Excess collection commissions; timeliness of appeal despite procedural address change

Decizia nr. 2372/2015

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 520 din 14 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B.

Împotriva sentinţei civile nr. 520 din 14 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat apel reclamanta A.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 465/A din 20 noiembrie 2014, a admis apelul; a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru considerentele ce urmează:

Criticile vizând greșita calificare a obiectului acțiunii sunt fondate, reclamanta solicitând sume rezultate din reținerea de către pârâtă, în calitate de organism de gestiune colectivă, a unui comision de colectare aplicat membrilor A., mai mare decât cel prevăzut de metodologia aprobată prin decizii C., pentru perioada 2008-2010, și nu stabilirea de către instanță a procentelor reprezentând valoarea acestor comisioane. Acest aspect a rezultat din motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată, precum și din anexa la aceasta în care reclamanta detaliază, în funcție de sursa de colectare, comisionul pretins reținut și cel pe care susține că îl datorează, revenind instanței rolul de a verifica temeinicia pretențiilor solicitate, inclusiv prin analiza măsurii în care metodologiile aprobate prin deciziile C., invocate în acțiune, sunt aplicabile în speță în perioada vizată.

Față de considerentele expuse, reținând că în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, s-au aplicat dispoziţiile art. 297 C. proc. civ.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa a soluţionat greşit excepţia tardivităţii apelului, deoarece au fost încălcate dispoziţiile art. 86, 98, 102 alin. (1) şi art. 103 C. proc. civ.

Astfel, reclamanta a solicitat în fond comunicarea actelor de procedură la adresa din sectorul 2 Bucureşti (atât prin cererea introductivă cât şi prin concluziile sale pe fond), adresa fiind diferită de sediul ei social (care este în sectorul 3 Bucureşti).

În atare condiţii, toate actele de procedură au fost comunicate reclamantei la adresa aleasă. Chiar dacă, potrivit menţiunilor de pe dovada de comunicare a citaţiilor, s-a constatat că nu era nimeni de găsit la adresa respectivă, reclamanta a fost reprezentată la termenele de judecată prin apărătorul ei ales, nefiind pusă niciodată problema lipsei de procedură în ce priveşte citarea acesteia.

Reclamanta nu a formulat o cerere expresă prin care să-şi schimbe sediul ales pentru efectuarea actelor de procedură, drept pentru care la data de 06 iunie 2013, instanţa a comunicat sentinţa reclamantei la adresa din București, însă pe dovada comunicării agentul procedural a menţionat „mutat de la adresă”.

La data de 05 mai 2014, consilierul juridic al reclamantei, a formulat o cerere de comunicare a sentinţei prin poştă cu scrisoare recomandată şi cu confirmare de primire, indicând o altă adresă decât cea aleasă iniţial, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 86 C. proc. civ., fără însă a argumenta care au fost cauzele pentru care nu a fost posibilă comunicarea sentinţei la adresa iniţială prin agent procedural. În schimb, reclamanta a anexat cererii o încheiere a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti din data de 17 iulie 2013, din Dosarul nr. x/301/2013 (având ca obiect schimbarea sediului social al reclamantei), lăsând să se înțeleagă că, faţă de modificările produse ca urmare a menţiunilor de la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, nu s-a putut comunica sentinţa la adresa corectă.

Urmare a cererii formulate, instanţa de fond a dispus recomunicarea sentinţei la noua adresă, fără a analiza în concret temeinicia cererii.

Repunerea în termenul de exercitare a căii de alac nu poate fi dispusă din oficiu de către instanţa ci trebuie solicitată expres de partea interesată, în condiţiile prevăzute de art. 103 alin. (2) C. proc. civ., cu arătarea motivelor pentru care a fost în imposibilitate să formuleze în termen calea de atac. În definitiv, premisa analizării cererii de repunere în termen este aceea a valabilităţii actului de procedură de care legea leagă începutul termenului pentru a cărui nerespectare intervine sancţiunea decăderii.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ., se referă la soluţia instanţei de apel de respingere a excepţiei inadmisibilității acţiunii.

Instanţa de apel a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată a fost calificat greşit de către instanţa de fond, întrucât reclamanta a solicitat sume rezultate din reţinerea de către B., în calitatea sa de organism de gestiune colectivă, a unui comision mai mare decât „cel prevăzut de metodologia aprobat a prin decizii C., pentru perioada 2008 - 2010, şi nu stabilirea de către instanţă a procentelor reprezentând valoarea acestor comisioane”. În susţinerea acestei concluzii, instanţa de apel face trimitere la motivarea în fapt şi în drept a cererii de chemare în judecată şi la anexa acesteia (fila nr. 11 din dosarul tribunalului), în care reclamanta detaliază, în funcţie de sursa de colectare, comisionul pretins reţinut şi cel pe care susţine că-l datorează.

Potrivit cererii de chemare în judecată cu un comision de colectare de 7 % B. a putut realiza activitatea de colectare atât în anul 2011 cât şi în 2012, fapt ce atestă că şi în anii anteriori un procent de 7 % reflectă nivelul cheltuielilor cu activitatea de colectare pe această sursă. Diferenţa până la 13,40%, respectiv 19,43 % reprezintă comisioane nelegale reţinute pentru activitatea de funcţionare a C., pentru antipiraterie sau B.

Din formularea cererii de chemare în judecată, A. solicită instanţei să facă aprecieri asupra valorii procentuale a comisionului cuvenit B. pentru perioada 2008 - 2010, iar în considerarea soluţiei sale pe acest aspect, să oblige B. să restituie excedentul de comision, respectiv diferenţa dintre comisionul perceput de B. în această perioada şi cel ce va fi stabilit de instanţă, potrivit susţinerilor A., aspect criticat de B. în cadrul excepţiei inadmisibilității.

Intimata, prin întâmpinare, solicită respingerea recursului.

Cu privire la primul motiv de recurs se arată că prin cererea de chemare în judecată este indicat atât sediul social de la acel moment precum şi un sediul ales în sector 2, cât şi sediul unde intimata îşi desfăşoară activitatea, fără a se indica şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură în sensul art. 93 C. proc. civ.

În cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 98 C. proc. CIV. deoarece adresa de comunicare este numai o adresă de corespondenţă nu şi sediul social.

Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate reţine caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Recurenta invocă drept prim motiv de recurs respingerea greșită a excepţiei tardivităţii apelului declarat cu referire la dispoziţiile art. 86, 98, 102 alin. (2) şi art. 103 C. proc. civ., critică ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Motivul de modificare prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., nu este incident în cauză, câtă vreme criticile nu privesc încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia convenţiile legale făcute au putere de lege între părţile contractante.

Potrivit dispoziţiilor art. 284 C. proc. civ., termenul de apel este de la comunicarea hotărârii la domiciliul/sediul procesual indicat de parte pentru comunicarea actelor de procedură.

Reclamanta şi-a indicat drept sediu pentru comunicarea actelor de procedură în sectorul 2. Totodată, în cererea de chemare în judecată şi-a indicat sediul profesional ca fiind în sectorul 3.

Pe parcursul procesului, astfel cum se afirmă prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamanta şi-a schimbat sediul profesional în sectorul 3 precum şi adresa de comunicare a actelor de procedură în sectorul 3.

Afirmă reclamanta că nu poate fi avut în vedere actul de procedură de la 14 martie 2013, întrucât la data formulării cererii de chemare în judecată nu a indicat, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 C. proc. civ., persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, aşa încât comunicarea actelor de procedură trebuia să se facă la sediul său profesional.

Dispoziţiile art. 93 C. proc. civ. sunt în sensul celor arătate prin întâmpinare numai că, așa cum s-a arătat, reclamanta şi-a schimbat sediul profesional pe parcursul procedurii fără a înştiinţa instanţa şi partea adversă astfel cum dispune art. 98 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, comunicarea făcută la sediul său profesional ar fi fost returnată, de asemenea, cu menţiunea destinatar mutat de la adresă.

Osebit de aceasta, reclamanta îşi invocă propria culpă în îndeplinirea comunicării actului de procedură atunci când arată că nu a indicat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură. Or, nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria culpă (nemo auditur propriam turpitudinem allegans). Şi aceasta pentru că drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege astfel conform art. 723 C. proc. civ.

De altfel, consilierul juridic al reclamantei a solicitat la 5 mai 2014, conform vizei persoanei cu atribuţii regulamentare, fotocopierea mai multor file din dosar printre care se află şi cele corespunzătoare sentinţei.

Faţă de cele arătate reclamanta nu poate susţine că nu ar fi cunoscut conţinutul hotărârii judecătoreşti, prin intermediul persoanei împuternicite, cel puţin de la această dată, dată la care reprezentantul legal al reclamantei, consilierul juridic, a depus şi cererea de recomunicare a sentinţei.

Dispoziţiile art. 98 C. proc. civ. sancţionează neîndeplinirea obligaţiei procesuale cu pedeapsa neluării în seamă a schimbării domiciliului.

Drept urmare, faţă de dispoziţiile art. 93, 98 şi 723 C. proc. civ., se constată că apelul formulat de reclamantă a fost declarat cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ.

Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 304 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul ca tardiv declarat.

Faţă de poziţia de parte câştigătoare în proces, va fi obligată intimata la 5.000 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Curtea a apreciat că se impune reducerea onorariului avocatului recurentului de 6.200 lei, ţinându-se cont de durata recursului şi a problemelor de drept asupra cărora a avut a se pronunţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. (B.) împotriva Deciziei nr. 465/A din data de 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Modifică decizia recurată, în sensul că respinge, ca tardiv, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 520 din data de 14 martie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă pe intimata reclamantă la plata sumei de 5.000 lei, cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către recurenta pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2015.