Expropriation compensation valuation limited to certain physical occupation of electric pylon site, excluding hypothetical future restrictions from protection zones

Decizia nr. 2286/2015

Asupra recursurilor constată următoarele:

Rejudecând după casarea dispusă de Înalta Curte prin Decizia nr. 148 din 22 ianuarie 2013, prin Decizia nr. 354/A din 12 mai 2015, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a admis apelurile declarate de reclamanta CN A. SA şi de pârâtele B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 332/C din 24 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/111/2007 şi apelurile declarate de CN A. SA şi de pârâţii D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 117/C din 24 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul conexat nr. x/111/2007.

A schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 332/C/2008 pronunţată în Dosarul nr. x/111/2007 şi sentinţa civilă nr. 117/C/2009 pronunţată în Dosarul conexat nr. x/111/2007, în sensul că:

A constatat că suprafaţa totală afectată de construcţia liniei electrice transeuropene Lea 400 kv Oradea - Bekecsaba stâlpul nr. 3 - provenită din C.F. Cihei (C.F. Sânmartin provenită din conversia C.F. Cihei) nr. top. este de 151 m2 din care: 2 m2 având număr cadastral Sânmartin şi 125 m2 având număr cadastral Sânmartin.

A constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică de interes naţional a acestui imobil în suprafaţă totală de 151 m2.

A stabilit cuantumul despăgubirilor în sarcina reclamantei CN A. SA după cum urmează: 1.001 euro sau echivalentul în lei la data plăţii în favoarea pârâtelor B. şi C. şi la suma de 4.812,5 euro sau echivalentul în lei la data plăţii în favoarea pârâţilor D. şi E.

A înlăturat dispoziţia cuprinsă în sentinţa civilă nr. 332/C/2008 a Tribunalului Bihor privind acordarea de despăgubiri în favoarea coproprietarilor de C.F., F., D., G., H., I. şi D. şi E., raportat la cotele acestora de proprietate asupra imobilului cu număr top. din C.F. Cihei, precum şi dispoziţia privind termenul de plată şi dispoziţia cuprinsă în sentinţa civilă nr. 117/C/2009 a Tribunalului Bihor privind acordarea de despăgubiri în favoarea coproprietarilor de C.F. C., B., G., H. şi I., menţinând dispoziţiile din această sentinţă privind stabilirea termenului de 30 zile pentru plata despăgubirilor în favoarea părţilor mai sus indicate.

A menţinut dispoziţiile cuprinse în sentinţele apelate privind punerea în posesie a reclamantei în reprezentarea Statului Român asupra imobilului mai sus descris, condiţionat de plata integrală a despăgubirilor către apelanţi, intabularea dreptului de proprietate a Statului Român în C.F. cu titlu de expropriere, precum şi dispoziţiile privind cheltuielile de judecată în primă instanţă.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii G., I. şi H. împotriva sentinţei civile nr. 332/C/2008 a Tribunalului Bihor pronunţată în Dosarul nr. x/111/2007, precum şi apelurile declarate de pârâţii B., C., G., H. şi I. împotriva sentinţei civile nr. 117/C/2009 a Tribunalului Bihor pronunţată în Dosarul conexat nr. x/111/2007.

A obligat pe apelanta CN A. SA să le plătească apelanţilor cheltuielile de judecată în apel după cum urmează: 2.385 lei în favoarea apelantelor B. şi C. şi 1.800 lei în favoarea apelanţilor D. şi E., respingând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în favoarea celorlalţi apelanţi - pârâţi.

S-a reţinut că la Dosarul nr. x/1112007 al Tribunalului Bihor, conform încheierii de şedinţă din 18 noiembrie 2009 din primul ciclu procesual, a fost conexat Dosarul nr. x/111/2007 al Tribunalului Bihor, avându-se în vedere că este vorba de acelaşi stâlp cu nr. 3, acelaşi teren şi aceleaşi părţi.

Analizând cele două sentinţe apelate, prin prisma motivelor de apel, cât şi în limitele stabilite de instanţa de recurs prin decizia de casare, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Decizia de casare nr. 148 din 22 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/111/2007, au fost respinse, ca nefondate, recursurile pârâţilor J., K., D., E., B., C., G., H., I. şi F., reţinându-se că sunt neîntemeiate „criticile invocate de pârâţi prin recursurile formulate, cuprinzând motive similare, ce vizează în esenţă, solicitarea exproprierii totale a terenului”, astfel încât aceste aspecte, intrând în puterea de lucru judecat, nu au mai fost analizate.

De asemenea, avându-se în vedere că prin decizia de casare s-au respins recursurilor pârâţilor G., H. şi I., nu au mai fost analizate nici criticile acestora vizând o eventuală trimitere spre rejudecare a cauzei, deoarece instanţa de fond le-a respins toate probele pe care le-au solicitat, soluţionând litigiul pe baza unor probe administrate fără ca aceştia să participe la administrarea lor, fiind introduşi în proces ulterior, nefiindu-le respectate drepturile procedurale, în condiţiile în care instanţa de apel, în primul ciclu procesual, a arătat că aceste susţineri nu pot fi primite dat fiind caracterul devolutiv al apelului, precum şi faptul că în apel s-a administrat probaţiune suplimentară, aceştia având posibilitatea şi în apel să-şi formuleze toate apărările în cauză.

S-a subliniat că în rejudecare, instanţa este ţinută să analizeze apelurile formulate în cauză doar în limitele stabilite prin decizia de casare, or Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile declarate de pârâţi, admiţând doar recursurile declarate de reclamanta CN A. SA şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, reţinând în considerentele deciziei că „se impune casarea deciziei recurate pentru efectuarea unei expertize tehnice cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994”, menţionându-se totodată că, în rejudecare, instanţa de apel se va referi „doar la prejudiciul cert şi care nu a fost reparat şi nu la prejudiciul viitor, lipsit de certitudine, care nu ar justifica acordarea de despăgubiri, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994”.

S-a menţionat că pornind de la limitele stabilite prin decizia de casare, ceea ce urmează a fi analizat de instanţa de apel în rejudecare vizează doar stabilirea persoanelor îndreptăţite la despăgubiri şi valoarea prejudiciului cauzat prin expropriere, reţinându-se următoarele:

Prin procesul - verbal încheiat de comisia pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice s-a propus Guvernului României ca lucrarea Lea 400 kv Oradea - Bekescsaba, montarea unei bobine de compensare de 100 MVAr în staţia 400 Kv Oradea Sud, echipamente de telecomunicaţie şi transmisie pentru Lea 400 kv Oradea - Bekescsaba, să fie declarată de utilitate publică de interes naţional, având ca expropriator Statul Român prin CN A. SA, iar prin H.G. nr. 1576/2005 s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes naţional Lea 400 kv Oradea - Bekescsaba, stipulându-se la art. 2 că expropriatorul este Statul Român prin CN A. SA.

Conform documentaţiilor depuse de reclamantă în cele două dosare conexate, în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 33/1994, cuprinzând memoriul tehnic, planul de amplasament şi delimitare, planul de încadrare în zonă şi fişa corpului de proprietate, a rezultat că o suprafaţă de 26 mp identificată cu nr. cadastral Sânmartin constituit din nr. cadastral, respectiv de 125 mp identificat cu nr. cadastral constituit din nr. cadastral (fila 89 Dosar nr. x/111/2007), ambele constituite din nr. top. înscris în C.F. Cihei sunt afectate de construirea liniei electrice transeuropene Lea 400 kv Oradea - Bekescsaba - stâlp 3, în total suprafaţa de 151 mp.

Potrivit înscrierilor din C.F. Cihei (filele 260 - 261 dosar apel în al doilea ciclu procesual), imobilul cu nr. top. reprezentând în natură fâneaţă în intravilan - în suprafaţă de 10.110 mp se află în proprietatea apelantelor - pârâte C. şi B. (fiecare în cote de ½ parte) din 2.000/10.110 mp; a apelanţilor - pârâţi G., H. şi I. (fiecare în cotă de câte 950/10.110 mp) şi apelanţilor - pârâţi D. şi E. în cotă de 950/10.110 mp, respectiv de 1.110/10.110 mp (în total 2060 mp), cota de proprietate a intimatei F., de 3.200/10.110 mp, fiind transcrisă în C.F. Sânmartin nedefinitiv, identificator electronic (conform raportului de contraexpertiză tehnică efectuat în apel, al doilea ciclu procesual - fila 94 - şi extrasele C.F. - filele 106 - 113 apel - suprafaţa de teren de 3.200 mp, proprietatea intimatei F., s-a constituit în numărul cadastral - identificator electronic, care la rândul său a fost dezmembrat în număr cadastral - suprafaţa 1.214 mp, înscris în C.F. Sânmartin, număr cadastral cu suprafaţa de 600 mp, înscris în C.F. Sânmartin şi număr cadastral, cu suprafaţa de 1.386 mp, înscris în C.F.), rămânând astfel înscrisă în C.F. Cihei (C.F. electronic Sânmartin - fila 258 - 259 dosar apel al doilea ciclu procesual) doar diferenţa de 6.910 mp, din care pârâtele B. şi C. deţin, în cote egale, suprafaţa de 2000 mp; familia D și E., suprafaţa de 2.060 mp, iar apelanţii - pârâţi G., H. şi I. suprafaţa de 2.850 mp, fiecare în parte deţinând câte 950 mp.

Prin raportul de expertiză efectuat în Dosarul nr. x/111/2007, experţii L., M. şi N. au stabilit valoarea de circulaţie a unui mp ca fiind 38,5 euro, iar prin raportul de expertiză efectuat în Dosarul nr. x/111/2007, experţii L., O. şi P. au stabilit valoarea de circulaţie a unui mp ca fiind de 26 euro, aceste expertize fiind contestate în apel, atât de către reclamanta CN A. SA, cât şi de către pârâţii G., H. şi I.

În apel, în primul ciclu procesual, s-a încuviinţat o nouă expertiză şi completare la expertiza întocmită de către experţii M., L. şi N., stabilindu-se obiective suplimentare conform încheierii din şedinţa publică din 20 ianuarie 2010.

Prin completarea la raportul de expertiză (fila 194 apel), experţii au arătat că grupul de apelanţi H., G. şi I., care au atribuit teren la nr. cadastral Sânmartin, au o suprafaţă afectată de zona de protecţie şi siguranţă de 2.445 mp; familia D și E., care are atribuit teren la nr. cadastral Sânmartin, are o suprafaţă afectată de 1.897 mp, din care 125 mp, reprezentând parte din fundaţia stâlpului nr. 3; apelantele B. şi C., care au atribuit nr. cadastral Sânmartin, au o suprafaţă afectată de 1.973 mp, din care suprafaţa de 26 mp reprezintă fundaţia stâlpului nr. 3, iar intimata F., care are atribuit teren la nr. cadastral actual (nr. cadastral vechi), are afectată o suprafaţă de 1.388 mp datorată reţelei electrice Lea 400 şi din cauza liniei electrice Lea 110, care este în prezent instalată, suprafaţa afectată fiind de 540 mp.

S-a mai precizat de experţi că valoarea unui metru pătrat de teren este de 38,5 euro, iar diminuarea valorii de circulaţie a terenului afectat de reţeaua electrică Lea 400 kv este în sumă de 36,5 euro/mp, această diminuare fiind stabilită raportat la schimbarea categoriei de folosinţă din intravilan în extravilan cu destinaţie agricolă şi de restricţiile impuse de existenţa respectivei reţele electrice.

În rejudecare, ca urmare a îndrumarului dat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, s-a dispus efectuarea unei noi expertize, prin raportul de expertiză (filele 89 - 113 dosar apel al doilea ciclu procesual), stabilindu-se valoarea de circulaţie a unui mp ca fiind de 38,79 euro la nivelul anului 2007 şi de 23,42 euro la data de 12 iunie 2014, când experţii au analizat piaţa imobiliară. Totodată, prin acelaşi raport de expertiză, experţii au stabilit că „proporţional cu cotele de teren deţinute în Cartea funciară şi în funcţie de suprafaţa totală afectată de traversarea Lea 400 KV se poate stabili scriptic, cota de teren afectată de trecerea Lea 400 KV pentru fiecare proprietar de CF astfel: G. - suprafaţa 722 mp, H. - suprafaţa 722 mp, I. - suprafaţa 722 mp, D. - suprafaţa 361 mp, E. - suprafaţa 361 mp, C. -suprafaţa 760 mp, B. - suprafaţa 760 mp, D. - suprafaţa 843 mp, F. - suprafaţa 2.431 mp, total suprafaţă 7.682 mp”, reţinându-se, de asemenea, că „ o dată instalată o reţea de linie electrică de înaltă tensiune impune anumite restricţii. Terenul va fi analizat pentru stabilirea valorii de piaţă ca fiind teren intravilan, categoria de folosinţă: teren agricol, valoare de piaţă fiind de 7 euro/mp”.

În urma obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză de către reclamanta CN A. SA, experţii şi-au menţinut punctul de vedere comunicat prin raportul de contraexpertiză pe care l-au efectuat în cauză (filele 241 - 244 dosar apel rejudecare şi filele 272 - 275 dosar apel rejudecare), celelalte părţi neformulând obiecţiuni la raportul de contraexpertiză.

S-a subliniat că apelanţii - pârâţi au solicitat, în principal, exproprierea totală a terenului, dar după cum s–a reţinut anterior, acest aspect a fost tranşat prin decizia de casare prin care s-a constatat că sunt nefondate criticile acestora vizând exproprierea totală a terenului.

În ceea ce priveşte persoanele îndreptăţite la despăgubiri, s-a reţinut că în mod greşit instanţa de fond, atât în Dosarul nr. x/111/2007, cât şi în Dosarul nr. x/1112007, a obligat reclamanta la despăgubiri în favoarea tuturor coproprietarilor pârâţi, fiind întemeiate susţinerile reclamantei, respectiv ale apelanţilor B. şi C. (de altfel apelul formulat de acestea a fost constatat admisibil doar din acest punct de vedere), precum şi a apelanţilor D și E. care au invocat dreptul lor de proprietate exclusiv asupra terenului pe care este amplasat stâlpul nr. 3.

Într-adevăr, potrivit situaţiei de C.F. Cihei, (C.F. electronic Sânmartin), coproprietari asupra acestui număr topo sunt apelanţii - pârâţi, cu excepţia intimatei F. al cărui drept de proprietate a fost transmis în altă coală de carte funciară, urmare a dezmembrării (filele 106 - 113 dosar apel al doilea ciclu procesual).

Cu toate că în rejudecare, prin noua expertiză efectuată în cauză, experţii au evaluat prejudiciul prin raportare la cotele de proprietate, în primul ciclu procesual în apel, prin expertiza efectuată în cauză, au fost delimitate faptic loturile deţinute de fiecare grup de coproprietari apelanţi, materializându-se în fapt cotele de proprietate ale părţilor, fără a fi contestate loturile şi fără a se invoca faptul că situaţia reală ar fi cu totul alta, respectiv că terenul pe care urmează a se amplasa stâlpul nr. 3 ar fi în folosinţa altora. Ca urmare, prin completarea la raportul de expertiză din primul ciclu procesual - faza de apel (fila 194 dosar apel), experţii au arătat că familia D și E. are atribuit teren la numărul cadastral Sânmartin, din care 125 mp reprezintă parte din fundaţia stâlpului nr. 3, iar apelantele B. şi C. au atribuit numărul cadastral Sânmartin, din care suprafaţa de 26 mp reprezintă parte din fundaţia stâlpului nr. 3, astfel încât doar aceste persoane sunt îndreptăţite la despăgubiri ca urmare a exproprierii terenului pe care urmează a se amplasa stâlpul nr. 3.

De altfel, în cazul în care la sistarea stării de indiviziune loturile părţilor vor suporta modificări, despăgubirile stabilite urmează a fi avute în vedere pentru noile loturi formate.

Pe de altă parte, atât prin raportul de contraexpertiză efectuat în rejudecare, ca de altfel, prin toate expertizele efectuate în cauză, s-a reţinut că prin expropriere, o parte din teren este afectat de fundaţia stâlpului nr. 3, iar o parte din teren este afectată doar de reţeaua electrică, zona de protecţie şi siguranţă.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la alineatul 2 al aceluiaşi articol se prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

Raportat la aceste dispoziţii legale, curtea de apel a constatat că evident că în ceea ce priveşte suprafaţa de teren pe care urmează a fi amplasat stâlpul nr. 3, constituie un prejudiciu cert, care nu a fost încă reparat, cuvenindu-se a fi acordate despăgubiri în acest sens.

În ceea ce priveşte însă zona afectată doar de reţeaua electrică, zona de protecţie şi siguranţă, instanţa a reţinut că nu se impune a fi acordate despăgubiri în acest sens, avându-se în vedere şi considerentele deciziei de casare, obligatorii potrivit art. 315 C. proc. civ. în rejudecare şi potrivit cărora „instanţa de apel să se refere doar la prejudiciul cert şi care nu a fost încă reparat nu şi la prejudiciul viitor, lipsit de certitudine, care nu ar justifica acordarea de despăgubiri, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994”.

În acest sens s-a reţinut că din extrasul de C.F. Cihei (fila 260-261 dosar apel rejudecare) C.F. Sânmartin provenită din conversia C.F. Cihei (filele 258-259 - dosar apel rejudecare) precum şi din răspunsul nr. 1 (fila 242 dosar apel în rejudecare) şi nr. 2 (fila 272 dosar apel în rejudecare) la obiecţiunile la raportul de contraexpertiză efectuat în rejudecare, categoria de folosinţă a terenului este „fâneaţă” în intravilan şi nu teren pentru construcţii.

Pe de altă parte, după amplasarea liniei, terenul nu-şi va schimba destinaţia, rămânând în aceeaşi categorie de folosinţă „fâneaţă”. Mai mult, după cum a rezultat şi din răspunsul nr. 2 la obiecţiunile formulate de CN A. SA la raportul de contraexpertiză (filele 272 - 275 dosar apel al doilea ciclu procesual) „terenul intravilan analizat în prezent şi la nivelul anului 2007 are posibilitate de construire fără restricţii şi alte condiţii, decât cele de urbanism”, astfel că pe terenul în cauză se vor putea ridica inclusiv construcţii, desigur cu respectarea legislaţiei în vigoare.

În acest sens, art. 39 lit. a) Legea energiei nr. 13/2007 nu stabileşte interdicţia de construire în zona de siguranţă a unei linii electrice, ci doar edificarea construcţiilor fără avizul de amplasament al operatorului de transport şi sistem.

De asemenea, Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 4/2007 pentru aprobarea Normelor tehnice privind delimitarea zonelor de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice (art. 31 alin. (2)) prevede că amplasarea unor clădiri la o distanţă mai mică decât distanţa de siguranţă reglementată faţă de o capacitate energetică se poate face pe baza unei analize de risc, întocmită de un proiectant atestat şi aprobată de titularul de licenţă prin avizul de amplasament.

Art. 21 din Legea energiei are în vedere numai terenurile pe care ar putea funcţiona capacităţi energetice, respectiv doar terenurile pe care sunt amplasaţi stâlpii şi staţiile nu şi terenurile traversate de liniile electrice.

De asemenea, art. 3 pct. 67 şi 69 şi art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ stabilesc că zona de protecţie şi zona de siguranţă sunt zone adiacente capacităţilor energetice în care se instituie restricţii şi interdicţii în scopul funcţionării normale şi evitării punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului, asupra cărora se creează doar un drept de servitute legală (conform art. 20 alin. (3)) şi nu un drept de proprietate, astfel că, coproprietarii beneficiază în continuare de toate atributele dreptului lor de proprietate, reclamanta având doar un drept de acces la stâlpul de înaltă tensiune, numai pentru situaţiile de avarie şi retehnologizare.

De altfel, aceste aspecte au fost reţinute şi în considerentele deciziei de casare, când au fost analizate criticile pârâţilor ce au vizat exproprierea totală a terenului.

Pe de altă parte, s-a constatat că simpla constatare din cuprinsul expertizelor administrate în cauză, din care a rezultat că un asemenea obiectiv - amplasarea stâlpului nr. 3 - presupune instituirea unor zone de protecţie şi siguranţă, preluată din textul legii energiei electrice, se constituie, în lipsa altor elemente, într-o susţinere lipsită de fundament probator care necoroborată cu alte probe, nu justifică pretenţiile părţilor de plată a unor despăgubiri pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea ocupată de obiectivul reclamantei. S-a reţinut că în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o speţă similară, prin Decizia nr. 636 din 26 ianuarie 2011 - Dosar nr. x/111/2007 (filele 38 - 46 dosar recurs).

Ca urmare, s-a constatat că în mod greşit instanţa de fond, atât în Dosarul nr. x/111/2007, cât şi în Dosarul nr. x/111/2007 a stabilit un cuantum al despăgubirilor excesiv, neraportându-se doar la prejudiciul cert şi care nu a fost reparat - suprafaţa de teren efectiv expropriată pe care este aşezat stâlpul nr. 3, acordând despăgubiri şi pentru suprafaţa de teren care urmează a fi traversată de liniile electrice aeriene, zona de protecţia şi siguranţă, care constituie un prejudiciu viitor, lipsit de certitudine şi care nu justifică acordarea de despăgubiri, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, fiind astfel fondate criticile formulate în acest sens de reclamantă.

În ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul efectiv cauzat prin exproprierea terenului în suprafaţă totală de 151 mp, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, s-a reţinut că potrivit raportului de expertiză efectuat în rejudecare, valoarea de circulaţie a unui metru pătrat teren este de 38,78 euro, valoare sensibil egală cu cea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în apel, în primul ciclu procesual - 38,5 euro/mp şi, cum în rejudecare nu se poate înrăutăţi situaţia în propria cale de atac (în speţă, admiţându-se doar recursurile declarate de reclamanta CN A. SA şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea - recurs declarat în favoarea reclamantei), instanţa a luat în considerare valoarea de 38,5 euro/mp (stabilită în primul ciclu procesual), astfel încât valoarea reală a despăgubirilor pentru suprafaţa de 26 mp aflată în lotul apelantelor B. şi C., este de 1.001 euro, iar pentru suprafaţa de 125 mp aflată în terenul apelanţilor D. şi E., este de 4.812 euro.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamanta şi pârâţii.

Motivele de recurs ale reclamantei CN A. SA au fost circumscrise pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, schimbarea, în parte, a hotărârilor atacate şi, pe cale de consecinţă, exonerarea reclamantei, atât de la plata sumelor stabilite de instanţa de fond cu titlu de despăgubiri, respectiv 9.000 euro şi 7.255 euro, cât şi de la plata sumelor stabilite de instanţa de apel, respectiv 1.001 euro şi 4.812,5 euro, precum şi admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată, prin obligarea doar la plata sumei de 1.137,93 euro (195,78 euro + 941,25 euro), cu titlu de despăgubiri, plătibilă la cursul oficial de schimb euro/leu de la data plăţii efective.

S-a criticat aplicarea greşită de către instanţa de apel şi de fond a art. 26 din Legea nr. 33/1994, considerându-se că valoarea de circulaţie a unui metru pătrat stabilită de experţi şi acceptată de instanţa de apel în rejudecare, respectiv 38,5 euro/mp este excesivă şi artificială.

În acest context, prevalându-se de art. 315 C. proc. civ., recurenta a arătat că prin decizia de casare s-a reţinut de către Înalta Curte că valoarea de 38,5 euro/mp este disproporţionată în comparaţie cu cea acordată pentru parcela învecinată celei în litigiu, afectată de fundaţia aceluiaşi stâlp, pentru care s-a stabilit o valoare de circulaţie de 26 euro/mp. S-a mai arătat că motivul indicat de instanţa de apel pentru a reţine respectiva valoare este neîntemeiat, principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac negăsindu-şi aplicarea în speţă din moment ce au declarat apeluri şi reclamanta şi pârâţii.

S-a apreciat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi prin prisma faptului că este acceptată valoarea nereală de circulaţie stabilită de experţi.

Pornind de la cele dispuse prin decizia de casare, recurenta a considerat că experţii trebuiau să urmeze întrutotul şi să răspundă obiectivelor formulate, iar instanţa de apel trebuia să vegheze ca raportul de expertiză să îndeplinească toate aceste condiţii, orice abatere de la aceste cerinţe nefăcând altceva decât să încalce decizia Înaltei Curţi. Or, ca şi în primul ciclu procesual, experţii au analizat piaţa imobiliară prin informaţii preluate de la agenţii imobiliare, fără a prezenta în anexa la raport contractele de vânzare - cumpărare încheiate la notar.

În al doilea rând, recurenta a considerat că, potrivit îndrumărilor trasate de instanţa de casare, trebuia avută în vedere categoria de folosinţă a terenului la data introducerii cererii de expropriere, respectiv fâneaţă.

A concluzionat că în aceste condiţii echilibrul dintre interesul general şi cel particular nu mai este asigurat, balanţa fiind puternic înclinată spre cel din urmă interes.

Prin motivele de recurs ale pârâţilor D. şi E., circumscrise pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., s-a solicitat, în principal, exproprierea întregului nr. cad., în suprafaţă de 2.060 mp, cu despăgubirile aferente de 48.242 euro (23,42 euro x 2.060 mp), iar în subsidiar, exproprierea suprafeţei de teren ocupată de amprenta stâlpului care cade exact pe parcelă, precum şi a restului de teren afectat de montarea Lea 400 kv, potrivit suprafeţelor individualizate la pct. 2 din expertiză, respectiv a suprafeţei de 1.565 mp.

S-a criticat încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 33/1994, ale art. 559 C. civ., ale Legii nr. 13/2007, ale Normei tehnice nr. 09/03/2007 privitoare la delimitarea zonelor de protecţie şi siguranţă aferente capacităţii energetice, nr. NTE/003/04/00.

De asemenea, s-a criticat interpretarea greşită a situaţiei dedusă judecăţii, în raport de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 privitoare la cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi din teren sau din construcţie, iar proprietarul solicită instanţei exproprierea totală, situaţie în care instanţa este obligată a aprecia, în raport de situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar, dispunând exproprierea totală.

Recurenţii au considerat că nu s-a luat în considerare prejudiciul real care le-a fost creat, fiind cert nu numai prejudiciul actual dar şi cel viitor. Prin urmare, chiar şi în ipoteza exproprierii parţiale, respectiva pierdere de valoare, clar estimată, trebuia inclusă în cuantumul despăgubirilor, pentru a se respecta dispoziţiile exprese ale Legii nr. 33/1994.

În aceeaşi măsură, au apreciat că prejudiciul rezultă şi prin numeroasele interdicţii, restricţii şi limitări care afectează grav exercitarea plenară a atributelor dreptului de proprietate, precum şi prin instituirea zonei de protecţie şi de siguranţă a capacităţii energetice şi afectarea unei mari suprafeţe de teren din proprietatea privată. Au arătat că practic, prin instalarea liniei electrice pe respectivul teren, se produce o schimbare a destinaţiei acestuia.

Au precizat că prin construcţia, înfiinţarea şi funcţionarea liniei electrice declarată de utilitate publică de interes naţional, terenul corespunzător culoarului de trecere (de funcţionare) normat la 75 m lăţime nu poate fi exploatat conform categoriei sale de folosinţă actuală, devenind un teren cu sarcini. Un astfel de teren nu se cumpără, nu mai are valoare de circulaţie, devine lipsit de orice valoare. S-a apreciat că de aceea prejudiciul este major, cert şi permanent, trebuind să se despăgubească întreaga suprafaţă a culoarului care coincide cu zona de protecţie şi de siguranţă.

Prevalându-se şi de dispoziţiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenției Europene a Dreptului Omului, precum şi de jurisprudenţa Curții Europene a Dreptului Omului, recurenţii au arătat că exercitarea dreptului de proprietate asupra terenurilor a suferit grave limitări, nemaiputând poseda, folosi şi dispune în mod exclusiv şi absolut de terenul în proprietate traversat de liniile aeriene şi nici de terenul din afara culoarului de trecere a Lea 400 kv.

Au atras, totodată, atenţia asupra faptului că deşi drepturile le-au fost limitate, obligaţiile nu sunt diminuate, menţionând o serie de interdicţii care împiedică obţinerea producţiilor agricole pe terenul afectat.

Motivele de recurs ale pârâţilor G., H., I., C. şi B. au fost circumscrise pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. şi se referă la nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în decizia de casare a Înaltei Curţi. Chiar dacă s-a efectuat raportul de expertiză tehnică de evaluare dispus, concluziile acestuia nu au fost luate în considerare, deşi acestea reflectă realitatea în ceea ce priveşte valoarea de piaţă a terenului în litigiu. Totodată, nu s-a ţinut cont nici de împrejurarea că terenul este coproprietate indiviză cu pârâţii D și E., fapt ce îi îndreptăţeşte la obţinerea de despăgubiri.

Referitor la despăgubiri, recurenţii au arătat că o reţea electrică este compusă nu numai din stâlpul propriu-zis ci şi din liniile electrice, astfel încât, aşa cum a reieşit şi din raportul de expertiză, înfiinţarea şi funcţionarea Lea 400 kv afectează întreaga proprietate.

Prevalându-se de dispoziţiile art. 1 din Protocolul 1 la Curtea Europeană a Dreptului Omului şi motivat de faptul că terenul proprietate a pârâţilor este grevat de o servitute legală, precum şi de dreptul de uz al reclamantei, atât în zona de protecţie şi siguranţă, cât şi în afara acesteia, au apreciat cu atât mai justificată posibilitatea de a cere şi obţine despăgubiri.

În continuare, au prezentat, în concret, limitările în exercitarea dreptului de proprietate, arătând că prejudiciul rezultă şi din respectivele restricţii care afectează grav exercitarea plenară a atributelor dreptului de proprietate, precum şi din instituirea zonei de protecţie şi de siguranţă a capacităţii energetice şi afectarea unei mari suprafeţe de teren din proprietatea privată. Au menţionat şi faptul că practic, prin instalarea liniei electrice pe respectivul teren, se produce o schimbare a destinaţiei acestuia.

Au mai declarat recurs, separat de cel anterior, pârâtele B. şi C., motivele acestuia reprezentând mai degrabă nemulţumiri şi întrebări retorice.

Se observă că acest ultim recurs, declarat de pârâtele B. şi C., este nul.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigenţele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Or, în speţă, se observă că recurentele nu au susţinut în vreun fel nelegalitatea soluţiei atacate, limitându-se a-şi exprima nemulţumirea faţă de aceasta.

Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul curţii de apel.

Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

Referitor la recursul declarat de pârâţii D. şi E., se constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

Pornind de la limitele stabilite prin decizia de casare, ceea ce s-a analizat de instanţa de apel în rejudecare a vizat doar stabilirea persoanelor îndreptăţite la despăgubiri şi valoarea prejudiciului cauzat prin expropriere.

Ca atare, criticile recurenţilor - pârâţi vizând exproprierea totală a terenului nu mai pot fi analizate, în condiţiile în care prin decizia Înaltei Curţi nr. 148/2013 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii D și E., reţinându-se că în esenţă motivele acestora au vizat exproprierea totală a terenului.

Prin urmare, se constată că s-a dezlegat de către instanţa de casare aspectul referitor la exproprierea totală, în sensul că exproprierea nu poate viza decât terenul afectat de construcţia stâlpului.

Referitor la criticile privitoare la prejudiciul cauzat prin expropriere, se reţine că acestea nu pot fi primite.

Se constată astfel că prin decizia de casare pronunţată de Înalta Curte, s-a stabilit ca în rejudecare, instanţa de apel să se refere doar la prejudiciul cert şi care nu a fost încă reparat şi nu la prejudiciul viitor, lipsit de certitudine, care nu ar justifica acordarea de despăgubiri potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În raport de aceste statuări, obligatorii pentru instanţa de trimitere în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., se observă că prin decizia atacată, curtea de apel a acordat despăgubiri pentru suprafaţa de teren afectată de amplasarea stâlpului, refuzând acordarea de despăgubiri pentru un eventual prejudiciu cauzat de zona afectată de traversarea liniilor electrice aeriene şi zona de protecţie şi siguranţă.

Prin motivele de recurs, pârâţii susţin însă că este cert nu numai prejudiciul actual dar şi cel viitor, pierderea de valoare trebuind a fi inclusă în cuantumul despăgubirilor, în condiţiile în care prejudiciul rezultă şi din numeroasele interdicţii, restricţii şi limitări care afectează exercitarea atributelor dreptului de proprietate, precum şi prin instituirea zonei de protecţie şi de siguranţă a capacităţii energetice şi afectarea unei mari suprafeţe de teren din proprietatea privată, ceea ce produce practic o schimbare a destinaţiei acestuia.

Motivele de recurs ale pârâţilor nu sunt însă fondate, având în vedere că în stabilirea cuantumului prejudiciului s-a avut în vedere faptul că terenul rămâne în continuare în proprietatea părţilor, care pot să-l folosească potrivit destinaţiei acestuia, respectiv fâneaţă la momentul introducerii cererii de expropriere, conform celor statuate prin Decizia de casare nr. 148/2013. Amplasarea liniei electrice transeuropene nu va schimba destinaţia actuală a terenului, acesta putând fi exploatat în continuare pentru agricultură, contrar susţinerilor recurenţilor.

Art. 3 pct. 67 şi 69 şi art. 20 alin. (3) din Legea energiei nr. 13/2007 stabilesc că zona de protecţie şi zona de siguranţă sunt zone adiacente capacităţilor energetice în care se instituie restricţii şi interdicţii în scopul funcţionării normale şi evitării punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului, asupra cărora se creează doar un drept de servitute legală şi nu un drept de proprietate, astfel că pârâţii beneficiază în continuare de toate atributele dreptului lor de proprietate, recurenta -reclamantă având doar un drept de acces la stâlpul de înaltă tensiune, numai pentru situaţiile de avarie şi retehnologizare.

Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, aşa cum s-a reţinut şi prin Deciziile nr. 163 din 27 februarie 2007 şi respectiv nr. 300 din 29 martie 2007 ale Curţii Constituţionale, nu se traduce într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere de fapt, ci are ca scop doar un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii private în condiţiile în care, potrivit art. 19 din Legea nr. 13/2007, pârâţii îşi pot exercita, contrar susţinerilor din recurs, toate atributele dreptului de proprietate, respectiv pot înstrăina, dona, ipoteca, lăsa moştenire, etc. terenul în cauză.

Pe de altă parte, simpla constatare că un asemenea obiectiv presupune instituirea unor zone de protecţie şi siguranţă, preluată din textul Legii energiei electrice, se constituie, în lipsa altor elemente, într-o susţinere lipsită de fundament probator, care necoroborată cu alte probe, nu justifică pretenţia pârâţilor de plată a unor despăgubiri pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea ocupată de obiectivul reclamantei.

Totodată, o astfel de măsură nu poate fi considerată o interdicţie sau restricţie, ci chiar o măsură de protecţie atât pentru proprietarul în cauză cât şi pentru reţeaua electrică ce reprezintă bun public de interes naţional.

Pornind de la prevederile Legii nr. 33/1994, potrivit cărora se iau în calcul ipotezele existente şi nu simple ipoteze viitoare şi având în vedere destinaţia terenului şi categoria de folosinţă, se constată că amplasarea liniei electrice nu va afecta cu nimic utilizarea în viitor a terenului corespunzător aceleiaşi destinaţii.

De asemenea, ţinând cont de faptul că suprafaţa expropriată este redusă ca întindere faţă de întreaga proprietate a pârâţilor nu afectează valoarea de piaţă a întregului teren.

De asemenea, se apreciază că pe respectivul teren se poate construi cu respectarea prevederilor Legii energiei nr. 13/2007 (art. 39 lit. a)) care nu stabileşte interdicţia de construire în zona de siguranţă a unei linii electrice, ci doar edificarea construcţiei fără avizul de amplasament al operatorului de transport şi sistem.

Se reţine, de altfel, că asupra tuturor acestor aspecte s-a statuat irevocabil prin Decizia de casare nr. 148/2013 pronunţată de Înalta Curte.

În ceea ce priveşte recursurile declarate de reclamantă şi de pârâţii B., C., G., I. şi H., se constată că a fost invocată nulitatea acestora pentru neîncadrare critici în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, referitor la recursul declarat de reclamantă, excepţia a fost invocată de recurenţii - pârâţi D și E. prin concluziile depuse la 15 octombrie 2015, iar referitor la recursul pârâţilor, excepţia a fost invocată prin întâmpinarea formulată de reclamantă la 13 octombrie 2015.

Ambele excepţii nu pot fi însă primite.

Se constată că prin recursul declarat de reclamantă au fost deduse judecăţii critici legate de aplicarea greşită a art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum şi de nerespectarea, în raport de art. 315 C. proc. civ., a deciziei de casare. Critici circumscrise pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., care se referă la nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în decizia de casare a Înaltei Curţi se regăsesc şi în recursul declarat de pârâţii B., C., G., I. şi H.

Atât recursul declarat de reclamantă, cât şi cel al pârâţilor B., C., G., I. şi H., urmează a fi admise, motivat de cele ce succed:

În ceea ce priveşte recursul reclamantei, se reţine ca fiind întemeiată critica nerespectării celor dispuse prin decizia de casare a Înaltei Curţi, nr. 148/2013.

Astfel, prin respectiva decizie s-a trimis cauza spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize tehnice cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere categoria de folosinţă a terenului la data introducerii cererii de expropriere, precum şi valoarea de circulaţie aşa cum rezultă din contracte de vânzare - cumpărare având ca obiect terenuri similare, statuări cărora instanţa de trimitere nu li s-a conformat.

Se observă că deşi, curtea de apel a dispus întocmirea, în rejudecare, a unui nou raport de expertiză, acesta nu a respectat statuările deciziei de casare, în sensul stabilirii valorii de circulaţie aşa cum rezultă din contracte de vânzare - cumpărare.

Se constată că prin raportul de expertiză s-a arătat că a fost analizată piaţa imobiliară, prin informaţii preluate de la agenţii imobiliare sau “comparabilele culese de pe piaţa imobiliară”, fără a se prezenta contractele de vânzare - cumpărare încheiate la notar.

În plus, se reţine că instanţa de apel, nu numai că a validat un raport de expertiză întocmit cu nerespectarea statuărilor deciziei de casare, dar a reţinut ca fiind cuvenită cu titlu de despăgubire o valoare de 38,5 euro/mp, în condiţiile în care aceasta fusese infirmată de Înalta Curte ca excesivă, motiv care a determinat soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare.

Justificarea acordării respectivei valori de către curtea de apel prin aplicarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac este eronată, întrucât împotriva sentinţei pronunţate de tribunal au fost declarate apeluri atât de către reclamantă cât şi de pârâţi.

Se constată astfel ca fiind fondată şi critica din recursul reclamantei referitoare la greşita aplicare de către curtea de apel a principiului non reformatio in pejus.

În ceea ce priveşte recursul pârâţilor B., C., G., I. şi H., se reţine ca fiind întemeiată critica referitoare la greşita acordare a despăgubirilor doar către pârâţii D și E.

Se observă astfel că nu s-a sistat starea de indiviziune, împrejurare care ar fi îndreptăţit la acordarea despăgubirilor doar către proprietarii afectaţi de prezenţa stâlpului.

Astfel, după cum reiese din raportul de contraexpertiză tehnică întocmit în apel în rejudecare (fila 95), din baza de date la Oficiul de Cadastru de Publicitate Imobiliară Bihor a rezultat că au fost întocmite documentaţii cadastrale, care au determinat o anumită parcelare, neexistând însă un acord al tuturor coproprietarilor pentru parcelarea în respectiva modalitate.

Totodată, după cum rezultă din acelaşi raport de contraexpertiză (fila 94), punerea în posesie de către Primăria Sânmartin a fost realizată pe întregul număr totpografic şi nu pe parcele, aşa explicându-se notarea în indiviziune în cartea funciară.

Instanţa de apel are însă o motivare contradictorie, referitoare la acest aspect, în sensul că deşi în considerentele deciziei a recunoscut starea de indiviziune, a stabilit acordarea despăgubirilor doar către unii dintre coproprietari.

Nu pot fi însă primite criticile recurenţilor - pârâţi referitoare la prejudiciul cauzat prin expropriere şi valoarea despăgubirilor, care conţin motive similare celor formulate de pârâţii D și E., pentru considerentele care au condus la respingerea recursului declarat de respectivii pârâţi.

Referitor la critica cuprinsă în recursul pârâţilor, privind nerespectarea deciziei de casare, se observă că aceasta a fost dedusă judecăţii în mod formal, în condiţiile în care curtea de apel a validat o valoare de 38,5 euro/mp faţă de cea 38,78 euro/mp stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

Pentru toate aceste motive, se va constata nul recursul declarat separat de pârâtele B. şi C. şi se va respinge, ca nefondat, recursul pârâţilor D. şi E.

Se vor admite recursurile declarate de reclamanta CN A. SA şi de pârâţii B., C., G., I. şi H., se va casa decizia atacată şi cauza va fi trimisă aceleiaşi curţi de apel, urmând ca în rejudecare instanţa să respecte cele dispuse prin Decizia de casare nr. 148 din 22 ianuarie 2013 referitor la întocmirea raportului de expertiză cu aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi să aibă în vedere starea de indiviziune a pârâţilor asupra terenului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtele B. şi C. împotriva Deciziei nr. 354/A din 12 mai 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii D. şi E. împotriva aceleiaşi decizii.

Admite recursurile declarate de reclamanta CN A. SA şi de pârâţii B., C., G., I. şi H. împotriva Deciziei nr. 354/A din 12 mai 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2015.