Religious Entity's Land Restitution Claim Rejected as Public Domain Land Inalienable

Decizia nr. 2234/2015

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin cererea da chemare în judecată înregistrată pe roiul Judecătoriei Satu Mare la data de 24 ianuarie. 2013 sub nr. x/1296/12013, reclamanta A. Satu Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Satu Mare, prin primar, obligarea acestuia să-i lase în deplină folosinţă şi liniştită posesie terenurile intravilane situate în Satu Mare, Piaţa ..., înscrise în C.F. Satu Mare, în suprafaţă de 784 mp, în suprafaţă de 2.000 mp, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că este proprietara imobilelor mai sus menţionate, care au alectaţiunea de teren aferent şi zonă verde a Bisericii cu Lanţuri. Urmare a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a străzii ..., ale cărei artere delimitează imobilele, pârâtul a ocupat şî deţine fără drept aproximativ 511 mp din terenul aflat în proprietatea reclamantei.

Reclamanta a precizat că prin cererea din 10 octombrie 2012, înregistrată la Primăria Municipiului Satu Mare din 10 octombrie 2012 a solicitat efectuarea unui schimb de terenuri, constând într-o suprafaţă de 373 mp, situată în zona contiguă a proprietăţii sale. Prin adresa din 05 noiembrie 2012, pârâtul i-a comunicat refuzul schimbului de terenuri, întrucât lotul prelins face parte din domeniul public al Municipiului Satu Mare.

În drept, acţiunea civilă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 555 şi art. 563 C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009.

Prin sentinţa civilă nr. 5661 din 24 septembrie 2013 Judecătoria Satu Mare a admis excepţia necompetenţet materiale si a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Satu Mare.

În aceste condiţii, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la dala de 15 noiembrie 2013.

Prin sentinţa nr. 341/D din 30 iunie 2014, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Satu Mare, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Satu Mare.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară, specialitatea topografie, întocmit în cauză de expert ing. B. (filele nr. 43-46), coroborate cu planul de situaţie realizat de ing. C. (fila nr. 4, Dosar nr. x/296/2013 al Judecătoriei Satu Mare) rezultă că terenul în suprafaţă totală de 2,784 mp înscris în C.F. Satu Mare, compus din biserică. grădină şi împrejurimi, situat în municipiul Satu Mare, constituie proprietatea tabulară a reclamantei, iar o suprafaţă de 496 mp din acesta, bine delimitată de restul terenului printr-un gard edificat de reclamantă, este ocupată de stradă şi trotuar, care se Învecinează cu drumul public, respectiv de str. ....

A mai reţinut ca, potrivii Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Satu Mare nr. 62/2002, coroborată cu adresa din 05 noiembrie 2012 emisă de Primăria Municipiului Satu Mare şi cu concluziile raportului de expertiză menţionat anterior, diferenţa de teren în litigiu face parte din domeniul public al oraşului Satu Mare şi este afectată utilităţii publice, respectiv accesului pietonal şi stradal de pe strada ... din Satu Mare.

În acest context, instanţa a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, astfel încât, faţă de caracterul inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil al imobilului în litigiu, a făcut aplicarea acestora. De asemenea, a reţinui că, în cauză, nu a fost probai momentul la care a avui loc uzurparea efectivă de către pârât a terenului în litigiu.

Prin prisma acestor considerente şi constatând că demersurile privind soluţionarea amiabilă a litigiului prin operarea unui schimb de terenuri între părţile în litigiu au eşuat - aspect ce rezultă din adresele din 23 decembrie 2013, fila nr. 12, dosarul Tribunalului Satu Mare şi din 05 noiembrie 2012. fila nr. 3, dosarul Judecătoriei Satu Mare - instanţa a respins, ca neîntemeiata, cererea de chemare în judecată.

Prin Decizia nr. 341 din 6 mai 2015 Curtea de Apel Oradea, secţia l civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. Satu Mare împotriva sentinţei nr. 341 din 30 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apei invocate, instanţa a reţinut că, potrivit menţiunilor clin cuprinsul copiei extrasului de C.F. Satu Mare (fila 27, dosarul Judecătoriei Satu Mare), reclamanta figurează intabulată cu imobilele având nr. cadastral 68, în suprafaţă de 784 mp, și nr. cadastral, în suprafaţa de 2.000 mp, reprezentând pare şi biserică, cu titlu de posesiune faptică, înscrieri efectuate sub B1 şi B31, în baza încheierilor din 2012.

În cuprinsul raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie, efectuat în cauză, expertul B. a stabilit ca imobilul în litigiu se identifică cu teren intravilan în municipiul Satu Mare, str. ..., teren eu clădire biserică reformată: în cartea funciară, acest imobil se identifică cu teren, în suprafaţă totală de 2.754 mp, reprezentând biserica, grădina acesteia şi împrejurimile, pe actuala stradă ... ; suprafaţa de teren aflată în folosinţa reclamantei şi bîne delimitată prin gard este de 2.288 mp, iar diferenţa de teren care nu este folosită de reclamantă are o suprafaţă de 496 mp, ce se identifica cu drum, respectiv str. ..., şi trotuar.

Faţă de aceste constatări, instanţa de apel a apreciat că nu poate 11 negată existenţa dreptului de proprietate al reclamantei, date fiind înscrierile efectuaic în cartea funciară, însă nu poate fi contestată nici apartenenţa suprafeţei de teren de 496 mp la domeniui public al municipiului Satu Mare. întrucât este afectai de amenajări de utilitate publică, respectiv accesului pietonal şi stradal pe str. ....

Instanţa de apel a mai reţinut că, potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 233/1998, domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor esîe alcătuit din bunurile prevăzute la pct. Ill din anexa acestui act normativ (drumurile comunale, vicinale şî străzile) şi din aite bunuri de uz sau de interes public local. declarate ea atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau interes public naţional sau judeţean, iar, conform art. 11 din acest act normativ şi art. 861 C. civ., bunurile din domeniul public suni inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.

A constatat, totodată, că Municipiul Satu Mare nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte preluarea imobilului, titlul în baza căruia s-a făcut această preluare şi plata despăgubirii prealabile aferente acestei măsuri. De asemenea, a reţinut că pârâtul nu a faeut dovada că terenul a fost ocupat in intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru a se putea reţine aplicabilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, sens în care a apreciat ca suni nefondate susţinerile acestuia, conform cărora reclamanta trebuia să urmeze procedura prevăzută de acest act normativ.

Însă, dată fiind afectaţiunea actuală a bunului revendicat, a apreciat ea restituirea posesiei în favoarea reclamantei nu este posibilă, întrucât terenul este de utilitate publică şi face parte integrantă dîn str. ... şi trotuar. aflându-se în domeniul public al municipiului Satu Mare.

De altfel, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Satu Mare nr. 62/2002 privind însuşirea Inventarului domeniului publicai acestei localităţi. au fost determinate bunurile ce fac parte din domeniul public, iar în cuprinsul anexei la această hotărâre este menţionată. Ia poziţia 1575, Piaţa ..., zonă indicată de către reclamantă ca fiind cea în care este situat imobilul în litigiu, în şedinţa publică din 4 martie 2015 aceasta a arătat că drumul ia care se referă expertul în concluziile raportului de expertiză este de fapt o arteră de circulaţie şi face parte din fosta Piaţa ..., situată în municipiul Satu Mare.

Această hotărâre nu a fost contestată de către reclamantă pe calea unei acţiuni separate, astfel că, prin raportare la aspectele anterior reţinute, dată fiind apartenenţa imobilului ia domeniul public ai municipiului Satu Mare şi afectaţiunea actuală a acestui teren, instanţa de apel a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, în speţă nefiind posibilă o restituire în natură a bunului revendicat. A apreciat că nu poate fi negat dreptul reclamantei la despăgubirile reprezentând echivalentul bănesc ai imobilului imposibil de restituit, în condiţiile în care ar tace dovada că imobilul a fost preluat ulterior anului 1989. Însă nu a procedai la efectuarea unei astfel de analize, în raport de limitele învestirii sale şi de precizarea reprezentantului convenţional al petentei, de la data de 29 aprilie 2015, cum că nu a formulat şi un altfel de petit.

Referitor la cererea formulată de reclamantă în sensul acordării de către pârât a unui teren în schimbul celui ocupai abuziv, instanţa de apel a reţinut că aceasta. într-adevăr, a întreprins demersuri în acest sens, aspect ce rezultă din adresele din 2012 şi din 2013 (filele 3 şi 12 dosar fond), prin acest din urină script reclamanta arătând că oferă suprafaţa de 511 mp din parcela înscrisă în C.F. Satu Mare, ocupată fără titlu de Municipiul Satu Mare, în schimbul parcelor de teren contigue Bisericii cu Lanţuri, în suprafaţă de 373 mp. Această ofertă nu a fost acceptată de pârât pe considerentul că terenul solicitat face pane din domeniul public al municipiului Satu Mare.

S-a apreciat că în plan convenţional părţile pot proceda la efectuarea unui schimb de terenuri, însă numai cu condiţia exprimării consimţământului prealabil în acest sens. în lipsa acestuia, instanţa de apel a constatat că cererea fonmiîată de reclamantă cu privire la obligarea pârâtului la acordarea unui teren în schimb, este neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs,, în termen legal, recurenta-reclamantă A. Satu Mare, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în semul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei nr. 341/D din 30 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, schimbarea în tot a acesteia, iar pe fond admiterea acţiunii civile, astfel cum a fost formulată.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu Încălcarea prevederilor art. 480-481 C. civ. şi art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor fundamentale, întrucât instanţa de apel a stabilit apartenenţa terenului în litigiu la domeniul public al municipiului Satu Mare, în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 62/2002 - act administrativ inapt să producă efectul translativ de proprietate prin lipsa forţei legitime şi prin omisiunea comunicării părţilor interesate - şi pentru că a aplicat imobilului, proprietatea sa tabulară, regimul juridic al proprietăţii publice, cu ignorarea lipsei calităţii de proprietar tabular a intimatului-pârât.

De asemenea, a criticat faptul că instanţa de apel a legitimat preluarea nelegală a terenului de către miimatul-pârât, care a avut loc în timpul efectuării lucrărilor de modernizare pe strada ... în perioada 2008-2012, prin ocuparea Iară drept a suprafeţei de 496/511 mp din proprietatea sa tabulară. Astfel, a susţinut că, în mod greşit, instanţa a dispus respingerea cererii de restituire a terenului, formulată de recurenta-rcdamanlă din cauxa afectaţiunii actuale a acestuia,

A mai arătat recurenta-reclamantă că intimatul pârât nu a dat curs solicitării ce a vizat eliberarea planului urbanistic de detaliu cu privire la lucrarea de modernizare a străzii ..., respectiv a porţiunii cuprinse în Piaţa ..., a certificatului de urbanism, a autorizaţiei de construire cu privire la parcela înscrisă în C.F. Satu Mare, a dovezii trecerii în domeniul public sau privat ai municipiului Satu Mare a suprafeţei de 496 mp din acest lot şi a actului de expropriere pentru utilitate publică.

Totodată, recurenta-reclamantă a susţinut că din înscrisul doveditor al dreptului său de proprietate, reprezentat de extrasul de C.F. Satu Mare, şi din concluziile raportului de expertiză efectuai in cauză rezultă, indubitabil, că încă din anul 2007, intimatuf-pârât posedă fără drept o porţiune de 511/496 mp din terenul revendicat. Din punctul său de vedere, acesta nu a tacul dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, pe care îl posedă tară drept, întrucât nu a fost dispusă exproprierea şj trecerea m proprietatea publică a municipiului Satu Mare. Ocuparea terenului şi demararea măsurii exproprierii, în lipsa declanşării procedurii prevăzute de lege, reprezintă o încălcare a dreptului său de proprietate şi a atributelor acestuia,

În drept, recursul a fost fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La data de 25 august 2015, intimatul-pârât Municipiul Satu Mare, prin primar. a formulat întâmpinare, în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. comunicată, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondal.

Calea de atac este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform ori. unic alin. (1) din Legea nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute din România. publicată în M. Of. nr. 995 din 13 decembrie 2006.

Examinând decizia reetirată, prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente Înalta Curte reţine armatoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul, modificarea unei hotărâri se poate numai pentru motive de nelegalitate, când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost pronunţată eu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În susţinerea motivelor de recurs reclamanta a arătat, în esenţă, că s-au încălcat prevederile art. 480-481 C. civ. şi art. 1 din Primul Protocol Adiţionai la Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, mirueai instanţa de apel a stabilit apartenenţa terenului în litigiu la domeniul public al municipiului Satu Mare, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 62/2002, act administrativ inapt să producă efectul translaţiv al dreptului de proprietate, prin lipsa forţei legitime şi prin omisiunea comunicării către părţile interesate, şi pentru că a aplicat imobilului - proprietatea sa tabulară - regimul juridic al proprietăţii publice, cu ignorarea lipsei calităţii de proprietar tabular a intimatului-pârât.

Critica nu este fondată. Astfel, Instanţa de Apel a reţinut eă, potrivii Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Satu Mare nr. 62/2002 cu privire la însuşirea inventarului domeniului public al localităţii şi anexei acesteia, au fost determinate imobilele care fac parte din proprietatea publică, fiind menţionată şi fosta Piaţa ..., actuala str. ..., zonă în care reclamanta a precizat că este situat imobilul în litigiu (potrivit menţiunilor din încheierea de şedinţa din 04 martie 2015, fila 46 verso dosarul instanţei de apel).

Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, reclamanta nu a contestat hotărârea mai sus menţionată pe calea unei acţiuni separate în justiţie, astfel Încât aceasta se află în circuitul civil şi produce efectele juridice pentru care a fost adoptată.

În consecinţă, instanţa de apel a considerat că nu poate fi negată apartenenţa bunului la domeniul public al municipiului Satu Mare. Acest aspect a rezultat din faptul că terenul este înscris în anexa Hotărârii Consiliului Local Satu Mare nr. 62/2002 cu privire la însuşirea inventarului domeniului public, emisă în baza dispoziţiilor art. 19, art. 21 şi pct. 3 al anexei la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridiciar acesteia.

Constatările mai sus menţionate au fost coroborate de instanţa de apel cu concluziile raportului de expertiză specialitatea topografie, întocmit în cauză de expertul B., prin care s-a stabilit că suprafaţa revendicată reprezintă drum şi trotuar, fiind afectată de amenajări de utilitate publică, destinate accesului pietonal şi stradal, pe str. ... .

Or, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica, cu modificările ulterioare, domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. IlI din anexă şi din alte bunuri de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean.

Prin urmare, domeniul public este format din bunurile care sunt de uz sau interes public prin natura lor şi din cele pe care legea le declară ca aparţinând domeniului public. Or, în cauză, în urma administrării probatoriului, s-a constatat că terenul în discuţie este afectat de amenajări de utilitate publică destinate accesului pietonai şi stradal.

Legea nr. 213/1998 prevede, de asemenea, în art. 19 şi următoarele, obligaţia unităţilor administrativ teritoriale de a inventaria bunurile ce aparţin domeniului public, conform procedurilor şi criteriilor prevăzute în lista anexă.

Ca atare, se constată că în mod corect instanţa de apel a apreciat că Hotărârea Consiliului Local Satu Mare nr. 62/2002 cu privire la însuşirea inventarului domeniului public al municipiului Satu Mare face dovada apartenenţei imobilului în litigiu la domeniul public al statului.

Potrivit dispoziţiilor art. 861 alin. (1) C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 24 ianuarie 2013, şi art. 136 alin. (4) din Constituţia României, republicată, bunurile care fac parte din domeniul public al statului, cum este şi terenul revendicat în speţă, sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, neputând fi urmărite şi putând fi date, în condiţiile legii, numai în administrare, regiilor autonome ori instituţiilor publice, concesionate ori închiriate sau date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

Faţă de aspectele expuse şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a apreciat în mod corect că suprafaţa de teren de 4% mp nu poate fi restituită în natură din cauza afectaţiunii actuale a acesteia şi a faptului că face parte din proprietatea publică a municipiului Salu Mare.

Pe de altă parte, nu se poate susţine că instanţa de apel a ignorat lipsa titlului intimatului-pârât asupra bunului revendicat, deoarece, în eontexiul analizei uiapiieabîlmlţîi în speţă a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, incidenţa a fost invocată de pârât, a constatat lipsa titlului acestuia, precum şi a dovezilor referitoare la modalitatea în care imobilul a fost trecut în proprietate publică şi a despăgubirii prealabile la care era îndreptăţită reeurenta-reelamamu. ca urmare a deposedării de bun.

În acest context, prin raportare la obiectul cererii deduse judecăţii. întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., Înalta Curte apreciază că una din condiţiile esenţiale pentru promovarea cu succes a acţiunii în revendicare este ca reclamantul să-şi probeze dreptul de proprietate. Prin urmare, pârâtul nu poate fi obligat să facă dovada propriului titlu, deoarece legea ocroteşte posesia, întrucât are valoare juridică şi trece în planul dreptului prin efectele sale, creând o prezumţie de proprietate în favoarea posesorului.

Aşa fiind, nu se poate reţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 480-481 C. civ., întrucât, aşa cum s-a arătat, aceasta a interpretat şi aplicai în mod judicios dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 şi ari.861 alin. (1) C. civ. la situaţia de fapt dedusă judecăţii, iar în urma administrării probatoriului, a constatat că terenul nu poate fi restituit în natura, deoarece acesta face parte din domeniul public ai municipiului Satu Mare, fiind afectai de amenajări de utilitate publică.

De asemenea, se constată că instanţa de apel a reţinut că, de principiu. recurenta-reclamantă este îndrituită să solicite despăgubiri ca urmare a deposedării de bun, însă nu a putut examina acest aspect, ea urmare a faptului că nu a fost învestită cu soluţionarea unei astfel de cereri. Faţă de aeeaslă împrejurare, Înalta Curte consideră că instanţa de apei nu a încălcat prevederile art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.

Materializarea acestui drept la despăgubiri însă nu poate fi realizată în cadrul procesual pendinte, ci doar în urma promovării unei acţiuni distincte, legată de exproprierea în fapt a imobilului revendicat prin cererea de faţă.

Cât priveşte critica referitoare la faptul că intimatul-pârât nu a dat curs solicitării ce a vizat eliberarea planului urbanistic de detaliu cu privire la lucrarea de modernizare a străzii ..., respectiv a porţiunii cuprinse în Piaţa ..., a certificatului de urbanism, a autorizaţiei de construire cu privire la parcela înscrisă în C.F. Satu Mare sub, a dovezii trecerii în domeniul public sau privat ai municipiului Satu Mare a suprafeţei de 406 mp din acest lot şi a actului de expropriere pentru utilitate publica, Înalta Curte reţine că aceasta nu poale fi supusă cenzurii în prezenta cale de atac, în condiţiile în care nu a reprezentat un capăt de cerere distinct, analizat în fond şi apel.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca ne fondat recursul formulat de reclamanta A. Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. Satu Mare împotriva Deciziei civile nr. 341/A din 6 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2015.