Territorial Competence for Reversal of Voluntary Execution: Debtor's Seat Versus Payment Location

Decizia nr. 2554/2015

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 27 octombrie 2011, sub nr. x/105/2011, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2.303 lei, actualizată la data plăţii efective în raport cu indicele de inflaţie, sumă reprezentând drepturi băneşti încasate fără drept cu titlu de prime de Paşti şi Crăciun.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 1725/2008 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/105/2008 a fost admisă acţiunea formulată de pârât şi societatea a fost obligată să îi plătească drepturi salariale cu titlu de prime de Paşti şi de Crăciun în sumă de 8.S00 lei brut Ulterior, prin Decizia civilă nr. 2156 din 24 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, s-a dispus reducerea sumelor acordate la suma de 5.781 lei brut.

Reclamanta a pus în executare voluntară sentinţa instanţei de fond, achitând pârâtului suma de 6.937 lei, la data de 20 august 2008.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 4041 alin. (3) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 189S din 21 martie 2012, Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reţinând că, prin Decizia nr. 5 din 12 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., publicată în M. Of. al României nr. 251 din 13 aprilie 2012, s~a statuat că judecătoria este instanţa competentă sa judece cererea privind întoarcerea executării silite, iar instanţa de executare nu ar putea fi decât judecătoria în raza căreia s-a realizat plata prin raportare la dispoziţiile art. 1104 alin. (3) C. civ. de la 1865. în lipsa imei convenţii între părţi în acest sens, respectiv la sediul societăţii debitoare, aflat în raza de competenţă a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 19 aprilie 2012, subnr. x/299/2012.

La termenul din data de 19 iulie 2012, reclamanta a precizat că înţelege să îşi modifice temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, indicând art. 256 C. muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 17932 din 11 octombrie 2012, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în raport de prevederile art. 266 C. muncii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunaiuiui Bucureşti, secţia a VlIl-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 21 decembrie 2012, sub nr. x/3/2012.

Printr-o nouă cerere precizatoare depusă la dosar la 10 martie 2014, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că temeiul de drept al acţiunii este art. 404 C. proc. civ., menţionând că această precizare se impune în lumina Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie date în recursul în interesul Legii nr. 5 din 12 martie 2012, precum şi a practicii judiciare a instanţei supreme (invocând în acest sens Decizia nr. 6725 din 01 noiembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/299/2012).

Totodată, reclamanta a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, solicitând declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

La termenul de judecată de la 10 martie 2014, Tribunalul Bucureşti a pus în vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar dovada locului plăţii voluntare a cărei restituire o solicită, în vederea soluţionării excepţiei de necompetenţă materială invocată.

Prin cererea depusă la dosar la data de 03 aprilie 2014 reclamanta a solicitat să se ia act că pârâtului i s-a achitat în mod voluntar suma de 6.937 lei în contul pe care acesta îl avea deschis la SC C. SA, cu sediul în Bucureşti, sector 5.

Prin încheierea din data de 07 aprilie 2014, Tribunalul Bucureşti, constatând lipsa de procedură cu pârâtul, în temeiul dispoziţiilor art. 85 raportat la art 107 C. proc. civ., a dispus amânarea cauzei pentru citarea acestuia la adresa indicată în dosarul Judecătoriei sectorului 1, cu copie a înscrisurilor depuse de reclamantă şi cu menţiunea de a face dovada locului plăţii voluntare.

Prin încheierea din 19 mai 2014, constatând că deşi reclamanta a fost citată eu menţiunea de a face dovada locului plăţii voluntare, nu s~a conformat dispoziţiilor instanţei stabilite prin încheierea din data de 07 aprilie 2014, respectiv de a face dovada locului plăţii voluntare, Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 1551 C. proc. civ.

Împotriva încheierilor din 07 aprilie 2014 şi 19 mai 2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2012, la data de 17 iunie 2014, reclamanta SC A. SA a declarat recurs, în termen legal, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 01 iulie 2014.

Prin Decizia civilă nr. 5192 din 5 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă SC A. SA împotriva încheierii din 19 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2012, în contradictoriu cu intimatul-pârât Toma Tudor, a casat încheierea recurată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii. A respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva încheierii din data de 07 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2012.

Cauza a fost reînregîstraiă pe rohd Tribunalului Bucureşti la data de 13 februarie 2015 şi prin sentinţa civilă nr. 3346 din 06 aprilie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, în raport de Decizia nr. nr. 5 din 12 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) din C. proc. civ. şi de faptul că executarea voluntară s-a făcut prin virarea sumei în contul pârâtului pe care acesta ÎI avea deschis la SC C. SA, cu sediul în sectorul 5.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti la data de 3 august 2015, sub acelaşi nr. x/3/2012.

Prin sentinţa civilă nr. 6411 din 17 septembrie 2015, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea. Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a decide,

Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1725 din 10 iunie 2008 pronunţată în Dosarul nr. x/105/2008, Tribunalul Prahova a dispus, printre altele, obligarea reclamantei din prezenta cauză la plata unor drepturi salariale, cu titlu de prime de Paşte şi de Crăciun, în sumă de câte 8.800 lei brut pentru fiecare dintre reclamanţii angajaţi ai acesteia, între aceştia figurând şi pârâtul din prezenta cauză. Ulterior, în recurs, prin Decizia civilă nr. 2156 din 24.10,2008 pronunţată în Dosarul nr. x/105/2008 (filele 6-8, Dosar Tribunalul Prahova nr. x/105/2011), Curtea de Apel Ploieşti a dispus modificarea sentinţei menţionate, în sensul că a redus reducerea sumei acordate de la suma de 8.800 lei brut la suma de 5.781 lei brut.

Aşa cum rezultă din statele de plată depuse la dosar (fila 16, Dosar Tribunalul Prahova nr. x/105/2011), precum şt din precizările formulate la data de 3 aprilie 2014 (fila 20, Dosar Tribunalul Bucureşti nr. x/3/2012), în luna august 2008, reclamanta a achitat în mod voluntar pârâtului suma de 6.937 lei în contul pe care acesta îl avea deschis la SC C. SA, cu sediul în Bucureşti, sectorul 5, obiectul prezentei cauze constând în suma de 2.303 lei reprezentând diferenţa dintre suma achitată în mod voluntar în luna august 2008 şi cea stabilită în mod irevocabil la data de 24 octombrie 2008, prin Decizia civilă nr. 2156 din 24 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/105/2008.

Faţă de această situaţie de fapt prezentată, s~a apreciat că, din punct material, competenţa de soluţionare a prezentei cauze nu poate aparţine decât judecătoriei, întrucât suma de bani solicitată a-i fi restituită a fost plătită de reclamantă în executarea unei hotărâri judecătoreşti, astfel că suntem în prezenţa unei cereri de întoarcere a executării întemeiată pe dispoziţiile art. 4041 - art. 4043 C. proc. civ. Temeiul acestei argumentaţii îl constituie modalitatea de reglementare a instituţiei întoarcerii executării, care face obiectul Secţiunii a VI-a - „întoarcerea executării" (art. 404 - art. 4041) şi care se află poziţionată în C. proc. civ. în Cartea a V-a - „Despre executarea silită", cap. I - „Dispoziţii generale". Astfel, potrivit primului articol al acestui capitol (art. 3711 alin. (1)), „Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt. titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie", iar potrivit art. 3791, „în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept Dispoziţiile art 4041 - 4043 sunt aplicabile", ceea ce înseamnă că indiferent de modalitatea aleasă de debitor de aducere Ia îndeplinire a obligaţiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un ait titlu executoriu, fie printr-o executare de bunăvoie, fie printr-o executare silită, restituirea sumelor achitate în plus în baza unor astfel de titluri se realizează pe calea întoarcerii executării ce constituie, deci, sediul materiei.

Apoi, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a reţinut că, din punct teritorial, competenţa de soluţionare a prezentei cauze este stabilită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. („instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel"), or, în cauză, efectuându-se către debitor o plată benevolă prin virament bancar, nu prezintă relevanţă locul instituţiei bancare îa care pârâtul-creditor deţine cotitul aferent, care se află, într-adevăr, în sectorul 5, ci locul unde reclamanta - debitoare a efectuat plata menţionată, adică la sediul acesteia, respectiv în Bucureşti, sectorul 1, acolo unde de aitfel s-ar fi realizat plata şi în condiţiile existenţei uneî executări silite care să fi fost pornita împotriva acesteia.

Pe cale de consecinţă, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei acţiuni în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte va reţine că, în cauză, competenţa soluţionării cererii deduse judecăţii revine Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, pentru considerentele ce succed:

Obiectul litigiului dedus judecăţii constă în întoarcerea executării sentinţei civile nr. 1725 din 10 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Prahova, şi restabilirea situaţiei anterioare, prin obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2.303 lei, actualizată cu indicele de inflaţie, ca urmare a executării voluntare la care a procedat reclamanta în data de 20 august 2008.

Prin Decizia nr. 2156 din 24 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/105/2008, a fost admis recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva sentinţei civile nr. 1725 din 10 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Prahova, care a fost modificată, în sensul reducerii sumei acordate de prima instanţă reclamantului Toma Tudor şi alţii,de la 8.800 lei la 5,871 lei brut, tara a se dispune şi restabilirea situaţiei anterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 4041 alin. (1) C. proc. civ., m toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu, persoana interesată are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare.

Totodată, conform prevederilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., în situaţia în care nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în condiţiile alin. (1) şi alin. (2) al textului de lege menţionat, persoana interesată o va putea solicita instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, pe calea unei acţiuni separate.

Prin Decizia nr. 5 din 12 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., publicată în M. Of. al României nr. 251 din 13 aprilie 2012, s-a statuat că judecătoria este instanţa competentă să judece cererea privind întoarcerea executării silite, reţinându-se că, în aplicarea art. 4042 alin. (3) C. proc. civ., cel interesat solicită restabilirea situaţiei anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct. Or „în condiţiile în care sediul materiei este cuprins în cartea a V-a "Despre executarea silită", secţiunea a Vll-a "întoarcerea executării", se apreciază că natura juridică a întoarcerii executării - astfel cum a fost definită atât în doctrină, cât şi în literatura de specialitate, dar şi în practica judiciară - "de executare silită în sens invers" determină şi instanţa competentă pentru soluţionarea ei în acest caz, şi anume instanţa de executare - judecătoria, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.

Sub un prim aspect, Înalta Curte menţionează că Decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunţată în recurs în interesul legii, statuează care este instanţa competentă să soluţioneze cererea, de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare, din perspectiva competenţei materiale, respectiv judecătoria.

Or, în speţă, se pune şi problema determinării judecătoriei competente teritorial să soluţioneze o asemenea cerere.

Astfel, se constată că, în funcţie de ipotezele reglementate de art. 4042 C. proc. civ., judecătoria competentă din punct de vedere teritorial se determină, în mod concret, prin aplicarea dispoziţiilor art. 373 alin. (2) din aceiaşi act normativ.

În speţă, întoarcerea executării silite nu a fost dispusă prin hotărârea judecătorească ce a desfiinţat titlul executoriu, astfel că se solicita, într-un proces distinct, dispunerea acestei măsuri.

Or, instanţa de executare, din perspectiva art. 4042 alin. (3) C. proc. civ. este judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază reclamanta-debitoare iniţială.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 5 din 12 martie 2012, pronunţată în recurs în interesul legii s-a mai statuat că întoarcerea executării reprezintă o modalitate de "reluare a drumului executării", o "contestaţie specială la executare" şi, respectiv, o modalitate de realizare a unor drepturi patrimoniale derivând din desfiinţarea titlului executoriu.

Potrivit art. 3711 alin. (1) C. proc. civ., „obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie."

Alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă legea nu prevede altfel."

Art 3711 face parte din Secţiunea I ("Scopul şi obiectul executării silite"), cap. I ("Dispoziţii generale"), Cartea a V-a ("Despre executarea silită").

După cura se observă, prima ipoteză pe care legiuitorul a avut-o în vedere în materia punerii in executare a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii este aceea a executării benevole de către debitorul în sarcina căruia s-a instituit o anumită obligaţie, executarea silită fiind tratată ca o ipoteză subsidiară, în care creditorul se vede nevoit să apeleze la forţa de constrângere a statului.

Raportând dispoziţiile art. 3711 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. la art. 4041-4042 C. proc. civ., se constată că debitorul care şi-a executat voluntar obligaţia beneficiază de acelaşi mijloc procesual, precum debitorul care a fost supus executării silite în situaţia în care debitul devine creanţă, iar raportul juridic obligaţional se inversează ca urmare a desfiinţării titlului executoriu sau a actelor de executare.

De altfel, legiuitorul a creat instituţia întoarcerii executării silite tocmai pentru a pune la dispoziţia fostului debitor, devenit creditor, un mijloc mai facil, cu o procedură de judecată ce presupune celeritate, pentru ca acesta să nu fie nevoit a apela la procedura mai anevoioasă a unei acţiuni pe dreptul comun în scopul restabilirii situaţiei anterioare şi al recuperării prestaţiei efectuate către creditorul devenit, la rândul său, debitor.

Însă, în cazul întoarcerii executării ca urmare a plaţii efectuate benevol de către debitorul iniţial, competenţa de soluţionare a unei astfel de cauze se stabileşte în funcţie de calitatea părţilor din raportul juridic obligaţional iniţial, deoarece declanşarea executării benevole de către debitorul în sarcina căruia s-a instituit o anumită obligaţie dă naştere unui raport juridic procesual între creditorul urmăritor, în speţă pârâtul Toma Tudor, şi debitorul urmărit, respectiv reclamanta SC A. SA, care nu se stinge decât în momentul în care, cu respectarea legalităţii, se restabilesc drepturile încălcate.

Cura, în speţă, debitoarea iniţială SC A. SA, devenită creditoare, nu deţine, formal, im titlu executoriu pentru obţinerea restituirii sumelor poprite, ci trebuie să şi-l constituie în procesul pendinte, rezultă că instanţa competentă teritorial, conform art. 373 alin. (2) şi art. 4042 alin. (3) C. proc. civ. este Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, ca instanţă în a cărei circumscripţie îşi are sediul debitoarea iniţială din litigiul pendinte.

Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în fond a litigiului dedus judecăţii în răvoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2015.