Territorial jurisdiction for challenging administrative compensation decisions issued by the national compensation commission for unlawfully expropriated property

Decizia nr. 2558/2015

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/3/2014, la data de 10 noiembrie 2014, contestatorii A. şi B. au formulat, în contradictoriu cu C., contestaţie împotriva Deciziei de validare parţială nr. 1620 din 13 august 2014 emisa de intimată, comunicată prin poştă la data de 08 octombrie 2014, considerând-o netemeinică şi nelegală, solicitând anularea ei şi obligarea intimatei la reanalizarea Dosarului nr. x/CC din 04 ianuarie 2006, constituit în baza Dispoziţiei nr. 263 din 28 aprilie 2005, emisă de primarul com. Plenjţa, jud. Dolj în favoarea contestatorilor.

În drept, contestatorii au invocat Legea nr. 165/2013.

Prin sentinţa civila nr. 278 din 03 martie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocata din oficiu, dispunându-se declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Dolj, secţia I civilă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele;

Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, In termen ele 30 de zile de la data comunicării.

Art. 3 pct. 4 lit. d) din acelaşi act normativ prevede că „în înţelesul prezentei legi, expresiile si termenii de mai jos au următoarele semnificaţii; entitatea învestită de lege: unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea "Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată."

Art. 4. din Legea nr. 165/2013 prevede că „dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...)."

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale menţionate în precedent, rezultă că entitatea la care fac trimitere dispoziţiile art. 35 nu este C. (pe rolul căreia nu se puteau afla cereri nesoluţionate la data intrării în vigoare a legii astfel cum prevăd dispoziţiile art. 4, având în vedere că a fost înfiinţată tocmai prin dispoziţiile art. 17 alin. (1) din acest act normativ), ci entitatea care a fost învestită cu soluţionarea notificării, care în cazul de faţă este Municipiul Craiova prin primarul Municipiului Craiova.

În susţinerea aceleiaşi interpretări este de menţionat şi faptul că an. 35 nu face referire la „entitatea emitentă" a deciziei de validare, ci la „entitate", precum şi că de fiecare dată când intenţia legiuitorului a fost de a stabili competenţa unei singure instanţe, a identificat-o prin denumire (ex: art. 18 şi 20 din Legea nr. 14/2003 „Tribunalul Bucureşti examinează cererile de înregistrare a partidelor politice"; art. 46 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 - Tribunalul Bucureşti judecă cererile de decădere din drepturile conferite de marcă). Indicarea unor criterii de determinare a instanţei competente (ex: sediu, domiciliu, locul situării imobilului) se impune numai în cazurile în care este necesară pentru identificarea acelei instanţe dintre mai multe care judecă acelaşi tip de cauze, cum este cazul contestaţiilor formulate împotriva deciziilor C.

O interpretare contrară ar conduce ia concluzia că potrivit Legii nr. 165/2013 soluţionarea tuturor contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de C., referitor ia imobilele de pe teritoriul întregii ţări ar reveni în competenţa unei singure instanţe, Tribunalul Bucureşti, probatoriul urmând a fi administrat în numeroase cazuri prin comisie rogatorie de către tribunalele de la locul imobilului, cu consecinţa temporizării actului de justiţie, finalitate ce este dificil de prezumat că ar putut fi urmărită de către legiuitor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, sub nr. x/3/2014, cu prim termen de judecată 24 septembrie 2015.

Prin Decizia civilă nr. 527 din 24 septembrie 2015, Tribunalul Dolj, secţia I civila, la rândul său, a decimat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţa, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Dolj a reţinut următoarele:

Art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România prevede că „entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (î) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica D. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a D.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1)".

Potrivit art. 34 din Legea nr. 165/2013 „dosarele înregistrate la Secretariatul E. vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului C. ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a D. şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite."

„Entitatea învestită de lege" este definită, prin enumerare, la art. 3 pct. 4 din aceeaşi lege, fiind menţionate mai multe structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:

,,a) Unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) Entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

c) Comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr, 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) Comisia judeţeană de fond funciar sauf după caz, Comisia de Fond Funciar Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;

f) D., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;

g) C., înfiinţată potrivit prezentei legi."

În speţă, contestatorii au obţinut Dispoziţia nr. 263 din 28 aprilie 2005 a Primăriei Pleniţa prin care s-a propus acordarea despăgubirilor pentru imobilul notificat din 2001, Dosarul fiind înregistrat sub nr. x/CC/2006.

Aşadar, faţă de stadiul procedurii - faza de emitere a titlului de despăgubire stabilit prin dispoziţia anterior menţionată, rezultă, în mod evident, că entitatea învestită de lege este cea menţionată la litera „g" din enumerarea structurilor cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, respectiv C., înfiinţată potrivit Legii nr. 165/2013, intimată care a şi fost chemată în judecată, în speţa de faţă, de către contestatori.

Art. 35 alin. (1) din actul normativ menţionat anterior statuează câ „deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării", iar, alin. (2) din aceeaşi lege, se prevede că „în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."

Din conţinutul articolelor de lege anterior menţionate se desprinde concluzia că Legea nr. 165/2013 se referă la două proceduri distincte: una care vizează cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentelor reglementări şi cu privire ia care trebuie a se emite decizie de admitere sau de respingere (art. 33) de către entitatea notificată, caz în care competenţa teritorială aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii respective (art. 35 alin, 1) şi una care are ca ipoteză existenţa unei decizii a entităţii notificate în sensul acordării de despăgubiri persoanei îndreptăţite şi înregistrarea, în acest sens, a dosarului la Secretariatul E. (art. 34), caz în care competenţa teritorială aparţine tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul Secretariatului E. (art. 35 alin. (1)).

În speţa de faţă este incidenţă ipoteza prevăzută de art. 34 din Legea nr. 165/2013, deoarece contestatorii, în contradictoriu cu C., au solicitat anularea Deciziei nr. 1620/2014 emisă de această comisie, prin care a fost validată doar parţial Dispoziţia nr. 263 din 28 aprilie 2005 a Primăriei Pleniţa, ceea ce înseamnă că procedura la entitatea notificată a fost finalizată.

Prin urmare, instanţa în circumscripţia căreia se afla entitatea notificată nu mai are nieîo competenţă de a se pronunţa în etapa în care se află în prezent procedura de acordare a despăgubirilor.

Textele legale citate anterior au caracter imperativ şi nu sunt susceptibile de o altă interpretare decât aceea a existenţei unor norme de competenţă teritorială exclusivă, incidente în acele categorii de litigii avute în vedere de legiuitor.

Competenţa teritorială exclusivă aparţine, în mod neechivoc, instanţei în a cărei circumscripţie se află sediul entităţii cu atribuţii în aplicarea legii, în speţă, pârâta avându-şi sediul în Municipiul Bucureşti, aspect pentru care tribunalul în a cărui circumscripţie se află sediul C. este Tribunalul Bucureşti.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţa, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:

a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, eu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;

f) D., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;

g) C., înfiinţată potrivit legii".

Se observă că instanţele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noţiunea de „entitate" folosită de legiuitor în conţinutul textului anterior citat.

Se reţine însă că, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de validare paitială nr. 1620 din 13 august 2014 emisă de C., astfel încât, rezultă cu evidenţă că, în cazul de faţă, entitatea la care se referă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut şi calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiaşi norme legale, litigiul de faţă este de competenţa (teritorială şi materială) a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii emitente.

Având în vedere că sediul C. pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul C., respectiv Tribunalul Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2015.