Expropriation compensation quashed and remanded for valuation as of expropriation date, not expert report date.

Decizia nr. 2502/2015

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 iunie 2009, sub nr. x/3/2009, reclamanţii A. și B. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin CN C. SA, să se stabilească cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru suprafeţele de teren expropriate, necesare construcţiei autostrăzii Bucureşti-Braşov.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că înţeleg să conteste cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 57 din 15 aprilie 2009, in valoare de 7.586.47 lei, pentru suprafaţa expropriată de 476 mp. Astfel, reclamanţii sunt proprietarii unui teren de 10.000 mp situat pe teritoriul administrativ al com. Snagov, judeţul Ilfov, care este afectat de constructia autostrăzii Bucureşti - Braşov, fiind necesară exproprierea unei părţi din acesta. În data de 13 martie 2008 prin H.G. nr. 244, in anexa acesteia, la poziţia 1441, s-a prevăzut ca suprafaţa de teren necesară a fi expropriată din suprafaţa totală de 10.000 mp este de 4.473 mp (resturile suprafeţelor de teren ce rămâneau in continuare in proprietatea reclamanţilor erau de 4.726 mp și 801 mp). Cu privire la aceasta suprafaţă, reclamanţii s-au prezentat la lucrările Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituita la nivelul Consiliului Local Snagov, au depus cererea din 18 aprilie 2008 si au semnat procesul-verbal prin care au arătat ca nu sunt de acord cu valoarea despăgubirii propuse in cuantum de 83.448.83 lei. În baza H.G. nr. 244/2008, a cererii depuse si a procesului-verbal, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a emis Hotărârea nr. 4 din 30 iunie 2008 prin care a dispus respingerea exproprierii si acordarea de despăgubiri, efectuarea unei noi documentaţii cadastrale provizorii şi a unei noi evaluări de despăgubire pe considerentul ca proiectul tehnic al autostrăzii a fost modificat, iar vechea documentaţie nu mai este conformă cu noua limită de expropriere.

Prin anexa la H.G. nr. 181/2009, poziţia nr. 3458, s-a prevăzut că suprafaţa de teren necesară a fi expropriată din suprafaţa totală de 801 mp este de 476 mp. Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 57 din 5 aprilie 2009 s-a dispus exproprierea suprafeţei de 476 mp, pentru o despăgubire de 7.586,47 lei.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Prin cererea conexă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ si fiscal, la data de 13 iulie 2010, sub nr. x/3/2010, reclamanţii A. și B. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman reprezentat prin CN C. SA să se dispună: 1. anularea în parte, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor cuvenite, a Hotărârii nr. 101 din 30 aprilie 2010, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local al com. Snagov, judeţul Ilfov; 2. obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru exproprierea terenului in suprafaţă de 4.268 mp, situat în com. Snagov, jud. Ilfov, după cum urmează: obligarea pârâtului la plata sumei de 128.040 euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru trecerea in proprietatea Statului Român a imobilului expropriat si obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit ca urmare a rezultării unui rest de teren inutilizabil prin exproprierea suprafeţei de 4.268 mp, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin Hotărârea nr. 101 din 30 aprilie 2010 s-a stabilit despăgubirea pentru exproprierea - prin dezmembrarea unei a două suprafeţe din întregul imobil de 10.000 mp - și a suprafeţei de 4.268 mp. Astfel, s-a dezmembrat, fiind expropriată (pe lângă suprafaţa de 476 mp) și suprafaţa de 4.268 mp. În octombrie 2009, raportul de evaluare întocmit de către expropriator, pe baza căruia s-a stabilit despăgubirea de 97.218 lei, pentru suprafaţa expropriată de 4.268 mp, nu a ţinut cont de valoarea reală, de piaţă, a imobilului expropriat, nici de restul de proprietate rămas in proprietatea reclamanţilor.

În drept au fost invocate disp. art. 4, art. 9 și art. 10 din Legea nr. 198/2004, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Liberaţilor Fundamentale, art. 44 alin. (3) din Constituţia României.

La data de 20 decembrie 2011, reclamanţii au formulat cerere completatoare a acţiunii conexe solicitând obligarea pârâtului la plata prejudiciului pe care l-au suferit prin lipsa de folosinţă pentru suprafaţa dezmembrată rămasă în proprietatea lor, de 4.931 mp, având in vedere că nu au cale de acces la aceasta.

Reclamanţii au solicitat să se facă aplicarea art. 1385 alin. (3) şi art. 1386 alin. (3) C. civ., considerând că prejudiciul pe care îl suferă are un caracter de continuitate şi să fie obligat pârâtul la plata unei chirii lunare, începând cu data de 30 aprilie 2010.

La termenul din 21 februarie 2012, instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale invocate de pârât, pentru considerentele menţionate în respectiva încheiere de şedinţă.

Instanţa a administrat, la solicitarea parţilor, proba cu înscrisuri, proba cu expertiză tehnică topografică (raportul întocmit de comisia de experţi compusă din experţii D., E. și F. fiind depus la filele 171-184, vol. I) si proba cu expertiză tehnică evaluatorie (raportul de expertiză întocmit de comisia de experţi compusă din G., H. și I. fiind depus la filele 1-30, vol. II).

Prin sentinţa civilă nr. 1448 din 06 iulie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială din 5 aprilie 2013, a admis in parte cererea principală formulată de reclamanţii A. și B., in contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin CN C. SA, a admis in parte cererea conexă, a modificat Hotărârea nr. 57 din 15 aprilie 2009 emisă de CN C. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 476 mp, situat în Snagov, jud. Ilfov, la suma de 14.250 euro (in echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plaţii), a modificat Hotărârea nr. 101 din 30 aprilie 2010, emisa de CN C. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul ca a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea terenului in suprafaţă de 4.268 mp. situat în Snagov, jud. Ilfov, la suma de 30.200 euro (în echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din data plăţii) si 2.528 lei, a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate şi a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 4.715,12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea soluţiei sale, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din Încheierea nr. 136049 din 03 decembrie 2009 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, reclamanţii au fost titularii dreptului de proprietate asupra terenului in suprafaţă de 10.000 mp, situat în Snagov, jud. Ilfov si înscris în C.F.

Prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 au fost declarate ca fiind de utilitate publică toate lucrările de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean si local, expropriator fiind statul roman pentru drumurile de interes naţional, judeţele pentru drumurile de interes judeţean si municipiile, oraşele si comunele pentru drumurile de interes local.

Suprafeţele de 476 mp și 4.268 mp din imobilul proprietatea reclamanţilor au fost incluse in H.G. nr. 1546 din 14 noiembrie 2006, astfel cum a fost modificată şi completată prin H.G. nr. 812 din 25 iulie 2007, H.G. nr. 244din 05 martie 2007 și H.G. nr. 181 din 25 februarie 2009, privind declanşarea procedurilor de exprop riere a imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică “Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti-Ploieşti, pe teritoriul localităţilor Moara Vlasiei, Snagov, Stefanesti de Jos, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghita, Draganesti, Rafov, Dumbrava, Berceni, Barcaneşti si Ploiesti”.

În temeiul art. 5 alin. (1) (4) din H.G. nr. 434/2009, au fost întocmite procesele-verbale din 01 aprilie 2009 şi din 28 aprilie 2010, în cuprinsul cărora s-a consemnat că reclamanţii nu s-au prezentat pentru a-şi exprima poziţia cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse de expropriator.

Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 57 din 15 aprilie 2009 emisă de CN C. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Judeţul Ilfov - Consiliul Local al com. Snagov, s-a dispus exproprierea terenului în suprafaţă de 476 mp, situat în com. Snagov, jud. Ilfov, proprietatea reclamanţilor şi acordarea de despăgubiri in cuantum de 7.586.47 lei, conform raportului de evaluare.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 101 din 30 aprilie 2010, emisă tot de CN C. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, judeţul Ilfov, s-a mai dispus exproprierea unei suprafeţe de 4.268 mp, din terenul proprietatea reclamanţilor, situat in com. Snagov, jud. Ilfov. Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit de către expropriator la suma de 97.218 lei.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004 rezultă că expropriatul poate solicita instanţelor judecătoreşti competente stabilirea dreptului la despăgubire sau poate contesta cuantumul despăgubirii consemnate, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.

Terenurile expropriate au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de experţii D., E. și F., stabilindu-se ca acestea au suprafaţa totală de 4.744 mp şi că terenul rămas in proprietatea reclamanţilor este format din două parcele: în suprafaţă de 325 mp, cu formă triunghiulară neadecvată şi cu accesul prin DE 368 şi parcela, în suprafaţă de 4931 mp, fără posibilitate de acces.

Prin raportul de expertiză tehnică evaluatorie întocmit de experţii G., H. și I., valoarea de piaţă a celor două terenuri, la data întocmirii acestuia, a fost stabilită la suma de 30.200 euro, pentru terenul in suprafaţă de 4.268 mp, ce a făcut obiectul Hotărârii nr. 101 din 30 aprilie 2010 şi respectiv, la suma de 7.100 euro, pentru terenul în suprafaţă de 476 mp, expropriat prin Hotărârea nr. 57 din 15 aprilie 2009.

Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii a fost avută în vedere valoarea de circulaţie a terenurilor stabilita in raport de data întocmirii raportului de expertiza, astfel cum prevăd in mod expres dispoziţiile art. 26 din Legea 33/1994.

Totodată, in raportul de expertiza evaluatorie s-a reţinut ca parcela in suprafaţa de 325 mp, este inclusă in intravilanul comunei Snagov, conform adresei din 26 martie 2012 a Primăriei com. Snagov, iar potrivit prevederilor H.G. nr. 43/1997 se situează in zona de protecţie a autostrăzii in curs de execuţie, astfel că este neconstruibilă şi poate avea doar folosinţa de spaţiu verde cu valoare asimilată terenurilor din extravilan, a suferit o diminuare a valorii de circulaţie de 7.150 euro.

Cu privire la parcela in suprafaţă de 4931 mp, teren extravilan, experţii evaluatori au arătat că a suferit o diminuare a valorii, până la data întocmirii raportului, egală cu contravaloarea lipsei de folosinţă, respectiv 2.528 lei, întrucât nu are acces direct pentru a fi folosit în scopul destinaţiei acestuia, iar pentru a fi exploatat în scop agricol este necesar a se întocmi proiectul de către CN C. SA cu sistematizarea zonei, prin crearea de drumuri de acces către loturile de teren agricol a proprietarilor din zona respectivă. Rezultă, aşadar, că terenul agricol nu a suferit o diminuare a valorii sale, ci că prejudiciul suferit de reclamanţi este cauzat de imposibilitatea acestora de a folosi acest teren, pentru că nu are acces la calea publică.

Ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care obligă instanţa ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor să fie avute în vedere şi daunele aduse proprietarilor prin expropriere, pârâtul a fost obligat si la plata sumelor de 7.150 euro, aferentă scăderii valorii terenului în suprafaţă de 325 mp rămas in proprietatea reclamanţilor, şi de 2.528 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului de 4.931 mp, de la data de 30 aprilie 2010 şi până la data întocmirii raportului de expertiză evaluatorie.

Referitor la despăgubirile reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, ulterioare datei întocmirii raportului de expertiză evaluatorii, instanţa a constatat pe de o parte, că art. 1385 alin. (3) și art. 1386 alin. (3) din N.C.C. nu sunt aplicabile in cauză faţă de dispoziţiile art. 223 din Legea nr. 71/2011 şi de data introducerii acţiunilor, iar pe de altă parte că acest prejudiciu nu are caracter cert pentru că nu se cunoaşte data când terenul va putea fi folosit potrivit destinaţiei sale, astfel că la acest moment nu se poate determina întinderea prejudiciului deoarece evaluarea acestuia, făcută prin raportul de expertiză, depinde de anumite elemente variabile în timp.

De asemenea, ţinând seama de dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora in cazul in care expropriatorul cere exproprierea numai a unei parţi din teren sau din construcţie, iar expropriatul cere exproprierea totală, instanţa a respins solicitarea privind exproprierea totală a terenului întrucât din expertizele efectuate în cauză nu a rezultat imposibilitatea totală a exploatării terenului şi, ca atare, nici necesitatea exproprierii întregii suprafeţe de 10.000 mp. Faptul că, din cauza dimensiunilor si poziţionării, suprafeţele de teren rămase in proprietatea reclamanţilor prezintă anumite incoveniente in exploatare sau implică o diminuare a valorii in caz de înstrăinare nu reprezintă elemente care, prin ele insele, să ducă la necesitatea exploatării totale a acestui teren.

Întrucât diferenţa dintre despăgubirile propuse de expropriator și cele determinate prin raportul de expertiză efectuat in cauză este substanţială, instanţa, in temeiul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, a admis în parte atât cererea principală cât şi cererea conexă şi a modificat Hotărârea nr. 57 din 15 aprilie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Ilfov, com. Snagov, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 14.250 euro cu titlu de despăgubire pentru exproprierea terenului in suprafaţă de 476 mp şi Hotărârea nr. 101 din 30 aprilie 2010 emisă de aceeaşi comisie, obligându-l pe pârât să plătească reclamanţilor suma de 30.200 euro şi 2.528 lei, cu titlu de despăgubire pentru terenul in suprafaţă de 3.582 mp.

În temeiul disp. art. 274 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a pârâtului, instanţa l-a obligat la plata parţială a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanţi in cuantum de 4.715.12 lei (115,12 lei reprezintă cheltuieli cu trimiterea înscrisurilor la dosar, 2.600 lei, parţial onorariu avocaţial, conform chitanţelor din 12 februarie 2010 și din 02 mai 2012 și 2.000 lei, parţial, onorariu aferent celor două expertize efectuate in cauză; nu au fost acordate cheltuielile de transport întrucât nu se poate stabili dacă acestea au fost efectiv utilizate în cauză).

Împotriva sentinţei instanţei de fond şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 05 aprilie 2013 au declarat apel reclamanţii A. si B.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel şi pârâtul Statul Român prin CN C. SA.

Prin Decizia civilă nr. 439/A din 16 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins apelurile declarate în cauză.

În motivarea soluţiei sale, instanţa a reţinut următoarele considerente:

Apelanţii reclamanţi critică nefondat soluţia primei instanţe în sensul că trebuia să fi dispus prima instanţă exproprierea întregului teren proprietate acestora, de 10.000 mp, din care fac parte suprafeţele expropriate, de 476 mp şi 4.268 mp extravilan.

Prima instanţă a determinat corect si legal că nu se impunea exproprierea totală pretinsă de reclamanţi, suprafeţele de teren rămase in proprietatea reclamanţilor după exproprierea parţială (325 mp si respectiv 4.931 mp) nefiind inutilizabile cum susţin apelanţii, ci, tocmai, pentru prejudiciul rezultat din exproprierea parţială, fiind determinate de prima instanţă despăgubirile de 7.150 euro de plătit in echivalent, lei, reprezentând valoarea cu care a fost diminuat definitiv, ca urmare a exproprierii parţiale ce a dat naştere servituţii prevăzute de art. 17 din O.U.G. nr. 43/1997, preţul terenului de 325 mp, si respectiv de 2.528 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă temporare a terenului de 4.931 mp, pe anii 2010-2012, datorate de expropriator pentru că până la finalizarea autostrăzii îi pune pe reclamanţi în imposibilitate de a folosi acest teren arabil de 4.931 mp conform destinaţiei sale agricole (imposibilitate temporară cauzată de timpul scurs pana la finalizarea autostrăzii când administratorul drumului va realiza calea de acces a acestei suprafeţe de 4.931 mp, la autostrada).

Curtea a reţinut, cu referire la suprafaţa menţionată de 325 mp rămasă în proprietatea reclamanţilor ca urmare a exproprierii legale parţiale, că aceasta nu este inutilizabilă, ci are o utilizare restrânsă de servitutea instituită de art. 17 din O.G. nr. 43/1997, iar această utilizare restrânsă a fost compensată just si legal de prima instanţă prin stabilirea despăgubirii de 7.150 euro de plătit in echivalent, lei la data plăţii, stabilită pe baza opiniei majoritare din raportul comisiei de experţi.

Nici terenul de 4.931 mp nu este inutilizabil, ci starea temporară a imposibilităţii de utilizare a sa conform destinaţiei agricole, cauzată de lipsa temporară a caii de acces la autostradă, ce încetează la finalizarea autostrăzii, a fost luată in considerare de prima instanţă la stabilirea despăgubirii juste si legale pentru prejudiciul cauzat acestei suprafeţe de teren prin exproprierea parţială a proprietăţii reclamanţilor, prejudiciu reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului 4.931 mp.

Curtea a reţinut că prejudiciul cauzat reclamanţilor pentru exproprierea parţială, cu privire la suprafaţa neexpropriată de 325 mp, rămasă în proprietatea reclamanţilor, a fost corect şi legal determinată de prima instanţă pe baza opiniei majoritare din expertiza evaluatorie realizată la aceasta de comisia de experţi, la valoarea de 7.150 euro acordată prin sentinţa primei instanţe, aşa cum a fost îndreptată de Tribunal, această valoare de prejudiciu de 7.150 euro reprezentând, conform expertizei, diminuarea valorii de circulaţie a suprafeţei reclamanţilor de 325 mp intravilan care are acces de pe DE.386, dar se situează în zona de protecţie a autostrăzii în curs de execuţie, fiind astfel supusă servituţii de protecţie prevăzută de art. 17 din O.G. nr. 43/1997.

Astfel, pe baza expertizei şi înscrisurilor cauzei, prejudiciul de 7.150 euro, reprezentând prejudiciul cauzat prin diminuarea preţului suprafeţei de 325 mp teren intravilan rămas în proprietatea reclamanţilor, a fost cumulat de prima instanţă cu preţul suprafeţei expropriate de 476 mp intravilan, determinat de comisia de experţi la 7.100 euro la data acelei expertize din mai 2012.

Despăgubirea de 7.150 euro reprezentând prejudiciul cauzat reclamanţilor pentru suprafaţa de 325 mp rămasă în proprietatea acestora, ca urmare a exproprierii parţiale, reprezintă o despăgubire justă şi reală ce permite reclamanţilor să cumuleze această sumă, reprezentând diminuare preţ cu exploatarea acestei suprafeţe de 325 mp la valoarea astfel diminuată de servitutea stabilită de art. 17 din O.G. nr. 43/1997 (servitute ce le poate permite însă reclamanţilor exploatarea prin închirierea acestui teren de 325 mp pentru amplasarea de panouri publicitare sau eventual pentru amenajarea de parcări acceptate de administratorul drumului) sau cu vânzarea ei la preţul diminuat de acea servitute.

S-au considerat a fi nefondate şi susţinerile apelanţilor în sensul că prejudiciul determinat de prima instanţă ca rezultat din exproprierea parţială (7.150 euro diminuare a preţului pentru suprafaţa de 325 mp şi 2.528 lei prejudiciu rezultat din lipsa de folosinţă pentru suprafaţa de 4.931 mp până la data expertizei de la prima instanţă, mai 2012) ar fi greşit deoarece ar fi mai mic decât prejudiciul cauzat real.

Curtea a reţinut valoarea acestui prejudiciu de 2.528 lei determinată pe baza raportului comisiei de experţi de la prima instanţă, deoarece comisia de experţi din apel, deşi a folosit acelaşi mod de calcul, a stabilit o valoare mai mică a acestui prejudiciu chiar luând în considerare şi întinderea lui şi pe anul 2013, când a fost realizată expertiza în apel, decât valoarea stabilită de comisia de experţi de la prima instanţă, astfel că apelanţilor - reclamanţi nu li se poate crea o situaţie mai grea în propria cale de atac.

Este real că administratorul autostrăzii este cel în sarcina căruia cade obligaţia de a asigura calea de acces, prin amenajarea autostrăzii, dar această asigurare a accesului nu se poate considera nejustificat că nu se va realiza vreodată, pentru ca prejudiciul să fie considerat continuu cum susţin apelanţii - reclamanţi. Oricum, la data pronunţării sentinţei, prima instanţă nu avea niciun motiv să considere că obligaţia nu se va îndeplini vreodată de administratorul drumului, pentru a considera incident vreun prejudiciu continuu, în sensul că terenul de 4.931 mp nu va avea asigurat de pârât niciodată accesul la un drum public-autostrada pentru crearea căreia s-au realizat exproprierile de terenuri din zonă, iar probele reclamanţilor din apel nu susţin că accesul nu s-ar realiza.

Curtea a apreciat ca fiind nefondată solicitarea reclamanţilor în sensul că, valoarea despăgubirilor trebuia să fie stabilită, în principal la 250 euro/mp, în subsidiar la 50 de euro/mp sau minim 24 euro/mp. Astfel, atât comisia de experţi evaluatori de la prima instanţă, cât şi comisia de experţi evaluatori de la instanţa de apel au constatat că lucrările specifice investiţiei nu au fost nici măcar demarate, existând doar Hotărârea Consiliului Local Snagov din ianuarie 2011 de a realiza în viitor un asemenea complex balnear si de agrement dacă disponibilităţile i-o vor permite. Tot astfel, faptul susţinut de apelanţi că zona in care se afla cele 2 loturi de teren expropriate fusese inclusă, anterior exproprierii pentru crearea autostrăzii, asupra terenului reclamanţilor de 10.000 mp, in categoria "terenuri pentru construcţii si amenajări" este irelevant, de vreme ce despăgubirea legală cuvenită reclamanţilor cuprinde preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel cu cele două suprafeţe expropriate, apreciat de instanţă pe baza raportului comisiei de experţi evaluatori, astfel încât să nu fie mai mare decât cererea reclamanţilor şi mai mic decât oferta expropriatorului, în condiţiile în care apelanţii-reclamanţi nu au formulat vreo obiecţiune asupra expertizelor cu privire la neluarea în considerare a specificului terenurilor expropriate în această privinţă în aplicarea de corecţii.

Nefondat susţin apelanţii - reclamanţi că valoarea de circulaţie acordată de prima instanţă nu este corectă în sensul că i-ar dezavantaja, iar valoarea de 250 euro/mp invocată de ei nu este susţinută de niciunul din mijloacele de probă administrate în cauză. Nici măcar adresa depusă de aceştia, emisă de SC J. SRL la data de 30 mai 2012, cu o ofertă de 150 euro/mp pentru reclamanţi dacă ar deţine suprafeţe de teren de minim 3000 mp, nu susţine valoarea de 250 euro/mp pretinsă de apelanţii reclamanţi ca preţ (pe lângă faptul că adresa nu poate fi reţinută pentru că nu se încadrează dispoziţiilor legale referitoare la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel cu cele expropriate, reprezentând un înscris pro causa al reclamanţilor în mod vădit, după data exproprierii intervenite în anul 2009, de vreme ce însăşi SC J.

SRL ar fi fost expropriată dacă ar fi deţinut în locul reclamanţilor terenul acestora aflat în zona de realizare a autostrăzii de utilitate publică şi ea nu ar fi putut cumpăra, după exproprierea din anul 2009, abia în anul 2012, terenul reclamanţilor necesar autostrăzii care fusese astfel deja expropriat). Referitor la valoarea de 50 de euro/mp pe care au indicat-o reclamanţii drept valoare posibilă de a fi luată in calcul la stabilirea despăgubirilor, la dosarul primei instanţe se regăsesc 2 contracte de vânzare-cumpărare în acest sens (filele 285-292 vol. 1 Dosar Tribunal nr. x/3/2009), dar nu se poate reţine că valoarea de 50 euro/mp ar fi o valoare obişnuită cu care s-ar vinde teren în zona respectivă pentru că instanţei nu-i este legal permis să ia direct preturi din oarecare contracte.

Legea nr. 33/1994 prevede că determinarea preţului obişnuit este aceea rezultată prin aplicarea corecţiilor de experţii din comisia de specialitate, corecţii care, cum rezultă din raportul comisiei de la prima instanţă, ţin de mai mulţi indicatori, între care şi cei daţi de amplasare, cei daţi de condiţiile de vânzare datorate crizei economice sau cei daţi de utilităţi, comisia de experţi în opinia majoritară selectând comparabile suficiente şi aplicând corecţii în variantele de expertiză de la filele 6-7 vol. 2 Dosar Tribunal nr. x/3/2009.

De altfel, contractul depus de reclamanţi în copie la filele 249-253 vol. 1 Dosar Tribunal nr. x/3/2009 relevă o valoare de doar 40 euro/mp, nu de 50 euro/mp. În acelaşi fel, contractele depuse de reclamanţi la filele 254-260 vol. 1 Dosar Tribunal nr. x/3/2009 atestă preţuri de vânzare de 30 euro/mp şi respectiv 28,96 euro/mp pentru imobilele specifice la care se referă cele două contracte, nefăcând vreo dovadă asupra preţului cuvenit terenurilor reclamanţilor. Curtea a observat că, pentru varianta aleasă de prima instanţă, 30.200 euro despăgubire reprezentând preţul terenului reclamanţilor de 4.268 mp şi 7.100 euro despăgubire reprezentând preţul terenului reclamanţilor de 476 mp, este real ce susţin apelanţii reclamanţi că experţii primei instanţe au folosit in calcul lor numai oferte de vânzare si nu preturi de tranzacţionare pe piaţa.

Dar această situaţie a creat apelanţilor reclamanţi un avantaj, nu un dezavantaj, aşa cum rezultă din raportul ce cuprinde opinia majoritară a comisiei experţilor de la apel.

Nefondate s-au considerat a fi şi criticile apelanţilor, în sensul că din anumite contracte de vânzare-cumpărare a rezultat un preţ de tranzacţionare a terenurilor de 50 euro/mp, ceea ce ar însemna pentru întreaga suprafaţă de teren expropriat o valoare totala de 237.200 euro (4.777 mp x 50 euro/mp). Or, aşa cum s-a arătat, nu se cuvenea exproprierea totală a terenului reclamanţilor. Tot nefondat, apelanţii reclamanţi pretind 250 euro/mp sau 24 euro/mp pentru întreg terenul de 10.000 mp, a cărui expropriere totală nu este justificată.

Apelanţii - reclamanţi pretind în final, pentru cele două suprafeţe de teren expropriate (4.268 și respectiv 476 mp), valoarea de 24 euro/mp, stabilită de comisia experţilor evaluatori de la prima instanţă ca preţ al terenurilor la data exproprierii, in temeiul folosirii de către experţi a unor contracte de vânzare-cumpărare ca si comparabile, cu corecţiile de rigoare, în prima variantă a expertizei, alta decât cea luată în considerare de Tribunal prin sentinţa îndreptată prin încheierea din 5 aprilie 2013. Curtea a reţinut că expertiza realizată în apel relevă că despăgubirile totale cuvenite reclamanţilor, incluzând preţul cu care se vindeau în mod obişnuit imobilele asemănătoare celor două suprafeţe de teren expropriate, la data expertizei din apel, ca, de altfel si la data expertizei de la prima instanţă, la care se adaugă despăgubirile pentru lipsa de folosinţă stabilită de comisia de experţi din apel cu majoritate sunt mai mici decât cele acordate reclamanţilor de prima instanţă. Nefondat au obiectat reclamanţii asupra indicelui de corecţie la evaluare pentru amplasarea in intravilan folosit de experţii din opinia majoritară din apel, de vreme ce expertul din opinia separată nu le-a furnizat niciun alt fel de indice de corecţie sau de calcul şi în consecinţă niciun alt preţ pentru intravilan. Nefondat au obiectat reclamanţii şi asupra comparabilei C, de vreme ce expertul din opinia separata nu a furnizat argumente şi calcule relevante. Experţii din opinia majoritară din comisia de expertiză de la apel au răspuns complet obiecţiunilor apelanţilor, individualizând corect si comparabila A.

Curtea a considerat a fi nefondate criticile din apelul pârâtului, care vizează exclusiv despăgubirile cuvenite reclamanţilor pentru lipsa de folosinţă a terenului de 4.931 mp. Astfel, nefondat pretinde pârâtul că reclamanţii ar fi trebuit să deţină dovezi suplimentare că ar fi cultivat vreodată acest teren arabil, de vreme ce, în calitate de proprietari, au acest drept de a cultiva acest teren al lor oricând, iar prin punerea lor în imposibilitate temporară de a-l exploata astfel (cultiva), pârâtul, deoarece nu a creat în anii 2010-2012 la acesta căile de acces de la autostrada pentru care a operat exproprierea parţială, datorează reclamanţilor despăgubirile reprezentând beneficiul nerealizat din cauza sa, aşa cum a fost stabilit de raportul de expertiză de la prima instanţă vizând anii 2010-2012, în baza art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanţii.

În cadrul primului motiv de recurs, recurenţii susţin că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

În acest sens, instanţa de apel a menţinut considerentul instanţei de fond, în sensul că nu se impunea exproprierea totală, întrucât suprafeţele de teren rămase in proprietatea reclamanţilor după exproprierea parţială, de 325 mp şi, respectiv 4.931 mp, nu sunt inutilizabile.

Astfel, instanţa de apel a apreciat că, pe de o parte terenul de 325 mp nu este inutilizabil ci are o utilizare restrânsă de servitutea instituita de art. 17 din O.G. nr. 43/1997, iar pe de alta parte, că terenul de 4.931 mp nu este nici el inutilizabil, ci "suferă" de o imposibilitate de utilizare conform destinaţiei sale cauzată de lipsa temporară a căii de acces la autostradă.

Referitor la cele doua suprafeţe de teren instanţa nu a făcut aplicarea principiului stabilit de art. 24 din legea 33/1994, in sensul că cele 2 parcele, respectiv cea de 325 mp, care este neconstruibilă, deoarece se situează in zona de protecţie a autostrăzii şi poate avea doar folosinţa de spaţiu verde si parcela de 4931 mp, fără posibilitate de acces.

Mai susţin recurenţii că, în mod greşit a reţinut instanţa de apel, că suprafeţele de teren rămase în proprietatea reclamanţilor "prezintă anumite inconveniente in exploatare", întrucât în realitate acestea sunt imposibil de utilizat, hotărârea pronunţata de instanţa de apel fiind nelegală sub acest aspect, deoarece instanţa trebuia să aprecieze în raport de situaţia reală şi să dispună exproprierea totală a terenului de 10.000 mp şi acordarea despăgubirilor pentru întreaga suprafaţă de teren.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenţii critică hotărârea atacată cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru suprafeţele expropriate şi cel pentru repararea prejudiciului cauzat de exproprierea parţială.

Susţin recurenţii că valoarea despăgubirilor pentru suprafaţa de 325 mp nu este justă şi echitabilă, instanţa motivând că suma de 7.150 euro urmează sa se cumuleze cu valoarea ce se va obţine prin exploatarea suprafeţei de 325 mp, prin închirierea suprafeţei de teren pentru panouri publicitare şi amenajarea de parcări sau cu preţul obţinut din vânzarea terenului, vânzare care pare improbabilă, în situaţia in care tranzacţiile imobiliare în zonă privesc suprafeţe mult mai mari de teren.

Cu privire la valoarea despăgubirilor stabilite pentru suprafeţele de teren expropriate, nici in acest caz nu a fost respectat principiul justei despăgubiri, valoarea acestora neacoperind prejudiciul real suferit. Terenul expropriat se afla într-o zona in plina dezvoltare, având in vedere inclusiv poziţia sa si proiectul de dezvoltare unui complex balnear si de agrement si aşa cum rezulta din contractele de vânzare cumpărare depuse la dosarul cauzei, preţul cu care s-au vândut in zona terenuri similare se situau in jurul valorii de 30- 40 de euro/mp. Instanţa s-a raportat doar la rezultatele expertizelor evaluatorii, reţinând sumele stabilite prin expertiza de la fond, deşi nu era ţinută obligatoriu de aceste rezultate, ci trebuia să aprecieze in raport de toate elementele reale.

Analizând decizia recurată, în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

În ce priveşte primul motiv de recurs, acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit legislaţiei adoptată în materie de expropriere, atât declararea utilităţii publice a unor lucrări, cât şi iniţiativa exproprierii unor imobile sunt recunoscute exclusiv în favoarea statului, prin autorităţile sale, nu şi în favoarea persoanelor expropriate cărora, prin aceeaşi legislaţie, li s-au recunoscut garanţii care să asigure că punerea în aplicare a procedurilor de expropriere nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile.

Prin art. 2, Legea nr. 198/2004, aplicabilă în cauză, declară de utilitate publică toate lucrările de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, expropriator fiind, potrivit legii, Statul Român, prin SC C. SA.

În ceea ce priveşte procedura de expropriere, legea prevede că expropriatorul întocmește o documentație tehnico-economică pentru fiecare lucrare (art. 3), pe baza căreia Guvernul aprobă, prin hotărâre, amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului şi sursa de finanțare (art. 4). Potrivit art. 6 din Lege, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1), expropriatorul numește o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată şi se pronunță asupra cuantumului despăgubirii, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale.

Sesizarea instanței de judecată de către expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, astfel cum în mod expres prevede art. 9 din Lege: „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii (...)”.

Trimiterea pe care art. 9 din Legea 198/2004 o face la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 vizează exclusiv, astfel cum în mod expres rezultă din conținutul său, stabilirea despăgubirilor. De altfel, legea specială prevede, prin art. 18, că dispozițiile sale se completează în mod corespunzător cu cele ale legii generale în materie - Legea nr. 33/1994 - numai „în măsura în care nu prevăd altfel”.

În conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, în materia exproprierii, competențele instanței de judecată sunt limitate, în sensul că sesizarea instanței de judecată de către expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate. Nicio dispoziție a legii nu permite instanței de judecată ca, la cererea unei persoane ce pretinde că terenul ce-i aparține ar trebui expropriat, să se substituie autorităţii executive şi să efectueze sau să înlocuiască prin hotărâre judecătorească, procedura exproprierii, astfel cum aceasta este reglementată de normele legale.

Ca, atare, susţinerile recurenţilor vizând exproprierea întregii suprafeţe deţinută în proprietate sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Aşa fiind, această critică este nefondată şi urmează a fi respinsă.

Raportat la motivul de ordine publică invocat de instanţă, criticile care vizează cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenurile expropriate sunt fondate, în considerarea următoarelor argumente:

Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie).

Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţia menţionată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă şi justă despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare atât la amplasamentul acestuia, la destinaţia lui, cât şi prin raportare la poziţionarea acestuia faţă de alte localităţi şi de căile de acces.

Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…)”.

Prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în M. Of. nr. 152 din 3 martie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma la data întocmirii raportului de expertiză, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Se constată astfel că, din dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate prin decizia Curţii Constituţionale, rezultă cele două aspecte esenţiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de către instanţa de judecată, respectiv preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă şi, eventual, din oferte de tranzacţionare, iar în al doilea rând, momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.

Sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 12/2015, în ce priveşte sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, astfel că, stabilind cuantumul despăgubirii în funcţie de preţul terenurilor la un moment ulterior celui al transferului dreptului de proprietate, contrar celor statuate prin decizia Curţii Constituţionale, hotărârea recurată este nelegală.

Pentru stabilirea valorii despăgubirii, cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu, la data exproprierii, preţ rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment în raport de Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale, publicată în M. Of., Partea I nr. 152 din 03 martie 2015.

În ceea ce privește dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reține că, potrivit acestor prevederi legale, în cuantumul despăgubirilor acordate pentru expropriere, este inclusă atât valoarea reală a bunului cât și contravaloarea prejudiciului cauzat proprietarului. Concluzia se întemeiază atât pe interpretarea gramaticală a prevederilor analizate - „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului” - cât și pe cea logică, rezultată din coroborarea cu alin. (2) al aceluiași articol, care impune pentru instanță obligația de a ține seama în calculul cuantumului despăgubirilor, atât de prețurile de vânzare ale imobilelor (în determinarea valorii reale a imobilului), cât și de daunele aduse proprietarilor (în stabilirea prejudiciului cauzat).

Recurenţii au formulat critici şi sub aspectul prejudiciului pretins cauzat prin expropriere, astfel că, cu ocazia rejudecării, pentru o soluţionare unitară a cauzei sub aspectul despăgubirilor ce se cuvin reclamanţilor, în raport de probele ce se vor administra, instanţa de apel urmează a hotărî şi cu privire la prejudiciul pretins de reclamanţi.

Prin urmare, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, în acord cu decizia Curţii Constituţionale susmenţionată, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispoziţiilor legale menţionate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 439/A din 16 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeasi curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2015.