Exhaustion of exclusive industrial design rights and good-faith acquisition defense in pigeon ring infringement

Decizia nr. 1612/2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1101 din 30 mai 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtei B.

În motivarea sentinţei, s-a reţinut că, prin acţiunea formulată, reclamantul, în calitate de titular al dreptului de proprietate industrială asupra desenului reprezentând un inel cu cip pentru porumbei - C. - a solicitat instanţei dispunerea unor măsuri menite să păstreze acest drept, în baza art. 4 lit. a), art. 8, art. 11 alin. (1), art. 14 şi art. 16 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială şi art. 30, art. 44, art. 53 alin. (5) din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, în contradictoriu cu pârâta care a folosit inele cip pentru porumbei, cu încălcarea drepturilor de proprietate industrială ale reclamantului.

Prin acţiunea principală reclamantul a susţinut că pârâta utilizează fără acordul său inele cu lăcaş pentru cip pentru porumbei, realizate pe baza desenului industrial asupra căruia reclamantul deţine un drept exclusiv de proprietate industrială, iar prin precizările depuse la dosar la termenul din 18 aprilie 2013, s-a arătat că reclamantul deţine un grup de societăţi D., producător de inele cu cip C., în baza desenului al cărui titular este reclamantul.

Între D. şi E. - Holland, de la care pârâta a achiziţionat inelele, au existat relaţii comerciale, în sensul că în anul 2010 societatea E. a achiziţionat de la D. inele C., în vederea distribuirii acestora pe piaţa din România, chiar către pârâta B.

Conform documentelor de comandă, au fost transmise 400.000 de inele cu cip pentru porumbei C. de culoare albastru închis cu litere albe numerotate de la 2.000.001 la 2.400.000 pentru a onora comandă făcută de pârâtă pentru anul 2011.

În acest sens, reclamantul a depus la dosar declaraţia vamală privind exportul inelelor comandate pentru anul 2011, precum şi documentul de livrare potrivit căruia inelele C. au fost livrate de D. Taiwan către E. Olanda.

Reclamantul a susţinut însă, că inelele livrate de E. pârâtei, pentru anul 2012, în baza comenzii din 07 iulie 2011 şi numerotate de la 2.000.001 la 2.400.000, au fost folosite de pârâtă fără drept, iar prin concluziile scrise, depuse la dosarul cauzei la termenul de judecată din 30 mai 2013, a susţinut că inelele achiziţionate de pârâtă pentru anul 2012 au fost manufacturate fără acordul său.

Totodată, reclamantul a susţinut că şi-a dat consimţământul numai pentru comandă pentru anul 2011, inelele achiziţionate pentru anul 2012 fiind contrafăcute.

În raport de aceste susţineri, instanţa, analizând actele dosarului, a constatat că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei nici un document din care să rezulte limitele consimţământului acordat firmei distribuitoare E., pentru comercializarea în România a inelelor produse de reclamant. Cu alte cuvinte, nu există nicio dovadă din care să rezulte că pentru anul 2012 reclamantul a interzis comercializarea inelelor purtând desenul industrial asupra căruia acesta deţine un drept de proprietate industrială, către pârâtă, prin intermediul firmei E.

Dimpotrivă, din înscrisurile depuse de reclamant la termenul din 23 mai 2013 - Anexa 3, rezultă că la 24 ianuarie 2011 reclamanta, în corespondenţa cu E. face referire la comandă de inele pentru România în valoare de 32.278 euro şi, de asemenea, se face referire la noua comandă pentru lotul ..., de unde se poate trage concluzia că inelele achiziţionate de pârâtă au fost comercializate în România cu consimţământul reclamantului, în calitate de titular al drepturilor de proprietate industrială asupra desenului reprezentat de un inel cu cip pentru porumbei - C.

Faptul că pârâta a achiziţionat inele de la o firmă agreată de reclamant pentru distribuirea inelelor asupra cărora reclamantul deţine drepturi de proprietate industrială, că reclamantul însuşi prin precizările şi concluziile scrise depuse la dosarul cauzei confirmă parteneriatul cu firma olandeză de distribuţie a inelelor, chiar cu destinaţia România, şi de la care pârâta a procurat inelele, fără să se administreze vreo probă din care să rezulte încetarea dreptului de distribuţie al acestei firme pentru anul 2012, conduc la concluzia că pârâta a fost cumpărător de bună credinţă în condiţiile art. 1910 C. civ., ceea ce exclude răspunderea civilă delictuală a pârâtei, pe temeiul art. 33 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor.

În concluzie, tribunalul a constatat că, deşi reclamantul a făcut dovada că este autorul desenului industrial reprezentând inel cu lăcaş pentru cip în vederea identificării păsărilor, din probele administrate, nu a rezultat lipsa consimţământului reclamantului pentru comercializarea inelelor seria ... de către firma de distribuţie E., situaţie care conduce la concluzia că pârâta a dobândit în condiţii de legalitate inelele purtând desenul industrial în litigiu, pentru anul 2012, de la o firmă distribuitoare a produselor reclamantului şi cu consimţământul acestuia.

De asemenea, instanţa a constatat că, în condiţiile în care inelele asupra cărora reclamantul invocă un drept de proprietate intelectuală au fost comercializate cu consimţământul acestuia în spaţiul Uniunii Europene, are loc o limitare a monopolului de exploatare ca efect al epuizării dreptului de exploatare exclusivă. Recunoaşterea şi consacrarea epuizării dreptului exclusiv la scară comunitară s-a realizat printr-o reinterpretare a art. 36 din Tratatul de la Roma şi implică întrunirea cumulativă a două condiţii: titularul dreptului să fi pus singur sau să fi consimţit cât priveşte prima punere în circulaţie a produsului pe piaţă şi aceasta să se fi petrecut pe teritoriul unui stat membru al Comunităţii europene, în raport de aceste considerente, Tribunalul a respins acţiunea ca nefondată.

Instanţa a respins şi cererea privind cheltuielile de judecată, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu s-au depus dovezi concrete privind cheltuielile ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

Prin Decizia nr. 292 din 2 iulie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei menţionate.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în cererea de apel, reclamantul a recunoscut existenţa relaţiilor comerciale cu E. - societatea olandeză ce a produs şi a vândut către pârâtă inele ce încorporează desenul asupra căruia reclamantul deţine un drept exclusiv de proprietate intelectuală - şi acordul la utilizarea desenului, dar a pretins că acest acord a încetat în luna ianuarie 2011, ceea ce înseamnă că punerea pe piaţă a inelelor purtând marcajul ... reprezintă o faptă ilicită.

Instanţa de apel a constatat că susţinerile cu acest obiect ale apelantului - reclamant sunt contradictorii, căci, pe de o parte, s-a pretins încetarea relaţiilor comerciale cu E. în ianuarie 2011, dar, pe de altă parte, făcându-se trimitere la probatoriu, s-a indicat corespondenţa electronică din mai 2013, din care rezultă reţine că societatea olandeză a încetat să mai ofere inele federaţiei române de porumbei din anul 2012, din moment ce se face referire la „anul trecut” şi că societatea olandeză poate comandă inele la D. dacă are comenzi pentru clienţi.

Totodată, apelantul a afirmat în cererea de apel că în anul 2011 a transmis ultima comandă către E., confirmând astfel apărarea pârâtei, în sensul că inelele purtând marcajul ... au fost puse pe piaţă de E., cu acordul titularului, apărare susţinută de corespondenţa dintre B. şi E., din care rezultă că inelele au fost comandate în iulie 2011 şi livrate în octombrie 2011.

Criticile din apel se bazează pe ideea că nu i se putea cere a reclamantului să dovedească lipsa consimţământului său către E. spre a comercializa inelele, ce constituie un fapt negativ, astfel că îi revenea pârâtei obligaţia de a dovedi faptul pozitiv contrar. Or, faptul pozitiv contrar - existenţa consimţământului, a fost dovedit de către pârâtă, prin înscrisurile menţionate mai sus, probe directe, ce au permis instanţei să deducă împrejurările speţei, pe calea prezumţiilor simple.

În litigiul de faţă nu s-a făcut dovada încetării raporturilor contractuale dintre firma reclamantului şi E. şi, prin urmare, nu s-ar putea reţine în mod neechivoc denunţarea unilaterală susţinută de apelant în combaterea dovezilor pârâtei referitoare la consimţământul titularului de drepturi de proprietate industrială (corespondenţa electronică din ianuarie 2011 între reprezentantul firmei D. şi reprezentantul firmei olandeze privind afectarea relaţiilor de afaceri în viitor) şi, în consecinţă, revenirea asupra acordului de utilizare a desenului. Modul de derulare a contractului cu E., natura şi efectele acestuia, nu pot face, de altfel, analiza instanţei în prezentul dosar, dat fiind că societatea olandeză nu are calitatea de parte. Fiind necesar a se analiza toate susţinerile părţilor, au fost valorificate apărările pârâtei, dovedite prin înscrisuri şi prezumţii simple, în sensul că punerea pe piaţă a inelelor a avut loc cu acordul reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

Aprecierea instanţei de apel în sensul că inelele purtând marcajul ..., fabricate in baza desenului industrial proprietatea recurentului - reclamant, au fost puse pe piaţa de societatea E., cu acordul titularului drepturilor asupra desenului industrial, au la bază o greşită interpretare a probelor, precum şi a regulilor de apreciere a probelor în materie civilă.

Astfel, reclamantul a susţinut şi dovedit în cursul procesului că a încetat relaţiile comerciale cu societatea E. începând din luna ianuarie 2011, ca urmare a încetării de către aceasta a plăţii datoriilor acumulate către D., după cum rezultă din corespondenţa e-mail purtată între recurentul - reclamant şi F., reprezentantul societăţii E., depusă la termenul din 23 mai 2013.

Instanţa de apel a apreciat că nu rezultă încetarea relaţiilor comerciale dintre D. şi E. din anul 2011, atât timp cât din înscrisurile depuse de către reclamant în şedinţa din 23 mai 2013 (anexa 3 la notele cuprinzând precizările acestuia) rezultă că, la data de 24 ianuarie 2011, reclamantul, în corespondenţa cu E., a făcut referire la noua comandă pentru lotul ..., iar în anul 2013 părţile încă purtau conversaţii e-mail despre comenzi din anul 2012.

Contrar aprecierii instanţei de apel, în această corespondenţă, reclamantul nu a făcut referire la vreo comanda de inele plasată de E. pentru anul 2012. Dimpotrivă, din înscrisurile menţionate (ce conţin o serie de corespondenţe e-mail, în engleză şi traducerea în limba română) rezultă că din luna ianuarie 2011 E. a încetat să mai plătească datoriile acumulate către D., la data e-mailului ataşat E. având o datorie de 95.800,24 euro. Deşi reprezentantul E., F., a răspuns la e-mailul transmis de reclamant în data de 24 ianuarie 2013, la care se referă instanţa, propunând modalităţi de eşalonare a plăţii, nu a achitat aceste debite, motiv pentru care relaţia comercială dintre D. şi E. a încetat începând cu această corespondenţă, aşadar de la finalul lunii ianuarie 2011.

În aceste condiţii, inelele pentru porumbei vândute de E. în România ulterior datei menţionate nu au fost achiziţionate de la D., iar instanţa de apel a prezumat în mod greşit că existenţa unor relaţii comerciale între reclamant şi E. în anul 2011 au condus la legitima folosire a inelelor C. achiziţionate de E. de la o altă persoană sau fabricate în anul 2012 şi cu privire la care pârâta B. nu a făcut dovada că au fost fabricate cu consimţământul titularului.

Lipsa consimţământului titularului desenului industrial pentru utilizarea inelelor C. în anul 2012 este un fapt negativ, iar faptul contrar prin care putea fi dovedită lipsa consimţământului este tocmai existenţa acestuia. Întrucât faptul contrar a fost invocat cu titlu de apărare de către intimată, aceasta era obligată să facă dovada apărărilor invocate, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, motiv pentru care instanţa de apel a validat în mod greşit apărările intimatei.

Recurentul a mai susţinut că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că inelele în discuţie sunt produse anual, purtând o serie de menţiuni, pentru România, urmată de anul pentru care sunt produse (ştiut fiind că puii de porumbei se inelează anual de către columbofili). Mai mult, instanţa de apel nu a analizat şi faptul că, în urma dezbaterilor de la termenul din 23 mai 2013, intimata a recunoscut împrejurarea că inelele marcate ... nu au nicio legătură cu obiectul cauzei, care are în vedere inele marcate ..., manufacturate fără consimţământul reclamantului.

În condiţiile în care inelele cu cip pentru porumbei ... sunt identice ori foarte asemănătoare cu desenul industrial al reclamantului, dar şi cu inelele produse pentru anul 2011 cu acordul reclamantului, de către societatea D. care îi aparţine acestuia, iar pârâta le-a utilizat, în sensul că le-a achiziţionat de la distribuitorul E. din Olanda, le-a depozitat şi vândut mai departe către crescători şi membrii săi, pârâta a încălcat dreptul exclusiv recunoscut titularului unui desen industrial prin art. 30 din Legea nr. 129/1992.

Această faptă ilicită îl îndreptăţeşte pe titular să solicite repararea prejudiciului creat, în conformitate cu art. 52 alin. (4) din Legea nr. 129/1992 şi art. 4 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005.

Împrejurarea dacă intimata avea sau nu cunoştinţă despre caracterul ilicit al inelelor marcate ... este nerelevantă, deoarece titularii drepturilor de proprietate industrială beneficiază de protecţie împotriva produselor contrafăcute in mâinile oricui s-ar afla şi indiferent dacă distribuitorul sau utilizatorul final ştie sau nu ştie despre calitatea mărfii/bunurilor utilizate.

În caz contrar, s-ar ajunge la situaţii juridice inacceptabile, în care invocarea bunei-credinţe să permită folosirea în continuare de bunuri contrafăcute, doar pentru că nu au cunoscut caracterul ilicit al acestora.

Aceste aspecte de drept nu au fost în niciun mod analizate de către instanţa de apel, recurentul fiind în imposibilitatea efectivă de a formula apărări, de a aduce noi probe în combaterea raţionamentului juridic al instanţei de apel şi de a critica interpretarea sau aplicarea greşită a legii.

Pe de altă parte, lipsa considerentelor în drept din hotărârea pronunţată împiedică exercitarea controlului de legalitate, atât timp cât din cuprinsul său nu rezultă temeiurile pe care se sprijină.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin motivele de recurs, s-a susţinut că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 30 şi art. 52 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, precum şi pe cele ale art. 4 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, ca urmare a unei greşite interpretări a probelor administrate în cauză, precum şi a regulilor de apreciere a probelor în materie civilă.

Potrivit art. 30 din Legea nr. 129/1992, „Pe întreaga durată de valabilitate a înregistrării desenelor sau modelelor, titularul are un drept exclusiv de a le utiliza şi de a împiedica utilizarea lor de o terţă parte care nu dispune de consimţământul său. Titularul are dreptul de a interzice terţilor să efectueze, fără consimţământul său, următoarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea spre vânzare, punerea pe piaţă, importul, exportul sau folosirea unui produs în care desenul sau modelul este încorporat ori la care acesta se aplică sau stocarea unui astfel de produs în aceste scopuri.”

Art. 52 alin. (1) din Legea nr. 129/1992 prevede că „Săvârşirea fără drept a oricărui act prevăzut la art. 30, după data înregistrării desenului sau modelului, constituie infracţiunea de contrafacere şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu amendă”, în timp ce art. 4 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005 legitimează pe titularii drepturilor de proprietate industrială să solicite aplicarea măsurilor, procedurilor şi repararea daunelor în scopul asigurării respectării drepturilor de proprietate industrială reglementate prin legile speciale.

Prevederile legale menţionate de către recurent au reprezentat temeiul juridic al cererii de chemare în judecată formulate în cauză, având ca obiect repararea prejudiciului pretins creat reclamantului, în calitate de titular al drepturilor decurgând din desenului comunitar (protejat şi pe teritoriul României), prin fapta ilicită a pârâtei B., constând în efectuarea de acte de contrafacere a desenului comunitar, respectiv acte de utilizare a acestuia fără consimţământul titularului.

Instanţa de apel a verificat legalitatea şi temeinicia soluţiei de respingere a pretenţiilor reclamantului şi a confirmat aprecierile primei instanţe privind inexistenţa unei fapte de încălcare a dreptului exclusiv al reclamantului asupra desenului comunitar, în contextul în care pârâta a utilizat, într-adevăr, produse ce încorporează desenul comunitar (inele pentru porumbei cu locaş C.), dar cu consimţământul reclamantului.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel nu a ignorat prevederile legale la care se face referire prin motivele de recurs, din moment ce a analizat tocmai condiţiile de aplicare a acestora, în cadrul procesual fixat prin cererea de chemare în judecată. Chiar dacă în considerentele deciziei recurate nu se face referire expresă la dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 129/1992, în mod evident instanţa de apel s-a raportat la aceste dispoziţii, atât timp cât a examinat dacă actele pârâtei constând în achiziţionarea, comercializarea ori oferirea spre vânzare, după caz, punerea pe piaţă a unor produse ce încorporează desenul comunitar, au avut loc cu consimţământul titularului.

Constatarea caracterului licit al acestor acte, faţă de efectuarea lor cu acordul titularului desenului, a făcut inutilă analiza celorlalte condiţii pentru atragerea răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei, în vederea reparării prejudiciului pretins creat reclamantului, pe temeiul prevederilor O.U.G. nr. 100/2005, din moment ce, în aplicarea regulilor generale ce guvernează răspunderea civilă delictuală (aplicabile în completarea normelor speciale din O.U.G. nr. 100/2005), condiţiile răspunderii, inclusiv existenţa unei fapte ilicite, trebuie întrunite în mod cumulativ, astfel încât neîndeplinirea uneia împiedică atragerea răspunderii civile delictuale.

Aşadar, inexistenţa unor considerente referitoare la aplicabilitatea O.U.G. nr. 100/2005 în cauză este justificată de aprecierea privind caracterul licit al faptei pârâtei, cu consecinţa neîntrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei, nefiind fondate susţinerile recurentului vizând nemotivarea în drept a deciziei recurate.

În acest context, se constată că, susţinând ignorarea normelor menţionate, recurentul critică în realitate aprecierea instanţei de apel, fundamentată pe probele administrate, referitoare la inexistenţa unei încălcări a drepturilor reclamantului asupra desenului comunitar înregistrat.

Pe acest aspect, instanţa de apel a reţinut că societatea reclamantului, D., a fabricat inele cu cip pentru porumbei ce încorporează desenul comunitar al reclamantului, cu consimţământul acestuia. Producerea avea loc la comanda societăţii olandeze E., care, ulterior, le distribuia clienţilor săi, printre care şi pârâta din cauză, în vederea comercializării.

Pe baza acestor elemente de fapt necontestate şi faţă de mijloacele de probă administrate pe aspectele contestate, instanţa de apel a apreciat că şi inelele marcate ..., ce au fost comandate de către pârâtă societăţii E. în iulie 2011 şi i-au fost livrate de către aceasta în octombrie 2011, au fost puse pe piaţă de către E. tot cu consimţământul titularului, în condiţiile în care E. a continuat relaţiile comerciale cu firma reclamantului, D.

Prin motivele de recurs, s-a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că relaţiile comerciale între firma reclamantului şi societatea E. ar fi continuat după luna ianuarie 2011 şi, în consecinţă, a prezumat în mod greşit că este legitimă folosirea inelelor .... achiziţionate de E. de la o altă persoană sau fabricate în anul 2012 şi cu privire la care pârâta B. nu a făcut dovada că au fost fabricate cu consimţământul titularului.

Aceste susţineri nu pot fi primite, deoarece tind la reaprecierea situaţiei de fapt reţinute de către instanţa de apel pe baza probelor administrate, în sensul că reclamantul a dovedit, prin înscrisurile depuse la dosar, contrar constatărilor din decizia recurată, denunţarea unilaterală a contractului de distribuţie dintre D. şi E. în luna ianuarie 2011. Controlul judiciar exercitat de către această instanţă de recurs este circumscris exclusiv verificării legalităţii deciziei, prin prisma cazurilor de recurs expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Or, reaprecierea probelor şi, implicit, reevaluarea situaţiei de fapt, reprezintă un aspect de temeinicie, nu de legalitate a deciziei, care nu poate fi examinat în contextul art. 304 C. proc. civ. şi, ca atare, excede atribuţiilor instanţei de control judiciar.

În ceea ce priveşte prezumţia simplă la care se face referire în motivele de recurs, susţinerile pe acest aspect ar putea reprezenta critici de nelegalitate a deciziei doar în măsura în care s-ar urmări a se demonstra că, faţă de prevederile art. 1199 C. civ., prezumţia formulată de către instanţă nu era aptă a reprezenta un mijloc de probă pertinent, concludent şi util în cauză.

Se observă că susţinerile recurentului se bazează pe premisa încetării legăturilor comerciale dintre D. şi E. în luna ianuarie 2011, fapt prin care recurentul urmăreşte a se reţine că era exclusă onorarea de către D. a unei eventuale comenzi din partea societăţii E., în beneficiul pârâtei.

Or, după cum s-a arătat, instanţa de apel a reţinut o altă situaţie de fapt, anume că relaţiile comerciale au continuat şi după momentul indicat de către recurent, iar atare împrejurare nu poate fi reapreciată în această fază procesuală, pentru considerentele deja expuse. Drept urmare, criticile nu vizează însăşi aptitudinea prezumţiei simple de a reprezenta un mijloc de probă posibil a fi valorificat în cauză, ci reaprecierea împrejurării pe care aceasta s-a bazat, motiv pentru care nu constituie veritabile critici de nelegalitate.

În mod similar, prin invocarea regulilor privind dovedirea unui fapt negativ, recurentul tinde la infirmarea aprecierii instanţei de apel asupra situaţiei de fapt, şi nu la demonstrarea nelegalităţii modului de aplicare a acestor reguli în cauză. Astfel, instanţa de apel a acceptat că revenea pârâtei dovada faptului pozitiv contrar, respectiv a existenţei consimţământului dat de titularul desenului comunitar pentru utilizarea inelelor ..., dar a apreciat că acest fapt a fost probat, atât prin înscrisurile depuse la dosar, cât şi pe calea prezumţiilor simple. Concluzia existenţei consimţământului titularului reprezintă o chestiune de fapt, reţinută de către instanţa de apel pe baza probelor administrate şi care nu poate fi cenzurată de către această instanţă de control judiciar, motiv pentru care vor fi înlăturate susţinerile recurentului pe acest aspect.

Cât priveşte împrejurarea invocată prin motivele de recurs ca fiind ignorată de către instanţa de apel, aceea că inelele în discuţie sunt produse anual, se constată că susţinerile pe acest aspect, pe lângă faptul că vizează situaţia de fapt şi, prin urmare, nu pot constitui critici de nelegalitate, sunt formulate cu scopul de a se demonstra că inelele marcate ... sunt diferite de cele marcate .... Or, atare susţinere nu indică vreo eroare a instanţei de apel, în condiţiile în care s-a admis că este vorba despre produse diferite, dar s-a apreciat în fapt că a existat consimţământul dat de titularul desenului comunitar şi pentru inelele ..., după cum s-a arătat anterior.

În consecinţă, urmează a fi înlăturate şi aceste susţineri şi, faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi îl va respinge ca atare, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 292/A din 02 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 iunie 2015.