Compensation-title enforcement challenge rejected as res judicata bars merits re-argument.

Decizia nr. 2166/2015

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 416/A din data de 28 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-contestator A. împotriva sentinţei civile nr. 985/F din 20 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, în contradictoriu cu intimaţii B., C., D., E. şi F., Prefectura Judeţului Ialomiţa, Primăria Oraşului Ţăndărei şi Consiliul Local Bucu, prin care s-a respins ca nefondată contestaţia la titlu,respectiv sentința civilă nr. 687/F din 04 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, definitivă prin Decizia civilă nr. 190/A din 13 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2273 din 28 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulată de contestatorul A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A., susţinând că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, cu invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din V.C.P.C., cât şi ale art. 488 alin. (1) pct. 8 din N.C.P.C. - normele de drept substanţial aplicate în mod greşit de instanţa de apel fiind cele ale Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005-Titlul VII, precum şi cele ale Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea cererii de recurs s-au arătat următoarele:

1. Deşi prin cererea de apel a criticat hotărârea dată de instanţa de fond pentru insuficienţa motivării, instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din vechiul C. proc. civ. (art. 425 alin. (1) lit. c) din N.C.P.C.) impun în sarcina instanţei obligaţia de motivare a hotărârii pronunţate, în sensul de a prezenta motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererilor părţilor; nu este suficient ca instanţa să reia exclusiv argumentele uneia dintre părţi, motivarea soluţiei impunând ca instanţa să facă o analiză proprie a aspectelor de fapt şi de drept relevante, cu examinarea argumentelor părţilor - în acest sens fiind jurisprudența constanță a Înaltei Curți.

2. Considerentele deciziei de apel nu sunt în măsură să răspundă în ce măsură dispozitivul sentinţei civile nr. 687/F din 04 octombrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa este suficient de clar şi lămuritor sub aspectul punerii sale în executare.

S-au expus prin cererea formulată atât dispoziţiile legale în vigoare la data rămânerii definitive a sentinţei civile în cauză cât şi la data solicitării executării silite a acestei hotărâri, în scopul de a se observa impedimentele obiective ale unei executări (voluntare sau silite), dar şi faptul că atâta timp cât dreptul intimaţilor nu a fost pus în executare, acesta rămâne un drept recunoscut, dar nevalorificat, şi intră sub imperiul legii de executare actuale, respectiv Legea nr. 165/2013.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a pronunțat Decizia nr. 3738 din 13 septembrie 2013, prin care s-a soluționat un recurs împotriva unei decizii de apel privind, completare/lămurire dispozitiv", în care a reţinut că,.dreptul recunoscut recurentei, cât timp nu a fost executat, potrivit art. 1 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, în temeiul prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în vigoare la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti care îl constată, respectiv Legea nr. 247/2005, constituie un drept nevalorificat şi intră sub imperiul modificărilor pe care această lege de executare le poate suferi, până la momentul când dreptul va fi pus în executare".

În speţă există o situaţie similară, cel puţin din perspectiva necesităţii de a fi explicate, în caz de respingere a contestaţiei la titlu, limitele de acţiune pentru punerea în executare a sentinţei.

Chiar şi în virtutea caracterului devolutiv al apelului(art. 294 din V.C.P.C., respectiv art. 476 din N.C.P.C.), instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că demersul a fost determinat de necesitatea ca instanţa să expliciteze dispozitivul hotărârii ce se urmăreşte a fi valorificat pe cale de executare silită, tocmai pentru a se proceda la punerea sa în executare.

Cu toate că s-a afirmat în mod constant că prin contestaţia la titlu nu se urmărește a se modifica însuşi titlul deţinut de intimaţi, cunoscând limitele în care poate fi admisă o astfel de cerere (nu se poate modifica sau desfiinţa hotărârea pronunţată, iar motivele invocate nu pot privi probleme de fond care să determine o reinterpretare şi o reapreciere a probelor administrate, o atare posibilitate fiind deschisă părţilor în proces doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, care în speţă, au fost epuizate, în mod irevocabil), instanţa de apel s-a prevalat de aceleaşi considerente ca instanţa de fond, fără ca, cel puţin, interesul intimaţilor-din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei şi art. 6 alin. (1) din Convenţie, dacă nu al tuturor părţilor implicate în cauză, să fie, cu adevărat, cel care să primeze, respectiv, de a lămuri dispozitivul sentinţei civile nr. 687/F din 04 octombrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa.

Obligaţia instanţei de apel era ca, rejudecând cauza pe fond, să stabilească, în temeiul dispoziţiilor art. 399 alin. (1) teza a ll-a şi art. 400 alin. (2) din vechiul C. proc. civ. (art. 711 alin. (2) din N.C.P.C.), dacă măsurile dispuse prin sentinţa civilă nr. 687/F din 04 octombrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa sunt sau nu ambigue şi, fără a aduce atingere principiului puterii de lucru judecat, să clarifice modul de aplicare a titlului deţinut de intimaţi, ţinând seama de calea reglementată de legiuitor, care a creat în acest fel posibilitatea ca instanţa emitentă a titlului să facă lămuriri de natură a permite executarea fără dificultăţi a hotărârii, care în speţă, face obiectul executării silite din Dosarul de executare nr. x/2013.

Pe cale de consecinţă, ar fi trebuit ca în hotărârea pronunţată de instanţa de apel să fie indicat şi mecanismul identificat de instanţă prin care sentinţa civilă nr. 687/F/04 octombrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa să poată fi pusă în executare întocmai cum este pronunţată.

3. Instanţa a soluționat greșit criticile de apel în legătură cu modificările legislative survenite ulterior rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 687/F din 04 octombrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa.

Deşi instanţa de apel face o simplă trimitere la împrejurarea că au intervenit dispoziţii noi ale Legii nr. 10/2001, ce au modificat forma anterioară a legii, acest raţionament nu este continuat pentru ca toate părţile implicate în acest litigiu să găsească un răspuns dacă aceste modificări sunt sau nu incidente în cauză.

Norma de drept substanţial greşit aplicată de instanţa de apel este Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, care conferă competenţe speciale entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor şi, ulterior, celor învestite cu acordarea de măsuri reparatorii pentru imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989.

Câtă vreme A. nu a avut niciodată prerogativa de a emite titluri de despăgubire, este necesar ca instanţa să dispună lămuriri ale modului de aplicare dispozitivului hotărârii supuse executării silite şi care sunt limitele de acţiune pentru ca executarea sentinţei civile nr. 687/F din 04 octombrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa să nu intre în conflict cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cu modificările ulterioare.

Există posibilitatea punerii în executare a sentinţei civile nr. 687/F din 04 octombrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa, dar cu respectarea art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de către Primăria Comunei Bucu, prin transmiterea întregului Dosar al notificării formulate de intimaţi, nr. x/2002, către secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, împreună cu Dispoziţia de restituire nr. 47 din 14 martie 2014, pentru ca, ulterior, în temeiul Legii nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care a abrogat dispoziţiile art. 16 din Tilul VII din Legea nr. 247/2005, intimaţii să îşi găsească realizarea dreptului de a primi măsuri reparatorii conform dispozitivului sentinţei civile nr. 687/F din 04 octombrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa.

Nici aceste împrejurări nu sunt analizate de instanţa de apel, deşi prin apelul formulat s-a solicitat a se observa că prin menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond-sentinţa civilă nr. 687/F din 04 octombrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa - aceasta nu poate fi pusă în executare, nici voluntar, dar nici silit, în modalitatea în care este dată, existând impedimente obiective pentru punerea în executare.

În acest sens, s-a arătat că A. nu a fost învestit cu soluţionarea notificărilor - nici de către intimaţi, nici de către alte entităţi, dar, fiind obligat a aduce la îndeplinire măsurile dispuse prin sentinţa civilă nr. 687/F din 04 octombrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa, nu se poate prevala de nicio dispoziţie legală care să permită punerea în executare, nu are un temei legal pentru a emite astfel de titluri sau de a înainta Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor titlul deţinut de intimaţi, în temeiul Legii nr. 165/2013, actul normativ care reglementează, la data actuală, procedura de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Dispozitivul sentinţei civile nr. 687/F din 04 octombrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa nu cuprinde suficiente elemente din care să se poată identifica modalitatea în care poate fi pusă în executare.

În mod greşit instanţa de apel s-a orientat în motivare pe aceleaşi argumente invocate de instanţa de fond, reţinând că împrejurările anterioare hotărârii a cărei executare se solicită puteau fi invocate la instanţa de fond sau în recurs, nefiind solicitată în niciun moment în faţa instanţei Tribunalului Ialomiţa sau a Curţii de Apel Bucureşti reformarea, pe calea contestaţiei la titlu, a sentinţei civile nr. 687/F din 04 octombrie 2005 a Tribunalului Ialomița.

Deşi instanţa de apel reţine că, în cadrul contestaţiei ia titlu, instanţa nu poate să cerceteze şi să reţină decât fapte şi împrejurări care sunt ulterioare hotărârii ce se execută-ceea ce s-a şi solicitat instanţei prin cererea formulată, nu a analizat cererile recurentului de natură a face posibilă, în cadrul reglementat al contestaţiei la titlu, executarea obligaţiei ce îi revine de îndeplinit, în temeiul sentinţei civile nr. 687/F din 04 octombrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa şi nu a exercitat rolul activ pentru a face posibilă punerea în executare a acestei hotărâri, cu respectarea cadrului legal în materia acordării de despăgubiri prin măsuri reparatorii pentru imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În cauză a formulat întâmpinare intimatul D., arătând că hotărârea a fost pronunţată cu respectarea şi aplicarea corectă a legii.

Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

Se impune precizarea, prealabil oricărei analize, că judecata prezentului litigiu este guvernată de dispoziţiile N.C.P.C., faţă de elementele indicate în susţinerea cererii relativ la începerea executării silite şi dispoziţiile art. 24 din acest cod, care prevăd că noile dispoziţii procedurale se aplică executărilor silite începute după intrarea sa în vigoare.

1. Primul motiv de recurs este nefondat, instanța de apel făcând o corectă soluționare a criticii vizând aplicarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. c) din N.C.P.C., întrucât nu se mai putea face analiza de către prima instanță a argumentelor invocate în susținerea contestației la executare, față de limitele de soluționare a unei astfel de cereri. Atât timp cât a reținut că aspectele de fapt și de drept invocate în susținerea cererii nu pot fi valorificate pe această cale, instanța nu mai era abilitată să procedeze la analiza acestora.

2. În susţinerea cererii de recurs contestatorul invocă, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aplicarea greşită a normelor de drept material, cu referire la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005-Titlul VII, precum şi cele ale Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în soluţionarea unei contestaţii la titlu îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti (ce constituie titlu executoriu), prin care s-a constatat îndreptăţirea reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de despăgubire în sumă de 26.552.633.238 lei sau 2.655.263 lei şi a fost obligat pârâtul A. să emită titlurile de despăgubire corespunzător sumei menţionate.

Acest motiv putea susţine o cerere de recurs formulată însă pe fondul cauzei finalizată cu pronunţarea hotărârii ce constituie titlu executoriu şi nu în cadrul procesual al litigiului de faţă, care este determinat de o contestaţie la titlu, în care poate fi vizată numai aplicarea dispoziţiilor art. 711 alin. (2) C. proc. civ. - potrivit căruia se poate face contestaţie la executare în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. Interpretarea şi aplicarea acestei norme procedurale, inclusiv a condiţiile de admisibilitate aferente, puteau fi supuse cenzurii instanţei de control judiciar.

În ceea ce priveşte admisibilitatea unei astfel de cereri, relevante în cauză sunt dispoziţiile art. 712 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.

Din interpretarea acestei norme rezultă şi că pe calea contestaţiei la executare nu vor putea fi invocate motive de fapt sau de drept care au fost invocate şi soluţionate în cursul procesului finalizat prin hotărârea care constituie titlu executoriu. Mai mult, pe această cale nu pot valorificate nici motivele care au fost invocate în cursul procesului iar instanţa nu le-a soluţionat, întrucât natura juridică a contestaţiei la executare nu este aceea a unei căi de atac de reformare sau de retractare a hotărârii judecătoreşti ce reprezintă titlul executoriu.

Cu alte cuvinte, pe calea contestaţiei la executare nu se pot aduce critici titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, iar instanţele care o soluţionează sunt ţinute a respecta, la fel ca şi părţile din executarea silită, autoritatea de lucru judecat de care se bucură titlul executoriu, atât în ceea ce priveşte menţiunile din dispozitiv, cât şi pe cele din considerente.

O analiză a aspectelor de fond invocate ar afecta puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești reprezentată de titlul executoriu, dreptul confirmat şi securitatea raporturilor juridice, cu încălcarea dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi art. 6 alin. (1) din aceeași Convenţie.

Prin urmare, și o eventuală greșeală de judecată, susținută de către recurentă pe aplicare greşită a normelor legilor de reparaţie (în sensul că nu a fost învestit cu soluționarea unei notificări, nu avut niciodată prerogativa de a emite titluri de despăgubire, nu se poate prevala de nicio dispoziţie legală care să permită punerea în executare - context în care legea nu conţine nici dispoziţii referitoare la modul în care se vor aduce la îndeplinire astfel de hotărâri) nu este permis a fi îndreptată pe această cale procedurală.

Situația este aceeași și în ceea ce privește modificările legislative survenite ulterior rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 687/F din 04 octombrie 2005 a Tribunalului Ialomiţa, în temeiul cărora recurentul susține că ar fi trebuit lămurit dacă acestea sunt sau nu incidente în cauză, întrucât nu are un temei legal pentru a înainta Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor titlul deţinut de intimaţi, în temeiul Legii nr. 165/2013, actul normativ care reglementează, la data actuală, procedura de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

O clarificare a modului de aplicare a titlului executoriu, prin modificarea acestuia în acord cu calea reglementată de legiuitor - susține recurentul - excede limitele în care se poate pronunța instanța pe această cale procedurală.

Contrar celor susținute de către recurent, în soluționarea unei contestații la titlu instanța analizează dacă sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri și dacă cererea este întemeiată, iar în ipoteza în care aceasta nu este admisă, nu este ținută a arăta în considerente limitele de acțiune pentru punerea în executare a titlului indicat sau să identifice mecanismul prin care titlul să poată fi pusă în executare - aceasta chiar și în virtutea caracterului devolutiv al apelului, reglementat de art. 476 C. proc. civ. sau a rolului activ, guvernat de dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Argumentul instanţei de apel referitor la aspectele ulterioare emiterii titlului executoriu, care ar putea fi invocate pe calea contestaţiei la executare, este limitat şi este în sensul că singurele apărări de fond care pot fi formulate sunt cele care vizează cauze de stingere a obligației intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii. În niciun caz nu pot fi puse în discuţie, ca elemente ulterioare, aspectele invocate în susţinerea prezentei cereri, întrucât ar repune în discuţie chestiuni care nu pot fi valorificate în cadrul procesual reglementat pentru aceasta.

Date fiind aceste considerente, în mod corect s-a reținut în cauză că aspectele vizând aplicarea normelor legale, invocate în susținerea prezentei cereri, puteau şi trebuiau a fi valorificate în litigiul de fond - atât în fața primei instanțe, cât și în căile de atac. La acest litigiu s-a făcut referire în cauză și nu în sensul perceput de recurent, care se apără susținând că nu a fost solicitată în niciun moment în faţa Tribunalului Ialomiţa sau a Curţii de Apel Bucureşti reformarea, pe calea contestaţiei la titlu, a sentinţei civile nr. 687/F din 04 octombrie 2005 a Tribunalului Ialomița.

Deciziile depuse la dosar în susţinere se referă la alte situaţii juridice decât cea dedusă judecăţii. Astfel, Decizia nr. 3738 din 13 septembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, deşi are acelaşi obiect, vizează ipoteza în care, într-un litigiu generat de contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi judecat în contradictoriu cu emitentul dispoziţiei (singurul cu calitate procesuală pasivă într-un asemenea proces), s-a constatat dreptul reclamantei la despăgubiri pentru un imobil, într-o sumă, fără a se menţiona instituţia căreia îi revine obligaţia de a o plăti - ipoteză în care, cu referire la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevede că „măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în (…) despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”, s-a admis cererea de lămurire a dispozitivului titlului executoriu, statuându-se în sensul că dreptul reclamantei (contestatoare) la despăgubiri în suma fixată se va executa în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

În cealaltă Decizie nr. 1493 din 18 februarie pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a pus problema lămuririi unui titlu executoriu, prin care pârâta a fost obligată la restituirea în natură a unei suprafeţe de teren, iar pentru restul a fost obligată pârâta la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, cu indicarea unei valori - situaţie în care, pe calea contestaţiei la titlu, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care se referă la propunerea de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Titlul VII al Legii nr. 247/2005, s-a lămurit dispozitivul titlului executoriu în sensul că obligaţia stabilită în sarcina pârâtei constă în emiterea unei dispoziţii cu propunere de despăgubiri în suma fixată, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

În ultima decizie s-a mai arătat în considerente şi că precizarea obligaţiei ca având acest conţinut nu reprezintă o modificarea a dispozitivului, câtă vreme s-a fixat deja o obligaţie în sarcina pârâtei, însă cu un conţinut incert, iar o eventuală greşeală de judecată sub aspectul titularului obligaţiei, în funcţie de situaţia de fapt concretă, ar fi putut fi îndreptată doar în calea de atac pe fond şi nu în cadrul procesual al lămuririi titlului executoriu.

Constatând, prin urmare, că în cauză nu poate fi reţinut, faţă de criticile formulate, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nu pct. 8 C. proc. civ., invocat, Înalta Curte urmează să dispună respingerea, ca nefondat, a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 416/A din data de 28 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2015.