Appeal dismissed upholding tax on military reserve severance based on gross salary
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court's judgment that rejected the claim and confirming that the military officer is not entitled to the restitution of income tax. The dispute arose after the plaintiff, a former colonel, challenged the taxation of a severance payment equivalent to 22 months of gross salary received upon transfer to the reserve in February 2000, arguing that the compensation was non-taxable and that the administrative court lacked jurisdiction. The court determined that jurisdiction was irreversibly established by a prior uncontested decision and, on the merits, held that although the 1999 Military Salaries Law initially provided for non-taxable aid, the Emergency Government Ordinance No. 73/1999 had abrogated those provisions by the time of the appellant's transfer. Consequently, the court applied Ordinance No. 73/1999, which assimilates military benefits based on gross salary to taxable salaries, thereby validating the income tax withheld on the severance payment.
Legislator headnote
AI generatedart. 23 lit. b) din O.U.G. nr. 73/1999, art. 5 din O.U.G. nr. 73/1999, art. 404 pct. 9 C. proc. civ, art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999; Appeal dismissed upholding tax on military reserve severance based on gross salary: Cum această hotărâre nu a fost contestată în condițiile prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar secția de contencios administrativ a Curții de Apel Cluj nu a provocat un conflict negativ de competență, motivul vizând competența, nu mai poate fi primit, fiind stabilită în mod irevocabil competența instanței de contencios administrativ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 190/2002 pronunțată la data de 28 mai 2002 în dosarul nr. 2448/2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A.G., în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamantul a fost colonel în cadrul U.M. 02446 Cluj Napoca, a fost trecut în rezervă la data de 20 februarie 2000, beneficiind de un ajutor bănesc echivalent cu 22 solde lunare brute, la care s-a aplicat cota de impozitare prevăzută de Legea nr. 138/1999, asimilate prin art. 23 lit. b) din O.U.G. nr. 73/1999, drepturilor salariale.
În considerentele soluției de respingere a cererii reclamantului, de a i se restitui impozitul reținut, instanța de fond a motivat că plățile compensatorii la trecerea în rezervă nu sunt exceptate de art. 5 din O.U.G. nr. 73/1999, de la impozitare.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamantul, invocând prevederile art. 404 pct. 9 C. proc. civ., cât și prevederile art. 404 pct. 3 din același cod, susținând că soluția este nelegală, fiind pronunțată de o instanță necompetentă și netemeinică, fiind întemeiată pe interpretarea greșită a prevederilor legale în materie.
Recursul este nefondat.
1.Referitor la motivul de recurs vizând necompetența instanței de contencios administrativ, în raport cu obiectul acțiunii introductive care a vizat restituirea unor drepturi de natură salarială, rezultă că nu poate fi primit, pentru că prin decizia nr. 156 din 24 ianuarie 2002, irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, s-a stabilit competența secției de contencios administrativ a aceleiași curți.
Cum această hotărâre nu a fost contestată în condițiile prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar secția de contencios administrativ a Curții de Apel Cluj nu a provocat un conflict negativ de competență, motivul vizând competența, nu mai poate fi primit, fiind stabilită în mod irevocabil competența instanței de contencios administrativ.
2. Motivul de recurs vizând fondul cauzei, va fi respins, ca neîntemeiat, curtea de apel interpretând și aplicând corect prevederile Legii nr. 138/1999 și O.G. nr. 73/1999.
Astfel, este adevărat că potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, a salarizării cadrelor militare, s-a prevăzut că la trecerea în rezervă, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil, stabilit în raport cu solda lunară brută.
Dar, la data trecerii în rezervă a recurentului-reclamant, 19 februarie 2000, prevederile legale de mai sus fuseseră abrogate de dispozițiile art. 23 lit. b) și ale art. 6 din O.G. nr. 73/1999, privind impozitul pe venitul global, potrivit cărora sunt asimilate salariilor, în vederea impunerii, între altele, și alte drepturi ale cadrelor militare, fiind scutite doar ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate la trecerea în rezervă.
Cum, în cauză, recurentul-reclamant a beneficiat la trecerea în rezervă, de o indemnizație stabilită în raport cu solda lunară brută, în mod legal aceasta a fost impozitată, astfel că instanța a pronunțat o hotărâre temeinică, respingând acțiunea formulată.
În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.G. împotriva sentinței civile nr. 190 din 28 mai 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2004.