Expropriation compensation: Supreme Court dismisses appeals and upholds valuation based on agricultural land status at expropriation date.

Decizia nr. 2406/2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, Tribunalul Vâlcea a admis cererea principală, completată şi precizată, formulată de reclamanta-expropriatoare com. Rast prin primar A. şi cererea reconvenţională formulată de pârâţi, dispunând exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenurilor ce aparţin acestora, situate pe raza com. Rast, judeţul Dolj, astfel cum au fost identificate de expertul tehnic B. prin raportul de expertiză de la filele 263-272, completat ulterior, pe baza titlurilor de proprietate, respectiv: C. - tarla 15, parcela 44/1, suprafaţa intravilan 1.00; D. - tarla 15, parcela 19, suprafaţa intravilan 1.97; E. - tarla 16, parcela 16, suprafaţa intravilan 0.07; F. - tarla 15, parcela 18, suprafaţa intravilan 1.08; G. - tarla 23, parcela 34, suprafaţa intravilan 1.25; H. (moştenitorii defunctului I.) - tarla 16, parcela 89, suprafaţa intravilan 0.09, suprafaţa extravilan 0.58; tarla 16, parcela 115, suprafaţa intravilan 1,32; J. - tarla 23, parcela 28, suprafaţa intravilan 1.45; K. - tarla 15, parcela 27, suprafaţa intravilan 1.22; L. - tarla 15, parcela 20, suprafaţa intravilan 0.38; M. + N. - tarla 23, parcela 36, suprafaţa intravilan 0.95; O. 23, parcela 52, suprafaţa intravilan 0.99; P. - tarla 23, parcela 53, suprafaţa intravilan 1.22; R. şi S. - tarla 6, parcela 87, suprafaţa intravilan 0.33, suprafaţa extravilan 0.48; tarla 16, parcela 117, suprafaţa intravilan 0,76: ; tarla 15, parcela 44/15, suprafaţa intravilan 1.00; T. - tarla 23, parcela 61, suprafaţa intravilan 1.18; U. (moştenitoarea autorului V.) - tarla 27, parcela 26, suprafaţa intravilan 0-23, suprafaţa extravilan 0.36; X. - tarla 1.5, parcela 17, suprafaţa intravilan 2.37; Z. - tarla 16, parcela 124, suprafaţa intravilan 0.76, suprafaţa extravilan 0.24; tarla 16, parcela 81, suprafaţa intravilan 1.21; Y. - tarla 23, parcela 37, suprafaţa intravilan 1.46; A.A. şi B.B. - tarla 12, parcela 33, suprafaţa intravilan 0,63, suprafaţa extravilan 0.15; C.C. - tarla 15, parcela 38, suprafaţa intravilan 1.09; D.D. - tarla 23, parcela 30, suprafaţa intravilan 1.53.

A fost obligata reclamanta să plătească pârâţilor următoarele sume cu titlu de despăgubiri: 91.700 Iei valoare teren şi 2.280 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâta C., 217.329 lei valoare teren şi 5,760 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâta X., 180,649 lei valoare teren şi 4.785 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul D., 6.419 Iei valoare teren şi 170 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul E., 99.036 iei valoare teren şi 2.625 Iei valoare lipsa de folosinţă către pârâta F., 114.625 lei valoare teren şi 2.550 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul G., 132.965 Iei valoare teren şi 2.960 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul J., 34.846 lei valoare teren şi 925 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâta L., 87.115 lei valoare teren şi 2.310 Iei valoare lipsa de folosinţă către pârâţii M. şi N., 90.783 lei valoare teren şi 2.020 Ie: valoare lipsă de folosinţă către pârâta O., 111.874 lei valoare teren şi 2.490 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul P., 193.093 lei valoare teren şi 5.940 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâţii R. şi S., 108.206 lei valoare teren şi 2.625 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâta T., 70.412 lei valoare teren şi 5.370 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul Z., 133.882 lei valoare teren şi 2.980 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul Y., 58.221 lei valoare teren şi 1.920 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâţii A.A. şi B.B., 99.953 Iei valoare teren şi 2.650 Iei valoare lipsă de folosinţă către pârâta C.C., 131.037 Iei valoare teren şi 3.885 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul H., 24.832 lei valoare teren şi 1.315 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâta U., 140.301 lei valoare teren şi 3.121 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâta D.D. şi 111.874 lei valoare teren şi 2.965 Iei valoare lipsă de folosinţă către pârâta K.

Reclamantă a mai fost obligată să plătească pârâţilor sumele datorate cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel: C.C. - 700 lei, D. şi L. - 250 lei, A.A. şi B.B. - 700 lei, Y. - 700 lei, Z. - 1150 lei, X. - 1.500 lei, U. - 700 lei, T. - 1.000 lei, R. - 1.150 lei, O. - 650 lei, P. - 700 lei, J.- 1.000 lei, H. - 850 lei, G. - 700 lei, F. - 700 lei, C. - 700 lei şi K. - 6.000 (şase mii) lei, rezultat din reducerea onorariului de avocat solicitat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele;

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta com. Rast prin primar a solicitat sa se dispună exproprierea terenurilor aparţinând pârâţilor menţionaţi în acţiune şi stabilirea despăgubirilor care se cuvin fiecăruia dintre aceştia.

Prin Hotărârea nr. 10 din 1 mai 2006 a Consiliului Local Rast s-a aprobat strămutarea com. Rast în tarlalele „E.E." şi „F.F.", iar prin Hotărârea nr. 17 din 28 iunie 2006 a fost aprobat Planul Urbanistic General al localităţii Rast, pe noua vatră de sat.

La data de 8 august 2006, reclamanta a solicitat Consiliului Judeţean Dolj să declare ca fiind de utilitate publică lucrările necesare stabilirii noului amplasament al com. Rast, faţă de Hotărârea nr. 10/2006 şi de faptul că proprietarii terenurilor din cele două tarlale nu mai sunt de acord cu înstrăinarea acestora.

Prin Hotărârea nr. 142 din 14 august 2006, Consiliul Judeţean Dolj a declarat utilitatea publică de interes local a lucrării de strămutare a com. Rast, calitatea de expropriator revenind com. Rast prin Consiliul Local.

Aspectele referitoare ia identificarea terenurilor şi la stabilirea despăgubirilor ce se cuvin fiecărui pârât în raport de criteriile prevăzute expres de arî.26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 au format obiectul unor expertize tehnice.

Împrejurarea că anumite construcţii sau utilităţi au fost edificate de către reclamantă pe terenurile supuse exproprierii, determinând astfel schimbarea naturii terenurilor în raport de cea înscrisă în titlurile de proprietate nu este de natură să atragă altă concluzie decât cea reţinută anterior, întrucât legea stabileşte exact momentul la care trebuie determinată valoarea de vânzare a terenurilor.

Faţă de împrejurarea că până la finalul prezentei judecăţi toţi pârâţii au fost de acord cu exproprierea, instanţa, în temeiul art. 4 şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, a dispus exproprierea terenurilor.

Cu privire la despăgubiri, tribunalul a reţinut că valorile terenurilor înscrise în tabelul din raportul de expertiză depus în final de către expertul G.G. corespund valorilor terenurilor determinate potrivit art. 26 alin. (2) din lege şi că alături de acestea, reclamanta datorează şi lipsa de folosinţă a acestor terenuri.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată ia piaţa cheltuielilor de judecată către fiecare pârât, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanţelor de Ia dosar.

Prin încheierea pronunţată Ia data de 23 ianuarie 2013, Tribunalul Vâlcea a admis cererile formulate de petenţii J., Y., Z. şi a dispus îndreptarea erorii materiale de calcul din sentinţa civilă nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/90/2011, cu privire la despăgubirile datorate petentului Z., în sensul că în loc de 70.412 lei se va trece suma totală de 181369 lei, compusă din: 180.649 lei (1,97 ha x 9,17 lei/mp.) şi 720 lei.

S-a dispus îndreptarea erorilor materiale din încheierile premergătoare din Dosarul nr. x/90/2011 şi din sentinţa nr. 1709 din 15 noiembrie 2012 cu privire ia ceilalţi doi petenţi, în sensul că se vor trece corect numele acestora, respectiv „J.", în loc de „J." şi „Y.", în loc de „Y.", potrivit actelor de stare civilă de la fila 145 şi 182 din dosarul instanţei.

Împotriva acestei sentinţe în termen legai au formulat apel reclamanta com. Rast şi pârâţii C., X., D., E., F., G., J., L., M. şi N., O., P., R., T., Z., Y., A.A., B.B., C.C., H. şi U.

Prin Decizia civilă nr. 93 din 29 mai 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia I-a civilă, a respins apelurile formulate, reţinând următoarele:

Apelul formulat de reclamantă vizează în principal nelegaîitatea şi netemeinicia sentinţei sub aspectul stabilirii unor despăgubiri în favoarea expropriaţilor, exagerate în raport cu oferta unităţii administraţiv-teritoriale, cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994.

Susţinerile apelantei în sensul că nu au fost aplicate în speţă în mod corect dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 întrucât instanţa a dat eficienţă doar raportului de expertiză întocmit şi completat ulterior de expertul G.G., sunt nejustifieale în raport de considerentele sentinţei apelate.

Rezultă că instanţa de fond a analizat toate probele administrate în cauză, acte, expertiză tehnică-topometri că şi expertiză evaluatoare şi a dispus exproprierea terenurilor, proprietatea pârâţilor, şi plata despăgubirilor cuvenite fiecărui proprietar, compusă din valoarea terenurilor şi valoarea lipsei de folosinţă a acestora, în mod corect, în conformitate cu această expertiză, având în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii lucrării.

Faţă de dispoziţiile art 26 din Legea nr. 33/1994 şi de probatoriul administrat în cauză, s-a constatat că instanţa a apreciat în mod corect cuantumul despăgubirilor ce se cuvin pârâţilor, conform tabelului din raportul de expertiză depus în fmal de către expertul G.G., numai aceste valori respectând principiul unei drepte despăgubiri consacrat de Legea nr. 33/1994.

Susţinerile apelantei în sensul că instanţa de fond a permis celor trei experţi numiţi în cauză să nu lucreze în comisie şi că în acest mod s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 25 din legea sus-menţionată sunt nejustificate în raport de situaţia concretă rezultată din actele dosarului.

S-a constatat că au fost respectate dispoziţiile art. 25 din lege, în sensul că prin încheierea dîn 18 februarie 2011, Tribunalul Dolj a dispus efectuarea unei expertize de către comisia de experţi stabilită potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar ca efect al strămutării cauzei la Tribunalul Vâlcea, a fost păstrată dispoziţia instanţei de refacere a expertizei de către comisia de experţi.

Întrucât între concluziile experţilor desemnaţi pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite pârâţilor au existat unele divergenţe referitoare la metoda folosită pentru evaluarea terenurilor, prima instanţă a dispus convocarea celor trei experţi, iar potrivit procesului, verbal încheiat de către aceştia, s-a convenit cu privire la unul dintre criterii, urmând ca refacerea raportului să se realizeze după depunerea expertizei topografice de către expertul B., care a avut ca obiect identificarea terenurilor aparţinând pârâţilor, supuse exproprierii (filele 251 şi 263).

Faptul că cei trei experţi au depus ulterior punctele de vedere cu privire la aspectele rămase în divergenţă, separat, nu duce la concluzia că aceştia nu au lucrat în comisie, ci se datorează faptului că aceştia nu au putut să se sincronizeze din cauza locaţiei din care proveneau, fiind din judeţe diferite,

Susţinerile apelantei a faptului că la momentul pronunţării sentinţei terenurile dîn litigiu ar fi avut categoria de folosinţă extravilan, conform actelor de proprietate ale părţilor, sunt nefondate şi urmează a fi respinse, având In vedere că prima instanţă a aplicat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 în raport nu numai de actele de proprietate ale părţilor, dar şi de concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, în special raportul de expertiză întocmit de expert B., expert care a identificat terenurile supuse exproprierii şi a concluzionat că acestea sunt situate în intravilan, aşa cum rezultă prin aplicarea Planului Urbanistic General aprobat în anul 2006 (filele 263-272, 354-356 şi 386-388 dosar fond).

Este adevărat că la data când s~a hotărât strămutarea com. Rast şi exproprierea terenurilor deţinute de pârâţi, categoria de folosinţă a acestora, conform titlurilor de proprietate, era aceea de extravilan, însă la momentul efectuării expertizei şi al pronunţării sentinţei, categoria de folosinţă a acestor terenuri este intravilan.

S-a stabilit cu Planul Urbanistic General, înregistrat în format digital la H.H. Dolj şi introdus în baza de date grafice şi transmis Consiliului Judeţean Dolj la 23 februarie 2012, care este linia ce separă zona de intravilan de cea de extravilan, aşa cum a constatat expertul B. şi s-a avut în vedere că această expertiză nu a fost contestată de către apelanta-reclamantă.

De asemenea, instanţa de fond, în mod corect, a avut în vedere şi susţinerea reprezentantului com. Rast, consemnată în şedinţa publică din 13 septembrie 2010, care a declarat că „în prezent terenurile sunt intravilane".

Prin urmare, instanţa de fond a stabilit corect şi legal categoria de folosinţă a terenurilor ca fiind intravilane la momentul exproprierii în raport de toate probele administrate cauzei şi în funcţie de starea actuală a acestora, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, şi nu în raport de situaţia terenurilor la nivelul anului 2006, anterior deciziei de strămutare a com. Rast.

De precizat este faptul că transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a avut loc în ceea ce priveşte proprietăţile pârâţilor, acest lucru urmând a se realiza numai după ce instanţa dispune exproprierea.

În mod corect instanţa de fond în soluţionarea cauzei a omologat raportul de expertiză efectuat de expert G.G., însuşit de expertul desemnat de părţi I.I. şi în parte de expertul propus de reclamanta-apelantă, J.J.

Faptul că expertul desemnat de către reclamantă nu a fost de acord cu valoarea pe metru pătrat a terenurilor calculate de ceilalţi, doi experţi, nu înseamnă că expertiza însuşită de instanţă s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, cei trei experţi efectuând lucrările cu respectarea acestor dispoziţii.

S-a constatat că expertiza omologată de către Instanţă respectă atât cerinţele prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, pentru că s~a ţinut cont atât de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, de starea actuală a terenurilor şi daunele aduse proprietarilor, cât şi cerinţele art. 27 din aceeaşi lege, stabilind un cuantum al despăgubirilor care nu este nici mai mic decât cei propus de expropriator şi nici mai mare decât cel stabilit de expertul desemnat de instanţă.

De asemenea, s-a constatat că prima instanţă nu a acordat o poziţie superioară în ierarhia mijloacelor de probă administrate în cauză, expertizei evaluatoare, cum susţine apelanta, ci a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1 şi 26 din Legea nr. 33/1994.

Referitor la lipsa de folosinţă a terenurilor supuse exproprierii, se constată că şi aceasta a fost corect evaluată de către expert, nefiind justificate susţinerile apelantei în sensul că sub acest aspect pârâţii nu ar fi făcut nici o probă.

Din expertiza lopometricâ rezultă cu certitudine că pe terenurile supuse exproprierii se află case de locuit ocupate de persoanele afectate de calamităţi, cu toate dotările socio-urbane, pentru acestea apelanta-reclamantă emiţând titluri de proprietate beneficiarilor, aceştia din urmă fiind obligaţi să-şî înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra locuinţei cu titlu provizoriu.

În această situaţie, întimaţii-pârâţi au fost în imposibilitate să mai folosească terenurile supuse exproprierii, astfel că în mod corect au fost acordate şi despăgubiri privind lipsa de folosinţă a terenurilor în litigiu, cum au fost calculate de expert.

Susţinerile apelantei în sensul că în mod greşit a fost admisă cererea reconvenţională a pârâţilor a fost. respinsă, întrucât s-a apreciat că nu se poate susţine că cererea pârâtei K. a avut acelaşi obiect din moment ce a existat acord de voinţă al părţilor numai în ceea ce priveşte modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, nu şi cu privire la cuantumu! despăgubirii, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Şi ultima critică formulată de către apelanta-reclamantă în sensul că în mod greşit a fost admisă cererea pârâţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat, urmare a lipsei culpei procesuale a reclamantei, a fost respinsă, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 33/1994, toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti, se suportă de expropriator.

Prima instanţă a diminuai onorariul de apărător solicitat de intimata K. de la 12.000 lei la 6000 lei şi In raport de complexitatea cauzei şi munca depusă de apărător, dar şi de multiplele deplasări la cele două tribunale, se constată că nu se impune o altă reducere de onorariu de avocat.

În raport de considerentele expuse anterior, s-a constatat că instanţa de fond a stabilit corect în cauză situaţia de fapt, conform materialului probator administrat în cauză, situaţie căreia i s-au aplicat corespunzător dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 33/1994, fiind neîntemeiate susţinerile apelantei-reclamante.

Referitor la apelul formulat de pârâţii C., X., D., E., F., G., J., L., M. şi N., O., P., R., T., Z., Y., A.A., B.B., C.C., H. şi U., s-a constatat că acesta practic nu cuprinde motive de netemeinicia şi neiegalitate a sentinţei, ci se pretinde obligarea reclamantei, în calitate de expropriator, să ie plătească despăgubirile stabilite în termen de 30 de zile de fa rămânerea definitivă a hotărârii.

Instanţa de apel a constatat că acest termen este prevăzut de Legea nr. 33/1994 în dispoziţiile art. 30 şi neprecizarea acestuia în sentinţa apelată nu împiedică punerea în executare a hotărârii, astfel că nu se impune schimbarea soluţiei.

Şi apelul formulat de apelantul-pârât R., prin care a solicitat în afara cerinţei formulată în comun cu ceilalţi pârâţi, modificarea sentinţei în sensul ca fratele său G. să fie scos din cauză, este nefondat şi urmează a fi respins.

Faptul că între apelant şi fratele său G. a intervenit în anul 2007 un partaj prin care i-a fost atribuit numai acestuia terenul expropriat, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 737 din 25 iunie 2007, nu a condus Ia schimbarea soluţiei instanţei de fond, având în vedere că acţiunea principală, completată şi precizată, a fost admisă numai în contradictoriu cu R., aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei apelate.

Din tabelul cuprins în raportul de expertiză omologat, valoarea terenurilor şi valoarea lipsei de folosinţă a acestora, rezultă de asemenea că acestea au fost atribuite numai iui R., astfel că nu se poate susţine că acesta nu poate pune în executare hotărârea.

În ceea ee priveşte apelul separat formulat de pârâtul Z., s~a constatat că prin încheierea din 3 aprilie 2013 s-a luat act de renunţarea la apelul formulat, având în vedere dispoziţiile art. 246 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte apelul formulat de pârâţii A.A. şi B.B. împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, Curtea a constatat de asemenea că nu sunt critici cu privire la aceasta, ci se pretinde că au fost expropriaţi pentru suprafeţele de teren situate în T12 şi P33, de 0,63 ha. intravilan şi 0,15 ha. extravilan, deci pentru 0,78 ha. în total, deşi din copia titlului de proprietate rezultă că parcela este în suprafaţă de 0,79 ha.

În această situaţie, apelanţii au solicitat a se dispune exproprierea pentru întreaga suprafaţă de teren de 0,79 ha., adică şi pentru cei 100 mp.

Într-adevăr, din dispozitivul sentinţei apelate rezultă că de ia cei doi apelanţi s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a tarlalei 12, parcela 33, ce cuprinde suprafaţă intravilan 0,63 ha. şi suprafaţă extravilan 0,15 ha, terenuri astfel cum au fost identificate de expertul tehnic B. prin raportul de expertiză de la filele 263-272 completat ulterior.

Acest expert a identificat terenul pe baza titlului de proprietate în raport de suprafaţă şi vecinătăţi şi la măsurătoare atât s-a găsit în teren, deşi titlul prevede 0,79 ha.

Această situaţie rezultată din raportul de expertiză nu a fost contestată de către cei doi apelanţi cu ocazia punerii în discuţie a lucrării, neavând obiecţiuni şi nici nu s-a formulat o astfel de cerere la instanţa de fond, în sensul de a se dispune exproprierea şi a diferenţei de 100 mp, cerere care nu poate fi formulată pentru prima dată în apel (filele 272 şi 381).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta com. Rast, reprezentată prin primar, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei reeurate, iar pe fond, admiterea cererii principale, astfel cum a fost completată şi precizată şi respingerea cererii reconvenţionale.

Prin Decizia nr. 585 din 19 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Piteşti, reţinând următoarele:

Aşa cum rezultă din titlurile de proprietate aflate la filele 236-256 din vol. 2 al Dosarului nr. x/63/2009 al Tribunalului Dolj, terenurile a căror expropriere s-a solicitat erau, la data declanşării procedurii de expropriere, terenuri agricole situate în extravilan.

În condiţiile particulare ale speţei, reprezentate de împrejurarea că edificarea unor construcţii eu destinaţia de locuinţe dar şi pentru funcţionarea unor instituţii precum şcoală, biserică etc. s-a făcut, în considerarea caracterului urgent determinat de distrugerile provocate de inundaţii şi de necesitatea preîntâmpinării unor evenimente similare, înainte de finalizarea procedurii de expropriere, instanţa de apel a apreciat ca fiind corectă reţinerea de către experţi a categoriei de folosinţă a terenurilor prin raportare la situaţia existentă in fapt la momentul întocmirii raportului de expertiză.

Astfel, expertul judiciar B. a procedat la aplicarea în teren a planului urbanistic general aprobat de reclamantă în anul 2006 şi a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor, că terenurile supuse exproprierii sunt situate în intravilan.

Înalta Curte a apreciat că o asemenea concluzie contravine dispoziţiilor art. 1 şi 26 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 1 şi 26 alin. (1) din acest act normativ, exproprierea imobilelor se poate dispune numai cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire, despăgubire care se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.

Alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 33/1994, stipulează că: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul eu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la daia întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".

Sub un prim aspect, instanţa a reţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a asigura înlocuirea în patrimoniul persoanei expropriate a valorii bunului de a cărui proprietate a fost lipsit.

Noţiunile de „dreaptă despăgubire" şi „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză", nu pot fi interpretate decât în sensul că intimaţii din cauză sunt îndreptăţiţi la obţinerea valorii de înlocuire a terenurilor de care au fost efecliv lipsiţi, respectiv terenuri agricole situate în extravilan.

Desigur că valoarea acestora trebuie să se determine prin raportare la preţuri cu care se vând, în mod obişnuit, terenuri agricole situate în extravilan, în aceeaşi unitate-administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiza.

Din perspectiva dispoziţiilor legale sus-rnenţ sonate împrejurarea că, în fapt, terenurile deţinute de intimaţi au fost ocupate de construcţii, chiar intabulate cu titlu provizoriu, nu poate conduce ia acordarea unor despăgubiri echivalente preţului cu care s-ar putea vinde în prezent terenurile supuse exproprierii, întrucât lucrările edificate pe acestea simt în exclusivitate consecinţele demarării procedurii de expropriere, neputând profita intimaţilor-pârâţi

Sub un alt aspect, instanţa a reţinut că intimaţilor li s-au acordat despăgubiri şi pentru lipsa de folosinţă a terenurilor, constând în contravaloarea culturilor agricole de care au fost lipsiţi în perioada 2006-2011 (din înscrisul aflat la fila 150 din dosarul Tribunalului Vâlcea, rezultând că terenurile ce fac obiectul cererii de expropriere erau cultivate în anul 2006 cu grâu, orz, floarea soarelui şi porumb).

În condiţiile în care intimaţilor-pârâţi li s-au acordat, pe de o parte, despăgubiri constând în preţul cu care se vând terenuri intravilane (categorie de folosinţă pe care terenurile în litigiu nu o aveau la momentul exproprierii în fapt), iar pe de altă parte, despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenurilor agricole extravilane, au fost încălcate dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi aceasta deoarece nu pot fi acordate concomitent atât despăgubiri care includ schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor şi cât şî despăgubiri pentru nerealizarea beneficiilor care ar fi rezultat din utilizarea aceloraşi terenuri potrivit destinaţiei anterioare.

În consecinţă, Înalta Curte a reţinut că, în speţă, schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor nu este rezultatul demersurilor intimaţi lor-pârâţi ci un efect decurgând în mod necesar din procedura exproprierii terenurilor pentru strămutarea unei localităţi, astfel că stabilirea categoriei de folosinţă actuale a terenurilor nu reprezintă un criteriu de evaluare a terenurilor, justa despăgubire urmând să se determine, în condiţiile reglementate de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cu menţiunea că prin sintagma "imobile de acelaşi fel" instanţa de rejudecare va avea în vedere, cu prilejul administrării probei cu expertiză judiciară, aşa cum s-a arătat deja, terenuri agricole situate în extravilan, în aceeaşi unitate-administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Pe cale de consecinţă, nu se mai impune examinarea criticilor privind stabilirea regimului juridic ai terenurilor supuse exproprierii cu referire ia categoria de folosinţă actuală a acestora.

Înalta Curte a mai subliniat că în speţă se constată că terenurile supuse procedurii de expropriere au fost în fapt indisponibilitate de expropriator înainte ca instanţa de judecată să dispună exproprierea şi fără a se proceda, în condiţiile art. 32 din Legea nr. 33/1994, la punerea de îndată în posesie a acestuia.

Dar, în drept, consecinţa acestei stări de fapt nu constă în acordarea de despăgubiri la valori superioare celor la care intimaţii sunt îndreptăţiţi conform legii, ci în compensarea prejudiciului suferit prin lipsirea acestora de atributul folosinţei, respectiv în indemnizarea acestora cu contravaloarea lipsei de folosinţă de la data ocupării terenurilor, până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus exproprierea; această dezlegare priveşte în egală măsura şi cererea reconvenţională.

Cu referire la forţa probatorie a probei constând în expertiză judiciară, Înalta Curte a constatat că potrivit art. 25 şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, administrarea probei cu expertiză judiciară este obligatorie în această procedură, tară a se consacra, asttel o forţă juridică superioară acestei probe.

Astfel, art. 27 alin. (1) din actul normativ menţionat prevede că instanţa va compara raportul de expertiză întocmit de comisia constituită conform dispoziţiilor art. 25, cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi.

În consecinţă, Legea nr. 33/1994, care instituie obligativitatea administrării probei cu expertiză judiciară, nu înlătură dreptul de apreciere al instanţei în materia interpretării probelor şi nu exclude administrarea altor probe (în special probe cu înscrisuri).

În ceea ce priveşte metodele care pot fi utilizate de experţii desemnaţi, Înalta Curte constată că art. 26 din Legea nr. 33/1994 conţine dispoziţii imperative referitoare la elementele de determinare în concret a despăgubirilor, iar nu la metodele ce vor fi utilizate de experţi.

Din economia acestui text de lege rezultă că experţii trebuie să se raporteze la preţuri de tranzacţionare la data întocmirii raportului de expertiză, pentru imobile de acelaşi fel (în speţă terenuri agricole extravilane), situate în aceeaşi unitate administrative-teritorială.

Faţă de soluţia de admitere a recursului, cu consecinţa casării deciziei şl trimiterii spre rejudecare, Înalta Curte a apreciat că se nu se mai impune examinarea celorlalte critici de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Procedând la rejudccarea cauzei după casare, curtea de apel, în şedinţa din 25 septembrie 2014, a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, a dispus numirea unei comisii de experţi formată din experţii K.K., L.L. şi M.M. şi a stabilit obiectivele pentru raportul de expertiză raportat Ia îndrumările obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., după cum urmează: stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite fiecărui intimat-pârât pentru terenurile agricole expropriate, situate în extravilan, aşa cum s-a statuat prin decizia de casare, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Valoarea acestora urmând a fi determinată prin raportare la preţuri cu care se vând, în mod obişnuit, terenuri agricole situate în extravilan, în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză; stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă a terenurilor, în perioada 2006-2014, defalcat pentru fiecare din persoanele fizice, urmând a avea în vedere şi înscrisurile depuse la dosar de intimata K., respectiv datele publicate de Ministerul Agriculturii; precum şi înscrisurile depuse la dosar de apelanta-reclamantă; la stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă a terenului, pe perioada 2006-2014, expertul să includă şi contravaloarea subvenţiilor alocate de stat pentru agricultură pentru perioada 2006-2014.

La termenul din data de 18 decembrie 2014, Curtea a constatat întemeiate toate cefe trei obîecţiuni formulate de apelanta-reclamantă com. Rast la raportul de expertiză, urmând ca experţii să se conformeze în mod clar şî explicit încheierii din data de 25 septembrie 2014 şi cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor, cu menţiunea că instanţa de apei nu a făcut decât să preia în integralitate considerentele pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care sunt absolut obligatorii, în baza dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.

Astfel, nu s-a respectat nici cuantumul despăgubirilor cuvenite fiecărui intimat-pârât, prin respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care ne spun clar care este momentul la care se stabilesc aceste despăgubiri. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut referiri şi orientări pentru cei trei experţi, privind modalitatea de calcul expresă. Cu privire la stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă a terenurilor, instanţa nu a stabilit reactualizarea cu indicele de inflaţie, întrucât ne aflăm în baza unei legi speciale, Legea nr. 33/1994, care derogă de la dreptul comun, iar lipsa de folosinţă este pe perioada 2006-2014.

În ceea ce priveşte ultima obiecţiune, privind subvenţia N.N., instanţa a stabilit un obiectiv cu privire la aceste subvenţii, iar experţii urmează să răspundă şi să precizeze dacă, pentru fiecare pârât, beneficiază sau nu de aceste subvenţii, în limitele prevăzute de lege.

Curtea a respins obiecţiunea formulată de apărătorul apelanţilor-pârâţi şi a dispus emiterea adreselor către cei trei experţi, pentru a reface raportul de expertiză, şi a se conforma întocmai încheierii de şedinţă din 25 septembrie 2014.

În şedinţa din 5 februarie 2015, Curtea a admis cererea de înlocuire a expertului M.M., pentru motivele obiective.

În şedinţa din 16 aprilie 2015, Curtea a admis obiecţiunile formulate de către apelanta-reclamantă com. Rast prin primar, precizându-se că experţii trebuie să se conformeze în mod explicit şi clar încheierilor de şedinţă din 25 septembrie 2014, prin care s~au stabilit obiectivele de către instanţa de judecată, precum şi raportat la admiterea obiecţiunilor iniţiale la acelaşi raport în şedinţa din 11 decembrie 2014, în sensul stabilirii contravalorii lipsei de folosinţă a terenurilor în perioada 2006-2014, defalcat pentru fiecare dintre persoanele fizice, tară ca aceste sume să fie actualizate, respectiv tară a se aplica indicele de inflaţie, raportat la faptul că în speţa dedusă judecăţii este vorba de Legea nr. 33/1994, care derogă de la dreptul comun.

Au fost respinse prin aceeaşi încheiere obiecţiunife celorlalte părţi şi s-a dispus refacerea raportului de expertiză, care s-a depus la filele 81-164 din voi.11 al instanţei de apel.

Prin Decizia civilă nr. 1050 din data de 4 iunie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, s-a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă com. Rast prin primar, intimate fiind pârâtele-expropriate K. şi D.D. A fost schimbată în parte sentinţa, în sensul obligării apelantei-reclamante să plătească apelanţilor-pârâţi, cu titlu de contravaloare teren expropriat şi contravaloare lipsă de folosinţă teren, următoarele despăgubiri: 9.285 lei valoare teren şi 5.846 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâta C. - moştenitor O.O., 18.292 lei valoare teren şi 11.517 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul D., 424 lei valoare teren şi 409 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul E., 10.028 lei valoare teren şi 6.314 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâta F., 11.607 lei valoare teren şi 7.308 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul G., 13.464 lei valoare teren şi 8.477 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul J., 2.302 lei valoare teren şi 2,221 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâta L., 8.821 lei valoare teren şi 5.554 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâţii M. şi N., 9.193 lei valoare teren şi 5.788 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâta O., 1.328 lei valoare teren şi 7.132 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul P., 23.863 iei valoare teren şi 15.024 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul R., 10.957 lei valoare teren şi 6.898 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâta T., 22.006 lei valoare teren şi 13,855 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâta X., 20.521 lei valoare teren şi 12.920 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul Z., 13.557 lei valoare teren şi 8.535 iei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul Y., 10.121 lei valoare teren şi 6.372 leî valoare lipsă de folosinţă către pârâta C.C., 18.478 lei valoare teren şi 11.634 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâtul H., 5.478 lei valoare teren şi 3.449 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâta U., 7.243 lei valoare teren şi 4.560 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâţii B.B., P.P. (moştenitor A.A., R.R., S.S. (moştenitor A.A.), 14.207 lei valoare teren şi 8.944 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâta D.D. şi 11.328 Iei valoare teren şi 7.132 lei valoare lipsă de folosinţă către pârâta K.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-pârâţi O.O. - moştenitor al pârâtei C., X., D., E., F., G., J., L., M., N., O., P., R., T., Z., Y., H., U., B.B., C.C. şi A.A., decedat, şi continuat de moştenitorii acestuia P.P., R.R. şi S.S. A fost menţinută, în rest, sentinţa apelată şi a fost obligată apelanta-reciamantă să plătească intirnatei-pârâte K. suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată, după diminuarea onorariului de avocat de către instanţa de judecată.

În considerentele acestei decizii s-au reţinut următoarele:

În rejudecare, instanţa de apel a dispus întocmirea unui nou raport de expertiză, în raport de îndrumările date de instanţa de control judiciar cu privire Ia cele trei obiective, şi anume stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite fiecărui apelant-pârât pentru terenurile agricole expropriate, situate în extravilan, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit categoria de folosinţă a terenurilor din intravilan în extravilan, situaţie cu privire la care părţile nu mai pot să invoce obiecţiuni în rejudecare, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, şi anume valoarea acestora urmând a fi determinată prin raportare la preţul cu care se vând în mod obişnuit terenurile în aceeaşi unitate administrativ-teritonală.

Sub acest aspect, după admiterea obiecţiunilor de către instanţa de apel, raportat la faptul că iniţial în primul raport de expertiză, experţii nu s-au conformat obiectivelor stabilite, cei doi experţi a căror părere a fost împărtăşită de către Curte, respectiv T.T. şi L.L. au respectat întrutotul acest obiectiv luând în considerare atât înscrisurile depuse Ia dosar de către apeianta-reclamantă, cât şi cele ale apelanţilor-pârâţi, având ca punct de reper adresa Camerei Notarilor Publici, precum şi oferte şi tranzacţii cu terenuri de acelaşi tip, însă luând în considerare şi situaţia obiectivă în sensul că din cauza unor fenomene naturale de inundaţii s-a procedat la strămutarea localităţii într-o localitate limitrofă, sens în care ofertele din zonele limitrofe se încadrează la acelaşi interval de valori cu cele de pe raza com. Rast.

Experţii au analizat toate ofertele şi s-au conformat dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, situaţie faţă de care instanţa de apel a îmbrăţişat acest punct de vedere şi nu opinia separată formulată de expertul K.K., care practic nu face decât să reia înscrisurile şl discuţiile din opinia majoritară, însă stabileşte valori sensibil mai mici decât cele din opinia majoritară, însă foarte apropiate, situaţie faţă de care, cu ocazia concluziilor pe fond al apărătorului apelantei-reclamante acesta a achiesat la opinia majoritară, cu privire la primul obiectiv al raportului de expertiză.

Concluzionând, în lucrarea efectuată, experţii au avut în vedere valoarea reală a terenurilor care este dată de valoarea de piaţă calculată conform standardelor internaţionale de valoare, având în vedere toate tranzacţiile, cât şi ofertele pentru terenuri similare la data efectuării expertizei în raport de caracteristicile terenului supus evaluării.

Numai în acest fel, experţii au stabilit în mod real valoarea adevărată a terenurilor expropriate, atâta vreme cât potrivit art. 1 din Legea nr. 33/3994 nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat ceea ce este în perfectă concordanţă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 a jurisprudenţei Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just, între exigenţele interesului genera! al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea obiectiv stabilit de către instanţa de control judiciar prin decizia de casare şi anume stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă a terenurilor în perioada 2006-2014, defalcat pentru fiecare dintre persoanele fizice, experţii s-au conformat şi acestui obiectiv, însă după admiterea obiecţiunilor formulate de către apelanta-reclamantă şi anume instanţa de apel a încuviinţat obiecţiunea care viza faptul că la stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă a terenurilor să nu se adauge şi coeficientul de inflaţie, raportat la faptul că, în speţa dedusă judecăţii este vorba de interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 33/1994, care derogă de la dreptul comun.

În acest sens, experţii au avut în vedere mai multe documente, ce vizează atât producţia agricoiă realizată Ia hectar, cât şi preţurile de comercializare a produselor agricole, date prezentate de către Direcţia Agricolă pentru localitatea Rast, şi de asemenea, s-au utilizat şi date având ca sursă U.U.

Pe de altă parte, aceeaşi apelanta-reclamantă a formulat o altă obiecţiune la raportul de expertiză ce vizează acest obiectiv şi anume aceea că experţii nu trebuiau să aplice principiul rotaţiei culturilor, Curtea a respins această obiecţiune, întrucât în mod legal s-a rectificat şi completat expertiza atâta vreme cât aşa cum rezultă din anexele la raportul de expertiză, experţii au determinat veniturile nete pentru fiecare an şi flecare producţie a culturilor de grâu, porumb, floarea soarelui şi orz pentru perioada avută în vedere şi dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte al treilea obiectiv ai raportului de expertiză şi anume prin solicitarea expresă făcută de către apelanţii-pârâţi atunci când dosarul a venit spre rejudecare şi anume să se includă şi contravaloarea subvenţiilor alocate de stat pentru perioada 2006-2014, cu verificarea pentru fiecare dintre persoanele fizice dacă sunt îndreptăţiţi ia acordarea acestor subvenţii sau nu, apelanta-reclamantă a invocat faptul că, în faţa instanţei de fond apelanţii-pârâţi nu au solicitat acordarea subvenţiilor în favoarea lor, situaţie faţă de care o cerere nouă formulată în apel este inadmisibilă.

Sub acest aspect, atunci când s-a acordat părţilor cuvântul pe fond, apelanţii-pârâţi au arătat făptui că ia data judecării în primă instanţă a acţiunii era o altă situaţie juridică a terenurilor şi anume instanţele stabiliseră categoria de intravilan, însă după casarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit categoria terenurilor de extravilan şi în această situaţie cererea respectivă nu reprezintă o cerere nouă inadmisibilă în apel, ci ea poate fi inclusă în categoria despăgubirilor în mod general ce se datorează părţiior în temeiul Legii exproprierii.

Instanţa de apei a constatat că, într-adevăr, prin sintagma legiuitorului „evaluarea şi calcularea despăgubirilor la standardele internaţionale de evaluare", intră şi acordarea acestor subvenţii, motiv pentru care a şi stabilit ca obiect al expertizei acordarea sau nu a subvenţiilor, aceasta şi în considerarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în înţelesul noţiunii de „daune" adusă proprietarului.

Pe fondul cererii, instanţa de apel a constatat că acordarea subvenţiei nu se face către orice persoană care ar avea vocaţie la aceasta, doar pentru că este prevăzută şi reglementată ca atare, ci accesul la astfel de subvenţii se realizează potrivit unor reglementări stricte, ce o asimilează pe cea europeană în privinţa acordării fondurilor N.N., cu anumite scheme de plăţi, pe baza unor cereri formulate în anumite termene.

Totodată, condiţie sine qva non pentru acordarea acestor subvenţii de către instanţa de judecată este aceea ca persoanele beneficiare să utilizeze terenurile agricole şi să depună cerere unică de plată conform art. 2 din Regulamentul C.E. nr. 1122/2009.

Or, în speţa dedusă judecăţii este evident că apelanţii-pârâţi fiind strămutaţi în altă localitate nu au folosit terenurile agricole şi ca atare nu pot fi beneficiarii unor astfel de subvenţii.

În ceea ce priveşte apelul declarat de către apelanţii-pârâţi, instant de apel a constatat că, după pronunţarea Deciziei civile nr. 93 din 29 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, prin care le-au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către pârâţi, împotriva sentinţei instanţei de fond, pârâţii nu au înţeles să declare recurs, fiind mulţumiţi de către soluţia instanţei de apel şi implicit de sentinţa instanţei de fond, singura care a declarat recurs, ce a fost admis prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind apelanta-reclamantă.

Astfel, Înalta Curte a fost învestită numai cu acest recurs, pe care de altfel l-a şi admis şi a dat îndrumări obligatorii instanţei inferioare numai raportat ia criticîle acestei părţi, şi în baza dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., aşa după cum rezultă de altfel pe larg din considerentele deciziei pronunţate de către instanţa de control judiciar.

Ca atare, în rejudecare, este adevărat că s-a casat în totalitate decizia pronunţată de instanţa de apel, însă pârâţii nu mai pot reitera criticile împotriva sentinţei instanţei de fond, aşa cum de altfel au şi precizat aceştia atunci când au pus concluzii pe fond, arătând că ei consideră că au calitatea de intimaţi-pârâţi şi că majoritatea criticilor erau formale şi au fost soluţionate prin sentinţa de completare dispozitiv care nu a fost atacată, şî în subsidiar în condiţiile în care se apreciază că instanţa ar fi învestită cu apelurile pârâţilor, singurul apel de admis ar fi a numitului A.A.

Cu privire la acest apel, instanţa de apel a constatat că iniţial împotriva sentinţei instanţei de fond, această parte a declarat apel şi a solicitat exproprierea şi a diferenţei de 100 mp, şi nimic nu ar fi împiedicat pe acest apelant sa critice decizia instanţei de apel sub acest aspect, declarând recurs, critică pe care însă nu a înţeles să o formuleze în termenul prevăzut de lege, însă sub acest aspect, se constată, conform principiului disponibilităţii, că nu a învestit instanţa de fond cu exproprierea şi a suprafeţei de 100 mp, şi nici nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză.

Mai mult decât atât, deşi dosarul de faţă a durat foarte mult şi s-au admis numeroase obiecţiuni împotriva raportului de expertiză şi, de asemenea, Curtea a dat posibilitatea ca toate părţile să formuleze obiective la raportul de expertiză, apărătorul acestei părţi nu a învederat instanţei acest aspect, ca atare, urmează a fi respins apelul acestei părţi, iar cu privire la ceilalţi pârâţi, aşa după cum s~a învederat de către apărătorul acestora, practic crîticile au rămas lipsite de interes.

În ceea ce priveşte acordarea onorariului de avocat solicitat de către intimata-pârâtă K., în cuantum de 5.000 lei, s-a solicitat de către apelanta-recl amanta diminuarea cuantumului acestui onorariu, precizându-se că este nepotrivit de mare faţă de muncă depusă de către apărător, situaţie faţă de care instanţa, făcând aplicaţia dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a procedat la reducerea onorariului de avocat de la 5.000 lei Ia 3.000 lei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta com. Rast prin primar, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate şi pe cale de consecinţă stabilirea cuantumului legal al despăgubirilor cuvenite fiecărui intimat-pârât în parte, pentru terenul vizat de expropriere ce îî aparţine, conform categoriei de folosinţă existentă la momentul exproprierii (teren agricol extravilan).

Susţine că este incident motivul de neiegalttate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât despăgubirea acordată intimaţtlor-pârâţi pentru expropriere nu a fost calculată de instanţa de judecată în conformitate cu dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de către instanţă de judecată fiind mai mare decât cea solicitată de expropriaţi cu prilejul formulării contestaţiilor împotriva hotărârii comisiei constituite potrivit art. 15 din Legea nr. 33/1994.

Consideră că se impune exproprierea intimaţi lor-pârâţi cu suprafaţa reală de teren propusă spre expropriere, ce aparţine fiecărui intimat-pârât în proprietate privată, în vederea realizării lucrării de utilitate publică locală - "Strămutarea localităţii Rast, cu plata de despăgubiri conform prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituţia României, art. 1 din Legea nr. 33/1994 - republicată şi, nu în ultimul rând, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, stabilind o dreaptă despăgubire, avându-se în vedere categoria de folosinţă a terenurilor expropriate aceea de teren agricol extravilan, la valoarea de 7.4387 lei/mp (7.4387 lei/ha respectiv să fie acordată o despăgubire pentru lipsa de folosinţă plecând de la recoltele distruse de recurenta-reciamantă, cu .„.ocazia stabilirii amplasamentului de lucrări, nicidecum a profitului rezultat dintr-o rotaţie de culturii, avându-se cu dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33//1994 -republicată, adică la valoarea rezultată din compararea valorii de despăgubire propusă de raportul de expertiză tehnică judiciară dedus cauzei pentru terenuri agricole extravilane, cu oferta expropriatorului-reclamant şi cu pretenţiile formulate de intimaţi-pârâţi şi să hotărâţi în baza legii, astfel încât despăgubirea acordată de către instanţă de judecată să nu fie mai mică decât cea oferită de recurenta-reciamantă şi nici mai mare decât cea solicitată de intimaţi - pârâţi cu prilejul formulării contestaţiilor împotriva hotărârii comisiei constituite potrivit art. 15 din Legea nr. 33/1994-republicată.

Mai arată că este incident şi motivul de nelegaiitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conferind expertizei o forţă probantă superioară celorlalte înscrisuri. Instanţa avea obligaţia legală să compare despăgubirea propusă de comisia de experţi tehnici judiciari cu oferta expropriatorului com. Rast şi cu cererile de despăgubire formulate de intimaţii-pârâţi, fiind suverană în stabilirea valorii despăgubirii.

Mai arată că decizia recurată este una nelegală, întrucât aprecierea instanţei de apel cu privire la preţul final 1.380 euro/ha pentru parcelele sub 0,5 ha şi de 2.100 euro/ha pentru parcelele peste 0,5 ha, dat de tranzacţiile aferente anului 2013, este una lipsită de temei legal, nefiind stabilit în concordanţă cu criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994, constituind o problemă de temeinicie a sentinţei instanţei de fond şi a deciziei instanţei de apel, aspect reliefat şi de sentinţe civile privitoare la constatarea valabilităţii convenţiilor de vânzare-cumpârare, de teren agricol extravilan, din aceleaşi tarlale ca cele vizate de expropriere, în care unii dintre vânzători sunt chiar intimaţi-pârâţi din prezenta cauză.

Mai mult, argumentaţia instanţei de apel potrivit căreia s-a avut în vedere preţul de vânzare al terenurilor la data depunerii raportului de expertiză este una nereală, întrucât nu s-au avut în vedere dovezile prezentate de părţi, ci concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în care experţii s-au raportat la imobile din afara Unității Administrativ Teritoriale Rast unde s-a solicitat a fi dispusă de instanţă exproprierea.

Decizia recurată este şi netemeinică întrucât obligaţia prevăzută de lege dispune în sensul că se va avea în vedere preţul cu care se vinde un teren, în mod obişnuit, de acelaşi fel în Unitatea Administrativ Teritoriale, Rast la data întocmirii raportului, deci, perioada 2007-2015.

Susţine că decizia recurată este una netemeinică şi ea urmare nerespectării necesităţii păstrării unui just echilibru între: exigenţele interesului general al comunităţii din com. Rast şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale intimaţilor-pârâţi.

Împotriva aceleiaşi decizii au declarant recurs şl pârâţii O.O. (moştenitorul pârâtei C.), X., D., E., F., G., J., L., M. şi N., O., P., R., T., Z., Y., P.P., S.S., R.R., B.B., C.C., H., U.

Arată că, un prim motiv de nelegaiitate este cel prevăzut de art. 304 pct, 9 C. proc. civ., în concret, acela ca a fost încălcat principiul constituţional al despăgubirii juste şi prealabile, hotărârea fiind nelegală întrucât despăgubirile nu reflectă cuantumul real al prejudiciului.

Susţin că instanţa de apel a dispus evaluarea terenului pârâţilor faţă de situaţia sa din anul 2006 care nu mai coincide deloc cu situaţia actuală.

Referitor la caracterul just al despăgubirii, art. 26 din Legea nr. 33/1994 explicitează, arătând că aceasta trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, iar cuantumul despăgubirii se raportează la valoarea de circulaţie a bunului de Ia momentul exproprierii.

Arată că exproprierea nu poate fi considerată ca fiind făcută în anul 2006.

Consideră că, raţionamentul potrivit căruia nu li se pot acorda subvenţiile pentru agricultură, deoarece acestea puteau fi solicitate doar în condiţiile în care ar fi cultivat terenul şi daca ar ii îndeplinit anumite condiţii, nu poate fi primit, câtă vreme, anterior preluării abuzive, îl cultivau, obţineau venituri şi beneficiau inclusiv de subvenţiile N.N., aşa cum experţii au constatat, efectuând şî calculele corespunzătoare.

Este nelegaiă înlăturarea actualizării sumelor datorate, deoarece întârzierea şi încălcarea legii speciale nu li se datorează, iar legea nu interzice acordarea sumelor actualizate în astfel de situaţii de excepţie, ci plata prealabilă.

Instanţele inferioare aveau obligaţia sa dispună administrarea unui probatoriu care sa tina seama de existenta pe terenurile expropriate a unor imobile (instituţii publice, biserici, cimitire), dar şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Solicită să se tranşeze dacă terenul este evaluat ca fiind agricol, să li se acorde toate beneficiile ce rezultă din aceasta situaţie, contravaloarea lui, a culturilor pe care le-ar fi realizat şi a subvenţiilor din agricultură, sumele urmând să fie actualizate. Dacă se consideră că terenul nu putea iî cultivat, deoarece este ocupat cu aşezăminte, solicita sa se dispună plata contravalorii fata de situaţia concreta, teren pe care se află construcţii şi utilităţi etc.

Solicită acordarea despăgubirilor şi pentru anul 2015, fiind nelegaiă dispoziţia de înlăturare a cererii formulate în acest sens. Evaluarea a fost făcuta de către experţi ţinând cont de tranzacţii ce au avut loc în anul 2013, deci la momente anterioare întocmirii raportului de expertiză.

Solicita să fie admisă cererea de expropriere totală a suprafeţei de teren, respectiv şi a suprafeţei de 100 mp, având în vedere că nu s-a renunţat ia această cerere niciodată, fiind reiterată de fiecare dată când s-au pus concluzii în faţa instanţei. Consideră că sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune exproprierea întregii suprafeţe de teren cu plata despăgubirilor corespunzătoare raportat la dispoz. art. 24 din legea specială, iar acest motiv de recurs este pe dîsp art 304 pct. 7 C. proc. civ.

Susţin că a avut loc o expropriere de rapt, tară o jusîă şi prealabilă despăgubire, fiind încălcat art. 1 al Protocolului 1 Curții Europene a Drepturilor Omului.

Jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, adică să fie convenabilă pentru realizarea ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta.

Împotriva aceleiaşi decizii a declarant recurs şi pârâta K., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Arată că, în mod greşit instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, atunci când, la termenul de judecată din 18 decembrie 2014, prin încheierea de şedinţă a admis obiecţîimiîe formulate de apelanta-reclamantă şi a dispus refacerea raportului de expertiză, în condiţiile în care, !a stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite intimaţilor pârâţi, experţii au respectat dispoziţiile deciziei de casare şî au stabilit preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi feî, în aceeaşi unitate administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, având în vedere nu doar oferte de vânzare publicate pe site-uri specializate, ci şi tranzacţii pentru terenuri din com. Rast.

Instanţa, admiţând obiecţiunile apelantei la termenul din 18 decembrie 2014, nu a ţinut cont de faptul că experţii au avut în vedere şi ofertele şi tranzacţii cu terenuri extravilane în zona de sud şi Lunca Dunării, pentru că, în primul rând, la acea dată nu au putut identifica informaţii cu privire la oferte şi tranzacţii similare în com. Rast şi, în al doiiea rând, pentru că valorile comunicate de Camera Notarilor Publici, nu sunt valori de piaţă, ci valori ce servesc ca bază de calcul pentru impozitul datorat de contribuabili, şi care se situează peste valorile rezultate din sentinţele prezentate de com. Rast.

Experţii au stabilit preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile din Unitatea Administrativ Teritorială Rast, făcând media valorilor comunicate de Camera Notarilor Publici, cu ofertele şi tranzacţii oferite de site-urile imobiliare, pentru localităţi apropiate din zona Luncii Dunării şi de sud a ţării.

Valoarea finală stabilită de experţi se situează între valoarea dată de grila notarilor publici şi tranzacţiile efectuate în anul 2013 în Unitatea Administrativ Teritorială Rast, concretizate prin sentinţele judecătoreşti pronunţate în anul 2014 de Judecătoria Băileşti, respectiv de 2.250 euro/ha.

În mod greşit instanţa de apel a încuviinţat obiecţiunile apelantei, potrivit cu care experţii nu ar fi stabiiit preţul terenurilor la data efectuării expertizei 2014, conform documentelor puse la dispoziţie de aceasta.

Sentinţele judecătoreşti depuse de apelantă, au fost pronunţate de Judecătoria Băileşti în anul 2014 şi vizează convenţii de vânzare-cumpărare încheiate prin acte sub semnătură privată anterior anului 2014, respectiv 2013, iar tranzacţii aferente anului 2014 pe raza com. Rast nu au fost identificate de experţi.

Aceasta deoarece, conform alin. (1) din art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului, care a fost stabilită de experţi, având în vedere nu numai preţul de vânzare cuprins în hotărârile judecătoreşti prezentate de apelanta-reclamantă, dar şi de informaţiile privind terenurile oferite spre vânzare în localităţi similare, ca şi piaţă, cu com. Rast, în concordanţă cu metodele de evaluare precizate de Standardele Anevar şi criteriile de comparaţie şi evaluare.

Numai în acest fel, experţii au putut stabili valoarea adevărată a bunurilor expropriate, pentru că potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994, nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri, care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat, ceea ce vine în concordanţă cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Instanţa de apel a încuviinţat obiecţiunile apelantei pe baza tranzacţiilor puse la dispoziţie de către apelantă, ce reprezintă sentinţe judecătoreşti, prin care s-au constatat valabile convenţii de vânzare-cumpărare, încheiate cu mult timp înainte de data pronunţării hotărârilor judecătoreşti, printre care, unele au fost pronunţate în anul 2013, pentru convenţii încheiate în anii anteriori, pentru preţuri de tranzacţionare, care nu reprezintă „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele la data întocmirii raportului de expertiză".

Pe de altă parte, valoarea de piaţă stabilită de experţi, pentru terenurile în litigiu, era mai mică decât preţul stabiiit de părţile semnatare ale convenţiilor de vânzare-cumpărare, pentru care Judecătoria Băileşti a pronunţat hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, hotărâri puse la dispoziţia experţilor de către intimata K.

De asemenea, urmare încuviinţării obiecţiunilor, în mod eronat instanţa de apel a dispus ca, la stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă, experţii să nu aplice indicele de inflaţie.

Prin omologarea raportului de expertiză în sensul dispus, şi depus la termenul de judecată din 07 mai 2015, instanţa de apei a încălcat atât dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 33/1994, potrivit cu care exproprierea se face numai după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, cât şi practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Hotărârea instanţei de apel este nelegalâ şi netemeinică şi în ce priveşte aplicarea prevederilor art. 11 din Regulamentul C.E. nr. 1122/2009 privind acordarea subvenţiilor.

Faptul că intimata K., nu a putut să folosească terenul în litigiu, nu-i poate fi imputabil acesteia, ci apelantei com. Rast, căreia îi revine culpa, prin faptul că în fapt, a realizat exproprierea, prin ocuparea abuzivă a terenului în vederea strămutării localităţii Rast, fără să efectueze anterior procedura de expropriere, pentru trecerea dreptului de proprietate din patrimoniul intimatei în patrimoniul com. Rast.

Hotărârea instanţei de apel este neîegală şi în ce priveşte aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi a art. 132 alin. (3) din Statutul Profesiei de Avocat, întrucât, în mod eronat instanţa de apel a procedat la micşorarea onorariului de avocat, fără să ţină cont de rolul apărătorului intimatei, efortul depus pentru soluţionarea cauzei şî împrejurările cauzei.

În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei atacate şi obligarea reclamantei la plata despăgubirilor în sumă de 12.116 lei reprezentând contravaloarea teren, 20.572 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pe perioada 2006-2014, actualizată, şi la 6.113 lei contravaloare subvenţii de stat pe perioada 2006-2014, conform raportului de expertiză întocmit de experţii M.M. şi L.L., depus la termenul de judecată din 27 noiembrie 2014, la instanţa de apel, precum şi obligarea reclamantei la plata sumei de 5.000 lei onorariu avocat către intimata pârâtă K., cu menţinerea celorlalte dispoziţii aie deciziei rec urate.

Analizând recursurile deduse judecăţii, din prisma criticilor formulate, în parte comune, Înalta Curte constată următoarele:

1. Recursul reclamantei com. Rast este nefondat.

Prima critică referitoare la calcularea despăgubirilor cu încălcarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, constând în aceea că despăgubirea acordată de către instanţă ar fi mai mare decât cea solicitată de expropriaţi cu prilejui formulării contestaţiilor împotriva hotărârii comisiei constituite potrivit art. 15 din Legea nr. 33/1994, nu poate fi primită. Recurenta încadrează greşit această critică în prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece, prin hotărârea instanţei de apei, s-a respins calea de atac exercitată de pârâţi, astfel încât acestora nu li s-a dat mai mult decât obţinuseră în prima instanţă, neputându-se retine că instanţa de apel a dat mai mult decât s-a cerut promovând o asemenea critică, ce poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta este în eroare asupra demersurilor intîmaţilor-pârâţi în legătură cu procedura exproprierii.

Astfel, aceştia nu au formulat contestaţii vizând cuantumul despăgubirilor, ci întâmpinări cu privire la propunerile de expropriere (conform art. 14 din Legea nr. 33/1994), solicitând ulterior, în instanţa de contencios administrativ, anularea actelor premergătoare exproprierii,

Ceea ce a făcut obiectul învestirii instanţei civile în prezenta cauză este chiar cererea expropriatorului de a se dispune exproprierea şt a se stabili cuantumul despăgubirilor.

În speţă, singurele valori indicate de către expropriaţi cu titlu de pretenţii constând în despăgubiri din expropriere sunt cele din întâmpinările formulate în procedura prealabilă exproprierii şi care nu pot fi luate în considerare ca termen la care să se raporteze instanţa în aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 („despăgubirea acordată de instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriator sau de altă persoană interesată).

Aceasta întrucât, trecându-se la procedura judiciară a exproprierii, în cadrul acesteia se întocmeşte, pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, un raport de expertiză care trebuie să stabilească preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel cu cei expropriat la data întocmirii raportului (art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994).

Rezultă, din coroborarea dispoziţiilor menţionate, ale art. 27 alin. (2) şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, că, atunci când a stabilit ca limită maximă a despăgubirilor ce nu poate fi depăşită de instanţă, valoarea solicitată de către expropriat, legiuitorul a avut în vedere pretenţiile formulate de acesta în procedura judiciară.

În ceeea ce priveşte susţinerea că instanţa de apel ar fi acordat expertizei tehnice judiciare o forţă probantă superioară înscrisurilor autentice de vânzare-cumpărare, instanţa constată că, potrivit dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, „primind rezultatul expertizei,, instanţa îl va compara cu oferta şi eu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî astfel că instanţa nu este legata de concluziile din raportul de expertiză, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului bazată pe efectuarea expertizei cu respectarea criteriilor art, 26 din Legea nr. 33/1994.

În ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se constată că obiectivele expertizei au fost stabilite în raport de decizia de casare, respectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor prin raportare la preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, terenurile agricole situate în extravilan, la data întocmirii raportului de expertiză, şi stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă a terenurilor, în perioada 2006-2014, defalcat pentru fiecare din persoanele fizice, urmând a avea în vedere şi înscrisurile depuse la dosar de intimata K., respectiv datele publicate de Ministerul Agriculturii, precum şi înscrisurile depuse la dosar de a pelanta-recl amantă.

Sub acest aspect, raportul de expertiză s-a întocmit prin luarea în considerare atât a înscrisurilor depuse la dosar de către apelanta-reclamantă, cât şi cele ale apelanţilor-pârâţi, având ca punct de reper adresa Camerei Notarilor Publici, precum şi oferte şi tranzacţii cu terenuri de acelaşi tip, dar şi cu observarea situaţiei obiective în sensul că, din cauza unor fenomene naturale de inundaţii, s-a procedat la strămutarea localităţii într-o localitate limitrofă, sens în care ofertele din zonele limitrofe se încadrează ia aceiaşi interval de valori cu cele de pe raza com. Rast.

Prin urmare, nu poate fi primită susţinerea recurentei în sensul că nu s-au avut în vedere dovezile prezentate de părţi. De altfel, este nefondată critica potrivit căreia trebuia să se albă în vedere preţul cu care se vinde un teren, în mod obişnuit, în perioada 2007-2015, câtă vreme dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 sunt clare şi neechîvoee cu privire la trimiterea la momentul întocmirii raportului de expertiză.

Criticile referitoare la aprecierea instanţei de apel cu privire la preţui final al valorii de piaţă al parcelelor, dat de tranzacţiile aferente anului 2013 nu pot face obiectul analizei de recurs, nereprezentând motive de nelegalîtate a deciziei atacate.

Aşa cum recurenta însăşi menţionează, aspectul învederat constituie „o problemă de temeinicie a deciziei de apel".

Astfel fiind, partea trebuia să aibă cunoştinţă că nu putea învesti instanţa de recurs cu verificarea aspectelor de temeinicie a hotărârii, pe elementele de fapt şi pe aspectele probatorii ale cauzei pronunţându-se instanţele de fond în etapele procesuale anterioare.

Câtă vreme recurenta nu indică ce criterii legale ar fi fost nesocotite cu ocazia determinării preţului imobilului, susţinerea că aprecierea instanţei este una „nereală" vizează doar chestiuni de probatoriu şi nu de neiegalitate.

În acelaşi sens, vizând netemeinicia hotărârii sunt aspectele referitoare la neluarea în considerare a înscrisurilor prezentate de către reclamantă ceea ce, potrivit acesteia, face ca „hotărârea să fie netemeinică, menţinând concluziile raportului de expertiză".

Totodată, pretinzând că decizia este nelegală şi pentru că „valoarea din raportul de expertiză nu era obligatorie pentru instanţă, care trebuia să compare rezultatul cu despăgubirea propusă de expropriator şi cu pretenţiile formulate de expropriaţi cu ocazia contestării hotărârii Comisiei constituite conform art. 15 din Legea nr. 33/1994" recurenta-reclamantă ignoră, aşa cum s-a menţionat anterior, faptul că se află în procedura judiciară, că demersul judiciar a fost declanşat de expropriator (şi, ca atare, termenul de comparaţie pentru stabilirea întinderii despăgubirilor nu-l reprezintă ofertele din procedura prealabilă şi nici eventualele pretenţii ale expropriaţilor cu ocazia contestaţiilor împotriva hotărârii comisiei, inexistente în speţă).

În acelaşi timp nu poate fi primită nici critica recurentei în sensul că decizia recurată nu respectă un echilibru între exigenţele interesului general al comunităţii din com. Rast şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale pârâţilor, câtă vreme această susţinere nu este motivată, vizează, eventual, netemeinicia hotărârii atacate, iar obiectul cauzei este expropriere, acţiunea fiind soluţionată în raport de dispoziţiile Legii nr. 33/1994.

2. Recursul pârâţilor conţine critici nefondate în legătură cu modalitatea în care instanţa a tăcut aplicarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, faţă de pretenţia acestora de a fi avută în vedere situaţia terenului ia data întocmirii raportului de expertiză, când pe acesta se aflau edificate construcţii şi utilităţi.

În realitate, exproprierea, fiind o vânzare forţată determinată de motive de utilitate publică, presupune ca persoana deposedată să primească valoarea de înlocuire a bunului de care a fost lipsită.

Dreapta şi prealabila despăgubire de care trebuie să beneficieze proprietarul în situaţia exproprierii (art. 44 alin. (6) din Constituţie, art. 1 din Legea nr. 33/1994) este cea menită să asigure părţii păstrarea aceleiaşi valori a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut cu o valoare egală.

Aceasta înseamnă că în stabilirea despăgubirii trebuie ţinut cont de caracteristicile imobilului de la momentul exproprierii şi nu de cele care ar fi dobândite ulterior, prin activităţi şi operaţiuni independente de voinţa sau implicarea persoanelor expropriate.

De aceea, împrejurarea că, ulterior exproprierii, terenul a devenit din agricol extravilan, teren intravilan construit nu îi îndreptăţeşte pe recurenţii-pârâţi să pretindă ca valoarea despăgubirilor să fie stabilită m funcţie de acest nou regim juridic dobândit de imobil fără nicio contribuţie din partea lor.

Este eronată susţinerea recurenţilor conform căreia regimul juridic al terenului nu s-ar fi modificat ci doar s-a construit pe acesta (rămânând, în aprecierea acesteia, terenuri agricole extravilane, dar construite).

Schimbarea regimului juridic a intervenit ca efect al exproprierii care a însemnat schimbarea amplasamentului localităţii Rast pe un alt aliniament, emiţându-se un plan urbanistic al noii localităţi, aşa încât terenurile afectate de măsura exproprierii, aferente localităţii mrale şî pe care se găsesc amplasate construcţiile, au regim juridic de terenuri intravilane.

Cum pentru o asemenea modificare şi creşterea corespunzătoare a valorii imobilelor, adecvată noului regim juridic, recurenţii-pârâţi nu au avut nicio contribuţie - materială sau de altă natură - care să se reflecte în valoarea despăgubirilor, rezultă lipsa de fundament a pretenţiei acestora ca la stabilirea preţului exproprierii să se aibă în vedere o altă situaţie juridică a terenului (decât aceea de agricol extravilan existentă Ia momentul exproprierii).

În ceea ce priveşte critica referitoare la rteexproprierea totală a suprafeţei de teren înscrisă de T.D.P., B.B. şi A.A., cu toate că solicitarea referitoare la suprafaţa de 0,1 ha ar fi fost reiterată pe parcursul soluţionării cauzei, se constată că, după pronunţarea Deciziei nr. 93 din 29 mai 2015 a Curţii de Apel Piteşti, prin care s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţi, aceştia nu au înţeles să declare recurs, calitatea de recurentă având-o doar reclamanta, astfel că îndrumările şi statuările instanţei de casare au privit numai critieile recurentei com. Ras.

Prin urmare, soluţia dată de instanţă în primul ciclu procesual, cu privire la această cerere, a intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât această critică nu mai putea fi reiterată în rejudecare, neputând face obiect de analiză al instanţei de recurs.

În ceea ce priveşte solicitarea de actualizare a sumelor datorate se constată, pe de o parte, că în primul ciclu procesual paraţii nu au solicitat acest lucru, neexistând o cerere în acest sens, ei doar în rejudecare, iar, pe de altă parte, instanţa de casare, învestită doar cu soluţionarea recursului declarant de către reclamantă, mi a dat îndrumări cu privire la acest aspect.

De asemenea, aceste pretenţii nu pot fi primite întrucât acestea exeed criteriilor prin care legiuitorul a înţeles să reglementeze modalitatea de determinare şi componentele despăgubirii cuvenite proprietarului bunului expropriat, în scopul cuantificării juste şi echitabile a despăgubirii. De aceea, nu pot fi incluse alte elemente în determinarea sumei cuvenită cu titlu de despăgubire, respectiv „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele" şi „daunele" aduse proprietarului.

Nici critieile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional Ia Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu sunt fondate, deoarece se invocă încălcarea dispoziţiilor din Convenţie raportat la modul cum sunt aplicate prevederile Legii nr. 33/1994, or Convenţia şl jurispradenţa Curţii europene sunt incidente în eaz de conflict între norma europeană şi cea dîn legea internă, iar nu în caz de aplicare greşită a normei interne.

Or, în ce priveşte prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de recurenţi. Curtea europeană a observat că necesitatea despăgubirii proprietarului pentru privarea de proprietate nu este însă prevăzută de reglementarea mai sus menţionată, dar a fost impusă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat că „o privare de proprietate pentru cauză de utilitate publică nu se justifică tară plata unei indemnizări, sub rezerva unor circumstanţe excepţionale" - Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunţată în Cauza Sporrong şi Lonnroth contra Suediei - deoarece, în absenţa indemnizaţii, protecţia asigurată de art. 1 din Primul Protocol adiţional la convenţie ar fi iluzorie şi ineficace. Indemnizarea trebuie sa fie rezonabilă, dar Convenţia „nu garantează, în toate cazurile, dreptul la o compensare integrală a pierderii suferite", deoarece „obiective legitime, de utilitate publică, cum ar fi realizarea unor reforme economice sau de justiţie socială, pot milita pentru o indemnizare (rambursare) inferioară valorii de piaţa a "imobilului" - Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii contra Regatului Unit ai Marii Britanii şi al Irlandei; Hotărârea din 9 octombrie 2003, pronunţată în Cauza Biozokat A.E. c. Grecia.

În sensul că nu se poate aplica principiul restituirii în întregime a valorii bunului expropriat statuează Curtea Europeană în jurisprudenţa sa şi în cauzele Papamichalopoulos et autres c. Grece din 31 octombrie 1995, cauza Scordino c. Italie nr. 36813/97, § 249, Kozaeioglu c, Turquie (GC), nr, 2334/03 din 19 februarie 2009.

De altfel, faptul că instanţa nu a acordat despăgubirile solicitate de recurenţi în sensul dorit de aceştia, nu echivalează cu încălcarea textelor legale invocate, întrucât numai nerespectarea criteriilor impuse de lege poate face obiectul unei critici de nelegalitate, în sensul art, 304 pct. 9 C. proc. civ. Aprecierea judecătorului de fond, respectiv a celui de apel, cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii stabilită în concordanţă cu criteriile impuse de lege, constituie, de altfel, o problemă de temeinicie a hotărârii ce nu poate fi supusă controlului instanţei, de recurs.

3. Recursul dedus judecăţii de către pârâta K. este nefondat;

Potrivit art, 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reala a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia", textul legal stabilind atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului şi prejudiciul cauzat expropriatului, cât şi momentul stabilirii cuantumului despăgubirilor, respectiv „data întocmirii raportului de expertiză.’’

Prin urmare, legea impune ca, la determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului bunului supus exproprierii, instanţa de judecată, precum şi comisia de experţi trebuie să ţină seama de două criterii legale {instituite ca atare prin lege, în scopul cuantificării juste şi echitabile a despăgubirii), şi anume, valoarea reală de piaţă a imobilului şi, respectiv, „daunele" aduse proprietarului, scop în care vor fi aduse şi alte dovezi.

În ce priveşte valoarea reaîă a imobilului expropriat, primul criteriu în stabilirea cuantumului despăgubirii, comisia de experţi, precum şi instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere preţurile de tranzacţionare concrete a unor imobile cu caracteristici similare celui expropriat, de la data întocmirii raportului de expertiză, adică la un moment cât mai apropiat momentului pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii, pe baza criteriilor imperative, reglementate de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare, aspectele esenţiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de către instanţa de judecată sunt, în primul rând, preţul de piaţă al Imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă privind terenurile de acelaşi fel din zonele locale situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială, iar în al doilea rând, momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este ceî ai întocmirii raportului de expertiză în cursul judecăţii.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se constată că obiectivele expertizei au fost stabilite în raport de decizia de casare, respectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor prin raportare la preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, terenurile agricole situate în extravilan, la data întocmirii raportului de expertiză şi stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă a terenurilor, în perioada 2006-2014, defalcat pentru fiecare din persoanele fizice, urmând a avea în vedere şi înscrisurile depuse la dosar de intimata K., respectiv datele publicate de Ministerul Agriculturii, precum şi înscrisurile depuse la dosar de apelanta-reclamantă.

Criticile pârâtei în sensul că, în mod nelegal» instanţa de apel a încuviinţat obiecţiunile la raportul de expertiză tehnică, formulate de către reclamantă, nu pot fi primite, câtă vreme, prin încheierea din .18 decembrie 2014 instanţa de apel a constatat că experţii nu s-au conformat obiectivelor stabilite prin încheierea din 25 septembrie 2014, întrucât aceştia nu au respectat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care definesc momentul stabilirii despăgubirilor şi au calculat contravaloarea reactualizată a lipsei de folosinţă, deşi prin decizia de casare nu s-au dat îndrumări în acest sens.

Sub acest aspect, raportul de expertiză s-a întocmit prin luarea în considerare atât a înscrisurilor depuse la dosar de către apelanta-reclamantă, cât şi cele ale apelanţi lor-pârâţi, inclusiv a sentinţelor civile depuse de pârâta K., adresa Camerei Notarilor Publici, precum şi oferte şi tranzacţii cu terenuri de acelaşi tip, dar şi cu observarea situaţiei obiective în sensul că, din cauza unor fenomene naturale de inundaţii, s-a procedat la strămutarea localităţii într-o localitate limitrofă, sens în care ofertele din zonele limitrofe se încadrează la acelaşi interval de valori cu cele de pe raza com. Rast.

Dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 se referă la „preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel", ceea ce nu înseamnă că nu pot fi luate în considerare şi ofertele de vânzare, în lipsa unor tranzacţii elective şi suficiente cu terenuri comparabile. Textul de lege se referă şi la preţurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să îşi înstrăineze bunul. Este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre vânzător şi cumpărător preţul poate să scadă, dar diferenţa nu poate fi semnificativă, iar experţii au ţinut cont şi de acest aspect în efectuarea expertizei. Pe de altă parte, pârâta nu a demonstrat că a pus la dispoziţia expertului contracte de vânzare-cumpărare de la data efectuării raportului de expertiză având ca obiect terenuri din extravilanul com. Rast, pe care experţii nu le-au avut în vedere.

Prin urmare, instanţa de apel a validat cuantumul despăgubirilor pe baza unul raport de expertiză ce a avut drept obiective îndrumările date de instanţa de control judiciar, prin raportare la statuările deciziei de casare, cu referire la categoria de folosinţă a terenurilor şi la contravaloarea lipsei de folosinţă a acestora, raport întocmit cu respectarea criteriilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

După refacerea raportului de expertiză tehnică, astfel cum a fost rectificat, pârâta K. nu a formulat obiecţiuni proprii la lucrarea de specialitate întocmită de către experţii T.T. şi L.L., ci a solicitat înlăturarea opiniei separate formulată de către expertul K.K., opinie care nu a fost luată In considerare de către instanţa de apel, astfel că în cadrul procesual al recursului nu mai foate formula critici cu privire la greşita înlăturare a actualizării sumelor ce reprezintă contravaloarea de folosinţă.

De altfel, prin cererea reconvenţională formulată în faţa primei instanţe, această pârâtă nu a solicitat contravaloarea actualizată a contravalorii lipsei de folosinţă, neexistând un petit în acest sens, iar decizia de casare a prevăzut ca, în rejudecare, un obiectiv al expertizei tehnice sa vizeze stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă pentru perioada 2006-2014.

Nici critica pârâtei referitoare la greşita înlăturare a subvenţiilor N.N. nu este fondată, având în vedere că determinarea prejudiciului încercat de expropriaţi prin includerea în profitul nerealizat a subvenţiei acordate fermierilor de către N.N., nu se circumscrie noţiunii de prejudiciu reglementate de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Într-adevăr, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, trebuie ţinut cont de valoarea cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.

În ce priveşte noţiunea de daune, pentru a fi susceptibilă de reparaţie, aceasta trebuie să corespundă unui prejudiciu sigur, cert, căruia nu i se asimilează însă cel eventual - adică, o posibilă pagubă ce s-ar fi putut produce (vizând, mai degrabă, ne valorificarea unei şanse care ar fi putut aduce avantaje).

În speţă, ajutoarele financiare de care ar fi putut beneficia pârâţii, dacă nu s-ar fi dispus exproprierea, nu corespund unui prejudiciu cert, întrucât acordarea respectivei subvenţii nu se face către orice persoană care ar avea vocaţie la aceasta, doar pentru că este prevăzută şi reglementată ca atare. Accesul la astfel de subvenţii se realizează potrivit unei reglementări stricte, ce o asimilează pe cea europeană, în privinţa acordării fondurilor N.N., cu anumite scheme de plăţi, pe baza unor cereri formulate în anumite termene. Totodată, persoanele beneficiare trebuie să utilizeze terenurile agricole şi să depună cererea unică de plată conform art. 11 din Regulamentul C.E. nr. 1122/2009.

Or, în absenţa verificării şi constatării îndeplinirii cerinţelor reglementărilor speciale în materie, nu se putea stabili că pârâţii erau beneficiarii unor asemenea subvenţii de care să fi fost lipsiţi prin măsura exproprierii şi astfel, în patrimoniul lor să se fi localizat un prejudiciu cert, susceptibil de reparaţie prin includerea iui în despăgubirile datorate în prezentul cadru procesual.

De aceea, soluţia instanţei de apel, care nu a preluat din conţinutul raportului expertiză contravaloarea ajutorului financiar N.N. (pe care experţii au identificat-o ca fiind lipsă de folosinţă pentru perioada 2006-2013), este corectă, întrucât nu recunoaşte un drept la reparaţie pentru situaţia unui prejudiciu lipsit de caracter cert.

Prin motivele de recurs recurenta a susţinut că, în mod nelegal instanţa de ape! a procedat la reducerea onorariului apărătorului pârâtei K.

Recurenta ignoră că, legiuitorul a prevăzut la art. 274 alin. (3) C. proc. civ. că judecătorii au dreptul să mărească ori să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de cate ori vor constata eă sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat, instanţa de judecată având posibilitatea de a aprecia asupra caracterului rezonabil al cheltuielilor de judecată.

De altfel, Curtea Constituţională învestită cu soluţionarea excepţiei de neconslituţionalilate a textului legal citat a stabilit constant faptul că în absenţa unor prevederi constituţionale exprese nimic nu interzice consacrarea prin lege a prerogativei instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecat, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionaiităţiî sale cu amplitudinea şi complexitatea, activităţii depuse.

O atare prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi respectate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

În cauza dată, instanţa de apel cenzurând cuantumul cheltuielilor de judecată pe care trebuie să le suporte reclamanta, a apreciat, raportat la complexitatea activităţii prestate de avocat că suma de 3.000 lei este suficientă, avându-se în vedere şi natura litigiului tn care s-a prestat asistenţa juridică, respectiv expropriere.

Faţă de considerentele mai sus arătate, instanţa constată că legalitatea deciziei atacate nu este afectată, motiv pentru care va constata că şi această critică este nefondată.

Faţă de cele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta com. Rast prin primar, de pârâţii P.P., R.R., S.S., D., E., F., G., J., L., M., O., P., R., T., X., Z., Y., C.C., H., U., N. si B.B. şi de pârâtul O.O. împotriva Deciziei nr. 1050 din data de 4 iunie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publica, astăzi 29 octombrie 2015.