Both appeals rejected; in-kind restitution upheld for free parcels only, compensation denied for unavailable municipal land.

Decizia nr. 2117/2015

Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;

La data de 3 iulie 2006, reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova, solicitând anularea, în parte, a dispoziţiei din 27 iunie 2006 şi emiterea unei alte dispoziţii prin care să li se restituie în întregime, în natură, terenul situat în Craiova.

Prin Sentinţa civilă nr. 650 din 22 octombrie 2007, Tribunalul Dolj a admis în parte contestaţia, a anulat în parte punctul 1 al dispoziţiei atacate, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 5160 mp, individualizat pe schiţa anexă I la raportul de expertiză între punctele x1 şi a terenului în suprafaţă de 1708 mp, materializat pe schiţa anexă II la completarea la raportul de expertiză între punctele x2; a menţinut celelalte dispoziţii.

Prin Decizia civilă nr. 182 din 13 mai 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul reclamanţilor, a dispus schimbarea în parte a sentinţei, în sensul că a restituit în natură, reclamanţilor, şi suprafaţa de 16402 mp teren intravilan, situat în Craiova, ce face parte din parcela în suprafaţă de 2,29 ha identificată de expert în schiţa anexă la raportul de expertiză depus în apel, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, a respins apelul pârâtei.

Prin Decizia civilă nr. 5967 din 26 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtei, a casat decizia şi sentinţa şi, pe fond, a respins contestaţia; a respins recursul reclamanţilor, ca nefondat.

Prin Decizia civilă nr. 5619 din 30 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul C., a dispus anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursurilor.

Prin Decizia civilă nr. 8022 din 11 noiembrie 2011, în rejudecare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis ambele recursuri, a dispus casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a constatat, în esenţă, că starea de fapt nu a fost complet lămurită sub aspectul temeiului de preluare a imobilului, dacă terenurile restituite în natură sunt deţinute de pârâtă şi în ce măsură suprafeţele propuse a fi acordate în compensare au fost solicitate a fi restituite de foştii proprietari.

Calitatea apelanţilor-reclamanţi de persoane îndreptăţite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, întinderea suprafeţei terenului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 (de 29768,75 mp) şi dreptul reclamanţilor de a contesta pe cale judiciară refuzul nejustificat al unităţii deţinătoare de a acorda teren în compensare pentru suprafeţele ce nu pot fi restituite în natură pe vechiul amplasament, au fost dezlegate în mod irevocabil.

Prin Decizia civilă nr. 22 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis apelurile reclamanţilor şi pârâţilor, a schimbat, în parte, sentinţa, în ceea ce priveşte întinderea şi amplasamentul terenului restituit în natură, în sensul că a restituit în natură următoarele suprafeţe de teren: - 4.819,18 mp, suprafaţă situată în Craiova, delimitată de punctele x3, respectiv parcelele A1 + A2 din schiţa anexă F la raportul de expertiză, schiţă modificată de instanţă în sensul înserării punctului x ind. 1 între punctele x (la 1,5 m de punctul 161 şi respectiv la 19,29 m de punctul 160) şi a punctului 162 ind. 1 între 162 - 165 (la 1,5 m de punctul 162 şi respectiv la 41,12 m de punctul 165); 393.2 mp, suprafaţă situată în Craiova, delimitată de punctele 191 - 190 ind. 1 - 209, respectiv parcela A5 din aceeaşi schiţă, anexa F, astfel cum a fost modificată de instanţă în sensul inserării punctului x ind. 1 între punctele 191 - 190 (la 20 m de punctul x şi respectiv la 57,40 m de punctul 190) şi a punctului 209 ind. 1 între punctele 40 - 209 (la 20 m de punctul 40 şi respectiv la 3,40 m de punctul 209); 472 mp, suprafaţă situată în Craiova delimitată de punctele x, respectiv parcela A4 (schiţa anexă C la raportul de expertiză); 2.291 mp, suprafaţă situată în Craiova, delimitată de punctele x, respectiv parcela A3, (schiţa anexă C la raportul de expertiză), a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs la data de 27 mai 2013, reclamantul C. şi la data de 30 mai 2013, pârâţii Primăria municipiului Craiova şi Primarul municipiului Craiova.

Prin Decizia civilă nr. 5783 din 12 decembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/63/2006, s-au admis recursurile, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

S-a reţinut, în esenţă, că nu mai pot fi repuse în discuţie chestiunile legate de calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, întinderea suprafeţei terenului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, de 29.768,75 mp, şi nici dreptul reclamanţilor de a contesta pe cale judiciară refuzul nejustificat al unităţii deţinătoare de a acorda teren în compensare pentru suprafeţele ce nu pot fi restituite în natură pe vechiul amplasament, dat fiind caracterul irevocabil al hotărârii instanţei supreme.

Pentru a răspunde punctual criticilor de nelegalitate formulate de părţi, instanţa de recurs a reţinut că prin Decizia civilă nr. 8022 din 11 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile formulate şi a dispus casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, constatând, în esenţă, că starea de fapt nu a fost complet lămurită sub aspectul temeiului de preluare a imobilului, dacă terenurile restituite în natură sunt deţinute de pârâtă şi în ce măsură suprafeţele propuse a fi acordate în compensare au fost solicitate a fi restituite de foştii proprietari.

Într-adevăr, în rejudecare, instanţa de apel a pus în vedere părţilor să depună noi înscrisuri din care să rezulte modul de preluare a terenului, dar, în lipsa acestora, instanţa s-a rezumat să constate că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, fără titlu, situaţie în care sunt incidente, în principal, prevederile art. 2 alin. (1) lit. i), art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001.

În condiţiile în care nu au fost clarificate chestiuni importante ce ţin de identificarea dispoziţiilor de drept substanţial ale Legii nr. 10/2001 aplicabile în cauză, nu se putea ajunge la o analiză judicioasă a criticilor din apel ce vizau întinderea şi amplasamentul suprafeţelor de teren ce puteau fi restituite în natură pe vechiul amplasament şi, respectiv, prin echivalent pe calea compensării cu alte suprafeţe de teren, similare valoric.

Dispoziţiile legale care au fost invocate de părţile cu interese contrare din dosar sunt şi cele la care instanţa de apel trebuia să se raporteze, rolul activ al acesteia neputând fi neglijat, în condiţiile în care scopul final al judecăţii este aflarea adevărului şi pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, într-un termen rezonabil.

Înalta Curte a admis recursurile în temeiul art. 312 alin. (3) şi art. 314 C. proc. civ., a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Primind cauza spre rejudecare, Curtea de Apel Craiova a reînregistrat Dosarul nr. x/62/2006, iar prin încheierea din 1 iulie 2014, instanţa legal învestită cu soluţionarea cauzei la data de 17 iunie 2014, a dispus completarea probatoriului cu acte şi supliment la raportul de expertiză întocmit în ciclurile procesuale anterioare de expert E., în raport de îndrumările date prin decizia de casare.

Instanţa a pus în vedere apelanţilor să depună la dosarul cauzei înscrisuri privind situaţia terenului în litigiu, respectiv: privind modalitatea în care terenul a intrat în proprietatea statului; privind regimul juridic al suprafeţelor de teren identificate în raportul de expertiză prin parcelele A3 şi A4 şi dacă aceste suprafeţe pot fi acordate în compensare; situaţia construcţiei identificată ca şi C 18, de pe suprafaţa de teren identificată ca parcela A5, respectiv data edificării construcţiei, dacă a existat sau nu autorizaţie de construcţie, destinaţia; înscrisuri din care să rezulte dacă suprafaţa de teren identificată de expert ca parcela A6 este supusă prevederilor legii speciale privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi şi de protejare a mediului.

Instanţa a stabilit, ca obiective, pentru expertiză: modalitatea în care terenul în litigiu a intrat în proprietatea statului; cu privire la parcelele A1 şi A2, individualizate prin întindere şi vecinătăţi pentru terenul ce se poate restitui în natură, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 şi H.G. nr. 250/2007, precum şi modalitatea în care aceste suprafeţe pot fi restituite ca o suprafaţă compactă, prin reamplasarea aleii de acces la blocul 110G; individualizarea prin întindere şi vecinătăţi a parcelelor A3, A4 şi A6, regimul juridic al acestora, dacă pot fi acordate în compensare, inclusiv din punct de vedere valoric; situaţia construcţiei C18 situată pe parcela A5, respectiv, data edificării, dacă a existat autorizaţie de construcţie, destinaţie, dacă este de utilitate publică, dacă este construcţie uşoară sau demontabilă şi, de asemenea, să se stabilească întinderea exactă a acestei parcele; cu privire la parcela A6, dacă este supusă prevederilor legii speciale privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi şi de protejare a mediului; dacă această parcelă A6 are şi în prezent destinaţia curţi construcţii, conform documentaţiei cadastrale depusă la dosar şi care este destinaţia concretă, actuală; să se verifice, de asemenea, dacă fântâna arteziană aflată pe această parcelă are sau nu autorizaţie de construcţie.

Instanţa a emis adrese către Primăria municipiului Craiova, prin Primar, solicitând acestei instituţii să depună la dosarul cauzei înscrisuri privind modalitatea în care terenul în litigiu a intrat în proprietatea statului; înscrisuri privind regimul juridic al suprafeţelor de teren A3, A4 şi A6 şi punctul de vedere privind posibilitatea acordării în compensare a acestor suprafeţe de teren, inclusiv din punct de vedere valoric; înscrisuri privind situaţia construcţiei C18, de pe suprafaţa de teren A5, respectiv data edificării, dacă a existat sau nu autorizaţie de construcţie, destinaţia construcţiei (de utilitate publică, construcţie uşoară sau demontabilă); înscrisuri din care să rezulte dacă suprafaţa de teren A6 este supusă prevederilor legii speciale privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi şi de protejare a mediului.

Prin suplimentul la raportul de expertiză tehnică din 10 octombrie 2014 (dosar) expertul E., cu privire la obiectivele stabilite de instanţă, a concluzionat următoarele: cu privire la modalitatea în care terenul în litigiu a intrat în proprietatea statului, răspunsul urmează să fie dat de Primăria Craiova; având în vedere modificările amplasamentelor A1 şi A2, menţionate în decizia de casare în sensul eliminării din suprafaţa acestora a zonelor de protecţie a conductelor de termoficare, au rezultat amplasamentele A1 - 1 = 2379 mp şi A2 - 1 = 2059 mp, evidenţiate în anexa nr. 1 la raport, suprafeţe ce au fost delimitate prin puncte topo şi vecinătăţi. S-a precizat că amplasamentele distincte se pot comasa prin mutarea căii de acces către blocul 110 G în partea de Vest, şi prin asigurarea aceleiaşi lăţimi de 6,5 m a noii căi de acces astfel create, aşa cum s-a stipulat în decizia de casare, fiind eliminate zonele de protecţie ale conductelor de termoficare, rezultând varianta de comasare A1 + A2, amplasament prezentat grafic în anexa 2 la raport, cu suprafaţă de 4717 mp, delimitat prin puncte topo, dimensiuni şi vecinătăţi; cu privire la parcelele A3 şi A4, acestea au fost individualizate separat, prin puncte topo, dimensiuni şi vecinătăţi, în anexa nr. 3 la raport, amplasamentul A3 fiind în suprafaţă de 2291 mp, iar amplasamentul A4 în suprafaţă de 472 mp, expertul precizând că nu poate da relaţii privind regimul juridic, posibilitatea acordării în compensare şi echivalenţa valorică, Primăria Craiova urmând să formuleze un răspuns în acest sens; referitor la construcţia C18 de pe suprafaţa de teren A5, expertul a făcut precizări numai cu privire la teren, respectiv parcela A5, arătând că este reprezentată în anexa nr. 1, geometria acesteia fiind cea stabilită în raportul iniţial de expertiză, iar această variantă având suprafaţa de 937 mp şi fiind delimitată prin puncte topo, dimensiuni şi vecinătăţi, nu afectează în nici un fel construcţia C18.

La acest supliment al raportului de expertiză, apelanţii reclamanţi C. şi D., prin avocat, au formulat obiecţiuni, în sensul de a se solicita reamplasarea căii de acces la blocul 110G, pe latura de Vest a parcelelor A1 + A2, individualizate în anexa 2 şi, corelativ, radierea din schiţă a amplasamentului iniţial al căii de acces.

Apelanţii reclamanţi au solicitat, de asemenea, numirea unui expert evaluator, pentru a determina din punct de vedere valoric parcele A3, A4 şi A6, solicitate în compensare. Apelanţii reclamanţi au depus la dosar, pentru acelaşi termen de judecată din 11 noiembrie 2014, o "cerere precizatoare", în sensul că nu vor solicita în compensare teren de pe strada C., întrucât există titlu de proprietate pe numele altor persoane, aşa încât, în prezentul dosar solicită în compensare numai teren situat în str. H.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2014, Curtea a dispus a se înainta adresă către expert, pentru a prezenta o variantă în sensul solicitării apelanţilor reclamanţi privind reamplasarea căii de acces şi a prorogat discuţia privind numirea unui expert evaluator, după depunerea de către pârâtă a relaţiilor solicitate, acestea vizând şi date cu referire la valoarea comparativă a terenurilor în discuţie, pentru compensare.

Prin suplimentul la raportul de expertiză tehnică din 26 noiembrie 2014 (dosar), expertul, răspunzând obiectivului stabilit prin încheierea din 11 noiembrie 2014, a elaborat Anexa 2 a, utilizând o notaţie unică a acestei variante şi anume, 1 CC, notaţie ce înlocuieşte denumirea anterioară A1 + A2. Suprafaţa 1 CC = 4717 mp, delimitată prin puncte topo, dimensiuni şi vecinătăţi, însă, în această variantă, expertul precizează că accesul către blocul 110 G se poate face doar pietonal, deoarece conductele de termoficare se află la nivelul solului, împiedicând astfel trecerea cu mijloace de transport auto.

Prin încheierea din 9 decembrie 2014, la cererea apărătorului apelanţilor reclamanţi, instanţa a dispus o nouă completare a raportului de expertiză, în sensul constituirii unei căi de acces spre blocul 110 G, în partea de Vest a terenului, însă cu aceleaşi caracteristici ale căii de acces existente în prezent, în afara reţelelor de canalizare, excluzând alte lucrări de utilitate publică.

Prin suplimentul la raportul de expertiză din 13 februarie 2015 (dosar), expertul tehnic E., răspunzând obiectivului stabilit de instanţă prin încheierea din 9 decembrie 2014, a propus o variantă de acces către blocul 110 G, notată cu "1DR", delimitată prin puncte topo, dimensiuni şi vecinătăţi, precizând, însă, că şi în această variantă, accesul către blocul 110 G se poate face doar pietonal, deoarece conductele de termoficare se află la nivelul solului, împiedicând astfel trecerea cu mijloace de transport auto. A precizat, de asemenea, că această cale de acces 1 DR păstrează doar lăţimea căii de acces iniţiale, lungimea iniţială neputând fi asigurată. Cu privire la această ultimă completare a raportului de expertiză tehnică, părţile nu au mai formulat obiecţiuni.

Prin adresa din 14 noiembrie 2014 (dosar), Municipiul Craiova - Primăria municipiului Craiova, Direcţia Patrimoniu, Compartiment Cadastru, a răspuns solicitărilor instanţei, precizând că, din verificările efectuate în baza de date, s-a constatat că nu deţin înscrisuri privind modalitatea în care terenul în litigiu în suprafaţă de 29.768,75 mp a intrat în proprietatea statului; suprafeţele de teren A3 şi A4, identificate în raportul de expertiză tehnică întocmit de expert E. în anexa A, nu figurează înscrise în evidenţele domeniului public sau privat al municipiului Craiova, fapt pentru care nu pot fi acordate în compensare; construcţia C 18 nu se regăseşte pe suprafaţa de teren A5 din anexa A a raportului de expertiză tehnică; construcţia C18 este definitivă, cu pereţi din bca, pardoseală din beton, ferme metalice la şarpantă, învelitoare din tablă ondulată şi a fost edificată în anul 1960; suprafaţa de teren A6 din anexa A a raportului de expertiză tehnică, cu o suprafaţă totală măsurată de 61.403 mp, intabulat în CF x, teren ce aparţine domeniului public al municipiului Craiova, conform H.G. nr. 141/2008.

Prin adresa din 4 decembrie 2014 (dosar), Primăria municipiului Craiova a adus completări la adresa din 14 noiembrie 2014, cu referire la construcţia C 18, în sensul că a fost edificată în anul 1960 pentru învăţământ şi aparţine domeniului public al municipiului Craiova, conform HCL nr. 372/2010.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2015, instanţa a încuviinţat cererea formulată de apelanţii reclamanţi, în sensul completării raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul E., cu un raport de evaluare întocmit de un expert evaluator atestat A., având ca obiective, conform considerentelor deciziei de casare, coroborate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată şi Normele metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 250/2007: evaluarea comparativă a terenului solicitat a fi acordat în compensare, cu terenul preluat de stat proprietatea autorului apelanţilor reclamanţi şi, mai exact, dacă există o echivalenţă valorică ce ar permite acordarea în compensare a terenului solicitat de reclamanţi.

La data de 13 martie 2015, s-a depus la dosar şi raportul de expertiză tehnică şi evaluare întocmit de expert, specializarea evaluare proprietăţi imobiliare, prin care a fost evaluat terenul ce a aparţinut autorului apelanţilor reclamanţi, respectiv suprafeţele A1, A2, A5, ca şi întreaga suprafaţă de 29.768,75 mp, precum şi terenul intravilan solicitat în compensare, respectiv suprafeţele identificate A3, A4 şi A6, neexistând diferenţe valorice semnificative. Au fost anexate şi planşe fotografice ale terenului aparţinând autorului apelanţilor reclamanţi şi terenul solicitat în compensare. Cu privire la acest raport de expertiză, părţile nu au formulat obiecţiuni.

Apreciind ca insuficiente probele administrate în cauză, prin încheierea din 17 martie 2015, instanţa a pus în discuţie completarea probatoriului cu privire la modul de dobândire al terenului în litigiu de către stat şi situaţia juridică a terenului solicitat a fi atribuit în compensare, punând în vedere apelanţilor reclamanţi, prin apărător, să facă demersurile necesare pentru a obţine relaţii în acest sens.

Prin Decizia civilă nr. 2561 din 26 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâţii Primăria municipiului Craiova prin Primar şi Primarul municipiului Craiova, împotriva Sentinţei civile nr. 650 din 22 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/63/2006, în contradictoriu cu apelanţii reclamanţi C., D., F., G., H.

A schimbat, în parte, sentinţa menţionată, respectiv, în ceea ce priveşte întinderea şi amplasamentul terenului restituit în natură, în sensul că a restituit în natură, următoarele suprafeţe de teren, individualizate prin supliment la raportul de expertiză tehnică - Anexa 1, depus la dosar la data de 10 octombrie 2014 de expert E.:

- suprafaţa de 2379 mp teren situat în Craiova, identificată prin dimensiuni, vecinătăţi şi amplasament, ca parcela A1-1, astfel: amplasamentul este delimitat de poligonul format din punctele topo x1 şi are următoarele dimensiuni şi vecinătăţi:

- Nord - domeniu public, pe distanţa de 20,79 m, între punctele 161 - 160;

- domeniu public, pe distanţa de 22,93 m, între punctele 159 - 167;

- Est - domeniu public, pe distanţa de 55,87 m, între punctele 167-46-165;

- Sud - zona protecţie conducte termoficare, pe distanţa de 42,62 m, între punctele 165 - 162;

- Vest - domeniu public, pe distanţa de 53,88 m, între punctele 162 - 161;

- domeniu public, pe distanţa de 4,52 m, între punctele 160 - 159.

- suprafaţa de 2059 mp teren situat în Craiova, str. H., identificată prin dimensiuni, vecinătăţi şi amplasament, ca parcela A2-1, astfel: amplasamentul este delimitat de poligonul format din punctele topo 176 - 175 - 177 - 172 - 170 - 169 - 168 - 176 şi are următoarele dimensiuni şi vecinătăţi:

- Nord - domeniu public, pe distanţa de 24,47 m, între punctele 176 - 175;

- Est - CFR (zona protecţie), pe distanţa de 84,85 m, între punctele 175 - 177 - 172;

- Sud - zona protecţie conducte termoficare, pe distanţa de 24,06 m, între punctele 172 - 170;

- Vest - domeniu public, pe distanţa de 84,71 m, între punctele 170 - 169 - 168 - 176.

- suprafaţa de 937 mp teren situat în Craiova, str. H., identificată prin dimensiuni, vecinătăţi şi amplasament, ca parcela A5, astfel: amplasamentul este delimitat de poligonul format din punctele topo 190 - 189 - 192 - 191 - 190 şi are următoarele dimensiuni şi vecinătăţi:

- Nord - domeniu public (G.S.E.), pe distanţa de 12.12 m, între punctele 190 - 189;

- Est - domeniu public (G.S.E.), pe distanţa de 77,40 m, între punctele 189 - 192;

- Sud - domeniu public (Strada H.), pe distanţa de 12,11 m, între punctele 192-191;

- Vest - domeniu public (G.S.E.), pe distanţa de 77,40 m, între punctele 191 - 190.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut următoarele argumente:

În ceea ce priveşte modul de preluare a terenului, de la autorul reclamanţilor;

Conform expertizei efectuate în cauză, terenul aparţinând autorului reclamanţilor - I., conform actului de vânzare-cumpărare din 27 ianuarie 1925 şi J. din 12 ianuarie 1925, era în suprafaţă de 29.768,75 mp, situat în Craiova - identificat ca amplasament prin expertiză: E - C.F.C. - C.; S - Str. H.C.; N - S.J.; V - actualul amplasament al G.S.E. - este ocupat în prezent în mare parte, de investiţii publice, respectiv: la Nord - S.J. şi blocul de locuinţe 110 G; la Sud - str. H., iar la Vest - G.S.E.

Conform Copiei-Extras din 15 mai 2006 cu tabelul nominal al terenurilor din Staţia Craiova, propuse a fi expropriate pentru construirea de silozuri, eliberată de Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Dolj, la cererea reclamantului C. - cu menţiunea expresă că această copie are la bază tabelul nominal al terenurilor din Staţia Craiova, propuse a fi expropriate pentru construirea de silozuri, dar şi copia xerox de pe schiţa terenului expropriat, din anul 1940 - la nr. crt. 1 apare şi numele I., cu teren arabil în suprafaţă de 6587 mp, în valoare de 79.044 lei (Dosar nr. x/63/2006*).

Acest înscris a fost folosit şi de către expert pentru identificarea terenului preluat de la autorul reclamanţilor (Dosar nr. x/63/2006*).

Având în vedere înscrisul menţionat, ca şi susţinerile apelanţilor reclamanţi, formulate şi prin apărător, în concluziile scrise din 9 aprilie 2013 (Dosar nr. x/63/2006*), şi în lipsa altor elemente edificatoare în acest sens - cu toate demersurile făcute de instanţă şi părţi, pentru lămurirea formei de preluare a terenului, de către stat - Curtea apreciază că, în parte, terenul în litigiu a fost supus exproprierii pentru construirea de silozuri, ceea ce s-a şi realizat, iar pentru restul terenului, procedura de expropriere, chiar dacă scriptic nu a fost finalizată, în fapt, terenul a fost preluat de stat, ca şi teren supus exproprierii, pe care s-au edificat şi alte lucrări de utilitate publică, de exemplu blocul 110G.

În această ipoteză, ar fi aplicabil în speţă, art. 11 din Legea nr. 10/2001, care vizează preluările abuzive în forma exproprierii, şi în baza căruia, dat fiind că s-au efectuat, cel puţin în parte, lucrări pentru care terenul a fost supus exproprierii şi că există teren liber, conform raportului de expertiză, se poate restitui în natură partea de teren rămasă liberă (art. 11 alin. (3)).

De asemenea, şi în ipoteza în care s-ar reţine aplicabilitatea în speţă a normei generale, art. 9, 10 din lege, care se referă generic la imobilele preluate abuziv, dat fiind că, după cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, în afara terenului ocupat de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, există, din terenul preluat de la autorul reclamanţilor, şi teren liber, acesta se poate restitui în natură, reclamanţilor.

Prin urmare, în oricare din cele două ipoteze, cu privire la terenul preluat de stat, de la autorul reclamanţilor, intră în discuţie restituirea în natură a terenului "liber" în sensul prevăzut de lege.

Sub acest aspect, în final, expertul a identificat 3 suprafeţe de teren, individualizate în raportul de expertiză şi schiţa anexă 1, din 10 octombrie 2014, astfel: A1-1 = 2379 mp; A2-1 = 2059 mp şi A5 = 937 mp, în total 5375 mp

Suprafeţele de teren menţionate, constituie "teren liber" în sensul prevăzut de lege, întrucât, comparativ cu raportul de expertiză din 10 septembrie 2012, efectuat în rejudecarea apelului (Dosar nr. x/63/2006*), în prezentul dosar expertul a exclus din parcela A1-1 (reţinută anterior A1 = 2464 mp), 85 mp reprezentând zona de protecţie a conductelor de termoficare supraterane existente; din parcela A2-1 (reţinută anterior A2 = 2107 mp), a exclus 48 mp reprezentând zona de protecţie a conductelor de termoficare, iar cu privire la parcela A5, în toate rapoartele de expertiză, în varianta de 937 mp, această parcelă nu afectează în nici un fel construcţia notată cu C 18 sau alte construcţii ce aparţin G.S.E.; numai în varianta de 1513 mp, această parcelă ar include şi o parte din terenul pe care se află construcţia notată cu C 18 (conform schiţei anexă expertiză, Dosar nr. x/63/2006*). De altfel, chiar şi Primăria Craiova, prin adresa nr. x/2014 (dosar), subliniază, cu privire la construcţia C 18, că nu se regăseşte pe suprafaţa de teren A 5 din Anexa A a raportului de expertiză (care vizează suprafaţa de 937 mp). De asemenea, cu privire la cele două suprafeţe de teren A1-1 şi A2-1, este de menţionat că restituirea în natură nu afectează în nici un fel accesul la blocul de locuinţe şi normala folosinţă a acestuia, având în vedere şi menţinerea în aceeaşi formă a căii actuale de acces, care, fiind de utilitate publică, nu este supusă restituirii în natură.

Este, de asemenea, relevantă, sub aspectul aprecierii suprafeţelor de teren menţionate, ca "teren liber" în sensul prevăzut de lege, adresa nr. x/2013 a C.N. C.F.R., Serviciul de Cadastru (Dosar nr. x/63/2006*), în care se precizează, în esenţă, că limita zonei CF este la o distanţă de 20 m. faţă de aceste parcele de teren.

Prin urmare, Curtea a apreciat, cu privire la cele trei suprafeţe de teren, că acestea pot face obiectul restituirii în natură, pe vechiul amplasament, constituind "teren liber", în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, în oricare din variantele de preluare a terenului de către stat.

În ceea ce priveşte solicitarea apelanţilor reclamanţi de a li se atribui parcelele A1-1 şi A2-1 în formă compactă, prin reamplasarea căii de acces la Bl. 110 G - situată în prezent între cele două parcele - pe latura de vest a celor două parcele, fiind astfel radiată actuala cale de acces, această cerere se apreciază de către Curte ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Astfel, în primul rând, după cum rezultă chiar din constatările expertului, necontestate de apelanţii reclamanţi, aleea în discuţie este situată între cele două parcele, are o lăţime de 6,52 m, fiind singura cale de acces pietonal şi auto, asfaltată, către Bl. 110 G.

Sub acest aspect, constituind teren de utilitate publică, aleea în discuţie nu este supusă restituirii în natură.

Pe de altă parte, conform variantei atribuirii în formă compactă a celor două parcele, propusă de expert în Anexa 2 a (dosar), o alee de acces cu aceleaşi caracteristici în partea de vest, afectează reţeaua de canalizare subterană, iar într-o altă variantă, Anexa 2 b, (dosar), accesul către blocul 110G, se poate face doar pietonal, deoarece conductele de termoficare se află la nivelul solului, împiedicând trecerea cu mijloace de transport auto, iar această propunere de cale de acces păstrează doar lăţimea căii de acces existente în prezent, lungimea neputând fi asigurată (concluzii expert, dosar).

Ca atare, chiar dacă s-ar lua în calcul o astfel de solicitare a apelanţilor reclamanţi, Curtea reţine că în această modalitate nu se poate asigura menţinerea regimului juridic de teren de utilitate publică al suprafeţei cu destinaţia de cale de acces, în aceleaşi condiţii ca şi în prezent, ceea ce justifică, şi din acest punct de vedere, respingerea solicitării apelanţilor reclamanţi.

În ceea ce priveşte solicitarea apelanţilor reclamanţi, cu referire la parcela A5, de a se restitui în natură o suprafaţă de teren mai mare, ce cuprinde şi construcţia C18, cererea se apreciază, de asemenea, ca neîntemeiată, având în vedere că în această variantă de 1513 mp, solicitată de apelanţii reclamanţi, terenul ce s-ar restitui ar cuprinde şi terenul aflat sub construcţia C18, precum şi terenul ce reprezintă zona de siguranţă a liniei de termoficare şi a punctului termic.

Or, după cum s-a arătat, în sensul Legii nr. 10/2001, sunt considerate libere terenurile care nu sunt ocupate de construcţii noi autorizate, cele care nu sunt afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, având în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunitare, cum este cazul construcţiei C18.

După cum rezultă din probele dosarului, acte şi expertize, această construcţie este edificată din zidărie şi tablă şi are rolul de protecţie a racordului termic existent în incinta sa, starea ei este bună, având în vedere rolul său (răspuns la obiecţiuni expertiză, Dosar nr. x/63/2006*) este definitivă, cu pereţi din bca, pardoseală din beton, ferme metalice la şarpantă, învelitoare din tablă ondulată, fiind edificată în anul 1960 pentru învăţământ şi aparţine domeniului public al municipiului Craiova, conform H.C.L. nr. 372/2010 (adresele Primăriei Craiova); prin urmare, terenul aferent acestei construcţii, care se află în afara suprafeţei de 937 mp, astfel cum a fost identificată de expert, ca parcela A5, nu este teren liber în sensul prevăzut de lege şi nu poate fi restituit în natură, pe vechiul amplasament.

Referitor la suprafeţele de teren solicitate a fi acordate în compensare, în raport de prevederile art. 11 alin. (8) sau chiar art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 1 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege, Curtea reţine cererea ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Măsura reparatorie constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent - după cum, de altfel, se arată şi în Normele Metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 - permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită. Este vorba de terenuri, construcţii aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile aflate în circuitul civil, care sunt deţinute de aceasta. În cazul instituţiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, şi se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta şi trece în proprietatea privată a Statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare, ca măsură reparatorie, persoanei îndreptăţite la restituire.

Prin decizia de casare, Înalta Curte a reţinut, sub acest aspect, ca întemeiate criticile formulate în recurs de către pârâţi, referitoare la necesitatea stabilirii cu precizie a regimului juridic al bunurilor atribuite în compensare, funcţie de care se apreciază şi dreptul de dispoziţie juridică. Aceasta înseamnă că, pentru acordarea în compensare a terenurilor solicitate de reclamanţi, de către instanţă, trebuie verificat dacă aceste terenuri există în patrimoniul, domeniul privat al Municipiului Craiova şi, prin urmare, există sau nu dreptul de dispoziţie juridică. Este vorba de terenurile identificate de expert, ca parcelele A3 = 229 mp; A4 = 472 mp; A6 = 8390 mp

După cum rezultă din listele cu situaţia bunurilor şi serviciilor ce pot face obiectul compensărilor conform Legii nr. 10/2001, depuse de Primăria Craiova la instanţa de fond, suprafeţele de teren solicitate de reclamanţi în prezenta cauză, nu se regăsesc pe aceste liste.

Cum, jurisprudenţa a statuat în mod constant că persoana îndreptăţită este în drept să solicite, iar instanţele de judecată sunt abilitate să verifice motivele pentru care entitatea deţinătoare refuză atribuirea de bunuri în compensare, inclusiv motivele pentru care anumite bunuri - uneori identificate chiar de către persoana îndreptăţită ca fiind disponibile - nu sunt înscrise în tabelul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din lege - apreciindu-se astfel ca măsura compensării nu este lăsată la aprecierea discreţionară a entităţii deţinătoare ci, dimpotrivă, aceasta este obligată ca atunci când deţine bunuri disponibile să le înscrie în tabelul mai sus arătat şi să le ofere, în compensare, persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii - Curtea a administrat probe, expertiză tehnică şi de evaluare, precum şi proba cu înscrisuri, depuse la dosar de părţi sau în urma relaţiilor solicitate de instanţă.

Prin rapoartele de expertiză depuse la dosar, experţii au concluzionat în sensul că nu pot preciza regimul juridic al suprafeţelor de teren solicitate a fi atribuite în compensare.

În urma relaţiilor solicitate de instanţă sub acest aspect, Primăria municipiului Craiova, Direcţia Patrimoniu, Compartiment Cadastru, prin adresa din 14 noiembrie 2014 (dosar), a comunicat instanţei că suprafeţele de teren A3 şi A4, astfel cum au fost identificate de expert, ca şi terenuri libere, ce ar putea fi acordate în compensare, nu figurează înscrise în evidenţele domeniului public sau privat al municipiului Craiova, fapt pentru care nu pot fi acordate în compensare; de asemenea, cu privire la suprafaţa A6, s-a precizat că aceasta se află în incinta G.S.E., care are o suprafaţă totală de 61.402 mp, întabulată în CF x, teren ce aparţine domeniului public al municipiului Craiova, conform H.G. nr. 141/2008.

Este de menţionat, de asemenea, adresa Primăriei municipiului Craiova - Direcţia Juridică Asistenţă de Specialitate şi Contencios Administrativ din 25 martie 2013 (Dosar nr. x/63/2006*) în care se precizează, cu referire la parcelele A3, A4 şi A6, că, în conformitate cu adresa din 15 martie 2013 transmisă de Serviciul Registrul Agricol din cadrul Primăriei municipiului Craiova, pentru zona menţionată de expert, nu există planuri din care să poată fi identificate eventualele terenuri ce au fost preluate de către Stat.

Se precizează astfel, în legătură cu terenurile în discuţie identificate de expert ca şi terenuri libere, ce ar putea fi acordate în compensare, că nu există planuri de preluare de către Stat, şi astfel, Primăria nici nu poate să identifice dacă în zona respectivă au fost formulate cereri de restituire în natură, în baza legilor de retrocedare.

În privinţa terenurilor identificate ca parcelele A3 şi A4, din dosar rezultă numai că acestea se găsesc pe terenul transmis de către M.Ap.N., Consiliului Popular Dolj, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale cu nr. 34 din 21 iunie 1977 (raport expertiză Dosar nr. x/63/2006*), fără a se cunoaşte cu ce titlu şi, respectiv, regimul juridic al terenului la data apariţiei Legii nr. 10/2001 şi în continuare.

În privinţa terenului identificat ca parcela A6, după cum s-a reţinut şi prin decizia de casare, acesta are categoria de folosinţă curţi construcţii, situat în intravilan, însă face parte din domeniul public al municipiului Craiova, şi nu din domeniul privat.

În raport şi de celelalte acte ale dosarului, Curtea reţine că în cauză nu s-a făcut dovada că Municipiul Craiova deţine, ca şi bunuri disponibile pe care ar fi trebuit să le înscrie în lista bunurilor ce pot face obiectul compensărilor conform Legii nr. 10/2001, terenurile solicitate de reclamanţi, respectiv, nu s-a făcut dovada existenţei în patrimoniul municipiului Craiova, mai exact, în domeniul privat, a terenurilor ce se solicită a fi atribuite în compensare, terenuri ce numai în atare situaţie ar putea fi scoase din proprietatea pârâţilor şi date în proprietatea reclamanţilor - ocazie cu care ar intra în discuţie şi echivalenţa valorică între terenul preluat de stat şi terenurile solicitate în compensare.

Ca atare, terenurile solicitate a fi atribuite în compensare, nefiind înscrise în evidenţele Primăriei, ca domeniu privat al Municipiului Craiova, Curtea reţine că nu sunt îndeplinite cerinţele legii cu referire la condiţiile de acordare de bunuri în compensare, cererea formulată de reclamanţi în acest sens, fiind neîntemeiată.

Cu referire la terenul identificat ca parcela A6, prevederile privind protecţia mediului, Legea nr. 24/2007 privind spaţiile verzi situate în intravilanul localităţilor-care prevede în art. 18 alin. (3), că înstrăinarea şi atribuirea, în condiţiile prevăzute de lege, se face cu păstrarea destinaţiei de spaţiu verde - şi O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului-care, în esenţă, cuprinde prevederi de conservare şi protejare a spaţiilor verzi, de interzicere a schimbării destinaţiei spaţiilor verzi, art. 70 şi următoarele, art. 90, 96 - fiind acte normative care impun anumite condiţii în cazul atribuirii în proprietate a unor astfel de terenuri, ele nu mai intră în discuţie în speţă, în condiţiile în care, cu privire la aceste terenuri, faţă de probele administrate, nu s-a dovedit că fac parte din domeniul privat al municipiului Craiova şi, în consecinţă, din acest punct de vedere, nu pot fi atribuite în compensare, reclamanţilor.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, Curtea apreciază că, între terenurile solicitate de reclamanţi, sunt supuse restituirii în natură numai parcelele de teren A1-1, în suprafaţă de 2379 mp şi A2-1, în suprafaţă de 2059 mp, separat, precum şi parcela A5, în suprafaţă de 937 mp - ce fac parte din terenul proprietatea autorului reclamanţilor, cu privire la celelalte parcele de teren, solicitate a fi atribuite în compensare (A3, A4 şi A6), nefiind dovedit că aparţin domeniului privat al Municipiului Craiova.

Cum, tribunalul, prin sentinţa supusă apelului, a atribuit reclamanţilor, în natură, suprafeţe mai mari de teren, Curtea a admis apelul declarat de pârâţi - care vizează restituirea de către prima instanţă a mai multor suprafeţe de teren în natură, între care şi terenul ocupat de clădirea ce se află în incinta unei unităţi şcolare - şi a respins apelul declarat de reclamanţi, care vizează neacordarea în compensare şi a altor terenuri.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal, atât reclamantul C., cât şi pârâţii Primăria municipiului Craiova prin Primar şi Primarul municipiului Craiova.

Recurentul-reclamant C., invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat modificarea, în parte, a Deciziei civile nr. 2561/2015, în sensul de a i se restitui în natură şi următoarele suprafeţe de teren:

1. Suprafaţa de 4.417 mp teren reprezentând parcelele A1 şi A2, în suprafaţă compactă, identificată în suplimentul la raportul de expertiză depus la 10 octombrie 2014 ca fiind o suprafaţă liberă, neafectată de construcţii sau amenajări de utilitate publică.

2. Suprafaţa de 8.390 mp teren individualizată în raportul de expertiză sub denumirea A6, identificată prin punctele topografice x1.

3. Suprafeţele de teren identificate ca fiind parcelele A3 şi A4 (A3 în suprafaţă de 2.291 mp şi A4 în suprafaţă de 472 mp).

I. O primă critică de recurs vizează greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, modificată şi republicată, prin restituirea parcelelor A1 şi A2 în mod separat, ci nu în suprafaţă compactă, aşa cum s-a solicitat, prin mutarea căii de acces la blocul 110G în partea de vest a celor două parcele comasate, cu asigurarea aceleiaşi lăţimi a căii de acces de 6,5 m, pe cheltuiala reclamantului. În condiţiile în care interesele comunităţii nu sunt afectate şi nu este vorba de o servitute legală, iar aleea în sine nu figurează în documentaţiile de amenajare a teritoriului, aşa încât această alee faptică, reală poate fi uşor reamplasată, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, atunci când a dispus restituirea parcelelor A1 şi A2 în mod separat.

II. Cel de-al doilea motiv de recurs vizează soluţia de respingere a cererii de acordare în compensare a terenului în suprafaţă de 8.390 mp, identificat şi individualizat în raportul de expertiză ca parcela A6, ce se află în imediata vecinătate a terenului litigios, proprietatea reclamanţilor.

Instanţa de apel a respins solicitarea de restituire în natură prin compensare cu acest teren, cu motivarea că "face parte din domeniul public al municipiului Craiova şi nu din domeniul privat", făcând abstracţie de regimul juridic concret al terenului care este, conform PUG-ului şi documentaţiei cadastrale, teren intravilan cu destinaţia "curţi-construcţii". Terenul este liber, neafectat de utilităţi publice, de servituţi legale, este un teren viran pe care creşte floră spontană şi nu este utilizat în prezent, în concret, nefiind folosit de nimeni.

În mod greşit instanţa de apel a adăugat la lege, deoarece pot fi acordate în compensare terenuri chiar din domeniul public, nu doar din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale. Menţiunile contradictorii şi parţial confuze din cuprinsul inventarului întocmit de Primăria municipiului Craiova nu scot de sub incidenţa Legii nr. 10/2001 terenul solicitat în compensare, deoarece pot fi acordate în compensare bunuri aflate în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale indiferent de apartenenţa bunului la domeniul public sau privat, întrucât legea nu distinge.

În cauză sunt aplicabile cu privire la acest teren art. 10 alin. (1) teza I, respectiv art. 1 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001, modificată şi republicată.

III. Cu privire la suprafeţele A3 şi A4, în mod greşit instanţa de apel a reţinut, pe baza adresei din 17 noiembrie 2014 emisă de Primăria municipiului Craiova, că din moment ce acestea "nu figurează înscrise în evidenţele domeniului public sau privat al municipiului Craiova, nu pot fi acordate în compensare".

În speţă, Primăria municipiului Craiova a refuzat sistematic să ofere relaţii despre aceste două parcele. Inventarierea bunurilor aflate pe raza administrativ teritorială a entităţii învestite cu soluţionarea notificării este o obligaţie legală a acestei entităţi. Primăria nu a contestat amplasamentul celor două suprafeţe, nu a contestat că terenurile sunt libere, neafectate de detalii de sistematizare. Refuzul pârâţilor de a inventaria aceste parcele pentru a fi trecute scriptic în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale şi respectiv, pentru a fi trecute pe listele de inventariere pe care Primăria este obligată să le întocmească în temeiul art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu poate scoate bunurile de sub incidenţa dispoziţiilor art. 26 din această lege.

Examinând recursul reclamantului prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Referitor la prima critică de recurs formulată de recurentul reclamant cu privire la modul de soluţionare a solicitării de a i se atribui parcelele A1-1 şi A2-1 în formă compactă, prin reamplasarea căii de acces la blocul 110G - situată în prezent între cele două parcele - pe latura de vest a celor două parcele, fiind astfel radiată actuala cale de acces, Înalta Curte reţine că, sub acest aspect, instanţa de apel a dispus în administrarea probatoriului, completarea suplimentului la raportul de expertiză întocmit în rejudecare după casare, pentru a verifica temeinic solicitarea reclamantului şi apărările pârâţilor în cauză, cu privire la maniera în care parcelele solicitate pot fi restituite ca o suprafaţă compactă, prin reamplasarea aleii de acces la blocul de locuinţe 110G.

Prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit în rejudecare după casare, expertul a identificat terenul solicitat, constatând că este o alee de acces situată între cele două parcele A1-1 şi A2-1, care are o lăţime de 6,52 m, fiind singura cale de acces pietonal şi auto, asfaltată, către blocul de locuinţe 110G.

În atare situaţie, reţinând că terenul solicitat este aferent construcţiei pentru care s-a dispus exproprierea (blocul de locuinţe 110G), mai exact este necesar bunei funcţionări a acesteia, fiind destinat unei amenajări de utilitate publică, în sensul prevederilor art. 11 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, curtea de apel a constatat că aleea în discuţie nu este supusă restituirii în natură.

Într-adevăr, terenul solicitat se constituie în zona de protecţie şi utilitate a blocului de locuinţe 110G, fiind afectat de singura cale de acces pietonal şi auto, asfaltată, către acest bloc, neputând fi considerat, astfel, "teren liber" în accepţiunea legii.

Pe de altă parte, lucrările de specialitate au relevat că în varianta atribuirii în formă compactă a celor două parcele, A1-1 şi A2-1, propusă de expert în Anexele 2a şi 2b la suplimentul la raportul de expertiză, accesul către blocul de locuinţe 110G se poate face doar pietonal, deoarece conductele de termoficare se află la nivelul solului împiedicând astfel trecerea cu mijloace de transport auto, iar această propunere de cale de acces păstrează doar lăţimea căii de acces existente în prezent, lungimea neputând fi asigurată.

Faţă de această situaţie, nu poate fi valorificată propunerea recurentului reclamant de a i se atribui parcelele A1-1 şi A2-1 în formă compactă, prin reamplasarea căii de acces la blocul 110G - situată în prezent între cele două parcele - pe latura de vest a celor două parcele, pe cheltuiala acestuia.

Prin urmare, soluţia instanţei de apel, de a restitui în natură parcelele A1-1 şi A2-1 în mod separat şi nu în suprafaţă compactă, cu menţinerea căii de acces pietonal şi auto, asfaltată, către blocul 110G este legală, fiind dată în aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi pct. 10.3 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care instituie obligativitatea menţinerii căilor de acces, a străzilor şi a trotuarelor.

Drept urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondat motivul de recurs astfel formulat, nefiind incident cazul de nelegalitate invocat, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Referitor la motivele II şi III de critică din recursul reclamantului, Înalta Curte reţine că, în drept, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deţine, aflate în circuitul civil şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită.

În cazul instituţiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, dacă se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta şi trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptăţite la restituire.

Aşa fiind, în măsura în care dispun cu privire la compensarea cu alt imobil, instanţele au obligaţia de a-l identifica şi de a verifica care este regimul său juridic actual, respectiv, de a statua dacă acesta corespunde din punct de vedere valoric cu cel care nu poate fi restituit.

În cazul în care imobilul care se pretinde a fi atribuit în compensare aparţine domeniului public, instanţele au obligaţia de a verifica dacă a fost trecut în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrative care îl deţine, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998.

Totodată, instanţele au a verifica dacă imobilul atribuit în compensare este înscris în tabelul întocmit de entitatea deţinătoare în conformitate cu art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, sau, după caz, dacă refuzul de înscriere în acest tabel se dovedeşte a fi unul abuziv.

În speţa supusă analizei de faţă, instanţa de trimitere, în deplin acord şi cu respectarea întocmai a deciziei de casare, a administrat probe şi a verificat dacă terenurile solicitate a fi atribuite în compensare, identificate de expert ca parcelele A3 = 2291 mp; A4 = 472 mp; A6 = 8390 mp există în patrimoniul, mai exact, în domeniul privat al municipiului Craiova şi, prin urmare, dacă are sau nu dreptul de dispoziţie juridică asupra acestora.

În ceea ce priveşte susţinerea că, referitor la terenul în suprafaţă de 8.390 mp, identificat şi individualizat în raportul de expertiză ca parcela A6, instanţa de apel a respins solicitarea de restituire în natură prin compensare cu acest teren, cu motivarea că "face parte din domeniul public al municipiului Craiova şi nu din domeniul privat", făcând abstracţie de regimul juridic concret al terenului care este, conform PUG-ului şi documentaţiei cadastrale, teren intravilan cu destinaţia "curţi-construcţii", liber, neafectat de utilităţi publice, de servituţi legale, fiind un teren viran pe care creşte floră spontană şi nu este utilizat în prezent de nimeni, Înalta Curte apreciază că această critică nu poate fi încadrată în motivele de nelegalitate, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ. Recurentul reclamant se plânge, de fapt, de greşita stabilire a situaţiei de fapt cu privire la acest teren, ca urmare a interpretării eronate a probelor administrate în cauză şi cere, practic, reanalizarea situaţiei terenului în temeiul probatoriului deja administrat, control de netemeinicie a hotărârii ce excede limitelor presupuse de art. 304 C. proc. civ. şi care nu intră în atribuţiile instanţei de recurs.

În ceea ce priveşte susţinerea că în mod greşit instanţa de apel a adăugat la lege, deoarece pot fi acordate în compensare terenuri chiar din domeniul public, nu doar din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, Înalta Curte constată că, într-adevăr, pot fi acordate în compensare imobile aparţinând domeniului public al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale, dar în acest caz, potrivit considerentelor reţinute în precedent, instanţa are obligaţia de a verifica dacă imobilul a fost dezafectat şi trecut în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrative care îl deţine, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998.

Or, în speţă, cu privire la parcela A6, s-a stabilit că aceasta se află în incinta G.S.E., care are o suprafaţă totală de 61.402 mp, întabulată în CF x, teren ce aparţine domeniului public al municipiului Craiova, conform H.G. nr. 141/2008. Cu privire la terenul în discuţie nu s-a făcut dovada că se află în circuitul civil, după cum s-a constatat şi că, potrivit listelor cu situaţia bunurilor şi serviciilor ce pot face obiectul compensărilor conform art. 1 alin (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, depuse de Primăria municipiului Craiova la instanţa de fond, suprafeţele de teren solicitate de reclamanţi în prezenta cauză, nu se regăsesc pe aceste liste.

În ceea ce priveşte terenurile solicitate a fi atribuite în compensare, identificate de expert ca parcelele A3 = 2291 mp şi A4 = 472 mp, instanţa de apel a concluzionat, pe baza probelor administrate, că nu figurează înscrise în evidenţele domeniului public sau privat al municipiului Craiova, fapt pentru care nu pot fi acordate în compensare.

Practic, aceste imobile nu fac parte din categoria celor disponibile şi aflate în circuitul civil, în sensul art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluţionarea notificării neavând calitatea de deţinător al acestora în sensul legii.

Prin urmare, cu privire la terenurile solicitate în compensare, instanţa de apel a reţinut corect că nu s-a făcut dovada deţinerii în patrimoniul municipiului Craiova a parcelelor A3 = 2291 mp şi A4 = 472 mp, ca bunuri disponibile pe care ar fi trebuit să le înscrie în lista bunurilor ce pot face obiectul compensărilor conform Legii nr. 10/2001, republicată, respectiv, că nu s-a făcut dovada existenţei în patrimoniul municipiului Craiova, mai exact, în domeniul privat şi în circuitul civil a parcelei A6, terenuri ce numai în atare situaţie ar putea fi scoase din proprietatea pârâţilor şi date în proprietatea reclamanţilor - ocazie cu care ar intra în discuţie şi echivalenţa valorică între terenul preluat de stat şi terenurile solicitate în compensare.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că nu sunt îndeplinite cerinţele legii speciale referitoare la condiţiile acordării de bunuri în compensare, şi constatând că nu este incident în recurs motivul de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a dispune respingerea recursului reclamantului, ca nefondat.

2. Recurenţii-pârâţi Primăria municipiului Craiova prin Primar şi Primarul municipiului Craiova critică hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Craiova pentru nelegalitate, având în vedere următoarele motive:

Nerespectarea art. 315 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Îndrumările instanţei supreme au fost în sensul, de a se stabili starea de fapt care nu a fost pe deplin lămurită sub aspectul temeiului de preluare a imobilului de către stat şi, deşi Curtea de apel a pus în vedere apelanţilor reclamanţi să depună la dosarul cauzei înscrisuri privind situaţia terenului în litigiu, respectiv modalitatea în care terenul a intrat în proprietatea statului, acest lucru nu a fost lămurit, nefăcându-se dovada preluării abuzive în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001.

Consideră că forma de preluare a terenului de către stat nu poate fi lămurită în baza unui extras în care apar menţiuni ca "propus pentru expropriere" şi "anul 1940" sau în baza faptului că silozurile au fost realizate, deşi acest lucru nu rezultă cu certitudine, la dosarul cauzei neexistând nici un fel de dovadă din care să rezulte momentul exact al preluării de către stat a acestui teren.

Concluzionând, reclamanţii aveau obligativitatea să probeze, că la momentul preluării abuzive suprafaţa solicitată era deţinută în proprietate, că aceasta a fost preluată de către stat în perioada 1945 - 1989, iar preluarea a fost una abuzivă.

Instanţa de judecată a dispus restituirea în natură a parcelelor Al de 2379 mp şi A2 de 2059 mp, cu eliminarea din suprafaţa acestora a zonelor de protecţie a conductelor de termoficare.

Hotărârea a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 potrivit cărora "sintagma amenajări de utilitate publică are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, iar individualizarea acestor suprafeţe este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituţile legale, cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism".

În nici un caz, finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 nu poate consta în restituirea în natură a unor asemenea suprafeţe de teren, având în vedere afectaţiunea menţionată mai înainte, întrucât asemenea măsuri ar duce la situaţii de neconceput, de natură să rupă justul echilibru ce trebuie asigurat între interesele particulare ale foştilor proprietari ai imobilelor preluate abuziv şi interesele generale ale societăţii.

În ceea ce priveşte restituirea parcelei A5 în suprafaţă de 937 mp, aceasta este situată, conform raportului de expertiză, în incinta G.S.E., fiind un imobil destinat proprietăţii publice a municipiului Craiova, nerestituibil în natură.

Faţă de cele menţionate, se solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea hotărârii şi, pe fond respingerea în totalitate a contestaţiei formulată de către reclamanţi iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Examinând recursul pârâţilor prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat.

În ceea ce priveşte prima critică privind nerespectarea deciziei de casare, Înalta Curte aminteşte că dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. limitează obligativitatea deciziei instanţei de recurs la problemele de drept dezlegate, la necesitatea lămuririi unor împrejurări de fapt şi administrarea unor probe.

Primind cauza spre rejudecare, Curtea de Apel Craiova a dispus completarea probatoriului cu înscrisuri şi supliment la raportul de expertiză întocmit în ciclurile procesuale anterioare de expert E., în raport de îndrumările date prin decizia de casare.

Drept urmare, nu se poate reţine că instanţa de trimitere a depăşit sau ignorat îndrumările date de instanţa de casare. De altfel, art. 315 C. proc. civ. dă hotărârii pronunţate de instanţa de recurs putere numai cu privire la problemele de drept dezlegate, iar nu şi la cele de fapt, asupra cărora instanţa de trimitere are dreptul să aprecieze.

Având în vedere situaţia stabilită pe baza probelor administrate în rejudecare după casare, şi în lipsa altor elemente edificatoare - cu toate demersurile făcute de instanţă şi părţi, pentru lămurirea formei de preluare a terenului de către stat - instanţa de apel a apreciat că, în parte, terenul în litigiu a fost supus exproprierii pentru construirea de silozuri, ceea ce s-a şi realizat, iar pentru restul terenului, procedura de expropriere, chiar dacă scriptic nu a fost finalizată, în fapt, terenul a fost preluat de stat, ca şi teren supus exproprierii, pe care s-au edificat şi alte lucrări de utilitate publică, de exemplu blocul de locuinţe 110G.

Or, o preluare în fapt, fără respectarea nici unei formalităţi pentru a asigura cel puţin aparenţa unui titlu, care să constituie temei al trecerii bunului în patrimoniul statului, nu poate fi considerată decât abuzivă.

Argumentul de interpretare "a fortiori" conduce la aceeaşi concluzie întrucât, considerând imobilele preluate în baza unor acte normative sau administrative individuale (dar afectate de nelegalitate ori neconstituţionalitate) drept măsuri abuzive de deposedare, cu atât mai mult trebuie astfel considerate preluările care s-au făcut în fapt.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit căruia, sunt considerate ca fiind preluate abuziv "orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat".

O distincţie între imobilele preluate de stat cu titlu, valabil sau nevalabil, şi cele preluate fără niciun fel de titlu, în fapt, nu îşi are temei legal şi nu justifică înlăturarea din categoria imobilelor preluate abuziv, aşa cum este ea reglementată în art. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, a celor preluate în fapt fără niciun fel de titlu.

Şi în ipoteza în care s-ar reţine aplicabilitatea în speţă a normei generale, art. 9, 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, care se referă generic la imobilele preluate abuziv, dar şi în ipoteza în care ar fi aplicabil art. 11 din Legea nr. 10/2001, care vizează preluările abuzive în forma exproprierii, şi în baza căruia, dat fiind că s-au efectuat, cel puţin în parte, lucrări pentru care terenul a fost supus exproprierii, după cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, există, din terenul preluat de la autorul reclamanţilor, şi teren liber, acesta putând fi restituit în natură, reclamanţilor.

De aceea, în mod legal şi temeinic a reţinut instanţa de apel că, în oricare din cele două ipoteze, cu privire la terenul preluat abuziv de stat, de la autorul reclamanţilor, intră în discuţie restituirea în natură a terenului "liber" în sensul prevăzut de lege.

Recurenţii pârâţi formulează, în continuare, critici vizând greşita aplicare a Legii nr. 10/2001, republicată, în ceea ce priveşte restituirea în natură a suprafeţelor A1, A2 şi A5, având în vedere afectaţiunea specială a acestor terenuri.

Sub acest aspect, în speţă, au fost identificate 3 suprafeţe de teren, individualizate în suplimentul la raportul de expertiză şi schiţa anexă 1 din 10 octombrie 2014, astfel: A1-1 = 2379 mp; A2-1 = 2059 mp şi A5 = 937 mp, în total 5375 mp.

Suprafeţele de teren menţionate, constituie "teren liber" în sensul prevăzut de lege, întrucât, raportul de expertiză efectuat în rejudecare după casare a exclus din parcela A1-1 (reţinută anterior A1 = 2464 mp), 85 mp reprezentând zona de protecţie a conductelor de termoficare supraterane existente; din parcela A2-1 (reţinută anterior A2 = 2107 mp), a exclus 48 mp reprezentând zona de protecţie a conductelor de termoficare, iar cu privire la parcela A5, în toate rapoartele de expertiză, în varianta de 937 mp, această parcelă nu afectează în nici un fel construcţia notată cu C 18 sau alte construcţii ce aparţin G.S.E. (numai în varianta de 1513 mp, această parcelă ar include şi o parte din terenul pe care se află construcţia notată cu C 18).

De altfel, prin adresa nr. x/2014, Primăria municipiului Craiova subliniază, cu privire la construcţia C 18, că nu se regăseşte pe parcela de teren A 5 din Anexa A a raportului de expertiză (care vizează suprafaţa de 937 mp). De asemenea, cu privire la cele două suprafeţe de teren A1-1 şi A2-1, este de menţionat că restituirea în natură nu afectează în nici un fel accesul la blocul de locuinţe şi normala folosinţă a acestuia, având în vedere şi menţinerea în aceeaşi formă a căii actuale de acces, care, fiind de utilitate publică, nu este supusă restituirii în natură.

Este, de asemenea, relevantă, sub aspectul aprecierii suprafeţelor de teren menţionate, ca "teren liber" în sensul prevăzut de lege, adresa nr. x/2013, Serviciul de Cadastru (Dosar nr. x/63/2006*), în care se precizează, în esenţă, că limita zonei CF este la o distanţă de 20 m faţă de aceste parcele de teren.

Prin urmare, Curtea de apel a apreciat în mod legal şi temeinic, cu privire la cele trei suprafeţe de teren, că acestea pot face obiectul restituirii în natură, pe vechiul amplasament, constituind "teren liber", în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, republicată, în oricare din variantele de preluare a terenului de către stat.

Recurenţii pârâţi ignoră probele administrate la dosar, din care rezultă cu certitudine că parcelele A1-1 = 2379 mp; A2-1 = 2059 mp reprezintă "teren liber" în accepţiunea legii speciale, fiind considerate astfel, terenurile care nu sunt afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu ocupă funcţional întregul teren (art. 11 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, republicată).

În speţă, tocmai datorită lipsei unei asemenea afectaţiuni a terenurilor în discuţie, acestea constituie terenuri libere, restituibile în natură.

În ceea ce priveşte parcela A5 în suprafaţă de 937 mp, recurenţii pârâţi susţin că apartenenţa terenului la domeniul public al municipiului Craiova face imposibilă restituirea acestuia în natură.

Acest punct de vedere nu poate fi primit, deoarece nici o dispoziţie a Legii nr. 10/2001, republicată, act normativ aplicabil cauzei, nu condiţionează restituirea în natură a imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de neapartenenţa acestora la domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.

Numai că asemenea imobile, trebuie să fie dezafectate şi trecute în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrative care îl deţine, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998.

Prin urmare, pot fi restituite inclusiv bunuri imobile care figurează în domeniul public, dacă acestea au fost preluate abuziv de stat în perioada de referinţă a legii speciale de reparaţie, cu condiţia ca terenul expropriat să fie liber şi să fie în circuitul civil în sensul art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Or, terenul ce formează parcela A5 cu privire la care instanţa a dispus restituirea în natură se încadrează în această ipoteză, aşa cum s-a reţinut, ca situaţie de fapt de către curtea de apel, împrejurare care nu poate fi reevaluată în recurs, faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte a constatat că, în raport de situaţia reţinută, instanţa de apel a aplicat corect legea, nefiind incident motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât va respinge recursul pârâţilor ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul C. şi de pârâţii Primăria Municipiului Craiova prin primar şi Primarul Municipiului Craiova împotriva Deciziei civile nr. 2561 din 26 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2015.

Procesat de GGC - CL