Unjust enrichment claim dismissed due to definitive administrative property restitution title and non-retroactivity of constitutional ruling
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as unfounded the appeal filed by the State, thereby upholding the decision of the Târgu Mureş Court of Appeal and leaving in force the lower courts' dismissal of the State's claim. The dispute concerned a request for damages based on unjust enrichment, alleging that a private individual was illegally put in possession of forest lands, forest roads, and buildings belonging to the public domain through the reconstitution of property rights. The decisive legal basis rested on the finding that the individual's ownership title was definitively established by a final administrative commission decision and subsequent civil judgments prior to the Constitutional Court’s 2008 ruling declaring certain provisions of the property restitution law unconstitutional; consequently, the Constitutional Court's decision had no retroactive effect, the individual's possession was lawful and not without a just cause, and the claim for compensation failed.
Legislator headnote
AI generatedart. 31 din Legea nr. 1/2000, art 304 pct. 9 C. proc. civ, art 304 pct. 7 C. proc. civ, art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Unjust enrichment claim dismissed due to definitive administrative property restitution title and non-retroactivity of constitutional ruling: Recurentul reclamant a invocat dispoziţiile art. 11 şi 12 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi a arătat că bunurile indicate la pct. 1, B) din acţiunea introductivă, fac parte din domeniul public al Statului român, în administrarea RN E. SA, prin G. Mureş.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 2563/2015
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 268/A din 26 martie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Statul român, prin A., reprezentat prin B. Braşov - C. Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 914 din 20 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă, în Dosarul nr. x/102/2013.
Pentru a pronunţa aceasta decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 914 din 20 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosar nr. x/102/2013 s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul Statul român reprezentat de A., împotriva pârâtului D. Mureşul.
În considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut că reclamantul şi-a întemeiat cererea pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză, însă nu este îndeplinită, În speţă, condiţia juridică a absenţei unei cauze legitime a măririi patrimoniului pârâtului în detrimentul celui al reclamantului. S-a reţinut în acest sens că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtului s-a făcut în temeiul Legii nr. 247/2005, prin hotărâre a comisiei judeţene de fond funciar, în temeiul art. 31 din Legea nr. 1/2000.
De asemenea, s-a statuat că Decizia nr. 602 din 20 mai 2008 pronunţată de Curtea Constituţională şi invocată de reclamant nu este aplicabilă situaţiei din prezenta cauză, întrucât la data pronunţării Curţii Constituţionale asupra neconstituţionalităţii art. 31 alin. (3), (4), (7), (8) şi (9) din Legea nr. 1/2000, situaţia juridică a imobilelor restituite pârâtului era definitiv stabilita prin finalizarea procedurii administrative (Hotărârea nr. 713/2006 a Comisiei judeţene Mureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor era definitiva prin neformularea plângerii de către persoanele interesate).
S-a mai reţinut ca. o primă punere în posesie a pârâtului avusese loc deja prin procesul-verbal de punere în posesie din 3 aprilie 2007.
Împotriva acestei; sentinţe a declarat apel reclamantul Statul român prin A., reprezentat prin B. Braşov - C. Mureş, cu privire la care s-au reţinut următoarele:
Cererea formulată de Statul român, prin A., reprezentat în cauză de: B. Braşov, C. Mureş împotriva pârâtului D. Mureşul are ca obiect pretenţii întemeiate pe principiu) îmbogăţirii fără justă cauză.
Această calificare a obiectului se desprinde din contextul în care reclamantul a formulat demersul procesual.
Acţiunea introductivă de instanţă a fost iniţial formulată ca o cerere de intervenţie în interes propriu în Dosarul nr. x/102/2011, în litigiul promovat de RN E. SA, în contradictoriu cu pârâtul D. Mureşul, pentru pretenţii întemeiate pe îmbogăţirea tară just teniei. Ulterior, cererea a fost disjunsă prin încheierea din data de 12 februarie 2013. RN E. SA a invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată calitatea de titular al dreptului de proprietate a drumurilor forestiere indicate la pct. B din motivare a Statului român, invocând expres ca ternei de drept al întregii acţiuni, îmbogăţirea fără justă cauză. Cererea de intervenţie formulată de Statul român împotriva D. „Mureşul" se fondează pe elementele stării de fapt şi pe temeiul invocat de RN E. SA.
Reţinând acest temei ai pretenţiilor ce formează obiectul cauzei, Curtea a apreciat ca susţinerile apelantului potrivit cărora condiţiile lipsei unei cauze a îmbogăţirii intimatului pârât în detrimentul apelantului ar trebui analizate prin raportare la momentul predării bunurilor prin procesul-verbal de predare încheiat de executorul judecătoresc F. în Dosar execuţional nr. x din 29 octombrie 2008, sunt nefondate.
În analiza acestor susţineri instanţa de apel a avut în vedere că din cuprinsul procesului-verbal de predare silită a bunurilor imobile încheiat la data de 10 decembrie 2009 de executorul judecătoresc F. în Dosarul execuţional nr. x/2008, reiese faptul că executarea silita a fost demarată în temeiul sentinţei civile nr. 724/2008 a Judecătoriei Sighişoara, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 557/2008 a Tribunalului Mureş. Prin această hotărâre judecătorească a fost obligată RN E. SA să pună la dispoziţia Comisiei locale de fond funciar Sovata terenurile forestiere, drumurile forestiere şi clădirile nominalizate în Hotărârea nr. 713/2006 a Comisiei judeţene Mureş pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor. Totodată, s-a dispus obligarea Comisiei locale de fond funciar Sovata să pună D. Mureşul în posesie cu imobilele validate prin Hotărârea nr. 713/2006.
Astfel, bunurile imobile în discuţie şi care au format obiectul executării silite din dosarul execuţional amintit, sunt cele individualizate în Hotărârea nr. 713/2006 a Comisiei judeţene Mureş pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor (inclusiv drumurile forestiere) şi menţionate în procesul-verbal de punere în posesie din 2007.
Contrar susţinerilor apelantului, condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză trebuie analizate prin raportare la momentul dobândirii de către intimatul pârât a unui drept de proprietate asupra bunurilor în discuţie. în favoarea intimatului- pârât s-a emis un titlu de proprietate asupra acestor bunuri în anul 2006, în temeiul Legii nr. 247/2005, reprezentat de Hotărârea nr. 713/2006 a Comisiei Judeţene Mureş - pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor, neatacată.
În condiţiile în care titlul emis în favoarea intirnatuluî-pârât este definitiv şi a intrat în circuitul civil, nu mai poate fi supusă analizei la acest moment critica apelantului referitoare la caracterul nelegal al punerii în posesie (etapă a procedurii administrative de reconstituire a dreptului de proprietate).
În virtutea prevederilerîlor art 31 alin. (3), (4), (7), (8) şi (9) din Legea nr. 1/2000 modificată prin Legea nr. 247/2005,terenurile au trecut în proprietatea intimatului-pârât D. Mureşul, inclusiv drumurile forestiere amplasate pe suprafeţele care au format obiectul retrocedării.
Decizia nr. 602/2008 pronunţată de Curtea Constituţională nu poate fi avută în vedere în cauză,, pentru a se reţine lipsa unui temei legal al predării către intimatul-pârât a bunurilor imobile în discuţie, prin procesul-verbal de predare din 10 decembrie 2009.
Argumentele primai instanţe referitoare la inaplicabilitatea în cauză a acestei decizii sunt corecte întrucât situaţia juridică a imobilelor restituite pârâtului era definitiv stabilită prin finalizarea procedurii administrative, anterior publicării în M. Of. a acestei decizii.
În consecinţă, instanţa de apel a statuat eă în speţă nu ne aflăm în prezenţa unei îmbogăţiri. tură cauză, din moment ce „îmbogăţirea" are un temei legal. Invocarea de către apelant a caracterelor bunurilor aparţinând domeniului public, nu este de natură a genera obligarea intimatului pârât la despăgubiri.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Statul român, prin A., prin B. Braşov-C. Mureş, formulând următoarele critici, întemeiate pe dispoziţiile art 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Hotărârea recurata este nelegaiă întrucât instanţa de apel nu a arătat In concret motivele pe care se sprijină în adoptarea soluţiei.
Redând împrejurările stării de fapt, recurentul reclamant a susţinut că instanţa de apel a reţinut doar situaţia de fapt expusă de către D. Mureşul din Sovata, fără a lua în considerare apărările formulate de către Statul român, prin A., prin B. Braşov-C. Mureş.
Astfel, recurentul reclamant a arătat că în considerentele deciziei atacate, instanţa de apel a reţinut faptul că dreptul de proprietate al D. Mureşul din Sovata asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră s-a reconstituit în temeiul Legii nr. 1/2000, prin Hotărârea nr. 713 din 30 noiembrie 2006 a Comisiei judeţene Mureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Terenurile respective au fost predate D. Mureşul din Sovata prin procesul verbal de punere în posesie din 03 aprilie 2007, semnat de preşedintele şi secretarul Comisiei locale Sovata de stabilire a dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.
Având în vedere faptul că intimatul pârâtul nu a fost pus în posesie şi în ceea ce priveşte construcţiile şi drumurile aflate pe terenurile respective acesta s-a adresat Judecătoriei Sighişoara, care prin sentinţa civilă nr. 724 din 09 iunie 2008 a obligat Comisia locala Sovata pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi RN E. SA prin G. Mureş sa pună în posesie D. Mureşul Sovata cu imobilele validate prin Hotărârea nr. 713 din 30 noiembrie 2006 a Comisiei Judeţene Mureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Prin aceeaşi hotărâre RN E. SA prin G. Mureş a fost obligată să pună Ia dispoziţia Comisiei locale Sovata şi drumurile forestiere în vederea predării ulterioare a acestora către reclamant. Hotărârea anterior menţionata a devenit irevocabilă prin respingerea recursului declarat de recurenta RN E. SA prin G. Mureş.
Imobilele în cauză au fost predate D. Mureşul prin procesul verbal de predare silită a bunurilor imobile din data de 10 decembrie 2009 încheiat de executoriii judecătoresc Kenoşi Adrian.
Totodată, s-a arătat că în cuprinsul deciziei criticate, instanţa de apel a reţinut faptul că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe principiul îmbogăţirii tară justă cauză invocând în dovedirea lipsei de temei a măririi patrimoniului Decizia nr. 602/2008 a Curţii Constituţională.
De asemenea, recurentul reclamant a arătat că RN E. SA prin G. Mureş este administratorul special al fondului forestier naţional în baza Legii nr. 46/2008 şi a H.G. nr, 229/2009, acte normative care în virtutea dreptului de administrare impun obligaţia în sarcina acesteia a asigura integritatea fondului forestier naţional.
Recurentul reclamant a invocat dispoziţiile art. 11 şi 12 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi a arătat că bunurile indicate la pct. 1, B) din acţiunea introductivă, fac parte din domeniul public al Statului român, în administrarea RN E. SA, prin G. Mureş.
Faţă de aceste prevederi legale, recurentul reclamant a apreciat că punerea în posesie a pârâtului s-a realizat In mod nelegal, câtă vreme bunurile proprietatea Statului roman nu pot trece în mod gratuit în patrimoniul privat al unei persoane fizice sau juridice, ci numai în baza unei juste şi drepte despăgubiri.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire Ia motivul de recurs vizând faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv ce poate fi încadrat în art 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde.motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti.
Recurentul-reclamant pretinde ca instanţa nu a analizat apărările sale cu privire la existenţa îmbogăţirii fără jusîă cauză şi aplicabilitatea în speţă a Deciziei nr. 602 din 20 mai 2008 pronunţată de Curtea Constituţională.
Motivarea hotărârii; înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătura directă cu aceasta şi susţin decizia adoptată.
Or, în cauză nu se verifică niciuna din ipotezele prevăzute de acest text legal motivat de împrejurarea că instanţa de apel a argumentat care sunt considerentele de fapt şt de drept avute în vedere Ia pronunţarea soluţiei.
Astfel, instanţa de apel a analizat şi a răspuns argumentat cu privire la susţinerile reclamantului, reţinând, pe de o parte, că în speţă nu ne aflăm în prezenţa unei îmbogăţiri rară justă cauză, din moment ce „îmbogăţirea" are un temei legal, iar pe de altă parte, a statuat că Decizia nr. 602 din 20 mai 2008 pronunţată de Curtea Constituţională nu este aplicabilă în cauză întrucât situaţia juridică a imobilelor restituite pârâtului era definitiv stabilita prin finalizarea procedurii administrative, anterior publicării în M. Of. a acestei decizii.
De asemenea nu se .pot reţine nici elemente de contrarietate sau străine de natura pricinii.
De altfel, recurentul nu a indicat punctual care sunt argumentele contradictorii existente în cuprinsul hotărârii.
Prin urmare, este nefondată critica formulată de recurenta reclamantă în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acest motiv de recurs nefiind incident în speţă.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul reclamant, după redarea situaţiei de fapt, în esenţă, a susţinut-că punerea în posesie a pârâtului s-a realizat în mod nelegal, în condiţiile în care bunurile ce fac obiectul cauzei fac parte din domeniul public.
Cu privire la acest, motiv de recurs, Înalta Curte constată că bunurile pentru care se solicită plata despăgubirilor reprezentând valoarea acestora, (pretenţii întemeiate pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză) au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea pârâtului D. Mureşul, în temeiul Legii nr. 247/2005.
Astfel, prin Hotărârea nr. 713/2006 a Comisiei judeţene Mureş pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor s-au validat anexele cu propunerile; de admitere a cererii pentru 21,5 ha teren, reprezentând drumuri forestiere, suprafaţa de 58.972 mp terenuri aferente construcţiilor şi construcţiile, hotărâre ce a rămas definitivă.
Prin procesul verbal de punere în posesie din 3 aprilie 2007 au fost predate D.ui Mureşul terenurile menţionate în Hotărârea nr. 713/2006 a Comisiei judeţene Mureş pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra, terenurilor.
Întrucât pârâtul nu a fost pus în posesie şi eu construcţiile şi drumurile aflate pe terenurile respective, acesta s-a adresat instanţei de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 724/2008 pronunţată de Judecătoria Sighişoara, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 557/2008 a Tribunalului Mureş s-a dispus obligarea RN E. SA S.A. să pună la dispoziţia Comisiei locale de fond funciar Sovata terenurile forestiere, drumurile forestiere şi clădirile nominalizate în Hotărârea nr. 713/2006 a Comisiei judeţene Mureş pentru stabilirea drepturilor de 'proprietate privată asupra terenurilor. Totodată, s-a dispus obligarea Comisiei locale de fond funciar Sovata să pună D. Mureşul în posesie cu imobilele validate prin Hotărârea nr. 713/2006.
Sentinţa civilă nr. 724/2008 a Judecătoriei Sighişoara a fost pusa în executare, tntocmindu-se procesul-verbal de predare primire silită a bunurilor imobile, încheiat la data de 10 decembrie 2009 de executorul judecătoresc F.
Bunurile pentru care se solicită despăgubiri constând în valoarea acestora sunt cele individualizate în Hotărârea nr. 713/2006 şi care au format obiectul executării silite demarate în temeiul sentinţei civile nr. 724/2008 pronunţată de Judecătoria Sighişoara, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 557/2008 a Tribunalului Mureş.
Aşadar, titlul de proprietate al pârâtului îl reprezintă Hotărârea nr. 713/2006 a Comisiei judeţene Mureş pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor, prin care au fost individualizete bunurile în discuţie şi validate anexele cu propunerea de admitere a cererii.
Acest titlu este definitiv, intrând în circuitul civil, astfel că la acest moment nu se mai poate discuta caracterul nelegal al punerii în posesie.
Drept urmare, contrar susţinerilor recurentului reclamant, în cauză nu operează o îmbogăţire fără. justă cauză, în concret fiind vorba despre o executare silită.
Cu privire la Decizia nr. 602 din 20 mai 2008 a Curţii Constituţionale prin care s-au declarat neconstituţionale prevederile art. 31 alin. (3), (4), (7), (8) și (9) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, Înalta Curte constată că nu este aplicabilă în cauza dedusă judecăţii, faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevăd că deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Or, la data pronunţării Deciziei nr 602 a Curţii Constituţionale, respectiv 20 mai 2008, situaţia imobilelor era definitiv stabilit prin finalizarea procedurii administrative, pârâtul fiind pus în posesie pentru prima dată la 3 aprilie 2007.
Aşadar, pârâtul avea deja un „bun", dreptul său de proprietate fiind protejat, de art. l din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În consecinţă, criticile recurentului reclamant sunt nefondate, iar instanţa de recurs va menţine raţionamentul instanţelor de fond şi apel, potrivit căruia In cauză nu operează o îmbogăţire fără justă cauză, din moment ce punerea în posesie a pârâtului are un temei legai.
De asemenea, este de reţinut şi împrejurarea că invocarea de către recurentui reclamant a faptului că bunurile aparţin domeniului public, nu este de natură a obliga pârâtul îa plata despăgubirilor.
A acorda reclamantului o sumă de bani, fie întemeiată pe despăgubire, fie pe o îmbogăţire tară justă cauză, presupune că bunurile imobile au ajuns In posesia pârâtului fără un titlu.
Or, aşa cum rezultă-din considerentele care precedă, punerea în posesie a avut la baza acte administrative şi hotărâri judecătoreşti intrate în circuitul civil, nedesfiinţate de vreo instanţă judecătorească.
Pretinsa apartenenţă la domeniul public reprezintă un aspect care nu mai poate fi pus în discuţie la acest moment, adică ulterior finalizării executării silite a hotărârii judecătoreşti.
În considerarea acestor argumente, care susţin caracterul nefondat al criticilor formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român prin A. prin B. Braşov - C. Mureş împotriva Deciziei nr. 268/A din data de 26 martie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publica,- astăzi 17 noiembrie 2015.