Civil revision petition dismissed as inadmissible for failure to prove violation of res judicata authority
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision as inadmissible, thereby upholding the Decision of May 15, 2015, issued by the Bucharest Court of Appeal. The applicant challenged this appellate decision on the grounds of Article 322(7) of the Code of Civil Procedure, arguing it contradicted a prior cassation decision that had ordered the remand of the case for a new appeal. The subject matter involved a civil dispute where the appellate court had annulled the first-instance judgment again, despite a previous cassation decision that had partially quashed the initial ruling and limited the scope of the retrial. The decisive legal basis was the strict interpretation of Article 322(7) of the Code of Civil Procedure, which requires that a subsequent judgment explicitly disregard the res judicata authority of a prior final judgment to be annulable via revision. The Court held that the impugned decision did not violate res judicata because it explicitly referenced and relied upon the prior cassation decision in its reasoning, even if the applicant argued the appellate court misinterpreted the limits of that prior ruling; such interpretive errors constitute grounds for illegality rather than a breach of the authority of the thing adjudged, and thus cannot be corrected through this extraordinary remedy.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 323 alin. (2) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 315 C. proc. civ; Civil revision petition dismissed as inadmissible for failure to prove violation of res judicata authority: Înalta Curte constată însă, verificând conţinutul deciziilor a căror contrarietate s-a invocat, că nu se regăsesc premisele revizuirii pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 250/2016
Asupra cauzei de faţă, deliberând constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1156 din 5 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declinat, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa soluţionării cererii de revizuire formulate de T.V. în contradictoriu cu intimaţii A., B., C. şi D., cu privire la Decizia nr. 609 din 15 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a, a cărei anulare s-a solicitat, pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pretinzându-se că ar contraveni altor două decizii ale aceleiaşi instanţe.
Faţă de obiectul cererii de revizuire, s-a constatat incidenţa art. 323 alin. (2) C. proc. civ., care atrage competenţa instanţei mai mari în grad celei care a pronunţat hotărârile pretins potrivnice.
Legal învestită, potrivit dispoziţiei procedurale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să reţină caracterul inadmisibil al căii extraordinare de atac promovate.
Astfel, potrivit susţinerilor revizuentului, Decizia nr. 609 din 15 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, trebuie să fie anulată întrucât contravine dezlegărilor date prin Decizia civilă nr. 1083 din 13 iunie 2013 a aceleiași instanțe şi respectiv, prin Decizia nr. 346 din 28 martie 2014 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.
S-a arătat, în dezvoltarea argumentelor că, potrivit art. 304 C. proc. civ., casarea unei hotărâri nu poate fi făcută decât pentru motive de nelegalitate, iar respectarea, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., nu este un motiv de nelegalitate pentru a se pronunţa a doua soluţie de casare cu trimitere.
Astfel, prima Decizie nr. 1202/A din 14 decembrie 2011 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost casată în parte prin Decizia nr. 1083/2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, aşa încât cea de-a doua Decizie nr. 609/2015 a aceleiași instanțe - care conţine tot o soluţie de casare cu trimitere, este contrară autorităţii de lucru judecat a primei decizii din recurs şi implicit, Deciziei din apel (nr. 346/A/2014) care a făcut obiectul celei din urmă casări.
Înalta Curte constată însă, verificând conţinutul deciziilor a căror contrarietate s-a invocat, că nu se regăsesc premisele revizuirii pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Aceasta întrucât, fundamentul revizuirii dat de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în nesocotirea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive prin pronunţarea unei alte hotărâri care statuează în sens contrar „în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”.
Înseamnă aşadar, ca o chestiune litigioasă grefată pe acelaşi raport juridic al părţilor să fi primit deja o rezolvare jurisdicţională, ignorată şi nesocotită de a doua instanţă.
În speţă, prin prima Decizie de casare nr. 1083 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admis recursul pârâţilor A. iar cauza trimisă spre rejudecare instanţei de apel, cu o serie de indicaţii în legătură cu lămurirea elementelor de fapt ale pricinii.
La momentul rejudecării a fost pronunţată Decizia nr. 346/A din 28 martie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care, respingându-se apelul pârâţilor, s-a reţinut în considerente, că numai chestiunea referitoare la întinderea prejudiciului mai trebuie examinată, faţă de statuările instanţei de recurs anterioare.
Soluţionând recursul împotriva hotărârii pronunţate în apel la rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a dispus din nou casarea cu trimitere, conform Deciziei nr. 609/2015 a cărei revizuire se cere, apreciind că au fost stabilite greşit limitele rejudecării.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, Curtea de Apel s-a raportat, în considerentele justificative, chiar la conţinutul Deciziei de casare anterioare, nr. 1083 din 13 iunie 2013, apreciind că aceasta dispusese o casare a hotărârii sub toate aspectele „întrucât împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite” şi că „în mod greşit instanţa de trimitere s-a limitat a cerceta numai chestiunea referitoare la întinderea prejudiciului”.
Rezultă că la adoptarea deciziei a cărei revizuire se solicită, au fost avute în vedere, nefiind ignorate, dezlegările jurisdicţionale anterioare, neputându-se invoca deci încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Modalitatea în care s-a realizat valorificarea statuărilor irevocabile ale primei decizii de casare, dacă este sau nu corectă potrivit susţinerilor revizuentului nesocotindu-se limitele primei decizii de casare se poate constitui într-un aspect de nelegalitate, iar nu de încălcare a autorităţii de lucru judecat, valorificabil pe calea revizuirii.
Atâta vreme cât cea de-a doua instanţă şi-a fundamentat soluţia tocmai pe decizia faţă de care s-a invocat contrarietatea, înseamnă că nu poate fi vorba de încălcarea autorităţii de lucru judecat, ci de eventuale critici de nelegalitate, determinate de interpretarea eronată a efectelor şi dezlegărilor primei judecăţi.
Acestea nu pot fi însă sancţionate în cadrul revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., al cărei fundament, cum s-a arătat, este dat de încălcarea autorităţii de lucru judecat, iar nu de săvârşirea altor neregularităţi. Ar însemna, în ipoteza contrară, să se admită posibilitatea unui alt control de legalitate cu privire la o hotărâre irevocabilă, pentru aspecte ce exced sistemului căilor legale de atac.
Pentru considerentele arătate, văzând că împrejurările deduse judecăţii nu se încadrează în dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de T.V. împotriva Deciziei nr. 609 din 15 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2016.