Competition between private cooperative successor title and municipal public domain claim over lake land under Law No. 18/1991
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice rejected the appellants’ appeal, upholding the lower court’s dismissal of the claim and affirming that the defendant held a superior title to the property. The dispute concerned a civil action for the recovery of possession (revindicare) of a 186-hectare lake and associated land, where the plaintiffs, representing local administrative authorities, argued the land belonged to the public domain under Law No. 18/1991 and that prior judicial decisions establishing private cooperative ownership were invalid or not res judicata. The defendant, a private agricultural company, relied on a 1993 first-instance judgment that remained final and irreversible, which established the land as private cooperative property, and subsequent transfers confirmed by final appellate decisions. The Court held that the 1993 judgment possessed the authority of res judicata, correctly characterizing the property as private rather than state-owned, and that the defendant’s title was superior to the plaintiffs' claim; consequently, the application of Articles 29 and 30 of Law No. 18/1991 was deemed appropriate for the transfer of cooperative assets to newly formed private associations, while Article 31 regarding state land transfer to municipalities was inapplicable.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 30 din Legea nr. 18/1991, art. 29 din Legea nr. 18/1991, art. 30 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 31 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 5 din Legea nr. 18/1991; Competition between private cooperative successor title and municipal public domain claim over lake land under Law No. 18/1991: A mai reţinut instanţa de apel că pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra unui teren în condiţiile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 se impuneau a fi îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 31 alin. (1), şi anume: să fie vorba de un teren proprietatea statului, acesta să se afle în exploatarea cooperativei agricole de producţie şi să fie pus la dispoziţia comisiei de fond funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în beneficiul foştilor proprietari, dar să fi rămas neatribuit de către această comisie foştilor membri C.A.P. sau moştenitorilor lor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 1020/2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 127 din 23 ianuarie 2014, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii A. prin primar şi B. împotriva pârâtei SC C. SRL.
Împotriva acestei sentinţe reclamanţii au formulat apel, care, prin decizia civilă nr. 59C din 18 iunie 2014, a fost respins de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
În termen legal, împotriva acestei decizii reclamanţii au formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenţii au susţinut că sentinţa nr. 5249 din 10 mai 1993 pronunţată de Judecătoria Constanţa nu este o hotărâre definitivă şi irevocabilă, faţă de următoarea situaţie: prin această sentinţă a fost admisă acţiunea formulată de C.A.P. Conacu împotriva pârâtei SC D. SA, a fost obligată pârâta să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 147 ha teren acoperit cu apă de pe raza satului Conacu şi a fost respins Capătul de cerere privind anularea Protocolului din 18 februarie 1977; ulterior, prin Decizia nr. 1384 din 25 octombrie 1993, Tribunalul Constanţa a dispus respingerea apelului promovat de pârâta SC D. SA împotriva acestei sentinţe, iar, prin Decizia nr. 110 din 9 februarie 1994, Curtea de Apel Constanţa a casat această hotărâre, precum şi sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Constanţa; în rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 6410 din 25 mai 1994, Judecătoria Constanţa a admis în parte acţiunea formulată de C.A.P. Negreşti Conacu împotriva pârâtei SC D. SA, a obligat-o pe pârâtă să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 146 ha teren acoperit cu apă de pe raza satului Conacu, A. şi a respins Capătul de cerere privind anularea Protocolului din 18 februarie 1977; prin Decizia nr. 153 din 12 februarie 1996, a fost admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 6410 din 25 mai 1994, dată în rejudecare, a fost schimbată în tot sentinţa, în sensul că a fost respinsă acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei. Prin urmare, hotărârea de care se prevalează pârâta SC C. SRL - sentinţa nr. 5249 din 10 mai 1993 pronunţată de Judecătoria Constanţa, despre care se afirmă că reprezintă titlul său de proprietate, nu este definitivă, dimpotrivă aceasta a fost anulată prin Decizia nr. 110 din 9 februarie 1994 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Recurenţii au mai susţinut că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 29 şi art. 30 din Legea nr. 18/1991, în cauză fiind incidente prevederile art. 31 din acelaşi act normativ.
Astfel, persoanelor care fac parte din SA E. SRL (despre care se reţine că sunt membri cooperatori cu drept la reconstituirea proprietăţii) li s-a reconstituit anterior dreptul de proprietate pe alte amplasamente. Nu există o dovadă privind opţiunea foştilor membri cooperatori de a primi o cotă parte din Balta Conacu Negreşti. Cererile formulate de aceştia şi adeverinţele emise se referă la teren extravilan. La data încheierii protocolului din 1992 fuseseră eliberate adeverinţe privind dreptul de proprietate în extravilan, aşa încât este greşită susţinerea instanţei de apel privind opţiunea acestora şi pentru terenul de sub baltă. C.A.P. a emis adeverinţe pentru fiecare din membrii care au adus o anumită suprafaţă în cadrul cooperativei, urmând să fie valorificate pentru teren extravilan.
Prin Protocolul nr. 459 din 18 februarie 1992 al Comisiei de lichidare a C.A.P. Conacu s-a constatat, contrar dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 18/1991, că în cadrul SA E. SRL se găsesc majoritatea foştilor membri cooperatori, proprietari ai terenului de sub apă, ce formează lacul cu peşte de pe raza satului Conacu şi că aceasta este singura societate din sat care are personalitate juridică şi, prin urmare, s-a procedat la predarea imobilului.
În cursul anului 1991, membrii cooperatori au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, cu indicarea amplasamentelor topografice, fiind eliberate adeverinţe conform cărora aceştia sunt proprietari pe o suprafaţă de teren, iar, în perioada 1993-1994, în baza adeverinţelor, Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a eliberat titluri de proprietate. Terenurile aferente titlurilor de proprietate se află pe alte amplasamente decât cele din Protocolul din 18 februarie 1992, care în mod greşit menţionează că foştii membri cooperatori sunt proprietari ai terenului de sub apă. În consecinţă, membrii cooperatori, nefiind proprietari ai terenului de sub apă, nu puteau transmite în mod legal dreptul de proprietate asupra terenului de sub apă către SA E. SRL.
Ulterior, în anul 1997, aceleaşi persoane care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate pe alt amplasament decât cel al bălţii, figurau în calitate de asociaţi ai SA E. SRL. În procesul verbal sunt menţionate suprafeţele pentru care au fost emise titlurile de proprietate, ca amplasament fiind menţionat terenul de sub apă. Or, în anul 1997 aceştia erau în posesia titlurilor de proprietate aferente unor suprafeţe care nu se suprapun cu terenul bălţii, rezultând că declaraţia acestora este una falsă.
În speţă, au susţinut recurenţii, dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 18/1991 nu îşi pot găsi aplicabilitatea, deoarece nu este vorba de terenuri aferente construcţiilor agrozootehnice, atelierelor de industrie mică ş.a., ci de un teren distinct, aferent unei bălţi naturale. În ce priveşte aplicarea art. 30 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, teza întâi a textului de lege privitor la terenuri aduse de C.A.P. în asociaţie nu poate fi incidentă, întrucât s-a încheiat un protocol în virtutea faptului că majoritatea membrilor cooperatori se regăseau în SA E. SRL. Textul indicat de instanţa de apel priveşte o altă situaţie.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 36/1991, în cadrul societăţii agricole terenurile se aduc numai în folosinţa societăţii, asociaţii păstrându-şi dreptul de proprietate asupra acestora. Sub acest aspect instanţele fondului nu au analizat criticile invocate, în sensul că o societate agricolă nu devine titular al unui drept de proprietate. În acest context, SA E. SRL nu putea avea nici măcar un drept de folosinţă asupra terenurilor, atât timp cât foştilor membri cooperatori li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament, distinct de cel al Bălţii Conacu Negreşti.
În mod greşit au fost emise între anii 1991-1993 procese verbale de transfer pentru Balta Negreşti Conacu, contrar dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 18/1991, în contextul în care art. 5 din această lege dispune că terenurile aferente cuvetelor lacurilor sunt domeniul public al statului. În speţă, recurenţii au făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, în sensul că este vorba despre un teren aparţinând statului, cuveta lacului fiind domeniu public. Textul legal este în sensul că se realizează un transfer al dreptului de proprietate de la Comisia de lichidare a C.A.P. în domeniul privat al com. Cobadin, recurenţii fiind continuatori în drepturi ai C.A.P. Conacu şi, ulterior, ai Comisiei de lichidare. Or, Comisia de lichidare a C.A.P. avea obligaţia de a respecta dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi art. 5 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora terenurile proprietatea statului aflate în proprietatea cooperativelor agricole erau la dispoziţia comisiilor în vederea atribuirii în proprietate persoanelor îndreptăţite, iar terenurile rămase la dispoziţia comisiei şi care nu au fost folosite pentru restituirea către foştii proprietari vor trece în domeniul privat al comunei, în speţă în domeniul com. Cobadin. C.A.P. trebuia să constate că terenurile fac parte din domeniul privat al com. Cobadin, în situaţia în care foştilor cooperatori li se reconstituise dreptul de proprietate pe alte amplasamente şi nu trebuia să transfere proprietatea asupra bălţii în patrimoniul unei societăţi agricole de drept privat.
Recurenţii au mai precizat că au calitate procesuală activă în baza Deciziei civile nr. 332 din 4 martie 2011 a Tribunalului Constanţa, prin care a fost admis recursul lor împotriva sentinţei civile nr. 847/C din 12 martie 2010 a Judecătoriei Medgidia, arătând şi că prin încheierile de C.F. le-au fost admise cererile privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului, anterior pronunţării Deciziei civile nr. 728 din 4 octombrie 2012.
Comparând titlul reclamanţilor cu cel invocat de pârâta SC C. SRL şi înscrisurile depuse la dosar, rezultă că aceasta din urmă nu a probat existenţa titlul de proprietate.
Astfel, sentinţa nr. 30/CA din 27 ianuarie 2010 în motivare face trimitere la sentinţa nr. 5249/1993 a Judecătoriei Constanţa, reţinându-se în considerente că preluarea de către stat s-a făcut abuziv. Or, reclamantul din dosarul în care s-a pronunţat sentinţa nr. 5249/1993, C.A.P. Conacu, avea obligaţia de a atribui în proprietate terenurile celor îndreptăţiţi, conform Legii nr. 18/1991, iar, în privinţa terenurilor care nu au fost folosite pentru reconstituirea dreptului de proprietate, exista obligativitatea transmiterii către domeniul privat al comunei.
Pe de altă parte, Decizia civilă nr. 728 din 4 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, litigiu în care A. prin primar nu a fost parte, face referire tot la dreptul său de proprietate şi nu confirmă dreptul de proprietate al pârâtei. Prin Decizia civilă nr. 332 din 4 martie 2011, Tribunalul Constanţa a admis recursul declarat de recurenţii din prezenta cauză împotriva sentinţei civile nr. 847/C din 12 martie 2010 a Judecătoriei Medgidia, a admis acţiunea şi a obligaţi pârâţii F. şi G. la a se abţine de la efectuarea oricărui act de tulburare a dreptului de proprietate al reclamantelor asupra luciului de apă în suprafaţă de 186 ha Balta Negreşti Conacu, situat pe teritoriul administrativ al com. Cobadin. S-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Constanţa s-a admis acţiunea reclamantei C.A.P. Conacu în contradictoriu cu SC D. SA şi s-a dispus obligarea pârâtei să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 147 ha teren acoperit cu apă de pe raza satului Conacu, stabilindu-se că terenul era proprietatea C.A.P., preluarea fiind făcută abuziv. S-a stabilit că reclamanţii din prezenta cauză au calitatea de succesori în drepturi ai C.A.P. Conacu, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.
Totodată, prin Protocolul nr. 459 din 18 februarie 1992 al Comisiei de lichidare a C.A.P. Conacu, comisia a constatat, contrar dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, că în cadrul SA E. SRL se găsesc majoritatea foştilor membri cooperatori, proprietari ai terenului de sub apă ce formează lacul cu peşte, predând acest lac. În consecinţă, se impunea anularea acestui protocol, a procesului verbal din data de 25 octombrie 1993, a Protocolului din data de 15 august 1997 şi a Actului adiţional nr. 1 din 14 august 2005 al SC C. SRL.
În concluzie, recurenţii au menţionat că este întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv situaţia în care hotărârea s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel cum acestea au fost detaliate în cuprinsul motivelor de apel. Au solicitat ca instanţa de recurs să constate, ca şi situaţie premisă, următoarele greşeli ale instanţei de apel: greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 5249 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Constanta, în contextul în care din înscrisurile ataşate rezultă că aceasta a fost desfiinţată prin Decizia nr. 110 din 09 februarie 1994 a Curţii de Apel Constanta; greşita reţinere a caracterului imobilului Balta Conacu Negreşti ca aparţinând domeniului privat, iar nu domeniului statului; greşita reţinere în cauză a dispoziţiilor art. 29 şi 30 din Legea nr. 18/1991, care privesc cu totul alte ipoteze decât cea din cererea de chemare în judecată; greşita apreciere că foştii cooperatori au optat pentru a fi împroprietăriţi pe malul Bălţii Conacu Negreşti, în contextul în care nu există niciun mijloc de probă în acest sens; greşita reţinere a împrejurării că nu sunt întrunite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de art. 31 din Legea nr. 18/1991, în cazul în care această situaţie a fost constatată în mod definitiv şi irevocabil de titlul de proprietate invocat de recurenţi; greşita reţinere a împrejurării că titlul prezentat de către pârâtă este preferabil titlului reclamanţilor, în condiţiile în care s-a arătat că terenul este proprietate de stat.
Prin urmare, au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii primei instanţe şi a deciziei pronunţate în apel şi trimiterea cauzei spre soluţionare Tribunalului Constanţa, în vederea administrării probelor necesare pentru soluţionarea tuturor capetelor de cerere formulate în faţa instanţei de fond, care au fost respinse de instanţa de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta SC C. SRL a susţinut că acţiunea este inadmisibilă faţă de împrejurarea că statutul juridic al imobilului Balta Conacu Negreşti a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti care au reţinut apartenenţa la domeniul proprietăţii private. Reclamanţii nu au calitate procesuală activă, deoarece nu au fost parte în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa nr. 5249/1993. Hotărârile judecătoreşti anexate la întâmpinare au statuat că imobilul aparţine domeniului privat, iar nu statului, precum şi că deţinerea terenului de către stat în anumite perioade a fost abuzivă.
Pe fondul recursului, concluziile au fost de respingere, invocându-se statuările reţinute în Decizia nr. 1859/CA din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi celelalte hotărâri judecătoreşti anexă la întâmpinare. S-a arătat că sentinţa nr. 5249/1993 pronunţată de Judecătoria Constanţa a fost pusă în executare.
Cât priveşte Decizia civilă nr. 110/36/1994, Decizia civilă nr. 153/1996 a Tribunalului Constanţa, sentinţa civilă nr. 6410/1994 a Judecătoriei Constanţa s-a precizat că sunt hotărâri pronunţate în alte litigii, cu alte părţi.
Art. 29 din Legea nr. 18/1991 se referă la asociaţii intercooperatiste sau de stat şi cooperatiste de orice fel, iar art. 30 din Legea nr. 18/1991 priveşte terenurile proprietate de stat aflate în exploatarea C.A.P., invocarea lor nefiind relevantă în cauză.
Referitor la Protocolul nr. 459 din 18 februarie 1992, susţinerile nu sunt fondate, deoarece au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 18/1991, SA E. SRL Conacu fiind constituită în totalitate din foştii membri C.A.P., iar comisia de lichidare i-a împroprietărit cu terenuri extravilane şi cu suprafaţa aferentă Bălţii Conacu Negreşti, urmare sentinţei nr. 5249/1993 a Judecătoriei Constanţa. Recurenţii nu au probat un titlu de proprietate în favoarea statului cu privire la suprafaţa bălţii.
Invocarea nerespectării art. 31 şi art. 5 din Legea nr. 18/1991 nu este fondată, deoarece prin mai multe hotărâri definitive şi irevocabile, ataşate la întâmpinare, statutul juridic al imobilului a fost clarificat. Nici înscrierile de C.F. nu conferă vreun drept recurenţilor, faţă de împrejurarea că hotărârile judecătoreşti indicate statuează asupra lipsei dreptului de proprietate al acestora.
S-au ataşat: Decizia nr. 59/C/ din 18 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, sentinţa nr. 5249/1993 pronunţată de Judecătoria Constanţa, sentinţa nr. 30/CA din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ, Decizia nr. 485 din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 728 din 4 octombrie 2012 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, şi Decizia nr. 1859/CA din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
La data de 15 decembrie 2015 s-a procedat la întocmirea raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului formulat de reclamanţii A. prin primar şi B. împotriva Deciziei nr. 59/C din 18 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
În opinia raportorului, faţă de conţinutul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi în raport de prevederile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., recursul a fost apreciat drept admisibil în principiu.
Conform rezoluţiei din 23 ianuarie 2015, s-a dispus comunicarea raportului, ulterior fiind formulat un punct de vedere de către pârâta SC C. SRL.
La data de 27 februarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanţii A. prin primar şi B. împotriva Deciziei nr. 59/C din 18 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, fixându-se termen de judecată la data de 20 martie 2015.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri conform art. 492 C. proc. civ.
Examinând recursul formulat în raport de criticile menţionate, cu referire la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 mai 2013 la Judecătoria Medgidia, reclamanţii A. prin primar şi B., în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL, au solicitat obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul constând în Balta Conacu Negreşti, în suprafaţă de 186 ha, imobil ce face parte din domeniul privat al com. Cobadin şi care este deţinut şi exploatat în mod nelegal de către pârâtă; obligarea pârâtei la plata de despăgubiri constând în contravaloarea fructelor şi productelor dobândite de la 8 martie 2013, dată la care a fost întocmit procesul verbal de către B.E.J., H.; constatarea nulităţii absolute a procesului verbal nr. 459 din 1 februarie 1992 emis de Comisia de lichidare a C.A.P. Conacu, a Procesului verbal din data de 25 octombrie 1993 întocmit la sediul SA E. SRL Conacu, a Protocolului încheiat în 15 august 1997 privind preluarea patrimoniului SA E. SRL de către SC I. SRL, precum şi a Actului adiţional nr. 1 din 14 august 2005 al SC C. SRL, prin care s-a hotărât fuziunea între SC I. SRL şi SC C. SRL, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 563 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 127 din 23 ianuarie 2014, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând că reclamanţii fac dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat cu Decizia civilă nr. 332 din 04 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, hotărâre judecătorească prin care s-a admis recursul reclamanţilor Consiliul local al com. Cobadin şi A. prin primar, în contradictoriu cu pârâţii G. Bucureşti şi F. împotriva sentinţei civile nr. 847/C din 12 martie 2010 pronunţată de Judecătoria Medgidia şi s-a modificat în tot hotărârea instanţei de fond, în sensul admiterii acţiunii reclamanţilor şi obligarea pârâţilor la încetarea oricărui act de tulburare a dreptului de proprietate deţinut de reclamanţi asupra luciului de apă în suprafaţă de 186 ha, Balta Conacu Negreşti, situat pe raza com. Cobadin. Prin Decizia civilă nr. 3387 din 09 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost lămurită întinderea dispozitivului Deciziei civile nr. 332 din 04 martie 2011, în sensul că obligaţia instituită se referă la terenul de sub luciu de apă în suprafaţă de 186 ha.
La rândul său, pârâta SC C. SRL îşi întemeiază dreptul de proprietate pe sentinţa nr. 5249 din 10 mai 1993 pronunţată de Judecătoria Constanţa, prin care a fost obligată pârâta SC D. SA să-i lase reclamantei C.A.P. Conacu în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în suprafaţă de 147 ha teren acoperit cu apă, situat pe raza satului Conacu, com. Cobadin, jud. Constanţa, cunoscut sub denumirea de Balta Conacu Negreşti, teren care a fost şi este proprietate cooperatistă, constituit ca urmare a înscrierii şi venirii în C.A.P. cu teren de către locuitorii mai multor com. Balta în litigiu, fiind proprietatea C.A.P. Conacu, în mod abuziv a fost preluată de stat şi repartizată pârâtei în cauză. Această situaţie de fapt a fost deja stabilită cu putere de lucru judecat prin mai multe hotărâri judecătoreşti care au dezlegat irevocabil anumite aspecte litigioase aflate în directă legătură cu imobilul Balta Conacu Negreşti (sentinţa civilă nr. 30 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, irevocabilă prin Decizia nr. 485 din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; Decizia civilă nr. 728 din 4 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa).
În raport de considerentele acestor hotărâri, s-a apreciat că pârâta SC C. SRL justifică un titlu valabil şi preferabil şi că nu poate fi avută în vedere nici intabularea ulterioară a dreptului de proprietate, din anul 2012, în favoarea reclamantei A..
Prin urmare, de vreme ce pârâta deţine un astfel de titlu, s-a considerat că nu este fondată nici cererea de obligarea a acestei părţi la despăgubiri.
Cât priveşte capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actelor juridice indicate de reclamanţii, prima instanţă a statuat în sensul că regimul juridic al terenului în litigiu a fost tranşat cu caracter irevocabil prin Decizia nr. 485 din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind astfel consfinţit dreptul de proprietate privată a foştilor membrii cooperatori. În aceste condiţii, aplicabilitatea Legii nr. 18/1991, care să justifice trecerea bunului în patrimoniul comunei, nu operează în cauză în raport de dezlegările anterioare ale instanţelor de judecată. Prin urmare, nu se poate reţine cu temei că dispoziţiile Legii nr. 18/1991 au fost încălcate la momentul încheierii actelor enunţate.
Prin Decizia civilă nr. 59/C din 18 iunie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a reţinut că titlul pârâtei SC C. SRL asupra imobilului în litigiu este preferabil celui exhibat de reclamanţi, înlăturând astfel opozabilitatea Deciziei nr. 332 din 4 martie 2011 a Tribunalului Constanţa. În speţă, în timp ce reclamanta A. a susţinut că a dobândit imobilul în litigiu „ope legis”, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, pârâta a făcut dovada faptului că este succesoarea în drepturi a societăţii agricole înfiinţate după lichidarea C.A.P. Conacu, de către foştii membri C.A.P., titulari ai dreptului de proprietate privată asupra imobilului Balta Conacu Negreşti, în urma unor transmisiuni succesive recunoscute şi confirmate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile anterioare anului 2011 (an în care reclamanta a obţinut Decizia nr. 332/2011 a Tribunalului Constanţa), aspect recunoscut prin sentinţa nr. 5249 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Constanţa.
A mai reţinut instanţa de apel că pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra unui teren în condiţiile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 se impuneau a fi îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 31 alin. (1), şi anume: să fie vorba de un teren proprietatea statului, acesta să se afle în exploatarea cooperativei agricole de producţie şi să fie pus la dispoziţia comisiei de fond funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în beneficiul foştilor proprietari, dar să fi rămas neatribuit de către această comisie foştilor membri C.A.P. sau moştenitorilor lor.
Or, pârâta a probat că aceste condiţii nu sunt întrunite cumulativ, terenul în litigiu nefiind niciodată proprietatea Statului român, ci, dimpotrivă, a fost întotdeauna proprietate privată a C.A.P. Conacu, aspect statuat atât prin sentinţa nr. 5249 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Constanţa - invocată de ambele părţi litigante, cât şi prin Decizia nr. 30/2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, irevocabilă prin Decizia nr. 485 din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În ambele litigii în care au fost părţi A. - Dosar nr. x/1992 al Judecătoriei Constanţa - soluţionat prin sentinţa nr. 5249 din 10 mai 1993, cât şi SC C. SRL - Dosar nr. x/36/2006, soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 485/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că terenul - amenajare piscicolă - Balta Conacu Negreşti - nu a aparţinut niciodată statului, ci a făcut obiectul dreptului de proprietate privată al C.A.P. Conacu, judeţul Constanţa, statuare asupra căreia nu se mai poate reveni şi niciuna dintre părţi nu o poate contesta, întrucât au participat în litigiile în care s-a dezlegat irevocabil problema de drept ce a vizat regimul juridic al acestui bun înainte de 1985, cât şi după adoptarea Legii nr. 18/1991.
Susţinerea reclamantelor, în sensul că terenul în litigiu, fostă proprietate a C.A.P. Conacu, nu putea fi atribuit foştilor membri cooperatori, constituiţi într-o societate agricolă conform Legii nr. 18/1991, ci revenea de drept unităţii administrativ teritoriale, conform dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din aceeaşi lege, nu a fost reţinută de prima instanţa ca fondată în raport de regimul juridic al acestui imobil - proprietate privată a C.A.P. Conacu, iar nu proprietate de stat -, cum se statuase irevocabil prin hotărâri judecătoreşti.
În speţă, s-a făcut dovada, prin procesul verbal încheiat la data de 18 februarie 1992, că s-a predat imobilul în litigiu SA E. SRL Conacu, înfiinţată de o parte din foştii membri cooperatori, de către Comisia de lichidare a C.A.P. Conacu, foştii membri C.A.P. optând pentru această formă de organizare pentru exploatarea imobilului deţinut anterior anului 1991 de C.A.P.-ul din localitate.
Împrejurarea potrivit căreia, ulterior încheierii acestui Protocol de predare primire din 18 februarie 1992, unii foşti membri C.A.P. au mai beneficiat şi de reconstituirea dreptului de proprietate asupra altor terenuri cu destinaţie agricolă situate pe raza com. Cobadin, deşi optaseră iniţial pentru cotă parte din terenul deţinut în Balta Conacu Negreşti şi erau membri ai „Spicul”, nu este de natură, în opinia instanţei de fond, să afecteze validitatea protocolului de predare-primire. Existenţa unor titluri de proprietate emise în temeiul Legii nr. 18/1991 ulterior constituirii SA E. SRL Conacu şi predării terenului acoperit cu apă - Balta Conacu Negreşti, de către Comisia de lichidare a C.A.P. acestei asociaţii agricole constituite de foşti membri C.A.P. nu justifică anularea actului iniţial încheiat în anul 1992, ci, eventual, anularea titlurilor de proprietate emise în anii 1993-1994 şi prin care s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate asupra unor terenuri agricole unor persoane care nu mai erau îndreptăţite la reconstituire, deoarece beneficiaseră în limita terenului adus în C.A.P. de recunoaşterea dreptului lor de proprietate.
În cauză, printr-o primă critică formulată prin cererea de recurs reclamanţii au invocat greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 5249 din 10 mai 1993 pronunţată de Judecătoria Constanţa, susţinând că această hotărâre nu este definitivă şi irevocabilă, astfel că nu produce efecte.
În raport de probatoriul administrat în recurs, Înalta Curte constată că prin sentinţa civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 pronunţată de Judecătoria Constanţa (Dosar nr. x/1992), prin care s-a soluţionat acţiunea civilă având ca obiect revendicare teren, a fost admisă cererea formulată de reclamanta C.A.P. Conacu, com. Cobadin, judeţul Constanţa împotriva pârâtei SC D. SA Constanţa, a fost obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 147 ha teren acoperit cu apă de pe raza satului Conacu, com. Cobadin, judeţul Constanţa; a fost respins capătul de cerere privind anularea Protocolului din 18 februarie 1977.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că suprafaţa de teren în litigiu (obiect şi al cauzei pendinte) a fost până în anul 1953 proprietatea unor locuitori ai com. Conacu, iar, de la această dată, prin constituirea C.A.P.-ului Conacu, a devenit proprietate cooperatistă. În anul 1968, în urma unor ploi torenţiale, pe suprafaţa în cauză s-a format un lac. S-a statuat că terenul în litigiu nu era proprietate de stat, ci proprietatea C.A.P.-ului în cauză, ca urmare a înscrierii şi venirii cu teren a unor locuitori ai comunei (filele 183-185 dosar recurs).
Această hotărâre a rămas irevocabilă prin nerecurare, conform verificărilor efectuate de Judecătoria Constanţa, comunicate instanţei de recurs prin adresa din 18 martie 2015 (fila 182 dosar recurs).
Prin sentinţa civilă nr. 5248 din 10 mai 1993 pronunţată de Judecătoria Constanţa (Dosar nr. x/1992), a fost admisă acţiunea formulată de C.A.P. Negreşti, judeţul Constanţa împotriva pârâtei SC D. SA Constanţa, a fost obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 146 ha teren acoperit cu apă de pe raza satului Negreşti, com. Cobadin, judeţul Constanţa (filele 186-188 dosar recurs).
Prin Decizia civilă nr. 1384 din 25 octombrie 1993 (Dosar nr. x/1993), Tribunalul Constanţa a respins apelul formulat de pârâta SC D. SA în contradictoriu cu Comisia de lichidare a C.A.P. Negreşti, A., judeţul Constanţa, declarat împotriva sentinţei civile nr. 5248 din 10 mai 1993 pronunţată de Judecătoria Constanţa (filele 202-206 dosar recurs), iar, ulterior, prin Decizia civilă nr. 110 din 9 februarie 1994 (Dosar nr. x/1993), Curtea de Apel Constanţa a admis recursul declarat de pârâta SC D. SA Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 1384 din 25 octombrie 1993 pronunțată de Tribunalul Constanţa şi a sentinţei civile nr. 5248 din 10 mai 1993 pronunţată de Judecătoria Constanţa, a casat cele două hotărâri şi a trimis cauza primei instanţe pentru soluţionarea acesteia (filele 24-27 dosar recurs).
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 6410/25 mai 1994 pronunțată în Dosarul nr. x/1994, pârâta SC D. SA Constanţa a fost obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei C.A.P. Negreşti-Conacu, judeţul Constanţa, suprafaţa de 146 ha teren acoperit cu apă de pe raza satului Conacu, A., judeţul Constanţa (filele 189-192 dosar recurs).
Prin Decizia nr. 153 din 12 februarie 1996, Tribunalul Constanţa a admis apelul declarat de pârâta SC D. SA Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 6410 din 25 mai 1994 pronunţată de Judecătoria Constanţa, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea reclamantei Comisia de lichidare a C.A.P. Negreşti, com. Cobadin, judeţul Constanţa pentru lipsa calităţii procesuale active a acesteia (filele 207-208 dosar recurs).
Prin Decizia nr. 437 din 7 octombrie 1996, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul împotriva hotărârii menţionate anterior, a casat decizia recurată şi a trimis cauza la Tribunalul Constanţa pentru a se soluţiona pe fond apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 6410 din 25 mai 1994 a Judecătoriei Constanţa.
Prin Decizia nr. 317 din 9 februarie 1999 s-a respins apelul declarat de pârâta SC D. SA împotriva sentinţei civile nr. 6410 din 25 mai 1995 pronunţată de Judecătoria Constanţa (filele 209-215 dosar recurs).
Recursul formulat împotriva hotărârii de mai sus a fost admis prin Decizia civilă nr. 424 din 19 aprilie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, cauza fiind înaintată (după casare cu trimitere) la Tribunalul Constanţa, secţia comercială, pentru a se judeca, în fond, acţiunea în revendicare (filele 217-222 dosar recurs).
Prin sentinţa civilă nr. 2153 din 7 iulie 2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, (Dosar nr. x/com/2002) s-a constatat perimată acţiunea formulată de Comisia de lichidare a C.A.P. Negreşti împotriva pârâţilor SC D. SA şi Consiliul Local Cobadin, având ca obiect „revendicare” (fila 223, cu referire la fila 201, dosar recurs).
Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că hotărârea de care se prevalează pârâta SC B. SRL (respectiv sentinţa civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 pronunţată de Judecătoria Constanţa, iar nu sentinţa civilă nr. 5248 din 10 mai 1993 pronunţată de aceeaşi instanţă), despre care se afirmă că este titlul său de proprietate, este o hotărâre definitivă şi irevocabilă, în raport de care în mod corect instanţele de fond au procedat la compararea titlurilor invocate de părţile în litigiu, conform dispoziţiilor art. 563 C. civ.
Înalta Curte mai reţine că, potrivit considerentele sentinţei civile nr. 30 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Constanţa s-a stabilit cu putere de lucru judecat că balta aflată în administrarea SC D. SA anterior anului 1993, inițial în suprafaţă de 78,72 ha, iar, în urma precipitaţiilor pluviometrice extinse până la suprafaţa de 147 ha, a fost şi a rămas proprietate cooperatistă, reprezentând parte a fondului constituit în anul 1955, la înfiinţarea C.A.P. Conacu, prin participaţiile cu teren ale locuitorilor acestei comune. Valabilitatea titlului în baza căruia s-a efectuat preluarea de către stat a acestui teren a fost cercetată pe cale incidentală în cadrul litigiului în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Constanţa, reţinându-se că preluarea de către stat a fost abuzivă. În acest context, aşadar, a fost stabilit cu putere de lucru judecat regimul juridic al terenului ca fiind cel al unui imobil aflat în proprietatea privată a persoanelor fizice care au participat la constituirea C.A.P. Conacu.
Aceleaşi considerente se regăsesc şi în Decizia nr. 485 din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta curte de casaţie şi justiţie, prin care au fost respinse recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 30 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Conform Deciziei civile nr. 728 din 4 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, problema titularului dreptului de proprietate asupra Bălţii Conacu a fost tranşată irevocabil prin mai multe hotărâri judecătoreşti (cu referire la sentinţa civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 pronunţată de Judecătoria Constanţa, sentinţa civilă nr. 30 din 17 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa şi Decizia nr. 485 din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). Totodată, prin această hotărâre se apreciază în sensul că trebuie subliniate şi considerentele conform cărora foştii membri cooperatori ai C.A.P. Conacu au înfiinţat SA E. SRL Conacu, căreia comisia de lichidare i-a predat iniţial, prin Protocolul din 18 februarie 1992, lacul cu peşte în suprafaţă de 147 ha şi, ulterior, prin procesul verbal din 25 octombrie 1993, întregul patrimoniu al fostei C.A.P. Prin procesul verbal din data de 1 august 1997, SA E. SRL Conacu a transmis în favoarea SC I. SRL dreptul de exploatare şi folosinţă a amenajării piscicole, iar, la data de 31 octombrie 2003, SC B. SRL a fuzionat prin absorbţie cu SC I. SRL Aceeaşi instanţă a statuat că titlul SC B. SRL este mai vechi şi preferabil în raport cu titlul de proprietate invocat de A.
În atare condiţii, apreciază Înalta Curte, Decizia nr. 332 din 4 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanţa, de care se prevalează reclamanţii de faţă, chiar dacă constată calitatea acestora de succesori în drepturi ai C.A.P. Conacu potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, precum şi faptul că statul nu a fost niciodată proprietarul de drept al suprafeţei de 147 ha teren acoperit cu apă, situat pe raza satului Conacu, A., județul Constanţa, nu înlătură efectele de opozabilitate ale sentinţei civile nr. 5249 din 10 mai 1993 pronunțată de Judecătoria Constanţa.
De altfel, în speţă, pârâta a probat că a dobândit dreptul de proprietate prin transmisiuni succesive confirmate prin hotărâri judecătorești pronunţate anterior Deciziei nr. 332 din 4 martie 2011 şi, prin aceasta, că are un titlu preferabil în raport de cel opus de reclamanţi.
Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces, chiar dacă nu există tripla identitate prevăzute de lege (conform art. 1201 C. civ.), dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a fi contestat, aceasta pentru evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Ca atare, ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu sau succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora într-un proces ulterior care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.
Faţă de aceste statuări în fapt şi în drept, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că pârâta, demonstrând caracterul preferabil al dreptului său în raport cu dreptul recunoscut prin hotărârea judecătorească ce i se opune ca un fapt juridic - Decizia nr. 332 din 4 martie 2011 a Tribunalului Constanţa, nu mai trebuie să suporte efectele aceste decizii ce o prejudiciază.
Împrejurarea că reclamanţii invocă existenţa unor încheieri privind intabularea dreptului lor de proprietate începând cu 23 iulie 2012 nu este de natură a certifica preferabilitatea titlului de proprietate opus de aceste părţi, în condiţiile în care prin Decizia nr. 728 din 4 octombrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că dreptul de proprietate al com. Cobadin a fost constituit în mod nelegal.
În consecinţă, întrucât reclamanţii nu au justificat un drept de proprietate preferabil celui exhibat de pârâtă, în mod corect a fost respinsă acţiunea în revendicare.
Înalta Curte mai constată că în considerentele Deciziei nr. 332 din 4 martie 2011 s-a arătat că s-a transmis reclamanţilor de faţă calitatea de succesori în drepturi ai C.A.P. Conacu în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, însă acest lucru nu a fost posibil în condiţiile în care se stabilise, anterior, cu putere de lucru judecat, că imobilul în litigiu nu este proprietate de stat, ci proprietatea C.A.P. Conacu.
Deşi se invocă şi prin prezentul recurs aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 şi 30 din Legea nr. 18/1991, Înalta Curte reţine că aceste norme legale sunt aplicabile în cauză.
În realitate, instanţa de apel, făcând trimitere la textele de lege menționate, a expus argumentat modalitatea în care bunurile ce au aparţinut fostelor C.A.P.-uri lichidate au putut fi preluate de asociaţii agricole de tip privat nou înfiinţate, în condiţiile în care foşti membri cooperatori optau pentru o astfel de asociaţie.
În speţă, regimul juridic al imobilului în litigiu - proprietate privată a C.A.P. Conacu - a fost statuat irevocabil prin hotărârile judecătoreşti anterior indicate, astfel încât foştii cooperatori puteau decide asupra constituirii formei de organizare reglementate de Legea nr. 18/1991.
Conform Protocolului încheiat la 18 februarie 1992, Comisia de lichidare a C.A.P. Conacu, constatând că în cadrul SA E. SRL se găsesc majoritatea foştilor membrii cooperatori, proprietari ai terenului de sub apă ce formează lacul cu peşti de pe raza satului Conacu, a procedat la predarea imobilului (lac) în suprafaţă de 147 ha către societatea nou constituită.
Dreptul foştilor cooperatori constituiţi în SA E. SRL asupra bunurilor ce au aparţinut cooperativei de producţie desfiinţate s-au stabilit, în cotă valorică, proporţional cu suprafaţa de teren adusă sau preluată în orice mod în cooperativă, constituind aport în natură la noua asociaţie, iar nu în funcţie de terenurile ce le-au fost reconstituite acestora în temeiul Legii nr. 18/1991.
Dispoziţiile prevăzute de art. 5 şi 6 din Legea nr. 36/1991 au în vedere formele de asociere pentru care pot opta proprietarii de terenuri agricole care beneficiază de dispoziţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, precum şi alţi proprietari de terenuri agricole, iar nu situaţia în care au fost desfiinţate ori lichidate cooperativele agricole de producţie şi s-a optat pentru înfiinţarea unor asociaţii de tip privat, cu personalitate juridică, chiar şi în cazul în care acestea poartă denumirea de „societate agricolă”.
În speţă, recurenţii nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, nefiind vorba în cauză de un imobil - teren proprietatea statului, aflat în exploatarea C.A.P., rămas neatribuit şi care ar fi putut trece în domeniul privat al comunei.
Aşa cum s-a menţionat mai sus, regimul juridic al imobilului a fost anterior determinat, fiind proprietate cooperatistă, iar nu proprietate de stat conform distincţiilor prevăzute de art. 6 din Constituţia României de la 1965.
În acest caz, nici referirea la prevederile art. 5 din Legea nr. 18/1991 nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât această apărare nu a fost susţinută prin cererea de chemare în judecată, iar în apel nu a fost analizată.
În consecinţă, apreciază Înalta Curte, în mod corect instanța de apel a constatat că existenţa unor titluri de proprietate emise în temeiul Legii nr. 18/1991 ulterior constituirii SA E. SRL Conacu şi predării terenului acoperit cu apă - Balta Conacu Negreşti, de către Comisia de lichidare a C.A.P. acestei asociaţii agricole constituite de foşti membri C.A.P. nu justifică anularea actului iniţial încheiat în anul 1992, ci, eventual, anularea titlurilor de proprietate emise în anii 1993-1994 şi prin care s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate asupra unor terenuri agricole unor persoane care nu mai erau îndreptăţite la reconstituire, deoarece beneficiaseră în limita terenului adus în C.A.P. de recunoaşterea dreptului lor de proprietate. Într-adevăr, cercetarea legalităţii acestor titluri de proprietate emise în temeiul Legii nr. 18/1991 şi depuse la dosar în apel nu a făcut obiectul învestirii instanţei de judecată, astfel că instanţa de apel nu putea efectua un control de legalitate.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că nu au fost eludate norme de drept material prin hotărârea recurată, de natură a atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), motiv pentru care, potrivit art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. prin primar şi B.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. prin primar şi B. împotriva Deciziei nr. 59/C din 18 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2015.