Territorial jurisdiction for judicial staff salary interest claims under Art. 127 Civil Procedure Code

Decizia nr. 190/2016

Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

La data de 20 august 2015 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, Dosarul nr. xxx/120/2015, prin declinarea competenţei Tribunalului Bucureşti, având ca obiect cererea reclamanţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., Ş., T., Ţ., U., V., W., X., Y., Z., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., P.P., R.R., S.S., Ş.Ş., T.T., Ţ.Ţ., U.U., formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Covasna pentru acordarea dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale restante, prin sentinţa civilă irevocabilă nr. 3799 din 06 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia VIII-a conflict de muncă şi asigurări sociale.

În cuprinsul hotărârii de declinare a competenţei s-a tăcut trimitere la dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., ale art. 269 C. muncii şi ale art. 208 şi 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conciuzionându-se că avându-se în vedere funcţiile pe care le ocupă reclamanţii, precum şi instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, este întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale facultative şi raportat la manifestarea de voinţă a reclamanţilor, competenţa soluţionării cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

La termenul de judecată din 02 noiembrie 2015, Tribunalul Dâmboviţa a invocat la rândul său excepţia necompetenţei teritoriale în considerarea prevederilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., iar prin sentinţa civilă nr. 1707 din 2 iunie 2015 admiţând excepţia invocată din oficiu, a declinat la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut ca în conformitate cu aceste norme, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei ia care şi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa Ia care îşi desfăşoară activitatea, dispoziţiile aplicându-se corespunzător în cazul procurorilor asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Cum din adeverinţa din 03 martie 2035 emisă de preşedintele Tribunalului Bucureşti (filele 173 - 179 Dosar nr. xxx/4/2014) niciunul dintre reclamanţii din prezenta cauză nu se încadrează în dispoziţiile textului invocat pentru a face incidenţă alegerea altei instanţe aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., s-a apreciat că Tribunalul Dâmboviţa nu este competent teritorial să soluţioneze cauza, întrucât competenţa aparţine instanţei iniţial investite, sesizând Înalta Curte de Casaţie şi justiţie pentru stabilirea competenţei teritoriale.

Investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că, în cauză, competenţa soluţionării cauzei revine Tribunalului Bucureşti, pentru considerentele ce succed:

Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv, când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) - cazul în speţă - şi când are legitimare procesuală pasivă peste pârât).

În cea dintâi situaţie, potrivit legii, reclamantul „va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa îa care îşi desfăşoară activitatea”.

Pentru a opera însă această competenţa specială, obligatorie când este vorba despre legitimarea procesuală activă a subiectelor vizate de text este necesar a fi îndeplinite două condiţii: a) reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la instanţa competentă potrivit legii; b) sesizarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

Din adeverinţa din 03 martie 2015 emisă de preşedintele Tribunalului Bucureşti (filele 173 - 179 Dosar nr. xxx/4/2014) rezultă că niciunul dintre reclamanţii din prezenta cauză nu se încadrează în dispoziţiile textului invocat pentru a face incidenţă alegerea altei instanţe aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, Niciunul dintre reclamanţi nu este salariatul Tribunalului Bucureşti, cei mai mulţi fiind grefieri la Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, o parte activând la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti, la Tribunalul Ilfov, la Judecătoria Motru, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 8 încetând activitatea prin demisie, iar unul prin pensionare. Se mai are în vedere că 5 dintre reclamanţi (filele 178-179) fac parte din categoria personalului conex, în sensul art. 3 şi 4 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul I.N.E.C.

Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărui circumscripţie îşi desfăşoară activitatea judecătorul reclamant, ci are înţelesul de instanţa judecătorească la care acesta funcţionează efectiv.

În speţă, având în vedere că reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Bucureşti, nu sunt întrunite cerinţele art. 127 C. proc. civ., astfel încât, soluţionarea cererii este de competenţa Tribunalului Bucureşti, ca instanţă în a cărei circumscripţie teritorială îşi au domiciliul procesual ales - Judecătoria sector 6 Bucureşti, conform dispoziţiilor art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2016.