cauza spre soluţionare în fond.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 raportat la art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., rezultă că încălcarea normelor de competenţă materială reprezintă un motiv susceptibil de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Astfel, dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevăd că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

În speţă, prezenta instanţă a fost învestită cu contestaţia în anulare împotriva Deciziei nr. 2236 din 16 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluţionarea recursului împotriva Deciziei nr. 418/2015 a Curţii de Apel Braşov, însă contestatorul nu reclamă necompetenţa materială a Înaltei Curţi în soluţionarea recursului pe care l-a declarat împotriva Deciziei nr. 418/2015 a Curţii de Apel Braşov, ci face referire la necompetenţa materială a Curţii de Apel Braşov, ce a pronunţat această hotărâre în soluţionarea cererii de revizuire a Deciziei nr. 464 din 7 martie 2012 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Or, această critică nu poate fi analizată de Înalta Curte, întrucât nu vizează decizia atacată prin prezenta contestaţie în anulare, ci altă hotărâre, iar motivele de contestaţie în anulare trebuie să vizeze hotărârea atacată.

Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”

Contestatorul a invocat generic dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., susţinând că în mod greşit Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul, ca inadmisibil, fără a cerceta motivele de recurs, reluând în cadrul contestaţiei în anulare criticile formulate în căile de atac anterioare. A arătat, astfel, că Decizia nr. 418/2015 este lovită de nulitate absolută întrucât din compunerea completului au făcut parte doi judecători incompatibili, iar cererea de recuzare a fost respinsă, în mod greşit; totodată, este nelegală soluţia de respingere a cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2 şi 4 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivele invocate prin contestaţia în anulare nu se circumscriu motivelor de contestaţie în anulare prevăzute expres şi limitativ de art. 318 C. proc. civ.

Astfel, motivul de contestaţie în anulare prevăzut de prima teză art. 318 C. proc. civ., referitor la săvârşirea unei greşeli materiale în dezlegarea recursului, are în vedere o eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, iar această noţiune nu se interpretează extensiv, pe această cale neputând fi îndreptate eventuale greşeli de judecată.

În realitate, contestatorul nu este mulţumit de modul cum a fost soluţionat recursul, dar, aşa cum s-a arătat anterior, pe calea contestaţiei în anulare nu se pot valorifica eventualele greşeli de judecată, legiuitorul nedorind să convertească contestaţia în anulare într-un recurs la recurs. Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte cea de a doua ipoteză a art. 318 C. proc. civ., referitoare la omisiunea de cercetare a unui motiv de casare, textul impune, pentru admiterea contestaţiei, anumite condiţii ce se cer a fi îndeplinite şi anume: instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare; această omisiune să se fi produs din greşeală.

Aceste condiţii nu sunt, însă, îndeplinite în speţă. Astfel, instanţa de recurs, respingând recursul, ca inadmisibil, nu mai putea examina niciun alt motiv de casare din cele invocate, întrucât această analiză nu mai era utilă cauzei. Lipsa acestei examinări nu poate fi, însă, considerată o omisiune de cercetare a vreunui motiv de recurs. O astfel de obligaţie subzistă pentru instanţă numai atunci când recursul se judecă pe fond, iar nu pe o excepţie procesuală.

Aşa fiind, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare împotriva Deciziei nr. 2236 din 16 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de contestatorul A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2016.