Ownership claim for overlapping plot rejected; purchaser of apartments prevails after competing titles comparison.

Decizia nr. 2072/2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6 aprilie 2006 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, sub nr. x/3/2006 reclamanta A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 480, 481, 494 C. civ., în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 5.000 mp situat în com. Voluntari, jud. Ilfov, teren intabulat în C.F.; obligarea pârâtului să ridice construcţiile edificate şi readucerea terenului în starea iniţială, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 17 octombrie 2001 de B.N.P., Asociaţi C. şi D. a cumpărat de la E. terenul în litigiu. În actul de vânzare cumpărare sus arătat se menţionează următoarele vecinătăţi şi laturi ale terenului: la N - str. ... pe o latură de 45 ml.; la S - SC F. SRL Mogoşoaia pe o latură de 38,99 ml; la E - De 300 pe o latură de 114,65 m; la V- De la Ce 304 pe o latură de 89,00 ml.

În vara anului 2005, pârâtul a ocupat terenul proprietatea sa şi a început execute lucrări de construcţii. Pârâtul G. a invocat actul de vânzare cumpărare din 2004, autentificat la B.N.P., H., în care este menţionat un teren intravilan în suprafaţă de 5.000 mp, situat în sat Pipera, localitatea Voluntari Judeţ Ilfov.

Or, susţine reclamanta, terenul din actul de vânzare cumpărare invocat de pârât este altul decât cel pe care acesta îl ocupă în prezent şi asupra căruia reclamanta are un drept de proprietate conform actului de vânzare cumpărare din 2001.

Actul de proprietate al pârâtului nu conţine elemente pentru individualizarea terenului în parcela 296, nu sunt delimitate laturile şi se observă cu claritate că vecinătăţile menţionate în cele două acte de proprietate sunt diferite.

Terenul cumpărat de reclamantă a fost dobândit de vânzătoarea E. prin moştenire de la tatăl său, C.C.C., fiind pus în posesie conform procesului verbal din 28 decembrie 1993 pe tarlaua T 16 parcela 296/2 (fosta T 47 parcela A 716). La rândul său, acesta a dobândit terenul prin schimb, conform procesului verbal de schimb din 29 noiembrie 1992 avizat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei cu avizul din 27 decembrie 1993 care, conform Deciziei nr. 236 din 29 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reprezintă un act de proprietate valabil şi opozabil terţilor. Prin aceeaşi decizie s-a dispus înscrierea în cartea funciară a procesului verbal de schimb pentru suprafaţa de 5.000 mp, situat în com. Voluntari cu nr. cadastral al parcelei 935 ca urmare a cererii de intabulare depusă de E. la 12 mai 2000.

Prin Decizia nr. 1748/2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, irevocabilă şi sentinţa nr. 2666/2004 a Judecătoriei sectorului 1, definitivă şi irevocabilă, s-au respins acţiunile formulate de autorii pârâtului, de constatare a nulităţii procesului verbal de schimb din 29 noiembrie 1992, a procesului verbal de punere în posesie din 29 decembrie 1993 emis de O.C.O.T. Bucureşti şi a menţiunii din titlul de proprietate din 23 octombrie 1996 cu privire la suprafaţa de 5.000 mp teren.

În titlul pârâtului se menţionează că terenul a fost dobândit de vânzătorul I. la 25 iulie 2000 prin cumpărare de la J., K., L., care îl deţineau conform titlului de proprietate din 13 iunie 2000 eliberat de Comisia Judeţului Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Terenul din titlul de proprietate eliberat în anul 2000, prin reconstituirea dreptului de proprietate, a primit acelaşi nr. cadastral, deşi din actele depuse de L., K. şi J. a rezultat că terenul deţinut de autorul lor, H.H.H., s-a aflat în Zona ... şi nicidecum în zona ..., unde se află terenul proprietatea reclamantei.

Prin sentinţa nr. 1466 din 27 noiembrie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti.

Prin Decizia nr. 633 din 3 aprilie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis recursul formulat de recurentul pârât B. împotriva sentinţei mai sus menţionate, care a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/3/2007 la data de 02 mai 2007.

Prin încheierea din 08 iunie 2010 Tribunalul a constatat transmiterea calităţii procesuale pasive către persoanele care au cumpărat apartamente din construcţia edificată pe teren şi cota parte indiviză din teren aferentă spaţiului construit, persoane indicate prin cererea depusă de reclamantă la data de 24 noiembrie 2009, pârâtul B. urmând a figura în proces alături de celelalte persoane.

Prin sentinţa nr. 1940 din 8 decembrie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii B., M., SC N. SRL, SC O. SRL, SC P. SRL, SC R. SRL, SC S. SRL, SC T. SRL, U. şi V., SC X. SRL, Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., A.A., I.I., P.P., R.R., SC S.S. SRL, SC T.T. SRL, U.U., V.V., SC X.X. SRL, SC Z.Z. SRL, Y.Y., A.A.A. şi B.B.B.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 octombrie 2011 reclamanta a dobândit de la E. dreptul de proprietate asupra terenului situat în tarlaua 16, parcela 296/2/, înscris în C.F.

Din actele dosarului nu rezultă în mod cert şi în concret, data la care reclamanta a intrat în posesia de fapt a terenului. Reclamanta afirmă că în anul 2005 pârâtul a ocupat terenul şi a început să edifice lucrări de construcţie. A promovat pe calea ordonanţei preşedinţiale o cerere de sistare a lucrărilor de construcţie, respinsă irevocabil prin Decizia nr. 141 din 25 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, care a reţinut că pârâtul justifică un titlu de proprietar şi deţine autorizaţie de construire, prin urmare aparenţa dreptului este în favoarea sa.

La data de 06 aprilie 2006 reclamanta a promovat prezenta acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.

În privinţa pârâtului, tribunalul a reţinut că prin contractul de vânzare- cumpărare din 27 octombrie 2004 acesta a dobândit terenul intravilan situat în tarlaua 16, parcela 296, înscrisă în C.F. A obţinut certificatul de urbanism din 2005 precum şi autorizaţia de construire din 2005, construind un ansamblu de locuinţe pe care le-a înstrăinat, pe parcursul procesului, părţilor introduse în cauză (la dosar fiind depuse contractele de vânzare - cumpărare ce constituie temeiul înstrăinărilor şi al preluării calităţii procesuale pasive).

În condiţiile în care atât reclamanta cât şi pârâtul invocă titluri de proprietate, s-a procedat la o comparare a titlurilor, dându-se efecte aceluia mai bine caracterizat.

Instanţa de fond a considerat că din actele dosarului rezultă cu certitudine că pârâtul a dobândit posesia de la un autor al cărui titlu a fost emis în urma reconstituirii dreptului de proprietate, are posesia terenului, înscriindu-şi dreptul de proprietate în cartea funciară, astfel că titlul său este preferabil.

Argumentele dezvoltate în susţinerea acestei concluzii au fost următoarele:

Aşa cum rezultă din raportul de expertiză topo, cele două terenuri menţionate în titlurile părţilor se suprapun.

În ceea ce priveşte titlul invocat de reclamantă, tribunalul a reţinut, în istoricul dobândirii terenului, că anterior contractului din 2001 autoarea reclamantului E. a dobândit dreptul de proprietate prin moştenire de la C.C.C. (certificat de moştenitor din 23 iunie 1997), care la rândul său dobândise terenul prin schimb.

La dosar se află avizul Ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei din 1993 cu privire la terenul arabil în suprafaţă de 5.000 mp, în extravilan, tarlaua T47 A716 care dispune a se proceda la punerea în posesie a părţilor după primirea titlului de proprietar al numitului C.C.C.

Acesta a decedat la data de 02 octombrie 1994.

La data de 23 octombrie 1996, deci ulterior decesului, se emite titlul de proprietate nr. 26595/46883. La 28 decembrie 1993 se încheie procesul verbal de punere în posesie a proprietarului - deci punerea în posesie s-a realizat anterior emiterii titlului de proprietate.

S-a reţinut faptul că procesul verbal de schimb şi avizul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei se referă la un teren aflat în extravilan, iar în titlul de proprietate invocat de reclamantă se menţionează că terenul se află în intravilan.

Deşi în actele iniţiale era menţionat un teren extravilan, aflat în tarlaua T47 parcela A716, în baza unei modificări al cărei temei nu se cunoaşte, în actul de proprietate al reclamantei se menţionează tarlaua T16, parcela 296/2 şi terenul intravilan.

Tribunalul a reţinut şi faptul că au existat litigii anterioare în care s-a analizat valabilitatea procesului verbal de schimb şi a actului de punere în posesie, statuându-se că acestea sunt valabile.

Chiar şi reţinând adresa Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imibiliară, care face referire la numerele atribuite parcelei din registrele cadastrale din 1983 şi 1989, în cauză nu este lămurită chestiunea notei de modificare a procesului verbal de schimb şi de indicare a altui amplasament, acest lucru realizându-se la nivelul anului 1997.

În privinţa pârâtului, tribunalul a reţinut că autorii acestuia au obţinut titlul de proprietate în procedura reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, terenul aflat în intravilan, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 16 din 15 iunie 1998 a localităţii Voluntari fiind la dispoziţia Comisiei. Pârâtul a exercitat tot timpul posesia asupra terenului, obţinând nr. poştal, certificat de urbanism şi autorizaţie de construire.

S-a apreciat că actele pârâtului dovedesc o situaţie juridică clară a terenului, spre deosebire de documentele prezentate de reclamantă care prezintă neclarităţi.

Astfel, situaţia juridică a terenului şi transmisiunile succesive în privinţa pârâtului sunt în sensul dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, constatându-se faptul că în mod legal Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 Voluntari a dispus de acest teren, fiind situat în raza teritorială a acestei instituţii.

Pe de altă parte, în privinţa reclamantei, nu rezultă o situaţie juridică clară, contractul său descriind terenul în mod diferit de actele primare ale autoarei ce datează din anul 1993-1997 (amplasament, categorie extravilan), iar terenul nu a făcut obiectul unor acte emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a com. Voluntari.

Tribunalul a apreciat întemeiată şi apărarea pârâtului iniţial, în sensul că în favoarea sa operează prezumţia de proprietate dedusă din faptul posesiei. Această prezumţie nu a fost înlăturată prin dovezile propuse şi administrate de reclamantă, rezultând aşadar că titlul de proprietate al pârâtului este preferabil.

Instanţa de fond a considerat că prezumţia de proprietate decurgând din faptul posesiei prezintă relevanţă şi din perspectiva principiului în pari causa, melior est causa possidentis, principiu care conduce la respingerea acţiunii în revendicare formulată de reclamanta care nu are posesia bunului, în ipoteza în care ambele părţi prezintă titluri ce provin de la autori diferiţi.

În cauză, pârâtul este acela care a exercitat posesia de la dobândirea terenului şi o exercită şi în prezent.

În privinţa reclamantei, s-a reţinut că autorul său C.C.C. a fost pus în posesie chiar anterior emiterii titlului de proprietate, deşi în avizul dat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, ce constituie titlu, se arată că punerea în posesie se va face după eliberarea titlului de proprietate, ceea ce conduce la anumite dubii cu privire la intrarea efectivă în posesie.

De asemenea, nu a rezultat dacă reclamanta însăşi a exercitat o posesie efectivă.

Având în vedere aceste considerente, Tribunalul a apreciat că se impune a se acorda eficacitate titlului pârâtului, titlul autorului acestuia fiind preferabil. Acesta şi-a dovedit atât proprietatea cât şi posesia asupra terenului, rezultând astfel că nu este un posesor neproprietar.

Chiar şi în ipoteza în care nu s-ar primi concluziile raportului de expertiză şi s-ar aprecia că cele două terenuri descrise în titlurile părţilor nu se suprapun (concluzie susţinută şi de hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigii anterioare, în care însă nu s-au administrat probe pe fond pentru identificarea terenurilor, concluziile bazându-se exclusiv pe proba cu înscrisuri) aspect susţinut de ambele părţi care au contestat expertiza, reclamanta neînţelegând totuşi să solicite o contraexpertiză, cererea reclamantei nu ar putea fi considerată întemeiată întrucât nu s-a dovedit faptul că terenul asupra căruia pârâtul exercită posesia nu este proprietatea acestuia. Or, potrivit art. 1169 C. civ., cine face o propunere în faţa judecăţii trebuie să o dovedească.

Tribunalul a analizat deja titlurile opuse de părţi şi a ajuns la concluzia că în privinţa pârâtului nu există niciun indiciu de nerespectare a legii, situaţia juridică este clară şi terenul său a fost la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, exercitând în fapt posesia asupra terenului încă de la momentul dobândirii dreptului de proprietate. Expertiza efectuată de expertul parte al reclamantei nu poate conduce la admiterea acţiunii câtă vreme, în contextul întregului material probator, această probă nu se coroborează cu celelalte dovezi.

S-a concluzionat că probele administrate de reclamantă, în limitele principiului disponibilităţii, nu sunt în sensul că pârâtul ocupă un teren ce nu-i aparţine, motiv pentru care acţiunea în revendicare a fost respinsă.

Pe cale de consecinţă, a fost respins şi capătul de cerere accesoriu referitor la ridicarea construcţiilor şi readucerea terenului la starea iniţială.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., arătând că hotărârea se întemeiază pe enunţarea unor înscrisuri cărora instanţa le dă o interpretare greşită pentru a-şi fundamenta soluţia de respingere a acţiunii în revendicare.

Reclamanta consideră că procesul verbal de schimb din 29 noiembrie 1992 nu trebuie confundat cu procesul verbal de punere în posesie din 29 decembrie 1993. Decizia nr. 236 din 29 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, confirmă temeinicia şi validitatea actului juridic de schimb.

Tribunalul ignoră înscrisurile existente la dosar care dovedesc că vecinătăţile de la est şi vest în contractul de vânzare-cumpărare al pârâtului B. sunt diferite de vecinătăţile de la est şi de vest înscrise în contractul de vânzare-cumpărare al reclamantei şi, în consecinţă, acesta ocupă ilegal un perimetru ce nu are corespondenţă, ca amplasament, cu înscrisul din actul său de proprietate.

Greşit a reţinut tribunalul că este nelegală modificarea din titlul autorilor reclamantei cu privire la numărul de tarla şi parcelă, deşi trebuia să ţină cont de documentul emis de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov, prin care se confirmă cele înscrise de către D.D.D. inginer la Biroul de Cadastru al primăriei Voluntari, în sensul că tarlaua 47, arabil 716 este una şi aceiaşi cu tarlaua T16, arabil 296 ataşând şi planul cadastral iniţial şi cel actualizat pentru a confirma cele scrise.

Aşadar, terenul reclamantei este în tarlaua T16, parcela fracţionată P 296/2 având la est vecinătatea „De 300", iar la vest vecinătatea „De la Ce 304", în timp ce terenul lui B. este tot în T16, dar în parcela colectivă P 296, având însă la est „Cc304 drum acces", deci în dreapta reclamantei şi la vest „De 300 drum acces", astfel că cele două terenuri nu se suprapun deoarece sunt două proprietăţi distincte, cu vecinătăţi diferite la est şi la vest.

Toate documentele emise de instituţii ale statului scot în evidenţă vechimea proprietăţii reclamantei din anul 1993 faţă de anul 2000 a autoarelor pârâtului: renumerotarea tarlalei şi parcelei de organul competent Oficiul de Cadastru și Publicitate Imibiliară Ilfov şi operarea de către inginerul D.D.D. angajat al Primăriei Voluntari, atribut stabilit prin lege; întâmpinarea Oficiul de Cadastru și Organizarea Teritoriului Agricol Bucureşti şi a Comisiei Voluntari prin care arată că nu a existat protocol de cedare a terenului care să fie la dispoziţia comisiei pentru a putea reconstitui dreptul de proprietate autoarelor lui B.; scrisoarea Prefecturii Judeţ Ilfov care arată că prin însăşi memoriul depus de autoarele lui B. acestea au deţinut 1,5 ha în Potcoavei şi nicidecum 0,5 ha în Iancu Nicolae; faptul că pentru terenul reclamantei s-a obţinut atât numărul cadastral 935, cât şi intabularea în C.F. înaintea autoarelor pârâtului B., aspecte în raport de care soluţia corectă ar fi fost aceea de admitere a acţiunii în revendicare.

Prin Decizia nr. 154/A din 1 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta susţine că este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 17 octombrie 2001 încheiat cu numita E., act în care se arată că terenul este situat în com. Voluntari, jud. Ilfov şi că vânzătoarea a dobândit terenul prin moştenire de la tatăl său, C.C.C., care l-a dobândit prin schimb avizat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.

Conform titlului de proprietate din 23 octombrie 1996, autorul vânzătoarei, C.C.C. deţinea împreună cu E.E.E., F.F.F. şi G.G.G. suprafaţa de 3,7400 ha teren extravilan situat în Roşiori, jud. Brăila, iar conform contractului de partaj voluntar autentificat din 31 octombrie 1997 moştenitoarea defunctului C.C.C. a primit terenul în suprafaţă de 9.300 mp situat în T4, P28.

Anterior emiterii titlului de proprietate şi încheierii contractului de partaj voluntar, a avut loc schimbul perfectat prin procesul verbal de schimb din 29 noiembrie 1992, avizat conform avizului din 27 decembrie 1993 al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.

Prin procesul verbal de punere în posesie din 15 frbruarie 1994 autorul reclamantei a dobândit suprafaţa de 5.000 mp în Sectorul Agricol Ilfov, în extravilanul localităţii Voluntari în tarlaua cadastrală T47- A71. S-a constatat că modificarea numărului topografic iniţial T47, parcela A 716 în T16 parcela A296/2 a fost făcută în baza unui document ce nu a fost depus la dosar, neputând fi găsit, neexistând nicio hotărâre judecătorească de modificare a actului iniţial.

Pârâtul iniţial, B., a dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare din 27 octombrie 2004, terenul intravilan în suprafaţă de 5.000 mp situat în sat Pipera, localitatea Voluntari, Jud. Ilfov, tarlaua 16, parcela 296, înscrisă în C.F. A obţinut certificatul de urbanism din 2005, precum şi autorizaţia de construire din 2005, construind un ansamblu de locuinţe pe care le-a înstrăinat, pe parcursul procesului, părţilor introduse în cauză.

Autorul său, I., a cumpărat terenul de la J., K. şi L., în baza contractului de vânzare-cumpărare din 25 iulie 2000 iar acestea au dobândit terenul prin reconstituirea dreptului de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991, în calitate de moştenitoare ale defunctei H.H.H., conform titlului de proprietate din 13 iunie 2000 eliberat de Comisa judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Jud. Ilfov. Autoarele pârâtului, J., K. şi L. au fost puse în posesie la 26 aprilie 2000 de către Comisa de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria Voluntari conform Fişei de punere în posesie din 26 aprilie 2000, fişă ce a avut la bază Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 217 din 20 aprilie 2000. De asemenea, conform adreselor existente la dosarul instanţei de apel, amplasamentul a fost stabilit conform adresei din 1998, din care rezultă că acesta ar fi aparţinut defunctei Ţone Stefania, autoarea lui L., adresă conform căreia aceasta a deţinut 3,5 ha, din care 1,5 ha în zona Potcoavei şi 2 ha în zona Pipera.

Autorii celor două părţi s-au judecat anterior în mai multe dosare, reţinându-se valabilitatea actelor de proprietate ale fiecăruia dintre aceştia. Prin Decizia nr. 1748/A din 6 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti s-a reţinut că între cele două terenuri ce fac şi obiectul prezentului litigiu nu există identitate, în condiţiile în care terenul autorilor reclamantei este situat în T47, P A716, în timp ce terenul autorilor pârâtului este situat în T16, P296, fiind vorba de terenuri distincte, cu vecinătăţi distincte.

Instanţa de apel a invocat considerentele acestei hotărâri conform cărora s-a respins acţiunea, motivat de faptul că, scriptic, în acte terenurile sunt diferite, iar în lipsa unei expertize topo care să verifice existenţa unei suprapuneri a celor două terenuri, nu se poate concluziona asupra temeiniciei acţiunii.

În prezenta cauză, instanţa de apel a reţinut că raportul de expertiză întocmit în faţa instanţei de apel de expert I.I.I. identifică terenurile aparţinând ambelor părţi, arătând în concret că terenul reclamantei nu respectă în totalitate dimensiunile din planul parcelar B, respectând doar suprafaţa şi vecinătăţile, în timp ce, pentru terenul pârâtului, ce nu a putut fi identificat conform vecinătăţilor din act, identificarea a fost realizată prin raportare la fişa de punere în posesie din 2000 şi la planul parcelar B, rezultând o suprapunere a celor două terenuri pe o suprafaţă de 4.441 mp.

În raport de ansamblul probator administrat în cauză, s-a apreciat, contrar susţinerilor reclamantei, că între cele două terenuri există suprapunere faptică prin raportare la o suprafaţă de 4.441 mp. Cum ambele părţi invocă titluri de proprietate ale terenului în litigiu, s-a procedat la compararea acestor titluri.

Instanţa de apel a reţinut că nu poate fi acceptată teza reclamantei că cele două terenuri nu se suprapun, prin trimitere la puterea de lucru judecat a deciziilor pronunţate în litigiile anterioare, întrucât pe de o parte, verificarea suprapunerii s-a făcut exclusiv scriptic, prin raportare la actele de proprietate ale părţilor, actul reclamantei vizând, la acel moment, un teren situat în T47, P A 716 şi nu în T16, P 296, cum apare în prezent în urma menţiunii din 1997, iar pe de altă parte, deoarece chiar în acel litigiu s-a reţinut că ar fi fost necesar a se efectua o expertiză topo pentru a se verifica dacă în realitate cele două terenuri nu se suprapun. Or, în prezentul litigiu această probă a fost dispusă în faza de apel din oficiu, constatându-se că, real, cele două terenuri se suprapun.

Instanţa de apel a confirmat concluzia tribunalului conform căreia este preferabil titlul pârâtului, pentru considerentul că titlul reclamantei şi al autorilor ei a vizat o suprafaţă de teren de 5.000 mp situată în T47, A716. Ea figurează în prezent în T16, P 292/2 în urma unei menţiuni din procesul verbal, întocmită de expertul D.D.D. în baza unui proces verbal ce nu a putut fi găsit şi identificat, aspect în raport de care instanţa a considerat că este în imposibilitate a verifica legalitatea acestei modificări.

Contrar susţinerilor reclamantei, adresa Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din care rezultă că tarlaua 47, arabil 716, conform registrului cadastral extravilan din 1983 este una şi aceeaşi cu tarlaua 16, arabil 296, conform registrului cadastral extravilan din 1989, nu clarifică lucrurile întrucât autorul reclamantei a obţinut terenul în urma schimbului în perioada anilor 1992-1994, astfel că, fiind o dată ulterioară anului 1989, conform planului parcelar la care face trimitere adresa, ar fi trebuit să figureze de la acel moment în tarlaua 16, arabil 296, şi nu să apară această menţiune abia în urma modificărilor întocmite de D.D.D. în baza procesului verbal din 1997 ce nu a putut fi identificat.

Pe de altă parte, chiar dacă terenul pârâtului nu a putut fi identificat potrivit titlului de proprietate, identificarea s-a făcut prin raportare la actele anterioare, respectiv la fişa de punere în posesie, astfel că, în condiţiile în care titlul se emite în concordanţă cu procesul verbal de punere în posesie, se poate prezuma că la emiterea titlului ar fi fost săvârşită o eroare materială.

Instanţa de apel a reţinut că titlul pârâtului este preferabil şi din perspectiva faptului că, de la momentul emiterii actului şi până în prezent, terenul s-a aflat în posesia acestuia, reclamanta nestăpânind efectiv acest teren.

Concluzionând, Curtea a reţinut că pe o suprafaţă de 4.441 mp cele două terenuri se suprapun şi că, procedând la analiza comparativă a titlurilor părţilor şi ale autorilor lor, se constată că este mai bine caracterizat cel al pârâtului, aspect în raport de care în mod corect acţiunea în revendicare a fost respinsă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., reclamanta A.

În susţinerea recursului, reclamanta a arătat că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu lipsă de imparţialitate, fără a se baza pe probele dosarului, cărora li s-a dat o interpretare greşită, ignorându-se prevederile legale în materie.

În acest sens, constatarea, de către instanţa de apel, a suprapunerii faptice a celor două terenuri pe o suprafaţă de 4.441 mp contravine prevederilor art. 565 C. civ. şi ale art. 15 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 republicată care dispun că pentru imobilele înscrise în cartea funciară dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. Aceasta întrucât pârâtul B. are înscris în C.F. contractul de vânzare-cumpărare din 27 octombrie 2004 având vecinătăţi în baza cărora expertul a constatat că terenul pârâtului nu se poate identifica, deci că nu există. Mai mult, acelaşi expert (I.I.I.) constată că în contractul de vânzare-cumpărare mai sus arătat se menţionează că terenul a fost întabulat în C.F. cu vecinătăţile din Planul de Amplasament şi Delimitare a Bunului Imobil, anexa 2C, care însă diferă de vecinătăţile menţionate expres în contractul de vânzare-cumpărare.

Aceste concluzii ale raportului de expertiză, care nu poate identifica terenul pârâtului pe baza contractului său, au fost ignorate de către instanţa de apel.

Recurenta-reclamantă mai arată că alte probe care nu au fost analizate ori au fost greşit interpretate sunt acelea din care rezultă faptul că terenul lui H.H.H., având ca moştenitoare pe autoarele lui B., în suprafaţă de 1,5 ha, s-a aflat în zona Potcoavei şi nicidecum 0,5 ha în zona Iancu Nicolae. În acest sens scrisoarea primăriei Voluntari, din 27 ianuarie 1998, este interpretată greşit în sensul că H.H.H. ar fi deţinut terenul în Pipera, aceasta având doar în folosinţă 2,0 ha în această zonă. Aceleaşi concluzii rezultă şi din scrisoarea Prefecturii judeţului Ilfov adresată lui J.J.-primar şi preşedinte al Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991; scrisoarea primăriei Voluntari care precizează că terenul în cauză nu a fost la dispoziţia Comisiei Voluntari de aplicare a Legii nr. 18/1991, el făcând obiectul unui schimb de terenuri; scrisoarea primăriei Voluntari prin care se precizează că pentru terenul din tarlaua 16 parcela 296 nu a existat protocol de predare încheiat cu proprietara SC F. SA, fapt ce arată că titlul eliberat autoarelor lui B. este ilegal.

Contrar dovezilor aflate la dosarul cauzei, instanţa de apel reţine, în mod greşit, că nu s-a clarificat faptul că tarlaua 47, arabil 716 este una şi aceeaşi cu tarlaua 16 parcela 296.

Pe procesul verbal de punere în posesie din 29 decembrie 1993 şi schiţa anexă sunt ştampile şi semnături ale autorităţilor emitente, aplicate atât în 1993, dar şi în 1997 care certifică modificarea făcută de funcţionarul de la cadastru. Din cele două planuri cadastrale transmise instanţei de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov rezultă că toate tarlalele şi parcelele din Voluntari au fost renumerotate, la fel şi categoriile de folosinţă (drumuri, livezi, construcţii), renumerotarea fiind o acţiune generală, aplicată în timp, iar nu de pe o zi pe alta.

Instanţa de apel nu a luat în considerare certificatul din 11 mai 2000 emis de primăria Voluntari autoarei recurentei-reclamante, în care se recunoaşte că aceasta deţine 5.000 mp în str...., parcela 296/2, act ce atestă, pe de o parte, faptul că la acea dată primăria cunoştea existenţa proprietăţii autoarei recurentei-reclamante în parcela 296/2, iar pe altă parte, că la data de 11 mai 2000, titlul de proprietate din 13 iunie 2000, al autoarelor lui B. nu era emis. Acest certificat a fost utilizat în Decizia civilă nr. 236 din 29 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a validat schimbul de terenuri.

De asemenea, instanţa de apel nu a analizat certificatul din 18 octombrie 2001 utilizat în procesul pe care autoarele lui B. l-au pierdut prin Decizia nr. 1748/A/2003, prin care se concluzionează că este evident că este vorba de două terenuri distincte, mai ales că vecinătăţile acestora nu sunt identice.

Autoarele pârâtului s-au contrazis, în litigiile purtate între părţi, cu privire la identitatea parcelelor T47 P716 şi T16 P296.

În registrul agricol al primăriei Voluntari se consemnează în mod clar proprietatea recurentei-reclamante, în sensul că aceasta figurează înscrisă cu teren în suprafaţă de 5.000 mp în str. ... T16 P296/2 la rol 4664.

În contractul de vânzare-cumpărare din 17 octombrie 2001 încheiat între recurenta-reclamantă şi autoarea sa, se precizează că recurenta reclamantă va intra în stăpânirea de drept şi de fapt a terenului descris mai sus, iar din fotografia faţă/verso anexată rezultă că terenul a fost împrejmuit.

Faţă de cele arătate, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că recurenta-reclamantă nu a deţinut posesia, neexistând vreun temei legal pentru ca posesia să aparţină pârâtului, a cărui proprietate nu se poate identifica şi care a ocupat abuziv terenul.

Faptul că primăria Voluntari, la solicitarea primului complet, răspunde că nu deţine date despre schimb este infirmat atât de Registrul Agricol, cât şi de scrisoarea autoarei recurentei-reclamante, însoţită de actele de schimb, depuse la primărie din 25 iulie 2000.

Atât schiţa bunului imobil cât şi Planul de Amplasament şi Delimitare a Bunului Imobil, depuse la dosarul cauzei au fost întocmite cu nordul în jos, cu vecinătăţi la est şi vest diferite de cele din titlul de proprietate din 13 iunie 2000 eliberat pe numele autoarelor lui B. şi care nu se regăsesc în teren, fiind diferite şi de cele înscrise în C.F., trucaj menit să conducă la concluzia că terenurile se suprapun, fapt nesesizat de către ultimul complet de judecată.

Recurenta-reclamantă mai arată că pe cererea de eliberare a certificatului de urbanism din 10 octombrie 2001, Secţia financiară din cadrul primăriei Voluntari consemnează că la rol, în str. ... T16 P296/2, E. figurează cu 5.000 mp, iar faptul că primăria refuză să prezinte dovada că T47 A 716 prin renumerotare a devenit T16 P286 are conotaţii penale.

Recurenta-reclamantă mai critică hotărârea atacată întrucât aceasta ignoră vechimea proprietăţii sale; nu ţine seama de hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat ce concluzionează că cele două terenuri sunt distincte şi cu vecinătăţi diferite (hotărâri aflate la dosarul cauzei); ignoră reaua-credinţă a pârâtului B. care, deşi notificat prin executor judecătoresc, cu litigiul înscris în C.F., înstrăinează peste 95% din terenul ocupat abuziv; ignoră faptul că autoarea recurentei-reclamante a intabulat proprietatea în C.F., obţinut anterior autoarelor lui B., iar conform legii, înscrierile în cartea funciară sunt opozabile terţilor de la data înregistrării cererii, în ordinea înscrierii; ignoră faptul că autoarea recurentei a câştigat procesele cu autorii pârâtului B., precum şi principiul conform căruia nimeni nu poate transmite mai mult decât are.

Solicită admiterea acţiunii în revendicare prin restituirea terenului în natură iar, în subsidiar, faţă de finalizarea construcţiilor edificate, în echivalent, la o valoare de înlocuire de 700 euro/mp.

Intimaţii au formulat întâmpinare solicitând constatarea nulităţii recursului pentru neîncadrarea în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea ca nefondat a recursului.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Deşi invocat, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu a fost dezvoltat în cuprinsul memoriului, recurenta neprecizând ce aspecte nu au fost motivate în hotărâre ori care sunt motivele contradictorii ori străine de natura pricinii.

Nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, recurenta confundând un raport juridic contractual consfinţit printr-un act juridic în sensul de negotium iuris ce poate constitui obiect al unei judecăţi (împrejurare neincidentă în cauză în condiţiile în care se analizează un drept real de proprietate), cu înscrisurile ce au fost administrate şi care nu se constituie în obiect al litigiului ci reprezintă doar un mijloc de probă în dovedirea pretenţiilor deduse judecăţii, în cazul de faţă preferabilitatea dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte încadrarea, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., a recursului în alte motive prevăzute de art. 304 C. proc. civ., din criticile formulate pot fi identificate ca fiind de nelegalitate, în sensul unei greşite interpretări şi aplicări a legii, ce atrag incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., exclusiv cele referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor anterioare, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 şi ale art. 565 C. civ. privind proba dreptului de proprietate, cu consecinţa unei greşite aplicări a mecanismului de comparare a titlurilor în acţiunea în revendicare, susţinând recurenta că nu s-a ţinut cont de vechimea proprietăţii sale, de opozabilitatea erga omnes a titlului său şi de faptul că pârâtul nu a dobândit de la adevăratul proprietar.

Toate celelalte aspecte, amplu dezvoltate în memoriul de recurs, privesc modalitatea în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză pe baza căruia a stabilit situaţia de fapt, recurenta ignorând împrejurarea că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, pot fi valorificate numai aspecte de nelegalitate, circumscrise dispoziţiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., respectiv aplicarea corectă a legii situaţiei de fapt stabilite de către instanţele de fond, nu şi cele de temeinicie a cauzei.

Prin urmare, nu se poate circumscrie controlului de legalitate critica, cu toate argumentele subsidiare ce ţin de probatoriul administrat, privind omologarea eronată a raportului de expertiză din care a rezultat că terenurile, obiect al contractelor de vânzare cumpărare, se suprapun pe o suprafaţă de 4.411 mp.

Această împrejurare nu reprezintă, cum se susţine, cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., un aspect legat de aplicarea greşită a legii, ci tinde în fapt la o nouă devoluare a fondului fie pe considerente legate de modalitatea în care au fost coroborate şi valorizate probele administrate, ignorându-se înscrisuri hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, fie pe motiv de apreciere eronată a mijlocului de probă administrat ce a determinat o gravă greşeală în stabilirea situaţiei de fapt.

Aducând judecăţii în recurs asemenea aspecte, recurenta nu ţine cont de faptul că dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ. care ar fi permis o asemenea analiză au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000 (astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 219/2005). În felul acesta, prin modalitatea de reglementare a motivelor de recurs şi limitarea criticilor la aspectele de nelegalitate, legiuitorul a stabilit caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, judecata pe fond a cauzei finalizându-se la momentul soluţionării apelului.

Ca urmare, situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, referitoare la suprapunerea celor două terenuri pe o suprafaţă de 4.441 mp, nu mai poate fi contestată, cu atât mai mult cu cât instanţa a răspuns aceloraşi critici, formulate de reclamantă şi prin cererea de apel, a suplimentat probatoriul şi a preluat din probele administrate (expertize, înscrisuri provenind de la autorităţile abilitate în domeniu - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Primărie) acele elemente care susţin o astfel de concluzie, iar recurenta nu a criticat aspecte de nelegalitate ale demersului procesual ci exclusiv împrejurări de fapt ce ţin de temeinicia actului de judecată, respectiv de interpretarea elementelor probatorii în sensul pretins de ea.

Odată stabilită situaţia de fapt, instanţa de apel a construit raţionamentul juridic, în cadrul căruia a aplicat criteriile de preferabilitate create de doctrină şi jurisprudenţă, specifice soluţionării unei acţiuni în revendicare.

Cu privire la acest raţionament au fost identificate în memoriul de recurs al pârâtei trei aspecte de nelegalitate.

În primul rând recurenta invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat a unor hotărâri anterioare care ar fi statuat că cele două terenuri, obiect al contractelor de vânzare cumpărare exhibate ca titlu de proprietate, nu se suprapun.

Este corect raţionamentul instanţei de apel potrivit căruia acele hotărâri au procedat la o comparare scriptică a menţiunilor din acte, fără a se raporta la realitatea faptică a amplasamentului terenului, întrucât nu au avut ca obiect o acţiune în revendicare, ci acţiuni în nulitate, astfel că cele constatate în considerente nu prezentau relevanţă în economia acelei judecăţi şi nici nu pot fi opuse într-un litigiu cu o natură diferită, în care se deduc judecăţii împrejurări distincte.

În acest sens se constată că, în ansamblul litigiilor dintre părţi, numai prin Decizia nr. 1748 din 6 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a, având ca obiect nulitatea procesului verbal şi a titlului de proprietate al reclamantei, s-a reţinut, pe baza menţiunilor din titlurile părţilor, că nu există identitate între terenuri întrucât acestea au numere de tarla şi parcele diferite T47/A716 al reclamantei şi, respectiv T16/296, al autoarelor pârâtului. În această hotărâre se menţionează, însă, că identificarea s-a făcut exclusiv în baza actelor, în lipsa unei dovezi esenţiale, ca aceea a unei expertize topografice. În acel litigiu instanţa nu a fost sesizată cu analiza împrejurărilor renumerotării tarlalei nr. 47 pentru a stabili, cu autoritate de lucru judecat, efectul acestei operaţiuni asupra obiectului titlurilor de proprietate ale părţilor.

Celelalte hotărâri, care afirmă în considerente că terenurile nu s-ar suprapune, având ca obiect acţiuni în constatarea nulităţii actelor de proprietate ale reclamantei (Decizia nr. 658 din 16 mai 2005 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a III-a, şi Decizia nr. 1180 din 21 septembrie 2005 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a IV-a) şi pe care recurenta le invocă ca argument în susţinerea încălcării principiului autorităţii de lucru judecat, reţin autoritatea celor statuate în decizia anterioară, fără a proceda la o analiză jurisdicţională proprie cu privire la situaţia suprapunerii terenurilor.

În consecinţă, prezentului litigiu în care sunt deduse judecăţii aspecte noi, neavute în vedere în litigiile anterioare, cum sunt renumerotarea parcelei sau greşita identificare a terenurilor prin vecinătăţile înscrise în contractele de vânzare cumpărare, nu i se poate opune efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat din litigiile anterioare, ce ar constitui impediment pentru o apreciere în sens contrar.

O altă critică de nelegalitate se referă la faptul că, în procesul de comparare a titlurilor, nu s-a ţinut cont că pârâtul nu a dobândit bunul de la adevăratul proprietar. În acest sens se susţine că instanţa de apel ar fi ignorat faptul că autorii pârâţilor nu ar fi fost îndreptăţiţi să primească terenul în procedura Legii nr. 18/1991 întrucât nu au deţinut teren pe acel amplasament şi că suprafaţa respectivă nu era la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii 18/1991, ci fusese deja atribuit, prin procesul verbal de schimb, autorului reclamantei care a fost pus în posesie, împrejurare cunoscută de autorităţile locale.

Înalta Curte apreciază că, atâta de vreme cât prin litigiile anterioare actele de proprietate ale fiecărei părţi au fost validate ca fiind întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale, nu se poate reveni la o analiză a îndeplinirii condiţiilor de fond şi formă cerute de Legea nr. 18/1991 pentru emiterea valabilă a titlului de proprietate al pârâtului.

În acest context nu se poate da curs nici solicitării pârâţilor care, prin întâmpinare, cer aplicarea sancţiunii civile a nulităţii absolute a actului juridic reprezentat de titlul autoarei reclamantei, în condiţiile în care aceste susţineri nu reprezintă simple apărări ci o cerere nouă, cu un obiect distinct de cel al acţiunii principale, formulată cu depăşirea limitei temporale prevăzută de norma procedurală.

În mod corect instanţa de apel a procedat, în soluţionarea acţiunii în revendicare, la aplicarea mecanismului de comparare a titlurilor, constatând că preferabil, în cadrul acestei operaţiuni, este titlul pârâtului.

Astfel, plecând de la realitatea suprapunerii terenurilor, care au primit acelaşi număr cadastral dar pentru care s-au deschis două cărţi funciare diferite, se are în vedere faptul că drepturile de proprietate afirmate de părţi au fost obţinute în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate.

Instanţa de apel a procedat la verificarea modalităţii de dobândire a dreptului de proprietate pentru terenul respectiv, astfel cum rezultă din titlurile autorilor părţilor, urmărind a identifica pe cel care are calitatea de verus dominus sau prezintă cele mai puternice aparenţe ale acestei calităţi, pentru a putea transmite mai departe dreptul său, în condiţiile în care, în ambele cazuri, autorii au beneficiat de un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, respectiv Legea nr. 18/1991.

În privinţa reclamantei, al cărei autor a procedat, în cadrul procesului de reconstituire a dreptului de proprietate, la un schimb de terenuri, s-a reţinut existenţa unei modificări, la nivelul anului 1997, în procesul verbal de punere în posesie din 29 decembrie 1993, cu privire la identificarea terenului prin număr de tarla şi parcelă. În legătură cu această situaţie, reclamanta a criticat faptul că instanţele de fond nu au recunoscut valabilitatea operaţiunii de renumerotare a tarlalelor ca fiind o împrejurare neechivocă şi clară ce ţine de operaţiunile cadastrale ce au urmărit identificarea tuturor terenurilor din zonă şi a susţinut că modificarea datelor de identificare este doar scriptică, parcela cu care fusese pusă în posesie rămânând aceeaşi. Pârâtul a susţinut că de fapt şi amplasamentul parcelei a fost modificat, şi astfel s-a suprapus peste parcela aflată la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi pentru care autorilor lui le fusese reconstituit dreptul de proprietate.

Instanţa de apel a reţinut corect împrejurarea că, faţă de imposibilitatea de verificare a legalităţii renumerotării parcelei, este preferabil titlul pârâtului pentru care s-a dovedit continuitatea transmiterii dreptului.

Chiar dacă prin Decizia nr. 236 din 29 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată după modificarea numărului parcelei, s-a constatat că actul de schimb al autorului reclamantei (procesul verbal din 29 noiembrie 1992) este valabil şi opozabil terţilor şi s-a dispus înscrierea în C.F. deschisă pentru parcela cu număr cadastral a acestui act, în acest litigiu nu s-au dezlegat aspecte referitoare la identificarea faptică a terenului, ci s-a verificat dacă înscrisul respectiv îndeplinea condiţiile de formă prevăzute de lege pentru a produce efecte juridice. Nici în certificatul de moştenitor al reclamantei, emis ulterior adnotării procesului verbal cu noile coordonate de identificare a terenului, nu este înscrisă o astfel de modificare, care a fost operată numai la deschiderea cărţii funciare şi apoi a fost trecută în contractul de vânzare cumpărare al reclamantei.

Pe de altă parte, în privinţa pârâtului, corect s-a considerat că nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor legale împrejurarea că terenul a fost identificat în raportul de expertiză după procesul verbal de punere în posesie al autorilor săi şi planul de amplasament şi delimitare din documentaţia cadastrală, şi nu după menţiunile incomplete din titlu.

În plus, în procesul de comparare a titlurilor, valide ambele, s-a aplicat corect, de către instanţa de apel, prezumţia relativă instituită de art. 1854 din V.C.C., incident în cauză, potrivit căreia posesia prezumă proprietatea, fiind astfel preferabil titlul care presupune şi exerciţiul efectiv al atributului posesiei, respectiv cel exhibat de pârât, ca posesor al terenului. Această împrejurare este confirmată şi de faptul că, printr-o hotărâre judecătorească, respectiv Decizia nr. 859 din 14 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, menţionată şi în sentinţa penală nr. 5 din 17 ianuarie 2014 a Judecătoriei Buftea, reclamantei i-a fost respinsă irevocabil acţiunea posesorie promovată împotriva pârâtului.

Prin urmare reclamanta nu a răsturnat această prezumţie de proprietate, nedovedind faptul că a deţinut şi a pierdut posesia imobilului în litigiu, care este chiar cel din actele sale de proprietate, prin violenţa exercitată de pârât sau autorii acestuia, faţă de echivocul punerii sale în posesie generată de imposibilitatea stabilirii împrejurărilor renumerotării parcelei, astfel că nu se poate prevala de titlul său pentru a înlătura pe cel al unui proprietar posesor care, de asemenea, a dovedit că opune un titlu valabil, obţinut în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament şi validat în procedura de aplicare a Legii nr. 18/1991. De asemenea, reclamanta nu a dovedit nici că terenul pârâtului există într-un alt amplasament, distinct de cel pentru care ea pretinde a fi proprietar.

Prin urmare nu se poate constata încălcarea dispoziţiilor art. 480 C. civ., acţiunea în revendicare nefiind îndreptată de proprietarul neposesor împotriva unei persoane care îl deţine fără drept.

Aspectul învederat de recurentă referitor la reaua credinţă a pârâtului nu poate face obiectul unei analize, atitudinea subiectivă a deţinătorilor titlurilor de proprietate nefiind relevantă într-o acţiune în revendicare în care se compară aceste titluri.

În fine, este nefondată şi critica recurentei privind încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 şi ale art. 565 C. civ. privind proba dreptului de proprietate, susţinând, de asemenea, recurenta că nu s-a ţinut cont de vechimea proprietăţii sale şi de opozabilitatea erga omnes a titlului său înscris în cartea funciară.

În ceea ce priveşte art. 565 din N.C.C. potrivit căruia dovada dreptului de proprietate pentru imobilele înscrise în cartea funciară se face cu extrasul de carte funciară, aceste dispoziţii sunt amânate de la aplicare conform art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, până la finalizarea sistemului naţional de cadastru, timp în care înscrierea în cartea funciară se face numai pentru opozabilitate. De altfel, litigiului pendinte îi sunt aplicabile dispoziţiile V.C.C., în raport de care s-a soluţionat cauza şi s-a efectuat controlul de legalitate şi nu dispoziţiile N.C.C.

Este adevărat că art. 15 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 conţine o prevedere similară în sensul că, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică pe unitatea administrativ-teritorială respectivă, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. Dovada delimitării unui imobil faţă de alte imobile se face numai cu extrasul din planul cadastral.

Or, nici această dispoziţie nu este aplicabilă în cauză în considerarea faptului că lucrările cadastrale de înregistrare sistematică nu s-au finalizat pe teritoriul ţării.

În ceea ce priveşte nesocotirea efectelor de opozabilitate erga omnes pe care intabularea în C.F., conform dispoziţiilor Legii nr. 7/1996, le atribuie dreptului de proprietate, Înalta Curte reţine că, în executarea dispoziţiei din Decizia nr. 236/2001, actul de schimb al autorului reclamantei a fost înscris în C.F. prin încheierea din 25 octombrie 2001. Autorii pârâtului şi-au înscris titlul de proprietate în C.F. la 13 iulie 2000.

Având în vedere situaţia juridică echivocă a terenului, pentru care, deşi a primit acelaşi număr cadastral, s-au deschis două cărţi funciare, nefiind astfel în situaţia unei duble înscrieri în aceeaşi carte, principiul relativităţii înscrierilor, invocat de recurentă (opozabilitatea dreptului său faţă de terţul care invocă un drept exclusiv de proprietate), este inoperant.

În această împrejurare, este necesar şi suficient a se proceda la compararea titlurilor înfăţişate de părţi, ceea ce permite ca, după clarificarea situaţiei juridice, să poată fi efectuate rectificări în cartea funciară, de către partea care obţine recunoaşterea propriului titlu, corespunzătoare situaţiei de drept stabilite pe cale jurisdicţională.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu pot reţinute motivele de nelegalitate invocate în susţinerea cazului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. astfel că, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 154/A din 1 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2015.