Inland land restitution under Law no. 10/2001: Substantive misclassification of agricultural land under Law no. 18/1991 treated as procedural inadmissibility

Decizia nr. 172/2016

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin contestaţia formulată la data de 22 aprilie 2005 de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., împotriva Deciziei nr. 2568 din 22 martie 2005 emisă de intimatul Ministerul Apărării Naţionale, s-a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren de 8,56 ha, situată în municipiul Constanţa.

În fapt, prin notificarea din 09 noiembrie 2001, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu, ce a aparţinut autoarei lor, K., în temeiul sentinţei civile nr. 1168 din 31 decembrie 1923 a Tribunalului Ilfov şi a procesului-verbal din 07 noiembrie 1924.

Prin decizia contestată a fost respinsă cererea de restituire formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cu motivarea că, la momentul preluării imobilului, autoarea reclamanţilor nu mai avea calitatea de proprietară a terenului.

Intimatul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, susţinând, în esenţă, că terenul în litigiu a intrat în patrimoniul statului în baza Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 855/1953 şi a Legii nr. 187/1945, de la alte persoane decât autoarea contestatorilor. A învederat totodată că imobilul a fost propus pentru exceptare de la restituire, în scopul menţinerii afectaţiunii de interes public, fiind în prezent ocupat de mai multe construcţii.

Prin sentinţa civilă nr. 737 din 29 mai 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca nefondată, contestaţia reclamanţilor.

S-a apreciat că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, reţinându-se, în esenţă, că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului şi nici a faptului că preluarea acestuia s-a făcut de la autoarea contestatorilor.

Împotriva sentinţei civile nr. 737 din 29 mai 2006 au declarat apel contestatorii C. (continuat de moştenitorii L., M., N.), D., E., F., G., H., I., J., prin care au solicitat desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Împotriva sentinţei civile nr. 737 din 29 mai 2006 a declarat apel şi contestatorul A., solicitând schimbarea sentinţei, admiterea contestaţiei, anularea deciziei emisă de intimat şi restituirea în natură a terenului în litigiu.

Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Apărării Naţionale a răspuns criticilor din apel, solicitând respingerea acestora.

La termenul de judecată din 10 octombrie 2007, intimatul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi preluarea de către stat a terenului în litigiu prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 855/1953, în baza Legii nr. 187/1945, acesta având regim extravilan şi destinaţie de teren agricol. Excepţie a fost unită cu fondul cererii, prin încheierea de şedinţă din 12 martie 2008.

Prin încheierea de şedinţă din 17 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2005 (nr. vechi x/2005), s-a admis excepţia de litispendenţă, fiind dispusă trimiterea dosarului la dosarul de apel curent, în baza art. 163 C. proc. civ., între cele două cauze existând identitate de părţi şi obiect - contestaţie împotriva aceleiaşi decizii emise de pârât.

La termenul de judecată din 08 iunie 2011, în baza art. 2931 din C. proc. civ., au formulat apel şi contestatorii (moştenitori ai defunctului parte O.) P., R., S., T., U., V., X., considerat admisibil prin încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată. S-a solicitat schimbarea sentinţei, cu restituirea în natură a terenului, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. S-au adus argumente privind dovada dreptului de proprietate al autoarei contestatorilor asupra terenului, precum şi privind dovada preluării abuzive de către stat prin Legea nr. 187/1945.

În apel, au fost încuviinţate tuturor părţilor probatorii, respectiv acte şi expertiză tehnică topografică, prin comisie rogatorie la Curtea de Apel Constanţa, lucrarea având ca obiective identificarea suprafeţei de teren de 8,56 ha situat în municipiul Constanţa, dacă terenul este afectat de detalii de sistematizare sau de amenajări specifice activităţii intimatului şi care ar face imposibilă restituirea în natură. Totodată, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea construcţii având ca obiective identificarea şi descrierea construcţiilor situate pe terenul în litigiu, cu menţiunile dacă acestea sunt folosite sau nu, şi cu ce destinaţie, respectiv dacă au fost edificate sau nu cu respectarea dispoziţiilor legale de la acel moment.

Prin Decizia civilă nr. 424/A din 29 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile.

În raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa de apel a analizat, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de intimat la termenul de judecată din 10 octombrie 2007 şi unită cu fondul cererii. În susţinerea acestei excepţii, s-a făcut trimitere la regimul extravilan şi la destinaţia de teren agricol a imobilului în litigiu, respectiv la incidenţa dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001. Conform art. 8 nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000. Aceste legi speciale privesc reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, fiind aplicabile cu prioritate, dată de caracterul special al prevederilor lor.

Prin urmare, s-a apreciat că pentru a lămuri legea aplicabilă în speţă, interesează mai întâi categoria terenului ce se solicită a fi restituit.

Potrivit art. 2 lit. d) din Legea nr. 18/1991, terenurile din intravilan, includ terenurile agricole şi forestiere. Conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 18/1991, sunt „terenuri cu destinaţie agricolă: terenurile agricole productive - arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile, fâneţele, serele, solariile, răsadniţele şi altele asemenea - cele cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice, păşunile împădurite, cele ocupate cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice, amenajările piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, drumurile tehnologice şi de exploatare agricolă, platformele şi spaţiile de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole şi terenurile neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă.”

Curtea a reţinut, invocând susţinerilor concordante ale părţilor, că terenul revendicat a fost preluat de către stat, prin Ministerul Agriculturii, ca efect al reformei agrare realizate prin Legea nr. 187/1945, fiind transferat ulterior Ministerului Forţelor Armate, conform H.G. nr. 855/1955. Conform rapoartelor de expertiză topografică şi construcţii, terenul se află în prezent în posesia pârâtului, fiind cuprins în perimetrul U.M., iar pe teren se găsesc amenajări ce deservesc desfăşurarea activităţilor din această unitate militară.

Legea nr. 187/1945 a avut caracterul unei legi de expropriere, conform prevederilor art. 3 care enunţa categoriile de bunuri agricole care trec asupra statului.

S-a apreciat şi că toate susţinerile şi dovezile administrate converg către concluzia că terenul notificat de contestatori în procedura Legii nr. 10/2001, indiferent de aflarea în intravilan sau extravilan, avea la data preluării de către stat regimul juridic al unui teren agricol (ce include şi terenurile arabile), iar această categorie atrage regimul de reconstituire prescris de art. 39 din Legea nr. 18/1991 - „Persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum şi al oricăror alte acte normative de expropriere, sau moştenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeţei prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localităţi sau de la autori diferiţi, în termenul, cu procedura şi în condiţiile prevăzute la art. 9.”

Constatând neîndeplinirea unei condiţii speciale de exercitare a acţiunii, Curtea a păstrat soluţia primei instanţe, de respingere a contestaţiei, cu precizarea că cererea conexă având acelaşi obiect, urmează regimul cererii principale, pentru aceleaşi considerente. Prin primirea acestei excepţii, s-a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte motive de apel împotriva soluţiei date pe fondul dreptului. În temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins toate apelurile formulate în cauză, ca nefondate.

Împotriva Deciziei civile nr. 424/A din 29 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au formulat cereri de recurs contestatorii L., M., N., D., I., J., H., F., G. şi E., contestatorii S., P., X., V., U., T., R., respectiv contestatorul A., prin care au invocat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

Recurenţii-contestatori L., M., N., D., I., J., H., F., G. şi E. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reiterat faptul că Z. a deţinut un teren în suprafaţa de 100 ha în Constanta, respectiv lotul 29. În anul 1921, după moartea sa şi a soţiei sale, Irina, terenul a rămas celor 3 copii: Z., Y. şi A.A.. După ieşirea din indiviziune, fiecare descendent a primit aproximativ 33 ha din terenul moştenit, astfel: lotul 1, în suprafaţa de 33 ha, a trecut în proprietatea Y.; lotul 2, în suprafaţa de 33 ha, a revenit A.A. - parte din acesta, respectiv 8,56 ha teren, face obiectul dosarului de faţă; lotul 3 a revenit lui Z., pe care l-a donat Academiei Române. Ulterior, acest lot a fost restituit chiar de către intimat, Academiei Române.

Întrucât lotul 2 a fost naţionalizat abuziv prin Legea reformei agrare nr. 187/1945, prin notificările din 09 noiembrie 2001 formulate în baza Legii nr. 10/2001, contestatorii au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţa de 8,56 ha situat în Constanta, identificat ca „lot 29, parcela 1" şi a terenului în suprafaţa de 7,37 ha denumit „lot 29, parcela 2", ambele terenuri făcând parte din lotul 2 şi au aparţinut autoarei K.

Împotriva Deciziilor de respingere nr. 2568 din 22 martie 2005 şi nr. 2567 din 22 martie 2005, s-au formulat contestaţii, formându-se dosarul pendite, ce are ca obiect terenul „lot 29 parcela 1" în suprafaţa de 8.56 ha, şi Dosarul nr. x/3/2005, ce a avut ca obiect terenul „lot 29 parcela 2" în suprafaţa de 7.37 ha. Deşi dosarele au o strânsa legătura între ele, prin sentinţa civila nr. 1915 din 05 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/3/2005, irevocabila prin Decizia civilă nr. 1555/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă contestaţia şi desfiinţată Decizia nr. 2567 din 22 martie 2005, obligând pârâtul să emită decizie privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul solicitat.

În cauza pendinte, contestaţia a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 737 din 29 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, acesta apreciind că „decizia contestată a fost emisă cu respectarea Legii nr. 10/2001".

Prin Decizia civilă nr. 424/A din 29 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul ca nefondat, reţinându-se că destinaţia suprafeţei notificate, de teren agricol la momentul preluării, înlătură incidenţa Legii nr. 10/2001, conform art. 8 din lege, atrăgând astfel inadmisibilitatea cererii.

În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii-contestatori au susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi cu omisiunea art. 15 din Legea nr. 165/2013.

Aspectele invocate pe calea excepţiei nu vizează neregularităţi procedurale şi nici lipsuri privind exercitarea dreptului la acţiune, ci conţin numai apărări privind fondul dreptului titularilor notificării. Mai mult, toate aceste apărări au fost formulate ignorându-se art. 15 din Legea nr. 165/2013, conform căruia "cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se soluţionează cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, cu condiţia ca această suprafaţă să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar".

Instanţa în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii, nefiind vorba despre o condiţie specială de exercitare a acţiunii. Curtea a făcut astfel confuzie intre inadmisibilitatea notificării (aspect ce ţine de fondul contestaţiei) şi inadmisibilitatea contestaţiei, ca acţiune civilă cu care a fost sesizată instanţa. În mod eronat, instanţa a reţinut că cererea, notificarea formulată este inadmisibilă raportat la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 (atrăgând inadmisibilitatea cererii formulate în acest temei), iar nu contestaţia, acţiunea civilă cu care a fost sesizată instanţa.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 292 C. proc. civ. - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ. Prin invocarea excepţiei inadmisibilităţii se antamează numai aspecte legate de temeinicia notificări, în sensul că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 18/1991 şi nu cele ale art. 8 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, aceasta excepţie reprezintă un motiv care nu a fost invocat şi dezbătut în fata primei instanţe, nu a fost invocat printr-o cerere de apel formulată în termen legal şi nici prin întâmpinare, fiind astfel încălcate flagrant dispoziţiile art. 292 C. proc. civ.

În motivarea apelului, contestatorii au arătat că prin sentinţa atacată a fost reţinută o situaţie de fapt necorespunzătoare realităţii, respectiv ca aceştia au făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei lor, precum şi ca preluarea statului s-a făcut de la aceasta, însă niciunul dintre motivele de apel nu a fost soluţionat de către instanţa.

Pe fond, s-a susţinut că instanţa în mod greşit a schimbat categoria de folosinţă a terenului ce se solicită a fi restituit - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.. În mod eronat, Curtea a reţinut că „modalitatea în care s-a efectuat exproprierea prin Legea nr. 187/1945, indica la momentul preluării de către stat, includerea suprafeţei în categoria terenurilor agricole", ceea ce atrage regimul de reconstituire prevăzut de art. 39 din Legea nr. 18/1991. Caracterul intravilan al terenului la data preluării, reiese din referatul anexa la dispoziţia Ministerului Apărării Naţionale, prin care terenul lui Z. - lotul 3 - se restituie Academiei Române, referat în care se face o amplă descriere a terenului situat intravilan, precum şi din certificatul din 1932 emis de către Primăria Municipiului Constanţa.

Chiar şi în ipoteza în care terenul din prezenta cauza ar fi reglementat de regimul juridic al Legii nr. 18/1991, notificarea nu ar trebui respinsă ca inadmisibilă. Potrivit art. 8.2 din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 „în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din lege, acestea în temeiul art. 5 alin, (2) din titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluţionării, comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale constituite potrivit teşii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000 cu modificările şi completările ulterioare."

Recurenţii-contestatori S., P., X., V., U., T. şi R. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea fondului şi pronunţarea unei decizii în apel care să analizeze şi soluţioneze toate aspectele în fapt şi în drept legate de dreptul şi posibilitatea de restituire în natură sau în echivalent a terenului proprietatea autoarei contestatorilor, potrivit Legii nr. 10/2001. În subsidiar, au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, schimbarea sentinţei, admiterea contestaţiei, anularea dispoziţiei din 22 martie 05 emisă de Ministerul Apărării Naţionale, şi, în principal, restituirea în natură a terenului în suprafaţa de 8,56 ha (conform expertizei topografice realizată de expert B.B. şi conform expertizei imobiliare realizată de expert C.C.) ce a aparţinut autoarei A.A., teren ce a făcut parte din lotul nr. II în suprafaţa de 33 ha, din terenul în suprafaţa totala de 100 ha situat în municipiul Constanţa (denumit iniţial lot 29, parcela 1); în subsidiar, în măsura în care restituirea nu se va putea face în totalitate în natură, au solicitat restituirea în natură a terenului liber de construcţii (conform expertizei topografice realizată de expert B.B. şi conform expertizei imobiliare realizată de expert C.C.), respectiv acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul ce nu poate fi restituit, iar în ipoteza în care se va considera că nu este posibilă restituirea în natură, au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru întreaga suprafaţă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a legii, a art. 8 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 2 şi 39 din Legea nr. 18/1991, cu omisiunea aplicării art. 15 din Legea nr. 165/2013 şi cu nesocotirea obligaţiei prevăzute de art. 295 C. proc. civ.

Soluţia instanţei de apel a ignorat art. 15 din Legea nr. 165/2013, aplicabil în cauză conform art. 4 din Legea nr. 165/2013 - instanţa de apel nu şi-a îndeplinit obligaţia de a stabili caracterul intravilan sau extravilan, respectiv categoria de folosinţă a terenului agricol/pentru construcţii. Decizia nr. 88/2014 a Curţii Constituţionale confirmă faptul că art. 4 din Legea nr. 165/2013 este aplicabil în cauză, excepţiile de neconstituţionalitate analizate în această decizie vizând doar aplicarea termenelor prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013, cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

Instanţa de fond a greşit în aplicarea legii, deoarece terenul în litigiu are şi avea regimul juridic de teren intravilan şi destinaţia pentru construcţii. În cauza, nu este aplicabila Legea nr. 18/1991, întrucât aceasta dispune, în esenţă, cu privire la terenurile agricole confiscate abuziv de la "membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta". Legea nr. 10/2001 dispune, în esenţa, cu privire la "terenurile din intravilan", în decizia recurată, Curtea de Apel Bucureşti a preluat textul art. 2 lit. a) şi d) din Legea nr. 18/1991, fără însă a reţine intenţia legiuitorului exprimată prin sintagma "terenurile agricole productive - arabile". Această omisiune a condus la confuzia făcută de către instanţa de apel între domeniile de aplicare ale Legilor nr. 18/1991 şi nr. 10/2001.

Instanţa de apel a reţinut prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991, fără însă a observa art. 9 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, unde se arata că " persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în limita suprafeţei de teren de 10 ha de familie, în echivalent arabil.". Legea nr. 18/1991 priveşte reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile agricole productive, în concret cele utilizabile în agricultură.

În expertiza întocmită la 10 septembrie 1924 de către expertul D.D., în vederea ieşirii din indiviziune se arată foarte clar că proprietatea autoarei contestatorilor era parcelată pentru loturi de case. Se mai arată că această proprietate era mărginită de străzi ale oraşului Constanţa, că valoarea terenului nu putea fi calculată ca şi teren agricol, ci ca teren de case, având în vedere parcelarea cât şi vecinătăţile. Această expertiză a fost întocmita la ordinul Tribunalului Ilfov prin sentinţa nr. 1168 din 31 decembrie 1923. La data confiscării abuzive, terenul autoarei contestatorilor avea caracter intravilan, aspect de netăgăduit. Prin certificatul din 10 iunie 1932 emis chiar de către Primăria Municipiului Constanţa se atestă fără echivoc faptul că terenul se află în raza administrativă a oraşului Constanţa încă din anul 1927.

Cu privire la dovada dreptului de proprietate, s-a invocat copia extras din anul 1884, eliberată de Arhivele Naţionale. La 2 noiembrie 1921, Irina Câmpineanu a decedat, lăsând întreaga sa avere celor 3 copii ai săi, Z., Y. şi A.A.. Prin acţiunea înregistrată sub nr. 24393/1923, Z. a solicitat ieşirea din indiviziune, iar Tribunalul Ilfov, prin sentinţa civilă nr. 1123 din 23 decembrie 1923 a admis în principiu acţiunea, împărţirea în concret a bunurilor urmând să se facă, ulterior, prin expertiză. Prin procesul-verbal de tragere la sorţi efectuată în data de 7 noiembrie 1924, se atribuie către A.A. parcela II din lotul 29. Prin această ieşire din indiviziune, Z., Y. şi A.A. primesc fiecare aproximativ 33 de hectare din terenul lăsat de mama lor în Constanţa. Lotul 1 în suprafaţa de 33 ha a trecut în proprietatea Y. Lotul 2 în suprafaţa de 33 ha a revenit A.A.. Testamentul lui Z., proprietar al lotului 3, arată că lotul său se învecinează cu lotul A.A. Autorizarea în 1937 a A.A. de către Tribunalul Ilfov pentru a vinde proprietatea sa, respectiv lotul 2, întăreşte ideea că aceasta era la acea dată proprietara lotului 2. Exproprierea din 1937, efectuată de Ministerul Apărării Naţionale, cu planuri şi proces verbal, întăreşte faptul că în anul 1937, A.A. era proprietara lotului 2. Lotul 3 a revenit lui Z. Dovada acestui fapt se face cu testamentul acestuia din 1930, prin care a lăsat întreaga sa avere Academiei Române, inclusiv parcela 3 din lotul 29 (lotul 29 era fostul teren în suprafaţa de 100 ha, anterior împărţirii intre copii lui Z.).

Atât intimata Ministerul Apărării Naţionale cat şi prima instanţă au considerat că nu s-a făcut dovada faptului ca autoarea A.A., era proprietară asupra lotului 2 în suprafaţă de 33 ha, la data prevăzuta de Legea nr. 10/2001, respectiv 6 martie 1945. Aceste consideraţiuni sunt contrazise în mod evident şi flagrant de înscrisurile aflate la dosarul cauzei. În anii 1942, 1943, 1944, A.A. a plătit impozitele aferente acestui teren conform chitanţelor eliberate de către Administraţia de încasări şi plăţi Constanţa. De asemenea, conform planului oraşului Constanţa din anul 1944, acel teren se constituia încă în proprietatea Câmpineanu la acea data. În anul 1945, prin Legea reformei agrare nr. 187/1945, s-a naţionalizat abuziv terenul în suprafaţa de 33 ha, proprietatea autoarei A.A. - dovada acestui fapt se face cu extrasul eliberat de către Arhivele Naţionale. O soartă similară a suferit şi lotul nr. 1 aflat în proprietatea Y. Extrasul eliberat de către Arhivele Naţionale. Deşi terenul era intravilan aşa cum reiese din certificatul din 10 iunie 1932 eliberat de Primăria Municipiului Constanţa, a fost preluat de stat ca şi agricol. În anul 1946, A.A. înregistrează împreuna cu sora sa Y. o acţiune prin care contestă această preluare abuzivă. Este absolut evident că în anul 1945, suprafeţele de teren în discuţie au fost confiscate de către stat în mod abuziv, ca şi teren agricol când în realitate era teren intravilan.

Caracterul intravilan al terenului atât la data preluării cât şi în prezent - prin certificatul din 10 iunie 1932 emis chiar de către Primăria Municipiului Constanţa se atestă fără echivoc faptul că terenul se afla în raza administrativa a oraşului Constanţa încă din anul 1927. S-au depus la dosarul cauzei înscrisuri, emanate chiar de la pârâta Ministerul Apărării Naţionale, prin care se arată că aceasta a restituit către Academia Româna, o parte din parcela Ml ocupată de aceeaşi unitate militară. Având în vedere că parcela III, lipită de parcela II în discuţie în prezenta cauză, dar mai depărtată de centrul oraşului, a fost restituită în baza Legii nr. 10/2001, nu există nici o raţiune pentru ca pârâta să invoce lipsa caracterului intravilan al terenului în prezenta cauza.

În concluzie, în ceea ce priveşte solicitarea principală, de trimitere a cauzei spre rejudecare, s-a susţinut că instanţa de apel are obligaţia de a analiza în mod real şi temeinic probatoriul administrat, faţă de principiul restituirii în natură, se impune a fi analizat în ce măsură unitatea deţinătoare are o folosinţă reală a terenului în discuţie.

Recurentul-contestator A. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii contestaţiei, anularea dispoziţiei Ministerului Apărării Naţionale, restituirea în natura a terenului în suprafaţa de 8.56 ha, situat în Municipiul Constanţa, în măsura în care restituirea nu se va putea face în natură, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. În subsidiar, a solicitat casarea deciziei şi reţinerea cauzei spre rejudecare, întrucât decizia este nelegală şi netemeinică.

În fapt, la data preluării abuzive, terenul în litigiu făcea parte din intravilanul Municipiului Constanţa, în baza Deciziei Primăriei Municipiului Constanţa nr. 9848 din 07 martie 1942 şi a Decretului nr. 1988 din 14 iulie 1942. În cadrul planului director al Municipiului Constanţa se certifică faptul că limita de sud a Municipiului Constanţa era stabilită la limita de sud a parcelarilor cartierului Viile Noi, deci incluzând şi lotul de teren ce a aparţinut autoarei sale, Y. Mare parte a parcelărilor erau situate în vecinatatea imediată a terenurilor autoarelor contestarorilor, dar şi al Academiei, în intravilanul municipiului Constanţa, au fost acoperite cu locuinţe încă înainte de anul 1945.

În categoria terenurilor din intravilan se includ toate terenurile indiferent de categoria de folosinţă, situate în perimetrul localităţilor urbane sau rurale, ca urmare a stabilirii limitei de hotar a intravilanului, conform legislaţiei în vigoare. În intravilan, în afara de categoria de folosinţă curţi - construcţii, care este predominanta în cadrul destinaţiei urbane, se includ şi alte categorii de folosinţa -terenuri arabile, livezi, luciuri de apa, etc. Atât la data preluării abuzive a acestui lot de teren, cât şi în prezent, semnificaţia juridica a noţiunii de intravilan este definita ca fiind teritoriul determinat prin planuri urbanistice (sau de sistematizare) generale (sau directoare), care cuprind ansamblul terenurilor cu şi fără construcţii, ce constituie o localitate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în raport de care s-a susţinut că terenul în litigiu nu poate face obiectul niciunei alte legi reparatorii, chiar daca la data preluării abuzive terenul avea, ca utilizare forţată şi temporară, o utilizare agricola. În nici un caz acest lot de teren urban nu poate face obiectul aplicării Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000 şi/sau ale Legii nr. 169/1997, legi care au aplicabilitate în cazul terenurilor extravilane.

Şi pentru celelalte două loturi din fosta proprietate Câmpineanu, s-au făcut planuri parcelare pentru loturi de casă, inclusiv străzi de acces, piete şi spaţii rezervate pentru obiective sociale culturale, ceea ce învederează caracterul intravilan al acestui teren, încă din perioada 1936-1938. Acest fapt este ilustrat de propunerea de parcelare a Academiei care cuprinde şi cele două loturi, situate la nord. De altfel, K., proprietara lotului 29/II, imediat după ce i s-a expropriat o mică suprafaţă de teren pentru scopuri militare, prin procesul-verbal din 20 aprilie 1937, a decis să ceara şi să obţină, aprobarea Tribunalului Ilfov pentru autorizarea vânzării terenului parcelat în loturi de casă, ceea ce indică, în mod evident, destinaţia urbană prevăzută pentru acesta în planurile de sistematizare în pregătire din epocă.

Având în vedere legile perioadei de război, autoarea contestatorului a fost obligată să dea acestui teren intravilan urban, o destinaţie forţat agricolă, după cum reiese din procesul-verbal din 24 mai 1944, întocmit ca urmare a unei descinderi la proprietatea Y. Faptul că acest teren era deja considerat ca făcând parte din intravilanul Municipiului Constanţa, încă din anii 1941-1942, reiese şi din chitanţa de plata a impozitelor din 30 noiembrie 1942, referitoare la anii 1940-1942, plătită de către K., sora autoarei sale, dar şi din chitanţele din 27 martie 1943, referitoare la anii 1943-1944, şi din 31 iulie 1944, referitoare la anii 1944-1945, plătite de K. pentru lotul 29/II, care se afla mai spre exteriorul oraşului decât lotul 29/I.

Din "Tabelul de suprafeţe terenurilor agricole expropriate conf. legii de reforma agrară din 1945" reiese ca proprietăţile de 33 ha ale autoarelor contestatorilor sunt "situate pe mereaua (intravilanul) Municipiului Constanţa", ceea ce face ca exproprierea acestora prin reforma agrară, să fie greşit aplicată.

S-a susţinut şi că hotărârile judecătoreşti anterioare au făcut confuzie între proprietari, dar şi între loturile fiecăruia. Pentru a dovedi ca Y. era proprietara parcelei I în urma tragerii la sorţi, a arătat ca Z. care a donat terenul sau Academiei Romane era proprietarul parcelei III, că K. era proprietara parcelei II, că Y. era proprietara parcelei I, la dosarul cauzei s-a depus sentinţa, dar şi alte acte din Dosarul nr. x/1936 a Tribunalul Constanţa. Revendicarea de faţă se referă la o parte din parcela I, nu se referă la parcela II, parcelele II şi III au fost menţionate numai pentru dovedirea amplasării lotului 29 şi la dovedirea adevăratei proprietare a parcelei I.

Recursurile sunt întemeiate şi vor fi admise pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

În temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., instanţa de apel a analizat, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de intimat la termenul de judecată din 10 octombrie 2007 şi unită cu fondul cererii. Intimatul a susţinut că acţiunea reclamanţilor este inadmisibilă prin raportare la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform cărora „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991,republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Instanţa de apel a considerat întemeiată această excepţie, dar şi faptul că nu s-ar mai impune analiza motivelor de apel formulate de către reclamanţi şi care vizau în mod explicit fondul dreptului, întrucât destinaţia imobilului în litigiu, de teren agricol la momentul preluării, ar înlătura incidenţa Legii nr. 10/2001, conform dispoziţiilor art. 8 din lege, atrăgând astfel inadmisibilitatea cererii.

Excepţia inadmisibilităţii, astfel cum a fost valorificată de instanţa de apel, fără a intra în cercetarea motivelor de apel, a primit regimul juridic al unei excepţii procesuale, în accepţiunea de mijloc procesual prin care partea interesată invocă neregularităţi procedurale sau lipsuri privind exerciţiul dreptului la acţiune sau încălcarea normelor referitoare la exerciţiul acestui drept şi care împiedică judecata în fond.

În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este întemeiată critica recurenţilor-contestatori care au susţinut că aspectele invocate pe calea excepţiei inadmisibilităţii nu vizează nici neregularităţi procedurale, nici lipsuri privind exercitarea dreptului la acţiune - nu au fost invocate condiţii ale exercitării acţiunii civile (interesul, calitatea, capacitatea) ori condiţii speciale precum îndeplinirea unei proceduri prealabilei - ci conţin apărări privind fondul dreptului titularilor notificării.

Pentru a ajunge la această concluzie, s-a constatat că, în circumstanţele cauzei pendinte, apărarea intimatului nu a vizat partea formală, procedurală a judecăţii, ci chiar fondul dreptului, întrucât acesta a înţeles să conteste pretenţiile formulate prin acţiune, prin negarea raportului juridic constituit prin efectul unei legi speciale - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În literatura de specialitate, tocmai pentru că se confundă uneori apărările propriu-zise cu excepţiile de fond (parte a excepţiilor procesuale şi care pot viza transpunerea în plan procesual a unor principii de drept material, lipsa condiţiilor de exercitare a dreptului procesual la acţiune etc.), s-a susţinut cu argumente convingătoare că acestea din urmă vizează fondul acţiunii, şi nu fondul dreptului.

Acţiunea cu care a fost sesizată instanţa este o contestaţie formulată în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, aspect necontestat în cauză, legea neprevăzând condiţii speciale de exercitare. De altfel, instanţa anterioară nici nu s-a preocupat să precizeze, în concret, neregularitatea procedurală şi/sau condiţia specială de exercitare a acţiunii constatată ca fiind neîndeplinită în cauză, cu atât mai mult cu cât circumstanţele cauzei pendinte - contestaţie formulată în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 - reclamau cu necesitate şi o astfel de abordare (acţiunea dedusă judecăţii neintrând în categoria acţiunilor clasice, de drept comun).

În aceste condiţii, s-a susţinut corect că instanţa de apel a calificat în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii, raportat la dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ca excepţie procesuală de ordine publică ce ar împiedica soluţionarea fondului contestaţiei deduse judecaţii, respectiv că aceasta ar putea fi invocată direct în apel.

În egală măsură este întemeiată, pe acelaşi temei de drept procesual, critica referitoare la nesocotirea dispoziţiilor art. 292 C. proc. civ., în condiţiile în care prin invocarea excepţiei inadmisibilităţii s-au antamat aspecte legate de temeinicia în fapt şi în drept a notificării, veritabile apărări de fond ce n-au fost invocate şi dezbătute în faţa primei instanţe şi nici printr-o cerere de apel formulată în condiţii legale, respectiv prin întâmpinare.

Dispoziţiilor art. 292 C. proc. civ. prescriu în termeni expliciţi că efectul devolutiv nu vizează, cu necesitate, toate problemele de fapt şi de drept care s-au invocat în faţa primei instanţe, ci numai acelea care sunt criticate de către apelant. În egală măsură însă, în stabilirea întinderii devoluţiunii, instanţa trebuie să se raporteze nu numai la cererea de apel, ci şi la întâmpinarea intimatului. Fiind vorba aşadar de apărări de fond care nu au respectat exigenţele normei procedurale susmenţionate, instanţa de apel era chemată să procedeze la judecata cauzei în limitele stabilite de apelanţi, respectiv intimat.

De altfel, în circumstanţele cauzei pendinte - prin sentinţa civila nr. 1915 din 05 noiembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. x/3/2005, irevocabila prin Decizia civilă nr. 1555/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă contestaţia şi desfiinţată Decizia nr. 2567 din 22 martie 2005, obligând pârâtul să emită decizie privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul „lot 29 parcela 2" în suprafaţa de 7,37 ha; pe de altă parte, însuşi intimatul a restituit către Academia Româna, o parte din parcela III ocupată de aceeaşi unitate militară, în baza Legii nr. 10/2001 - ar fi fost greu de susţinut, în apărare (într-o apărare propriu-zisă, ce implică apărări în fapt şi în drept), cu argumente convingătoare, neincidenţa dispoziţiilor legii speciale - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, în baza art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamanţilor, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza şi celelalte critici formulate prin recurs, sub formă de apărări. În mod expres, recurenţii-reclamanţi au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea fondului şi pronunţarea unei decizii în apel care să analizeze şi soluţioneze toate aspectele în fapt şi în drept legate de dreptul şi posibilitatea de restituire în natură sau în echivalent a terenului proprietatea autoarei contestatorilor, potrivit Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanţii Sturdza C. C. Ion, S., P., X., V., U., T., R., L., M., N., D., I., J., H., F., G. şi E., împotriva Deciziei nr. 424/A din 29 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2016.