Inadmissibility of appeal against final annulment plea decision on judicial stamp tax and material error correction

Decizia nr. 208/2016

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 26 octombrie 2015, sub numărul de mai sus. s-a înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 361 din 2 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/120/2014/aI.1.1. al Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Prin rezoluţia din 13 noiembrie 2015 s-a dispus întocmirea râposului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raportul întocmit la data de 3 decembrie 2015 s-a apreciat că recursul declarat de reclamanta A. este inadmisibil.

Raportul a fost comunicat părţilor, pentru a formula puncte de vedere, conform dispoziţiilor art 493 alin. (4) C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, aşa cum rezultă din filele 16-26 din dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la raport recurenta şi-a exprimai opinia atât personal, solicitând admiterea recursului cât şi prin curator, avocat B., care a arătat că hotărârea recurată fiind definitivă nu este supusă căii de atac a recursului.

Intimata-pârâtă C. Dâmboviţa nu şi-a exprimat opinia cu privire la raport.

Faţă de excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 361, pronunţată de Curtea de Apei Ploieşti, secţia I civilă, la data de 2 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiție reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 131 din 11 februarie 2015 Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibile, recursurile formulate de A. împotriva încheierii din 17 septembrie 2014, având ca obiect reexaminare taxă judiciară de timbru şi împotriva încheierii din 23 septembrie 2014, având ca obiect îndreptare eroare materială, pronunţate în Dosarul nr. x/120/2014/aI.1.1. de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă.

În considerente s-a reţinut că în dreptul procesual român inadmisihllitatea unei căi de atac poate fi analizată din perspectiva faptului că mjlocul procesual ales de părţi pentru valorificarea drepturilor şi apărarea nr. cresetor lor, fie nu este prevăzut de dispoziţiile legale a fi exercitat în anumite situaţii, fie deşi este reglementat din punct de vedere juridic, trebuie îndeplinite anumite condiţii privind momentul la care acesta poate fi declanşat, condiţii care nu se regăsesc în speţă.

În pricina de faţă, din cuprinsul actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că recurenta, după intrarea în vigoare a N.C.P.C., a învestit instanţa cu o cerere în materie de asigurări sociale.

Întrucât la termenul de judecată din data de 4 septembrie 2014 aceasta a formulat cerere de recuzare a membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea pricinii, i s-a pus în vedere obligaţia de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 500 lei, în vederea soluţionării acesteia.

Împotriva încheierii de şedinţă prin care s-a stabilit obligaţia de plată a laxei de timbru petenta a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din data de 17 septembrie 2014, atacată pe calea prezentului recurs.

În ceea ce priveşte admisibilitatea formulării unei cereri de recurs împotriva încheierii de respingerea a cererii de reexaminare a taxei de timbru, s-a reţinut, în raport de dispoziţiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, că dacă panca este nemulţumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru de către instanţă, inclusiv de stabilirea caracterului evaluabil în bani al cererii, are posibilitatea de a formula reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluţionarea incidentelor privind timbrajul, întrucât asemenea critici nu pot fi susţinute prin intermediul altor căi de atac, de vreme ce legea specială pune ia îndemâna părţii interesate o cale de atac clară, precisă şi previzibilă,

Prin urmare, reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate i) cenzurată existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a uixei judiciare de timbru, sub aceste aspecte neexistând un drept de opţiune intre formularea unei cereri de reexaminare şi exercitarea unei alte cu cie reformare. Ca atare, măsura privind taxa judiciară de timbru devine definitivă prin soluţionarea reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei cai de atac. după caz.

S-a mai reţinut că, împotriva încheierii din 17 septembrie 2014, petenta a formulai cerere de îndreptare a erorii materiale, iar Tribunalul Dâmboviţa. prin încheierea din 23 septembrie 2014, a admis-o în parte şi a dispus îndreptarea erorii materiale, fiind incidente dispoziţiile art. 442 C. proc. civ.

În art. 446 C. proc. civ. se menţionează că încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443 Cod procedură civil, precum şî hotărârea pronunţată potrivit art. 444 C. proc. civ. sunt supuse aceloraşi cai de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea.

În condiţiile în care încheierea de reexaminare nu este supusă câţi de atac a recursului, rezultă că nici încheierea de îndreptare a erorii materiale o acesteia nu este supusă acestei căî de atac.

Prin Decizia nr. 361 din 2 aprilie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/120/2014/al.1.1. al Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, s-a respins contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 131 din 11 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apei Ploieşti în Dosarul nr. x/120/2014/aI.1.1.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile definitive pot fi atacaie cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. S-a constatat că o asemenea ipoteză nu se verifică.

S-a mai reţinut că prin dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul român a prevăzut expres că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate eu contestaţie în anulare atunci când: hotărârea a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, deşi se invocase excepţia; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţandu-1 în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Faţă de ipotezele descrise de textul de lege evocat, s-a constatat că nu sunt incidente motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1-4 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunţată de instanţa competentă să analizeze calea de atac a recursului.

Prezenta cerere de recurs este îndreptată împotriva Deciziei nr. 361 din 2 aprilie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/120/2014/aI.1.1. al Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, decizie definitivă.

Criticile aduse hotărârii vizează interpretarea greşită a legii, fără a se îndica vreun motiv de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că art. 508 alin. (4) C. proc. civ. statuează că „Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată’’.

În speţă a fost atacată cu recurs decizia nr. 361 din 2 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/120/2014/aI.1.1., prin care a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 131 din 11 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/120/2014/aI.1.1.

Cum decizia atacată cu recurs a fost pronunţată într-o contestaţie în anulare, iar Decizia nr. 131 din 11 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/120/2014/al.1.1. este definitivă, rezultă că recursul esle inadmisibil.

Regula privind legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. în afara căilor de atac prevăzute de lege nu se poî folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Dispoziţiile art. 129 din Constituţia României consacră principiul constituţional constând în faptul că mijloacele procesuale de mac privind o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se regizează în condiţiile legii.

În acest context, excepţia inadmisibilităţii recursului rezultă şi din principiile ce guvernează exerciţiul căilor de atac, respectiv cel al unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac.

Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. cu domiciliul în municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa prin curator special - avocat B. Baroul de avocaţi Dâmboviţa - municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa împotriva Deciziei nr. 361 din 2 aprilie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata C. Dâmboviţa - cu sediul în municipiul Târgovişte, jud. Dâmboviţa.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2016.