Expropriation compensation appeal declared null for failure to challenge the specific appellate grounds following remand

Decizia nr. 2436/2015

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 aprilie 2011 la Tribunalul Iaşi, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. prin C. şi B. prin preşedintele Consiliului judeţean Iaşi, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea H.G. nr. 3 din 16 martie 2011 şi a Hotărârilor subsecvente nr. 37/2011 şi nr. 38/2011 sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirii pentru expropriere pentru cauză de utilitate publică, să se stabilească cuantumul corect al despăgubirii şi obligarea pârâţilor la plata acestei despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 şi art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Prin sentinţa civilă nr. 2388 din 3 octombrie 2012, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a admis acţiunea, a dispus anularea H.G. nr. 3/2011 şi a hotărârilor subsecvente H.G. nr. 37/2011 şi nr. 38/2011 sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirii în sumă de 74.566 lei, a stabilit cuantumul despăgubirii la suma de 355.000 lei şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a acestei sume, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 2 din 14 ianuarie 2013, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de B. - C. prin preşedinte, împotriva acestei sentinţe.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că apelantul a criticat sentinţa instanţei de fond sub două aspecte, şi anume cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului şi necompetenţa funcţională a instanţei civile de a verifica legalitatea unor acte administrative.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor se constată că acesta a fost stabilit în baza unei expertize tehnice efectuate în cauză la solicitarea reclamantului şi că instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii argumentele în baza cărora a valorificat concluziile expertizei tehnice raportat la criteriile avute în vedere de experţi.

S-a mai reţinut că apelantul a susţinut că terenul expropriat face parte din categoria terenurilor pentru care sunt impuse anumite restricţii, deoarece este situat în imediata vecinătate a aeroportului. În acest sens, terenul poate fi folosit numai pentru culturi, fiind interzise amplasarea construcţiilor.

Faţă de această susţinere şi pentru lămurirea situaţiei de fapt, instanţa de fond a avut în vedere părerea specialiştilor, exprimată în raportul de expertiză.

În raport de această împrejurare, instanţa de apel a reţinut că apelantul, ca parte interesată în cauză şi care a promovat prezentul apel, nu a solicitat efectuarea unei noi expertize în cauză pentru lămurirea aspectelor ce formează obiectul criticilor. Prin cererea de apel, apelantul a solicitat doar proba cu înscrisuri, fără însă a le depune la dosar. La termenul din 14 ianuarie 2012, apelantul, prin reprezentantul legal, nu a solicitat administrarea vreunui mijloc de probă, în speţă o expertiză tehnică de specialitate. Cum expertiza tehnică deja efectuată în cauză nu cuprinde elementele la care a făcut referire apelantul în criticile formulate şi în absenţa solicitării efectuării unei lucrări de specialitate, care să le aibă în vedere ca şi obiective, instanţa de apel a reţinut că sunt nefondate criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor.

S-a mai constatat că, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti competente şi, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, acţiunea formulată se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 22 - 27 din Legea nr. 33/1994 pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor.

Art. 21 din Legea nr. 33/1994 prevede că soluţionarea cererilor de expropriere sunt de competenţa tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.

În speţă, reclamantul nu a invocat nelegalitatea H.G. nr. 3/2011, Hotărârea Consiliului Județean nr. 37/2011 şi Hotărârea Consiliului Județean nr. 38/2008 prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 554/2007, ci numai cu privire la cuantumul despăgubirilor ce urmează aceeaşi procedură jurisdicţională cu dispoziţiile legale referitoare la expropriere şi că în mod corect, secţia I a, Tribunalului Iaşi s-a declarat competentă funcţional în soluţionarea prezentei cauze.

Prin Decizia nr. 5387 din 21 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de pârâtul B. - C. împotriva Deaciziei civile nr. 2 din 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost casată Decizia atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

În rejudecare, prin Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a admis apelul formulat de C. reprezentat prin preşedinte împotriva sentinţei civile nr. 2388 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Iaşi, secţia civilă, şi apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost schimbată în parte prin stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin reclamantului A. la suma de 250.896 lei (60.000 euro - 50 lei/mp/12 euro mp), conform expertizei tehnice de evaluare din data de 30 aprilie 2015. Pârâtul C. prin preşedinte a fost obligat la plata către reclamant a acestei sume. Au fost păstrate dispoziţiile privind admiterea în parte a acţiunii şi dispoziţia referitoare la anularea Hotărârea Consiiliului Județean nr. 3 din 16 martie 2011, Hotărârea Consiliului Județean nr. 37 şi nr. 38 din 11 februarie 2011, sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirii în sumă de 74.566 lei.

În considerente, instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 5387 din 21 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de pârâtul B. - C. împotriva deciziei civile nr. 2 din 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost casată Decizia atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că motivarea hotărârii instanţei de apel nu răspunde criticilor Consiliului Judeţean Iaşi raportate la dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

S-a mai reţinut că imobilul expropriat are un caracter special, neputând fi utilizat decât pentru culturi agricole, nu şi pentru construcţii, iar despăgubirea nu poate fi făcută decât prin raportare la un teren agricol, de acelaşi fel, nu la un teren de altă natură.

În rejudecare, la Curtea de Apel Iaşi a fost depus şi apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 2388 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Iaşi, secţia civilă, hotărârea fiind criticată pentru nelegalitate şi întemeiată pe raportul de expertiză tehnică evaluatorie, efectuat cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv a art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În cauză s-a constatat că experţii ar fi trebuit să evalueze nu oferte de vânzare a terenurilor similare, ci tranzacţii efectiv realizate şi să ia în calcul preţurile care au fost stabilite de către vânzători, respectiv cumpărători în mod real pentru terenuri din aceeaşi zonă şi nu din zone îndepărtate de municipiul Iaşi. Totodată, experţii ar fi trebuit să aibă în vedere că terenul reclamantului se află situat în extravilan - arabil şi că este în vecinătatea Aeroportului Iaşi, precum şi a unei unităţi militare, neexistând posibilitatea ridicării de construcţii pe acesta.

Instanţa de apel a mai reţinut că terenul ce a făcut obiectul exproprierii în vederea construirii, extinderii pistei Aeroportului Internaţional Iaşi a fost proprietatea reclamantului A. ca urmare a restituirii în baza Legii nr. 18/1990 prin Titlul de proprietate din 24 noiembrie1992, fiind înscris la C.F.

Prin Hotărârea Consiliului Județean Iaşi nr. 3 din 16 martie 2011 de stabilire a despăgubirilor pentru proprietatea lui A. s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 74.566 lei, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 255/2010.

Potrivit deciziei mai sus menţionate, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat din proprietatea privată a Judeţului Iaşi şi în administrarea C. operează de drept de la data consemnării sumelor aferente despăgubirii.

Prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 152 din 3 martie 2015, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată de D., E. şi F. în Dosarul nr. x/3/2008/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi s-a constatat că prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituţionale. Curtea Constituţională a reţinut că stabilirea despăgubirilor în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică trebuie avută în vedere la data exproprierii, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului.

Având în vedere că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere pentru viitor de la data publicării, în conformitate cu art. 147 alin. (4) din Constituţie, în cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză ce a avut ca obiect valoarea de piaţă a imobilului expropriat la data realizării efective a exproprierii - martie 2011, tocmai pentru a asigura o reparaţie completă şi integrală pentru cel expropriat.

Pe cale de consecinţă, expertiza tehnică de evaluare a imobilului expropriat expert ing. G., expert consultant H. - cu opinie separată a ing.K., a stabilit că valoarea este de 250.896 lei/60.000 euro, respectiv 50 lei/mp sau 12 euro/mp.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul B. - C.

Prin cererea de recurs se arată că se atacă Decizia civilă nr. 2 din 14 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în primul ciclu procesual şi sunt reluate criticile formulate în recursul declarat anterior de aceeaşi parte împotriva acestei hotărâri.

Referirea la Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, se face la finalul dezvoltării motivelor de recurs, atât în ce priveşte dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., cât şi ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., temeiuri de drept invocate.

Astfel, recurentul susţine că prin cel de-al doilea motiv de apel s-a solicitat modificarea sentinţei nr. 2388/2012 a Tribunalului Iaşi, motivat de faptul că anularea Hotărârea Consiliului Județean Iaşi nr. 37/2011 şi nr. 38/2011 de către Secţia civilă a Tribunalului Iaşi constituie o încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Totodată, precizează că acest motiv de apel a fost greşit respins de instanţa de apel, deoarece Hotărârea Consiliului Județean Iaşi nr. 37/2011 şi nr. 38/2011 reprezintă titlul de expropriere a proprietarilor privaţi, persoane fizice şi juridice afectate de realizarea lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi”, în cuprinsul lor nefiind înscrise menţiuni cu privire la cuantumul despăgubirilor.

Aceste hotărâri sunt acte administrative emise de autoritatea publică judeţeană în temeiul Legii nr. 215/2001 în realizarea atribuţiilor derivând din această lege, iar controlul lor se efectuează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; nu poate fi permis controlul legalităţii de către o altă instanţă de judecată decât cea prevăzută de Legea nr. 554/2004. În speţă, reclamantul nu a invocat nelegalitatea hotărârilor Consiliului Judeţean Iaşi raportat la dispoziţiile Legii nr. 554/2004, ci a evocat nemulţumiri privind cuantumul despăgubirilor.

Or, nici instanţa de fond, nici cea de apel nu au reţinut faptul că Hotărârea Consiliului Județean Iaşi nr. 38/2011 reprezintă titlu executoriu cu privire la predarea bunurilor imobile care au fost expropriate şi nu cu privire la cuantumul despăgubirilor, astfel încât nu se justifică anularea acestui act administrativ. Prin urmare, hotărârea instanţei de apel, în sensul că anularea Hotărârea Consiliului Județean Iaşi nr. 37/2011 şi nr. 38/2011 de către secţia civilă, a Tribunalului Iaşi constituie o încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Printr-o altă critică se arată că, faţă de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care dispun ca la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii şi instanţa să ţină seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, la data întocmirii raportului, precum şi de daunele aduse proprietarului, raportul de expertiză a avut în vedere patru oferte, din care o ofertă care se referă la un teren intravilan, în timp ce terenul expropriat este situat în extravilanul municipiului Iaşi, ceea ce contravine criteriilor de aplicare a metodei comparaţiei de piaţă.

Datorită amplasării terenului - în zona de siguranţă a Aeroportului Iaşi - acesta a fost utilizat numai pentru cultivare, destinaţia şi natura acestuia neputându-se schimba decât cu avizul I. şi cu respectarea dispoziţiilor legale în materia construcţiilor în zonele de siguranţă ale aeroporturilor şi a siguranţei zborului.

Aceste aspecte nu au fost avute în vedere de comisia de experţi, care, la stabilirea valorii terenului a ţinut seama doar de poziţionarea terenului, accesul la proprietăţi şi existenţa utilităţilor în zonă, iar nu de faptul că terenul este supus unor restricţii urbanistice.

Restricţiile existau de la data înfiinţării Aeroportului Iaşi şi nu de la data exproprierii. Existenţa în vecinătatea acestor proprietăţi a unor locuinţe individuale sau colective şi imobile sociale nu determină caracterul acestui teren ca fiind construibil. Acest teren se află în extravilanul localităţii, iar pentru construire este necesară trecerea lui în intravilan.

Datorită apropierii de pista de aterizare a aeroportului zona este poluată sonor, aspect ce nu a fost avut în vedere la compararea terenului cu cele trei proprietăţi situate în zone diferite.

În vederea stabilirii unei drepte despăgubiri trebuia să se ţină seama de restricţiile la care este supus terenul şi care diminuează valoarea acestuia. Or, prin omologarea expertizei, reclamantul s-ar îmbogăţi fără justă cauză.

În şedinţa publică din 30 octombrie 2015, instanţa, din oficiu, a ridicat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor formulate în cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Faţă de excepţia nulităţii recursului, sunt de reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speţă, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele legale prevăzute de textele legale anterior menţionate.

Astfel, obiectul recursului îl poate reprezenta, la acest moment procedural, doar Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, în conformitate cu prevederile art. 299 C. proc. civ.

În cauză, primul motiv de recurs vizează necompetenţa funcţională a instanţei civile în ceea ce priveşte verificarea legalităţii unor acte administrative. Recurentul susţine că prin cel de-al doilea motiv de apel s-a solicitat modificarea sentinţei nr. 2388/2012 a Tribunalului Iaşi, motivat de faptul că anularea Hotărârea Consiliului Județean Iaşi nr. 37/2011 şi nr. 38/2011 de către Secţia civilă a Tribunalului Iaşi constituie o încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Cu referire la această critică, se observă că în Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, s-a statuat în sensul că reclamantul nu a invocat nelegalitatea H.G. nr. 3/2011, Hotărârea Consiliului Județean nr. 37/2011 şi Hotărârea Consiliului Județean nr. 38/2008 prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 554/2007, ci că acesta şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la cuantumul despăgubirilor. Or, sub acest aspect s-a constatat că valoarea despăgubirilor urmează aceeaşi procedură jurisdicţională cu dispoziţiile legale referitoare la expropriere şi, astfel, în mod corect secţia I a Tribunalului Iaşi, prin sentinţa nr. 2388 din 3 octombrie 2012, s-a declarat competentă funcţional în soluţionarea cauzei de faţă.

Analizându-se şi Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, pronunţată în rejudecare, se constată că în considerentele acesteia nu se regăsesc aprecieri cu privire la această critică (privind necompetenţa funcţională a instanţei civile în ceea ce priveşte examinarea legalităţii unor acte administrative). Prin urmare, motivele dezvoltate prin prezentul recurs antamează probleme de drept dezlegate în primul ciclu procesual, prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, iar nu în rejudecare, prin Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, pentru a putea face obiectul controlului de legalitate în raport de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. Conform acestei norme legale, obiectul recursului îl constituie ultima decizie pronunţată de instanţa de apel, respectiv Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015, iar această instanţă nu a reanalizat aspectele legate de competenţa funcţională a instanţei civile privind valabilitatea H.G. nr. 3/2011, Hotărârea Consiliului Județean nr. 37/2011 şi Hotărârea Consiliului Județean nr. 38/2008 în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2007.

Înalta Curte constată, totodată, că prin cel de-al doilea motiv de recurs se susţine că, faţă de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care dispun ca la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii şi instanţa să ţină seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, la data întocmirii raportului, precum şi de daunele aduse proprietarului, în speţă raportul de expertiză a avut în vedere patru oferte, din care o ofertă care se referă la un teren intravilan, în condiţiile în care terenul expropriat este situat în extravilan, ceea ce contravine criteriilor de aplicare a metodei comparaţiei de piaţă.

Înalta Curte reţine că prin hotărârea instanţei de fond s-a precizat, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, că acesta a fost stabilit în baza unei expertize tehnice efectuate în cauză la solicitarea reclamantului; instanţa de fond a indicat în considerentele hotărârii argumentele în baza cărora a valorificat concluziile expertizei tehnice raportat la criteriile avute în vedere de experţi.

În apel, în primul ciclu procesual, apelantul a susţinut că terenul expropriat face parte din categoria terenurilor pentru care sunt impuse anumite restricţii, deoarece este situat în imediata vecinătate a aeroportului. În acest sens, terenul poate fi folosit numai pentru culturi, fiind interzisă amplasarea construcţiilor.

Cum expertiza tehnică deja efectuată în cauză la fond nu a cuprins elementele la care a făcut referire apelantul în criticile formulate şi în absenţa solicitării efectuării unei lucrări de specialitate, care să le aibă în vedere ca şi obiective, instanţa de apel a reţinut că sunt nefondate criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor.

Ulterior, prin Decizia nr. 5387 din 21 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a reţinut că, din raportul de expertiză întocmit de expert J., rezultă că terenul reclamantului este situat în extravilan - arabil şi că este în imediata vecinătate a Aeroportului Iaşi existent. Deşi reiese cu claritate, din chiar cuprinsul Titlului de proprietate din 24 noiembrie 1992, că terenul este învecinat la latura sudică cu însăşi latura sudică a unităţii militare, expertul judiciar a susţinut că terenul în litigiu s-ar învecina cu drum de exploatare. Toate acestea conduc la o concluzie, şi anume că, la data exproprierii, terenul în litigiu era „extravilan agricol” şi, din cauza situării sale, atât în apropierea unităţii militare, cât şi a aeroportului, constituie un teren restricţionat pentru construcţii. Pentru lămurirea acestor împrejurări de fapt se impunea ca instanţa de apel să cunoască părerea unor specialişti. Or, apelantul nu a solicitat efectuarea unei noi expertize în cauză pentru lămurirea aspectelor ce formează obiectul criticilor formulate de C.

Pe de altă parte, a reţinut instanţa de casare, expertul, la calcularea cuantumului despăgubirii, nu a ţinut seama de criteriul „preţului cu care s-a vândut în mod obişnuit imobilele, prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994”.

În speţă, instanţa de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în primă instanţă pe baza unui raport de expertiză din care nu rezultă că experţii au ţinut seama de preţul cu care se vindeau în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.

În concluzie, a opinat Înalta Curte, întrucât terenul în litigiu este extravilan, cu destinaţie agricolă şi cu duble restricţii, de eventuală construire (unitate militară, aeroport existent), despăgubirea nu ar putea fi făcută decât cu raportare la un teren agricol, de acelaşi fel, iar nu la un teren de altă natură, potrivit preţului obişnuit de tranzacţionare şi cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În rejudecare, terenul a fost evaluat folosindu-se metoda comparaţiei directe, respectiv s-a făcut estimarea valorii imobilului în funcţie de tranzacţii imobiliare existente pentru proprietăţi similare.

În consecinţă, în primul ciclu procesual instanţa de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în primă instanţă pe baza unui raport de expertiză din care nu rezultă că a fost avut în vedere preţul cu care se vindeau în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, în timp ce, în rejudecare, experţii desemnaţi au stabilit valoarea despăgubirilor în acord cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Or, Înalta Curte, analizând criticile redate mai sus, cuprinse în cel de-al doilea motiv de recurs, reţine că ele nu se referă la criteriul folosit de experţii la efectuarea expertizei în apel după casare, când s-a pronunţat Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ci la considerentele primei decizii din apel, atunci când validarea cuantumului despăgubirilor s-a raportat la o probă întocmită cu nerespectarea dispoziţiile legale în materia exproprierii.

Aşadar, cum s-a arătat şi anterior, dezvoltarea criticilor din prezentul recurs vizează considerentele unei hotărâri deja desfiinţate, iar nu argumentele avute în vedere de instanţa de apel în Decizia nr. 222 din 3 iunie 2015, de natură să poată fi încadrate de instanţă în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Cum din cererea de recurs nu rezultă alte critici propriu-zise de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată şi nici nu există motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de pârâtul B. - C. împotriva Deciziei nr. 222 din 3 iunie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul B. - C. împotriva Deciziei nr. 222 din 3 iunie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2015.