Insurance subrogation: Limitation period start date and material error in policy validity

Decizia nr. 2458/2015

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 21 din 5 februarie 2015, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtele A., B. şi C. (prin curator D.) împotriva sentinţei civile nr. 179/Com din 20 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC E. SA, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 mai 2010, reclamanta SC E. SA a chemat în judecată pe pârâtele A., B. şi C., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 207.215,04 lei, reprezentând despăgubiri din asigurare - Dosar de dauna nr. X deschis pentru autotractor, reactualizată de la data de 29 mai 2007 până la data achitării integrale şi a sumei de 13.490,00 lei, reprezentând despăgubiri din asigurare - Dosar de dauna nr. x, deschis pentru semiremorcă, reactualizată de la data de 15 iunie 2007 până la data achitării integrale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 24 februarie 2007, pe DN 7, numitul F. - soţul, respectiv tatăl pârâtelor - conducea autoturismul pe direcţia Arad-Deva şi la intrarea în localitatea Gurasada, judeţul Hunedoara, fără să se asigure în mod corespunzător, a iniţiat o manevră de depăşire a autovehiculului care circula în faţa sa, manevră în timpul căreia, aflându-se pe sensul opus, a intrat în coliziune cu autotrenul cu semiremorca, condus regulamentar de către G. Autoturismul a luat foc, autotractorul şi semiremorca ma impactului (aşa cum reiese din referatul întocmit de către Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara - Serviciul cercetări penale din data de 04 mai 2007 şi din adresa din 30 martie 2007).

Întrucât ansamblul (aparţinând asiguratului SC H. SA/utilizator: SC I. SRL) compus din autotractorul şi semiremorca, era asigurat de către societatea sa, în baza poliţei de asigurare facultativă, conform anexei nr. 1 (cu valabilitate de la 25 octombrie 2006 până la 24 octombrie 2007), în urma accidentului din 24 februarie 2007 au fost deschise două dosare de daună.

Un dosar s-a întocmit pentru autotractorul (Dosarul de daună nr. x), tratat ca daună totală datorită avarierii grave şi iremediabile. În baza poliţei de asigurare menţionate şi a condiţiilor generale contractuale anexă la poliţă, societatea a calculat şi a achitat contravaloarea despăgubirii cuvenite din asigurare - 203.917,00 lei către asiguratul SC H. SA, cu O.P. din 29 mai 2007 + compensare rate datorate, în valoare de 3.298,04 lei = 207.215,04 lei, întrucât autotractorul a suferit o daună totală, nemaiputând fi reparat.

Cel de-al doilea dosar s-a întocmit pentru semiremorca (Dosarul de daună nr. x). În baza poliţei de asigurare menţionate şi a condiţiilor generale contractuale anexă la poliţă, societatea a calculat şi a achitat contravaloarea reparaţiilor în sumă totală de 13.490,00 lei - 2.729,86 lei, cu O.P. din 15 iunie 2007 către SC J. SRL, 10.239,40 lei cu O.P. din 15 iunie 2007 către SC K. SA şi 520,74 lei (prin numerar), conform chitanţei, către utilizatorul SC I. SRL, întrucât semiremorca a putut fi reparată.

Ca urmare a plăţii despăgubirilor din asigurare, conform dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în limitele acestor sume a operat subrogarea sa legală în drepturile de regres ale asiguratului împotriva celui răspunzător de producerea pagubei.

Pârâtele au depus întâmpinare prin care, pe lângă apărări pe fondul cererii, au invocat, cu prioritate, prescripţia dreptului la acţiune, arătând următoarele:

Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. În speţă, potrivit cererii de despăgubiri, întinderea pagubei s-a cunoscut în data de 23 aprilie 2007, iar persoana răspunzătoare de producerea pagubei a fost cunoscută, conform adresei transmisă de Parchetul pe lângă Judecătoria Deva în data de 10 mai 2007 sau cel mai târziu, conform ştampilei de intrare la Sucursala SC E. SA Vâlcea în data de 21 mai 2007. Plata s-a făcut în data de 29 mai 2007, iar cererea de chemare a fost introdusă în data de 21 mai 2010.

Prin sentinţa civilă nr. 179/Com din 20 decembrie 2012 a Tribunalului Neamţ a fost respinsă excepţia dreptului material la acţiune şi a fost admisă, în parte, acţiunea, fiind obligate pârâtele să-i plătească reclamantei suma de 168.074,99 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând despăgubiri din asigurare pentru autotractor, reactualizată de la data de 29 mai 2007 până la data achitării integrale şi suma de 11.239 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând despăgubiri din asigurare pentru semiremorca, reactualizată de la data de 15 iunie 2007 până la data achitării integrale, precum şi suma de 6.030,10 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinţei, cu privire la excepţia prescripţiei, s-a reţinut că accidentul care a dus la producerea evenimentului asigurat a avut loc în data de 24 februarie 2007, întinderea pagubei s-a cunoscut în data de 23 aprilie 2007, iar plată indemnizaţiei de asigurare către asigurat s-a efectuat la 29 mai 2007. În cazurile în care pentru pagubele cauzate este responsabilă o terţă persoană, nu are importanţă dacă răspunderea terţului are natură delictuală sau contractuală, subrogarea asigurătorului intervenind indiferent că asigurarea este obligatorie sau facultativă. În limitele indemnizaţiei plătite şi din momentul plăţii, în asigurările de bunuri, asigurătorul este subrogat - de drept şi fără nicio formalitate - în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei. Asigurătorul îşi exercită dreptul de regres în nume propriu, ca titular al creanţei, iar nu ca reprezentant al asiguratului, aşa încât în mod greşit susţin pârâtele că dreptul material la acţiune al asigurătorului s-a născut la data când s-a cunoscut întinderea pagubei sau cel care răspunde de ea, întrucât la acea dată asigurătorul nu deţinea nici un drept de creanţă, nefiind plătită indemnizaţia de asigurare ( despăgubirea) către asigurat, dreptul său de regres luând naştere abia din momentul plăţii.

Pe fondul cauzei, după confirmarea acţiunii în ceea ce priveşte situaţia de fapt referitoare la accident (vinovat de producerea acestuia fiind F., soţul pârâtei A. şi tatăl pârâtelor B. şi C., conform rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva) şi plăţile făcute, s-a reţinut că, potrivit concluziilor expertului tehnic auto, autotractorul cu semiremorcă şi pentru care s-au întocmit dosarele de daună sunt cele implicate în evenimentul din data de 24 februarie 2007.

Reperele menţionate a fi înlocuite şi reparate din deviz, având data întocmirii 07 septembrie 2006, corespund cu cele menţionate în Autorizaţia de reparaţie, eliberata de aga. L., la data de 24 februarie 2007, cu planşele foto întocmite cu ocazia cercetării la faţa locului şi de inspectorul de daune de la SC E. SA şi anexei constatării avariilor la Dosarul de daune auto nr. x, în filele I, II şi III.

Valoarea autotractorului, la data producerii evenimentului rutier,este de 197.735,28 lei, valoarea reparaţiei pentru a fi adus la parametri iniţiali de funcţionare, conform anexei nr. 1 la raportul de expertiză, este de 262.262,24 lei, inclusiv T.V.A. - valoarea rămasă (epava) este de 49.433,82 lei, iar valoarea maximă a despăgubirii de 148.301,46 lei, inclusiv T.V.A.

Expertul tehnic a calculat însă valoarea rămasă (epava) în procent maxim de 25%, deşi conform contractului de asigurare facultativă, la stabilirea valorii epavei se aplică un procent de 15% (valoare care apare şi în fişa de evaluare a vehiculului şi a despăgubirii din Dosarul de daună nr. x - fila 33 dosar). Aşadar, valoarea epavei, calculată în procent de 15%, conform contractului, este de 29,660,29 lei, iar valoarea maximă a despăgubirii este de 168.074,99 lei, inclusiv T.V.A. (197.735,28 lei - 29.660,29 lei = 168.074,99 lei).

Valoarea totală a reparaţiei semiremorcii la data producerii evenimentului rutier din 24 februarie 2007, a fost de 11.239,0 lei, inclusiv T.V.A. Nu a fost luată în calculul despăgubirii valoarea facturii fiscale din 30 aprilie 2007, în valoare de 2.729,86 lei, reprezentând contravaloare autocolant banner folosit la inscripţionarea semiremorcii, deoarece nu a fost menţionat la constatarea daunelor şi din planşele foto prezentate nu rezultă că prelata avariată era inscripţionată.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane.

Apărarea pârâtelor că poliţa de asigurare nu este valabilă, cu motivarea că aceasta a fost încheiată la 24 octombrie 2005 cu valabilitate începând cu data de 24 octombrie 2006, nu a fost găsită fondată, instanţa reţinând opinia expertului tehnic referitoare la eroarea de redactare.

Prin Decizia civilă nr. 109/2013, Curtea de Apel Bacău a admis apelul declarat de către pârâte şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, respingând acţiunea.

Prin Decizia civilă nr. 1564/103/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantei, a casat Decizia nr. 109/2013 a Curţii de Apel Bacău, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. În considerentele deciziei s-a reţinut că plata ultimei indemnizaţii s-a făcut la data de 15 iunie 2007, iar acţiunea a fost promovată la 25 mai 2010, aspect ce relevă faptul că termenul de prescripţie nu s-a împlinit şi că dreptul la acţiune al asigurătorului nu s-a prescris.

Procedând la rejudecarea cauzei, instanţa de apel a pronunţat Decizia nr. 21 din 5 februarie 2015, în motivarea căreia a reţinut următoarele argumente:

Întrucât s-a susţinut că poliţa de asigurare, ar fi falsă, iar apelanţii au cerut să se depună originalul poliţei de asigurare pentru verificare, dorind să se înscrie în fals împotriva acestui înscris, la termenul de judecată următor reclamanta a depus la dosar originalul poliţei de asigurare(fila 123 dos. tribunal), care spre deosebire de copia de la dosar era însuşit prin semnătură de ambele părţi contractante, iar anul emiterii poliţei era corectat olograf, peste cifra tehnoredactată 5 fiind trecută cifra 6, respectiv anul 2006. Apelanţii nu s-au mai înscris ulterior în fals faţă de acest înscris, astfel că, potrivit art. 182 alin. (2) C. proc. civ., acesta a fost socotit ca recunoscut. Mai mult, din probele administrate a rezultat că nu a existat vreun fals, ci doar o eroare materială de tehnoredactare, anul corect al emiterii fiind 2006, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, astfel că poliţa de asigurare era valabilă.

În ceea ce priveşte celelalte critici ale apelanţilor, respectiv faptul că expertul nu a verificat nemijlocit autocamionul avariat şi nu a stabilit dacă reperele trecute în deviz, apar în prezent ca schimbate la autocamionul în circulaţie, s-a constatat că expertul tehnic a răspuns la obiecţiunile pârâţilor formulate în primă instanţă (filele 5, 12, 13 vol. II dos. tribunal), acesta a verificat suspiciunile pârâţilor privind identitatea autocamionul reparat, solicitând prin intermediul instanţei date suplimentare privind activitatea autotractoarelor ce au fost asigurate prin aceeaşi poliţă de asigurare (filele 157, 161-169 dos. tribunal) şi constatând că nu era posibilă substituirea autotractorului cu semiremorcă.

Nu era necesară verificarea nemijlocită a autotractorului, deoarece menţiunile din cartea de identitate a autovehiculului asigurat au fost efectuate de către o autoritate publică, prin verificarea nemijlocită a acestuia, fiind consemnate înlocuirea autoşasiului şi a motorului, menţiuni care nu ar fi fost efectuate dacă autocamionul implicat în accident nu ar fi fost în stare bună de funcţionare, iar faţă de amploarea avariilor din fotografiile existente la dosarul cauzei nu poate subzista vreo suspiciune rezonabilă că nu ar fi fost efectuate reparaţiile consemnate în devizul şi celelalte înscrisuri depuse la dosar şi avute în vedere de către expert. Cu atât mai puţin ar fi fost utilă o nouă expertiză în apel, astfel cum au solicitat apelanţii, având în vedere că în anii care au trecut de la data reparaţiei e posibil ca autotractorul să fi suferit din nou avarii sau anumite elemente să se fi uzat, astfel că a fost necesară înlocuirea lor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele A., B. şi C., criticând-o pentru următoarele motive, în susţinerea cărora au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 şi art. 3041 C. proc. civ.:

1. Chiar dacă Înalta Curte s-a pronunţat în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, se solicită în continuare admiterea acestei excepţii, întrucât nu poate fi vorba de o autoritate de lucru judecat, iar în rejudecare, instanţa de apel putea să cenzureze sentinţa instanţei de fond şi sub acest aspect.

În susţinerea acestui motiv s-au arătat argumentele de fapt şi de drept care le îndreptăţesc în solicitarea făcută.

2. În rejudecare au fost solicitate probe, care însă nu au fost admise.

S-a solicitat refacerea raportului de expertiză, prin expertizarea nemijlocită a autocamionului, motivat de faptul că din concluziile raportului de expertiză rezultă că acest autocamion se afla încă în circulaţie şi că are suspiciuni asupra veridicităţii documentelor prezentate în susţinerea daunei, fiind greu de crezut că se putea avaria în totalitate un tir cu remorcă de un autoturism.

Recurenţii nu au participat la încheierea procesului verbal de stabilire a daunelor, nu au putut să-l conteste, motiv pentru trebuia ca expertiza sa fie efectuată prin prezentarea autocamionului aflat în circulaţie şi pentru care s-a plătit dauna totală.

3. Au solicitat ca dovezile cu acte depuse de către intimată să fie cenzurate şi îndepărtate întrucât din conţinutul lor rezultă situaţii care nu pot fi reţinute ca veridice.

Poliţa de asigurare a fost întocmită la data de 24 octombrie 2005, iar perioada de valabilitate a acesteia începe în data de 24 octombrie 2006, la un an de la data încheierii. Este greu de crezut că aceasta reprezintă o eroare materială, eroarea nefiind corectată decât în momentul în care s-a invocat nevalabilitatea poliţei de asigurare.

Devizul nr. 5881 emis de către SC K. SA, în care sunt trecute costurile daunelor produse şi reperele deteriorate, poartă o dată anterioară producerii accidentului şi anume 6 septembrie 2006, accidentul fiind produs în februarie 2007, ceea ce le îndreptăţeşte să susţină că în conţinutul lui sunt reperele altui autocamion, accidentat cu 6 luni înainte de cel din cauză.

SC K. SA aparţine aceleiași societăţi de leasing de unde a fost achiziţionat autocamionul implicat în accident.

Reclamanta intimată a formulat întâmpinare, prin care, cu prioritate, a invocat necompetenţa funcţională a secţiei, cu motivarea că este competentă secţia a II-a a Înaltei Curţi să soluţioneze litigiile cu profesionişti, şi nulitatea recursului pentru că dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. au fost indicate formal, cerere necuprinzând motive de nelegalitate, iar art. 3041 C. proc. civ. nu este aplicabil în speţă. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune s-a făcut referire la decizia anterioară de recurs, iar pe fondul cauzei s-a susţinut legalitatea deciziei de apel.

Înalta Curte constată că excepţia nulităţii nu poate fi reţinută, din perspectiva dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ., iar recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

1. Prima critică, ce vizează modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., punând în discuţie aplicarea dispoziţiilor legale în materie, prevăzute de art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Această critică nu mai poate face însă obiectul controlului judiciar în faţa prezentei instanţe, modul de dezlegare a excepţiei prin decizia anterioară de recurs intrând sub protecţia dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi bucurându-se astfel de putere de lucru judecat.

2. Cenzurarea neîncuviinţării unor probe de către instanţa de apel, prin reaprecierea argumentelor invocate în susţinere de către parte, nu poate fi făcută de instanţa de recurs, întrucât vizează aspecte de temeinicie ce sunt excluse în această etapă procesuală de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

3. Celelalte critici formulate pe fondul cauzei, relativ la modul de soluţionare a aspectelor invocate prin cererea de apel, nu sunt fondate.

a. În ceea ce priveşte poliţa de asigurare, instanţa de apel a considerat că este o eroare materială, anul corect al emiterii fiind 2006. S-a mai reţinut că la solicitarea pârâtelor, în vederea înscrierii în fals, reclamanta a depus la dosar originalul, înscris însuşit prin semnătură de ambele părţi contractante, în care anul emiterii poliţei era corectat olograf, din cifra tehnoredactată 5 fiind trecută cifra 6, respectiv anul 2006. Ulterior, apelantele nu s-au mai înscris în fals, astfel că, potrivit art. 182 alin. (3) C. proc. civ., înscrisul a fost socotit ca recunoscut.

Constatarea erorii materiale care a dus la înlăturarea criticii de apel este urmarea şi a procedurii falsului declanşată în cauză prin întâmpinarea formulată de către pârâtele-recurente în faţa primei instanţe şi nefinalizată prin atitudinea lor procesuală (aspecte reţinute în decizie şi necontestate prin cererea de recurs), ce a determinat intervenţia art. 182 alin. (3) C. proc. civ. - potrivit căruia înscrisul va fi socotit ca recunoscut dacă partea care l-a defăimat ca fals lipseşte sau nu voieşte să răspundă sau nu stăruie în declaraţie.

Recurenţii contestă eroarea materială reţinută fără a formula critici de nelegalitate vizând modul de aplicare a dispoziţiilor procedurale din materia falsului înscrisurilor, pe care se bazează decizia, aşa cum impune art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. - ceea ce confirmă modul de dezlegare a cauzei sub aspectul contestat.

b. Criticile de apel ce vizează data devizul nr. 5881 emis de către SC K. SA (în care sunt trecute costurile daunelor produse şi reperele deteriorate) şi prin care se reclamă faptul că această societate aparţine aceleiași societăţi de leasing de unde a fost achiziţionat autocamionul implicat în accident (aspect ce ar induce îndoiala în ceea ce priveşte devizul întocmit de aceasta) nu sunt în măsură să atragă incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Aceasta deoarece din considerentele deciziei de apel rezultă că suspiciunea determinată şi de aspectele invocate a fost înlăturată prin ansamblul probator administrat, avându-se în vedere fotografiile cu avariile şi faptul că expertul a verificat solicitarea pârâţilor privind identitatea autocamionului reparat - veridicitatea constatărilor fiind confirmată prin alte probe.

La obiectivul de a se verifica dacă faţă de procesul verbal de constatare la faţa locului,de viteza autovehiculului implicat, presupusele avarii din devizul din septembrie 2006 s-au produs la autovehiculul implicat în accident sau este vorba de un alt autovehicul, expertul a răspuns că reperele menţionate a fi înlocuite şi reparate din devizul nr. 5881, având data întocmirii 7 septembrie 2006, corespund cu cele menţionate în autorizaţia de reparaţie, eliberată de aga. L., la data de 24 februarie 2007, cu planşele foto întocmite cu ocazia cercetării la faţa locului şi de inspectorul de daune de la SC E. SA, precum şi anexei constatării avariilor la dosarul de daune auto.

Deşi în susţinerea cererii s-au indicat şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., elementele ce se circumscriu acestor motive de recurs nu pot fi regăsite în cauză. Totodată, art. 3041 C. proc. civ. nu este aplicabil, întrucât acesta vizează o situaţie juridică distinctă de cea din dosarul de faţă, respectiv cea în care hotărârea judecătorească este supusă recursului, neputând fi atacată cu apel.

În considerarea acestor argumente, care susţin caracterul nefondat al criticilor formulate, în măsura în care acestea au putut fi analizate în prezenta etapă procesuală, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata reclamanta SC E. SA. Bucureşti.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele C., B., A., prin curator D., împotriva Deciziei nr. 21 din data de 5 februarie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2015.