De facto expropriation of land omitted from cadastral plan and restitution of compensation for overlapping plots

Decizia nr. 2435/2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 49 din 21 octombrie 2014 a Tribunalului Cluj a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin C. şi Consiliul local al com. Mihai Viteazu şi, în consecinţă s-a constatat exproprierea terenului în suprafaţă de 2.476 mp ce face parte din parcela, din tarla, înscrisă în titlul de proprietate din 13 februarie 2006, eliberat în favoarea antecesorului reclamanţilor, D., suprafaţa expropriată fiind compusă, astfel cum rezultă din completarea la raportul de expertiză întocmit de expert E., din 1.372 mp, parte din parcela cu nr. cadastral şi din 1.104 mp, parte din parcela cu nr. cadastral. A fost obligat pârâtul Statul Român prin C. să plătească reclamanţilor despăgubiri în sumă de 50.683,72 lei. A fost obligat pârâtul Statul Român prin C. să plătească reclamanţilor suma de 975,42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale. De asemenea a fost admisă în parte cererea de chemare în garanţie formulată de C., împotriva chematei în garanţie F., care a fost obligată la restituirea către C. a sumei de 28.084,84 lei. A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanţie formulată de C., împotriva chemaţilor în garanţie G. şi H., precum şi împotriva chematului în garanţie I., decedat la 14 noiembrie 2004, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă.

A fost obligată pârâta C., să plătească chemaţilor în garanţie G. şi H. cheltuieli de judecată în sumă de 3.772,60 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 septembrie 2009, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii SC C. SA şi Consiliul Local al com. Mihai Viteazu a se constata exproprierea „de facto” a terenului proprietatea extratabulară a reclamanţilor, amplasat în com. Mihai Viteazu, tarla 43, parcela nr. 278, teren arabil, înscris în Titlul de proprietate emis la 13 iunie 2006 de către pârâtul de rang 2; a fi obligată pârâta la efectuarea tuturor demersurilor potrivit Legii nr. 198/2004, în vederea efectuării exproprierii în conformitate cu dispoziţiile legale; a se stabili cuantumul despăgubirii cu obligarea pârâtei de rang 1 la plata despăgubirilor.

În susţinerea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt succesorii numitului D., calitate constatată prin sentinţa civilă nr. 7186/2006, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în Dosar nr. x/211/2006. Antecesorul lor a depus cerere de retrocedare a terenului în litigiu, în baza Legii nr. 18/1991, astfel că încă din 29 august 1991 s-a stabilit acestuia dreptul de proprietate asupra terenului prin Hotărârea Consiliului Județean din 1991. În anul 2002, s-a procedat la punerea în posesie a antecesorului lor prin adeverinţa din 28 februarie 2002, emisă de Consiliul Local al com. Mihai Viteazu. La 13 februarie 2006 Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a emis pe numele antecesorului lor titlul de proprietate.

Ulterior, la 16 mai 2006, antecesorul reclamanţilor a decedat.

S-a arătat că în cursul anului 2004, pârâta de rang 1 a demarat procedurile de expropriere în comună şi că, pârâta de rang 2 a întocmit şi predat documentaţiile cadastrale şi o schiţă a terenurilor afectate, schiţă în care sunt înscrişi proprietarii şi detentorii cu orice titlu ai terenurilor afectate exproprierii. Pe această schiţă apare şi terenul reclamanţilor, amplasat între parcelele 279 - proprietar J. şi proprietar K., aşa cum este identificat şi în titlul de proprietate emis pe numele antecesorului reclamanţilor. Se susţine că deşi terenul apare în schiţa respectivă, nici antecesorul lor şi nici reclamanţii nu au fost notificaţi vreodată cu privire la efectuarea demersurilor de expropriere.

Mai arată reclamanţii că, la 15 martie 2007, pârâta de rang 2, printr-o comisie formată de 3 membri, s-a deplasat la faţa locului unde a remăsurat terenul, reafirmând dreptul de proprietate al antecesorului lor, conform procesului verbal din 2007 şi că, în anul 2008 terenul a fost preluat efectiv, începând edificarea autostrăzii pe teren. Reclamanţii au învederat că adeverinţa din 06 octombrie 1992 a Comisiei comunale Mihai Viteazu atestă proprietatea lui D. asupra terenului şi implicit existenţa unei cereri de revendicare depusă de acesta în vederea reconstituirii dreptului de proprietate.

Reclamanţii au mai arătat că notificarea trimisă pârâtei de rang 1 la 03 decembrie 2008 cu documentele anexă, în vederea rezolvării amiabile a situaţiei lor, s-a soldat cu un răspuns în contradicţie cu dovezile oficiale. În drept reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 3, alin. (2), art. 4, alin. (2), (5), art. 5, alin. (1), (3), (4), art. 7, art. 9, art. 10, art. 15 al Legii nr. 198/2004 actualizată, precum şi art. 4, alin. (3), art. 5, alin. (15), art. 11, alin. (2) din Normele de aplicare a legii sus evocate.

Prin întâmpinarea depusă la 8 octombrie 2009, pârâta CN C. SA a solicitat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, a se constata nulitatea cererii de chemare în judecată, precum şi respingerea ei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a se respinge primul capăt din cererea de chemare în judecată ca fiind în principal inadmisibil şi, în subsidiar ca neîntemeiat; a se respinge capătul al doilea de cerere ca fiind în principal inadmisibil şi, în subsidiar, ca neîntemeiat; a se respinge capetele al treilea şi al patrulea de cerere, ca fiind neîntemeiate; a se respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată; cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin extinderea de acţiune depusă de reclamanţi la termenul de judecată din 10 noiembrie 2009, acţiunea a fost extinsă şi împotriva pârâtului Statul Român prin CN C. SA.

Pârâta CN C. SA la 2 iunie 2011 a depus la dosar o cerere de chemare în garanţie a numiţilor G. şi H., în calitate de beneficiari ai despăgubirii stabilite pentru exproprierea imobilului situat în localitatea Mihai Viteazu, identificat cadastral în suprafaţă de 3.680,02 mp şi a numitei F., în calitate de beneficiară a despăgubirii stabilite pentru exproprierea imobilului situat în localitatea Mihai Viteazu, identificat cadastral cu nr. 832, în suprafaţă de 3.512,02 mp pentru ca, în situaţia în care va fi obligată la plata despăgubirii pentru suprafaţa de teren de 2.526 mp - chemaţii în garanţie să fie obligaţi să o despăgubească corespunzător. S-a arătat că cererea este determinată de concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul judiciar topograf L., din care rezultă că există o suprapunere între terenul reclamanţilor şi terenurile expropriate identificate cadastral.

Prin întâmpinarea depusă la 6 septembrie 2011 reclamanţii au solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie ca tardivă.

Ulterior, la 4 aprilie 2014, pârâta CN C. SA a depus la dosar cerere de chemare în garanţie şi a numitului I., în calitate de beneficiar al despăgubirii stabilite pentru exproprierea imobilului situat în localitatea Mihai Viteazu, identificat cadastral cu nr. 835, în suprafaţă de 3.715,48 mp arătându-se că în situaţia în care va fi obligată la plata despăgubirii, pentru o parte din terenul expropriat cu numărul cadastral 835 către reclamanţii A. şi B., să fie obligat chematul în garanţie să o despăgubească corespunzător.

Pârâta CN C. SA la aceeaşi dată a depus o precizare a cererii de chemare în garanţie a numiţilor G. şi H., în calitate de beneficiari ai despăgubirii stabilite pentru exproprierea imobilului situat în localitatea Mihai Viteazu, identificat cadastral în suprafaţă de 3.680,02 mp şi a numitei F., în calitate de beneficiară a despăgubirii stabilite pentru exproprierea imobilului situat în localitatea Mihai Viteazu, identificat cadastral, în suprafaţă de 3.512,02 mp pentru ca, în situaţia în care va fi obligată la plata despăgubirii către reclamanţii Ghirca Carmen Victoria şi B., să o despăgubească corespunzător.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Titlul de proprietate din 13 februarie 2006 a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului D., asupra terenului în suprafaţă de 1.500 mp, situat în extravilanul localităţii Mihai Viteazul.

Prin sentinţa civilă nr. 7186/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a reţinut că moştenitorii lui D. sunt reclamanţii din prezenta cauză, A. şi B., în calitate de descendenţi, în cote egale de 1/2 parte fiecare.

Din rapoartele de expertiză întocmite în cauză atât de expert L., cât şi de expert Colţan Dan rezultă că, o parte din terenul din Titlul de proprietate a fost afectată de lucrările de edificare a Autostrăzii Braşov - Borş, Tronsonul Turda - Gilău.

Din planurile de punere în posesie depuse la dosar, rezultă că iniţial parcela, apărea pe planul de punere în posesie întocmit de Comisia locală de fond funciar, dar, pe planul înaintat de Comisia locală către CN C. SA, această parcelă nu a mai fost redată.

Întrucât, în fapt, s-a constatat că o parte din terenul reclamanţilor este afectat de Autostrada Braşov - Borş, tronsonul Turda - Gilău, instanţa a reţinut că terenul fiind afectat de lucrări de interes public, a avut loc o expropriere.

Instanţa de fond a apreciat că sunt nefondate susţinerile pârâtei că cererea reclamanţilor ar fi inadmisibilă, cât timp reclamanţii nu au altă cale decât formularea unei acţiuni în instanţă, pentru a se constata că terenul lor a fost expropriat şi pentru a li se acorda despăgubiri. În plus, printr-o astfel de cerere, nu se cere constatarea unei stări de fapt, ci de drept, şi anume preluarea terenului în proprietatea Statului Român, pentru cauză de utilitate publică, astfel că petitul având ca obiect despăgubiri, reprezintă un adevărat petit în realizarea drepturilor reclamanţilor.

S-a reţinut că pârâta CN C. SA a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, însă această excepţie a rămas fără obiect, întrucât, prin extinderea de acţiune reclamanţii au chemat în judecată Statul Român, reprezentant prin CN C. SA.

În ceea ce priveşte suprafaţa ocupată de autostradă, în cauză, s-a efectuat o completare a raportului de expertiză, iar expertul a fost chemat, la termenul de judecată din 26 iunie 2014 pentru a da lămuriri instanţei.

Astfel, expertul a arătat că ar fi două variante de reconstituire a poziţiei parcelei, respectiv prima variantă din primul raport de expertiză şi ultima variantă din completarea raportului de expertiză, precizând că optează pentru ultima variantă, sub condiţia ca, pentru parcelă să nu se fi eliberat titlu de proprietate. Instanţa a solicitat Comisiei locale de fond funciar să indice dacă a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru parcela din tarla, răspunsul fiind în sensul că pentru parcela din tarla, nu a fost reconstituit dreptul de proprietate, nu este emis şi nici nu se va emite titlu de proprietate.

Având în vedere că, în completarea la expertiză poziţionarea terenurilor din tarla, s-a făcut raportat la suprafaţa întregii tarlale şi la toate titlurile de proprietate emise în acea zonă, instanţa de fond a apreciat că varianta propusă de expert în completarea la raportul de expertiză, este cea de care trebuie să se ţină seama.

Astfel, în completarea la expertiză, expertul a arătat că parcela, aparţinând reclamanţilor, se suprapune cu următoarele numere cadastrale: o suprafaţă de 4.063 mp, se suprapune cu parcela cu numărul cadastral, proprietatea lui F.; o suprafaţă de 1.372 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral, expropriată de la F., aflată în administrarea CN C. SA; o suprafaţă de 57 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral 833, proprietatea lui F.; o suprafaţă de 3.905 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral 834, proprietatea lui I. şi o suprafaţă de 1.104 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral 835, expropriată de la I. şi aflată în administrarea CN C. SA.

S-a constatat că, prin Hotărârea nr. 37/02 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a expropriat suprafaţa de 3512,02 mp, număr cadastral 832 din localitatea Mihai Viteazul şi au fost acordate numitei F. despăgubiri în sumă de 718.894.760, 5 lei.

Prin Hotărârea nr. 67 din 06 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a fost expropriată suprafaţa de 3.715,48 mp, număr cadastral din localitatea Mihai Viteazul fiind acordate numitului I. despăgubiri în sumă de 760.542.110,65 lei. Din aceste hotărâri rezultă că valoarea avută în vedere la momentul exproprierii pentru terenurile extravilane din acea zonă, era de 20,47 lei/un metru pătrat, valoare cu care reclamanţii au fost de acord.

Ca atare, instanţa de fond a constatat că, despăgubirile ce se impun a fi acordate reclamanţilor pentru suprafaţa totală de 2.476 mp, ocupată de autostradă, se ridică la suma de 50.683,72 lei, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora: “Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.”

Având în vedere că pentru o parte din această suprafaţă, CN C. SA a achitat despăgubiri altor persoane, în baza planului parcelar incomplet pus la dispoziţie de către Comisia locală, în temeiul art. 60 C. proc. civ., a fost admisă în parte cererea de chemare în garanţie formulată de CN C. SA împotriva chematei în garanţie F., fiind obligată la restituirea către CN C. SA a sumei de 28.084,84 lei, reprezentând valoarea a 1.372 mp, ce a fost inclusă în suprafaţa totală de 3.512,02 mp, pentru care CN C. SA a plătit despăgubiri chematei în garanţie, deşi, în fapt, suprafaţa de 1.372 mp, face parte din parcela 278 proprietatea reclamanţilor.

Cererea de chemare în garanţie formulată de CN C. SA împotriva chemaţilor în garanţie G. şi H., a fost respinsă având în vedere că, potrivit precizărilor expertului din completarea la expertiză, parcela reclamanţilor nu se suprapune peste cea a numiţilor G. şi H.

Instanţa de fond a respins cererea de chemare în garanţie formulată de CN C SA împotriva chematului în garanţie I., decedat la 14 noiembrie 2004, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, având în vedere că numitul I. a decedat la 14 noiembrie 2004.

În baza art. 274 şi art. 276 C. proc. civ., a fost obligat pârâtul Statul Român prin C. să plătească reclamanţilor suma de 975,42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale. S-a reţinut că, deşi reclamanţii au solicitat să se constate exproprierea suprafeţei de 10.500 mp, cererea a fost găsită întemeiată doar pentru suprafaţa de 2476 mp, iar reclamanţii au dovedit că au suportat onorariile pentru experţi în sumă totală de 4136,50 lei, nefiind dovedit onorariul avocaţial.

În baza art. 274 C. proc. civ., a fost obligată pârâta CN C. SA să plătească chemaţilor în garanţie G. şi H. cheltuieli de judecată în sumă de 3.772,60 lei, constând în onorariu expert, onorariul avocaţial, taxă de timbru pentru copierea unor acte din dosar, cheltuieli pentru xeroxarea unor documente şi obţinerea hărţii cadastrale, dovedite prin chitanţele depuse la dosar.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Statul Român prin SC C. SA şi chemata în garanţie F.

Astfel, chemata în garanţie F. a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate şi, în fond, exonerarea ei de obligaţia de restituire către CN C. SA a sumei de 28,084,84 lei.

S-a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi nefondată, deoarece pleacă de la premise greşite, în condiţiile în care nu s-a stabilit în concret ce suprafaţă de teren proprietatea recurentei a fost afectată de construcţia autostrăzii. În acest sens se arată că potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data exproprierii terenului proprietatea recurentei, plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate în baza prevederilor art. 4 alin. (1) din lege, se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum şi de către orice persoană care justifică un interes legitim. Cererea pentru plata despăgubirilor va conţine numele şi prenumele titularilor drepturilor reale, adresa de domiciliu, actele doveditoare referitoare la existenţa drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat. Dovada dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor expropriate se face prin orice mijloace de probă admise de lege, inclusiv în zonele în care se aplică Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor referitoare la cărţile funciare, cu modificările ulterioare, în funcţie de modalitatea de dobândire a drepturilor - convenţională, judiciară, legală, succesorală, înţelegând prin dobândire şi constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul unor legi speciale.

Cum nici după repoziţionarea terenului reclamanţilor, nu s-a stabilit cât anume din terenul proprietatea recurentei, este ocupat de autostradă şi dacă terenul expropriat de la recurentă este mai mare sau nu decât cel pentru care a primit despăgubiri, se susţine că în mod greşit s-a dispus obligarea recurentei la restituirea sumei de 28.084,84 lei deoarece terenul proprietatea recurentei este afectat de autostradă, deci se supune prevederilor Legii nr. 198/2004.

Pârâta SC C. SA, prin declaraţia de apel, a solicitat, în principal, modificarea sentinţei, în sensul acţiunii reclamanţilor; iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj pentru introducerea în cauză a moştenitorilor defunctului I. şi, respectiv, administrarea unei noi probe cu expertiza tehnică topografică; cu obligarea intimaţilor reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

S-a arătat că instanţa fondului a omologat un raport de expertiză tehnică judiciară bazat pe un plan de punere în posesie ipotetic, interpretând eronat dispoziţiile legale în materie de expropriere.

Astfel, se arată că expertul E. a întocmit un plan de punere în posesie ipotetic, raportat la lista de proprietari eliberată de Primăria com. Mihai Viteazu, plan ce include şi parcela deşi, din planurile de punere în posesie depuse la dosar, rezultă că, iniţial, parcela apărea pe planul de punere în posesie întocmit de Comisia locală de fond funciar, dar pe planul înaintat de Comisia locală către SC C. SA, această parcelă nu a mai fost redată. Ca atare, soluţia instanţei de a da credibilitate unui plan parcelar inexistent la momentul exproprierii este nelegală şi contravine legilor speciale în materie de expropriere.

Pârâta reiterează faptul că singurul plan parcelar opozabil expropriatorului, în speţă pârâtei, este cel pus la dispoziţia sa la 12 aprilie 2004. În virtutea acestui plan parcelar, se arată că terenul identificat prin număr cadastral Mihai Viteazu a fost expropriat în temeiul Legii nr. 198/2004 şi H.G. nr. 1255/2004 şi că Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 06 septembrie 2004 are la bază documentaţia cadastrală avizată de către Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj din 22 iulie 2004. Potrivit acestei documentaţii, terenurile identificate prin nr. cad. au fost dezmembrate din tarlaua, (astfel cum acestea sunt evidenţiate în T.P. din 06 septembrie 2000, titular fiind I.), terenul identificat prin nr. cadastral 835 fiind expropriat, iar terenul identificat prin nr. cad. a rămas în proprietatea titularului.

Terenul expropriat identificat prin nr. cadastral este întabulat pe numele Statului Român aşa cum rezultă din Încheierea din 28 iulie 2009, C.F. Mihai Viteazu, şi extrasul CF existente la dosarul cauzei.

De asemenea, s-a învederat că despăgubirea stabilită pentru exproprierea acestui imobil, în sumă de 76.054.21 lei, a fost achitată lui I., întrucât acesta a fost identificat, în bază documentaţiei cadastrale avizate de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj din 22 iulie 2004 şi respectiv T.P. din 06 septembrie 2000, ca persoană îndreptăţită să primească despăgubirea.

Referitor la imobilul teren, din care a fost expropriat terenul identificat, pârâta a învederat că nu are nicio atribuţie în legătură cu aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, respectiv cu punerea în posesie sau cu stabilirea poziţiei în tarla, întrucât reprezentanţii expropriatorului nu pot cenzura modul de aplicare a Legii nr. 18/1991 de către comisiile locale şi judeţene de stabilire a dreptului de proprietate, care se reflectă în conţinutul planului parcelar.

S-a mai susţinut că, anterior întocmirii şi avizării documentaţiilor cadastrale, la 12 aprilie 2004 expropriatorului i-a fost furnizat planul parcelar (ordinea punerii în posesie) întocmit de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, semnat şi ştampilat de primarul com. Mihai Viteazu. Astfel că, orice eroare care a dus omiterea parcelei 278 din planul parcelar pus la dispoziţia expropriatorului nu poate fi imputată pârâtei, ci Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

SC C. SA, a mai susţinut că în calitate de reprezentantă legală a expropriatorului, are obligaţia legală ca, anterior declanşării procedurilor de expropriere, să identifice titularii drepturilor reale în raport de actele de proprietate şi de posesia efectivă şi localizarea în tarla/parcelă, şi de a supune această identificare controlului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, obligaţii ce au fost respectate.

Deoarece din planul parcelar, întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi pus la dispoziţia pârâtei în data de 12 aprilie 2004, lipsea parcela 278, expropriatorul a procedat în mod corect şi legal la întocmirea documentaţiilor cadastrale pentru imobilele situate în parcele. Or, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 198/2004, ale Normei de aplicare şi ale Legii nr. 7/1996, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj a procedat la recepţionarea, verificarea şi avizarea documentaţiilor cadastrale ale imobilelor care au fost expropriate din tarlaua Mihai Viteazu, confirmând în acest fel corectitudinea acestora. Prin urmare, se învederează că orice raportare la un plan de punere în posesie refăcut conform listei de proprietari eliberată de Primăria Mihai Viteazu, după realizarea exproprierilor în zonă, diferit de planul parcelar pus la dispoziţia expropriatorului de Primăria Mihai Viteazu la 12 aprilie 2004, este de natură să aducă atingere măsurii exproprierii care a fost realizată cu respectarea prevederilor legale incidente, respectiv prin raportare la singurul plan parcelar (ordine de punere în posesie) comunicat de instituţia abilitată (comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991), confirmat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj prin avizarea documentaţiilor cadastrale întocmite, şi de care pârâta era obligată şi putea să ţină cont.

Pentru aceste motive, pârâta a arătat că în mod greşit instanţa a modificat la propunerea expertului, planul parcelar al com. Mihai Viteazu pus la dispoziţia expropriatorului la 12 aprilie 2004, prin includerea în acest plan a parcelei. Întrucât a operat transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a Statului Român, introducerea parcelei în planul parcelar pe care expropriatorul l-a avut în vedere la realizarea procedurilor de expropriere echivalează cu a interveni asupra dreptului de proprietate publică a Statului Român cu privire la terenurile expropriate la nivelul com. Mihai Viteazu. Or, acest lucru este nelegal, întrucât dreptul de proprietate publică este inalienabil, insesizabil, imprescriptibil şi opozabil erga omnes.

Mai mult, arată aceeaşi pârâtă, întrucât obiect al prezentului litigiu îl constituie terenul reclamanţilor, amplasat în com. Mihai Viteazu, parte din tarlaua înscris în T.P. din 13 iunie 2006, este nelegală orice eventuală suprapunere dintre parcelă şi orice alt imobil expropriat (în speţă identificat prin nr. cadastral al localității Mihai Viteazu).

Întrucât lucrarea de expertiză nu a respectat planul parcelar al localităţii Mihai Viteazu avizat valabil la 12 aprilie 2004, din care lipseşte parcela şi care a fost pus la dispoziţie de către primarul com. Mihai Viteazu (care este şi preşedintele Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991), pârâta a arătat că se impune refacerea lucrării de expertiză în conformitate cu planul parcelar din 12 aprilie 2004, ţinând cont şi de documentaţiile tehnico-cadastrale avizate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj pentru parcelele din localitatea Mihai Viteazu.

Aceeaşi pârâtă a mai învederat că instanţa de fond, prin respingerea cererii de chemare în garanţie a chematului în garanţie I., a obligat pârâta la plata dublă a despăgubirilor aferente suprafeţei de 1.104 mp parte din terenul expropriat, având număr cadastral 835.

Pârâta precizează faptul că, în virtutea principiilor contradictorialităţii si al rolului activ al judecătorului, instanţa era obligată să pună în discuţia părţilor toate cererile, precum şi toate împrejurările de fapt şi de drept ce apar în derularea procesului, or, instanţa fondului şi-a încălcat rolul activ prin necomunicarea faptului că I., în calitate de chemat în garanţie, a decedat la 14 octombrie 2004, motiv pentru care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru introducerea în cauză a moştenitorilor acestuia. Mai mult decât atât, ca urmare a încălcării rolului activ, instanţa fondului a dat o soluţie abuzivă, instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

S-a arătat că despăgubirile stabilite la suma de 76.054,21 lei (pentru imobilul în suprafaţă de 3.715,48 mp, conform Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii din data de 06 septembrie 2004 au fost achitate lui I., în baza următoarelor acte: documentaţia tehnico-cadastrală înregistrată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară din data de 22 iulie 2004, T.P. din 2015 din 06 septembrie 2000, act de identitate, documente anexate cererii de chemare în garanţie. Potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept de la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi.

S-a arătat că Statul Român a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului identificat, drept de proprietate care este insesizabil, inalienabil şi imprescriptibil. Exproprierea imobilului identificat cadastral Mihai Viteazu s-a făcut în condiţii de deplină legalitate, fapt confirmat şi de Biroul De Cadastru și Publicitate Imobiliară Turda cu ocazia analizării cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat în favoarea Statului Român, conform încheierii de C.F. din 28 iulie 2009, Mihai Viteazu şi extrasului CF aferent, anexate cererii de chemare în garanţie.

Se susţine că, în condiţiile în care Statul Român are deja un drept de proprietate insesizabil, inalienabil şi imprescriptibil asupra terenului identificat din Mihai Viteazu, soluţia instanţei de fond, prin care obligă pârâta să plătească din nou despăgubirile ce au fost deja achitate, reprezintă un abuz ce se încadrează în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

În aceeaşi idee, se arată că, în mod eronat, instanţa fondului a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către chemaţii în garanţie G. şi H., în condiţiile în care pârâta a dovedit ca a urmat procedura de expropriere, respectând toate condiţiile de legalitate impuse de lege. Cererea de chemare în garanţie a fost determinată de concluziile expertului judiciar topograf L., care, cu ocazia efectuării primei expertize topografice în cauză, a stabilit că există o suprapunere între terenul reclamanţilor şi terenurile expropriate identificate cadastral.

În eventualitatea în care instanţa fondului ar fi omologat această variantă a raportului de expertiză, în lipsa cererii de chemare în garanţie a numiţilor G. şi H., s-ar fi regăsit în situaţia de a plăti de două ori despăgubiri pentru acelaşi teren expropriat. Astfel, se susţine că nu pârâta ar trebui obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de aceştia, ci reclamanţii ce au generat prezentul litigiu.

În şedinţa publică din 5 mai 2015, Curtea de Apel Cluj a recalificat calea de atac, apreciind, în raport cu dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. şi cuantumul despăgubirilor pretins de reclamanţi pentru o suprafaţă totală de 10.500mp. teren expropriat, că hotărârea primei instanţe este susceptibilă de a fi atacată atât cu apel cât şi cu recurs.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 858 din 5 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj au fost respinse apelurile pentru următoarele considerente:

Conform Titlului de proprietate din 13 februarie 2006, a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului D., asupra terenului în suprafaţă de 1500 mp, situat în extravilanul localităţii Mihai Viteazul.

Prin sentinţa civilă nr. 7186/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a stabilit că moştenitorii lui D. sunt reclamanţii din prezenta cauză, A. şi B., în calitate de fii, în cote egale de 1/2 parte fiecare.

Concluziile celor două rapoarte de expertiză întocmite în cauză de expert L. şi de expert Colţan Dan, relevă cu certitudine faptul că o parte din terenul cuprins în titlul de proprietate evocat mai sus a fost afectată de lucrările de edificare a Autostrăzii Braşov - Borş, Tronsonul Turda - Gilău.

Din planurile de punere în posesie depuse la dosar, rezultă că, iniţial, parcela 278 apărea pe planul de punere în posesie întocmit de Comisia locală de fond funciar, însă, în planul înaintat de comisia locală către CN C. SA, această parcelă nu a mai fost redată.

Cum, în fapt, s-a constatat că o parte din terenul reclamanţilor este afectat de Autostrada Braşov - Borş, tronsonul Turda - Gilău,s-a apreciat că în cauză avut loc o expropriere, aşa cum este aceasta reglementată prin Legea nr. 33/1994 şi art. 2 din Legea nr. 198/2004.

În ceea ce priveşte suprafaţa ocupată de autostradă, în cauză, s-a efectuat o completare la raportul de expertiză, expertul fiind chemat la termenul din 25 iunie 2014 înaintea primei instanţe pentru a da lămuriri. Astfel, în completarea la expertiză, expertul a arătat că parcela, aparţinând reclamanţilor, se suprapune cu următoarele numere cadastrale: o suprafaţă de 4.063 mp, se suprapune cu parcela cu numărul cadastral, proprietatea lui F.; o suprafaţă de 1.372 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral, expropriată de la F., aflată în administrarea CN C. SA; o suprafaţă de 57 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral, proprietatea lui F.; o suprafaţă de 3.905 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral, proprietatea lui I. şi o suprafaţă de 1.104 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral 835, expropriată de la I. şi aflată în administrarea CN C. SA.

Astfel, s-a reţinut că, prin Hotărârea nr. 37 din 02 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a expropriat suprafaţa de 3.512,02 mp, număr cadastral din localitatea Mihai Viteazul şi au fost acordate numitei F. despăgubiri în sumă de 718.894.760,5 lei.

Prin Hotărârea nr. 67 din 06 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a expropriat suprafaţa de 3.715,48 mp, număr cadastral 835 din localitatea Mihai Viteazul şi au fost acordate numitului I. despăgubiri în sumă de 760.542.110,65 lei. Instanţa de apel a reţinut că din aceste hotărâri rezultă că valoarea avută în vedere la momentul exproprierii pentru terenurile extravilane din acea zonă, era de 20,47 lei/un metru pătrat, valoare cu care reclamanţii au fost de acord. Ca atare despăgubirile reclamanţilor pentru suprafaţa totală de 2.476 mp, ocupată de autostradă, se ridică la suma de 50.683,72 lei, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 33/1994.

Circumscris celui dintâi motiv de apel, pârâta susţine că prima instanţă a omologat un raport de expertiză tehnică judiciară bazat pe un plan de punere în posesie ipotetic şi aduce obiecţiuni lucrării de expertiză, subliniind că orice eroare care a condus la omiterea parcelei din planul parcelar pus la dispoziţia expropriatorului, nu îi poate fi imputată. Verificând aceste susţineri, instanţa de apel a constatat faptul că înaintea primei instanţe, au fost efectuate două rapoarte de expertiză tehnică judiciară pentru identificarea terenurilor ce au fost expropriate, mai mult decât atât, prima instanţă a încuviinţat şi obiecţiunile pe care CN C. SA le-a formulat în mod repetat la rapoartele de expertiză, inclusiv cele care sunt reiterate şi în cuprinsul declaraţiei de apel, iar răspunsul la aceste obiecţiuni a condus la varianta finală a expertizei acceptată de instanţă. Pârâta nu a solicitat în faţa primei instanţe o contraexpertiză şi, în aceste circumstanţe, văzând şi dispoziţiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a respins ca tardiv formulată cererea de contraexpertiză contrarie, precum şi celelalte obiecţiuni, supuse analizei în faţa primei instanţe.

S-a reţinut, totodată, împrejurarea că prin înscrisurile ce s-au depus în dosarul primei instanţe, emise de Comisia locală de fond funciar Mihai Viteazu, coroborate cu precizările expertului Colţan Dan, a fost dovedită împrejurarea că nu s-a emis un plan parcelar nou, nu s-au făcut repoziţionări de parcele, planul parcelar fiind acelaşi cu cel pus la dispoziţia CN C. SA în anul 2004, astfel că susţinerile contrare ale apelantei sub acest aspect, se dovedesc a fi neîntemeiate.

Instanţa de apel a constatat că obligaţia de plată a unor despăgubiri aferente terenurilor expropriate, excede vreunei culpe a CN C. SA, aceasta rezultând în mod direct din lege. Exproprierea unui teren obligă la plata unor despăgubiri în favoarea proprietarului acelui teren, dincolo de orice culpă. Or, în prezentul proces, probele ce au fost administrate, inclusiv concluziile rapoartelor de expertiză tehnico-judiciară, fac dovada certă a împrejurării că o parte determinată şi precis identificată din terenul aflat în proprietatea reclamanţilor a fost supusă exproprierii, fiind afectată obiectivului acestei exproprieri, motiv pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la plata unor despăgubiri băneşti.

Referitor la motivul de apel prin care s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru introducerea în proces şi citarea succesorilor defunctului I., chemat în garanţie de CN C. SA, instanţa de apel a constatat că aparţine pârâtei culpa exclusivă pentru faptul că a atras în proces o persoană decedată, lipsită de capacitatea procesuală de folosinţă. Constatând această împrejurare, în mod corect prima instanţă a respins cererea de chemare în garanţie a lui I., consecutiv admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă.

S-a constatat că pârâta invocă principiul rolului activ al instanţei de judecată, însă omite a observa că de esenţa procesului civil este principiul disponibilităţii, în virtutea căruia părţile stabilesc cadrul procesului în limitele căruia se va desfăşura judecata şi, mai mult, le revine obligaţia procesuală de a justifica calitatea celor chemaţi în judecată. Sancţiunea operantă în ipoteza în care este introdusă în proces o persoană decedată, este respingerea acţiunii, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a celui chemat în judecată. S-a reţinut că instanţa de judecată nu are obligaţia de rol activ sub acest aspect, aplicând sancţiunea procedurală evocată ori de câte ori constată o nelegală stabilire a cadrului procesual de către părţi. I. a decedat mult înainte de chemarea sa în garanţie de către pârâtă, în mod evident aceasta nu a efectuat verificări prealabile cu privire la această persoană şi la existenţa unor posibili moştenitori, astfel că în mod corect prima instanţă a respins cererea de chemare în garanţie a unei persoane decedate.

Ca atare, instanţa de apel a apreciat că rămâne pârâtei posibilitatea exercitării unei acţiuni civile în justiţie pe cale separată, pentru realizarea pretenţiilor în contradictoriu cu succesorii defunctului I.

Referitor la obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată în primă instanţă, instanţa de apel a reţinut că acestea au fost justificate prin înscrisurile depuse la dosar şi însumează onorariu de avocat, onorariile experţilor judiciari, taxa judiciară de timbru şi costurile administrării probelor. În raport cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată. Aşa fiind, cheltuielile de judecată efectuate de părţi în proces vor fi suportate în final de partea care cade în pretenţii, adică de acea parte care a pierdut procesul. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată are în vedere culpa procesuală a părţii, iar din acest punct de vedere este irelevantă buna credinţă a părţii care a pierdut procesul. Partea culpabilă va suporta atât propriile cheltuieli efectuate, cât şi cele efectuate de partea în favoarea căreia s-a pronunţat hotărârea.

S-a reţinut că în prezentul proces acţiunea reclamanţilor a fost admisă în parte în contradictoriu cu CN C. SA, iar cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă în raport cu G. şi H. a fost respinsă. În aceste circumstanţe, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., obligând pârâta, ca parte căzută în pretenţii şi aflată prezumtiv în culpă procesuală, să suporte şi cheltuielile de judecată determinate celorlalte părţi în proces. Prin atragerea în proces a chemaţilor în garanţie H. i-a obligat să avanseze o sumă de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel că respingându-se cererea de chemare în garanţie ca nefondată, pârâta trebuie să plătească părţii câştigătoare cheltuielile efectuate de către aceasta.

Cu referire la apelul chematei în garanţie F., care în esenţă susţine că nu s-a stabilit cu certitudine, în prezentul proces, ce suprafaţă din terenul pe care îl deţine în proprietate este ocupată de autostradă şi dacă terenul expropriat este mai mare sau mai mic decât cel pentru care a primit despăgubiri, instanţa de apel a constatat că în ipoteza în care se poate proba faptul că a fost expropriată o suprafaţă mai mare de teren, chemata în garanţie F. este îndreptăţită la despăgubiri băneşti, însă pentru un alt teren decât acela identificat ca aparţinând reclamanţilor în proprietate, şi, în contradictoriu cu Statul Român prin CN C. SA, iar nu cu reclamanţii din prezentul proces. Obligaţia primei instanţe era de a se pronunţa în limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi şi cererile de intervenţie formulate de pârâtă, iar această obligaţie procedurală a fost respectată.

Din această perspectivă, instanţa de apel a observat că ceea ce s-a stabilit cu certitudine este faptul că o porţiune determinată din terenul aflat în proprietatea reclamanţilor se suprapune cu terenul pentru care chemata în garanţie F. a încasat despăgubiri cu titlul de expropriere, consecinţa unei eronate identificări topografice. Strict în limitele învestirii sale, în mod corect prima instanţă a admis cererea reclamanţilor, a obligat Statul Român la despăgubiri băneşti şi ca o consecinţă directă a admis cererea de chemare în garanţie formulată de stat, obligând-o pe F. la restituirea despăgubirilor băneşti încasate cu titlul de expropriere.

S-a reţinut că F. nu a formulat nicio solicitare proprie în contradictoriu cu Statul Român, în prezentul proces, care să oblige prima instanţă la verificări suplimentare în privinţa întinderii dreptului de proprietate a acesteia, al identificării terenurilor deţinute în proprietate, a celor supuse exproprierii şi în final a despăgubirilor băneşti cuvenite. În absenţa formulării unei astfel de cereri exprese în prezentul litigiu, rămâne proprietarului F. să aprecieze cu privire la oportunitatea exercitării unei acţiuni civile în justiţie, pe cale separată, pentru ocrotirea dreptului propriu. Cadrul procesual stabilit în prezent a obligat la cercetarea şi analiza dreptului afirmat de către reclamanţi, în scopul protejării pe cale juridică a acestuia.

Aplicând dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., instanţa de apel a obligat Statul Român prin CN C. SA, aflat în culpă procesuală, să suporte cheltuielile de judecată pe care le-a determinat intimaţilor în calea de atac. Aceste cheltuieli, reprezentând onorariile de avocat au fost reduse de la 2.500 lei la 1.500 lei pentru intimaţii H. şi de la 4.000 lei la 2.000 lei pentru intimaţii Ghirca şi Crişan, instanţa de apel apreciind că acesta este un cuantum rezonabil al cheltuielilor în prezentul litigiu, în raport cu munca prestată de avocaţii părţilor şi de complexitatea cauzei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul Statul Român prin CN C. SA şi chemata în garanţie F.

Criticile aduse hotărârii instanţei de apel de pârâtul Statul Român prin CN C. SA vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susţine că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 295, art. 129 şi art. 60 C. proc. civ., în ceea ce priveşte dispoziţia de obligare la plata cheltuielilor de judecată faţă de reclamanţi, în locul chematei în garanţie F.

Se învederează că, instanţa de apel a menţinut soluţia fondului, care s-a bazat exclusiv pe un raport de expertiză tehnică judiciară eronat, bazat pe un plan de punere în posesie ipotetic.

În aceeaşi idee se arată că instanţa de apel a respins solicitarea de efectuare a unei noi expertize topografice pe considerentul că nu a fost solicitată o contraexpertiză la fond. Or, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, instanţa de apel era obligată să dispună administrarea probei cu o nouă expertiză judiciară topografică, pentru clarificarea situaţiei de fapt. Ca atare, soluţia instanţei de a da credibilitate unui plan parcelar inexistent la momentul exproprierii este nelegală şi contravine întrutotul legilor speciale în materie de expropriere.

Se susţine că singurul plan parcelar opozabil expropriatorului, este cel pus la dispoziţia noastră este cel din 12 aprilie 2004, în virtutea căruia, terenul identificat prin număr cadastral Mihai Viteazu a fost expropriat în temeiul Legii nr. 198/2004 şi H.G. nr. 1255/2004. Astfel, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 06 septembrie 2004 are la bază documentaţia cadastrală avizată de către BIROUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ Cluj din 22 iulie 2004, potrivit căreia terenurile identificate au fost dezmembrate, astfel cum acestea sunt evidenţiate în T.P. din 06 septembrie 2000, titular I., terenul identificat prin nr. cadastral fiind expropriat, iar terenul identificat a rămas în proprietatea titularului.

Terenul expropriat este intabulat pe numele Statului Român aşa cum rezultă din încheierea din 28 iulie 2009. C.F. Mihai Viteazu, şi extrasul C.F. aferent, existente la dosarul cauzei. De asemenea, despăgubirea stabilită pentru exproprierea acestui imobil, în sumă de 76.054,21 lei, a fost achitată lui I., întrucât acesta a fost identificat, în bază documentaţiei cadastrale avizate de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj din 22 iulie 2004 şi din 2015 din 06 septembrie 2000, ca persoană îndreptăţită să primească despăgubirea.

Referitor la imobil, din care a fost expropriat terenul identificat prin nr. cadastral 835, pârâtul a învederat faptul că nu are nici o atribuţie în legătură cu aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, respectiv cu punerea în posesie sau cu stabilirea poziţiei în tarla, întrucât reprezentanţii expropriatorului nu pot cenzura modul de aplicare a Legii nr. 18/1991 de către comisiile locale şi judeţene de stabilire a dreptului de proprietate, care se reflectă în conţinutul planului parcelar. Deci, anterior întocmirii şi avizării documentaţiilor cadastrale aferente nr. cadastrale la 12 aprilie 2004 expropriatorului i-a fost comunicat planul parcelar vizând ordinea punerii în posesie întocmit de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, semnat şi de primarul com. Mihai Viteazu.

Ca atare, se susţine că orice eroare care a dus la omiterea parcelei din planul parcelar pus la dispoziţia expropriatorului nu-i poate fi imputată, ci Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. Cu toate acestea, instanţa de apel a acordat preferinţă unor înscrisuri care au fost comunicate de către Comisia locală de fond funciar Mihai Viteazu şi în baza cărora a conchis în mod greşit că planul parcelar utilizat de către expertul judiciar Coltuc este acelaşi cu planul folosit de către expropriator.

Se arată că astfel, raţionamentul este profund eronat în condiţiile în care terenul reclamanţilor nu figurează în planul parcelar care a fost pus la dispoziţia expropriatorului de către autorităţile locale, acesta fiind şi motivul pentru care reclamanţii nu au fost implicaţi în procedurile administrative generate de măsura exproprierii.

Din perspectiva celor expuse, pârâtul a solicitat a se observa că se impunea readministrarea probei cu o expertiză topografică în apel, pentru lămurirea situaţiei de fapt, aceasta cu atât mai mult cu cât instanţa de apel a reţinut faptul că „obligaţia de plată a unor despăgubiri aferente terenurilor expropriate excede vreunei culpe a CN C. SA”.

În ceea ce priveşte decizia de menţinere a soluţiei fondului cu privire la cererea de chemare în garanţie a lui I., se susţine că au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

În acest sens se arată că la termenul din 26 septembrie 2014, instanţa fondului a ridicat din oficiu excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a chematului în garanţie I., pe baza susţinerilor agentului procedural, confirmate ulterior de o fişă de evidenţă ce nu i-a fost comunicată. Cum plata despăgubirilor către Turdean a fost făcută anterior datei de 14 noiembrie 2004, se susţine că nu se putea intui că ulterior efectuării plăţii, acesta va deceda.

Ca atare, pârâtul arată că în virtutea rolului activ prevăzut expres de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum şi în acord cu principiul contradictorialităţii, instanţa de fond ar fi trebuit să îi aducă la cunoştinţă faptul că I. a decedat, în condiţiile în care, în virtutea principiilor contradictorialităţii şi al rolului activ al judecătorului, instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor toate cererile, precum si toate împrejurările de fapt şi de drept ce apar în derularea procesului. Contradictorialitatea este unul dintre principiile specifice procedurii civile, fiind o componentă a dreptului fundamental la apărare, constând în dreptul părţilor aflate pe poziţii cu interese contrare de a propune şi administra probe şi de a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt şi de drept care interesează dezlegarea pricinii, indiferent dacă elementele puse în discuţie reprezintă rezultatul iniţiativei părţilor ori al judecătorului.

Chiar dacă prezenţa părţilor în proces nu este necesară, citarea lor este obligatorie şi numai cu titlu de excepţie, în cazurile expres prevăzute de lege, judecata poate avea loc fără citarea părţilor. Tot ca o excepţie de la regula citării părţilor se priveşte a fi şi instituţia termenului în cunoştinţă.

În acest sens se arată că nimic nu justifică în mod legal aplicabilitatea termenului în cunoştinţă în cazul persoanei juridice în sensul necitării pe viitor a acesteia dacă la un termen a fost înmânată citaţia funcţionarului sau persoanei având atribuţii de primire a corespondenţei. Astfel, dată fiind solicitarea de judecare şi în lipsă, se susţine că, pentru a putea participa în mod activ şi egal la prezentarea, argumentarea şi dovedirea drepturilor în cursul desfăşurării procesului, trebuia să-i fie comunicate toate dispoziţiile instanţei ce impun exprimarea unei poziţii procesuale.

Ca atare, se susţine că instanţa fondului şi-a încălcat rolul activ prin necomunicarea faptului că I., în calitate de chemat în garanţie, a decedat la 14 octombrie 2004, motiv pentru care, se solicită casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru introducerea în cauză a moştenitorilor acestuia.

Mai mult decât atât, se învederează că urmare a încălcării rolului activ, instanţa fondului a dat o soluţie abuzivă, depăşindu-şi atribuţiile puterii judecătoreşti, respectiv, prin respingerea cererii de chemare în garanţie formulată împotriva I., a obligat la o dublă plată a unei părţi din despăgubirile stabilite pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 3.715,48 mp.

În acest sens se arată că despăgubirile stabilite la suma de 76.054,21 lei pentru imobilul în suprafaţă de 3.715,48 mp, conform Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii din data de 06 septembrie 2004, au fost achitate lui I., în baza următoarelor acte: documentaţia tehnico-cadastrală înregistrată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară din data de 22 iulie 2004 și din 2015 din data de 06 septembrie 2000, act de identitate, documente anexate cererii de chemare în garanţie.

Or, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept de la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi. Statul Român a dobândit astfel dreptul de proprietate asupra terenului identificat cadastral Mihai Viteazu, drept de proprietate care este insesizabil, inalienabil şi imprescriptibil. Or exproprierea imobilului identificat cadastral Mihai Viteazu, s-a făcut în condiţii de deplină legalitate, fapt confirmat şi de BIROUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ Turda cu ocazia analizării cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat în favoarea Statului Român, conform încheierii de C.F. din 28 iulie 2009, Mihai Viteazu şi extrasului de C.F., anexate cererii de chemare în garanţie.

Or, susţine acelaşi pârât, în condiţiile în care Statul Român are deja un drept de proprietate insesizabil, inalienabil şi imperceptibil asupra terenului identificat Mihai Viteazu, soluţia instanţei de fond, prin care a fost obligat la plata din nou a despăgubirilor ce au fost achitate, reprezintă un abuz, ce se încadrează în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte decizia de menţinere a soluţiei fondului cu privire la obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată către chemaţii în garanţie Cîmpean, se susţine încălcarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.

Astfel, se arată că, în mod eronat instanţa fondului a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către chemaţii în garanţie G. şi H., în condiţiile în care s-a dovedit că a fost urmată procedura de expropriere, respectând toate condiţiile de legalitate impuse de lege.

Recursul declarat de chemata în garanţie F. vizează următoarele aspecte de nelegalitate:

Se arată că, hotărârea atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. Prin hotărârea atacată instanţa a dispus printre altele admiterea cererii de chemare în garanţie formulată de către CN C. SA şi obligarea la restituirea sumei de 28.084,84 lei.

Această soluţie este nelegală şi nefondată deoarece pleacă de la premise greşite în condiţiile în care nimeni nu a stabilit în concret ce suprafaţă de teren din proprietatea ei a fost afectată de construcţia autostrăzii, motiv pentru care neexistând o măsurare efectivă a terenului ocupat de către autostradă din terenul său, după poziţionarea terenului reclamanţilor conform expertizelor efectuate în cauză, nu se poate susţine că ar fi primit despăgubiri nedatorate.

Recurenta F. învederează că potrivit art. 5 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data exproprierii terenului proprietatea sa, plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate în baza prevederilor art. 4 alin. (1) din lege se face în baza cererilor adresate de titularii drepturilor reale, precum şi de către orice persoană care justifică un interes legitim. Se arată că instanţa de apel nu a verificat susţinerile sale, continuând raţionamentul greşit care a stat la baza admiterii cererii de chemare în garanţie. Faptul că terenul său a fost identificat cu un număr cadastral greşit nu poate duce la concluzia că a primit despăgubiri nejustificat, atâta timp cât nimeni nu a stabilit ce suprafaţă de teren din proprietatea sa a fost afectată de autostradă. Doar plata nejustificată a despăgubirilor putea sta la baza admiterii cererii de chemare în garanţie, nu simpla eroare de identificare a terenului proprietatea reclamanţilor.

Se mai susţine că în mod greşit instanţa de apel a conchis că instanţa de fond nu a fost sesizată cu vreo cerere în legătură cu terenul proprietatea ei, deoarece admiţând cererea de chemare în garanţie a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că a primit despăgubiri pentru o suprafaţă de teren mai mare decât aceea reală, fără însă ca cineva să fi stabilit care este suprafaţa de teren afectată de autostradă. În acest sens se arată că în mod greşit s-a dispus obligarea ei la restituirea sumei de 28.084,84 lei, deoarece chiar şi după repoziţionare terenul proprietatea sa este afectat de autostradă, deci se supune prevederilor Legii nr. 198/2004.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel nu a soluţionat fondul cauzei, fiind incidente dispoziţiile art. 312 alin 5 C. proc. civ., motiv pentru care se solicită casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, ocazie cu care să se stabilească dacă terenul proprietatea sa a fost sau nu afectat de construirea autostrăzii, care este suprafaţa de teren afectată şi, dacă această suprafaţă este mai mare sau nu, decât cea avută în vedere la momentul la care au fost stabilite despăgubirile primite.

Pentru aceste considerente, chemata în garanţie F. a solicitat admiterea recursului şi exonerarea de restituirea sumei de 28.084,84 lei, întrucât aceasta a fost stabilită fără nici un temei legal.

Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul dedus judecăţii vizează plata despăgubirilor pentru terenul proprietatea reclamanţilor supus exproprierii de fapt, situat în com. Mihai Viteazu, înscris în Titlul de proprietate din 13 februarie 2006 emis pe numele antecesorului reclamanţilor în condiţiile în care pe acest teren au fost efectaute lucrări de utilitate publică prin edificarea Autostrăzii Bucureşti - Borş, Tronsonul Turda - Gilău.

Expertizele efectuate în cauză de experţii L. şi respectiv de Colţan Dan, relevă fără posibilitate de echivoc că o parte din Titlul de proprietate din 13 februarie 2006, este afectată de lucrările de edificare a Autostrăzii Braşov - Borş, Tronsonul Turda - Gilău, motiv pentru care într-adevăr a avut loc o expropriere e fapt fiind incidente dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 198/2004 şi ale Legii nr. 33/1994.

Din această perspectivă şi având în vedere şi completarea la raportul de expertiză precum şi lămuririle date de expertul E. în faţa instanţei la 26 iunie 2014, precum şi faptul că în faţa instanţei de fond nu s-a solicitat o contraexpertiză, în mod legal şi corect a reţinut instanţa de apel că potrivit art. 212 alin. (2) C. proc. civ. expertiza contrarie trebuia solicitată motivat la primul termen după depunerea lucrării.

Or, în condiţiile în care pârâtul nu a solicitat expertiza contrarie în primul termen după depunerea lucrării, în mod legal instanţa de apel a respins ca tardiv formulată cererea privind o contraexpertiză.

Nefondate sunt şi susţinerile pârâtului în ce priveşte emiterea unui plan parcelar nou, în condiţiile în care atât din lămuririle date de expertul Colţan Dan la termenul de judecată din 20 iunie 2014, cât şi din înscrisurile existenta la dosar rezultă că nu s-au făcut repoziţionări de parcele, planul parcelar fiind acelaşi cu cel pus la dispoziţia CN C. SA în anul 2004.

Din completarea raportului de expertiză efectuat de expert Colţan Dan, rezultă că parcela ce aparţinea reclamanţilor, se suprapune cu parcela cu numerele cadastrale astfel: - suprafaţa de 4.063 mp se suprapune cu proprietatea lui F.; o altă suprafaţă de 1.372 mp proprietatea reclamanţilor se suprapune cu parcela expropriată de la F. aflată în administrarea CN C. SA; o altă suprafaţă de 57 mp se suprapune cu parcela proprietatea lui F.; o suprafaţă de 3.905 mp se suprapune cu parcela proprietatea lui I. şi, în fine, o suprafaţă de 1.104 mp se suprapune cu parcela expropriată de la I. şi aflată în administrarea CN C. SA.

Din această perspectivă, în condiţiile în care o parte din terenul proprietatea reclamanţilor se suprapune cu terenul pentru care chemata în garanţie F. a încasat despăgubiri cu titlu de expropriere, sunt nefondate şi criticile recurentei F. legate de faptul că nu s-ar fi stabilit cu certitudine suprafaţa de teren pentru care a primit despăgubiri de la CN C. SA.

Faţă de această situaţie în mod legal ca o consecinţă a admiterii cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtul Statul Român, pârâta F. a fost obligată la restituirea despăgubirilor primite cu titlu de expropriere.

Obligarea chematei în garanţie F. la restituirea sumei de 28.084,84 lei, vizează suprafeţele de teren ce au aparţinut reclamanţilor şi pentru care chemata în garanţie a încasat despăgubiri de la CN C. SA.

Obiectul prezentului litigiu în limitele învestirii vizează doar constatarea exproprierii de facto a terenului proprietatea reclamanţilor şi nu terenul efectiv preluat de la F. în redarea edificării autostrăzii.

Faţă de limitele învestirii, de obiectul dedus judecăţii ce vizează doar terenul reclamanţilor instanţa de apel în respectarea principiului disponibilităţii a reţinut aspectul vizând suprafaţa de teren preluată din proprietatea efectivă a chematei în garanţie F. afectată de autostradă şi cuantumul despăgubirilor aferente, poate forma obiectul unei acţiuni separate.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în prezentul litigiu F. nu a formulat nici o cerere în contradictoriu cu Statul Român în ceea ce priveşte suprafaţa de teren proprietatea ei efectivă afectată de autostradă.

Din perspectiva celor expuse în condiţiile în care instanţele au fost investite doar cu situaţia de fapt şi de drept a terenurilor reclamanţilor ce au fost expropriate de facto, sunt nu numai nefondate dar şi fără suport juridic susţinerile recurentei F. legate de nesoluţionarea fondului cauzei şi de incidenţa dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Nefondate sunt şi susţinerile pârâtului Statul Român prin CN C. SA în ceea ce priveşte încălcarea art. 295, art. 129 alin. (5) şi art. 274 C. proc. civ.

Este real că potrivit art. 295 C. proc. civ. instanţa de apel va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea altor probe, dacă le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei.

Ca atare, instanţa de apel are facultatea nu numai să primească probele deja făcute la prima instanţă, dar şi să le repete sau să le completeze dacă consideră că este necesar.

Întrucât, în speţă, instanţa de apel şi-a format convingerea pe baza probelor administrate la instanţa de fond, şi având în vedere că au fost arătate argumentele pentru care nu a fost încuviinţată o contraexpertiză, este de reţinut că instanţa de apel a făcut doar uz de dreptul conferit de dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., nefiind nicidecum încălcate aceste prevederi legale.

În ceea ce priveşte criticile legate de încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., sunt de reţinut următoarele aspecte:

Este real că potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.

În principiu, rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate la părţii, ci trebuie să se armonizeze cu iniţiativa părţilor în scopul stabilirii adevărului obiectiv.

Aceasta este premisa prevederilor enunţate anterior, în condiţiile în care în materie civilă trebuie respectat principiul disponibilităţii care lasă la aprecierea reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii, inclusiv cu privire la persoanele cu care înţelege să se judece.

În principiu, dreptul părţilor de a determina limitele litigiului este neîngrădit, ele având posibilitatea de a lărgi sfera procesului prin chemarea în judecată sau în garanţie ori prin arătarea titularului dreptului.

Rolul activ al instanţei prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., presupune doar aflarea adevărului judiciar, fără a putea constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuale a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia.

Din perspectiva celor expuse, în speţă, instanţei nu i se poate imputa nerespectarea obligaţiilor ce decurg din art. 129 C. proc. civ. în condiţiile în care pârâtul Statul Român prin CN C. SA a fixat cadrul procesual al judecării cererii de chemare în garanţie faţă de I. (decedat) arătând că acesta este persoana cu care înţelege să se judece.

Cum prin cererea de chemare în garanţie a fost chemată în judecată o persoană decedată, respectiv I., decedat la 14 noiembrie 2004, în mod legal instanţele au respins cererea de chemare în garanţie a acestuia urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale de folosinţă.

Din această perspectivă, se constată că este nu numai nefondată dar şi fără suport legal, critica legată de încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., şi de obligaţia instanţei de a-i comunica pârâtului faptul că I. este decedat.

Aşa cum bine a reţinut şi instanţa de apel, pârâtului îi revenea obligaţia ca înainte de formularea cererii de chemare în garanţie a numitului I., să fi efectuat prealabile verificări atât cu privire la existenţa acestei persoane cât şi cu privire la existenţa unor posibili succesori.

Or, în condiţiile în care pârâtul nu a efectuat aceste verificări şi a chemat în judecată prin cererea de chemare în garanţie o persoană decedată, nu i se poate imputa instanţei nici încălcarea principiului contradictorialităţii.

În condiţiile în care, aşa cum rezultă din expertizele efectuate în cauză, că o suprafaţă de .095 mp terenul reclamantului se suprapune cu proprietatea lui I. şi o suprafaţă de 1.104 mp expropriată de la I. şi aflată în administrarea CN C. SA, în mod legal şi corect instanţele au dispus obligarea pârâtului Statul Român la plata despăgubirilor către reclamanţi, în condiţiile în care s-a constatat existenţa exproprierii de facto a terenului acestora.

În mod legal şi corect a reţinut de altfel instanţa de apel, că pentru realizarea pretenţiilor în contradictoriu cu succesorii defunctului I., în condiţiile în care acestuia din urmă i-au fost achitate despăgubiri şi pentru terenul reclamanţilor, pârâtul are posibilitatea exercitării unei acţiuni în justiţie pe cale separată.

În ceea ce priveşte critica legată de greşita obligare a pârâtului Statul Român la plata cheltuielilor de judecată faţă de G. şi H., Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată, în condiţiile în care cererea de chemare în garanţie formulată de pârât împotriva acestora a fost respinsă.

Nici critica legată de obligarea pârâtului Statul Român la plata cheltuielilor de judecată faţă de reclamanţi nu este fondată, în condiţiile în care acţiunea reclamanţilor în ceea ce priveşte constatarea exproprierii terenului în suprafaţă de 2.476 mp din proprietatea reclamanţilor (suprafaţa expropriată fiind compusă din 1.372 mp parte din parcelă şi din 1.104 mp), a fost admisă în condiţiile art. 2 din Legea nr. 198/2004 şi art. 1 din Legea nr. 33/1994.

Or, potrivit art. 274 C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată, în raport de care instanţele au făcut o corectă interpretare şi aplicare faţă de raporturile juridice dintre părţi.

Nefondată este şi susţinerea pârâtului Statul Român în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, dispoziţiile legale sus evocate vizează motivul de casare a hotărârii în condiţiile în care instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Acest motiv de casare are în vedere situaţia în care prin hotărârea recurată instanţa a depăşit atribuţiile autorităţii judecătoreşti intrând în cele ale autorităţii legislative sau executive.

Or, din această perspectivă, se constată că ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu se verifică în cauză, în condiţiile în care instanţa de apel a examinat cauza prin prisma motivelor de apel, a obiectului dedus judecăţii şi a limitelor investirii.

Cum, din cele expuse, nici unul din motivele de recurs invocate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge atât recursul pârâtului Statul Român prin CN C. SA cât şi recursul chematei în garanţie F., în temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ. ca nefundat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. urmează a fi obligat recurentul pârât Statul Român prin C. SA la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimaţii chemaţi în garanţie G. şi H..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-pârât Statul Roman prin SC C. SA şi de recurenta-chemată în garanţie F. împotriva Deciziei nr. 858/A din 5 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât Statul Roman prin SC C. SA la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimaţii chemați în garanție G. şi H.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2015.