Ownership upheld as annulment motion rejected as time-barred, prior sale-confirmation judgment stands.

Decizia nr. 1954/2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 20 mai 2009, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanţei - în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. - să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru terenurile m suprafaţa totală de 8.000 mp situate în com. Bragadiru, după cum urmează:

a) parcela 59/16, în suprafaţă de 4.000 mp intabulată în C.F. a com. Bragadiru, judeţul Ilfov şi

b) parcela 59/17, în suprafaţă de 4.000 mp intabulată în C.F. a com. Bragadiru, judeţul ilfov,

S-a mai solicitat ca instanţa să dispună obligarea Oficiului pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov să facă cuvenitele menţiuni în caz de admitere a primului capăt de cerere.

În subsidiar, în cazul respingerii primului capăt de cerere, reclamanta a cerut obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 400.000 euro în echivalent în lei, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plăţii, reprezentând valoarea de circulaţie a terenurilor.

În situaţia respingerii primelor două capete de cerere, s-a cerut obligarea pârâţilor, în solidar, la plata echivalentului în lei al sumei de 110.000 euro, la cursul Băncii Naționale a României de la data plăţii efective, plus dobânda legală, de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective, cu titlul de plată nedatorată.

Învestit In primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1557 din 23 septembrie 2011, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. A admis în parte cererea şi a constatat că pârâţii au vândut reclamantei terenurile în suprafaţă totală de 8.000 mp situate în com. Bragadiru, după cum urmează: - parcela 59/16 - în suprafaţă de 4000 mp, intabulată în C.F. a com. Bragadiru, judeţul Ilfov; - parcela 59/17 - în suprafaţă de 4.000 mp, intabulată în C.F. a com. Bragadiru, judeţul Ilfov, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

A dispus ca sentinţa să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.

A respins, ca neîntemeiat, cel de-al doilea capăt de cerere şi ca rămase fără obiect, capetele de cerere subsidiare.

Apelul declarat în cauză de pârâtul B., a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 376/A din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin Decizia civilă nr. 3943 din 24 septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 376/A din 24 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi a obligat pe recurentul-pârât la 5.000 lei, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A. SRL, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, la data de 03 februarie 2015, a fost înregistrata contestaţia în anulare formulată de pârâtul B.. în cuprinsul cererii, a solicitat suspendarea executării deciziei contestate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 317 pct. 2, art, 318 pct. 1, art. 319 pct. 1 şi 2 din V.C.P.C., în vigoare la data iniţierii demersului judiciar, respectiv pe dispoziţiile art. 52 din Constituţie.

Cu respectarea dispoziţiilor art. 320 alin. (2) C. proc. civ., intimata SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare. De asemenea, a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca inadmisibilă, pentru nefodeplinirea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 3191 C. proc. civ. şi obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată şi a unei amenzi judiciare pentru abuz de drept procesual

Cu privire la lipsa capacităţii de folosinţă a intimatei C., Înalta Curte reţine următoarele:

Capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă acea componentă a capacităţii de folosinţă a unei persoane fizice care constă în aptitudinea de a dobândi şi exercita drepturi şi obligaţii procesuaie, aptitudine care încetează odată cu decesul persoanei fizice. Din punct de vedere al dreptului procesual civil, capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă aptitudinea de a formula cereri de chemare în judecată şi a exercita căi de atac, respectiv de a sta în proces, aptitudine care există pe durata vieţii persoanei fizice.

În cauza de faţă, ia termenul din 01 aprilie 2015, contestatorul B. a învederat instanţei faptul că C. a decedat şi a depus la dosar - fila 272 verso - certificatul de deces al acesteia.

Din cuprinsul acestuia, reiese că decesul intimatei C. a intervenit la data de 19 noiembrie 2013.

În raport de această situaţie, Înalta Curte la termenul din 6 mai 2015 a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei C.

Faţă de data decesului intimatei (19 noiembrie 2013) şi faţă de data formulării contestaţiei în anulare (02 februarie 2015), este evident că, la data formulării acesteia, intimata C. nu mai avea capacitatea procesuală de folosinţă pentru a. sta în judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. împotriva Deciziei civile nr. 3943 din 24 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2009 în contradictoriu cu intimata C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie forţată a numiţilor D. şi E., persoane indicate ca fiind moştenitorii intimatei C. formulată de contestatorul B., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 57 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a altor persoane se formulează de către pârât odată cu Întâmpinarea, iar de către reclamant se depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe. Cererea de chemare în judecată a altor persoane poate fi promovată numai în faţa primei instanţe, această soluţie legislativă fiind întemeiată pe necesitatea respectării principiului celor două grade de jurisdicţie.

Contestaţia în anulare a fost reglementată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac, de retractare, nesuspensivă de executare, exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti irevocabile, menită a repara neregulari taţi le evidente privind actele de procedură, eludarea normelor de competenţă de ordine publică a instanţelor, neanalizarea unora dintre motivele de casare sau când dezlegarea dată în recurs este rezultatul unei greşeli materiale.

În soluţionarea contestaţiei în anulare, părţile nu mat sunt îndreptăţite la modificarea cadrului procesual în sensul formulării de cereri de intervenţii, de chemare în garanţie sau de arătare a titularului dreptului, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 57, art. 58 şi 59 C. proc. civ., acesta fiind apanajul acordat de către legiuitor părţilor în primele două faze procesuale, fond şi apel, aşa cum reiese din chiar conţinutul normelor procesuale amintite. Chiar şi în cazul cererii de intervenţie accesorie, C. proc. civ. limitează posibilitatea formulării acesteia numai până în recurs. în lipsa unui. text legai care sa prevadă altfel, în căiie extraordinare de atac de retractare, cum este şi contestaţia în anulare, nu pot figura alte părţi decât cele din procesul în care a fost pronunţată hotărârea atacata, întrucât instanţa verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate mimai în raport de persoanele care au avut calitatea de parte în procesul în care a fost pronunţată acea hotărâre.

Reiese deci, că în soluţionarea contestaţiei în anulare, cadrul procesual este unul irevocabil stabilit, formularea oricărei cereri de intervenţie fiind inadmisibilă.

În speţă, la termenul de judecată din data de 6 mai 2015, contestatorul B. a arătat că înţelege să formuleze cerere de intervenţie forţată a numiţilor D. şi E., persoane indicate ca fiind moştenitorii intimatei C., cererea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 57 C. proc. civ.

Această cerere a fost depusă şi în format scris, la data de 21 mai 2015 (filele 286-287).

Faţă de faptul că cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de contestatorul B. nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 57 C. proc. civ., fiind depusă direct în etapa judecării contestaţiei în anulare, Înalta Curte urmează să o respingă.

Privitor la excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte urmează să o admită pentru următoarele considerente:

Respectarea termenului de formulare a contestaţiei în anulare se analizează cu prioritate, întrucât numai o cerere formulată în cadrul termenului procedural poate fi discutata din perspectiva condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit art 319 alin. (2) C. proc. civ., "Contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până Ia împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar mi mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă."

Potrivit doctrinei şi practicii, hotărârile judecătoreşti susceptibile a fi puse în executare silita sunt acele hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile, care constată obligaţii referitoare la plata unei sume de bani, predarea unui bun ori folosinţa acestuia, desfiinţarea unei construcţii, plantaţii ori alte lucrări sau luarea unei alte măsuri admise de lege. în situaţia hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unui recurs, acestea sunt susceptibile de executare silită numai în măsura în care recursul modifica deciziile pronunţate în ciclurile procesuale anterioare în sensul obligării uneia dintre părţi la plata unei sume de bani, predarea unui bun ori folosinţa acestuia, desfiinţarea uneî construcţii, plantaţii ori alte lucrări sau luarea unei alte măsuri admise de lege.

În cauza de faţă, prin decizia pronunţată în recurs şi atacată prin prezenta contestaţie în anulare, a fost respins ca nefondat recursul exercitat de pârâtul B., rămânând astfel, definitivă şi irevocabilă soluţia primei instanţe prin care a fost admisă, în parte acţiunea reclamanţilor şi s-a constatat că pârâţii au vândut reclamantei terenurile în suprafaţă totală de 8.000 mp, situate în com. Bragadiru, după cum urmează; - parcela 59/16 - în suprafaţă de 4.000 mp, intabulată în C.F. a com. Bragadiru, judeţul Ilfov; - parcela 59/17 - în suprafaţă de 4.000 mp, intabulată în C.F. a com. Bragadiru, judeţul Ilfov, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Reiese deci, că hotărârea ce face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, nu se poate aduce la îndeplinire pe calea executării silite, având caracterul unei acţiuni în constatarea, hotărârea urmând să ţină loc de act autentic.

Prin urmare, termenul de formulare a contestaţiei în anulare este cel care vizează hotărârile judecătoreşti nesusceptibile de executare silită, reglementat de dispoziţiile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Din cuprinsul dispozitivului deciziei contestate, reiese că aceasta a fost pronunţată la data de 24 septembrie 2013.

Partea a solicitat comunicarea deciziei contestate la data de 23 decembrie 2013, potrivit cererii înregistrate la registratura generală sub nr. x, fiindu-i comunicată cu adresa Dosar nr. x/3/2009 la data de 06 ianuarie 2014, fila 91, rară însă a se face dovada datei primirii efective.

Pe de altă parte, în aplicarea dispoziţiilor mai sus menţionate, termenul pentru exercitarea căii de atac a expirat cel mai târziu la data de 24 septembrie 2014, termenul limită după care nu mai poate fi exercitată contestaţia în anulare, indiferent de data la care partea a iuat la cunoştinţă de hotărâre în mod efectiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., neexercitarea oricărei cai de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Nici din înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi nici din susţinerile contestatorului nu rezuită ea acesta să fi fost împiedicat, printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, să exercite în termenul legal, contestaţia în anulare. Or, în atare condiţii, termenul pentru exercitarea contestaţiei în anulare a expirat, ope legis, la data de 24 septembrie 2014.

În condiţiile în care decizia de recurs, care este o hotărâre irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., a fost pronunţată la data de 24 septembrie 2013, iar contestaţia a fost formulată la data de 2 februarie 2015, se constată că s-a depăşit termenul procedural limită de formulare, respectiv termenul obiectiv de 1 an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Astfel, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare împotriva Deciziei civile nr. 3943 din 24 septembrie 2013, formulată de contestatorul B., ca tardivă.

Prin întâmpinare, intimata SC A. SRL a solicitat şi amendarea contestatorului B., arătându-se că prin înregistrarea prezentei contestaţii în anulare acesta a săvârşit un abuz de drept procesual, reluând „aspecte definitiv şi irevocabil soluţionate de instanţele judecătoreşti".

Pentru a caracteriza un act de procedură ca fiind abuziv, doctrina şi practica au fost constate în a aprecia că este necesar să fie îndeplinite în mod cumulativ, următoarele cerinţe: autorul actului să fie titularul dreptului procedural în cauză şi să fie capabil să îl exercite, dreptul procedural să fie utilizat în limitele, fixate de lege şi să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost acordat de lege, dreptul procedural să fie exercitat cu rea credinţă.

În cauza de faţă, dacă primele condiţii se verifică, nu s-a probat exercitarea de către contestatorul B., a drepturilor procedurale în alt mod decât cel edictat de legiuitor. Criticile de neîegalitate învederate prin cererea scrisă care, conform susţinerilor intimatei SC A. SRL, pun în discuţie chestiuni tranşate în mod definitiv şi irevocabil de instanţe prin hotărâri judecătoreşti, nu pot forma convingerea Instanţei că prezenta contestaţie în anulare a fost exercitată cu rea credinţă.

Astfel, Înalta Curte urmează a respinge cererea de amendare a contestatomlui.

Intimata SC A. SRL a solicitat obligarea contestatomlui B. la plata cheltuielilor de judecată, fiind depuse la dosar factura fiscală din data de 26 martie 2015 şi extras de cont care atestă încasarea de către societatea de avocatură a sumei de 10.923 lei, cu titlul de onorariu avocaţial.

Înalta Curte, constatând culpa procesuală a contestatorului, în raport de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmează a dispune obligarea acestuia Ia plata cheltuielilor de judecată.

În raport de dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de judecată poate să modifice onorariile avocaţilor ori de câte ori va constata că sunt nepotrivit de mari sau de mici faţă de valoarea pricinii sau de munca depusă de avocat, Înalta Curte urmează a reduce cheltuielile de judecată solicitate, de Ia suma de 10.923 lei, la suma de 5.000 lei, faţă de gradul de complexitate al cauzei care nu a necesitat anraniarea fondului cauzei, muncă depusă de către apărătorul ales al intimatei la redactarea întâmpinării şi numărul redus de termene la care a asigurat reprezentarea.

Prin cererea înregistrată, contestatorul B. a solicitat şi suspendarea executării deciziei contestate.

Prin pronunţarea prezentei hotărâri, cererea de suspendare formulata de contestator a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de introducere forţată în cauză a numiţilor D. şi E., formulată de contestatorul B.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei civile nr. 3943 din 24 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2009, în contradictoriu cu intimata C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

Respinge, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. împotriva Deciziei civile nr. 3943 din 24 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2009, în contradictoriu cu intimata SC A. SRL, ca tardivă.

Respinge cererea de amendare a contestatorului B. formulată de SC A. SRL.

Obligă pe contestatorul B. la plata, către intimata SC A. SRL, a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată m prezenta cale de atac, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Respinge cererea de suspendare a executării deciziei contestate, ca fiind rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2015.