Enforcement challenge assigned to debtor's local court after negative jurisdictional conflict.

Decizia nr. 2275/2015

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrata la data de 27 octombrie 2014 pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, sub nr. x/303/2014. contestatoarea A. a Ministerului Apărării Naţionale, cu sediul în Bucureşti, sector 6, a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B. şi C., cu sediul în Bucureşti, sector 3 şi D., cu domiciliul în Piteşti, jud. Argeş, suspendarea executării silite până la data soluţionării definitive a contestaţiei la executare şi anularea tuturor actelor de executare întocmite de B.E.J., și Asociații B. şi C. în Dosarul execuţional nr. x/2014. în motivare, contestatoarea a arătat, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 2439 din 18 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/109/2011, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 529 din 11 februarie 2013 a Curţii de Apei Piteşti, secţia I civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul D., în sensul anulării Deciziei de pensionare nr. 94722 din 01 ianuarie 2011 şi a menţinerii Deciziei de pensionare nr. 0120383/2009, emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, în temeiul Legii nr. 164/2001. Petenta a arătat că m perioada 2010-2013 s-a desfăşurat, în etape, un amplu proces de transformare a pensiilor speciale, inclusiv a celor militare, stabilite în baza Legii nr. 164/2001, în pensii de asigurări sociale.

Contestatoarea a menţionat că, prin sentinţa civilă nr. 2439 din 18 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţa a anulat decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, tară a institui în sarcina sa obligaţia de a menţine în plată drepturile de pensie stabilite în temeiul Legii nr. 164/2011 privind pensiile militare de stat (inclusiv după abrogarea acesteia la data de 01 ianuarie 2011).

Făcând referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că instanţele de judecată nu au competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte aete normative, întrucât ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, contestatoarea a specificat că instanţa de judecata nu putea înlătura de la aplicare, în speţa dedusă judecăţii, prevederile O.U.G. nr. 1/2001, cu modificările şi completările ulterioare, făcând, astfel, să ultraactiveze dispoziţiile Legii nr. 164/2001.

De asemenea, petenta a arătat că, în cauză, tşi găsesc incidenţa şi aspectele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 9 din 10 iunie 2013, pronunţată în recursul în interesul legii cu privire la aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. l 19/2010, în sensul eă sunt supuse revizuirii şi pensiile care au făcut obiectul recalculării, conform prevederilor Legii nr. 119/2010, atunci când deciziile de recalculare emise au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, fiind menţinut cuantumul pensiei anterioare, fără a se putea reţine puterea de lucru judecat a acestor din urmă hotărâri.

Din această perspectivă, petenta a susţinut că reclamantului i s-a păstrat cuantumul pensiei avut în plată la data de 31 decembrie 2010, aşa după cum a dispus şi instanţa de judecată prin sentinţa civilă nr. 2439 din 18 septembrie 2012, iar prin punerea în executare silită a acestei hotărâri judecătoreşti reclamantul încearcă eludarea prevederilor O.U.G. nr. 1/2011, invocând autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care acesteia i-a fost incidenţă legislaţia anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ.

Cu referire la cheltuielile de executare, reprezentate de onorariul executorului judecătoresc, în cuantum de 1,240 Iei, petenta a arătat că acestea sunt exagerat de mari faţă de munca efectiv prestată, şi neconforme cu dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 188/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

În drept, contestaţia la executare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 192 şi următoarele şi pe art. 711 şi următoarele din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

La data de 16 decembrie 2014, petenta a formulat o cerere completatoarc a contestaţiei la executare, prin care a invocat excepţiile rămânerii Iară obiect a executării silite promovate de intimatul D., ca urmare a anulării deciziei de recalculare şi a menţinerii în plată a pensiei de serviciu, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 164/2001, în cuantumul avut în luna decembrie, şi excepţia prematuritâţu întocmirii tuturor aeteior de executare silită emise de B.E.J. și Asociații B. şi C. în Dosarul execuţional nr. x/2014.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 12 ianuarie 2015, contestatoarea a solicitat disjungerea cauzei şi înaintarea acesteia, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, în vederea lămuririi titlului executoriu, în conformitate cu art. 711 alin. (2) şi art. 713 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., suspendarea executării silite până la soluţionarea cererii privind lămurirea întinderii titlului executoriu şi repunerea părţilor în drepturile şi obligaţiile avute în situaţia anterioară datei de începere a executării silite, potrivit art. 722 şi următoarele din actul normativ menţionat.

Prin sentinţa civilă nr. 2663 din 16 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/303/2014, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a dispune astfel, această instanţă a reţinut că, potrivit art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. contestaţia se introduce la instanţa de executare. În cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul. în cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului. Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare.

Având în vedere că prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 Curtea Constituţională a declarat ca nefiind constituţionale dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care stabileşte competenţa teritorială a instanţei de executare în funcţie de locul situării biroului executorului judecătoresc determinarea instanţei de executare în sensul normelor actului normativ menţionat se va face în funcţie de prevederile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce Ia instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, care a pronunţat, de altfel şi încheierea de încuviinţare a executării silite în dosarul de executare.

Instanţa a reţinut că petenta a invocat în cadrul contestaţiei la executare motive care atrag competenţa materială a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, ce vizează modalitatea de stabilire a cheltuielilor de executare şi critici care atrag competenţa materială a instanţei care a pronunţat titlul executoriu, respectiv Tribunalul Argeş, Astfel, prin contestaţia la executare s-a invocat intervenirea unui impediment privind executarea sentinţei civile nr. 2439/2012, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. x/109/2011, irevocabilă, cauzat de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie.

Prin urmare, soluţionarea contestaţiei la titlu prin prisma motivelor mai sus menţionate presupune analiza dispoziţiilor legale specifice în materia drepturilor de pensie şi impactul acestora asupra deciziei vizate de sentinţa civilă pusă în executare silită, aspect ce atrage competenţa exclusivă a instanţei specializate în materia asigurărilor sociale.

La stabilirea instanţei competente în soluţionarea contestaţiei la executare, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, conform cărora tribunalul judecă în primă instanţă litigiile privind contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi, care, coroborate cu prevederile art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, atrag competenţa materială a Tribunalului Argeş.

Întrucât a considerat că unele motive ale contestaţiei Ia executare atrag competenţa sa, iar altele atrag competenţa Tribunalului Argeş, pentru identitate de raţiune, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a constatat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art,99 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul mai multor capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, deduse judecăţii printr-o singură cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de pretenţia care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt, care este, în speţă, Tribunalul Argeş.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 1700 din 15 septembrie 2015, dată în Dosarul nr. x/303/2014, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că prin cererea precizatoare formulată la data de 12 ianuarie 2015, contestatoarea a solicitat disjungerea cauzei ce vizează lămurirea titlului executoriu, conform art. 711 alin. (2) şi art. 713 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi înaintarea acestuia, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, suspendarea executării silite până la soluţionarea cererii privind lămurirea întinderii titlului executoriu şi repunerea părţilor în drepturile şi obligaţiile avute în situaţia anterioară începerii executării silite, potrivit art,722 şi următoarele din actul normativ menţionat.

Instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare. In cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul. în cazul urmăririi silite a imobilelor, ai urmăririi silite a fructelor şi veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia la executare se poate introduce şi la judecătoria de ia locul situării imobilului. Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţai, hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de ia un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare.

Având în vedere că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014 au fost declarate ca nefiind constituţionale dispoziţiile art. 650 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de executare în funcţie de locul situării biroului executorului judecătoresc, pentru determinarea instanţei de executare raportarea urmează să se facă la dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 107 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, instanţa care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării siiite în dosarul de executare.

De asemenea, tribunalul a apreciat că, în cauză, nu îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 99 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., întrucât s-ar ajunge la situaţia în care instanţa de executare să nu mai soluţioneze contestaţiile la executare prin simpla formulare a unei contestaţii la titlu.

Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria sectorului 6 Bucureşti şi Tribunalul Argeş, Înalta Curte constată că este competentă să soluţioneze contestaţia la executare Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, pentru considerentele ce succed:

În cauză, conflictul negativ de competenţă a fost a fost generat de calificarea obiectului cererii de chemare în judecată şi de modul diferit în care instanţele aflate în conflict negativ de competenţă au interpretat dispoziţiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010

Referitor la obiectul cererii de chemare în judecată pendinte, Înalta Curte constată că, prin contestaţia la executare înregistrată ta data de 27 octombrie 2014 pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, sub nr. x/303/2014, petenta A. a Ministerului Apărării Naţionale a solicitat suspendarea executării silite, până la data soluţionării definitive a contestaţiei la executare, şi anularea tuturor actelor de executare dispuse de B.E.J. și Asociații B. şi C. în Dosarul execuţional nr. x/2014.

Conform menţiunilor cuprinse în practicaua sentinţei civile nr. 2663 din 16 aprilie 2015 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, reprezentantul convenţional al petentei a precizat că cererea dedusă judecăţii vizează şi întinderea şi lămurirea titlului executoriu, reprezentat de sentinţa civilă nr. 2439 din 18 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/109/2011, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 529 din 11 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

De asemenea, prin precizarea formulată la termenul de judecată de Ia data de 15 septembrie 2015 (practicaua Deciziei nr. 1700 din 15 septembrie 2015 a Tribunalului Argeş, fila 21 dosar), reprezentantul convenţional al petentei a arătat că obiectul cererii deduse judecăţii este o contestaţie la executare, dar şi o contestaţie Ia titlu. In acest sens, instanţa a dispus disjungerea contestaţiei la titlu de cea Ia executare, formarea Dosarului nr. x/109/2015 şi soluţionarea separată a acestuia.

Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată pendinte îl reprezintă contestaţia formulată împotriva actelor de executare silită întocmite în Dosarul nr. x/2014 ai Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B. şi C.

Înalta Curte constată că, şi în măsura în care printr-o singură cerere contestatoarea ar fi înţeles să formuleze atât contestaţie la executare propriu-zisă, cât şi contestaţie la titlu, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aşa după cum a reţinut prima instanţă învestită, întrucât era necesara determinarea instanţei competente, conform prevederilor art. 713 din aceiaşi act normativ.

Astfel, se reţine că executarea silită este o etapă a procesului civil, distinctă de cea a judecăţii, care conţine dispoziţii proprii în ceea ce priveşte stabilirea competenţei. În plus, contestaţia la executare propnu-zisă şi contestaţia la titlu, deşi sunt reglementate prin aceeaşi dispoziţie legală, respectiv art. 713 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., sub o denumire comună („Contestaţia la executare"), acestea sunt mijloace procesuale distincte.

Aşadar, în vreme ce prin contestaţia ia tillu se urmăreşte lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, prin contestaţia la executare exercitată în condiţiile art. 711 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. se pune în discuţie legalitatea actelor de executare silită sau refuzul executorului judecătoresc de a efectua un act de executare silită în condiţiile legii.

Potrivit ari.712 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat, atunci când titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, cum este cazul în speţă, soluţionarea concomitentă a celor două tipuri de contestaţie ia executare nu este judicioasă, chiar dacă instanţa competentă să le soluţioneze ar fi aceeaşi (respectiv titlul executoriu ar fi pronunţat chiar de instanţa de executare).

Un argument în plus care conduce Ia concluzia că, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 99 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. constă în faptul că, atunci când se solicită lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului titlului executoriu, în temeiul art. 443 din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare aparţine, în toate cazurile, instanţei care a pronunţat hotărârea.

Prin prisma art. 153 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Înalta Curte constată, astfel după cum a reţinut şi Tribunalul Argeş, că tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind măsurile de executare silită, însă numai dacă acestea au fost dispuse în temeiul acestui act normativ.

Or, în cauză, petenia a învestit instanţa cu o contestaţie la executare de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Împrejurarea că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunţată în materia asigurărilor sociale, nu atrage aplicarea prevederilor art. 152 şi 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, întrucât actele de executare sunt emise de executorul judecătoresc.

Concluzionând, pentru considerente expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2015.