Expropriation compensation: Valuation based on actual 2010 market transactions vs. speculative future land-use potential and unverified listing prices.

Decizia nr. 2214/2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CN B. SA, anularea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 11 august 2010 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localităţii Murfatlar, jud. Constanţa, în sensul obligării pârâtului la plata unei despăgubiri pentru imobilul expropriat în cuantum de 126.000.

În esenţă, reclamanta a arătat că, pentru terenul expropriat în suprafaţă de 2.928 mp, valoarea despăgubirilor stabilite de pârât, de 12.500 lei, este necorespunzătoare, deoarece valoarea imobilelor situate în extravilanul oraşului Murfatlar, singurul oraş de pe traseul Autostrăzii Cernavodă-Constanţa, este mult superioară celor din extravilanul unei comune; mai mult, după efectuarea exproprierii terenul va rămâne dezmembrat în două loturi, de o parte şi de cealaltă a tronsonului de autostradă, accesul de pe o parcelă pe cealaltă fiind îngreunat; totodată, pârâtul nu a avut în vedere daunele cauzate prin lipsirea sa permanentă de folosinţa unui bun aflat în proprietate.

Pârâtul a solicitat prin întâmpinare respingerea acţiunii ca nefondată susţinând, în esenţă, că raportul de evaluare a fost întocmit în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare şi au fost acordate compensaţii pentru secţionarea terenului.

Prin sentinţa civilă nr. 5753 din 01 noiembrie 2012 Tribunalul Constanţa a respins acţiunea ca nefondată şi a obligat reclamanta la 124,95 lei cheltuieli de judecată către pârât.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că reclamanta este proprietara terenului situat în extravilanul oraşului Murfatlar, jud. Constanţa, parcela A, în suprafaţă totală de 2 ha şi 8.000 mp, conform titlului de proprietate din 08 decembrie 1992 şi certificatelor de moştenitor din 25 iulie 1995 şi din 13 februarie 2006, că terenul de 2.928 mp din această suprafaţă, reprezentând parcela A, a fost expropriat în scopul construirii lucrării de utilitate publică „Autostrada Bucureşti-Constanţa”, tronsonul 6, Cernavodă-Constanţa”, iar prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 11 august 2010 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localităţii Murfatlar, jud. Constanţa, s-a aprobat acordarea despăgubirii de 12.500 lei, din care 12.100 lei reprezintă valoarea terenului expropriat, iar 400 lei valoarea daunelor cauzate prin expropriere.

Analizând cererea reclamantei în raport de prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, care fac trimitere la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1194 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, tribunalul a constatat că, prin raportul care a stat la baza stabilirii despăgubirilor contestate - potrivit căruia terenul expropriat este amplasat în extravilanul oraşului Murfatlar, jud. Constanţa, parcela AA, la sud-est, spre limita de hotar cu localitatea Bărăganu, zona de cultură - Zona 1, regim irigat, cereale, plante tehnice, favorabil exploataţiei agricole, utilizare actuală teren agricol arabil cultivat şi cea mai bună utilizare teren agricol arabil - valoarea de piaţă a parcelei expropriate a fost calculată în raport de imobile aproximativ echivalente ca amplasament şi destinaţie, iar prin utilizarea metodei,,capitalizării rentei funciare”, care conduce la determinarea valorii de piaţă pe baza sumei ce poate fi obţinută ca rentă pentru dreptul de a utiliza terenul agricol, s-a stabilit o valoare de 0,89 euro/mp, având în vedere o valoare de calcul a rentei pentru zona respectivă de 700 kg grâu/ha şi un preţ mediu rotund al grâului în anul 2009, pentru Regiunea Muntenia, de 0,46 lei/kg; despăgubirea cuvenită reclamantei a fost stabilită în raport de valoarea cea mai mare, rezultată prin aplicarea metodei comparaţiei relative.

În ceea ce priveşte daunele suferite în urma exproprierii, s-au stabilit compensaţii referitoare la secţionarea terenului, în valoare de 400 lei, pentru că urmare a secţionării terenului accesul la parcela din dreapta autostrăzii se poate face exclusiv pe pasajul peste autostrada (DN 3, Km.187, aflat la 3 km către Vest).

Prima instanţă a apreciat că nu poate lua în considerare concluziile experţilor C. şi D., cuprinse în raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză, deoarece aceştia au stabilit o valoare de piaţă a terenului expropriat, prin utilizarea metodei comparaţiei, de 1,80 euro/mp, având ca date de referinţă lunile iulie 2010 şi iunie 2012 şi folosind ca surse de informaţii publicitatea imobiliară din ziarele locale şi de pe internet. Metoda de evaluare folosită, a comparaţiei directe, a pornit de la analiza preţurilor de ofertare din publicaţiile de specialitate şi de pe internet, nu a preţurilor din tranzacţiile încheiate efectiv în zonă. Mai mult, experţii au arătat că în prezent piaţa este inactivă, că preţurile de peste 1 euro se referă la oferte expuse la vânzare de peste 1 an şi jumătate, care nu au fost recunoscute şi acceptate pe piaţă, dovadă fiind nevandabilitatea acestor terenuri la preţurile cerute de proprietari.

S-a constatat, prin urmare, că pentru justificarea pretenţiei de majorare a despăgubirilor, reclamanta era obligată să facă verificări în acest sens la agenţii imobiliare, notari, publicaţii de specialitate din zonă şi să depună dovezile la dosar, astfel încât să se poată proceda la evaluare pe baza unor tranzacţii certe încheiate în zonă.

În lipsa unor astfel de tranzacţii, faţă de care să se poată aprecia ca nejustificate comparabilele folosite de evaluatorul desemnat de expropriator, şi în aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, tribunalul a constatat că, din punctul de vedere al situaţiei juridice şi al momentului concret la care s-a stabilit valoarea reală a imobilului expropriat, despăgubirea primită de reclamantă a avut un caracter echitabil, valoarea de circulaţie stabilită prin raportul ce a stat la baza emiterii hotărârii de expropriere corespunzând cerinţei de actualitate şi de realitate în determinarea acestei despăgubiri.

Referitor la cea de-a doua componentă a despăgubirii, s-a reţinut că expertiza judiciară a determinat valoarea prejudiciului suferit prin raportare la valoarea de circulaţie a parcelelor de teren rămase în proprietatea reclamantei după expropriere, ca diferenţă între valoarea de piaţă estimată înainte de secţionarea terenului şi valoarea depreciată, ajungându-se la o valoare exorbitantă, de aproape 6 ori mai mare decât valoarea de circulaţie stabilită pentru parcela expropriată (118.355,2 lei faţă de 21.835 lei).

Înlăturând această componentă a despăgubirii, tribunalul a constatat că raţionamentul experţilor excede prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, dar a reţinut şi valabilitatea argumentelor care au justificat înlăturarea valorii determinată de aceiaşi experţi pentru terenul expropriat, care au vizat lipsa dovezilor privind tranzacţii efective încheiate pentru terenuri similare.

S-a remarcat, totodată, că în expunerea de motive a cererii de chemare în judecată nu s-a pretins niciun moment că dauna suferită de reclamantă ar rezulta şi din scăderea valorii de circulaţie a parcelelor rămase în proprietate, ci doar lipsirea de folosinţa a parcelei expropriate, fără a se arăta în mod concret modalitatea în care ar fi trebuit calculate daunele respective.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., care a susţinut că în mod greşit au fost înlăturate concluziile expertizei tehnice de evaluare, că au fost încălcate prevederile art. 212 alin. (1) C. proc. civ. şi a fost ignorată jurisprudenţa Curții Europene a Dreptului Omului în materia respectării dreptului de proprietate privată, dată în aplicarea art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a drepturilor omului, inclusiv jurisprudenţa naţională, care a apreciat că toate persoanele expropriate pentru bunuri similare sunt îndreptăţite la despăgubiri similare.

În apel, la solicitarea părţilor, a fost completată proba cu înscrisuri şi a fost efectuat un supliment la raportul de expertiză tehnică imobiliară, care a avut ca obiectiv evaluarea preţului real al terenului prin metoda comparaţiei directe şi cea a rentei funciare, dar şi prin raportare la relaţiile comunicate cu adresa din 08 ianuarie 2013 a B.N.P., E. referitoare la tranzacţiile înregistrate în evidenţa acestui birou notarial pentru terenuri extravilane situate pe raza acestei localităţi şi adresa din 27 noiembrie 2012 emisă de Primăria Oraşului Murfatlar.

Prin Decizia nr. 5/C din 12 februarie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

În ceea ce priveşte valoarea reală a bunului expropriat, noţiune definită de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a reţinut că aceasta trebuie stabilită în raport de circumstanţele pieţei imobiliare şi de elementele ce impun conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate, respectiv afectaţiunea bunului imobil, amplasamentul acestuia, utilităţile şi sarcinile care îl grevează, etc., toate apreciate doar în raport cu momentul evaluării, iar nu cu unul anterior sau ulterior, favorabil vânzării ori cumpărării în funcţie de evoluţia preţului pe piaţa liberă, de utilitatea dată prin schimbarea regimului juridic ori de prezumtivele beneficii viitoare aduse prin exploatare.

În speţă, evaluarea imobilului expropriat se raportează la momentul anului 2010, când expertul F. a întocmit expertiza care a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirii cuvenită reclamantei pentru terenul expropriat în vederea realizării lucrării de utilitate publică Autostrada Bucureşti Constanţa, tronsonul 6, Cernavodă - Constanţa.

Conform acestui raport, valoarea de piaţă pentru suprafaţa expropriată, de 2.928 mp, este de 1 euro/mp şi a fost stabilită prin metoda comparaţiei relative, apreciată ca cea mai adecvată în raport de cantitatea şi calitatea informaţiilor, dar şi de interesul părţilor în efectuarea tranzacţiei, interes care a impus ca, dintre valorile determinate prin metoda comparaţiei relative şi cea a capitalizării rentei funciare, să fie aleasă cea mai mare, pentru că expropriaţii nu au interes să vândă, iar expropriatorul are interes să cumpere.

În opinia majoritară a experţilor C. şi D., membri în comisia care a întocmit expertiza din primul ciclu procesual, stabilită potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, s-a propus o valoare de piaţă pentru imobilul expropriat de 1,80 euro/mp, experţii opinând că metoda care se pretează evaluării terenului în litigiu este aceea a comparaţiei vânzărilor.

Curtea de apel a apreciat corectă soluţia primei instanţe, de a înlătura valoarea stabilită prin această din urmă expertiză, concluzia fiind justificată de caracterul unităţilor de măsură selectate de experţii Roşca şi Iliescu pentru comparaţie, neadecvat pentru a conduce la o analiză corectă. Astfel, deşi din examinarea celor două lucrări de evaluare rezultă că elementele de comparaţie avute în vedere de expertul F. au, în parte, caracteristici similare celor selectate de experţii desemnaţi de instanţa de fond printre ofertele de vânzări identificate în anunţurile de mică publicitate sau pe internet, menţionate ca atare în considerentele expertizei, comparabilele în raport de care s-a stabilit valoarea despăgubirii au un preţ superior de tranzacţionare, fără ca opţiunea experţilor să aibă o justificare rezonabilă în elementele de similitudine ale terenurilor evaluate. Argument în susţinerea acestei concluzii este şi împrejurarea că, deşi terenurile menţionate ca şi comparabile în expertiza judiciară au chiar şi întinderi mai mici decât a celui expropriat, preţul de tranzacţionare menţionat de experţii majoritari este în mod inexplicabil mai mare decât cel al terenurilor avute în vedere ca şi comparabile în expertiza F., care au o întindere net superioară suprafeţei în litigiu, deşi este evident că, dată fiind destinaţia agricolă a acestor bunuri, atractivitatea suprafeţelor oferite spre vânzare creşte proporţional cu întinderea acestora.

Curtea a mai reţinut că experţii nu s-au raportat şi nu au valorificat informaţii obţinute din tranzacţii perfectate efectiv pe raza localităţii Murfatlar în perioada exproprierii, respectiv în anul 2010, ci au avut în vedere doar oferte de vânzare din anunţurile de mică publicitate sau publicate pe internet, care nu pot fundamenta calculul despăgubirii datorată în cazul exproprierii potrivit criteriului stabilit de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru că preţul solicitat de vânzători nu reprezintă un preţ real, cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială.

Raportat la aceste aprecieri, Curtea a constatat că despăgubirea determinată prin raportare la o ofertă imobiliară (comparabila 3), iar nu la o tranzacţie efectivă, care este anterioară momentului exproprierii (potrivit menţiunilor de la fila 164 din dosarul de fond, oferta imobiliară valorificată de experţii C. şi D. a fost „actualizată” în septembrie 2009, ori evaluarea în vederea exproprierii s-a realizat în iulie 2010) nu poate fi apreciată drept valoare reală, corespunzătoare preţului cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială.

Curtea şi-a întărit această concluzie bazându-se şi pe probatoriile administrate în apel, respectiv informaţiile conţinute de adresa B.N.P., E. şi adresa din 27 noiembrie 2012 a Primăriei oraşului Murfatlar, inclusiv de constatările experţilor aflaţi în opinie majoritară, consemnate în considerentele suplimentului la raportul de expertiză de la filele 58-59 din dosarul de apel, care confirmă faptul că preţurile la care au fost vândute efectiv terenuri similare sunt mult inferioare celor din ofertele imobiliare valorificate în conţinutul expertizei din primul ciclu procesual, reluate ca atare în suplimentul din apel; astfel, experţii au subliniat că preţurile de tranzacţionare menţionate în adresele anterior menţionate sunt inferioare valorilor de piaţă aflate „în baza de date” a acestora şi chiar sub cele avute în vedere în expertiza expropriatorului, dar şi faptul că la determinarea valorii terenului expropriat au ţinut seama de cea mai bună utilizare a acestuia şi de tendinţa pieţei imobiliare din perioada respectivă, respectiv teren agricol cu potenţial superior celui de teren arabil, aflat într-o zonă pentru care există percepţia tendinţei de extindere a extravilanului în perspectiva dezvoltării zonei metropolitane şi fiind la o distanţă relativ mică de com. Murfatlar, localitate cu dezvoltare imobiliară accelerată în ultimii ani.

Dar această modalitate de determinare a valorii de circulaţie a terenului expropriat nu poate întemeia în mod legal pretenţia de acordare a unei despăgubiri majorate câtă vreme prin probatoriile administrate nu s-a dovedit schimbarea destinaţiei agricole anterior sau la momentul exproprierii, pentru că valoarea de piaţă a terenului expropriat trebuie stabilită în raport de circumstanţele pieţei imobiliare şi de elementele ce impun conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate, apreciate doar în raport cu momentul evaluării.

În acelaşi sens, curtea a înlăturat şi critica referitoare la nevalorificarea jurisprudenţei în materie pentru că, pe de o parte, valoarea despăgubirilor datorate pentru expropriere se determină în raport cu caracteristicile concrete ale fiecărui imobil expropriat, la momentul evaluării, iar pe de altă parte pentru că, în condiţiile în care hotărârile instanţelor nu constituie izvor de drept în actuala reglementare, soluţiile pronunţate în cauze similare nu pot constitui un argument suficient pentru admiterea acţiunii de faţă.

Argumentele expuse au condus instanţa de apel la concluzia că valoarea stabilită de expertul F., de 1 euro/mp, care a fost avută în vedere de Comisia de analiză la data determinării despăgubirii acordată reclamantei, dă eficienţă şi răspunde criteriilor stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, fiind determinată în acord cu Decizia nr. 5881/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în această materie. Ea respectă, totodată, prescripţia normelor constituţionale şi principiul consacrat de art. 1 din Protocolul 1 la Curtea Europeană a Dreptului Omului - pentru că obligaţia impusă de aceste reglementări, de acordare a unei despăgubiri reale şi echitabile pentru bunul expropriat, nu implică plata unor sume supraevaluate, la nivelul pretenţiilor celui expropriat, determinate pe criterii subiective, uneori speculative şi fără corespondent în realitate - şi justifică netemeinicia criticilor formulate în apel.

În ce priveşte cea de-a doua componentă a despăgubirii, curtea a avut în vedere opiniile majoritare ale experţilor, potrivit cărora prejudiciul cauzat proprietarului, definit ca diferenţa dintre valoarea de piaţă estimată înainte de secţionarea terenului şi valoarea depreciată, nu poate acordat câtă vreme în cauză nu s-a pretins sau probat imposibilitatea utilizării suprafeţelor rămase după expropriere conform destinaţiei pe care imobilul o avea la data aplicării acestei măsuri sau existenţa unei posibilităţi certe de schimbare a destinaţiei iniţiale, prin depunerea unor planuri urbanistice zonale sau a unor contracte certe de concesiune care nu s-au putut valorifica din cauza exproprierii.

Potrivit jurisprudenţei Curţii europene a Drepturilor Omului (cauza Lallement c. Franţei, 2002), prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri - pentru ca această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunităţii şi cele private ale proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice certe de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil şi pot fi dovedite prin situaţii (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare.

Dar, în speţă, prejudiciul produs apelantei reclamante a fost calculat ca o ecuaţie valorică între valoarea suprafeţei iniţiale şi cea rămasă la dispoziţia titularului dreptului, fără nicio legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs şi în viitor şi care ar justifica creşterea indemnizaţiei pe criteriul imposibilităţii continuării activităţii pe suprafaţa de teren rămasă, în condiţii de rentabilitate şi pe raţiuni de pierdere a unor foloase economice. Or, din acest punct de vedere, cum în mod constant a statuat şi Curtea Europeană, pretenţiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ şi incert în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu c. României, 2005, cauza Isar c. României, 2007).

Împotriva Deciziei nr. 5/C din 12 februarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Reclamanta invocă nerespectarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 şi art. 212 C. proc. civ., deoarece, deşi a încuviinţat în apel efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, nu a ţinut cont de concluziile experţilor, apreciind că „expertiza nu poate fi însuşită de către instanţă”, fără să stabilească pentru supliment nişte obiective care ar fi putut să mulţumească instanţa.

Se mai arată că instanţa de apel s-a pronunţat doar pe baza unor înscrisuri nerelevante raportat la terenul expropriat, depuse de către apelanta pârâta.

Recurenta susţine că încuviinţarea efectuării unei expertize în apel a fost pur formală, pentru a nu da posibilitate părților nemulţumite să critice în recurs faptul că nu s-au administrat probe suplimentare.

Înlăturarea singurei probe esenţiale, expertiza de specialitate, care se baza inclusiv pe înscrisurile depuse de ambele părți, urmată de ingerinţa judecătorilor din apel pe un tărâm tehnic, care excede aptitudinilor profesionale de natura juridică ale acestora, a condus la respingerea ca nefondat a apelului, într-o modalitate considerată de recurenta reclamantă ca fiind profund nelegală.

Recurenta invocă şi încălcarea art. 295 alin. (1) C. proc. civ., prima teză, potrivit căreia „instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţa”. Consideră recurenta că, întrucât în apel Statul Român nu a reuşit să combată concluziile din raportul de expertiză întocmit la fond, comisia de experţi menținându-şi concluziile iniţiale în urma efectuării suplimentului la expertiză, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii respingând apelul. Toţi experţii care au făcut parte din comisia de evaluare au achiesat la un punct de vedere comun, nefiind întocmită opinie contrară de către expertul desemnat de expropriator decât cu privire la un aspect care nu modifica foarte mult valoarea despăgubirilor, respectiv, data efectuării expertizei.

Se mai invocă încălcarea dispoziţiilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, care prevăd faptul că evaluarea terenului expropriat se va face în baza unei expertize imobiliare efectuate de o comisie formată din trei experţi, nu în baza unor înscrisuri, tranzacţii imobiliare sau a altor mijloace de probă. Aceste mijloace de probă, dacă există, vor fi avute în vedere de instanţa şi de experţi doar în cuprinsul unei lucrări de specialitate efectuate în condiţiile prevăzute de lege.

Recurenta mai susţine că, potrivit practicii instanţei supreme în materia exproprierii, reclamantului nu i se poate imputa neidentificarea unor tranzacţii pentru terenuri similare într-o anumita perioadă, deoarece experţii sunt cei care pot obţine informaţii în acest sens prin demersurile lor, în caz contrar urmând a se folosi pentru stabilirea valorii de piaţa a imobilului oferte de vânzare-cumpărare din publicaţii imobiliare.

Instanţa de apel compară suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel cu raportul de evaluare efectuat în faza administrativa de către pârât, punându-le pe acelaşi palier de imparţialitate, deşi raportul de evaluare este comandat de una dintre părţile dosarului, iar cei care l-au întocmit fac parte din echipa de expropriatori, care au câştigat licitaţia pentru acordarea de consultanţă juridică şi tehnică în vederea exproprierii terenurilor de pe tronsonul autostrăzii A2.

În ceea ce priveşte a doua componentă a despăgubirilor, recurenta arată că, în cererea de chemare în judecată a arătat în mod clar că solicită acordarea unei despăgubiri corecte pentru imobilul expropriat, despăgubire ce se compune din valoarea de piaţă a imobilului şi prejudiciul suferit de proprietar în urma exproprierii. Potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 care face trimitere la art. 26 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”.

Curtea de apel înțelege în mod greşit noţiunea de „despăgubire”, numai pentru a identifica valoarea de circulaţie a imobilului expropriat, deşi legiuitorul arată în mod expres că despăgubirea reprezintă toate reparaţiile, de orice natură, datorate ca urmare a exproprierii.

Instanţa nu a folosit mijloacele procedurale pentru lămurirea aspectelor invocate în motivare, prin chemarea expertului în faţa instanţei pentru a da lămuriri sau prin punerea în discuţie a acestui aspect, faţă de reclamantă, pentru clarificare.

Recurenta consideră că, prin decizia din apel, se încălcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 şi 14 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, înlăturându-se probele administrate în proces în favoarea unei opinii personale a judecătorului însărcinat cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care aceasta opinie nu transpare prin măsurile luate în cursul soluţionării cauzei.

Totodată, face referire la cauza Beian împotriva României, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că existenţa unei jurisprudențe neunitare cu privire la soluţionarea unor cauze asemănătoare constituie o încălcare a art. 14 din Convenţie, coroborat cu art. 1 din Primul Protocol adiţional.

În acest sens, arată că, în materia exproprierii, există o practică neunitară a Curţii de Apel Constanţa, situaţie în care persoanele expropriate şi apărătorii lor nu pot anticipa finalitatea procesului, având în vedere faptul că opinia judecătorului prevalează faţă de orice probe administrate în cauză.

Se mai arată că, pentru parcela A şi cele învecinate, cu aceleaşi caracteristici, s-au stabilit valori de piaţă între 1 euro/mp şi 3 euro/mp, valori rezultate în urma soluţionării irevocabile a unor litigii având ca obiect expropriere.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a criticilor invocate în dezvoltarea acestuia, Înalta Curte reţine următoarele:

Susţinerea reclamantei, în sensul că instanţa de apel ar fi încuviinţat formal efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, fără a ţine seama de concluziile experţilor, este în contradicţie vădită cu realitatea din dosar. Din considerentele deciziei recurate reiese că instanţa de apel a avut în vedere suplimentul la raportul de expertiză, pe care l-a analizat în corelaţie cu celelalte probe administrate.

Cenzurând concluziile suplimentului la raportul de expertiză, instanţa de apel a ţinut seama de informaţiile conţinute de adresa B.N.P., E. şi adresa din 27 noiembrie 2012 a Primăriei oraşului Murfatlar, inclusiv de constatările experţilor aflaţi în opinie majoritară, consemnate în considerentele suplimentului la raportul de expertiză de la filele 58-59 din dosarul de apel, care confirmă faptul că preţurile la care au fost vândute efectiv terenuri similare sunt mult inferioare celor din ofertele imobiliare valorificate în conţinutul expertizei din primul ciclu procesual, reluate ca atare în suplimentul din apel.

Opinia experţilor potrivit căreia la determinarea valorii terenului expropriat ar fi trebuit să se ţină seama de cea mai bună utilizare a acestuia şi de tendinţa pieţei imobiliare (respectiv, teren agricol cu potenţial superior categoriei teren arabil, aflat într-o zonă pentru care există percepţia tendinţei de extindere a extravilanului în perspectiva dezvoltării zonei metropolitane şi fiind la o distanţă relativ mică de comuna Murfatlar, localitate cu dezvoltare imobiliară accelerată în ultimii ani) a fost infirmată motivat de instanţa de apel. În acest sens, instanţa a reţinut că un astfel de criteriu de determinare a valorii de circulaţie a terenului expropriat nu poate fi avut în vedere, câtă vreme prin probatoriile administrate nu s-a dovedit schimbarea destinaţiei agricole anterior sau la momentul exproprierii, iar valoarea de piaţă a terenului expropriat trebuie stabilită în raport de circumstanţele pieţei imobiliare şi de elementele ce impun conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate, apreciate doar în raport cu momentul evaluării.

Susţinerea recurentei, referitoare la pretinsa „ingerinţă” a judecătorilor din apel „pe un tărâm tehnic, care excede aptitudinilor profesionale de natură juridică ale acestora” ignoră faptul că expertiza constituie doar un mijloc de probă, cu caracter tehnic, lăsat la libera apreciere a judecătorului, iar concluziile formulate de experţi cu privire la împrejurările de fapt ce au format obiectul investigaţiei lor nu sunt obligatorii pentru instanţă. Acestea reprezintă doar elemente de convingere lăsate la libera apreciere a judecătorului, care trebuie să motiveze, atât în situaţie în care şi le însuşeşte, cât şi atunci când le înlătură.

În speţă, instanţa de apel a înlăturat motivat punctul de vedere al experţilor referitor la posibilitatea majorării valorii despăgubirii în raport de cea mai bună utilizare a terenului şi de tendinţa pieţei imobiliare, iar acest aspect nu a fost criticat pe aspecte de nelegalitate în recurs.

Faţă de modul în care a procedat instanţa de apel, încuviinţând completarea la raportul de expertiză şi cenzurând motivat concluziile acestuia, nu se poate reţine critica recurentei referitoare la încălcarea prevederilor art. 212 C. proc. civ. Ipoteza acestui text legal nu este întrunită în speţă, deoarece nu ne aflăm în situaţia în care instanţa s-ar fi declarat nelămurită de expertiză, şi nici în cazul în care s-ar fi considerat necesară expertiza contrarie.

Împrejurarea că instanţa, în procesul de evaluare a probatoriului, a valorificat şi înscrisurile depuse de intimata pârâtă, nu constituie o problemă de nelegalitate. Modul în care instanţa de apel a apreciat cu privire la utilitatea şi concludenţa probelor administrate nu poate fi cenzurat de instanţa de recurs, fiind o problemă legată strict de temeinicia soluţiei pronunţate, ce nu poate fi analizată din perspectiva niciunui motiv de recurs dintre cele enumerate limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea art. 295 alin. (1) C. proc. civ. Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, reţinând în mod argumentat să soluţia acesteia este corectă.

În mod eronat susţine recurenta că, în apel, Statul Român ar fi trebuit să combată concluziile din raportul de expertiză întocmit la fond şi că, în situaţia în care nu a făcut acest lucru, apelul ar fi trebuit admis. Această afirmaţie ignoră faptul că apelul a fost exercitată exclusiv de către reclamantă, pârâtul neavând interesul să declanşeze un asemenea demers judiciar, câtă vreme soluţia primei instanţe îi era favorabilă. Având calitate activă în apel, reclamanta este cea căreia i-a revenit sarcina să combată, cu argumente juridice, sentinţa instanţei de fond.

Este greşită opinia recurentei, potrivit căreia dispoziţiile art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu ar permite pronunţarea soluţiei pe baza unor înscrisuri, tranzacţii imobiliare sau a altor mijloace de probă, ci exclusiv pe baza expertizei. Dispoziţiile legale menţionate nu exclud administrarea altor mijloace de probă în procedura judiciară a exproprierii ci, dimpotrivă, astfel cum s-a statut în mod constant în practica Înaltei Curţi, în sensul dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză se dovedeşte, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de vânzare-cumpărare, care exprimă cel mai convingător preţul rezultat în urma întâlnirii cererii cu oferta.

Contrar susţinerilor recurentei, prin hotărârea recurată nu s-a imputat acesteia faptul că nu a identificat tranzacţii pentru terenuri similare într-o anumita perioadă, aşa cum se arată în motivarea recursului. Instanţa a valorificat probele administrate de ambele părţi, inclusiv rapoartele de expertiză, iar pe baza unui raţionament logico-juridic argumentat a ajuns la concluzia că valoarea despăgubirii stabilită de expropriator corespunde criteriilor stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Împrejurarea că raportul de expertiză efectuat în faza administrativă a fost întocmit de către un expert agreat de pârât nu este relevantă în cauză, deoarece instanţa nu şi-a întemeiat concluzia exclusiv pe acest raport de expertiză, ci pe analiza coroborată a documentaţiei elaborate în faza administrativă şi a probelor administrate în cursul judecăţii.

În ceea ce priveşte a doua componentă a despăgubirii, instanţa de apel a reţinut că nu s-a pretins sau probat imposibilitatea utilizării suprafeţelor rămase după expropriere conform destinaţiei pe care imobilul o avea la data aplicării acestei măsuri sau existenţa unei posibilităţi certe de schimbare a destinaţiei iniţiale, prin depunerea unor planuri urbanistice zonale sau a unor contracte certe de concesiune care nu s-au putut valorifica din cauza exproprierii.

Instanţa a mai avut în vedere şi jurisprudenţa Curţii europene a Drepturilor Omului, care a statuat că prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri se referă la pierderea unor beneficii economice certe, previzibile şi care pot fi dovedite prin situaţii (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare.

Toate aceste argumente ale instanţei de apel nu formează obiect de critică în recurs.

Instanţa de apel nu a limitat semnificaţia noţiunii de „despăgubire” numai la valoarea de circulaţie a imobilului expropriat, ci a reţinut că cea de-a doua componentă a despăgubirii solicitată prin acţiune, constând în prejudiciul cauzat prin expropriere (în plus faţă de ceea ce s-a acordat de expropriator), nu a fost dovedită. Ca atare, susţinerile recurentei referitoare la acest aspect sunt lipsite de fundament.

Se mai susţine de către recurentă că instanţa nu a folosit mijloacele procedurale pentru lămurirea aspectelor invocate în motivare, prin chemarea expertului în faţa instanţei pentru a da lămuriri sau prin punerea în discuţie a acestui aspect, faţă de reclamantă, pentru clarificare. Recurenta nu fundamentează din punct de vedere juridic această critică şi nu arată care ar fi norma de drept încălcată, de natură a atrage nelegalitatea deciziei din apel.

Mai arată recurenta că decizia din apel îi încălcă dreptul la un proces echitabil, deoarece au fost înlăturate probele administrate în proces în favoarea unei opinii personale a judecătorului însărcinat cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care aceasta opinie nu transpare prin măsurile luate în cursul soluţionării cauzei. Critica este nefondată, întrucât, aşa cum s-a reţinut anterior, instanţa a analizat toate probele administrate şi a motivat de ce a înlăturat anumite opinii ale experţilor, soluţia fiind dată cu respectarea rigorilor procesului echitabil.

În ceea ce priveşte invocarea jurisprudenţei neunitare, Înalta Curte apreciază corect argumentul instanţei de apel, potrivit căruia valoarea despăgubirilor datorate pentru expropriere se determină în raport cu caracteristicile concrete ale fiecărui imobil expropriat, evaluările efectuate în cadrul altor procese în privinţa altor suprafeţe de teren din aceeaşi localitate putând avea cel mult caracter orientativ.

Referitor la incidenţa Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, invocată de reprezentantul Ministerului Public (aspect care ar putea constitui motiv de recurs de ordine publică), Înalta Curte constată că decizia pronunţată de instanţa de apel în prezenta cauză este în acord cu cele statuate de instanţa de contencios constituţional.

Astfel, prin Decizia nr. 12/2015, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sunt neconstituţionale, deoarece aduc atingere art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală. Curtea a reţinut că despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este „dreaptă” (nu are un caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate. Prin urmare, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată şi a reţinut că, la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate potrivit art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.

Or, din considerentele deciziei recurate în speţă reiese că momentul avut în vedere pentru evaluarea imobilului, atât de către experţi, cât şi de către instanţă, este anul 2010, când a avut loc exproprierea.

În raport cu aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite motive de nelegalitate care să justifice casarea sau modificarea deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat.

În ceea ce priveşte cererile ambelor părţi, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, acestea nu pot fi admise, faţă de prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, recurenta, în calitate de parte căzută în pretenţii, nu este îndreptăţită să obţină obligarea părţii adverse la cheltuieli de judecată, iar pe de altă parte, intimata nu a dovedit cu înscrisuri cheltuielile solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 5/C din 12 februarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2015.