Competing property titles to nationalized apartment: vindication by title comparison and rejection of acquisitive prescription due to late registry entry

Decizia nr. 150/2016

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 295 din 12 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosar civil nr. X/211/2012, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., împotriva pârâţilor SC I. SA Râmnicu Vâlcea, Municipiul Cluj-Napoca prin primar, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei sale, următoarele:

„Imobilul înscris în C.F. Cluj-Napoca, casa din cărămidă, acoperita cu ţigla, cu 16 camere, 6 bucătarii, 1 local pentru prăvălie, dependinţe, curte si gradina in suprafaţa de 842 mp, a fost proprietatea lui L. și soţia M., înscris în C.F. în anul 1938.

Imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.

Statul şi-a înscris dreptul de proprietate sub B 5, în baza încheierii C.F. (fila 146).

Ulterior naţionalizării, imobilul a fost dezmembrat în doua parcele, prima prev., curte cu construcţii, ce a fost transcrisa in C.F. în favoarea Statului Roman.

Clădirea a fost dezmembrată in 10 apartamente, înscrise în C.F. în favoarea Statului Român.

În anul 1990, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 50/1990, apartamentul, compus din 1 birou, vestiar, 1 dus, 4 ateliere, 1 magazie, un garaj, 2 depozite, in suprafaţa de 199,90 mp cu părţile indivize comune de 34,63/100 parte înscrise în C.F., făcea parte din patrimoniul SC I. SA.

Prin Certificatul de atestare a Dreptului de proprietate emis la data de 26 iunie 1995 de J., în baza H.G. nr. 480/994 s-a stabilit dreptul de proprietate al SC I. SA asupra terenului în suprafaţă de 101.334,88 mp şi terenului în suprafaţă de 1.644 mp în cotă parte indiviză, identificate în anexa nr. 2 (fila 56 dosar).

În baza acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate, prin încheierea C.F. din 21 iulie 1998, SC I. SA Cluj şi-a înscris dreptul de proprietate în C.F. Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 632/2000 pronunţată de Tribunalul Cluj la data de 24 noiembrie 2000, în Dosar nr. 6290/R/2000, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A., B., J., C., K., împotriva pârâtului Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect revendicare şi în consecinţă, s-a constat că nelegal Statul Român a preluat în proprietate imobilul înscris în C.F. Cluj, transcris în C.F. Cluj, transcris în C.F. individual Cluj, apartamente 1-10, reprezentând casă din cărămidă, acoperită cu ţiglă, cu 16 camere, 6 bucătării, 1 local pentru prăvălie, dependinţe, curte şi grădină in suprafaţă de 234 stj. p. situat în Cluj-Napoca, proprietatea lui L. şi soţia născută M., în părţi egale.

S-a dispus rectificarea cărţii funciare prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român din C.F. şi restabilirea situaţiei anterioare, în favoarea proprietarilor L. şi M.

A fost obligat pârâtul să predea reclamanţilor, moştenitori ai proprietarilor de C.F., imobilul evidenţiat în C.F., clădire şi teren in suprafaţă de 234 stj. p. (fila 8).

Dreptul de proprietate asupra imobilului - apartament nr. 2 situat în Cluj-Napoca, intabulat în proprietatea SC I. SA Cluj este ulterior transmis SC M. SA ca urmare a procesului de fuziune prin absorbţie a S.C. SC I. SA (societate absorbită) cu SC M. SA (societate absorbantă) realizat în anul 2000 (filele 58-59).

Prin Hotărârea nr. 2 din 14 decembrie 2001 a A.G.E.A., SC M. SA, s-a schimbat denumirea acestei societăţi în SC I. SA şi în C.F. s-a operat schimbarea denumirii proprietarului prin Încheierea din 24 septembrie 2002 (fila 60-62).

În baza sentinţei civile nr. 632/2000 a Tribunalului Cluj s-a încheiat procesul verbal de predare - primire din 23 martie 2004 în care se consemnează predarea de către Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca către reclamanţi a apartamentelor 2 şi 7 situate in Cluj-Napoca, (fila 7).

Prin Dispoziţia nr. 3824 din 19 iulie 2011, a fost modificată Dispoziţia nr. 1042 din 20 februarie 2009, prin care s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanţilor a apartamentelor 1, 2, 3, 5, 7,10 din imobilul situat in Cluj-Napoca.

Necesitatea emiterii unei dispoziţii de restituire în natură a fost justificată prin faptul că, deşi s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 632/2000 a Tribunalului Cluj restituirea în natură iar prin protocolul de predare-primire din 2004 apartamentul a fost predat revendicatorilor, cererea de intabulare formulată de reclamanţi în baza Protocolului de predare primire a fost respinsă, cu motivarea că acest act nu reprezintă un act translativ de proprietate (fila 10).

Prin Hotărârea nr. 1 a A.G.E.A., SC I. SA Râmnicu Vâlcea din data de 26 februarie 2007, se aprobă divizarea SC I. SA Râmnicu Vâlcea în conformitate cu prevederile Proiectului de divizare a SC I. SA Râmnicu Vâlcea. Prin hotărârea nr. 2 a Adunării generale extraordinare a acţionarilor SC I. SA Râmnicu Vâlcea din data de 26 februarie 2007 (publicată în M.O. din 09 martie 2007. Partea a IV-a) se aprobă înfiinţarea unei noi societăţi sub denumirea SC I. SA - societatea pârâtă.

Prin hotărârea nr. 8 a A.G.E.A., SC I. SA Râmnicu Vâlcea din data de 26 februarie 2007 se aprobă schimbarea denumirii societăţii mamă în SC N. SA.

Dreptul de proprietate al SC I. SA - nr. J/38/221/2007 asupra imobilului - apartament nr. 2 situat în Cluj-Napoca, a fost intabulat în C.F. prin Încheierile din 13 august 2007 şi din 06 mai 2008.

Prin sentinţa civilă nr. 371/2013 pronunţată la data de 20 iunie 2013 de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere disjuns din prezentul dosar, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de J. la data de 26 iunie 1995, reţinându-se in considerentele sentinţei că reclamanţii au omis să adreseze plângerea prealabilă organului emitent al actului atacat, astfel încât, prin raportare la disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, acţiunea este inadmisibilă.

Sentinţa a rămas irevocabilă prin nerecurare la data de 30 iulie 2013.

În prealabil analizării fondului cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a verificat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului J.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, invocată prin întâmpinarea pârâtei SC I. SA, tribunalul a apreciat-o neântemeiată respingând-o, întrucât motivele pe care este susţinută această excepţie, şi anume faptul că reclamanţii nu au făcut dovada vreunui drept de proprietate asupra imobilului - apartament nr. 2 situat în Cluj-Napoca, întrucât actele de care se prevalează aceştia în susţinerea pretinsului drept de proprietate, nu îi sunt opozabile pârâtei, sunt chestiuni ce ţin de fondul cauzei, nu de excepţia lipsei calităţii procesuale active. Existenţa acestor acte conferă reclamantei calitate procesuală activă în formularea acţiunii, iar în analizarea fondului cauzei instanţa va verifica în ce măsură titlul reclamanţilor este opozabil pârâtei SC I. SA.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului J. este întemeiată, chemarea în judecată a acestei instituţii fiind justificată în considerarea calităţii sale de emitent al certificatului de atestare a cărei nulitate s-a solicitat a fi constatată prin petitul disjuns din prezenta acţiune.

Petitele rămase instanţei spre analizare, şi anume constatarea calităţii de proprietar a reclamanţilor, anularea înscrierilor făcute în C.F. pe seama antecesoarelor în drepturi ale pârâtei şi pe seama pârâtei, restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, nu se discută în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţie, astfel încât acesta nu are calitate procesuală pasivă.

Prin urmare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului J. a fost admisă.

Analizând pe fond cererile deduse judecăţii, tribunalul a reţinut următoarele:

În susţinerea dreptului de proprietate a cărei constatare o solicită în contradictoriu cu pârâta SC I. SA, reclamanţii se prevalează de sentinţa civilă nr. 232/2000 a Tribunalului Cluj şi de procesul verbal de predare-primire din 23 martie 2004 încheiat de reclamanţi cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.

Aceste acte nu sunt însă opozabile pârâtei, care nu a fost parte in proces, deşi la data soluţionării litigiului în care s-a pronunţat sentinţa mai sus menţionată, autoarea în drepturi a pârâtei SC I. SA,SC I. SA era proprietar tabular al apartamentului nr. 2.

Astfel fiind, reclamanţii nu se pot prevala în faţa pârâtei SC I. SA de dreptul de proprietate dobândit de ei printr-o hotărâre judecătorească neopozabilă acesteia, efectele sentinţei neputând fi extinse în aceste condiţii asupra pârâtei, după cum reiese din prevederile art. 38 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Reclamanţii nu se pot prevala în faţa pârâtei nici de Dispoziţia nr. 3824 din 19 iulie 2011 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, întrucât acest act, în mod evident, este nelegal. Faţă de existenţa Certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi dreptul tabular înscris în favoarea pârâtei SC I. SA, în mod cert, la data emiterii acestui act, Municipiul Cluj-Napoca nu avea calitatea de unitate deţinătoare, căreia i-ar fi revenit, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001, atribuţia emiterii dispoziţiei de restituire în natură.

Neavând un titlu de proprietate pe care reclamanta să îl poată opune pârâtei, care la rândul său deţine un titlu de proprietate în constatare, câtă vreme cererea reclamanţilor de constatare a nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate este respinsă, acţiunea în constatare a dreptului de proprietate formulată de reclamantă nu este admisibilă.

Calea pe care reclamanta trebuia să o urmeze este formularea unei acţiuni în revendicare, în care să se facă compararea titlurilor reclamanţilor şi al pârâtei asupra aceluiaşi imobil.

Prin întâmpinarea sa, pârâta a făcut această susţinere, combătută de reclamanţi pe considerentul că nu au nicio motivaţie să formuleze o acţiune în revendicare, câtă vreme ei sunt in posesia imobilului. Faţă de susţinerea neechivocă a reclamanţilor, instanţa nu ar putea considera, orientându-se după motivarea in fapt a acţiunii, în care se susţin argumente caracteristice acţiunilor în revendicare, că este investită cu o acţiune în revendicare, în ciuda modului în care este formulat petitul-să se constate dreptul de proprietate al reclamanţilor.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. solicitând admiterea apelului şi desfiinţarea în totalitate a sentinţei apelate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu dispoziţia expresă de completare a probatoriului, cu probele necesare soluţionării cauzei, probe enumerate pe larg în memoriul de apel.

În motivarea apelului reclamanţii au arătat că instanţa de fond nu a reţinut în mod corect starea de fapt, a interpretat şi aplicat în mod greşit legea aplicabilă, atunci când afirmă în considerentele sentinţei apelate că reclamanţii nu se pot prevala în faţa pârâtei de Dispoziţia nr. 3824 din 19 iulie 2011 emisă de Primarul municipiului Cluj - Napoca, întrucât acest act este nelegal. Faţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi dreptul tabular înscris în favoarea pârâtei SC I. SA, la data emiterii acestei dispoziţii, în mod cert, la data emiterii acestui act, Municipiul Cluj - Napoca nu avea calitatea de unitate deţinătoare, căreia i-ar fi revenit potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001 atribuţia emiterii dispoziţiei de restituire în natură” şi atunci când a reţinut că, „câtă vreme cererea reclamanţilor de constatare a nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate este respinsă, acţiunea în constatare a dreptului de proprietate formulată de reclamantă nu este admisibilă”.

S-a mai arătat că instanţa de fond a trecut cu vederea faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate se referă numai la suprafaţa de teren.

Astfel, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, eliberat de J., prevede în mod expres că „suprafaţa de teren în proprietatea exclusivă a societăţii comerciale SC I. SA este de 101.334,88 mp, iar suprafaţa în cota parte indiviză este de 1.644 mp (…)”.

Deşi conţinutul certificatului se referă numai la suprafaţa de teren, totuşi înscrierea dreptului de proprietate a SC I. SA s-a admis şi cu privire la construcţii, asupra cărora aceasta nu are nici un titlu de proprietate.

În conformitate cu art. 1 din H.G. nr. 834 din 1991, privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, „terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea publică judeţeană”.

În raport de aceasta, reclamanţii apelanţi consideră că se impune comunicarea întregii documentaţii de întabulare de către O.C.M. Cluj - Napoca, pe baza căreia a fost înscris dreptul de proprietate al SC I. SA asupra apartamentului nr. 2 din Cluj - Napoca în vederea verificării anexei nr. 2, la ce cotă de teren sau cota indiviză de teren se referă aceasta în mod expres; se impune să depună pârâta SC I. SA întreaga documentaţie de stabilire şi evaluare a terenurilor înregistrată la O.C.M. Cluj sub nr. 612/1995, în vederea verificării suprafeţei de teren la care se referă certificatul de atestare a dreptului de proprietate înscrisă în anexă la certificat.

Pentru motivele expuse, s-a arătat că se impune anularea înscrierii dreptului de proprietate a S.C. SC I. SA, ulterior, SC I. SA asupra construcţiilor - apartament nr. 2, situat în Cluj - Napoca, restabilirea situaţiei anterioare şi înscrierea dreptului de proprietate a reclamanţilor asupra construcţiei - apartament nr. 2 în temeiul Deciziei civile nr. 232/2000 pronunţată de Tribunalul Cluj.

În ce priveşte dreptul de proprietate invocat de către SC I. SA, asupra terenului înscris în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, instanţa de fond a reţinut că petitul privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost respins, însă nu s-a precizat că în privinţa acestui petit instanţa de fond nu a dat o soluţie pe fond, ci a admis excepţia inadmisibilităţii, pe motiv că reclamanţii nu ar fi parcurs procedura prealabilă.

Or, condiţiile de fond şi de formă de emitere a certificatului nu au fost verificate de instanţa de fond, deci nu s-a realizat un control pe fond şi pe forma acestuia. Drept urmare, s-a afirmat că s-ar putea reţine prezumţia de legalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, însă instanţa de fond nu a verificat următoarele aspecte: la ce suprafaţă de teren se referă anexa certificatului de atestare a dreptului de proprietate în mod concret; formularea din anexa certificatului este vagă şi lasă loc pentru abuzuri, aşa cum s-a şi întâmplat.

Instanţa de fond trebuia să verifice la ce suprafaţă de teren se referă în mod concret certificatul de atestare a dreptului de proprietate, prin obligarea pârâtei la depunerea documentaţiei tehnice de stabilire şi evaluare a terenului situat în Cluj - Napoca, efectuat conform Criteriilor nr. 2.665/1C/311 din 1992, înscris care a fost depus în anexă la memoriul de apel.

Numai şi numai după verificarea suprafeţei de teren, la care se referă documentaţia de stabilire şi de evaluare, instanţa de fond trebuia să continue orice cercetare, următoarele acte de cercetare depinzând de rezultatul verificării documentaţiei de stabilire şi evaluare a terenului.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate se referă numai la terenuri, nu şi la construcţii.

După stabilirea suprafeţei de teren la care se referă certificatul de atestare a dreptului de proprietate, instanţa de fond putea să verifice dacă înscrierea în cartea funciară este sau nu legală, apoi trebuia să verifice dacă pârâta avea sau nu la data emiterii certificatului vreun titlu de administrare asupra imobilului conferit de Statul Român, pe baza căruia ar fi deţinut acest teren în proprietate.

Pârâta nu a depus titlul în baza căruia avea în administrare imobilul la data întocmirii documentaţiei tehnice de stabilire şi de evaluare a terenului - conform intabulării existente, titlul pe baza căruia avea în administrare terenul şi construcţia aferente apartamentului nr. 2, al imobilului situat în Cluj - Napoca.

Reclamanţii au mai invocat, în motivarea apelului, prevederile art. 321 din O.U.G. nr. 88 din 23 decembrie 1997 actualizată, cu trimitere la dispoziţiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor.

Cu alte cuvinte, au susţinut apelanţii, că înainte de emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, trebuia verificată situaţia juridică a terenului, dacă acesta face sau nu parte din domeniul public al Statului, din cel privat, sau al unităţilor administrativ teritoriale.

Or, terenul a fost naţionalizat de Statul Român, deci s-a aflat în proprietatea publică sau privată a Statului Român, aceste două categorii de terenuri fiind exceptate de la aplicarea H.G. nr. 834/1991.

În acelaşi timp, prin sentinţa civilă nr. 232/2000 pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost anulat titlul statului prin care a naţionalizat întregul imobil, a fost dispusă restabilirea situaţiei anterioare naţionalizării, deci pe numele vechilor proprietari. Astfel, raportat la prevederile art. 321 din O.U. nr. 88 din 23 decembrie 1997 actualizată, Ministerul Agriculturii nu putea să dispună de acest imobil în mod legal şi valabil.

Pentru aceste motive, au solicitat desfiinţarea în totalitate a sentinţei civile nr. 295/2014 pronunţată în Dosar nr. 25469/211/2012 de către Tribunalul Cluj, pe motiv că instanţa de fond a reţinut în mod greşit legea aplicabilă şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu dispoziţia expresă de a completa probatoriul administrat în cauză, cu probele arătate în cuprinsul motivelor de apel, necesare soluţionării cauzei.

Prin cererea de aderare la apel formulată de SC I. SA, înregistrată la dosar în data de 25 februarie 2015, aceasta a solicitat, în principal, pe cale de excepţie, anularea apelului formulat de apelanţii reclamanţi ca fiind netimbrat, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în speţă neoperând scutirea prevăzută de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997; schimbarea în parte a sentinţei apelate, respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în constatare formulată de apelanţii - reclamanţi, în temeiul art. 111 C. proc. civ., iar în subsidiar, pe cale de excepţie, să se constate că în privinţa SC I. SA a operat uzucapiunea asupra apartamentului nr. 2.

S-a mai susţinut că acţiunea în constatare a apelanţilor-reclamanţi este şi lipsită de interes, întrucât, în ipoteza pur teoretică în care ar fi admisă, aceasta nu le-ar putea conferi apelanţilor-reclamanţi posesia asupra imobilului sau vreun alt folos practic. Dacă, aşa cum în mod greşit susţin apelanţii-reclamanţi, dreptul lor de proprietate ar fi fost deja recunoscut (prin sentinţa civilă nr. 632/2000 şi Dispoziţiile emise de primar) şi aceştia ar avea totodată posesia imobilului (cum cu rea-credinţă susţin), atunci acţiunea în constatare ce face obiectul cauzei nu le-ar mai putea conferi apelanţilor-reclamanţi niciun folos practic (care să justifice un interes legitim), în măsura în care instanţa ar admite-o. Prin urmare, apelanţii-reclamanţi nu au niciun interes legitim în promovarea acesteia.

Soluţia pronunţată de Tribunalul Cluj cu privire la fondul cauzei este temeinică şi legală, întrucât reclamanţii nu au făcut dovada unui drept de proprietate opozabil SC I. SA, sentinţa civilă nr. 632 din 24 noiembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 6290/R/2000 al Tribunalului Cluj, nefiind opozabilă SC I. SA, întrucât nici SC I. SA şi nici autorii săi nu au fost parte în procesul în care a fost pronunţată. În plus, sentinţa respectivă se referă la un alt imobil (situat în Cluj - Napoca).

Procesul verbal de predare primire a imobilului din 23 martie 2004 (care, în cuprinsul său, indică o altă dată a încheierii decât cea a emiterii - 07 aprilie 2004 şi un alt număr de carte funciară în care ar fi fost înscris imobilul, dovedindu-se, din nou, că nu reflectă în mod corect realitatea), încheiat în baza sentinţei civile nr. 632 din 24 noiembrie 2000, nu este, de asemenea, opozabil SC I. SA.

Dispoziţiile nr. 1042 din 20 februarie 2009 şi nr. 3824 din 19 iulie 2011, emise de primarul Municipiului Cluj-Napoca, sunt nelegale, fiind lovite de nulitate absolută parţială, întrucât au fost emise cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 21 şi ale art. 29 din Legea nr. 10/2001, imobilul (apartamentul nr. 2) aflându-se la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 în patrimoniul unei societăţi privatizate (caz în care nu era posibilă restituirea în natură).

În plus, drepturile ce ar fi fost recunoscute apelanţilor-reclamanţi prin cele două dispoziţii emise de primar nu sunt opozabile SC I. SA pentru că nu au fost îndeplinite formalităţile de publicitate imobiliară.

De altfel, dreptul de proprietate invocat de apelanţii-reclamanţi nu a fost înscris nici până în prezent în cartea funciară. SC I. SA este proprietar de bună-credinţă, înscris în cartea funciara, posesor al imobilului de mai bine de 24 de ani.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost emis în baza şi cu respectarea dispoziţiilor şi a procedurii prevăzute de Legea nr. 15/1990 şi de H.G. nr. 834/1991 şi atestă dreptul de proprietate al SC I. SA, cu privire la o suprafaţă de teren de 101.334,88 mp (proprietate exclusivă) şi o suprafaţă de teren de 1.644 mp (în cotă-parte indiviză). In anexa la Certificat - "Recapitulaţia suprafeţelor" - la pct. 12 este trecută "Secţia covrigi".

Certificatul a fost emis în urma depunerii de către SC I. SA a documentaţiei de stabilire şi evaluare a terenurilor, înregistrată sub nr. 612 din 12 mai 1995 la O.C.O.T. al judeţului Cluj. Dreptul de proprietate al SC I. SA Cluj-Napoca asupra imobilului a fost intabulat în C.F. prin Încheierea nr. 11417 din 21 iulie 1998.

Ulterior, dreptul de proprietate asupra imobilului a fost transmis societăţii SC M. SA ca urmare a procesului de fuziune prin absorbţie a SC I. SA (societate absorbită) cu SC M. SA (societate absorbantă) realizat în anul 2000. Dreptul de proprietate al SC M. SA asupra imobilului a fost intabulat în C.F. prin Încheierea nr. 20338 din 20 decembrie 2000.

Prin Hotărârea nr. 2 din 14 decembrie 2001 a adunării generale extraordinare a acţionarilor SC M. SA se schimbă denumirea acestei societăţi în SC I. SA. În C.F., a fost operată schimbarea denumirii proprietarului prin Încheierea nr. 15886 din 24 septembrie 2002 în anul 2007. Ca urmare a procesului de divizare parţială a SC I. SA, imobilul a intrat în proprietatea unei societăţi nou înfiinţate în acest sens, societate ce poartă denumirea de SC I. SA, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J/38/221/2007 (societatea mamă SC I. SA schimbându-şi denumirea în SC N. SA).

Dreptul de proprietate asupra imobilului al noii societăţi SC I. SA (nr. J/38/221/2007 - a fost întabulat în C.F. prin Încheierile din 13 august 2007 şi din 06 mai 2008.

Astfel, dreptul de proprietate asupra imobilului a fost dobândit cu deplina respectare a legii de către autoarele SC I. SA încă din anul 1991.

În subsidiar, dacă, contrar tuturor argumentelor de mai sus, instanţa ar proceda la compararea titlurilor şi ar aprecia, prin absurd, că titlul de care se prevalează apelanţii-reclamanţi ar fi mai bine caracterizat decât al SC I. SA, aceasta a solicitat instanţei să respingă acţiunea întrucât, conform art. 1895 şi urm. C. civ., a operat uzucapiunea (SC I. SA are posesia imobilului încă din anul 1991).

Prin Decizia civilă nr. 1615/A din 2 septembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost admis în parte apelul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. împotriva sentinţei civile nr. 295 din 12 iunie 2014 a Tribunalului Cluj pronunţată în Dosar nr. X/2011/2012 pe care o anulează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Cluj.

A respins cererea de aderare la apel formulată de pârâta SC I. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

Cu privire la apelul reclamanţilor.

Reclamanţii au investit instanţa cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 480 - 481 V.C.C., coroborat cu art. 33 alin. (2) şi art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, solicitând instanţei să constate că sunt proprietarii apartamentului nr. 2, situat în Cluj - Napoca; să constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 aprilie 1995; să constate nulitatea absolută a tuturor înscrierilor din C.F. Cluj - Napoca, poziţiile de sub B+1 - B+5; să dispună radierea tuturor acestor înscrieri din C.F., cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.

În esenţă, în motivarea cererii introductive de instanţă, reclamanţii s-au prevalat de calitatea lor de proprietari ai apartamentului nr. 2, redobândit în temeiul Legii nr. 10/2001, prin sentinţa civilă nr. 632/2000 a Tribunalului Cluj, apartament cu privire la care au fost puşi în posesie prin procesul verbal de predare primire din 2004, încheiat cu Consiliul Local al municipiului Cluj - Napoca.

S-a susţinut constant de către reclamanţi că pârâta de rândul 1, SC I. SA, nu deţine un titlu valabil care să-i confere dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2, în temeiul art. 480, 481 C. civ. şi că, în realitate, reclamanţii sunt cei care posedă şi folosesc ap. nr. 2, comportându-se ca adevăraţi proprietari, fapt care atestă valabilitatea titlului reclamanţilor, în timp ce pârâta de rândul 1 nu foloseşte şi nu posedă apartamentul în cauză.

Printr-un script intitulat „răspuns la întâmpinare”, depus la dosarul instanţei de fond pentru termenul de judecată din 15 aprilie 2015 (filele 191-192 dosar fond, vol. I), reclamanţii şi-au precizat implicit cererea de chemare în judecată, arătând că nu au nici un interes în a formula o acţiune în revendicare, având în vedere că reclamanţii au posesia şi folosinţa ap. nr. 2, însă, doresc să „clarifice situaţia tabulară a acestui apartament prin compararea titlului reclamanţilor cu titlul pârâtei de rând 1”.

Prin acelaşi script, reclamanţii au susţinut că pârâta SC I. SA nu a avut niciodată posesia apartamentului nr. 2, reclamanţii fiind proprietarii posesori ai acestui apartament, respectiv, că Statul Român nu a deţinut niciodată un titlu valabil pentru ap. nr. 2, titlul acestuia fiind lovit de nulitate absolută, aşa cum s-a statuat prin sentinţa civilă nr. 632/2000 a Tribunalului Cluj.

Pe cale de consecinţă, susţin reclamanţii, nici subdobânditorii apartamentului nr. 2 nu deţin un titlu valabil, în conformitate cu principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, nulitatea actului iniţial de dobândire al Statului Român, atrăgând desfiinţarea actelor subsecvente (fila 192 dosar fond, vol. I).

Prin urmare, reclamanţii au investit instanţa cu o acţiune în revendicare prin comparare de titluri, precum şi cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a titlurilor subdobânditorilor, cu consecinţa rectificării C.F. şi a restabilirii situaţiei anterioare de C.F.

Prima instanţă a apreciat că cererea reclamanţilor este una tipică şi clasică în revendicare - adică o acţiune prin care se solicită de către reclamantul proprietar neposesor obligarea pârâtului posesor neproprietar la predarea bunului revendicat şi la recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantului asupra acestui bun şi că reclamanţii ar fi trebuit să uzeze de o acţiune în revendicare prin comparare de titluri.

Or, prima instanţă a omis să observe că, în realitate, reclamanţii au investit instanţa cu o cerere în revendicare prin comparare de titluri.

Din această perspectivă, Curtea constată că prima instanţă nu a cercetat pe fondul cauzei acţiunea în revendicare prin comparare de titluri, împrejurare în raport de care soluţia primei instanţe intră sub incidenţa art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Susţinerile instanţei de fond, în sensul că Dispoziţia nr. 3824 din 19 iulie 2011 emisă de primarul municipiului Cluj - Napoca în temeiul Legii nr. 10/2001 este nelegală, excede în mod evident limitelor investirii instanţei şi contravine astfel dispoziţiilor art. 129 aliniat final C. proc. civ.

Având în vedere că, practic, acţiunea reclamanţilor, având ca obiect revendicare prin comparare de titluri, nulitatea absolută a actelor subsecvente ale subdobânditorilor, rectificare C.F. şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F., nu a fost soluţionată pe fond, instanţa apreciind în mod eronat că reclamanţii nu au formulat o acţiune în revendicare prin compararea titlurilor, Curtea constată că Tribunalul Cluj a pronunţat o soluţie cu necercetarea şi nejudecarea pe fond a cauzei, soluţie care fundamentează, prin prisma art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., caracterul parţial fondat al apelului pendinte.

Astfel, în ceea ce priveşte acele critici din apelul reclamanţilor care au fost invocate prima dată prin memoriul de apel, Curtea, la termenul de judecată din data de 02 septembrie 2015, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii cererilor noi, excepţie care a fost invocată şi de intimata SC I. SA prin întâmpinare, excepţie care urmează să fie admisă în temeiul art. 298 C. proc. civ. rap. la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în privinţa următoarelor critici din apelul reclamanţilor:

Cererea prin care reclamanţii apelanţi solicită să se anuleze înscrierea dreptului de proprietate al SC I. SA, ulterior SC I. SA, asupra apartamentului nr. 2, în litigiu, având în vedere că prin cererea introductivă de instanţă reclamanţii au solicitat „să se constate nulitatea absolută a tuturor înscrierilor de cartea funciară, să se dispună radierea tuturor înscrierilor din C.F. şi sistarea acestei cărţi funciare”, fiind vorba de C.F., în condiţiile în care nulitatea absolută şi nulitatea relativă nu se pot confunda din punct de vedere al cauzelor şi efectelor, precum şi în ceea ce priveşte condiţiile în care fiecare tip de nulitate poate fi invocat.

Cererea prin care reclamanţii apelanţi, în apel, invocă faptul că „instanţa de fond trebuia să verifice şi să stabilească dacă pârâta avea sau nu, la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, vreun titlu de administraţie asupra imobilului conferit de Statul Român”, întrucât în faţa instanţei de fond reclamanţii nu au susţinut că Statul Român nu avea un drept de administrare asupra imobilului, pe care să-l fi transferat succesiv pârâtelor, ci au susţinut prin scriptul depus la fila 191 - 192 dosar fond vol. I că Statul Român nu avea un titlu valabil de proprietate asupra ap. nr. 2. Or, dreptul de proprietate nu se confundă cu dreptul de administrare.

Cererea prin care apelanţii arată că „nu a stabilit instanţa de fond şi nu a verificat, în concret, la ce suprafaţă de teren se referă anexa din certificatul de atestare a dreptului de proprietate” şi se face trimitere în acest sens şi la H.G. nr. 934/1991, în condiţiile în care instanţa de fond nu a fost investită cu o astfel de cerere.

În ceea ce priveşte criticile din apelul reclamanţilor prin care se susţine nelegalitate certificatului de atestare a dreptului de proprietate, Curtea a constatat că asupra acestei problematici s-a pronunţat Curtea de Apel Cluj prin sentinţa civilă nr. 371 din 20 iunie 2013, pronunţată în Dosar nr. X/211/2013, prin care a fost respinsă acţiunea pentru constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate ca inadmisibilă, pe motiv că nu s-a formulat plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, sentinţă rămasă irevocabilă prin nerecurare, la data de 30 iulie 2013.

Această împrejurare însă, nu impietează asupra comparării titlului de proprietate al reclamanţilor asupra ap. nr. 2 ( Decizia nr. 3824 din 19 iulie 2011, emisă de primarul municipiului Cluj - Napoca în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care în favoarea reclamanţilor s-au restituit în natură mai multe apartamente, printre care şi ap. nr. 2, în baza sentinţei civile nr. 632/2000 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosar nr. X/R/2000), apartament cu care reclamanţii au fost puşi în posesie prin procesul verbal de predare primire din 23 martie 2004 (filele 7, 10, 134 dosar fond, vol. I), cu titlul de proprietate al pârâtei SC I. SA, în condiţiile în care cenzurarea valabilităţii acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate nu a fost făcută cu privire la fondul dreptului, ci doar pe excepţia inadmisibilităţii şi în condiţiile în care prin aceste certificat de atestare a dreptului de proprietate se atestă dreptului de proprietate al SC I. SA doar asupra unei suprafeţe de teren, iar nu şi asupra apartamentului nr. 2.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea cererii pendinte, invocată de SC I. SA prin cererea de aderare la apel, Curtea a constatat că această excepţie este neîntemeiată, impunându-se a fi respinsă ca atare, motivat pe următoarele considerente:

Reclamanţii justifică pe deplin interesul legitim juridic, personal şi direct, născut şi actual în promovarea prezentei acţiuni, în condiţiile în care: reclamanţilor li s-a restituit în natură, în aplicarea Legii nr. 10/2001, prin Dispoziţia nr. 3824 din 19 iulie 2001 - Dispoziţie care putea fi contestată de către terţi doar pe calea unei acţiuni în anulare de drept comun promovată înăuntrul termenului legal de prescripţie extinctivă, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, apartamentul nr. 2 obiect al prezentului litigiu; printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă şi intrată în puterea lucrului judecat, sentinţa civilă nr. 632 din 24 noiembrie 2000 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosar civil nr. X/R/2000, s-a statuat în sensul că Statul Român nu a preluat în mod valabil şi legal imobilul litigios; prin procesul verbal de predare-primire din 07 aprilie 2004, încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca reclamanţii au fost puşi în posesie inclusiv cu apartamentul nr. 2; reclamanţii nu-şi pot intabula dreptul de proprietate asupra acestui apartament pentru că în C.F. apare intabulat SC I. SA, cererea reclamanţilor de intabulare în C.F. a dreptului lor de proprietate asupra acestui apartament fiind respinsă prin Încheierea de C.F. din 27 mai 2010 (filele 7, 8, 10-11, 107 dosar fond, vol. I).

Aşa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse şi a prevederilor art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va admite în parte apelul reclamanţilor, va anula sentinţa apelată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Cluj.

Cu ocazia rejudecării, instanţa va proceda la o comparare a titlurilor de proprietate ale reclamanţilor şi pârâtei SC I. SA, cu consecinţa analizării cererii reclamanţilor, astfel cum a fost precizată la 15 aprilie 2013 (filele 191 - 192 dosar fond, vol. I), sub aspectul tuturor petitelor sale.

Cu privire la aderarea la apel.

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării apelului, invocată prin aderarea la apel, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată în raport de dispoziţiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare formulată de către reclamanţi, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., Curtea urmează să o respingă, motivat pe faptul că, aşa cum s-a arătat anterior, acţiunea reclamanţilor este una în realizare, respectiv una în revendicare prin comparare de titluri, iar trimiterea făcută de reclamanţi în preambulul cererii introductive de instanţă şi prin care se solicită să se constate că ei sunt proprietarii ap. nr. 2, este făcută în scopul de a sublinia temeinicia solicitării lor de revendicare prin comparare de titluri. Pe cale de consecinţă este nefondată şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea aşa - zisei acţiuni în constatare.

În ceea ce priveşte excepţia uzucapiunii invocată de SC I. SA prin aderarea de apel, pe calea căreia, afirmativ, în opinia SC I. SA, acesta ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra ap. nr. 2, Curtea constată că aceasta este nefondată în condiţiile în care, potrivit înscrierilor operate în C.F. Cluj - Napoca, SC I. SA şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra ap. nr. 2 abia la data de 24 septembrie 2002, dată în raport de care în mod cert nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a uzucapa, prevăzute de legea în vigoare. Pe de altă parte, SC I. SA nu a invocat joncţiunea posesiilor - SC M. SA fiind întabulată la data de 20 decembrie 2000, iar SC I. SA la 21 iulie 1998 (filele 15 - 18 dosar fond) -, joncţiune care, oricum era inaplicabilă în cauză, dată fiind incidenţa Legii nr. 7/1996.

Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs pârâta SC I. SA invocând cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele critici de nelegalitate:

O primă critică de nelegalitate se referă la faptul că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că apelul reclamantului nu trebuia timbrat, fiind incidente dispoziţiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, care stabilesc că „sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cererile accesorii şi invocate”.

Or, dispoziţiile speciale ale art. 15 lit. r) din Legea nr. 196/1997 se aplică exclusiv în situaţia revendicării imobilelor naţionalizate de la stat, iar nu în litigiile dintre particulari întemeiate pe dreptul comun, fiind învederat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

O a doua critică de nelegalitate este aceea că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că reclamanţii ar fi formulat acţiune în revendicare, prin comparare de titluri, iar nu una în constatare.

Sub acest aspect recurenta pârâtă a arătat că reclamanţii - intimaţi şi-au întemeiat cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., menţinându-şi această poziţie pe toată durata procesului în faţa primei instanţe, susţinând în mod neadevărat că ar fi deţinut posesia imobilului în litigiu.

Procedând astfel, instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., şi a pronunţat o hotărâre prin care încalcă şi aplică greşit legea, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Un al treilea motiv de recurs se referă la faptul că instanţa de apel ar fi reţinut în mod greşit că prima instanţă nu ar fi cercetat fondul şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, prima instanţă a cercetat fondul cauzei, analizând titlul reclamanţilor - intimaţi şi constatând că acesta nu era opozabil recurentei a respins acţiunea ca neîntemeiată.

În subsidiar, recurenta - pârâtă a arătat că în cazul în care instanţa de recurs ar aprecia că motivul de recurs de la punctul anterior ar fi nefondat, soluţia instanţei de apel se impune oricum a fi modificată întrucât instanţa de apel, odată ce a hotărât că s-ar fi impus rejudecarea, nu mai putea să rejudece ea însăşi fondul, comparând titlurile de proprietate sau făcând aprecieri cu privire la acestea ori pronunţându-se cu privire la prescripţia achizitivă invocată pe cale de apărare.

A mai susţinut recurenta - pârâtă că decizia recurată este nelegală şi se impune a fi modificată şi pentru faptul că instanţa de apel a interpretat în mod greşit prevederile Legii nr. 10/2001, atunci când s-a referit la titlurile părţilor.

Instanţa de apel ar fi trebuit să reţină cu privire la titlurile părţilor că reclamanţii nu au făcut niciodată dovada unui drept de proprietate opozabil recurentei, că acesta este proprietar de bună-credinţă, înscris în cartea funciară, posesor al imobilului de mai bine de 24 de ani.

Din documentaţia depusă în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate reiese în mod clar faptul că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 şi a H.G. nr. 1353 din 27 decembrie 1990, imobilul în litigiu se afla în patrimoniul autoarei subscrisei, SC I. SA, aceasta dobândind proprietatea asupra întregului imobil.

Faptul că certificatul se referă la teren nu este de natură să înlăture efectele pe care le-au avut Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 1353/1990 cu privire la întregul imobil, iar nu doar cu privire la teren.

Ulterior, dreptul de proprietate asupra imobilului a fost transmis SC M. SA, ca urmare a procesului de fuziune prin absorbţie a SC I. SA, aceasta dobândind astfel proprietatea asupra întregului imobil.

Dreptul de proprietate al SC M. SA, asupra imobilului a fost intabulat în C.F. prin încheierea nr. 20338 din 20 decembrie 2000.

Prin hotărârea nr. 2 din 14 decembrie 2001 a adunării generale extraordinare a acţionarilor, SC M. SA îşi schimbă denumirea în SC I. SA.

Dreptul de proprietate asupra imobilului, pe numele noii SC I. SA a fost intabulat în C.F. prin încheierile din 19 august 2007 şi din 6 mai 2008.

În aceste condiţii, recurenta - pârâtă susţine că acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi ar fi trebuit respinsă.

O altă critică adusă deciziei recurate constă în aceea că instanţa de apel a interpretat greşit legea când s-a pronunţat cu privire la apărările subscrisei întemeiate pe prescripţia achizitivă, pe motiv că nu ar fi invocat joncţiunea posesiilor.

O ultimă critică de nelegalitate se referă la aplicarea greşită a art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 725 alin. (3) C. proc. civ., regimul excepţiei de nelegalitate fiind dat de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, în forma legii în vigoare la data formulării acţiunii, iar nu cele din forma în vigoare la data invocării excepţiei.

În raport cu cele expuse, recurenta - pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de reclamanţi şi admiterii cererii de aderare la apel, cu consecinţa respingerii ca inadmisibilă a acţiunii.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate Înalta Curte constată că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Critica vizând faptul că apelul formulat de intimaţii - reclamanţi trebuia timbrat, nefiind incidente dispoziţiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 este nefondată.

Potrivit art. 18 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, dacă partea este nemulţumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru de către instanţă, inclusiv de stabilirea caracterului timbrabil al cererii, are posibilitatea de a formula reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluţionarea acestor incidente privind timbrajul.

Asemenea critici nu pot fi susţinute prin intermediul căilor de atac, de vreme ce legea specială pune la îndemâna părţii interesate o altă cale de atac.

În sensul celor mai sus menţionate, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 7/2014 din 8 decembrie 2014 pronunţată într-un recurs în interesul legii.

Nefondată este şi critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanţa de apel apreciind în mod greşit că reclamanţii ar fi formulat acţiuni în revendicare.

Acţiunea dedusă judecăţii înregistrată la data de 2 noiembrie 2012, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi următoarele C. civ., Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 7/1996, art. 907 şi 1237 N.C.C., art. 111 şi 274 C. proc. civ.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii apartamentului nr. 2 situat în Cluj - Napoca, înscris în C.F. Cluj - Napoca, dobândit în temeiul Legii nr. 10/2001 prin sentinţa civilă nr. 632/2000 a Tribunalului Cluj, puşi în posesie prin procesul-verbal de predare - primire din 2004.

Reclamanţii au mai învederat faptul că pârâta de rândul 1, nu deţine un titlu valabil care să-i confere dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2, în temeiul art. 480 C. civ., şi că în realitate ei sunt cei care posedă şi folosesc imobilul, comportându-se ca adevăraţi proprietari, fapt care atestă valabilitatea titlului acestora) fila 5 dosar fond, vol. I).

Pentru termenul de judecată din data de 15 aprilie 2015, reclamanţii au depus un răspuns la întâmpinare (filele 191 - 192 dosar fond, vol. 5), prin care au arătat că nu au nici un interes în a formula o acţiune în revendicare, având în vedere că au posesia şi folosinţa apartamentului 2, însă doresc să clarifice situaţia tabulară a acestui apartament prin compararea titlului lor cu titlul pârâtei de rândul 1 din acţiunea formulată.

Aşa fiind, în mod corect, instanţa de apel a stabilit că prima instanţă a fost învestită cu o acţiune în revendicare prin comparare de titluri.

În aceste condiţii, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este întemeiat întrucât nu rezultă că hotărârea atacată ar fi fost pronunţată cu încălcarea unor texte legale aplicabile speţei, ori că instanţa ar fi aplicat greşit dispoziţiile legale.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă nu a fost învestită cu cercetarea vreunui act juridic pe care să-l fi interpretat greşit.

Precizările făcute pe parcursul judecăţii cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată nu poate duce la o altă concluzie.

Nefondate sunt şi criticile referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) şi (2) teza a II-a C. proc. civ.

Potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care se constată că în mod greşit prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare.

Contrar susţinerilor recurentei - pârâte, prima instanţă a soluţionat cauza fără a cerceta fondul, respectiv acţiunea în revendicare prin comparare de titluri, precum şi acţiunea în constatarea nulităţii absolute a titlurilor subdobânditorilor, cu consecinţa rectificării C.F. şi a restabilirii situaţiei anterioare de C.F.

Nu poate fi vorba de o analiză şi nici de consideraţii făcute de instanţa de apel cu privire la titlul reclamanţilor sau la cel al recurentei - pârâte, analiza rezumându-se la calificarea obiectului cererii de chemare în judecată.

Nefondată este şi critica cu privire la aprecierea instanţei de apel privind prescripţia achizitivă a imobilului în litigiu, respectiv apartamentul nr. 2, în condiţiile în care recurenta şi-a intabulat dreptul de proprietate la data de 24 septembrie 2002, aşa cum rezultă din înscrierile efectuate în C.F. Cluj - Napoca, cum corect a reţinut instanţa de apel.

Şi critica privind regimul excepţiei de nelegalitate a actului administrativ, respectiv a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 iunie 2015, este nefondată, întrucât asupra excepţiei de nelegalitate se va pronunţa instanţa în faţa căreia această excepţie a fost invocată, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 262/2007.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - pârâtă SC I. SA, împotriva Deciziei civile nr. 1615/A din 2 septembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC I. SA împotriva Deciziei civile nr. 1615/A din 2 septembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2016.