Convictions upheld in forged cadastral scheme that expanded state land plot from 300 m² to 34,121 m².

Decizia nr. 89/A/2016

Deliberând asupra apelurilor penale de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 96 din 3 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A. din infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 300 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

A fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul B. din infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. combinat cu art. 248 C. pen.

1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen., s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, iar, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 3, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

2. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatei C., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

3. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, ce se va executa în condiţiile art. 68 alin 1 lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului D., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

4. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale) şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat Ci de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani, ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen., s-a interzis inculpatului E. exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

5. În temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969) combinat cu art. 2481 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969), pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au interzis inculpatului B., ca pedeapsa accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. (1969).

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului B. asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. (1969) a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art 5 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 alin. (1) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

6. În temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ni de a exercita profesia de persoana autorizată să execute lucrări de cadastru, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatului F., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia de persoana autorizată să execute lucrări de cadastru, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul F. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., s-a impus condamnatului F. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, iar, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Strehaia pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului F. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

7. În temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. - participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată.

În temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în formă calificată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului G., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul G. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., s-a impus condamnatului G. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, iar, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Drobeta-Turnu Severin sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia copilului Mehedinţi pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului G. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

8. În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata H. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia de notar public, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatei H., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia de notar public, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., s-a impus condamnatei H. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, iar, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca aceasta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Drobeta-Turnu Severin sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia copilului Mehedinţi pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatei H. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 25 alin. (2) şi 3 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Economiei.

Au fost desfiinţate următoarele înscrisuri şi s-a restabilit, în consecinţă, situaţia anterioară săvârşirii infracţiunilor: Încheierea nr. 24513 din 22 noiembrie 2010 a O.C.P.I. Mehedinţi; Planul de amplasament şi delimitare, întocmit de F., aferent lucrării înregistrată la O.C.P.I. Mehedinţi sub nr. 24513/22.1 1.2010; Actul de dezmembrare autentificat sub nr. 1599 din 27 iunie 2011 la BNP H.; Încheierea nr. 17336 din 14 iunie 2011 a O.C.P.I. Mehedinţi; Contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1600 din 27 iunie 2011, 1601 din 27 iunie 2011, 1602 din 27 iunie 2011 şi 2298 din 05 septembrie 2011 la BNP H.; Încheierile nr. 19056 din 28 iunie 2011, 19059 din 29 iunie 2011, 19063 din 29 iunie 2011, 19066 din 29 iunie 2011 şi 24539 din 07 septembrie 2012 ale O.C.P.I. Mehedinţi; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3121 din 28 noiembrie 2012 la BNP I. încheiat între martorul J. şi SC K. S.A şi încheierea nr. 33210 din 29 noiembrie 2012 a O.C.P.I. Mehedinţi; Procesul-verbal de vecinătate nedatat, fără număr şi dată, folosit la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi pentru emiterea încheierii nr. 24513 din 22 noiembrie 2010.

În temeiul art. 404 alin 4 C. proc. pen., a fost menţinută interdicţia de înstrăinare a imobilelor înscrise în Cărţile Funciare nr. 50660, 50661, 50662 şi 50663 UAT Hinova, dispusă prin adresa din 05 august 2013 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi admisă prin Încheierile nr. 20532 din 12 august 2013, 20528 din 12 august 2013, 20530 din 12 august 2013 şi 20531 din 12 august 2013 ale O.C.P.I. Mehedinţi, până la soluţionarea definitivă a cauzei şi efectuarea în cărţile funciare a menţiunilor privind desfiinţarea înscrisurilor enumerate în hotărâre.

Au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanţa nr. 235/P/2012 din 24 februarie 2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, asupra bunurilor inculpatei C., respectiv imobil situat în municipiul Drobeta-Turnu Severin, cu valoare de impozitare 330.225,44 lei şi imobil situat în municipiul Drobeta-Turnu Severin, cu valoare de impozitare 861.112,43 lei, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Au fost respinse, ca nefondate, acţiunile civile formulate de părţile civile J. şi SC K. SA.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţii C., D. şi E. la plata către stat a câte 14.000 lei, cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei în primă instanţă.

A fost obligat fiecare dintre inculpaţii H., F., G., B., A., la plata către stat a câte 3.200 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei în primă instanţă.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea apărătorului din oficiu L. de majorare a onorariului de avocat.

S-a dispus ca onorariile apărătorilor din oficiu, în cuantum de câte 400 lei, să rămână în sarcina statului.

În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, s-a dispus comunicarea hotărârii la O.C.P.I. Mehedinţi, după rămânerea definitivă, în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin Rechizitoriul nr. x/P/2012 din 27 martie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 22 noiembrie 2010, în calitate de registrator şef la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, substituindu-se, cu ştiinţă, atribuţiilor registratorului M.

şi cenzurându-i, astfel, nelegal activitatea, spre a dispune, prin încheierea nr. 24513 din 22 noiembrie 2010, în mod nelegal, modificarea suprafeţei terenului cu numărul cadastral 285, proprietatea inculpatei C., de la 300 m.p. la 34.121 m.p., la solicitarea acesteia, încălcând dispoziţiile art. 20, art. 26, art. 31, art. 33 alin. (1) şi (3) şi art. 47 - 51 din Legea nr. 7/1996 republicată, privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, şi Decizia nr. 723 din 01 iunie 2010 a Curţii Constituţionale, producând prin aceasta un prejudiciu în sumă de 1.074.620 lei, echivalentul a 238.847 euro în dauna Ministerului Economiei, în scopul constituirii ilegale în favoarea inculpatei C. a dreptului de proprietate asupra unui imobil teren în suprafaţă de 34.121 m.p.;

C., pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în cursul lunii noiembrie 2010, cu rea-credinţă, a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, majorarea suprafeţei de teren deţinută cu titlu legal, de 300 m.p., până la 34.121 m.p., ştiind că nu există nicio neconcordanţă între suprafaţa deţinută legal şi situaţia juridică reală a imobilului şi a prezentat o documentaţie tehnică, un proces-verbal de vecinătate şi o declaraţie autentică de voinţă, în sensul majorării suprafeţei spre a-l determina pe A. să emită încheierea de Carte funciară din 22 noiembrie 2010, prin aceasta producând un prejudiciu în sumă de 1.074.620 lei, echivalentul a 238.847 euro, în dauna Ministerului Economiei, în schimbul obţinerii pentru sine şi pentru inculpaţii D.

şi E. a suprafeţei de teren de 34.121 m.p.; D., fost viceprimar al municipiului Drobeta-Turnu Severin, pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale) şi art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că i-a determinat pe N., inspector şef în cadrul ANIF - Filiala Judeţeană Mehedinţi şi G., fost director în cadrul SC O.

S.A. - Sucursala Porţile de Fier să ateste, prin semnătura reprezentanţilor legali şi ştampila unităţilor ai căror angajaţi erau, că vecinătăţile indicate în cuprinsul procesului-verbal de vecinătate, fără număr şi dată, folosit la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi pentru emiterea încheierii din 22 noiembrie 2010, sunt reale şi că sunt de acord cu acestea, producând astfel un prejudiciu în sumă de 1.074.620 lei, echivalentul a 238.847 euro. în dauna Ministerului Economiei, în schimbul obţinerii pentru sine şi pentru inculpaţii C.

şi E. a suprafeţei de teren de 34.121 m.p.; E., pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale) şi art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, i-a determinat pe P., inspector cadastru, şi A., registrator şef al O.C.P.I. Mehedinţi, să recepţioneze documentaţia cadastrală întocmită de F., cu celeritate şi fără a efectua verificările necesare şi, respectiv, să admită solicitarea inculpatei C. de majorare a suprafeţei de teren şi să emită cu încălcarea legii încheierea de carte funciară din 22 noiembrie 2010, în condiţiile în care registratorii din cadrul O.C.P.I.

Mehedinţi se opuneau admiterii cererii, producând prin aceasta un prejudiciu în sumă de 1.074.620 lei, echivalentul a 238.847 euro, în dauna Ministerului Economiei, în schimbul obţinerii pentru sine şi pentru inculpaţii C. şi D. a suprafeţei de teren de 34.121 m.p.; B., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de şef Serviciu patrimoniu în cadrul SC O.

S.A. - Sucursala Porţile de Fier, la 18 august 2010, a întocmit cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, adresa înregistrată sub nr. 6210 din 19 august 2010, din dispoziţia inculpatului G., care a urmărit prin întocmirea adresei să creeze o falsă reprezentare a realităţii directorului adjunct, Q., spre a-l determina să semneze procesul-verbal de vecinătate, privind terenul în suprafaţă de 34.121 m.p., deşi ar fi trebuit să-l încunoştinţeze pe acesta că terenul a cărui vecinătate se solicita a se confirma prin procesul-verbal este, de fapt, terenul proprietate publică al statului, aflat în administrarea SC O.

S.A., producând prin acesta un prejudiciu în valoare de 1.074.620 lei, echivalentul a 238.847 euro, în dauna Ministerului Economiei, în schimbul obţinerii de către inculpaţii C. şi D. a suprafeţei de teren de 34.121 m.p.; F., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de persoană fizică autorizată să întocmească documentaţii cadastrale, în perioada iulie - noiembrie 2010, a întocmit documentaţia cadastrală ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară din 22 noiembrie 2010 a O.C.P.I.

Mehedinţi cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi alin. (4), art. 6 lit. a) şi b) şi art. 7 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al directorului general al A.N.C.P.I. şi ale art. 24 alin. (1) lit.

k) din Ordinul nr. 107/2010 al directorului general al A.N.C.P.I., identificând şi materializând limitele imobilului, în disonanţă cu actele doveditoare a dreptului de proprietate prezentate de inculpata C. şi producând prin aceasta un prejudiciu în sumă de 1.074.620 lei, echivalentul a 238.847 euro, în dauna Ministerului Economiei, în scopul constituirii ilegale în favoarea inculpatei C. a dreptului de proprietate asupra terenului, în suprafaţă de 34.121 m.p.; G., pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., şi instigare la abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de director general la SC O.

S.A. - Sucursala Porţile de Fier, în perioada 17 - 18 august 2010, l-a determinat, cu intenţie, pe directorul adjunct tehnic, Q., să semneze procesul-verbal de vecinătate şi adresa din 19 august 2010, întocmite din dispoziţia sa de inculpatul B., fără ca Q. să fi cunoscut că terenul în suprafaţă de 34.121 m.p., pentru care se atesta vecinătate cu SC O. S.A., era, de fapt, teren proprietate publică a statului, în folosinţa SC O. S.A., în calitate de concesionar, prin acesta producând un prejudiciu în sumă de 1.074.620 lei, echivalentul a 238.847 euro, în dauna Ministerului Economiei, în scopul obţinerii de către inculpaţii D.

şi C. a terenului în suprafaţă de 34.121 m.p.; totodată, l-a determinat pe inculpatul B. să întocmească adresa din 19 august 2010, în scopul de a crea o reprezentare greşită asupra realităţii directorului adjunct Q. spre a-l determina să semneze procesul-verbal de vecinătate, ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară din 22 noiembrie 2010, prin care s-a produs un prejudiciu în sumă de 1.074.620 lei, echivalentul a 238.847 euro, în dauna Ministerului Economiei, în scopul obţinerii de către inculpaţii D. şi C. a terenului în suprafaţă de 34.121 m.p.;

H., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de notar public, în cursul anului 2011, la solicitarea inculpatei C., a acceptat să dezmembreze terenul în suprafaţă de 34.121 m.p., obţinut de aceasta prin săvârşirea de infracţiuni, în patru loturi cu suprafeţe inegale, şi să transfere loturile rezultate din dezmembrare către alte persoane, prin acte autentice de vânzare-cumpărare, introducându-le astfel în circuitul civil cu aparenţă de legalitate, în scopul ascunderii originii ilicite a terenului în suprafaţă de 34.121 m.p.

În fapt, s-a arătat în cuprinsul actului de sesizare, că, prin Decretul Prezidenţial nr. 223 din 05 decembrie 1986, emis de Preşedintele Republicii Socialiste România, s-a dispus în art. 3, exproprierea suprafeţei totale de teren de 1.935.100 m.p. amplasată de-a lungul malului românesc al Dunării, în scopul realizării lacului de acumulare al sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier II, terenul trecut astfel în proprietate publică a statului fiind dat, la momentul respectiv, în administrarea directă a întreprinderii Electrocentrale Porţile de Fier. Ulterior evenimentelor din 1989, prin contractul de concesiune din 27 decembrie 2004, încheiat între Ministerul Economiei şi Comerţului, în calitate de concedent, şi SC O. S.A., în calitate de concesionar, terenul expropriat a fost concesionat, în schimbul unei redevenţe de 1% din venitul net anual realizat din activităţile de producere a energiei electrice, în scopul exploatării, reabilitării, modernizării, retehnologizării şi construirii de noi amenajări hidro-energetice, concesionarul obligându-se ca, la încetarea contractului, să restituie concedentului bunurile în mod gratuit şi libere de orice sarcini. Terenul a fost înscris în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, figurând în Anexa 7 la H.G. nr. 1705/2006, la nr. crt. 62372, cod de identificare 8.18.01, sub denumirea "Lac acumulare Porţile de Fier II", ca ordonator principal fiind indicat Ministerul Economiei şi Comerţului, iar ca societate care administrează bunul proprietate publică a statului fiind înscrisă S.C O. S.A, situaţie ce se menţine şi în prezent. Actele juridice care au reglementat situaţia terenului expropriat şi-au produs efectele, în evidenţele Unităţii Administrative Teritoriale Hinova, judeţul Mehedinţi, terenul în suprafaţă de 34.121 m.p. amplasat în Tarlaua 11 (parte a terenului expropriat) nefigurând nici în evidenţa bunurilor ce alcătuiesc domeniul public sau privat al localităţii, nici ca teren pus la dispoziţia comisiei locale de fond funciar în scopul reconstituirii dreptului de proprietate.

În baza legilor fondului funciar, în Tarlaua 11, Comisia locală de fond funciar Hinova a dispus reconstituirea dreptului de proprietate şi a pus în posesie cu terenuri, ce exced suprafeţei expropriate, patru persoane: R. cu 9.500 m.p., donată ulterior martorului J.; S. cu 1.848 m.p., teren ce a fost vândut către SC Ş. SRL; T. cu 300 m.p., pe care l-a vândut martorului Ţ., iar acesta din urmă l-a înstrăinat în favoarea inculpatei C.; şi U. cu 2.000 m.p., pe care l-a vândut martorului V. Pe terenurile achiziţionate de la cei care le-au obţinut prin reconstituirea dreptului de proprietate, J. şi V. au depus încărcătură de moloz şi pietriş, ridicându-le deasupra nivelului Dunării şi înlăturând astfel pericolul inundării în situaţia creşterii nivelului debitului fluviului, cel dintâi edificând pe teren şi o construcţie cu destinaţia de sediu social al firmei pe care o administrează.

La data de 25 iulie 2008, inculpata C. a cumpărat de la martorul Ţ. suprafaţa de 300 m.p. teren neproductiv, situată în intravilanul comunei Hinova, învecinată la nord cu terenul inundabil expropriat aflat în administrarea SC O. S.A., la sud cu U. (V.), la est cu DN 56A şi la vest cu terenul inundabil administrat de SC O. S.A., contractul de vânzare-cumpărare fiind autentificat sub nr. 1028 din 25 iulie 2008, la BNP W. din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Tranzacţia a fost înscrisă în cartea funciară a localităţii Hinova sub numărul cadastral 285, prin încheierea din 04 august 2008 a O.C.P.I. Mehedinţi şi la UAT Hinova la poziţia de rol 1219, atribuită inculpatei C.

După modelul oferit de martorul J. prin investiţia realizată pe propriul teren, C. şi-a dorit să edifice o pensiune turistică pe malul Dunării, însă cum terenul de 300 m.p. pe care îl deţinea în proprietate era insuficient realizării unui astfel de obiectiv şi nici nu avea ieşire la fluviu, aceasta s-a preocupat să găsească o soluţie pentru a intra în proprietatea întregii suprafeţe de teren ce despărţea proprietatea sa de cea aparţinând SC Ş. SRL În acest sens, a apelat la sprijinul rudei sale prin alianţă, inculpatul D., la momentul respectiv preşedintele Organizaţiei locale Drobeta-Turnu Severin a Partidului Y. (Y.) şi viceprimar al municipiului Drobeta-Turnu Severin, care a văzut în proiectul propus de C. şi un mod de realizare a propriilor interese, care, la rândul său, a apelat la sprijinul directorului O.C.P.I. Mehedinţi, E. În vederea stabilirii situaţiei juridice exacte a terenului, D. şi E. s-au deplasat la sediul Primăriei comunei Hinova, solicitând relaţii primarului AA., care a apelat la sprijinul secretarului primăriei, BB., aceasta prezentându-le planul parcelar al terenului din zonă şi comunicându-le faptul că terenul din T 11 este proprietatea publică a statului, aflat în administrarea SC O. S.A.

Profitând de împrejurarea că terenul proprietatea publică a statului nu era înscris în cartea funciară, inculpatul E. a identificat soluţia formulării de către proprietarul suprafeţei de 300 m.p. înscrisă în cartea funciară, a unei cereri de modificare a suprafeţei, indicând întocmirea actelor enumerate în dispoziţiile art. 19 din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al directorului general al A.N.C.P.I., spre a se putea dispune admiterea cererii. Acelaşi inculpat a sugerat şi ca documentaţia cadastrală ce urma să fie ataşată cererii să fie întocmită de persoana fizică autorizată F. din oraşul Strehaia, acesta fiind perceput ca persoană ce se abate uşor de la dispoziţiile legii în efectuarea lucrărilor cadastrale, neglijentă, disponibilă. În acest sens, procurorul a făcut trimitere la actele de sancţionare pe linie profesională aplicate de O.C.P.I. Mehedinţi inculpatului F. şi soluţiile dispuse faţă de aceeaşi persoană de Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia în mai multe dosare penale.

Dând curs sugestiei, în vara anului 2010, C. l-a contactat pe F., printr-o persoană apropiată, cerând acestuia să măsoare terenul ce-i suscita interesul şi să întocmească documentaţia cadastrală necesară înregistrării majorării suprafeţei. La 7 iulie 2010, inculpatul F. a redactat o cerere prin care solicita O.C.P.I. Mehedinţi să aprobe executarea documentaţiei de delimitare şi amplasament a imobilului situat în localitatea Hinova, Tarlaua 11, Parcela 115/5, proprietar C., în sistem de referinţă Stereografic 1970, motivând că "în urma verificării în teren a bornelor preluate din inventarul existent la O.C.P.I., am constatat că trei dintre borne nu mai există", cerere care a fost înregistrată sub nr. 1872 din 15 iulie 2010, O.C.P.I. Mehedinţi comunicând, în 20 iulie 2010, că solicitarea a fost aprobată.

Înainte de a fi primit aprobarea, respectiv la 14 iulie 2010, inculpatul F. realizase deja documentaţia cadastrală, în sensul că măsurase şi întocmise planul de amplasament şi delimitare pentru terenul în suprafaţă de 34.121 m.p., descrierea lucrărilor topografice şi geodezice, tabelul de mişcare parcelară, fişa de măsurători, cererea de recepţie şi înscriere, prin care solicita O.C.P.I. intabularea suprafeţei majorate de 34.121 m.p. Documentaţia cadastrală a fost întocmită conform voinţei inculpatei C., fără ca F. să fi identificat şi materializat limitele imobilului a cărei suprafaţă se cerea a fi înscrisă în Cartea Funciară în concordanţă cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate deţinute de solicitantă. Astfel, în planul de amplasament şi delimitare a imobilului a cărui suprafaţă se modifica, F. a indicat ca şi limită de proprietate, pe latura de sud, un canal, care era doar o rigolă de scurgere a apelor, creată în mod natural, nu prin intervenţia omului, deşi, în realitate, pe acea latură, proprietatea inculpatei C. se învecina cu terenul ce aparţinuse numitei U. şi care fusese vândut martorului V. Indicarea rigolei ca şi limită de proprietate şi definirea acesteia ca şi canal a făcut posibilă identificarea ca vecină a terenului, a Societăţii Naţionale de îmbunătăţiri Funciare (SNIF) SA. În zonă a fost identificat un singur canal, respectiv o albie a pârâului Valea Largă, care, însă, nu este amplasat pe locul indicat de F. în documentaţia cadastrală, ci ceva mai departe, despărţind cele două proprietăţi aparţinând martorului V., respectiv cele intabulate în cărţile funciare. Totodată, din conţinutul şi concluziile Raportului de expertiză tehnică întocmită în cauză de expertul tehnic CC. a rezultat că suprafaţa de 300 m.p. deţinută în mod legal de C. nu a fost inclusă, în tot sau în parte, în suprafaţă de 34.121 m.p., documentaţia cadastrală întocmită de F. vizând o altă proprietate decât cea achiziţionată de C. de la Ţ.

Odată cu documentaţia cadastrală întocmită, datată, semnată şi ştampilată, F. a pus la dispoziţia inculpatei C. şi un formular tipizat de proces-verbal de vecinătate, reprezentând Anexa nr. 18 la Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al directorului general al A.N.C.P.I., pe care l-a tehnoredactat doar cu privire la detaliile tehnice privind lungimea loturilor de la un punct la altul, l-a semnat şi l-a ştampilat, lăsând necompletat inclusiv locul indicat pentru inserarea schiţei imobilului. Procedând astfel, inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 25 alin. (1) pct. 5 din Regulament, astfel cum acesta a fost modificat prin Ordinul nr. 134/2009 al directorului general al A.N.C.P.I., lăsând să se manifeste voinţa arbitrară, necenzurată, a inculpaţilor C. şi D., atât cu privire la stabilirea vecinilor, cât şi la obţinerea acordului de voinţă prin semnarea procesului-verbal de vecinătate.

De identificarea vecinilor şi obţinerea semnăturilor acestora pe procesul-verbal de vecinătate s-a ocupat exclusiv inculpatul D., primul demers constituindu-l obţinerea semnăturii reprezentantului legal al SC O. SA - Sucursala Porţile de Fier, indicată în mod eronat, ca vecină pe latura de vest, în condiţiile în care respectiva societate avea doar posesia terenului în calitate de concesionar, proprietar fiind Statul prin Ministerul Economiei. Interesul ca SC O. SA să figureze ca vecină era justificat de împrejurarea că directorul general al Sucursalei Porţile de Fier, G., era membru al organizaţiei politice din care inculpaţii D. şi E. făceau parte. Pentru a nu se implica efectiv în soluţionarea favorabilă a solicitării vădit ilegale formulate de D., directorul G. a decis să facă demersuri pentru obţinerea semnăturii adjunctului său pe procesul-verbal de vecinătate, fără ca acesta să cunoască realitatea, în perioada în care inculpatul urma să se afle în concediu de odihnă, interpunând actului său de autoritate persoana şefului Serviciului Patrimoniu, inculpatul B.

Astfel, concediul de odihnă al inculpatului G. era programat pentru perioada 16 august - 1 septembrie 2010, din 18 august 2010 inculpatul urmând a se afla în Grecia. Cum obişnuia să treacă pe la serviciu în primele şi în ultimele zile ale perioadei de concediu, fără a se teme că prezenţa la sediul SC O. SA - Sucursala Porţile de Fier ar atrage atenţia, în prima parte a zilei de 17 august 2010, G. a mers la locul său de muncă, unde a primit vizita inculpatului D., care i-a pus la dispoziţie documentaţia cadastrală întocmită de F. şi procesul-verbal de vecinătate. În prezenţa viceprimarului, inculpatul G. l-a convocat în biroul său pe B., căruia i-a prezentat documentaţia şi i-a cerut să facă cele necesare pentru semnarea procesului-verbal de vecinătate. Şeful Serviciului Patrimoniu a solicitat exemplarul planului de amplasament şi delimitare a imobilului pentru a verifica în biroul său situaţia terenului în funcţie de coordonatele descrise în inventarul de coordonate. După ce a transpus coordonatele pe o planşă din arhiva electronică a unităţii, a constatat că terenul în suprafaţă de 34.121 m.p. din planul de amplasament se suprapunea cu terenul deţinut în concesiune de SC O. S.A., a listat ortofotoplanul şi s-a deplasat în biroul directorului general, comunicând acestuia că terenurile nu se învecinează, ci se suprapun, astfel că procesul-verbal nu poate fi semnat. Inculpatul G. i-a cerut acestuia să întocmească o adresă cu un conţinut "neutru", pe care să o califice ca obiecţiune la procesul-verbal de vecinătate, sugerându-i ca adresa să se refere la terenul individualizat în Cartea Funciară (cel de 300 m.p.) şi în legătură cu care să precizeze expres că se confirmă vecinătatea. Pentru că trebuia să existe o obiecţiune, i-a solicitat să precizeze faptul de notorietate că terenul în cauză este supus variaţiilor de nivel ale Dunării în funcţie de valorile debitelor afluente. În prezenţa unei astfel de adrese, directorul adjunct ar fi semnat cu uşurinţă şi procesul-verbal de vecinătate, câtă vreme din conţinutul acestuia lipsea schiţa terenului la momentul la care înscrisul s-a aflat pentru semnare la SC O. SA, dovadă fiind copia procesului-verbal rămasă în arhiva unităţii.

Inculpatul B. a conceput în biroul său o ciornă de adresă de răspuns conform indicaţiilor primite, la finalul acesteia menţionându-l ca semnatar doar pe G., nu şi persoana sa, în calitate de şef Serviciu Patrimoniu şi persoană care întocmise adresa. A prezentat apoi ciorna directorului general, care a făcut câteva modificări cu privire la conţinutul acesteia. înainte de a se despărţi, G. i-a cerut inculpatului B. să-l anunţe telefonic pe D. cu privire la data când procesul-verbal de vecinătate îi va fi returnat, semnat şi ştampilat, pentru a trimite pe cineva să-l ridice de la sediul unităţii. Cu prilejul acestei deplasări în biroul directorului general, B. a observat pe biroul secretarei, la mapa directorului, documentaţia cadastrală de care era interesat D.

Martorul Q. a văzut mapa la sfârşitul programului de lucru, printre înscrisurile aflate la mapă în data de 17 august 2010 regăsindu-se şi documentaţia cadastrală întocmită de F., pe prima filă a acesteia, martorul făcând menţiunea repartizării lucrării către Serviciul Patrimoniu şi înscriind data rezoluţiei de repartizare.

Lucrarea a fost înregistrată în dimineaţa zilei următoare de către secretara DD., sub nr. 6180 din 18 august 2010, şi apoi a remisă inculpatului B. Primind-o, acesta a observat rezoluţia directorului adjunct şi, interesându-se, a aflat că directorul general G. se afla în concediu de odihnă, realizând, astfel, că cel care urma să semneze procesul-verbal de vecinătate era martorul Q. În loc să-l atenţioneze pe acesta cu privire la suprapunerea terenurilor, inculpatul a decis să continue demersurile iniţiate de G., listând adresa de răspuns către C. cu conţinutul convenit cu directorul general şi depunând-o la mapa directorului adjunct, fără a ataşa şi documentaţia cadastrală aferentă.

A doua zi, secretara DD. i-a returnat adresa semnată de Q. şi înregistrată de secretară, sub nr. 6210 din 19 august 2010, întrucât în cuprinsul acesteia nu era menţionată nicio locaţie către care să fi putut fi expediată. După primirea adresei, inculpatul B. a făcut menţiunile olografe "cu observaţii conform adresa nr. 6210 din 19 august 2010", "Director", "G." şi "SH Porţile de Fier" pe procesul-verbal de vecinătate şi s-a deplasat în biroul directorului adjunct Q., comunicând acestuia că trebuie semnat şi acest înscris spre a putea fi expediată adresa nr. 6210 către destinatar. De bună-credinţă, Q. a semnat procesul-verbal de vecinătate, pe ambele file ale acestuia, peste semnătura directorului fiind aplicată ştampila SC O. S.A. - Sucursala Porţile de Fier. Ulterior, B. l-a contactat telefonic pe inculpatul D., invitându-l să ridice înscrisurile. În acest scop, D. l-a trimis la sediul SC O. S.A. - Sucursala Porţile de Fier pe martorul EE., funcţionar în cadrul Primăriei Drobeta-Turnu Severin, care a primit de la inculpatul B. procesul-verbal de vecinătate şi adresa din 19 august 2010, semnând pentru primire pe exemplarul adresei rămasă în arhiva emitentului.

Reintrând în posesia procesului-verbal de vecinătate, inculpatul D. s-a preocupat ca acesta să fie semnat şi de reprezentanţii legali ai instituţiilor ce administrau canalul colector Hinova şi DN 56 A. În acest scop, inculpatul i-a contactat pe FF., şeful Secţiei Drumuri Naţionale Drobeta-Turnu Severin din cadrul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Craiova, şi N., inspector şef în cadrul Administraţiei Naţionale de îmbunătăţiri Funciare (ANIF) - Sucursala Judeţeană Mehedinţi, ambii membri ai organizaţiei politice din care inculpatul făcea parte, cei doi semnând şi ştampilând procesul-verbal de vecinătate la solicitarea viceprimarului. Semnarea de către martorul N. a procesului-verbal de vecinătate s-a realizat la 23 august 2010, altfel cum rezultă din registrul de intrare-ieşire corespondenţă al ANIF - Sucursala Judeţeană Mehedinţi. Semnătura lui FF. (între timp decedat) pe procesul-verbal de vecinătate a fost recunoscută şi indicată ca aparţinându-i acestuia de către secretara Secţiei Drumuri Naţionale Drobeta-Turnu Severin, GG., iar din verificările efectuate în registrul de intrare-ieşire a corespondenţei a rezultat că nu a fost înregistrată solicitarea de semnare a respectivului proces-verbal. Oricum, prin semnarea procesului-verbal de către FF. a fost atestată o stare de fapt reală, DN 56 A, aflat în administrarea Secţiei de Drumuri Naţionale Drobeta-Turnu Severin, învecinându-se, într-adevăr, cu terenul identificat prin documentaţia cadastrală întocmită de inculpatul F. în situaţie similară s-a aflat şi reprezentantul SC Ş. S.R.L., terenul aflat în proprietatea acestuia învecinându-se cu cel în suprafaţă de 34.121 m.p. identificat în documentaţia cadastrală.

În dimineaţa de 18 noiembrie 2010, inculpatul F. a realizat suportul optic tip CD, conţinând fişiere standard pentru stocarea informaţiilor din fişa corpului de proprietate şi pentru stocarea coordonatelor pe conturul acestuia, folosind aplicaţia Generare CP.exe, pusă la dispoziţie în mod gratuit persoanelor fizice/juridice autorizate să execute lucrările de cadastru de către A.N.C.P.I.. Fişierele obţinute prin intermediul acestei aplicaţii se predau pe suport optic la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară odată cu documentaţia cadastrală propriu-zisă. Fişierul dxf a fost denumit "xxx" de către inculpatul F., iar ca act de proprietate asupra terenului ce făcea obiectul documentaţiei cadastrale, inculpatul a indicat M. Of. nr. 678 bis/12.09.2002, ce conţine H.G. nr. 963/2002, privind bunurile judeţului Mehedinţi, precum şi ale municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Mehedinţi. La data de 19 noiembrie 2010, documentaţia cadastrală întocmită de inculpatul F. a fost depusă la O.C.P.I. Mehedinţi împreună cu cererea de recepţie şi înscriere prin care C. solicita recepţia modificării suprafeţei imobilului de la 300 m.p. la 34.121 m.p. şi intabularea dreptului de proprietate asupra acesteia şi procesul-verbal de vecinătate, nedatat şi nesemnat la rubrica "Proprietar", la documentaţie fiind anexat şi suportul optic tip CD-R Maxwell, cu seria constructivă RT-D 80 M - 79972, conţinând fişiere digitale în format CP, necesare introducerii datelor conţinute de documentaţia cadastrală în sistemul informatic general al A.N.C.P.I..

Cererea a fost înregistrată sub nr. 24.513 în 19 noiembrie 2010, ora 09:05:51, şi a fost repartizată spre soluţionare inspectorului P. din cadrul Serviciului cadastru, asistentului registrator HH. şi registratorului M. din cadrul Serviciului Publicitate Imobiliară. Conform extrasului etapelor de lucru din aplicaţia e-Terra, folosită la nivelul A.N.C.P.I. pentru standardizarea şi automatizarea fluxurilor de lucru din cadrul O.C.P.I.-urilor, care privesc avizarea şi recepţia documentaţiilor cadastrale întocmite pentru înscrierea în cartea funciară, în sistemul informatic inspectorul P. a primit documentaţia la ora 10:44:59 şi a recepţionat-o la ora 13:01:14. În intervalul de timp în care documentaţia s-a aflat în posesia sa, martora P. a constatat aspecte pe care le-a apreciat ca fiind erori sau lipsuri şi pe care le-a menţionat ca atare în subsolul primei pagini a lucrării cadastrale întocmite de persoana fizică autorizată, respectiv "greşit în CP", "Actualizare date imobil", "la procesul-verbal vecinătate, lipsă fotografiile limitelor", plan încadrare zonă - orto şi "PAD". Cu privire la respectivele erori, martora a renunţat să întocmească notă de respingere după ce a primit telefon, pe linie de serviciu, de la inculpatul E., care i-a cerut să recepţioneze lucrarea cu celeritate întrucât se achitase taxa de urgenţă, asigurând-o că documentaţia a fost corect întocmită. Dând curs solicitării directorului, P. a recepţionat documentaţia şi a predat-o asistentului registrator HH.

Constatând că cererea viza majorarea de peste 100 de ori a suprafeţei terenului pentru care solicitanta nu făcea dovada dreptului de proprietate, martora HH. s-a deplasat în biroul registratorilor pentru a se consulta cu registratorul desemnat să soluţioneze cererea, M., înainte de a redacta o încheiere. În prezenţa registratorilor M., G., II. şi JJ., martora HH. a expus situaţia de fapt solicitând opinia registratorului desemnat cu privire la modul de soluţionare. După ce a examinat conţinutul documentelor anexate cererii, M. a precizat că, în condiţiile în care ordinul directorului general al A.N.C.P.I. nu distinge cu privire la limita procentuală maximă până la care se poate cere majorarea suprafeţei, nu ar exista temei legal pentru a o respinge. În aceste condiţii, a pus rezoluţia "Se va nota modificarea suprafeţei imobilului" pe cererea de recepţie şi înscriere. În timp ce asistentul registrator se pregătea să părăsească încăperea, martora G. şi-a exprimat opinia că cererea nu poate fi admisă întrucât o încheiere de admitere, într-un astfel de caz, ar reprezenta un act de constituire de drepturi reale în favoarea solicitantului. I-a sugerat martorei M. să ceară şi opinia registratorului şef înainte de a lua o decizie şi chiar să ceară un punct de vedere şi de la A.N.C.P.I.

În cursul discuţiei, revăzând textul art. 19 din Regulament, martora M. a constatat că printre documentele anexate cererii nu se regăseşte hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă sau declaraţie autentică de voinţă, astfel cum se preciza la lit. k) din textul articolului menţionat. Ca urmare, s-a deplasat în biroul asistenţilor registratori şi i-a cerut martorei HH. să întocmească un referat de completare în care să se precizeze că înscrierea modificării suprafeţei se va face în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile sau declaraţiei autentice de voinţă, în original sau copie legalizată. Martora HH. a întocmit referatul de completare şi adresa prin care se punea în vedere persoanei fizice autorizate să completeze documentaţia, sub sancţiunea respingerii cererii, prezentând adresa spre semnare registratorului M., înainte de a le trimite serviciului registratură spre a fi comunicate, martora M. a dat curs sfatului colegei sale, şi s-a deplasat în biroul registratorului şef A., căruia i-a prezentat speţa şi i-a cerut punctul de vedere cu privire la modul de soluţionare, comunicându-i şi faptul că dăduse referatul de completare. Asupra modului de soluţionare, inculpatul A. i-a comunicat că va reflecta, iar cu privire la necesitatea completării documentaţiei a apreciat că s-a procedat corect.

Fiind zi de vineri şi spre finalul programului de lucru, deşi semnase referatul şi adresa de completare, martora M. nu a validat referatul în aplicaţia e-Terra şi nici nu a trimis atunci documentaţia în format analogic spre Serviciul registratură, acestea realizându-le abia în ziua de luni 22 noiembrie 2010, după ora 11:45:47. Astfel fiind, până la acest moment, nicio persoană străină de instituţie nu ar fi putut observa că se dispusese completarea documentaţiei dacă ar fi urmărit modul de soluţionare al lucrării în aplicaţia "Urmăriri RGI" de pe site-ul A.N.C.P.I., însă, în aplicaţia e-Terra accesată de personalul O.C.P.I., dispoziţia de completare se putea însă observa.

Luând astfel cunoştinţă despre stadiul soluţionării cererii, inculpatul E. a transmis inculpatului D. că C. trebuie să dea o declaraţie pe proprie răspundere în faţa unui notar public, din care să rezulte voinţa de a se majora suprafaţa terenului. În consecinţă, în dimineaţa zilei de 22 noiembrie 2010, inculpata C. s-a deplasat la biroul notarului public KK., căreia i-a solicitat să autentifice declaraţia pe proprie răspundere prin care arăta: "sunt de acord cu modificarea, în cartea funciară, a suprafeţei terenului, proprietatea mea. situat în intravilanul comunei Hinova, jud. Mehedinţi, tarlaua 11, înscris în cartea funciară Hinova cu numărul cadastral 285, de la 300 m.p. la 34.121 m.p.", declaraţia fiind autentificată sub nr. 2159 din 22 noiembrie 2010, în cuprinsul său nefiind prezentat motivul ce determina neconcordanţa dintre starea tabulară şi pretinsa stare de fapt.

Imediat după ce declaraţia autentică a fost depusă la O.C.P.I. Mehedinţi şi a ajuns la dosar, în posesia asistentului registrator HH., aceasta a redactat încheierea de admitere potrivit rezoluţiei registratorului M. şi a transmis-o în aplicaţie registratorului la ora 12:13:29. Asupra conţinutului încheierii s-a intervenit probabil ulterior întrucât o nouă încheiere de admitere apare pe flux între asistentul-registrator şi registrator la ora 13:16:15, martorele HH. şi M. precizând că nu-şi amintesc motivul care a determinat dubla înregistrate a încheierii de admitere. După redactarea formei finale a încheierii şi aplicarea pe aceasta a propriei semnături, HH. a prezentat registratorului M., spre semnare, încheierea de admitere împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii încheierii. înainte de a decide dacă aprobă încheierea în forma prezentată de asistentul-registrator, martora M. s-a deplasat din nou în biroul registratorului şef, insistând să afle opinia acestuia cu privire la modul de soluţionare. La solicitarea inculpatului A., a lăsat încheierea şi întreaga documentaţie la dispoziţia registratorului şef, acesta afirmând că o va studia şi îi va comunica punctul său de vedere. întrucât termenul de soluţionare a lucrării era 29 noiembrie 2010, inculpatul A. a permis martorei M. să plece mai devreme de la serviciu, cunoscând faptul că se află într-o situaţie personală dificilă la acel moment şi că făcea navetă.

De această împrejurare a profitat, însă, inculpatul E., care, ştiind că registratorul nu se mai află în unitate, a insistat pe lângă registratorul şef ca lucrarea să fie soluţionată în cursul acelei zile, cât mai curând posibil. Ca urmare, ignorând faptul că registratorul desemnat avea dubii asupra admisibilităţii cererii, fiind astfel incertă soluţia ce urma a fi adoptată, registratorul putând reveni asupra soluţiei dispuse prin rezoluţie, chiar şi în situaţia în care ar fi semnat încheierea, până la momentul comunicării acesteia, registratorul a semnat încheierea de carte funciară din 22 noiembrie 2010 în locul registratorului M., aprobând încheierea şi în aplicaţia e-Terra la ora 14:29:26, de pe contul registratorului cu parola de acces a acestuia, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 20, art. 26, art. 31, art. 33 alin. (1) şi (3) şi art. 47 - 51 din Legea nr. 7/1996 şi Decizia nr. 723 din 01 iunie 2010 a Curţii Constituţionale. Substituindu-se atribuţiilor registratorului şi semnând în locul acestuia o încheiere de Carte Funciară, registratorul şef a privat partea interesată de dreptul legal de reexaminare ia ignorat procedura de lucru uzitată, în cazuri similare, la nivelul O.C.P.I. Mehedinţi, respectiv ca încheierile să fie semnate în locul registratorului desemnat de un alt registrator.

S-a mai reţinut de către procuror că, pentru a obţine sprijinul inculpatului A. pentru soluţionarea favorabilă a cererii formulate de C., încă din vara anului 2010, E. s-a preocupat să facă un serviciu registratorului şef, în schimbul căruia acesta să se simtă obligat la o contraprestaţie. Astfel, într-o discuţie cu registratorul şef, a aflat de la acesta că, încă din anul 2008, contractase un credit bancar în scopul achiziţionării unui teren pentru a-şi construi o casă şi, că de atunci, nu reuşeşte să găsească un teren într-o zonă bună a municipiului Drobeta-Turnu Severin care să se încadreze în limita sumei de bani de care dispune. În sprijinul inculpatului A., E. l-a convins pe fratele său, KK. să accepte să-i vândă unul dintre cele trei loturi, fiecare în suprafaţă de 600 mp, pe care le deţinea în zona "Aeroport" a municipiului Drobeta-Turnu Severin în baza contractului de vânzare-cumpărare din 14 februarie 2008 la Biroul Notarului Public KK. Tot el, şi-a asigurat fratele şi cumnata, ce locuiesc în municipiul Bucureşti şi nu îl cunoşteau pe A., de seriozitatea cumpărătorului, astfel că cei doi au acceptat şi să-l împuternicească pe A. cu procura autentificată sub nr. 1600/2010 la Biroul Notarului Public H., să-i reprezinte în faţa notarului la încheierea contractului nr. 2497 din 16 august 2010, prin care A. a dobândit în schimbul sumei de 8.000 lei terenul în suprafaţă de 600 m.p. de la soţii KK1.

În scopul ascunderii originii ilicite a terenului, în primăvara anului 2011, inculpaţii D., E. şi C. au hotărât să dezmembreze terenul în suprafaţă de 34.121 mp. şi să transfere loturile rezultate din dezmembrare de la C. către alte persoane, introducându-le, astfel, în circuitul civil cu aparenţa de legalitate. Pentru aceasta, aveau nevoie de un notar public care să accepte să autentifice înscrisurile în lipsa unui titlu valabil de proprietate, orientându-se, astfel, către H., persoană apropiată inculpatului A., căruia îi moşise copilul şi care era vecină cu părinţii inculpatului E.

În vederea obţinerii unui certificat de urbanism necesar dezmembrării terenului, inculpatul E. s-a deplasat în data de 17 mai 2011 la sediul primăriei comunei Hinova, unde a pus la dispoziţia secretarului primăriei, BB., o cerere semnată de C., o copie a planului de amplasament şi delimitare şi extrasul de Carte Funciară pentru informare, emis în 22 noiembrie 2010, ce ar fi trebuit comunicat celui care formulase cererea de majorare a terenului, din care rezultă înscrierea modificării suprafeţei terenului de la 300 m.p. la 34.121 m.p., în favoarea proprietarului tabular C., solicitând emiterea certificatului de urbanism. Certificatul din 17 mai 2011 a fost emis imediat, martora BB. motivând că solicitarea venea din partea unei persoane de maximă încredere, care nu putea fi refuzată. întrucât situaţia juridică a imobilului era în continuare incertă, martora a evitat să facă vreo referire la titlul cu care C. deţinea terenul neproductiv din intravilanul comunei Hinova, identificat prin planul de amplasament şi delimitare şi la suprafaţa terenului în cauză.

În perioada 01 - 02 iunie 2011, inculpatul F. a întocmit documentaţia cadastrală necesară dezmembrării imobilului în patru loturi cu suprafeţele de 3.500 m.p., 5.126 m.p., 5.098 m.p. şi 20.397 m.p., documentaţia fiind depusă împreună cu certificatul de urbanism din 17 mai 2011 şi un extras de carte funciară pentru informare emis în 30 mai 2011, la O.C.P.I. Mehedinţi, unde a fost înregistrat sub nr. 16.430. Documentaţia a fost recepţionată de inspectorul AAA. din cadrul Serviciului cadastru al O.C.P.I. Mehedinţi la 14 iunie 2011, iar notarea recepţiei propunerii de dezmembrare s-a realizat prin încheierea din 14 iunie 2011, emisă de registratorul II.

În vederea autentificării actului de dezmembrare şi a actelor de vânzare-cumpărare, ce urmau a fi încheiate într-o singură zi, inculpata H. a solicitat să-i fie puse la dispoziţie măcar un certificat de urbanism din care să rezulte suprafaţa totală a terenului ce urma a fi dezmembrat şi suprafeţele fiecăruia dintre loturile dezmembrate, precum şi un certificat de atestare fiscală emis de autoritatea administrativ-teritorială de la locul situării terenului. Pentru a le obţine, inculpatul E. s-a deplasat din nou la sediul Primăriei comunei Hinova, cu o cerere scrisă formulată în numele inculpatei C., pentru emiterea certificatului de urbanism şi cu o solicitare verbală de emitere a certificatului fiscal. Solicitările au fost înregistrate în registrul de corespondenţă al primăriei sub nr. 3243 şi 3252, ambele din 20 iunie 2011, şi au fost soluţionate favorabil, secretarul BB. întocmind certificatul de urbanism din 20 iunie 2011 şi certificatul de atestare fiscală din 20 iunie 2011, pe care le-a semnat personal în calitate de secretar şi le-a prezentat spre semnare şi primarului comunei Hinova, AA., fără a întâmpina vreo opoziţie din partea acestuia. Şi de această dată, martora BB. s-a preocupat să nu ateste prin actele oficiale emise, calitatea de proprietar a inculpatei C., limitându-se la menţiunea "deţine suprafaţa de 34.121 m.p.". Mai mult, în cuprinsul certificatului de atestare fiscală, a amplasat greşit terenul în tarlaua 10, în realitate terenul fiind amplasat în tarlaua 11.

Aceste aspecte nu au prezentat relevanţă pentru notarul public H. care, având la dispoziţie toate înscrisurile în baza cărora s-a constituit de către O.C.P.I. Mehedinţi dreptul de proprietate în mod ilegal în favoarea inculpatei C. pentru suprafaţa de 34.121 m.p., a cunoscut provenienţa bunului şi scopul urmărit, cunoaşterea putând fi dedusă din circumstanţele faptice obiective. La 27 iunie 2011, inculpata H. a autentificat sub nr. 1599 actul de dezmembrare a terenului în suprafaţă de 34.121 m.p. şi, după ce înscrierea operaţiunii de dezmembrare a fost solicitată O.C.P.I. Mehedinţi, a autentificat şi contractele de vânzare-cumpărare nr. 1600 din 27 iunie 2011, prin care C. vindea suprafaţa de 3.500 m.p. martorului J., nr. 1601 din 27 iunie 2011, prin care inculpata vindea suprafaţa de 5.126 m.p. martorului LL., administrator al SC MM. SRL şi apropiat al inculpatului E., şi nr. 1602 din 27 iunie 2011, prin care C. vindea suprafaţa de 5.098 m.p. martorei NN., soacra lui D. Prin încheierea nr. 19056 din 28 iunie 2011, O.C.P.I. Mehedinţi a admis cererea de înscriere a operaţiunii de dezmembrare, sistând cartea funciară 50377 şi deschizând cărţi funciare noi pentru fiecare imobil rezultat din dezmembrare. Prin încheierile nr. 19059 din 29 iunie 2011, nr. 19063 din 29 iunie 2011 şi nr. 19066 din 29 iunie 2011, O.C.P.I. Mehedinţi a dispus intabularea dreptului de proprietate cu titlu de cumpărare în favoarea martorilor J., LL. şi NN., de la acest moment în cărţile funciare nou deschise, nemaifigurând menţiunea majorării suprafeţei terenului prin act administrativ emis de O.C.P.I. Mehedinţi, terenurile intrând în circuitul civil cu aparenţa dobândirii licite prin acte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică. Astfel, pentru a nu apărea de la început ca proprietari ai terenurilor, inculpaţii D. şi E. şi-au convins persoane apropiate să achiziţioneze terenurile de la C., fără ca martorii NN. şi LL. să fi cunoscut modul ilicit în care aceasta devenise proprietarul lor, urmând ca ulterior să fie răscumpărate. La data de 28 noiembrie 2012, martorul J. a vândut terenul către SC K. S.A., firmă al cărei administrator este, prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3121 la BNP I. din municipiul Drobeta-Turnu Severin.

La data de 05 septembrie 2012, în aceleaşi condiţii, notarul public H. a autentificat şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 2298, prin care C. vindea către SC OO. S.R.L., firmă în care avea calitatea de administrator, terenul în suprafaţă de 20.397 m.p., intabulat în cartea funciară - UAT Hinova (cel de-al patrulea lot rezultat în urma dezmembrării). Intabularea dreptului de proprietate s-a dispus prin încheierea din 07 septembrie 2012 a O.C.P.I. Mehedinţi. În scopul realizării unei baze nautice de agrement, s-au solicitat serviciile arhitectului PP. pentru a elabora studiul de fezabilitate, partea construcţii - montaj şi planul de urbanism zonal privind obiectivul "Pensiune turistică şi baza nautică de agrement". Proiectul a fost depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în scopul obţinerii de finanţare europeană nerambursabilă, în cadrul Măsurii 3.1.3. "încurajarea activităţilor turistice", nefiind admis la finanţare.

Sub aspectul laturii civile, s-a arătat în actul de sesizare că, prin Raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul CC., s-a stabilit o valoare a terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., de care statul a fost deposedat prin faptele inculpaţilor, în sumă de 1.074.620 lei, echivalentul a 238.847 euro, Ministerul Economiei constituindu-se parte civilă în cauză cu suma respectivă prin adresa din 25 iunie 2013.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, Parchetul a avut în vedere denunţul formulat de Instituţia Prefectului judeţului Mehedinţi; procesul-verbal din 22 ianuarie 2013 privind verificările efectuate la O.C.P.I. Mehedinţi cu referire la cartea funciară - Hinova şi de ridicare de înscrisuri; procesul-verbal din 24 ianuarie 2013 privind verificările efectuate la Unitatea Administrativ Teritorială Hinova, judeţul Mehedinţi, privind situaţia juridică a terenurilor din T11 şi de ridicare de înscrisuri; procesul-verbal din 14 februarie 2013 de ridicare de la Biroul Judeţean de Arhitectură PP. a contractului de proiectare din 10 decembrie 2011 privind obiectivul "Pensiune turistică în localitatea Hinova, comuna Hinova - zona Fabrica de Cărămidă"; procesul-verbal din 14 februarie 2013 de ridicare de la Direcţia Taxe şi Impozite Locale Drobeta-Turnu Severin a Raportului de evaluare imobiliară pentru imobilul situat în Hinova, proprietatea SC Ş.

SRL; procesul-verbal din 02 august 2013 de ridicare de la SC O. SA - Sucursala Porţile de Fier a adresei din 19 august 2010, aflată în arhiva unităţii; procesul-verbal din 28 martie 2013 privind verificările efectuate la Ocolul Silvic Simian cu referire la amenajamentele silvice scoase din fondul forestier pentru realizarea investiţiei Porţile de Fier II în zona fabricii de cărămidă Hinova şi ridicare a înscrisurilor relevante; adresa din 23 ianuarie 2013 a Instituţiei Prefectului judeţului Mehedinţi de înaintare a copiilor proceselor-verbale şi Hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Mehedinţi nr. 125/1997; adresa din 23 ianuarie 2013 a BNP H. de înaintare a copiei actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 1864/2003; adresa din 10 iunie 2013 a BNP H. de înaintare a copiilor actelor autentificate sub nr. 1599, 1600, 1601, 1602 şi 2297, toate din 27 iunie 2011, şi ale actelor care au stat la baza încheierilor de autentificare; copii ale actelor autentificate de BNP QQ. sub nr. 281/2008 şi ale înscrisurilor care au stat la baza autentificării, solicitate notarului cu adresa din 01 iulie 2013; procesul-verbal din 07 martie 2013 privind verificările efectuate la O.C.P.I.

Mehedinţi cu privire la prezenţa la serviciu în luna noiembrie 2010 a registratorului RR. şi ridicarea înscrisurilor relevante; procesul-verbal din 07 martie 2013 privind verificările efectuate la O.C.P.I. Mehedinţi relativ la încheierea de admitere a solicitărilor ce au vizat modificarea suprafaţă terenuri în perioada 2009 - 2011 şi ridicare copii ale înscrisurilor relevante; procesul-verbal din 28 martie 2013 de ridicare de la O.C.P.I. Mehedinţi, în copie şi pe suport electronic, a următoarelor înscrisuri: cererea din 15 iulie 2010, cadastru funciar comuna Hinova, documentaţia topografică din 09 decembrie 2003, plan cadastral comuna Hinova; procesul-verbal din 28 martie 2013 de ridicare de la O.C.P.I.

Mehedinţi în original a încheierilor de Carte Funciară nr. 13258/2008; 24513/2010; 19056/2011; 19059/2011; 19063/2011; 19066/2011; 24539/2012; procesul-verbal din 04 octombrie 2013 de restituire către O.C.P.I. Mehedinţi a originalului încheierilor de Carte Funciară menţionate anterior; adresa din 04 septembrie 2013 a Partidului Y.; adresa din 15 februarie 2013 a R.A. M. Of. de înaintare a Anexelor 1 - 3 şi 5 - 46 din H.G. nr. 1705/2006, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în format digital; adresa nr. 329/VIII/1/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia de înaintare a copiilor soluţiilor adoptate în mai multe dosare faţă de F.; adresa din 08 august 2013 a Primăriei municipiului Drobeta-Turnu Severin de înaintare a adreselor din 13 noiembrie 2007; adresa din 22 ianuarie 2013 a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi privind istoricul S.C.Ş.

SRL; adresa din 25 iulie 2013 a O.C.P.I. Mehedinţi de înaintare a patru procese-verbale prin care au fost aplicate sancţiuni persoanei fizice autorizate F.; adresa din 26 iulie 2013 a O.C.P.I. Mehedinţi de înaintare copii certificate ale actelor translative de proprietate - ulterior actului de dezmembrare autentificat sub nr. 279 din 14 februarie 2008 la BNP QQ.; adresa din 13 iunie 2013 a O.C.P.I. Mehedinţi de înaintare a Regulamentului Intern al O.C.P.I. Mehedinţi şi a fişelor posturilor pe anul 2009 ale numiţilor A., RR., HH., P. şi SS.; adresa din 12 august 2013 a SC O.

S.A. - Sucursala Porţile de Fier privind perioadele în care G. s-a aflat în concediu de odihnă în anul 2010; adresa nr. 72460-l din 20 iunie 2013 a SC O. S.A. - Sucursala Porţile de Fier de înaintare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor şi a fişei postului pentru B.; raport de expertiză tehnică în specialităţile "Topografie, cadastru şi geodezie" şi "Evaluarea proprietăţii imobiliare", întocmite de expertul tehnic CC.; punctul de vedere exprimat de expertul parte ŞŞ.; adresa din 25 iunie 2013 prin care Ministerul Economiei s-a constituit parte civilă în cauză; procesul-verbal din 05 martie 2013 privind indicarea de către Ţ.

şi TT. a limitelor terenului pe care l-au vândut către C.; procesul-verbal din 22 ianuarie 2013 privind audierea numitei NN.; procesul-verbal din 25 iulie 2013 privind verificările efectuate la sediul Secţiei de Drumuri Naţionale Mehedinţi din cadrul DRDP relativ al împrejurările semnării procesului-verbal de vecinătate; procesul-verbal din 07 februarie 2013 privind audierea numitei ŢŢ.; procesul-verbal din 07 februarie 2013 privind audierea numitului UU.; procesul-verbal din 07 februarie 2013 privind existenţa în evidenţa Secţiei de Drumuri Naţionale Mehedinţi a înregistrării procesului-verbal de vecinătate; procesul-verbal din 07 februarie 2013 privind verificările efectuate la Administraţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare - Filiala judeţului Mehedinţi cu referire la înregistrarea în evidenţa unităţii a vreunei solicitări de semnare a procesului-verbal de vecinătate; procesul-verbal din 07 februarie 2013 de audiere a numitului N.; procesul-verbal din 14 februarie 2013 privind verificările efectuate la SC O.

S.A. - Sucursala Porţile de Fier cu privire la înregistrarea solicitării de semnare a procesului-verbal de vecinătate şi ridicare a documentelor arhivate relative la solicitare; procesul-verbal de confruntare între B. şi G.; adresa din 26 august 2013 a SCA VV. de înaintare de înscrisuri privind prezenţa în afara teritoriului României în perioada 17 august - 01 septembrie 2010 a lui G.; procesul-verbal din 07 martie 2014 de verificare a registrelor de intrare-ieşire corespondenţă la Primăria comunei Hinova şi de ridicare de înscrisuri; procesul-verbal din 14 martie 2014 privind examinarea suportului optic CD-R Maxwell arhivat la O.C.P.I.

Mehedinţi ca anexă la lucrarea nr. 24513 din 19 noiembrie 2010; procesul-verbal din 14 martie 2014 privind aducerea la cunoştinţa inculpatului F. a datelor rezultate după examinarea suportului optic CD-R Maxwell; procesul-verbal din 10 martie 2014 privind fixarea şi ridicarea prin fotografiere a menţiunilor olografe existente pe înscrisul "Plan de amplasament şi delimitare a bunului imobil"; declaraţiile martorilor HH., UU., EE., N., Q., G. JJ., M., SS., DD., V., BB., LL., NN., J., TT., Ţ., G.; declaraţiile inculpaţilor A., C., E., G., B., D., F.

şi H.

Prin încheierea din 19 mai 2014 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova, au fost respinse cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii A., E., G., F., D., C. şi H. li s-a dispus începerea judecăţii, contestaţiile formulate împotriva acestei încheieri de inculpaţii D., E., F. şi H. fiind respinse prin 2176 din 26 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

După începerea judecăţii partea civilă Ministerul Economiei, prin adresa din 06 noiembrie 2014, şi-a precizat acţiunea civilă, solicitând restituirea în natură a terenului, în temeiul art. 136 alin. (4) din Constituţia României. De asemenea, la data de 3 decembrie 2014, a fost depusă o cerere de constituire de parte civilă de către martorul J. şi SC K. SA.

Totodată, inculpaţii C. şi D. au recunoscut situaţia de fapt din rechizitoriu, solicitând judecarea cauzei în procedura simplificată şi aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cereri ce au fost admise de către instanţă. În aceste condiţii, Curtea a reţinut în privinţa celor doi inculpaţi aceea situaţie de fapt descrisă în cuprinsul actului de sesizare, procedând în mod similar şi în legătură cu aspectele necontestate de ceilalţi acuzaţi, respectiv cele referitoare la modul de dobândire de către stat a proprietăţii terenului expropriat pentru realizarea obiectivului Porţile de Fier II, precum şi la existenţa şi conţinutul actelor de proprietate ale inculpatei C.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti (declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor, raportul de expertiză judiciară, declaraţia expertului judiciar CC., documentaţiile cadastrale şi înscrisurile existente în arhiva Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi), prima instanţă a constatat că, în cea mai mare parte, acestea confirmă starea de fapt reţinută în rechizitoriu, însă, a apreciat că se impun a fi făcute anumite completări şi modificări ce rezultă din ansamblul dovezilor de la dosar.

Astfel, Curtea de apel a reţinut, în fapt, că, în baza Legii nr. 18/1991, s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor situate în tarlaua nr. 11 comuna Hinova, judeţul Mehedinţi, în favoarea a patru persoane, respectiv R. pentru suprafaţa de 9.500 m.p., S. pentru 1.848 m.p., T. pentru suprafaţa de 300 m.p. şi U. pentru 2.000 m.p., acestea înstrăinând, ulterior, terenurile respective după cum urmează: R. a donat suprafaţa de 9.500 m.p. martorului J., S. a vândut suprafaţa de 1.848 m.p. către SC Ş. SRL, U. a vândut suprafaţa de 2.000 m.p. martorului V., iar T. a vândut suprafaţa de 300 m.p. martorului Ţ. Pe terenurile achiziţionate de la cei care le-au obţinut prin reconstituirea dreptului de proprietate, J. şi V. au depus încărcătură de moloz şi pietriş, ridicându-le deasupra nivelului Dunării şi înlăturând, astfel, pericolul inundării în situaţia creşterii nivelului debitului fluviului, cel dintâi edificând pe teren şi o construcţie cu destinaţia de sediu social al firmei pe care o administrează. Ulterior, la data de 25 iulie 2008, inculpata C. a cumpărat de la martorul Ţ. suprafaţa de 300 m.p., teren neproductiv, situată în intravilanul comunei Hinova, T 11, P 115/5, învecinată la nord cu terenul inundabil expropriat aflat în administrarea SC O. SA, la sud cu U. (V.), la est cu DN 56A şi la vest cu terenul inundabil administrat de SC O. SA. Pentru acest teren în suprafaţă de 300 mp, dreptul de proprietate a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, prin titlul de proprietate din 10 iulie 2003 emis de Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Mehedinţi emis pe numele lui T., care, ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare din 11 noiembrie 2003, încheiat la Biroul Notarului Public H., l-a vândut martorului Ţ., moment în care a fost întocmită documentaţia cadastrală, imobilul fiind înscris în cartea funciară a comunei Hinova, prin încheierea de carte funciară din 02 decembrie 2004. Ulterior, terenul a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare dintre martorul Ţ. şi inculpata C., care a fost autentificat sub nr. 1028 din 25 iulie 2008, la BNP W. din municipiul Drobeta-Turnu Severin, tranzacţia fiind înscrisă în cartea funciară a localităţii Hinova, prin încheierea din 04 august 2008 a O.C.P.I. Mehedinţi (fila 26 voi. V d.u.p.) şi la UAT Hinova la poziţia de rol 1219, atribuită inculpatei C.

Referitor la situaţia juridică a terenului învecinat cu proprietatea inculpatei C., judecătorul fondului a reţinut că acesta face parte din cel expropriat prin Decretul Prezidenţial nr. 223 din 05 decembrie 1986, emis de Preşedintele Republicii Socialiste România, prin care s-a dispus, la art. 3, exproprierea suprafeţei totale de teren de 1.935.100 m.p. amplasată de-a lungul malului românesc al Dunării în scopul realizării lacului de acumulare al sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier II, fiind, astfel, trecut în proprietatea publică a statului şi dat, la momentul respectiv, în administrarea directă a întreprinderii Electrocentrale Porţile de Fier. Ulterior evenimentelor din 1989, prin contractul de concesiune din 27 decembrie 2004, încheiat între Ministerul Economiei şi Comerţului, în calitate de concedent, şi SC O. SA, în calitate de concesionar, terenul expropriat a fost concesionat, în schimbul unei redevenţe de 1% din venitul net anual realizat din activităţile de producere a energiei electrice, în scopul exploatării, reabilitării, modernizării, retehnologizării şi construirii de noi amenajări hidro-energetice, concesionarul obligându-se ca, la încetarea contractului, să restituie concedentului bunurile în mod gratuit şi libere de orice sarcini. Terenul a fost înscris în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, figurând în Anexa 7 la H.G. nr. 1705/2006, la nr. crt. 62372, cod de identificare 8.18.01, sub denumirea "Lac acumulare Porţile de Fier II" ca ordonator principal fiind indicat Ministerul Economiei şi Comerţului, iar, ca societate care administrează bunul proprietate publică a statului, fiind înscrisă SC O. SA, situaţie ce se menţine şi în prezent.

După cumpărarea terenului de 300 m.p., inculpata C. a observat că suprafaţa învecinată, aflată în administrarea SC O. SA, este liberă şi neafectată de investiţii, situaţie în care a decis să facă demersuri pentru a intra în posesia ei, dorind să edifice o pensiune turistică pe malul Dunării, după modelul oferit de martorul J. prin investiţia realizată pe propriu teren. Ca urmare, având în vedere că terenul pe care îl deţinea era insuficient realizării unui astfel de obiectiv şi nu avea ieşire la fluviu, inculpata s-a preocupat de găsirea unei soluţii pentru a intra în proprietatea întregii suprafeţe ce despărţea proprietatea sa de cea aparţinând SC Ş. SRL, apelând, în acest sens, la sprijinul rudei sale prin alianţă, inculpatul D., la momentul respectiv preşedintele Organizaţiei locale Drobeta-Turnu Severin a Partidului Y. şi viceprimar al municipiului Drobeta-Turnu Severin, care a văzut în proiectul propus şi un mod de realizare a propriilor interese.

La rândul său, inculpatul D. a apelat la sprijinul directorului O.C.P.I. Mehedinţi, E., deplasându-se împreună, în vederea stabilirii situaţiei juridice exacte a terenului, la sediul Primăriei comunei Hinova, unde au solicitat relaţii primarului AA. Acesta a apelat la sprijinul secretarului primăriei, BB., care le-a prezentat planul parcelar al terenului şi le-a comunicat faptul că acesta este proprietatea publică a statului, aflat în administrarea SC O. SA, aspecte ce au rezultat din declaraţiile martorei din cursul urmăririi penale şi din faţa instanţei. Cu această ocazie, martora a auzit cum una dintre cele două persoane a afirmat faptul că terenul nu va mai fi în administrarea O., intenţia lor, exprimată în faţa primarului, fiind de a efectua o investiţie într-un obiectiv turistic, împrejurare ce i-a fost comunicată de martorul AA. după plecarea inculpaţilor.

Soluţia formulării de către proprietarul terenului de 300 m.p. înscris în cartea funciară a unei cereri de modificare a suprafeţei, a fost găsită de inculpatul E., care i-a spus lui D. că au fost admise astfel de solicitări la nivelul O.C.P.I. Mehedinţi, astfel cum rezultă din declaraţia celui din urmă.

A mai reţinut prima instanţă că, în vara anului 2010, C. l-a contactat pe inculpatul F., acesta întâlnindu-se la locul situării imobilului cu o persoană din anturajul inculpatei, respectiv cu martorul WW., care i-a indicat terenul ce trebuia măsurat. La efectuarea lucrării, inculpatul F. nu a început măsurarea terenului de la gardul vecinului de la sud, martorul V., şi a deplasat limita terenului spre nord, aşa cum a arătat chiar acesta în faza actelor premergătoare, declaraţie pe care a menţinut-o şi la momentul aducerii la cunoştinţă a calităţii de învinuit, precum şi în etapa cercetării judecătoreşti, cu justificarea că rigola pe care ar fi identificat-o nu putea aparţine proprietarului C., fără a prezenta, însă, o justificare credibilă a respectivei susţineri.

La 7 iulie 2010, inculpatul F. a redactat o cerere prin care solicita O.C.P.I. Mehedinţi aprobarea executării documentaţiei de delimitare şi amplasament a imobilului situat în localitatea Hinova, Tarlaua 11, Parcela 115/5, proprietar C., în sistem de referinţă Stereografic 1970, motivând că "în urma verificării în teren a bornelor preluate din inventarul existent la O.C.P.I., am constatat că trei dintre borne nu mai există". Aceste borne nu au fost identificate nici de expertul tehnic judiciar CC., după cum a indicat aceasta în declaraţia dată în faţa instanţei.

Cererea a fost înregistrată sub nr. 1872 din 15 iulie 2010, O.C.P.I. Mehedinţi comunicând, în 20 iulie 2010, că solicitarea sa a fost aprobată. Înainte de a primi aprobarea, respectiv în 14 iulie 2010, inculpatul realizase deja documentaţia cadastrală, în sensul că măsurase şi întocmise planul de amplasament şi delimitare pentru terenul în suprafaţă de 34.121 m.p., descrierea lucrărilor topografice şi geodezice, tabelul de mişcare parcelară, fişa de măsurători, precum fi cererea de recepţie şi înscriere, prin care solicita O.C.P.I. intabularea suprafeţei majorate de 34.121 m.p. La întocmirea documentaţiei cadastrale, inculpatul F. nu a identificat limitele imobilului în suprafaţă de 300 m.p., aflat în mod legal în proprietatea inculpatei C., stabilind limitele terenului conform indicaţiilor persoanei prezente la faţa locului la momentul efectuării măsurătorilor, fără a avea în vedere documentele de proprietate ale inculpatei.

În plus, în documentaţia pe care a întocmit-o, inculpatul F. a consemnat alţi vecini decât cei din actele de proprietate şi documentaţia cadastrală pe care a avut-o la dispoziţie. Astfel, deşi în actele de proprietate figurau doar trei vecini, terenul în suprafaţă de 300 m.p. având o formă triunghiulară (aşa cum rezultă din planul de amplasament şi delimitare), în planul de amplasament şi delimitare întocmit de inculpat a fost identificat un teren cu o formă dreptunghiulară, cu patru vecini. De asemenea, în planul de amplasament şi delimitare a imobilului a cărui suprafaţă se modifica, F. a indicat ca şi limită de proprietate, pe latura de sud, un canal, care era doar o rigolă de scurgere a apelor, creată în mod natural, nu prin intervenţia omului, fără a consemna ca vecin pe martorul V.

Or, în realitate, pe latura de sud, proprietatea inculpatei C. se învecina cu terenul ce aparţinuse numitei U. şi care fusese vândut martorului V., teren care era închis cu un gard de sârmă, limită materială ce nu a fost menţionată în documentaţia cadastrală întocmită de inculpatul F. şi nici nu a fost fotografiată de acesta pentru a ataşarea pozelor la procesul-verbal de vecinătate. În acest mod, a fost evitată menţionarea vecinului V. şi s-a creat posibilitatea, prin indicarea rigolei ca şi limită de proprietate şi definirea acesteia ca şi canal, a menţionării ca vecin a Societăţii Naţionale de îmbunătăţiri Funciare (SNIF) SA.

Sub acelaşi aspect, Curtea a arătat că, în realitate, canalul menţionat de inculpatul F. nu exista în locul indicat în documentaţia cadastrală, nefiind identificat nici de expertul care a întocmit raportul de expertiză judiciară în cursul urmăririi penale, existenţa sa fiind infirmată şi de martorul V., stabilindu-se că, în zonă, se afla un singur canal, respectiv o albie a pârâului Valea Largă, care, însă, nu era amplasat pe locul indicat de inculpat în documentaţia cadastrală, ci mai departe, despărţind cele două proprietăţi aparţinând martorului V., respectiv cele intabulate în cărţile funciare - UAT Hinova. De asemenea, pe latura de nord, terenul în suprafaţă de 300 mp, aflat în mod legal în proprietatea inculpatei C., avea ca vecin SC O. S.A., în timp ce, în documentaţia întocmită de inculpatul F., respectiva societate a devenit vecin pe latura de vest, iar pe latura de nord a fost menţionat ca vecin SC Ş. SRL Totodată, din conţinutul şi concluziile Raportului de expertiză tehnică întocmită în cauză de expertul tehnic CC. a rezultat că suprafaţa de 300 m.p. deţinută în mod legal de C. nu a fost inclusă, în tot sau în parte, în suprafaţă de 34.121 m.p., documentaţia cadastrală întocmită de F. vizând o altă proprietate decât cea achiziţionată de inculpată de la Ţ.

Judecătorul fondului a apreciat că, prin întocmirea documentaţiei cadastrale în această modalitate, inculpatul F. a încălcat dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) şi art. 6 lit. a) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al directorului general al A.N.C.P.I., răspunderea privind corectitudinea întocmirii documentaţiei cadastrale şi corespondenţa acesteia cu realitatea din teren, precum şi pentru identificarea şi materializarea limitelor imobilului în concordanţă cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate revenind persoanei autorizate, astfel cum rezultă din art. 5 alin. (4) şi art. 24 alin. (2) din Regulament.

Odată cu documentaţia cadastrală întocmită, datată, semnată şi ştampilată, F. a pus la dispoziţia inculpatei C. şi un formular tipizat de proces-verbal de vecinătate, reprezentând Anexa nr. 18 la Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al directorului general al A.N.C.P.I., pe care l-a tehnoredactat doar cu privire la detaliile tehnice privind lungimea loturilor de la un punct la altul, l-a semnat şi l-a ştampilat, lăsând necompletat inclusiv locul indicat pentru inserarea schiţei imobilului şi neataşând fotografii ale limitelor de proprietate, aşa cum se indică în procesul-verbal de vecinătate. De asemenea, inculpatul nu a convocat vecinii la locul situării imobilului şi nici nu a procedat la afişarea convocării la locul respectiv, la sediul primăriei sau prin publicare într-un ziar local, cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită pentru identificarea limitelor, aşa cum prevedea art. 25 alin. (5) lit. a) din Regulament, prin utilizarea formularului de convocare prevăzut în anexa nr. 19 din Regulament, astfel că singurul vecin, persoană fizică, al suprafeţei de teren de 300 m.p., şi anume martorul V., nu a avut posibilitatea de a cunoaşte existenţa operaţiunii frauduloase, dovada de convocare a acestuia nefiind ataşată la procesul verbal de vecinătate, astfel cum stipula art. 25 alin. (5) lit. b) din Regulament.

În legătură cu acest aspect, instanţa a arătat că inculpatul F., în calitate de persoană fizică autorizată, era cel care trebuia să se ocupe de întocmirea procesului-verbal şi obţinerea semnăturii vecinilor, iar nu proprietarul imobilului pentru care era întocmită documentaţia cadastrală, împrejurare ce rezultă din dispoziţiile art. 1 şi art. 25 alin. (5) din Regulament. În concret, însă, de identificarea vecinilor şi obţinerea semnăturilor acestora pe procesul-verbal de vecinătate, s-a ocupat exclusiv inculpatul D., primul demers efectuat de acesta constând în obţinerea semnăturii reprezentantului legal al SC O. SA - Sucursala Porţile de Fier, indicată, în mod eronat, ca vecină pe latura de vest, în condiţiile în care respectiva societate avea doar posesia terenului în calitate de concesionar, proprietar fiind Statul Român prin Ministerul Economiei.

S-a reţinut că, în perioada respectivă, director general al SC O. SA - Sucursala Porţile de Fier era inculpatul G., membru al organizaţiei politice din care inculpaţii E. şi D. făceau parte, astfel că cel din urmă a apelat la ajutorul acestuia. Ca urmare, inculpatul D. s-a deplasat la sediul Sucursalei în dimineaţa zilei de 17 august 2010, având asupra sa documentaţia cadastrală şi procesul-verbal de vecinătate pus la dispoziţie de F., fiind primit de directorul G. Deşi, începând cu data de 16 august 2010, cel din urmă se afla în concediu de odihnă, conform tradiţiei existente la nivelul Sucursalei, acesta obişnuia să se prezinte la locul de muncă pentru câteva ore în zilele în care nu era plecat din localitate, context în care, în data de 17 august 2010, a participat şi la câteva activităţi curente ale societăţii.

În prezenţa viceprimarului, inculpatul G. l-a convocat în biroul său pe şeful Serviciului patrimoniu, B., căruia i-a prezentat documentaţia şi i-a cerut să facă cele necesare pentru semnarea procesului-verbal de vecinătate, respectiv să îl ajute pe inculpatul D., cu toate că acesta nu depusese documentaţia şi o cerere la registratura unităţii. B. a solicitat exemplarul planului de amplasament şi delimitare a imobilului pentru a verifica în biroul său situaţia terenului în funcţie de coordonatele descrise în inventarul de coordonate.

După ce a transpus coordonatele pe o planşă din arhiva electronică a unităţii, a constatat că terenul în suprafaţă de 34.121 m.p. din planul de amplasament se suprapunea cu terenul deţinut în concesiune de SC O. SA, motiv pentru care a listat ortofotoplanul şi s-a deplasat în biroul directorului general, comunicându-i respectiva situau ţie, precum şi faptul că procesul-verbal nu poate fi semnat, în acel moment inculpatul D. nemaifiind prezent. Inculpatul G. i-a cerut inculpatului B. să întocmească o adresă cu un conţinut "neutru" pe care să o califice ca obiecţiune la procesul-verbal de vecinătate, sugerându-i ca aceasta să se refere la terenul individualizat în cartea funciară (cel de 300 m.p.), în legătură cu care să se precizeze expres că se confirmă vecinătatea, cu menţiunea că terenul în cauză este supus variaţiilor de nivel ale Dunării în funcţie de valorile debitelor afluente.

Conform indicaţiilor primite, inculpatul B. a conceput în biroul său o ciornă de adresă de răspuns, la finalul acesteia menţionându-l ca semnatar doar pe G., nu şi persoana sa, în calitate de şef Serviciu patrimoniu şi persoană care întocmise documentul, ciornă pe care a prezentat-o directorului general, care a făcut câteva modificări de conţinut. înainte de a se despărţi, G. i-a cerut inculpatului B. să-l anunţe telefonic pe D. când procesul-verbal de vecinătate îi va fi returnat, semnat şi ştampilat, pentru a trimite pe cineva să-l ridice de la sediul unităţii.

în data de 18 august 2010, inculpatul G. nu s-a mai prezentat la locul de muncă, plecând în vacanţă în Grecia.

Sub acelaşi aspect, Curtea a mai arătat că, în ziua de 17 august 2010, la sfârşitul programului de lucru, martorul Q. a vizat documentele depuse la mapa directorului general, printre respectivele înscrisuri aflându-se şi documentaţia cadastrală întocmită de F. Pe prima filă a acesteia, martorul a făcut menţiunea repartizării lucrării către Serviciul patrimoniu şi a înscris data rezoluţiei de repartizare, lucrarea fiind înregistrată în dimineaţa zilei următoare de către secretara DD., sub nr. 6180 din 18 august 2010, şi apoi remisă inculpatului B.

Primind-o, acesta a observat rezoluţia directorului adjunct şi, interesându-se, a aflat că directorul general G. se afla în concediu de odihnă, moment în care a realizat că cel care urma să semneze procesul-verbal de vecinătate era martorul Q., însă, în loc să-l atenţioneze cu privire la suprapunerea terenurilor, a decis să continue demersurile iniţiate de directorul general. Astfel, a listat adresa de răspuns către C. cu conţinutul convenit cu directorul general G. şi a depus-o la mapa directorului adjunct, fără a ataşa şi documentaţia cadastrală aferentă şi fără a-i comunica martorului Q. faptul că a constatat existenţa unei suprapuneri de terenuri.

A doua zi, secretara DD. i-a returnat adresa semnată de Q. şi înregistrată de martoră sub nr. 6210 din 19 august 2010, întrucât în cuprinsul acesteia nu era menţionată nicio locaţie către care putea fi expediată. După primirea adresei, inculpatul B. a făcut menţiunile olografe "cu observaţii conform cu adresa din 19 august 2010", "Director", "G." şi "SH Porţile de Fier" pe procesul-verbal de vecinătate şi s-a deplasat în biroul directorului adjunct Q., căruia i-a comunicat că trebuie semnat şi acest înscris spre a putea fi expediată adresa către destinatar, fără, însă, a-i atrage atenţia cu privire la suprapunerea terenurilor pe care o constatase.

De bună-credinţă, Q. a semnat procesul-verbal de vecinătate pe ambele file ale acestuia, peste semnătura directorului fiind aplicată ştampila SC O. S.A. - Sucursala Porţile de Fier, considerând că adresa anexată procesului-verbal are doar rolul de a atrage atenţia proprietarului cu privire la posibilitatea inundării. Ulterior, inculpatul B. l-a contactat telefonic pe D., invitându-l să ridice înscrisurile, acesta trimiţând la sediul SC O. SA - Sucursala Porţile de Fier pe martorul EE., funcţionar în cadrul Primăriei Drobeta-Turnu Severin, care a primit de la şeful Serviciului patrimoniu procesul-verbal de vecinătate şi adresa din 19 august 2010, semnând pentru primire pe exemplarul adresei rămas în arhiva emitentului.

În continuare, reintrând în posesia procesului-verbal de vecinătate, inculpatul D. s-a preocupat ca acesta să fie semnat şi de reprezentanţii legali ai instituţiilor ce administrau canalul colector Hinova şi DN 56 A, scop în care i-a contactat pe FF., şeful Secţiei Drumuri Naţionale Drobeta-Turnu Severin din cadrul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Craiova, şi N., inspector şef în cadrul Administraţiei Naţionale de îmbunătăţiri Funciare (ANIF) - Sucursala Judeţeană Mehedinţi, ambii membri ai organizaţiei politice din care inculpatul face parte, cei doi semnând şi ştampilând procesul-verbal de vecinătate la solicitarea viceprimarului.

Fiind audiat, martorul N. a declarat că a dat curs solicitării formulate de D., ştiind că în zonă este amplasat un canal colector (canal ce figurează în inventarul mijloacelor fixe sub nr. 11259), fiind în eroare cu privire la poziţia exactă a acestuia în teren. Semnarea de către martorul N. a procesului-verbal de vecinătate s-a realizat la 23 august 2010, altfel cum rezultă din registrul de intrare-ieşire corespondenţă al ANIF - Sucursala Judeţeană Mehedinţi. FF. nu a putut fi audiat, fiind decedat de la data de 1 februarie 2012, semnătura acestuia pe procesul-verbal de vecinătate fiind recunoscută şi indicată ca aparţinându-i de către secretara Secţiei Drumuri Naţionale Drobeta-Turnu Severin, GG., iar, din verificările efectuate în registrul de intrare-ieşire a corespondenţei, a rezultat că nu a fost înregistrată solicitarea de semnare a respectivului proces-verbal de vecinătate.

Independent de această situaţie, s-a constatat, însă, că DN 56 A, aflat în administrarea Secţiei de Drumuri Naţionale Drobeta-Turnu Severin, se învecina, într-adevăr, cu terenul identificat prin documentaţia cadastrală întocmită de inculpatul F., astfel încât, prin semnarea procesului-verbal, FF. a atestat o stare de fapt reală. într-o situaţie similară s-a aflat şi reprezentantul SC Ş. S.R.L., terenul aflat în proprietatea acestei societăţi învecinându-se cu cel în suprafaţă de 34.121 m.p. identificat în documentaţia cadastrală.

Martorul YY., director al firmei, a fost căutat de inculpatul D. în vara anului 2010, prin intermediul unor taximetrişti, şi invitat să se prezinte la sediul Primăriei municipiului Drobeta-Turnu Severin. În cursul discuţiei pe care a avut-o cu viceprimarul în biroul acestuia, D. i-a comunicat că sunt vecini, afirmând că ar fi cumpărat teren de la C. şi i-a cerut să semneze procesul-verbal de vecinătate. Dând curs solicitării, martorul a semnat procesul-verbal în dreptul denumirii societăţii şi, mai târziu, a revenit la sediul primăriei, cu ştampila firmei, aplicând-o peste semnătura depusă anterior.

S-a mai arătat de către judecătorul fondului că, în dimineaţa de 18 noiembrie 2010, inculpatul F. a realizat suportul optic tip CD, conţinând fişiere standard pentru stocarea informaţiilor din fişa corpului de proprietate şi pentru stocarea coordonatelor pe conturul acestuia, folosind aplicaţia Generare CP.exe, pusă la dispoziţie în mod gratuit persoanelor fizice/juridice autorizate să execute lucrările de cadastru de către A.N.C.P.I.. Fişierele obţinute prin intermediul acestei aplicaţii se predau pe suport optic la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară odată cu documentaţia cadastrală propriu-zisă.

Fişierul dxf a fost denumit "D.", iar, ca act de proprietate asupra terenului ce făcea obiectul documentaţiei cadastrale, inculpatul a indicat M. Of. nr. 678 bis din 12 septembrie 2002, în care s-a publicat H.G. nr. 963/2002, privind bunurile judeţului Mehedinţi, precum şi ale municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Mehedinţi. La data de 19 noiembrie 2010, documentaţia cadastrală întocmită de inculpatul F. a fost depusă la O.C.P.I. Mehedinţi împreună cu cererea de recepţie şi înscriere prin care C. solicita recepţia modificării suprafeţei imobilului de la 300 m.p. la 34.121 m.p. şi intabularea dreptului de proprietate asupra acesteia şi procesul-verbal de vecinătate, nedatat şi nesemnat la rubrica "Proprietar", la documentaţie fiind anexat şi suportul optic tip CD-R Maxwell, conţinând fişiere digitale în format CP, necesare introducerii datelor conţinute de documentaţia cadastrală în sistemul informatic general al A.N.C.P.I..

Cererea a fost înregistrată sub nr. 24513 în 19 noiembrie 2010, ora 09:05:51, şi repartizată spre soluţionare inspectorului P. din cadrul Serviciului cadastru, asistentului registrator HH. şi registratorului M. din cadrul Serviciului Publicitate Imobiliară. Conform extrasului etapelor de lucru din aplicaţia e-Terra, folosită la nivelul A.N.C.P.I. pentru standardizarea şi automatizarea fluxurilor de lucru din cadrul O.C.P.I.-urilor, care privesc avizarea şi recepţia documentaţiilor cadastrale întocmite pentru înscrierea în Cartea Funciară, în sistemul informatic inspectorul P. a primit documentaţia la ora 10:44:59 şi a recepţionat-o la ora 13:01:14.

În intervalul de timp în care documentaţia s-a aflat în posesia sa, martora P. a constatat aspecte pe care le-a apreciat ca fiind erori sau lipsuri şi pe care le-a menţionat ca atare în subsolul primei pagini a lucrării cadastrale întocmite de persoana fizică autorizată, respectiv "greşit în CP", "Actualizare date imobil", "la procesul-verbal vecinătate, lipsă fotografiile limitelor", plan încadrare zonă - orto şi "PAD". Cu privire la motivele care au determinat efectuarea menţiunilor respective, martora a declarat că nu-şi mai aminteşte ce anume le-a generat, atâta vreme cât pe suportul optic era menţiunea "actualizare date imobil", iar planul de amplasament şi delimitare exista atât în format digital în fişiere dxf şi cpxml, cât şi în format analogic, iar referitor la lipsa fotografiilor limitelor a declarat că a realizat că terenul nu era delimitat prin limite convenţionale, absenţa ortofotoplanului neîmpietând asupra recepţiei lucrării.

În ceea ce priveşte denumirea "D." a fişierului dxf, martora a precizat că nu a observat-o decât la momentul examinării în prezenţa organelor de urmărire penală a conţinutului CD-ului creat de F., iar, cu privire la indicarea ca act de proprietate asupra terenului ce făcea obiectul planului de amplasament şi delimitarea a M. Of. nr. 678 bis din 12 septembrie 2001, a arătat că nu ştie la ce se referă, din punctul său de vedere, actul de proprietate fiind reprezentat de extrasul de carte funciară pentru informare.

Asupra erorilor constatate şi notate pe lucrare, martora a renunţat să întocmească notă de respingere după ce a primit telefon, pe linie de serviciu, de la inculpatul E., care i-a cerut să recepţioneze lucrarea cu celeritate întrucât se achitase taxa de urgenţă, asigurând-o că documentaţia a fost corect întocmită. Dând curs solicitării directorului, P. a recepţionat documentaţia şi a predat-o asistentului registrator HH.

Constatând că cererea viza majorarea de peste 100 de ori a suprafeţei terenului pentru care solicitanta nu făcea dovada dreptului de proprietate, martora HH. s-a deplasat în biroul registratorilor pentru a se consulta cu registratorul desemnat să soluţioneze cererea, M., înainte de a redacta o încheiere, expunându-i situaţia în prezenţa registratorilor G., II. şi JJ. şi solicitând opinia registratorului desemnat cu privire la modul de soluţionare. După ce a examinat conţinutul documentelor anexate cererii, M. a precizat că, în condiţiile în care ordinul directorului general al A.N.C.P.I. nu distinge cu privire la limita procentuală maximă până la care se poate cere majorarea suprafeţei, nu ar exista temei legal pentru a o respinge.

În aceste condiţii a pus rezoluţia "Se va nota modificarea suprafeţei imobilului" pe cererea de recepţie şi înscriere. În timp ce asistentul registrator se pregătea să părăsească încăperea, martora G. şi-a exprimat opinia că cererea nu poate fi admisă întrucât o încheiere de admitere, într-un astfel de caz, ar reprezenta un act de constituire de drepturi reale în favoarea solicitantului, sugerându-i martorei M. să ceară şi opinia registratorului şef înainte de a lua o decizie şi chiar să ceară un punct de vedere şi de la A.N.C.P.I.

În cursul discuţiei, revăzând textul art. 19 din Regulament, martora M. a constatat că printre documentele anexate cererii nu se regăseşte hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă sau declaraţia autentică de voinţă, astfel cum se preciza la lit.

k) din textul articolului menţionat. Ca urmare, martora M. s-a deplasat în biroul registratorului şef, inculpatul A., căruia i-a expus problema şi i-a comunicat că intenţionează să solicite completarea documentaţiei, conform art. 19 lit.

k) din Regulament, inculpatul spunându-i că procedează în mod corect. După această discuţie, martora s-a deplasat în biroul asistenţilor registratori şi i-a cerut martorei HH. să întocmească un referat de completare în care să se precizeze că înscrierea modificării suprafeţei se va face în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile sau declaraţiei autentice de voinţă, în original sau copie legalizată. Martora HH. a întocmit referatul de completare şi adresa prin care se punea în vedere persoanei fizice autorizate să completeze documentaţia, sub sancţiunea respingerii cererii, prezentând adresa spre semnare registratorului M.

Referatul de completare a fost trimis către serviciul Registratură spre a fi comunicat solicitantului în data de 19 noiembrie 2010, ora 14:16:31, dar, fiind zi de vineri şi spre finalul programului de lucru, comunicarea a fost făcută în data de 22 noiembrie 2010, ora 11:45:47, iar, în aceeaşi zi, după mai puţin de un minut, la ora 11:46:15, a şi fost depusă declaraţia autentică de voinţă dată de inculpata C. Astfel, până la momentul comunicării referatului de completare, nicio persoană străină de instituţie nu ar fi putut observa că se dispusese completarea documentaţiei dacă ar fi urmărit modul de soluţionare al lucrării în aplicaţia "Urmăriri RGI" de pe site-ul A.N.C.P.I., însă în aplicaţia e-Terra, accesată de personalul O.C.P.I., dispoziţia de completare se putea vedea.

Luând, în acest mod, cunoştinţă despre stadiul soluţionării cererii, inculpatul E. a transmis inculpatului D. că C. trebuie să dea o declaraţie pe proprie răspundere în faţa unui notar public, din care să rezulte voinţa de a se majora suprafaţa terenului.

În dimineaţa zilei de 22 noiembrie 2010, inculpata C. s-a deplasat la biroul notarial cel mai apropiat de sediul O.C.P.I. Mehedinţi, unde a cerut notarului public KK. să autentifice declaraţia pe proprie răspundere prin care arăta: "sunt de acord cu modificarea, în cartea funciară, a suprafeţei terenului, proprietatea mea, situat în intravilanul comunei Hinova, jud. Mehedinţi, înscris în cartea funciară - Hinova (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare - Hinova) de la 300 m.p. la 34.121 m.p.", declaraţie care a fost autentificată sub nr. 2159 din 22 noiembrie 2010 şi în cuprinsul căreia nu era prezentat motivul ce determina neconcordanţa dintre starea tabulară şi pretinsa stare de fapt. Imediat după ce declaraţia autentică a fost depusă la O.C.P.I. Mehedinţi şi a ajuns la dosar, în posesia asistentului registrator HH., aceasta a redactat încheierea de admitere potrivit rezoluţiei registratorului M. şi a transmis-o în aplicaţie registratorului la ora 12:13:29. Asupra conţinutului încheierii s-a intervenit probabil ulterior întrucât o nouă încheiere de admitere apare pe flux între asistentul-registrator şi registrator la ora 13:16:15. După redactarea formei finale a încheierii şi aplicarea pe aceasta a propriei semnături, HH. a prezentat-o, spre semnare, registratorului M., împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii ei. înainte de a decide dacă aprobă încheierea în forma prezentată de asistentul-registrator, martora M. s-a deplasat din nou în biroul registratorului şef, insistând să afle opinia acestuia cu privire la modul de soluţionare, lăsându-i-o acestuia împreună cu întreaga documentaţie, pentru a o studia şi a-i comunica ulterior punctul de vedere.

Întrucât termenul de soluţionare a lucrării era 29 noiembrie 2010, inculpatul A. a permis martorei M. să plece mai devreme de la serviciu, cunoscând faptul că se afla într-o situaţie personală dificilă la acel moment şi că făcea navetă, împrejurare de care a profitat, însă, inculpatul E., care, ştiind că registratorul nu se mai află în unitate, a insistat pe lângă registratorul şef ca lucrarea să fie soluţionată în cursul acelei zile, cât mai curând posibil. Ca urmare, la rugămintea directorului şi ignorând faptul că registratorul desemnat avea dubii asupra admisibilităţii cererii, fiind astfel incertă soluţia ce urma a fi adoptată, registratorul putând reveni asupra acesteia prin rezoluţie (chiar şi în situaţia în care ar fi semnat încheierea) până la momentul comunicării ei, registratorul şef a semnat încheierea de carte funciară din 22 noiembrie 2010 în locul registratorului M., aprobând încheierea şi în aplicaţia e-Terra la ora 14:29:26, de pe contul registratorului, cu parola de acces a acestuia.

Curtea de apel a apreciat că, prin modul în care a acţionat, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 723/2010, art. 20, art. 33 alin. (3) şi art. 47 - 51 din Legea nr. 7/1996, arătând, însă, că delii, în calitate de registrator şef, acesta avea atribuţii de reexaminare a încheierilor de carte funciară emise de registratorii din subordine, şi care fuseseră contestate, fişa postului îi permitea să semneze astfel de încheieri care, în caz de contestare, urmau a fi verificate de un alt registrator, numit prin ordin în acest scop. S-a mai menţionat, sub acelaşi aspect că, pentru a da curs solicitării inculpatului E., registratorul şef A. a ignorat modalitatea de lucru uzitată la nivelul O.C.P.I. Mehedinţi, conform căreia, în caz de absenţă a registratorului căruia i-a fost repartizată lucrarea, încheierea era semnată de un alt registrator, aceştia cunoscându-şi între ei parolele de acces în sistemul informatic, astfel cum reiese din declaraţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti. În plus, deşi termenul de soluţionare al lucrării era 29 noiembrie 2010, registratorul şef a procedat la semnarea încheierii în ziua respectivă, cu toate că putea fi semnată cu uşurinţă a doua zi sau în zilele următoare de martora M., registratorul căruia îi fusese repartizată lucrarea.

Contrar celor reţinute în cuprinsul actului de sesizare, instanţa de fond a constatat că, în cauză, nu s-a dovedit faptul că inculpatul E. s-ar fi preocupat încă din vara anului 2010 să facă un serviciu registratorului şef, în schimbul căruia acesta să se simtă obligat la o contraprestaţie, nerezultând din actele dosarului că l-ar fi convins pe fratele său, KK., să accepte vânzarea către A. a unuia dintre cele trei loturi în suprafaţă de 600 m.p., pe care le deţinea în zona "Aeroport" a municipiului Drobeta-Turnu Severin, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 14 februarie 2008 la Biroul Notarului Public KK.

Având, însă, în vedere faptul că inculpatul A. nu îi ştia pe D. şi C., iar inculpatul E. era singura persoană pe care o cunoştea dintre cele direct interesate de rezolvarea favorabilă a solicitării de înscriere în cartea funciară a majorării suprafeţei de teren, instanţa a concluzionat că registratorul şefa semnat în grabă încheierea de carte funciară, în locul registratorului căruia îi era repartizată lucrarea, cu mai multe zile înainte de expirarea termenului de soluţionare, la solicitarea celui din urmă inculpat.

S-a mai reţinut de către judecătorul fondului că, în scopul ascunderii originii ilicite a terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., în primăvara anului 2011, inculpaţii D. şi C. au hotărât să îl dezmembreze şi să transfere loturile rezultate în urma acestei operaţiuni de la cea din urmă către alte persoane, introducându-le, astfel, în circuitul civil cu aparenţa de legalitate, sens în care, pentru autentificarea înscrisurilor, inculpata s-a adresat notarului public H.

În vederea obţinerii certificatului de urbanism necesar dezmembrării terenului, inculpatul E. s-a deplasat în data de 17 mai 2011 la sediul Primăriei comunei Hinova, unde a prezentat secretarului BB. o cerere semnată de C. prin care solicita eliberarea respectivului document, o copie a planului de amplasament şi delimitare şi extrasul de carte funciară pentru informare, emis în 22 noiembrie 2010, din care rezulta înscrierea modificării suprafeţei terenului de la 300 m.p. la 34.121 m.p., în favoarea proprietarului tabular C. Certificatul nr. 25 din 17 mai 2011 a fost emis imediat, martora BB. motivând că solicitarea venea din partea unei persoane de maximă încredere, care nu putea fi refuzată. Aceasta a menţionat în certificat faptul că inculpata C. "deţinea" terenul neproductiv din intravilanul comunei Hinova, identificat prin planul de amplasament şi delimitare, fără a menţiona titlul cu care acesta era deţinut.

În perioada 01 - 02 iunie 2011, inculpatul F. a întocmit documentaţia cadastrală necesară dezmembrării imobilului în patru loturi cu suprafeţele de 3.500 m.p., 5.126 m.p., 5.098 m.p. şi 20.397 m.p., documentaţia fiind depusă împreună cu certificatul de urbanism din 17 mai 2011 şi un extras de Carte Funciară pentru informare emis în 30 mai 2011, la O.C.P.I. Mehedinţi, unde a fost înregistrat sub nr. 16.430. Documentaţia a fost recepţionată de inspectorul AAA. din cadrul Serviciului cadastru al O.C.P.I. Mehedinţi la 14 iunie 2011, iar notarea recepţiei propunerii de dezmembrare s-a realizat prin încheierea nr. 17336 din 14 iunie 2011, emisă de registratorul II.

În vederea autentificării actului de dezmembrare şi a actelor de vânzare-cumpărare, ce urmau a fi încheiate într-o singură zi, inculpata H. a solicitat să-i fie puse la dispoziţie un certificat de urbanism din care să rezulte suprafaţa totală a terenului ce urma a fi dezmembrat şi suprafeţele fiecăruia dintre loturile dezmembrate, precum şi un certificat de atestare fiscală emis de autoritatea administrativ-teritorială de la locul situării terenului, pentru obţinerea cărora, inculpatul E. s-a deplasat, din nou, la sediul Primăriei comunei Hinova cu o cerere scrisă formulată în numele inculpatei C., pentru emiterea certificatului de urbanism şi cu o solicitare verbală de emitere a certificatului fiscal. Cererile au fost înregistrate în registrul de corespondenţă al Primăriei sub nr. 3243 şi 3252, ambele din 20 iunie 2011 şi soluţionate favorabil, secretarul BB. întocmind certificatul de urbanism din 20 iunie 2011 şi certificatul de atestare fiscală din 20 iunie 2011, pe care le-a semnat personal şi le-a prezentat spre semnare şi primarului comunei Hinova, AA., fără a întâmpina vreo opoziţie din partea acestuia, astfel cum martora a declarat în mod constant. Şi de această dată, martora BB. s-a preocupat să nu ateste prin actele oficiale emise calitatea de proprietar a inculpatei C., limitându-se la formula "deţine suprafaţa de 34.121 m.p.", precizând în mod expres că a evitat să menţioneze faptul că aceasta deţinea în proprietate terenul în suprafaţă de 34.121 m.p. Mai mult, în cuprinsul certificatului de atestare fiscală, a amplasat greşit terenul în tarlaua 10, în realitate acesta aflându-se în tarlaua 11.

La data de 27 iunie 2011, inculpata H. a autentificat sub nr. 1599 actul de dezmembrare a terenului în suprafaţă de 34.121 m.p. şi, după ce înscrierea operaţiunii de dezmembrare a fost solicitată O.C.P.I. Mehedinţi, a autentificat şi contractele de vânzare-cumpărare din 27 iunie 2011, prin care C. vindea suprafaţa de 3.500 m.p. martorului J., din 27 iunie 2011, prin care inculpata vindea suprafaţa de 5.126 m.p. martorului LL. şi din 27 iunie 2011, prin care C. vindea suprafaţa de 5.098 m.p. martorei NN. În cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare, notarul public a consemnat, în partea referitoare la actele de proprietate ale vânzătorului, faptul că inculpata C. a fost de acord cu modificarea în cartea funciară a suprafeţei de teren, iar, în baza declaraţiei, s-a efectuat schiţa cadastrală la suprafaţa existentă, suprafaţă atestată şi prin procesul verbal de vecinătate de SC Ş. SRL, SC O. SA, SNIF SA, CNADNR, atribuind, astfel, valoare de titlu de proprietate unei declaraţii autentice de voinţă, cu toate că un asemenea înscris nu dovedeşte dobândirea proprietăţii unui imobil conform dispoziţiilor Codului civil de la 1864. Prin încheierea din 28 iunie 2011, O.C.P.I. Mehedinţi a admis cererea de înscriere a operaţiunii de dezmembrare, sistând cartea funciară 50377 şi deschizând cărţi funciare noi pentru fiecare imobil rezultat din dezmembrare. Prin încheierile nr. 19059 din 29 iunie 2011, 19063 din 29 iunie 2011 şi 19066 din 29 iunie 2011, O.C.P.I. Mehedinţi a dispus intabularea dreptului de proprietate cu titlu de cumpărare în favoarea martorilor J., LL. şi NN., de la acest moment în cărţile funciare nou deschise, respectiv cele cu nr. 50660, 50661 şi 50662, nemaifiind consemnată menţiunea majorării suprafeţei terenului prin act administrativ emis de O.C.P.I. Mehedinţi, terenurile intrând în circuitul civil cu aparenţa dobândirii licite prin acte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică.

Instanţa a reţinut că martora NN., cumpărătorul uneia dintre suprafeţe, este soacra inculpatului D., aceasta fiind convinsă să achiziţioneze terenul fără să fi cunoscut modul ilicit în care C. devenise proprietarul lui. Referitor la suprafaţa achiziţionată de martorul LL., judecătorul fondului nu a reţinut afirmaţia din rechizitoriu conform căreia acesta ar cumpărat terenul în scopul transmiterii ulterioare către inculpatul E., niciuna dintre probele administrate în cauză neindicând acest fapt. În ceea ce priveşte suprafaţa dobândită de J., aceasta a fost vândută de martor, la data de 28 noiembrie 2012, către SC K. SA, firmă al cărei administrator era, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3121 la BNP I. din municipiul Drobeta-Turnu Severin.

S-a mai arătat, totodată, că, la data de 5 septembrie 2012, notarul public H. a autentificat şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 2298, prin care C. a vândut către SC OO. S.R.L., firmă în care avea calitatea de administrator, terenul în suprafaţă de 20.397 m.p., intabulat în cartea funciară - UAT Hinova (cel de-al patrulea lot rezultat în urma dezmembrării), înscrierea dreptului de proprietate fiind dispusă prin încheierea din 07 septembrie 2012 a O.C.P.I. Mehedinţi. În scopul realizării unei baze nautice de agrement, s-au solicitat serviciile arhitectului PP. pentru a elabora studiul de fezabilitate, partea construcţii-montaj şi planul de urbanism zonal privind obiectivul "Pensiune turistică şi baza nautică de agrement". Proiectul a fost depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în scopul obţinerii de finanţare europeană nerambursabilă, în cadrul Măsurii 3.1.3. "încurajarea activităţilor turistice", nefiind admis la finanţare.

În finalul expunerii situaţiei de fapt, Curtea a constatat că, urmare activităţii infracţionale a inculpaţilor, terenul în suprafaţă de 34.121 m.p., parte a domeniului public al statului, aflat în concesiunea SC O. SA în baza contractului încheiat cu Ministerul Economiei, a fost introdus în circuitul civil, statul pierzând dreptul de dispoziţie şi de folosinţă, până la anularea tuturor actelor întocmite în mod ilegal, prejudiciul produs acestuia fiind de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei, astfel cum rezultă din raportul de expertiză judiciară întocmit în cursul urmăririi penale de expertul CC.

Cu privire la legalitatea înscrierii în cartea funciară a modificării suprafeţei terenului dobândit în proprietate de inculpata C. în anul 2008, de la 300 m.p. la 34.121 m.p., instanţa a arătat, pornind de la prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, că modificarea nu poate să afecteze esenţa dreptului de proprietate, adică trebuie să fie minoră, să nu aducă atingere proprietăţilor învecinate şi să nu constituie o modalitatea de dobândire a unor drepturi reale în favoarea proprietarului înscris în cartea funciară sau de constituire a unor drepturi reale în favoarea altor persoane.

Astfel, sensul prevederilor art. 19 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 a fost de a permite ca, în situaţiile în care - datorită unor măsurători incorecte sau cu mijloace tehnice imprecise, aşa cum au fost de exemplu măsurătorile efectuate în trecut cu ruleta sau "cu pasul" - au fost stabilite anumite mărimi ale suprafeţelor de teren, iar, după efectuarea măsurătorilor cu mijloace tehnice de măsură moderne, se constată diferenţe de suprafaţă, să se poată corija aceste erori şi să se înscrie o suprafaţă corectă în cartea funciară, fără, însă, a se aduce atingere proprietăţilor învecinate, întrucât, în cazul în care ar fi afectate imobile aflate în proprietatea unor terţi, ar fi necesară soluţionarea litigiului printr-o hotărâre judecătorească.

Or, inculpaţii C., D., F., E. şi A. au ales să abuzeze de această dispoziţie legală menită să permită corectarea anumitor deficienţe în activitatea de măsurare a dimensiunilor terenurilor şi a calculului suprafeţelor, folosind-o în scopul unei adevărate împroprietăriri a inculpatei C. cu teren din domeniul public al statului. De altfel, instanţa a constatat, pe baza hotărârilor civile depuse de inculpatul A., că modificările suprafeţelor de teren în cazurile vizate de acestea sunt unele minore, întemeiate pe necorelări între actele de proprietate şi situaţia reală a terenurilor, fără a avea scopul de a extinde proprietatea în dauna vecinilor.

Mai mult, din studierea acestor încheieri de carte funciară şi a documentelor aferente, s-a observat că, în marea majoritate a cazurilor, a fost solicitată nu numai modificarea suprafeţei terenurilor, ci şi a limitelor de proprietate, spre deosebire de situaţia din prezenta cauză, în care, deşi prin documentaţie au fost modificate şi limitele de proprietate, s-a solicitat numai modificarea suprafeţei.

S-a subliniat că modificarea suprafeţei de teren are rolul de a corecta eventualele erori, diferenţele dintre situaţia reală a imobilului şi cea din actele de proprietate, fără a se putea ca, printr-o astfel de operaţiune, să fie schimbate elemente esenţiale ale imobilului, cum ar fi vecinătăţile şi forma suprafeţei de teren stabilită în baza actelor de proprietate şi menţionată într-o documentaţie cadastrală anterioară. Or, operaţiunea de carte funciară ce face obiectul prezentei cauze nu numai că a afectat esenţa dreptului de proprietate, dar a adus atingere în mod semnificativ unei proprietăţi învecinate, respectiv proprietatea statului, aflată în inventarul Ministerului Economiei şi administrarea SC O. SA, constituind în fapt nu o modificare minoră a suprafeţei de teren, măsurată încă din anul 2008 prin mijloace topografice, ci o împroprietărire a inculpatei C. cu o suprafaţă de aproximativ 3 ha, aflată în domeniul public al statului, prin modificarea majoră a limitelor de proprietate a imobilului de 300 m.p. În plus, prin înscrierea efectuată, a fost modificată nu numai suprafaţa terenului, ci şi limitele de proprietate, vecinătăţile, existând diferenţe semnificative între vecinii din cartea funciară deschisă în anul 2008 şi cei consemnaţi după emiterea în mod abuziv a încheierii de carte funciară din anul 2011, pe de altă parte, modificarea suprafeţei de teren nu a fost solicitată de inculpata C. datorită unor motive obiective, respectiv existenţa unor erori în documentaţia cadastrală anterioară raportat la situaţia reală a terenului în suprafaţă de 300 m.p., ci doar din dorinţa de a intra în posesia şi proprietatea unui imobil învecinat, scopul cererii fiind constituirea unui drept de proprietate fără nicio justificare legală. Cu alte cuvinte, finalul demersului inculpatei C. nu a fost restabilirea concordanţei dintre configuraţia cantitativă a terenului cumpărat în anul 2008 de la martorul Ţ. şi cea reală, ci extinderea dreptului de proprietate pe un teren din domeniul public, cu speranţa că nimeni nu va observa manoperele frauduloase după efectuarea mai multor tranzacţii succesive.

Instanţa fondului a mai arătat că determinarea limitelor dintre imobilele învecinate reprezintă, conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, una dintre cele trei funcţii ale cadastrului, respectiv cea tehnică, funcţie fundamentală care nu a fost avută, însă, în vedere nici la recepţionarea documentaţiei de către martora P., care, urmare telefonului primit de la inculpatul E., nu a observat diferenţele semnificative de formă ale terenului şi necorespondenţa vecinilor din cartea funciară cu vecinii din documentaţia cadastrală întocmită de inculpatul F., nici de martora M. şi nici de inculpatul A., pentru care aceste diferenţe nu au ridicat niciun semn de întrebare şi care, considerând că nu are nicio răspundere întrucât documentaţia trecuse anterior pe la mai multe persoane din cadrul Oficiului, s-a grăbit să semneze încheierea de carte funciară pentru a face un serviciu şefului său direct, directorul Oficiului, inculpatul E., persoană direct interesată în soluţionarea rapidă şi favorabilă a cererii total nelegale a inculpatei C. Această "necesitate" de a fi recepţionată documentaţia şi de a fi înscrisă în cartea funciară modificarea suprafeţei de la 300 m.p. la 34.121 m.p., pentru ca inculpata C. să poată dispune de un teren din domeniul public al statului aflat într-o zonă turistică, a făcut ca niciuna dintre persoanele implicate din cadrul O.C.P.I. Mehedinţi să nu observe că se solicita doar modificarea suprafeţei de teren, iar nu şi a limitelor de proprietate, aspect la care nu făcea nicio referire nici documentaţia cadastrală întocmită de inculpatul F.

În consecinţă, faţă de faptul că încheierea de carte funciară a fost emisă în mod nelegal, cu încălcarea art. 33 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, având şi un scop ilicit, prima instanţă a reţinut că aceasta este lovită de nulitate absolută.

Pornind de la această constatare, Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiată apărarea inculpaţilor referitoare la lipsa unui prejudiciu produs prin faptele săvârşite în dauna părţii civile Ministerul Economiei, arătând că, deşi nulitatea absolută a unor acte/acte administrativ jurisdicţionale, aşa cum este şi încheierea de carte funciară, este prevăzută în mod explicit de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, aceasta nu operează în mod automat, fiind necesar să fie constatată de o instanţă de judecată. În situaţia particulară din cauză, terenul din domeniul public fiind consemnat în cartea funciară ca fiind în proprietatea unei persoane private, ca urmare a acţiunilor succesive şi concordanţe ale inculpaţilor, statul sau persoana în administrarea căreia acesta s-a aflat nu mai poate dispune de teren, nu îl mai poate utiliza aşa cum doreşte, nu îl poate înscrie în documentele cadastrale şi nu poate efectua nicio altă lucrare, orice autorizaţie de construire sau alt gen de autorizaţii nemaiputând fi emise până la anularea cărţii funciare ilegal întocmite.

Totodată, în cazul în care faptele inculpaţilor nu ar fi fost descoperite, terenul ar fi fost tranzacţionat liber şi utilizat de persoanele private ce au intrat efectiv în posesia lui, practic respectiva suprafaţă ieşind din patrimoniul statului până la anularea actelor întocmite în mod ilegal, iar partea civilă Ministerul Economiei nemaiavând posesia terenului, administrat până la emiterea încheierii de carte funciară de SC O. SA. De altfel, judecătorul a constatat că pierderea posesiei terenului de către partea civilă rezultă din probele dosarului, martorul J. arătând că a efectuat lucrări asupra suprafeţei cumpărate de la inculpata C., pe care a şi îngrădit-o, în acelaşi sens fiind şi declaraţiile martorului LL.

De asemenea, pentru suprafaţa pe care C. a transferat-o către propria societate comercială, inculpata a întocmit un proiect pentru realizarea unui obiectiv turistic, solicitând creditare şi autorizaţii tocmai în baza actelor de proprietate pe care le-a prezentat cu privire la această suprafaţă de teren. Astfel, persoanele care au fost înscrise în cartea funciară ca urmare a săvârşirii faptelor ce fac obiectul prezentei cauze, s-au comportat ca şi proprietari, au invocat titlul lor în faţa autorităţilor şi a altor persoane juridice de drept privat, fiind considerate ca atare de acestea.

În consecinţă, argumentele inculpaţilor în sensul că actele lor ilegale nu ar fi avut nicio urmare, nulitatea absolută putând fi constată oricând, iar terenul nu ar fi ieşit în realitate niciodată din domeniul public al statului, nu au fost primite de prima instanţă, fiind înlăturate.

În legătură cu acelaşi aspect, judecătorul fondului a mai arătat că, deşi real faptul că Ministerul Economiei va reintra în posesia terenului, iar administrarea acestuia va fi reluată de SC O. SA, acest lucru va avea loc numai după constatarea nulităţii absolute a actelor întocmite în mod ilegal, inclusiv pentru cauză ilicită, şi înlăturarea din cartea funciară a tuturor menţiunilor efectuate în baza acestora. În consecinţă, fiind pierdută posesia asupra respectivei suprafeţe, chiar dacă temporar până la constatarea nulităţii absolute a tuturor operaţiunilor juridice prin care bunul a ajuns în patrimoniul inculpatei C. şi, ulterior, al altor persoane, s-a reţinut că Ministerul Economiei a suferit un prejudiciu patrimonial constând în valoarea terenului, de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei. Referitor la posibilitatea restabilirii situaţiei anterioare, cu consecinţa inexistenţei vreunei daune, Curtea a considerat că aceasta nu influenţează încadrarea juridică şi constatarea producerii unui prejudiciu la momentul săvârşirii faptelor, întrucât acesta va fi acoperit doar după rămânerea definitivă a hotărârii prin care vor fi anulate toate operaţiunile juridice ilegale, or încadrarea juridică se raportează la prejudiciul existent la data comiterii infracţiunilor.

Referindu-se la situaţia particulară a fiecăruia dintre acuzaţi, prima instanţă a reţinut cu privire la inculpata C. că aceasta a recunoscut fapta pentru care a fost trimisă în judecată, vinovăţia sa rezultând atât din propriile declaraţii, în care a arătat că a avut intenţia de a fi înregistrată ca proprietar al suprafeţei de 34.121 m.p. aparţinând domeniului public al statului, cât şi din depoziţiile inculpaţilor F., care a menţionat că a fost contactat de acuzată pentru a efectua măsurătorile întregii suprafeţe de teren, şi D., care a indicat faptul că C. i-a solicitat ajutorul pentru a putea înscrie în cartea funciară respectiva suprafaţă de teren. Or, cunoscând faptul că nu există nicio neconcordanţă între suprafaţa deţinută legal şi situaţia juridică reală a imobilului, inculpata C., cu rea-credinţă, a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi majorarea suprafeţei de teren de 300 m.p. până la 34.121 m.p., sens în care a prezentat o documentaţie tehnică, un proces-verbal de vecinătate şi o declaraţie autentică de voinţă pentru a-l determina pe A. să emită încheierea de carte funciară din 22 noiembrie 2010, prin aceasta producând un prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei, în dauna Ministerului Economiei. Sub acest aspect, s-a apreciat ca fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că inculpata nu îl cunoştea pe A., acuzatei fiindu-i indiferentă identitatea registratorului care urma să emită încheierea de carte funciară, instigarea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu putând fi realizată faţă de oricare dintre registratorii din cadrul O.C.P.I. Mehedinţi.

Situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare a fost însuşită şi de inculpatul D., recunoaşterea sa fiind confirmată şi de celelalte probe administrate în cauză, respectiv declaraţia inculpatei C., care a arătat că acuzatul a fost cel care s-a ocupat de formalităţile necesare semnării procesului-verbal de vecinătate, a predat documentaţia la O.C.P.I. şi s-a deplasat la Primăria comunei Hinova pentru a se interesa de situaţia terenului, depoziţiile martorei BB., care l-a văzut pe inculpat în biroul primarului în momentul în care i s-au cerut planurile parcelare, declaraţiile inculpaţilor B. Di G., care l-au indicat pe D. ca fiind persoana care a adus documentaţia cadastrală directorului general (singura contradicţie dintre declaraţiile inculpaţilor vizând ziua în care D. s-a deplasat în acest scop la sediul sucursalei Porţile de Fier II), precum şi depoziţiile martorilor N. şi UU., care au semnat procesul-verbal de vecinătate, la solicitarea directă a inculpatului.

Judecătorul fondului a arătat că, procedând în acest mod, inculpatul D. i-a determinat pe N., inspector şef în cadrul A.N.I.F. - Filiala Judeţeană Mehedinţi, şi G., fost director în cadrul SC O. SA - Sucursala Porţile de Fier, să ateste, prin semnătura reprezentanţilor legali şi ştampila unităţilor ai căror angajaţi erau, că vecinătăţile indicate în cuprinsul procesului-verbal de vecinătate, fără număr şi dată, folosit la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi pentru emiterea încheierii din 22 noiembrie 2010, sunt reale şi că sunt de acord cu acestea, producând, astfel, un prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei în dauna Ministerului Economiei, prin înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea inculpatei C. Prin această acţiune, inculpatul D., cu rea-credinţă, urmărind prejudicierea părţii civile şi procurarea unui folos material pentru inculpata C., i-a instigat pe N. şi pe inculpatul G. să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu.

Cu privire la inculpatul F., Curtea de apel a reţinut că acesta a recunoscut faptul că a efectuat măsurătorile terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., dar nu şi împrejurarea că ar fi încălcat dispoziţiile legale privind întocmirea documentaţiilor cadastrale, că ar fi consemnat cu intenţie o altă vecinătate pe latura de sud a terenului şi că nu ar fi inclus în suprafaţa de 34.121 m.p. şi terenul de 300 m.p., achiziţionat în mod legal de inculpata C. în anul 2008. Totodată, invocând dispoziţiile art. 5 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006, prima instanţă a înlăturat apărările inculpatului conform cărora identificarea imobilului trebuia realizată doar în baza indicaţiilor proprietarului imobilului, arătând că persoana autorizată avea obligaţia de a lua în considerare şi limitele de proprietate din documentaţia existentă, ipoteza avansată de acuzat vizând doar imobilele aflate la prima înscriere în cartea funciară, situaţie care nu se regăseşte în speţă, precum şi cazul alipirii sau dezlipirii unor imobile, când este firesc ca proprietarul să indice locul în care doreşte sau până la care se va produce alipirea, aşa cum rezultă din prevederile art. 13 şi 15 din Ordinul nr. 634/2006, coroborate cu conţinutul anexei nr. 5 la Regulament, în situaţia operaţiunii de majorare a suprafeţei de teren nefiind prevăzută o asemenea posibilitate de a se avea în vedere doar limitele indicate de proprietar.

De asemenea, făcând trimitere la dispoziţiile art. 24 alin. (2) şi art. 25 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006, instanţa a subliniat că răspunderea pentru corectitudinea întocmirii documentaţiei şi corespondenţa acesteia cu realitatea din teren, precum şi pentru identificarea şi materializarea limitelor imobilului în concordanţă cu actele doveditoare a dreptului de proprietate puse la dispoziţie de proprietar, revine persoanei autorizate, iar, dacă suprafaţa determinată în urma efectuării măsurătorilor este mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, documentaţia cadastrală va fi recepţionată, suprafaţa măsurată urmând a fi înscrisă în cartea funciară cu condiţia prezentării procesului-verbal de vecinătate.

De altfel, chiar inculpatul, în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, a recunoscut că a solicitat un plan de amplasament şi detaliu al terenului după ce a măsurat suprafaţa de 34.121 m.p., că nu a efectuat această operaţiune începând cu gardul vecinului, că nu a încercat să respecte forma terenului în suprafaţă de 300 m.p. şi nici nu a procedat la convocarea vecinilor. Ca urmare, judecătorul fondului a apreciat că inculpatul F. a realizat, în fapt, o operaţiune de modificare a limitelor imobilului şi nu de rematerializare a punctelor ce definesc respectivele limite conform documentelor de proprietate, aspect pe care acesta a omis să îl menţioneze în documentaţia cadastrală întocmită, indicând în cererea de recepţie doar modificarea suprafeţei, iar nu şi modificarea limitelor, tocmai pentru a ascunde nelegalitatea întregii operaţiuni de împroprietărire a inculpatei C., profitând, în acest sens, de faptul că terenul aparţinând domeniului public nu avea documentaţia cadastrală întocmită, astfel că, din compararea documentelor tehnice existente în baza de date a O.C.P.I.

Mehedinţi cu documentaţia tehnică întocmită de F. nu puteau rezulta suprapuneri de terenuri.

Invocând, totodată, prevederile art. 263 C. pen. (1969), Curtea a mai menţionat că inculpatul F., chiar şi în situaţia în care ar fi întocmit documentaţia tehnică în mod aparent legal, avea obligaţia de a sesiza organele judiciare despre demersurile pe care clienta sa, inculpata C., le efectua pentru a intra în posesia unei suprafeţe de teren aflate în domeniul public al statului, caracterul ilegal al demersului putând fi constatat din compararea planului de amplasament din documentaţia întocmită în anul 2008, în care suprafaţa de 300 m.p. avea o formă triunghiulară, iar unul dintre vecini era menţionat ca fiind SC O. SA, cu situaţia concretă din speţă, solicitându-i-se să măsoare un teren de formă dreptunghiulară, ce avea un nou vecin care nu era indicat în documentaţia iniţială şi o suprafaţă foarte mare, de 34.121 m.p., spre deosebire de suprafaţă iniţială de 300 m.p.

În plus, s-a reţinut că inculpatul F. nu a justificat motivul pentru care a consemnat date nereale privind vecinătăţile terenului pe care l-a măsurat, prin menţionarea ca vecin pe latura de sud a unui canal, cu toate că acesta nu a fost identificat nici în documentaţia cadastrală din anul 2008, în care este indicat ca vecin V., nici de expertul tehnic judiciar desemnat în cauză li nici de specialistul ce a întocmit o documentaţie tehnică cadastrală pentru martorul menţionat în anul 2012, existenţa lui fiind, totodată, contestată şi de V., care a arătat că singurul canal ce se află în zonă este cel care desparte în două proprietatea sa.

Cu privire la neincluderea celor 300 m.p. în suprafaţa totală de 34.121 m.p., instanţa a constatat că acest aspect nu este relevant pentru stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului, atâta timp cât acuzatul a identificat cu totul alte puncte ca fiind limite ale proprietăţii inculpatei C. decât cele din actele de proprietate, astfel că, indiferent de faptul dacă suprafaţa de 300 m.p. a fost sau nu inclusă în cea majorată, inculpatul a întocmit cu intenţie o documentaţie cadastrală în mod greşit, cu nerespectarea dispoziţiilor legale, în scopul scoaterii din domeniul public al statului a unui teren de aproximativ 3 ha situat într-o zonă cu potenţial turistic. De altfel, s-a apreciat că expertul judiciar numit de organele de urmărire penală a identificat în mod corect faptul că suprafaţa deţinută în mod legal de C. nu a fost inclusă în cea de 34.121 m.p., pentru stabilirea acestui aspect nefiind necesar să se măsoare tot terenul, aşa cum a susţinut inculpatul F., identificarea suprafeţei iniţiale fiind realizată de expert prin începerea măsurătorilor de la gardul vecinului V. şi măsurarea laturilor conform documentaţiei cadastrale din anul 2008, operaţiune pentru care nu erau necesare instrumente complexe.

Chiar dacă martorul SS. a considerat că, din punct de vedere al prelucrării măsurătorilor efectuate de inculpatul F. şi prezentate în fişa de măsurători prin metode clasice, documentaţia este corect întocmită, inspectorul neavând cum să sesizeze suprapuneri sau nealipiri, aspect învederat şi de expertul judiciar CC., care a arătat că, din punct de vedere tehnic, lucrarea este corect întocmită, Curtea a apreciat că această împrejurare nu echivalează cu exercitarea în mod legal a atribuţiilor de serviciu de către acuzat, îndatoririle sale în întocmirea documentaţiei nefiind limitate la efectuarea unor măsurători şi a unor calcule tehnice.

Instanţa nu a reţinut nerespectarea de către inculpat a dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi art. 7 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006, având în vedere că acesta a solicitat, după efectuarea măsurătorilor, datele prevăzute în actul normativ de la O.C.P.I. Mehedinţi şi de la proprietar, iar, pe de altă parte, nu a efectuat măsurători eronate în raport cu punctele topo pe care le-a avut în vedere, ci pur şi simplu a luat în calcul alte puncte decât cele ale suprafeţei de 300 m.p. S-a considerat, însă, că au fost încălcate prevederile art. 6 lit. a) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al directorului general al A.N.C.P.I. şi ale art. 24 alin. (1) lit. k) din Ordinul nr. 107/2010 al directorului general al A.N.C.P.I., care impun persoanei autorizate să aibă în vedere la întocmirea documentaţiei cadastrale documentele deţinute de proprietar şi să efectueze lucrarea în baza acestora, nu în mod arbitrar, aspecte ignorate de inculpatul F., pentru care nu a prezentat relevanţă împrejurarea că terenul deţinut de inculpata C. avea doar 300 m.p., iar, pentru restul, aceasta nu a prezentat acte doveditoare ale dreptului de proprietate. În opinia judecătorului fondului, inculpatul (funcţionar public asimilat, în sensul de art. 175 alin. (2) C. pen.), acţionând astfel, nu numai că a prevăzut că prin fapta sa va contribui la rezultatul final al demersurilor clientei sale, dar a şi urmărit producerea acestui rezultat, respectiv procurarea unui beneficiu în favoarea inculpatei C. şi producerea unui prejudiciu persoanei în al cărui patrimoniu se afla terenul aferent lacului de acumulare, săvârşind infracţiunea de abuz în serviciu cu intenţie directă.

Referitor la inculpatul G., Curtea de apel, valorificând declaraţiile inculpatului B., precum şi cele date de D. în 11 martie 2014 şi în faţa instanţei, a reţinut că acesta l-a primit pe cel din urmă la biroul său în ziua de 17 august 2010, ocazie cu care a primit documentaţia cadastrală ce i-a fost înmânată, dându-i dispoziţie subalternului său, B., să "rezolve" problema acestuia.

Analizând apărările formulate de acuzat, instanţa a apreciat că nu are semnificaţia unei contraziceri a situaţiei de fapt descrise în rechizitoriu împrejurarea că inculpatul D., cu prilejul audierii sale de către instanţă, a menţionat că lucrarea i-a fost transmisă de inculpatul B. după câteva zile de la întâlnirea cu directorul general, întrucât între data depunerii documentaţiei, 17 august 2010, şi cea a eliberării procesului-verbal de vecinătate şi a adresei din 19 august 2010, au trecut doar câteva zile şi nu câteva săptămâni, aşa cum a susţinut inculpatul G. De asemenea, faptul că acesta, deşi era în concediu de odihnă în data de 17 august 2010, s-a prezentat la birou şi a participat la sediul sucursalei la mai multe activităţi, nu dovedeşte faptul că inculpatul D. nu putea să se întâlnească pentru scurt timp cu inculpatul G., în biroul acestuia, fapt confirmat, de altfel, de declaraţiile inculpaţilor B. şi D. În plus, Curtea a apreciat ca fiind lipsită de credibilitate afirmaţia martorei DD. că nu l-a văzut pe inculpatul D. în ziua de 17 august 2010 şi că, dacă o asemenea vizită ar fi avut loc, ar fi trebuit să îl observe pe cel din urmă intrând în biroul inculpatului G., judecătorul arătând că este greu de crezut că o persoană îşi poate aduce aminte cu exactitate faptele petrecute cu mult timp înainte, într-o anumită zi, în condiţiile în care data respectivă nu are o semnificaţie specială pentru aceasta. În plus, contrar susţinerilor acuzatului, instanţa a considerat ca fiind veridică declaraţia inculpatului B. în sensul că directorul sucursalei i-a sugerat să întocmească adresa din 19 august 2010, respectiva împrejurare rezultând din coroborarea declaraţiilor acestuia cu cele ale inculpatului D. În ce priveşte eventualele contradicţii în depoziţiile succesive ale inculpatului B., judecătorul fondului a considerat că acestea nu sunt relevante pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului G., fiind explicabil că primul acuzat nu îşi aminteşte exact anumite împrejurări după câţiva ani de la săvârşirea faptei, acesta afirmând, însă, în mod constant că inculpatul G. i-a solicitat să întocmească adresa din 19 august 2010 în forma în care a fost redactată, pentru a-l ajuta pe inculpatul D.

Curtea a constatat, însă, ca fiind fondată apărarea inculpatului G. privind inexistenţa unor dovezi care să demonstreze instigarea martorului Q. să semneze procesul-verbal de vecinătate şi adresa din 19 august 2010, sens în care au fost avute în vedere declaraţiile inculpatului B., care a arătat că nu i-a spus nimic martorului despre neregulile constatate, acesta cunoscând că este vorba de documentaţia terenului din comuna Hinova, precum şi faptul că nu a primit nicio solicitare de la directorul general pentru a nu-i atrage atenţia adjunctului său. Or, în condiţiile în care inculpatul G. plecase în concediu, nimic nu îl împiedica pe B. să aştepte întoarcerea directorului general pentru a semna procesul-verbal de vecinătate sau să îl atenţioneze pe martorul Q. cu privire la neregulile constatate şi la faptul că adresa din 19 august 2010 era destinată să mascheze realitatea, situaţie în care, în lipsa unor probe care să dovedească că inculpatul G. a avut intenţia de a-l determina pe martorul Q. să semneze respectivele documente, prima instanţă a apreciat că nu poate fi reţinută în sarcina acestuia participaţia improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., astfel că, în temeiul art 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea respectivei infracţiuni.

În legătură cu inculpatul B., s-a arătat că acesta a recunoscut în cea mai mare parte acuzaţiile şi situaţia de fapt prezentate în rechizitoriu, precizând, însă, că nu l-a indus în eroare pe martorul Q. pentru a semna adresa, acesta ştiind despre ce este vorba întrucât, în momentul în care s-a prezentat pentru semnarea înscrisului respectiv, l-a întrebat dacă se referă la documentaţia de la Hinova. Instanţa a apreciat că, prin întocmirea în data de 18 august 2010 a adresei din 19 august 2010 şi prin faptul că nu i-a atras atenţia martorului Q. cu privire la consecinţele semnării procesului-verbal de vecinătate şi a respectivei adrese, inculpatul B. a acţionat cu rea-credinţă în dauna interesului concedentului Ministerul Economiei, contribuind, alături de ceilalţi inculpaţi, la producerea prejudiciului în cuantum de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei. În opinia judecătorului fondului, faptul că acuzatul a avut impresia că martorul Q. ar fi cunoscut existenţa unei probleme, nu îl îndreptăţea să nu îi atragă atenţia cu privire la suprapunerea de terenuri pe care o constatase şi nici să redacteze adresa de o manieră care să permită inducerea în eroare nu numai a directorului adjunct, dar şi a unor angajaţi din cadrul O.C.P.I.

Cu privire la inculpatul E., Curtea de apel a reţinut implicarea acestuia în întregul proces de preluare în mod nelegal a suprafeţei de 34.121 m.p. teren din domeniul public al statului, relevante în acest sens fiind apreciate declaraţiile martorei BB., secretarul Primăriei comunei Hinova (din care rezultă interesul inculpatului în identificarea proprietarului terenului învecinat cu cel în suprafaţă de 300 m.p., deţinut de C., şi în obţinerea certificatelor de urbanism), ale inculpatului D. (care a arătat că E. a primit personal documentaţia şi cererea de înscriere în cartea funciară a majorării suprafeţei de teren), ale martorei P. (care a menţionat că, deşi a observat anumite lipsuri ale documentaţiei, cum ar fi absenţa planului de încadrare în zonă şi a planşelor foto ale limitelor de proprietate, a fost sunată, anterior primirii acesteia, de inculpatul E., care i-a spus că documentaţia ce i-a fost repartizată este în regulă, conţinând procesul-verbal de vecinătate, şi ca urmare trebuie recepţionată), precum şi propria depoziţie a acuzatului din cursul cercetării judecătoreşti (în care a recunoscut că a sunat-o pe martora P. pentru a-i atrage atenţia acesteia că lucrarea trebuie soluţionată de urgenţă). Or, raportat la relaţiile de subordonare existente între inculpat şi martora P., s-a considerat că primul a dat, în fapt, celei din urmă dispoziţia de a recepţiona lucrarea indiferent de corectitudinea actelor depuse, cu toate că atribuţiile sale de director nu îi permiteau să dea ordine privind modul de soluţionare a unei cereri de înscriere în cartea funciară şi să facă aprecieri asupra îndeplinirii condiţiilor legale pentru recepţionarea unei lucrări cadastrale.

Contrar susţinerilor martorilor SS., inginerul şef al O.C.P.I., şi P., instanţa a opinat în sensul că documentaţia recepţionată de cea din urmă nu îndeplinea toate condiţiile legale, fapt ce rezultă din anexa nr. 18 la Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al A.N.C.P.I., care prevede că procesul-verbal de vecinătate trebuie să conţină nu numai schiţa imobilului, dar şi fotografii ale limitelor de proprietate, astfel încât, conform art. 10 alin. (1) lit. a) din acelaşi Regulament, pentru recepţia documentaţiei cadastrale era necesară verificarea conţinutului acesteia, deci inclusiv a fotografiilor limitelor de proprietate ataşate la procesul-verbal de vecinătate, indiferent de modul de materializare al acestora, în lipsa fotografiilor fiind necesară întocmirea unui referat de completare a documentaţiei, conform art. 10 alin. (2) din Regulament. Sub acelaşi aspect, s-a apreciat că lipsa respectivelor fotografii nu a fost întâmplătoare şi nicio simplă omisiune, având în realitate scopul de a împiedica observarea faptului că limitele de proprietate din documentaţia întocmită de inculpatul F. sunt diferite de cele din cartea funciară deja existentă pentru suprafaţa de 300 m.p., atitudinea martorei P. de a nu solicita completarea lucrării datorându-se tocmai telefonului primit de la inculpatul E., în vederea recepţionării în mod nelegal a documentaţiei cadastrale.

În plus, Curtea a stabilit că inculpatul E. a fost persoana care l-a încunoştinţat pe D. despre necesitatea completării documentaţiei, chiar înainte ca referatul de completare să fie comunicat solicitantului, aspect ce rezultă din împrejurarea că cel din urmă a apelat doar la ajutorul acuzatului, dintre persoanele din cadrul O.C.P.I. Mehedinţi, din faptul că E. a avut o implicare majoră în soluţionarea cererii inculpatei C., începând chiar cu identificarea terenurilor la Primăria comunei Hinova, dar i din aceea că doar o persoană din cadrul O.C.P.I. putea observa înaintea datei de 22 noiembrie 2010, ora 11:45:47, conţinutul referatului de completare întocmit de martora M.

Totodată, judecătorul fondului a constatat că inculpatul A., profitând de plecarea registratorului M., a semnat încheierea de carte funciară la cererea lui E., însă nu datorită unui interes material, ce nu a fost dovedit, ci în virtutea relaţiilor de prietenie şi subordonare dintre cei doi inculpaţi, confirmate de martorii M. şi LL. În acest sens, s-a apreciat că nu prezintă relevanţă împrejurarea că inculpatul E. nu avea cum să ştie că martora M. va pleca din unitate fără a semna cererea, întrucât şi în situaţia în care aceasta ar fi respins cererea, inculpatul A. ar fi avut posibilitatea ca, pe calea reexaminării, să admită cererea de modificare a suprafeţei de teren, plecarea martorei dând celor doi inculpaţi prilejul să evite o asemenea procedură.

În concluzie, instanţa a constatat că, în calitate de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, inculpatul E. i-a determinat pe P., inspector cadastru, şi A., registrator şef al O.C.P.I. Mehedinţi, să recepţioneze documentaţia cadastrală întocmită de F. cu celeritate şi fără a efectua verificările necesare şi, respectiv, să admită solicitarea inculpatei C. de majorare a suprafeţei de teren şi să emită cu încălcarea legii încheierea de carte funciară din 22 noiembrie 2010, contribuind prin aceasta la producerea unui prejudiciu în patrimoniul Ministerului Economiei în cuantum de 1.074.620 lei.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., prima instanţă a reţinut că acesta a justificat semnarea încheierii nr. 24513 în locul martorei M., prin faptul că lucrarea avea regim de urgenţă, iar registratorul plecase după ce o validase în aplicaţia e-Terra, invocând în apărarea sa Ordinul Directorului General al A.N.C.P.I. nr. 40/2013, care prevede la art. 2 procedura de modificare a suprafeţei imobilelor, şi Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară aprobat de Directorul General al A.N.C.P.I. nr. 700/2014, care, la art. 105, are reglementări similare celor ale art. 19 din Ordinul nr. 634/2006.

Curtea a apreciat, însă, că declaraţia autentică de voinţă a numitei C., prevăzută de art. 19 alin. (1) lit. k) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al A.N.C.P.I., existentă în documentaţia pe care a avut-o la dispoziţie inculpatul A., nu era în măsură să facă dovada dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de aproape de 3 ha şi nici să justifice diferenţa foarte mare de suprafaţă, simpla declaraţie prin care inculpata a arătat că este de acord cu majorarea suprafeţei de teren aflate în proprietate, fără a indica motivul pentru care s-a ajuns la această majorare, nefiind suficientă pentru a fi admisă o cerere de împroprietărire cu teren din domeniul public, disimulată sub forma unei cereri de majorare a suprafeţei de teren. Astfel, s-a arătat că dacă această apărare a inculpatului A. ar fi considerată fondată, s-ar ajunge la situaţia în care, pe baza unei simple declaraţii şi a unei cereri nemotivate, să fie intabulate în cartea funciară ca proprietari ai terenurilor proprietate publică sau chiar privată, neînscrise anterior în cartea funciară, persoane care nu ar putea justifica niciun drept asupra terenurilor respective.

Totodată, făcând trimitere la dispoziţiile art. 55 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, prima instanţă a subliniat că nu exista niciun motiv pentru ca inculpatul A. să soluţioneze în data de 22 noiembrie 2010 cererea inculpatei C., prin semnarea încheierii de carte funciară în locul registratorului M., atâta timp cât termenul de rezolvare stabilit iniţial nu expira în ziua respectivă, ci în 29 noiembrie 2010, iar, pe de altă parte, un nou termen de soluţionare a cererii în regim de urgenţă a început să curgă din 22 noiembrie 2010, aspect cunoscut cu siguranţă de acesta, având în vedere calitatea de registrator şef pe care o avea în acel moment şi competenţa profesională relevată de martorii audiaţi. În opinia judecătorului, singura explicaţie a faptului că inculpatul A. a semnat încheierea de carte funciară cu atâta grabă, deşi avea cunoştinţă de îndoielile registratorului M. cu privire la admisibilitatea cererii de majorare de 100 ori a suprafeţei de teren, a fost faptul că trebuia să procedeze în acest mod, la solicitarea directorului O.C.P.I. Mehedinţi, singura persoană din cadrul instituţiei interesată în mod direct de soluţionarea favorabilă a solicitării inculpatei C. Împrejurarea că martora M. a lăsat dosarul în biroul inculpatului A. şi nu a mai fost interesată de modul de rezolvare a cererii relevă, conform aprecierii instanţei, că respectiva cerere a fost remisă în mod expres registratorului şef pentru a-şi asuma răspunderea unei soluţii de admitere, cu care martora nu era de acord.

Susţinerile inculpatului A. conform cărora nu a făcut decât să semneze o încheiere, soluţia cererii fiind deja stabilită de martora M. prin rezoluţia de admitere, nu au fost primite, Curtea arătând că, potrivit art. 64 alin. (1) din Ordinul nr. 633/2006, registratorul soluţionează cererile prin încheiere, deci nu prin rezoluţie, având, în consecinţă, dreptul să revină asupra rezoluţiei până la momentul semnării încheierii de carte funciară, sens în care a făcut trimitere la declaraţiile martorilor HH., II. şi JJ., care au relatat că, în activitatea desfăşurată, au existat situaţii în care s-a procedat la rechemarea lucrării. Din această perspectivă, s-a arătat că nu prezintă relevanţă sub aspectul vinovăţiei inculpatului faptul că, în momentul în care a cerut opinia şefului său cu privire la admisibilitatea cererii, martora M. consemnase deja pe lucrare rezoluţia de notare a modificării, întrucât în situaţia în care ar fi fost obligatoriu ca soluţia din încheiere să corespundă cu menţiunile consemnate în rezoluţia registratorului, consultarea inculpatului A. cu privire la soluţia corectă, în mod evident, nu ar mai fi fost necesară.

Totodată, a fost apreciată nefondată apărarea acuzatului în sensul că procurorul a preluat în actul de sesizare principiile cărţii funciare de pe pagina de internet a unei societăţi specializate în lucrări de cadastru, instanţa de fond arătând că simpla preluare a unor aspecte teoretice dintr-o anumită sursă de informaţii nu atrage constatarea netemeiniciei acuzaţiilor aduse.

Deopotrivă, s-a arătat că nu prezintă relevanţă sub aspectul vinovăţiei inculpatului faptul că persoane ce ar fi semnat încheieri de carte funciară în numele altor registratori cu nerespectarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 723/2010 sunt martori, obiectul cauzei neconstituindu-l săvârşirea vreunei infracţiuni de către aceste persoane, şi nici împrejurarea că respectiva decizie nu este cunoscută la nivelul registratorilor din întreaga ţară, necunoaşterea dispoziţiilor legale, chiar generalizată la un întreg corp profesional, neputând reprezenta o cauză de nepedepsire. În plus, s-a menţionat că Ordinul Directorului General al A.N.C.P.I. nr. 40/2013 şi Regulamentul aprobat de Directorul General al A.N.C.P.I. nr. 700/2014, fiind acte normative ulterioare săvârşirii faptelor din prezenta cauză, nu sunt aplicabile în speţă.

În consecinţă, instanţa a reţinut că inculpatul A. şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, dispunând sub aparenţa înscrierii unei modificări a suprafeţei de teren de 300 m.p., înscrierea unui drept de proprietate în favoarea inculpatei C. pentru suprafaţa de 34.121 m.p., iar, prin activitatea desfăşurată, a încălcat dispoziţiile general obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 723/2010, art. 20 din Legea nr. 7/1996, ce permitea înscrierile în cartea funciară doar în baza actului în baza căruia s-a constituit ori s-a transmis în mod valabil dreptul real, art. 33 alin. (3) din aceeaşi lege, întrucât modificarea dispusă a afectat esenţa dreptului de proprietate, precum şi art. 47 - 51 din actul normativ menţionat, întrucât înscrierea în cartea funciară a majorării suprafeţei de teren s-a făcut în baza unei declaraţii autentice de voinţă a inculpatei C., ce nu avea calitatea de document doveditor al proprietăţii. S-a apreciat, însă, că inculpatul nu a încălcat şi prevederile art. 26 din Legea nr. 7/1996, ce prezintă doar efectul de opozabilitate al înscrierilor în cartea funciară, şi nici cele ale art. 31 din acelaşi act normativ, referitoare la protecţia dobânditorului cu bună-credinţă al unui drept real.

Cu referire la inculpata H., Curtea de apel a reţinut că activitatea acesteia de autentificare a documentelor de dezmembrare şi vânzare a terenurilor intrate în mod ilicit în patrimoniul inculpatei C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002. În acest sens, s-a arătat că inculpata cunoştea faptul că terenul în suprafaţă de 34.121 m.p. a intrat în mod ilicit în patrimoniul inculpatei C., din simpla examinare a actelor pe care aceasta i le-a pus la dispoziţie rezultând că nu i-a fost prezentată dovada dreptului de proprietate pentru diferenţa de suprafaţă dintre 34.121 m.p. şi 300 m.p.

În legătură cu apărările inculpatei privind neparticiparea sa la emiterea încheierii de carte funciară din 22 noiembrie 2010 şi la autentificarea declaraţiei de voinţă a numitei C. din data de 22 noiembrie 2010, judecătorul a subliniat lipsa lor de relevanţă, menţionând că, pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, nu este necesar ca autorul acesteia să fi participat la săvârşirea infracţiunii din care provin bunurile schimbate sau transferate ori să cunoască în mod exact modul în care aceasta a fost comisă sau încadrarea juridică a faptelor, fiind suficient ca, în baza elementelor pe care le are la dispoziţie şi le cunoaşte, să îşi dea seama de provenienţa ilicită a bunurilor.

Astfel, s-a arătat că o condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii de spălare de bani este preexistenţa altor infracţiuni ce au ca rezultat material bunurile ce formează obiectul infracţiunii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 656/2002, urmată apoi de alte operaţii licite sau ilicite, în cadrul cărora dobândirea, deţinerea sau folosirea acelor bunuri îmbracă o aparenţă legală, cerinţă care, în speţă, este îndeplinită, fiind dovedit că, prin încheierea de carte funciară din 22 noiembrie 2010, în mod ilegal, o suprafaţă de aproximativ 3 ha teren aparţinând domeniului public al statului a fost consemnată ca fiind în patrimoniul numitei C.

Inculpata H. a avut la dispoziţie atât actele de proprietate pentru suprafaţa de 300 m.p. deţinută în mod legal, cât şi declaraţia autentică de voinţă prin care C. arăta că este de acord cu majorarea terenului până la 34.121 m.p., în calitatea sa de notar public cu o mare experienţă profesională cunoscând faptul că o declaraţie autentică de voinţă nu constituie un mod de dobândire a proprietăţii. Ca atare, instanţa a apreciat că inculpata nu se poate prevala de dispoziţiile art. 557 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 888 C. civ., invocate în apărare, nefiind întemeiată susţinerea potrivit căreia legea civilă ar reglementa ca mod de dobândire a proprietăţii actul administrativ, iar înscrierea în cartea funciară ar face dovada dreptului de proprietate.

În acest sens, judecătorul a precizat, pe de o parte, că textele legale indicate nu erau în vigoare la momentul emiterii încheierii de carte funciară ce face obiectul prezentei cauze şi, ca urmare, nu sunt aplicabile în speţă, iar, pe de altă parte, că actul administrativ la care face referire art. 572 alin. (2) C. civ. în vigoare de la 1 octombrie 2011 nu vizează încheierea de carte funciară, ci acte ale unor autorităţi prin care, în temeiul legilor speciale, se constituie sau reconstituie un drept de proprietate, cum ar fi Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001, certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise în baza Legii nr. 15/1990 etc. În plus, s-a mai arătat că efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară, prevăzut de art. 557 alin. (4) din noul C. civ., este prorogat conform art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, "după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială şi deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispoziţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", iar până la acea dată, conform art. 56 alin. (2) din aceeaşi lege de punere în aplicare a Codului civil "înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate faţă de terţi".

În concluzie, cum la data emiterii, în cauză, a încheierii de carte funciară erau în vigoare dispoziţiile Codului civil de la 1864, acesta este legea aplicabilă raporturilor juridice privind înscrierea în cartea funciară, împreună cu Legea nr. 7/1996 şi legislaţia conexă, act normativ care nu prevedea posibilitatea dobândirii unui drept de proprietate asupra unui imobil prin simpla declaraţie autentică a unei persoane că este de acord să i se majoreze o suprafaţă de teren, iar înscrierea în cartea funciară nu avea efect constitutiv de drepturi, la nivelul unităţii administrativ teritoriale comuna Hinova nefiind finalizat cadastrul.

Ca urmare, instanţa a apreciat că, atâta timp cât inculpata C. nu i-a prezentat notarului public un titlu din care să rezulte modul în care a dobândit în mod legal proprietatea a 3 ha teren, cunoscut fiind că, potrivit Legii nr. 213/1998, terenurile aferente lacurilor de acumulare fac parte din domeniul public al statului, inculpata H. a autentificat documentele solicitate de aceasta având reprezentarea faptului că a intrat ilicit în posesia suprafeţei de teren, chiar dacă nu a cunoscut în mod clar toate infracţiunile săvârşite de alte persoane şi încadrarea juridică a faptelor. Mai mult, aşa cum a arătat şi inculpata C. în cursul cercetării judecătoreşti, aceasta i-a prezentat inculpatei H. actele şi i-a explicat conţinutul acestora, respectiv planul de amplasament şi detaliu din anul 2008 şi cel întocmit de inculpatul F., din examinarea lor putându-se observa că, practic, solicitanta acaparase în mod ilegal o suprafaţă de 3 ha teren, aflată în administrarea O., pe planul de amplasament şi detaliu din anul 2008 şi actele de proprietate ale suprafeţei de 300 m.p., fiind menţionată expres vecinătatea acestei societăţi.

De asemenea, Curtea a subliniat că, potrivit art. 45 din Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare la data faptelor, notarul public avea obligaţia să desluşească raporturile reale dintre părţi cu privire la actul pe care vor să-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice, astfel încât inculpata H. nu poate invoca în apărarea sa faptul că nu ar fi putut să conteste o încheiere de carte funciară, care nu are efect constitutiv de drepturi, că nu şi-ar fi dat seama de provenienţa ilicită a bunului sau prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. Sub acest aspect, s-a arătat că prezumţia existenţei dreptului înscris în cartea funciară este una simplă, iar nu absolută, şi este aplicabilă dacă dreptul real a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul. Or, din actele pe care inculpata H. le-a avut la dispoziţie, rezulta tocmai contrariul bunei credinţe a inculpatei C., cea care iniţiase şi săvârşise o serie de ilegalităţi pentru a putea să obţină înscrierea în cartea funciară a calităţii sale de proprietar, reaua-credinţă a acestei inculpate fiind apreciată ca una evidentă.

Referitor la susţinerea inculpatei că, pentru eventuala nelegalitate privind înscrierea modificării suprafeţei de teren, ar răspunde funcţionarul O.C.P.I., iar nu notarul public, judecătorul fondului a arătat că mi cel din urmă are o răspundere proprie pentru faptele sale, neputând fi exonerat de aceasta, chiar dacă şi alte persoane au săvârşit infracţiuni în legătură cu acelaşi bun. În acest sens, s-a menţionat că, deşi notarul public nu poate controla o încheiere de carte funciară, neavând atribuţii jurisdicţionale cu privire la aceasta, în situaţia în care constată săvârşirea unei ilegalităţi, cum este cazul în speţă, poate să aleagă să nu participe la completarea unui circuit infracţional şi să respingă autentificarea actelor solicitate de părţile care doresc să îşi asigure în acest mod folosul infracţiunii.

Faptul că inculpata a menţionat în contracte modul în care C. a dobândit terenul de 34.121 m.p., reflectă, în opinia Curţii, împrejurarea că aceasta a conştientizat lipsa unui titlu valabil de proprietate pentru suprafaţa de aproape 3 hectare pentru care se făcuse majorarea, încercând, astfel, să ascundă ilegalitatea constatată prin atribuirea valorii de titlu de proprietate unei declaraţii autentice de voinţă, înscris care, însă, nu poate dovedi dobândirea proprietăţii unui imobil conform Codul civil de la 1864. Ca urmare, s-a apreciat că, prin această menţiune, a fost creată o aparenţă de legalitate întregii operaţiuni juridice şi s-a permis ca în cărţile funciare nou deschise după dezmembrare să nu mai fie menţionat ca mod de dobândire a proprietăţii declaraţia autentică de voinţă a inculpatei C., ce putea atrage atenţia asupra ilegalităţii săvârşite, ci doar actul de dezmembrare şi contractele de vânzare-cumpărare. Astfel, ulterior, imobilele puteau fi tranzacţionate fără a mai fi amintite toate operaţiunile ilegale, aşa cum se observă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3121 din 28 noiembrie 2012 de BNP I., încheiat între martorul J. şi numita BBB., pe de o parte, şi SC K. S.A., pe de altă parte, în care este menţionat ca mod de dobândire a proprietăţii doar contractul încheiat cu inculpata C., astfel că doar în urma unor cercetări amănunţite un cumpărător de bună credinţă ar mai fi putut descoperi adevărul.

Instanţa a reţinut că, în acest mod, operaţiunea de ascundere a provenienţei ilicite a terenului a fost finalizată, notarul public fiind cel care a conceput şi redactat contractele de vânzare-cumpărare, după cum rezultă din conţinutul acestora, părţile doar citind şi fiind de acord cu conţinutul. Faptul că notarul ar fi prezentat menţiunile din contract vânzătorilor s-a apreciat că nu echivalează cu o atragere a atenţiei cu privire la modul ilicit de dobândire a bunurilor de către vânzătoare, martorul LL., unul dintre cumpărători, arătând în faţa instanţei că la notar nu i s-a spus nimic şi că doar au fost citite actele, iar, la întrebarea martorului, inculpata H. i-a răspuns că nu sunt probleme, nefiindu-i prezentat nici contractul din anul 2008, în care era menţionată suprafaţa de doar 300 m.p. a terenului.

Nefondate au fost considerate şi susţinerile inculpatei H. privind posibilitatea legală a notarului public de a autentifica acte translative de proprietate şi în absenţa unui titlu valabil (pct. II.3 din Protocolul de colaborare încheiat între A.N.C.P.I. şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici), precum şi cele referitoare la vânzarea lucrului altuia, arătându-se că, raportat la obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv bunuri imobile ce fac parte din domeniul public al statului, conform art. 968 C. civ. de la 1864, respectivele acte juridice au o cauză ilicită, neavând relevanţă asupra valabilităţii acestora consideraţiile din doctrină privind posibilitatea vânzării lucrului altuia în cazul unor bunuri proprietate privată, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatei în sensul că ar putea să fie cel mult învinuită de complicitate la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, întrucât voinţa de a efectua operaţiunile juridice de dezmembrare şi vânzare-cumpărare a aparţinut exclusiv părţilor, instanţa de fond a arătat că subiect activ al respectivei infracţiuni poate fi orice persoană care participă efectiv la schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală.

Referitor la afirmaţia că terenurile erau deja în circuitul civil din momentul înscrierii în cartea funciară a suprafeţei de 34.121 m.p., Curtea de apel a subliniat caracterul inalienabil al acestora, ca bunuri ce fac parte din domeniul public al statului, neputând face obiectul vreunei înstrăinări până la o eventuală trecere a lor în domeniul privat. În aceste condiţii, s-a apreciat că, prin modul de redactare a contractelor, prin acceptarea autentificării actelor de dezmembrare a terenului şi a contractelor de vânzare-cumpărare, notarul public a permis ca în cărţile funciare nou deschise şi în contractele încheiate ulterior de primii cumpărători să nu se mai facă nicio referire la provenienţa ilicită iniţială a imobilelor, care a fost ascunsă, creându-se, astfel, posibilitatea tranzacţionării terenurilor în cadrul unor raporturi juridice civile, prin înscrierea lor în circuitul civil, într-un mod aparent legal.

S-a concluzionat, astfel, că, prin această activitate, notarul public a participat în mod activ la ascunderea provenienţei ilicite a terenurilor şi la transferul bunurilor din patrimoniul inculpatei C., care a săvârşit alături de alţi inculpaţi infracţiunea premisă, astfel că este autor al infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi nu un complice, întocmind efectiv înscrisurile autentificate prin care s-a permis ascunderea provenienţei ilicite a imobilelor dezmembrate şi ulterior vândute.

Privitor la necesitatea efectuării unei noi expertize judiciare pentru stabilirea valorii terenului, în vederea determinării întrunirii condiţiei producerii consecinţelor deosebit de grave, în eventualitatea aprecierii legii penale vechi ca fiind mai favorabilă, instanţa a considerat că nu se impune administrarea unui asemenea mijloc de probă, dovezile existente la dosar conducând la concluzia certă că valoarea terenului aflat în proprietatea publică a statului şi înscris în mod ilegal în cartea funciară ca proprietate a inculpatei C. era la data săvârşirii faptelor mai mare de 200.000 lei. Astfel, s-a arătat că expertul tehnic judiciar numit de organele de urmărire penală a stabilit o valoare a terenului de 7 euro/mp, în total 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei, corectitudinea estimării fiind relevată şi de preţul stabilit pentru un teren învecinat printr-un raport de evaluare întocmit la solicitarea Primăriei municipiului Drobeta-Turnu Severin, precum şi de expertul evaluator ŞŞ., expert asistent al inculpatei C., care a stabilit o valoare totală a terenului de 209.600 lei.

Prima instanţă a arătat că nu prezintă relevanţă împrejurarea că, în evidenţele SC O. SA, terenul a fost înregistrat cu o valoare contabilă zero, din moment ce, pe de o parte, respectiva valoare contabilă (valoarea de intrare a bunurilor în patrimoniul proprietarului) nu se confundă cu valoarea de piaţă (suma estimată care poate fi primită în cazul vânzării bunului), iar, pe de altă parte, SC O. SA nu era proprietar al terenului, ci avea doar un drept de administrare, astfel încât îi era indiferentă valoarea acestuia. Ca urmare, valoarea contabilă zero nu are semnificaţia lipsei de valoare a terenului şi a absenţei prejudiciului în cazul lipsirii ilegale de posesia acestuia, în cazul valorificării bunului imobil urmând să fie avută în vedere valoarea de piaţă şi nu valoarea contabilă. De altfel, s-a arătat că terenurile învecinate au fost supuse tranzacţionării cu valori mai mici sau mai mari ale unui metru pătrat de teren decât cele stabilite de expertul judiciar din prezenta cauză, iar după dezmembrare chiar terenul cu privire la care au fost săvârşite infracţiunile a fost evaluat şi tranzacţionat la diverse valori ale parcelelor.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpaţilor de a se avea în vedere pentru stabilirea valorii de piaţă preţul terenurilor consemnat în alte contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2010, instanţa de fond a arătat că acesta nu reflectă întotdeauna preţul real, de obicei mai mare, ceea ce a condus la necesitatea stabilirii prin legislaţia privitoare la taxa de timbru judiciar a unor valori minime, calculate în baza unor expertize ale Camerelor Notarilor Publici, iar instanţa nu poate verifica în prezenta cauză realitatea preţurilor consemnate în acele contracte, nefiind investită cu un asemenea obiect.

Referitor la apărarea inculpatului A. în sensul că expertul tehnic judiciar a evaluat terenul în mod global, fără a face o diferenţă între terenul inundabil şi cel neinundabil, judecătorul fondului a menţionat că acesta nu a fost învestit cu dezmembrarea terenului pentru a putea face o asemenea distincţie, iar evaluarea terenului a fost în mod corect efectuată în mod global, raportat la dispoziţiile art. 3 alin. (4) şi art. 32 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006 al A.N.C.P.I.

În drept, Curtea a apreciat că fapta inculpatului A., care şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, dispunând, sub aparenţa înscrierii unei modificări a suprafeţei de teren de 300 m.p., prin încheierea de carte funciară din 22 noiembrie 2010, înscrierea unui drept de proprietate în favoarea inculpatei C. pentru suprafaţa de 34.121 m.p., încălcând dispoziţiile general obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 723/2010, art. 20, art. 33 alin. (3) şi art. 47 - 51 din Legea nr. 7/1996, prin aceasta producând un prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei, în dauna Ministerului Economiei, în scopul constituirii ilegale în favoarea inculpatei C. a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 34.121 m.p, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În ce priveşte cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 300 C. pen., prima instanţă a apreciat că aceasta este nefondată, sens în care a arătat că, la data semnării încheierii de carte funciară în locul registratorului căruia îi fusese repartizată lucrarea, respectiv martora M., legislaţia nu interzicea în mod explicit ca un registrator şef să emită asemenea încheieri. Astfel, chiar dacă, în Legea nr. 7/1996, se menţiona că registratorul şef avea atribuţia de a soluţiona cererile de reexaminare formulate împotriva încheierilor de carte funciară, legislaţia conexă nu fusese însă modificată, iar fişa postului inculpatului prevedea în continuare atribuţia acestuia de a semna încheieri de carte funciară. Ceea ce nu era prevăzut în legislaţie era procedura ce trebuia urmată în cazul în care o încheiere era semnată de registratorul şef sau un registrator era promovat după semnarea unei încheieri în funcţia de registrator şef, însă, s-a arătat că, în această situaţie, nimic nu împiedica directorul O.C.P.I. să desemneze prin ordin un alt registrator să soluţioneze cererea de reexaminare, aşa cum se putea întâmpla şi în ipoteza în care registratorul şef ar fi fost într-o situaţie de imposibilitate de a-şi exercita funcţia. Ca urmare, având în vedere că, pentru a fi săvârşită infracţiunea de uzurpare a funcţiei, este necesar ca funcţionarul public să nu aibă în atribuţii actul pe care îl îndeplineşte, cerinţă ce nu este întrunită în speţă întrucât inculpatul avea la data semnării încheierii de carte funciară atribuţii privind emiterea acestora, s-a apreciat că nu se poate reţine încadrarea juridică solicitată de inculpatul A., respectiv în fracţiunea prevăzută de art. 300 C. pen.

Referitor la fapta inculpatei C. care, în cursul lunii noiembrie 2010, cu rea-credinţă, a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi majorarea suprafeţei de teren deţinută cu titlu legal de la 300 m.p. până la 34.121 m.p., ştiind că nu există nicio neconcordanţă între respectiva suprafaţă şi situaţia juridică reală a imobilului, şi a prezentat o documentaţie tehnică, un proces-verbal de vecinătate şi o declaraţie autentică de voinţă, în sensul majorării suprafeţei, spre a-l determina pe A. să emită încheierea de carte funciară din 22 noiembrie 2010, prin aceasta producând un prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei, în dauna Ministerului Economiei, în schimbul obţinerii pentru sine a suprafeţei de teren de 34.121 m.p., prima instanţă a apreciat că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Totodată, aceleiaşi infracţiuni, comisă, însă, în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost circumscrisă şi fapta inculpatului D. care, în perioada 17 - 23 august 2010, i-a determinat pe N., inspector şef în cadrul A.N.I.F. - Filiala Judeţeană Mehedinţi, şi G., fost director în cadrul SC O. SA - Sucursala Porţile de Fier, să ateste, prin semnătura reprezentanţilor legali şi ştampila unităţilor ai căror angajaţi erau, că vecinătăţile indicate în cuprinsul procesului-verbal de vecinătate, fără număr şi dată, folosit la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi pentru emiterea încheierii din 22 noiembrie 2010, sunt reale şi că sunt de acord cu acestea, producând astfel un prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei în dauna Ministerului Economiei, prin înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în cartea funciară în favoarea inculpatei C.

În ceea ce priveşte fapta inculpatului E., care, în calitate de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, i-a determinat, în datele de 19 şi 22 noiembrie 2010, pe P., inspector cadastru, şi A., registrator şef al O.C.P.I. Mehedinţi, să recepţioneze documentaţia cadastrală întocmită de F. cu celeritate şi fără a efectua verificările necesare ce ar fi condus la solicitarea de informaţii suplimentare şi, respectiv, să admită solicitarea inculpatei C. de majorare a suprafeţei de teren şi să emită cu încălcarea legii încheierea de carte funciară din 22 noiembrie 2010, contribuind prin aceasta la producerea unui prejudiciu în patrimoniul Ministerului Economiei în cuantum de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei, în scopul constituirii ilegale în favoarea inculpatei C. a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., aceasta a fost încadrată, în drept, în dispoziţiile art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C.pen, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 alin. (1) C. pen. referitoare la infracţiunea de instigare la abuz în serviciu.

Raportat la fapta inculpatului B., care, în calitate de şef Serviciu patrimoniu în cadrul SC O. SA - Sucursala Porţile de Fier, la 18 august 2010, a întocmit cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, adresa din 19 august 2010, din dispoziţia inculpatului G., şi nu i-a comunicat martorului Q., că a semnat procesul-verbal de vecinătate, suprapunerile de terenuri constatate, respectiv faptul că terenul în suprafaţă de 34.121 m.p., a cărui vecinătate se solicita a se confirma prin procesul-verbal, este, de fapt, terenul proprietate publică al statului aflat în administrarea SC O. SA, producând prin acesta un prejudiciu în valoare de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei, în dauna Ministerului Economiei, în scopul constituirii ilegale în favoarea inculpatei C. a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., Curtea a arătat că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Deopotrivă, aceeaşi încadrare juridică a fost dată şi faptei inculpatului F., care, în calitate de persoană fizică autorizată să întocmească documentaţii cadastrale, în perioada iulie - noiembrie 2010, a întocmit documentaţia cadastrală ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară din 22 noiembrie 2010 a O.C.P.I. Mehedinţi cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi alin. (4), art. 6 lit. a) şi b) şi art. 7 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al directorului general al A.N.C.P.I. şi ale art. 24 alin. (1) lit. k) din Ordinul nr. 107/2010 al directorului general al A.N.C.P.I., identificând şi materializând limitele imobilului în disonanţă cu actele doveditoare a dreptului de proprietate prezentate de inculpata C. şi producând prin aceasta un prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei, în dauna Ministerului Economiei, în scopul constituirii ilegale în favoarea inculpatei C. a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 34.121 m.p.

Totodată, instanţa a apreciat că fapta inculpatului G., care, în calitate de director general la SC O. SA - Sucursala Porţile de Fier, în data de 17 august 2010, l-a determinat pe inculpatul B. să întocmească adresa din 19 august 2010 pentru a crea o reprezentare greşită asupra realităţii directorului adjunct Q. spre a-l determina să semneze procesul-verbal de vecinătate ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară din 22 noiembrie 2010, prin care s-a produs un prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei, în dauna Ministerului Economiei, în scopul constituirii ilegale în favoarea inculpatei C. a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C.pen, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În ce priveşte fapta inculpatei H., care, în calitate de notar public, în cursul anului 2011, la solicitarea inculpatei C., a acceptat să dezmembreze terenul în suprafaţă de 34.121 m.p., obţinut de aceasta prin săvârşirea de infracţiuni, în patru loturi cu suprafeţe inegale şi să transfere loturile rezultate din dezmembrare către alte persoane, în aceeaşi zi, prin acte autentice de vânzare-cumpărare, introducându-le, astfel, în circuitul civil cu aparenţă de legalitate, în scopul ascunderii originii ilicite a terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., aceasta a fost încadrată în drept în prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ce incriminează infracţiunea de spălare de bani.

Având în vedere că, de la săvârşirea infracţiunilor până la judecarea cauzei, au intervenit mai multe legi penale succesive, instanţa de fond, în conformitate cu art. 5 C. pen., a procedat la determinarea legii penale mai favorabile, apreciind, prin raportare la regimul sancţionator, că aceasta este, în privinţa tuturor inculpaţilor, noua reglementare, excepţie făcând inculpatul B., în cazul căruia, evaluând comportamentul său procesual sincer pe întreg parcursul procesului penal, contribuţia sa majoră la dovedirea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor G. şi D., precum şi gradul redus de implicare în activitatea infracţională, a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) Di art. 76 alin. (2) C. pen. (1969).

Cu referire la ceilalţi acuzaţi, Curtea a considerat că nu poate fi reţinută niciuna dintre circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. (1969), întrucât C. a avut o comportare nesinceră în faţa organelor de urmărire penală şi a dovedit stăruinţă şi îndrăzneală infracţională deosebite, D. a adoptat, iniţial, o atitudine necooperantă, fapt ce a îngreunat urmărirea penală, şi a avut un rol important în desfăşurarea activităţii ilicite, efectuând, în perioada anului 2010, numeroase demersuri pentru obţinerea rezultatului infracţional, iar inculpaţii G., A., E., F. şi H. au manifestat o conduită nesinceră şi au săvârşit fapte ce prezintă o gravitate sporită.

Procedând, în concret, la individualizarea sancţiunilor penale prin raportare la criteriile generale prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., prima instanţă a apreciat că, în cazul inculpaţilor C., D. Di E., este necesară aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special, având în vedere lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie ridicat, situaţia familială şi posibilităţile de reintegrare în societate (aspecte ce rezultă din referatele de evaluare întocmite de Serviciile de Probaţiune), însă a considerat că o sancţiune egală cu acest minim este insuficientă, faţă de modul elaborat în care au acţionat, gravitatea mare a faptelor, perseverenţa de care au dat dovadă şi scopul urmărit, respectiv însuşirea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului. De asemenea, Curtea a constatat că nu sunt incidente în privim a inculpatei C. dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., întrucât, deşi aceasta a încheiat contracte cu cumpărătorii NN., LL., SC OO. SRL, prin care parte din terenuri au reintrat în patrimoniul său, respectivele operaţii juridice au fost efectuate după descoperirea faptelor şi începerea cercetărilor în prezenta cauză, nefiind datorate dorinţei acuzatei de a repara prejudiciul produs ori regretului privind săvârşirea infracţiunii, ci interesului de a-şi uşura situaţia, în condiţiile în care era evident că terenurile vor fi indisponibilizate de Parchet. Totodată, judecătorul fondului a apreciat necesară aplicarea faţă de cei trei inculpaţi a pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., iar, în cazul lui E. (care a săvârşit infracţiunea folosindu-se de calitatea de director al O.C.P.I. Mehedinţi), şi a celui prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. k) C. pen., toate pe o perioadă de 3 ani.

În privinţa inculpaţilor G., A. şi F., raportându-se la aceleaşi criterii de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., Curtea de apel a considerat că este suficientă aplicarea unor pedepse foarte apropiate de minimul special, iar în cazul inculpatei H. chiar la nivelul acestui minim, având în vedere că acuzaţii au săvârşit fapte singulare la insistenţele şi rugămintea inculpaţilor C., D. şi E., fără a urmări prin aceasta scopuri personale sau a obţine anumite beneficii.

Cu referire la modalitatea de executare a sancţiunilor penale aplicate, instanţa, având în vedere modul în care au acţionat şi colaborat pentru atingerea scopului infracţional, atrăgând în activitatea lor şi alte persoane, a apreciat că, pentru formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării lor în societate, este necesar ca inculpaţii D., C. şi E. să execute pedepsele în regim de detenţie.

În ce-l priveşte pe inculpatul B., constatând că, prin atitudinea sa în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată, a înţeles pe deplin gravitatea faptei săvârşite şi consecinţele acesteia, conform referatului de evaluare socială inculpatul putând evita reiterarea comportamentului infracţional fără a fi necesară executarea pedepsei în regim de detenţie, judecătorul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. (1969) privind suspendarea executării pedepsei.

De asemenea, ţinând seama de posibilităţile de îndreptare ale acestora, de faptul că sunt integraţi social şi au o bună imagine în societate, fiind atraşi în activitatea infracţională de inculpaţii D., C. şi E., Curtea a apreciat că nu este necesară privarea de libertate nici în cazul inculpaţilor G., A., F. şi H., constatând că sunt îndeplinite în privinţa acestora condiţiile prevăzute de art. 91 C. pen. Totodată, a considerat necesară aplicarea, cu titlu de pedeapsă complementară, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., iar, în cazul inculpaţilor F. şi H. (care au săvârşit infracţiunile în cursul exercitării funcţiilor de persoana fizică autorizată să execute lucrări de cadastru, respectiv notar public), şi a celui prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., toate pe o perioadă de 3 ani. Deopotrivă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969), pe o durată de 2 ani, a fost stabilită şi în privinţa inculpatului B.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut ineficienţa dispoziţiilor art. 907 C. civ. privind rectificarea cărţii funciare î a apreciat că se impune anularea încheierii de carte funciară din 22 noiembrie 2010 a O.C.P.I. Mehedinţi, pentru cauză ilicită, aceasta atestând transmiterea către o persoană fizică a proprietăţii unui bun ce face parte din domeniul public. Totodată, s-a considerat necesară şi desfiinţarea tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii încheierii, care, de asemenea, sunt nelegale, fapt ce atrage nulitatea înscrierii majorării de teren de la 300 m.p. la 34.121 m.p. şi revenirea la situaţia anterioară. În legătură cu înscrisurile ulterioare notării în cartea funciară a majorării suprafeţei de teren, Curtea a constatat că este incident principiul anulării actelor subsecvente şi cel al retroactivităţii nulităţii, astfel încât sunt lovite de nulitate atât operaţiunea de dezmembrare a terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., cât şi contractele de vânzare-cumpărare subsecvente, inclusiv cel autentificat sub nr. 3121 din 28 noiembrie 2012 la BNP I. încheiat între martorul J. şi SC K. S.A., precum şi încheierea de carte funciară aferentă (nr. 33210 din 29 noiembrie 2012 a O.C.P.I. Mehedinţi).

În ceea ce priveşte cererile de constituire de parte civilă formulate de martorul J. şi de SC K. S.A., instanţa a constatat că niciuna dintre aceste persoane nu poate fi considerată de bună credinţă pentru a fi menţinute efectele contractelor de vânzare-cumpărare în care au fost părţi, întrucât buna credinţă presupune ca persoana care o invocă, depunând diligenţele necesare, să nu îşi fi putut da seama că transmiţătorul dreptului nu este adevăratul proprietar. Or, s-a arătat că, în cazul de faţă, martorul J., administrator al SC K. S.A, a încheiat un contract cu inculpata C. în care a fost consemnată ca titlu de proprietate o declaraţie autentică de voinţă, aspect care, coroborat cu documentaţia cadastrală iniţială, întocmită în anul 2008 pentru 300 m.p., trebuia să îi atragă atenţia asupra existenţei posibilităţii ca terenul să fi fost dobândit în mod ilegal de vânzătoare. În opinia judecătorului fondului, împrejurarea că martorul nu a solicitat lămuriri suplimentare şi s-a bazat pe experienţa profesională şi corectitudinea notarului public H., nu face ca acesta să poată fi considerat dobânditor de bună-credinţă, astfel încât s-a apreciat că se impune şi desfiinţarea contractelor din 27 iunie 2011, între inculpata C. şi martorul J., şi din 28 noiembrie 2012, între cel din urmă şi SC K. SA, ambele fiind lovite de nulitate absolută, pentru cauză ilicită.

Totodată, Curtea de apel a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea celor două părţi civile de desfiinţare parţială a contractelor, prin menţinerea în proprietatea SC K. SA a suprafeţei de 300 m.p., egală cu cea aparţinând de drept inculpatei C., având în vedere că terenul cumpărat de J. este situat pe latura opusă celei pe care se află terenul de 300 m.p. deţinut legal de acuzată, iar acţiunea civilă din procesul penal nu poate avea ca obiect partajarea unui teren.

Referitor la cererea de obligare a inculpatei C. la plata sumei de 6.000 lei reprezentând preţul plătit pentru teren de J., instanţa a subliniat că prezenta cauză nu are ca obiect săvârşirea vreunei infracţiuni în dauna martorului, astfel încât acesta să poată avea calitatea de persoană vătămată şi să poată formula acţiune civilă, nefiind îndeplinite cerinţele art. 79 C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, nici cele art. 19 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. în care poate fi exercitată această acţiune în cadrul procesului penal.

În privinţa acţiunii civile formulate de Ministerul Economiei, Curtea a reţinut că acesta şi-a precizat cererea de constituire de parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti, solicitând restabilirea situaţiei anterioare, iar nu plata prejudiciului, aşa cum ceruse în cursul urmăririi penale. Ca atare, constatând incidenţa prevederilor art. 25 alin. (2) şi 3 C. proc. pen., instanţa a admis cererea precizată de partea civilă Ministerul Economiei i a dispus restabilirea situaţiei anterioare a terenului, aceasta fiind, de altfel, o consecinţă a desfiinţării tuturor actelor întocmite nelegal şi lovite de nulitate absolută.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova. precum şi inculpaţii A., C., D., E., F., G. şi H., pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În apelul său, Ministerul Public a invocat greşita achitare a inculpatului G. pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., apreciind că, prin manopera frauduloasă folosită, constând în întocmirea adresei nr. 6210 din 19 august 2010 cu caracter neutru, menită, astfel, să abată atenţia directorului adjunct de la conţinutul documentelor şi scopul ilicit pentru care fuseseră întocmite (constituirea ilegală în favoarea inculpatei C. a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 34.121 m.p.), acesta, prin intermediul coinculpatului B., l-a determinat pe martorul Q. să semneze respectiva adresă şi procesul-verbal de vecinătate, fără să cunoască că terenul la care se refereau era, de fapt, proprietatea publică a statului, aflată în administrarea SC O. SA, prin aceasta producându-se un prejudiciu în sumă de 1.074.620 lei, echivalentul a 238.847 euro, în dauna Ministerului Economiei.

De asemenea, Parchetul a criticat hotărârea primei instanţei cu privire la modalitatea de individualizare judiciară a sancţiunilor penale aplicate inculpaţilor A., C., D., E., F., G., B. şi H., atât sub aspectul cuantumului - considerat prea mic în raport cu circumstanţele personale ale acuzaţilor, împrejurările comiterii faptelor şi urmările produse - cât şi al modalităţii de executare, sens în care a solicitat majorarea pedepselor stabilite de Curtea de apel şi executarea tuturor acestora în regim privativ de libertate. Având în vedere aceleaşi aspecte, precum şi împrejurarea că au fost condamnaţi pentru fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, procurorul a solicitat aplicarea faţă de inculpaţii A., E., G. şi B. a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-au folosit pentru comiterea infracţiunii, apreciind că sunt incidente prevederile art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., respectiv art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior (pentru inculpatul B.).

Inculpatul A. a solicitat, în principal, ca urmare a admiterii apelului promovat şi desfiinţării sentinţei Curţii de apel, achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., arătând că, în cauză, lipseşte elementul constitutiv volitiv al infracţiunii de abuz în serviciu pentru care a fost trimis în judecată. În acest sens, a arătat, în esenţă, în cuprinsul motivelor scrise de apel, susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, că, în speţă, nu s-a făcut dovada înţelegerii infracţionale cu inculpatul E., aceasta neputând fi dedusă din relaţiile de prietenie dintre cei doi, din raporturile de subordonare pe linie ierarhică în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi sau în plan politic şi nici din împrejurarea că ar fi achiziţionat, în vara anului 2010, o suprafaţă de teren de la fratele acestuia. De asemenea, a susţinut că un element important care dovedeşte lipsa intenţiei în comiterea faptei este împrejurarea că, la data semnării încheierii de carte funciară, nu îi cunoştea pe inculpaţii C. şi D., neavând, astfel, niciun interes să-i sprijine pe aceştia pentru a intra în mod nelegal în posesia suprafeţei de teren, aspect care atrage, totodată, şi neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.

Făcând, totodată, referire la lipsa de valoare economică a terenului aflat în administrarea SC O. SA şi la modul arbitrar de stabilire, în cauză, a prejudiciului, apelantul a considerat că nu este realizată urmarea imediată a tulburării însemnate a bunului mers al activităţii uneia dintre instituţiile expres prevăzute în vechea reglementare, apreciind, astfel, că instanţa fondului ar fi trebuit să pronunţe o soluţie de achitare, întemeiată pe dezincriminarea faptei.

În subsidiar, inculpatul A. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de care este acuzat în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 C. pen., arătând în motivare că nu a avut cunoştinţă de dispoziţiile obligatorii ale Deciziei nr. 723 din 1 iunie 2010 a Curţii Constituţionale, pe care se reţine că le-ar fi încălcat, sau în infracţiunea de uzurparea funcţiei, prevăzută de art. 300 C. pen., având în vedere că actul îndeplinit, respectiv încheierea de carte funciară pe care a semnat-o, deşi nu intra în atribuţiile sale, a fost realizat în timpul serviciului.

În ceea ce îl priveşte pe apelantul inculpat E., acesta a criticat sentinţa pronunţată de Curtea de apel sub aspectul greşitei sale condamnări, susţinând, în principal, că, urmare a modificării art. 132 din Legea nr. 78/2000 prin art. 79 pct. 9 din Legea nr. 187/2012, în sensul introducerii cerinţei ca folosul obţinut pentru sine sau pentru altul de funcţionarul public să aibă caracter necuvenit, fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată nu mai este incriminată, fiind, astfel, incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În subsidiar, cu referire la actul material constând în instigarea la abuz în serviciu a martorei P., a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. pentru lipsa laturii subiective a infracţiunii, arătând, în esenţă, că, atâta timp cât Parchetul a dispus clasarea faţă de aceasta, conform art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., considerând că s-a aflat în eroare cu privire la existenţa unei împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei, în cauză nu sunt îndeplinite nici condiţiile de existenţă ale formei de participaţie reţinută de acuzare, respectiv cerinţa efectuării de către inculpat a unei activităţi de determinare care să inoculeze în conştiinţa instigatului hotărârea de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală. Sub aspectul aceluiaşi act material, s-a mai menţionat că, deşi situaţia de fapt descrisă în actul de sesizare şi însuşită de prima instanţă conturează forma unei participaţii improprii în modalitatea intenţiei - lipsă de vinovăţie, au fost reţinute prevederile art. 47 C. pen., iar nu cele ale art. 52 alin. (3) C. pen.

Într-un alt subsidiar, făcând o interpretare proprie a mijloacelor de probă administrate în cauză, apelantul a solicitat, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea sa atât pentru actul material menţionat anterior, cât şi pentru cel constând în instigarea la abuz în serviciu a inculpatului A., apreciind că dovezile de la dosar nu sunt suficiente pentru a fundamenta o soluţie de condamnare. Totodată, pentru cel de-al doilea act material, a considerat că sunt incidente şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., având în vedere că, aşa cum a reţinut chiar Curtea de apel, inculpatul A., pe care se reţine că l-ar fi instigat, nu a acţionat în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

De asemenea, s-a mai susţinut că hotărârea apelată este nemotivată şi contradictorie, inculpatul E. fiind condamnat pentru forma de participaţie a instigării, deşi în considerente se reţine că "a săvârşit infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu", precum şi faptul că a fost ignorat de către judecătorul fondului conţinutul adresei din 28 aprilie 2014 a SC O. SA din care rezulta că valoarea terenului în litigiu este zero, procedându-se la condamnarea inculpaţilor pentru comiterea unei infracţiuni de prejudiciu, cu toate că nu s-a dovedit producerea vreunei pagube.

Greşita interpretare a probatoriului, dar şi a legislaţiei incidente în cauză a fost invocată Zi de apelantul F., care a susţinut că documentaţia realizată pentru inculpata C. a fost corect întocmită, aşa cum rezultă din depoziţiile martorilor P. şi SS., precum şi din declaraţia expertului CC., desemnată în dosar de organele judiciare pentru efectuarea lucrării tehnice de specialitate. În acelaşi sens, s-a mai arătat că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că nu ar fi inclus în terenul de 34.121 m.p. şi suprafaţa de 300 m.p. şi că ar fi stabilit, ca vecin al imobilului în discuţie, un canal, în locul terenului aparţinând martorului V., diferenţa între situaţia constatată de el şi cea identificată de expert datorându-se faptului că, spre deosebire de cel din urmă, care a evaluat terenul când era inundat, apelantul a efectuat măsurătorile pentru întocmirea documentaţiei când terenul nu era inundat, existenţa canalului fiind, de altfel, confirmată şi de procuror în rechizitoriu, precum şi de reprezentanţii A.N.I.F., care au semnat procesul-verbal de vecinătate.

Totodată, inculpatul a mai menţionat că, în timp ce anumite prevederi ale Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară au fost ignorate de Curtea de apel (art. 24 alin. (1) şi art. 25 alin. (2) lit. b), dispoziţiile pe care se reţine că le-ar fi încălcat nu îi găsesc aplicabilitatea în speţă (art. 5 alin. (1) lit. b) şi alin. (4), art. 6 lit. a), din moment ce nu îi revenea obligaţia de materializare a limitelor imobilului - care se putea face doar în cazul primei înscrieri în cartea funciară - şi nici de rematerializare a acestora - operaţiune care se efectuează doar la solicitarea proprietarului, neexistând, însă, o asemenea cerere din partea numitei C.

În plus, din documentaţia ce a stat la baza intabulării terenului, pusă la dispoziţie de reprezentantul inculpatei, nu rezulta dacă imobilul făcea parte din domeniul public al statului, situaţie care, coroborată cu faptul că procesul-verbal de vecinătate a fost semnat de toţi proprietarii demonstrează corectitudinea întocmirii lucrării şi inexistenţa laturii obiective a infracţiunii de care este acuzat. În consecinţă, a solicitat achitarea sa sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, în temeiul art. 16 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. şi inculpatul G. a criticat sentinţa instanţei de fond pentru greşita sa condamnare, susţinând că probele administrate în cauză nu demonstrează comiterea faptei de care a fost acuzat şi solicitând achitarea sa potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen. Astfel, apelantul a apreciat că prima instanţă, încălcând prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 103 C. proc. pen., a interpretat în mod arbitrar dovezile de la dosar, valorificând doar anumite mijloace de probă (declaraţiile inculpatului B.) şi înlăturând nejustificat o serie de declaraţii care îi demonstrau nevinovăţia. În acest sens, a făcut trimitere la depoziţia inculpatului D. din cursul urmăririi penale (11 martie 2014), menţinută, în esenţă, şi în faţa instanţei, în cuprinsul căreia acesta a menţionat că vizita la biroul apelantului a avut loc cu două săptămâni înaintea datei de 17 august 2010, precum şi la declaraţia martorei DD., care a negat existenţa vreunei întâlniri între cei doi acuzaţi la sediul SC O. SA în ziua respectivă.

De asemenea, s-a arătat că singura probă din care rezultă faptul că G. i-ar fi sugerat inculpatului B. să întocmească adresa din 19 august 2010 cu un anumit conţinut este declaraţia celui din urmă, situaţie în care, în lipsa altor mijloace de probă care să o confirme, aceasta nu poate fi reţinută ca o dovadă certă de vinovăţie, cu atât mai mult cu cât respectivul înscris a fost redactat în 18 august 2010, când directorul general nu se mai afla în ţară, fiind plecat în concediu în Grecia. În plus, din modul în care inculpatul B. a procedat faţă de martorul Q., căruia i-a prezentat iniţial adresa şi doar ulterior procesul-verbal de vecinătate pentru a fi semnate, rezultă, în opinia apelantului, împrejurarea că acestuia i-a aparţinut iniţiativa redactării şi semnării celor două documente în modalitatea reţinută, G. nefăcând altceva decât să-şi exercite atribuţiile de serviciu prin repartizarea lucrării angajatului abilitat prin lege să o rezolve.

Reiterând, în principal, apărările formulate în faţa instanţei de fond, apelanta inculpată H. a criticat soluţia Curţii de apel prin care s-a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, arătând, în esenţă, că, în mod greşit, s-a reţinut de către judecător că ar fi cunoscut modalitatea ilegală în care terenul în suprafaţă de 34.121 m.p. a intrat în patrimoniul inculpatei C., precum şi faptul că ar fi întreprins demersuri pentru ascunderea sau disimularea originii ilicite a acestuia.

Sub primul aspect, s-a menţionat că inculpata nu avea posibilitatea ca, prin simpla observare a documentaţiei ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară din 22 noiembrie 2010, să constate caracterul ilicit al modificării suprafeţei de teren, din moment ce, pe de o parte, legislaţia în vigoare la acea dată nu prevedea o limită maximă procentuală peste care suprafaţa de teren ce depăşea valorile consemnate în cartea funciară să nu poată fi înscrisă prin procedura prevăzută de art. 25 alin. (1) şi alin. (2) lit.

b) din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, adoptat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, iar, pe de altă parte, legalitatea operaţiunii de majorare a suprafeţei de teren şi a documentelor pe care aceasta s-a fundamentat a fost verificată, potrivit art. 48 din Legea nr. 7/1996, de angajaţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cărora le revine întreaga răspundere (faţă de care, însă, nu s-a dispus trimiterea în judecată), notarul public nefiind abilitat să cenzureze o încheiere notată în cartea funciară, care îi era opozabilă, sau să examineze dacă actele din dosarul de dezmembrare întocmite de alte autorităţi corespund realităţii, acestea bucurându-se de prezumţia de legalitate.

Totodată, suprafaţa de 34.121 m.p. fiind deja înscrisă în cartea funciară la data încheierii actului de dezmembrare şi a celor de vânzare-cumpărare, opera în favoarea inculpatei C. o veritabilă prezumţie de proprietate, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 stabilind că dreptul real înscris în cartea funciară pe numele unei persoane există în folosul acesteia cât timp nu se dovedeşte contrariul. Cu referire la declaraţia de voinţă a inculpatei C. din 22 noiembrie 2010 (autentificată de un alt notar), a mai arătat, contrar celor reţinute de prima instanţă, că Legea nr. 7/1996, prin derogare de la Codul civil în vigoare la data faptelor, reglementa două moduri sui generis de dobândire a proprietăţii, respectiv rectificarea sau modificarea înscrierii în cartea funciară realizate, în caz de înţelegere amiabilă, prin declaraţie autentică, iar, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească, aceleaşi modalităţi fiind prevăzute şi în art. 19 din Regulamentul anterior menţionat.

În plus, realizând o analiză a prevederilor legale şi regulamentare ce se reţine că au fost încălcate de către ceilalţi acuzaţi, apelanta a subliniat lipsa lor de claritate, precizie şi predictibilitate, aspecte care, în opinia sa, atrag incidenţa cauzei de neimputabilitate prevăzută de art. 30 C. pen. şi, pe cale de consecinţă, achitarea inculpaţilor trimişi în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu (în forma autoratului sau instigării), precum şi exonerarea sa de răspundere penală, apreciind că nu exista posibilitatea obiectivă de constatare a nerespectării respectivelor dispoziţii, precum şi ale celor ale Deciziei nr. 723 din 1 iunie 2010 a Curţii Constituţionale, doar pe baza documentelor prezentate de C. cu ocazia autentificării actului de dezmembrare.

Cu referire la latura subiectivă, s-a mai arătat de către inculpată că nu a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe calificată prin scopul special al ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunului, aşa cum prevede art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, precum şi faptul că, în cauză, acuzarea nu a dovedit existenţa unei înţelegeri infracţionale între aceasta şi celelalte persoane trimise în judecată, nefiind identificat mobilul ce a stat la baza prezumtivei activităţi desfăşurate cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Sub cel de-al doilea aspect, ce vizează latura obiectivă a infracţiunii de spălare de bani, apelanta a precizat că, în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate la data de 27 iunie 2011, a indicat pe larg modul în care C. a dobândit terenul în suprafaţă de 34.121 m.p., făcând referire la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1028/2008 autentificat de BNP W., la declaraţia autentică nr. 2159/2010 dată de vânzătoare în faţa notarului public, precum şi la procesul-verbal de vecinătate ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară, transparenţa cu care a acţionat demonstrând că nu a încercat să ascundă sau să disimuleze în vreun mod originea bunului. Pe de altă parte, toate menţiunile inserate în contracte au fost aduse la cunoştinţa cumpărătorilor, iar aceştia şi-au dat consimţământul în vederea perfectării tranzacţiilor, astfel cum rezultă din depoziţiile făcute în faţa organelor judiciare. Mai mult, s-a arătat că, la momentul autentificării actului de dezmembrare şi a convenţiilor de vânzare-cumpărare, la dosar existau toate actele prevăzute de lege, respectiv extrasul de carte funciară, cadastrul pentru dezmembrare vizat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, certificatul fiscal şi cel de urbanism emise de Primăria comunei Hinova, precum şi procesul-verbal de vecinătate, astfel încât nu putea proceda la respingerea cererilor formulate de solicitanţi, aşa cum a apreciat judecătorul fondului, întrucât nu erau îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 36/1995 pentru a urma această procedură.

O altă critică a inculpatei H. a vizat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată, apelanta susţinând, în esenţă, că aceasta, astfel cum a fost descrisă în cuprinsul actului de sesizare, se circumscrie, la nivel pur teoretic, formei de participaţie a complicităţii, iar nu autoratului, părţile fiind cele care au iniţiat şi hotărât dezmembrarea terenului iar, ulterior, tranzacţionarea loturilor rezultate din respectiva operaţiune.

În consecinţă, apelanta inculpată a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea hotărârii pronunţate de Curtea de apel, iar, în rejudecare, achitarea sa sub aspectul infracţiunii de spălare de bani ce formează obiectul acuzaţiei penale, în principal, temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Apelurile declarate de inculpaţii C. şi D. au vizat greşita individualizare judiciară a pedepselor ce le-au fost aplicate de prima instanţă, apreciate ca fiind excesive în raport cu circumstanţele lor personale şi atitudinea sinceră şi cooperantă manifestată pe parcursul întregului proces penal.

În acest sens, apelanta C. a susţinut că, în mod nejustificat, judecătorul fondului a refuzat să reţină în favoarea sa circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969) şi art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior (în prezent art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.), cu toate că a adoptat un comportament sincer atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, iar, ulterior descoperii faptelor şi demarării cercetărilor, a depuse diligenţe pentru înlăturarea rezultatului infracţiunii, aspecte relevate chiar de procuror şi consemnate ca atare în cuprinsul rechizitoriului. De asemenea, invocând aceleaşi împrejurări, precum şi datele sale personale favorabile (fără antecedente penale, integrată social, angajată la CCC. în funcţia de inspector regional, cu un copil minor al cărui unic întreţinător este), apelanta a criticat modalitatea de executare a sancţiunii penale stabilită de Curtea de apel, apreciind că suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în condiţiile art. 91 C. pen., este suficientă şi aptă să asigure realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei.

Admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia şi suspendării sub supraveghere a executării, a fost solicitată şi de inculpatul D., care a invocat, însă, în susţinerea cererii sale, aspecte prin care a contestat, practic, situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, arătând, în esenţă, în cuprinsul memoriului scris depus la dosar, că, dată fiind lipsa de precizie, claritate şi predictibilitate a dispoziţiilor legale şi regulamentare ce se reţine că au fost încălcate de ceilalţi acuzaţi, s-a aflat în eroare, conform art. 30 C. pen., că nu a avut nicio implicare în contactarea inculpatului F. pentru întocmirea documentaţiei cadastrale şi la stabilirea vecinilor terenului în litigiu, că nu sunt îndeplinite condiţiile instigării întrucât martorul N. nu a săvârşit cu intenţie fapta la care ar fi fost determinat, iar în sarcina inculpatului G. nu s-a reţinut comiterea, în calitate de autor, a infracţiunii de abuz în serviciu, precum şi împrejurarea că, în cauză, nu s-a produs niciun prejudiciu, terenul în litigiu fiind înregistrat cu valoarea zero în evidenţele SC O. SA.

La termenul de judecată din 28 ianuarie 2016, cu ocazia dezbaterilor asupra apelurilor declarate în cauză, apărătorul ales al inculpatului D. a învederat, însă, că singurul motiv de apel susţinut de acuzat este cel referitor la greşita individualizare a sancţiunii penale, celelalte aspecte menţionate în scris fiind menite să contureze netemeinicia pedepsei aplicate, fără a fi circumscrise unor solicitări de achitare sau de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea apelantului în primă instanţă.

După înregistrarea apelurilor pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa publică din data de 15 octombrie 2015, conform art. 420 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 374 alin. (2), art. 378 şi art. 108 şi urm. C. proc. pen., instanţa a procedat la audierea inculpaţilor A., F. şi H., ceilalţi acuzaţi menţionând în mod expres că nu doresc să dea alte declaraţii în apel, poziţie procesuală consemnată ca atare în cuprinsul actului procedural întocmit. Totodată, potrivit art. 420 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 100 C. proc. pen., Înalta Curte a încuviinţat pentru Parchet proba testimonială constând în reaudierea martorilor Q. şi DD., iar pentru apelanţii D., H., C. şi E. proba cu înscrisuri, constatând că pentru ultimii doi inculpaţi aceasta a fost administrată prin depunerea lor la dosar.

Deşi în memoriul cuprinzând motivele de apel, inculpata H. a solicitat efectuarea unei noi expertize topo cadastrale, la acela iii i termen de judecată (din 15 octombrie 2015) a menţionat, prin intermediul apărătorului său ales, că nu mai înţelege să formuleze o astfel de cerere în probaţiune, renunţând la solicitarea iniţială.

La data de 24 noiembrie 2015 a fost depusă, în scris, o cerere de încuviinţare a probei cu înscrisuri de către apelantul A., ce a fost admisă în şedinţa din 26 noiembrie 2015, acestea fiind ataşate la dosar. Aceeaşi solicitare a fost formulată oral şi de apărarea inculpatului G., proba fiind încuviinţată de instanţă, şi administrată la acelaşi termen de judecată, când au fost depuse şi înscrisurile admise anterior apelanţilor D. şi H.

Totodată, în şedinţa publică din 26 noiembrie 2015, s-a procedat, în temeiul art. 420 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 381 C. proc. pen., la audierea martorului Q.

Cu privire la martora DD., Înalta Curte, la termenul de judecată din 28 ianuarie 2016, constatând incidenţa prevederilor art. 383 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. referitoare la imposibilitatea administrării probei testimoniale, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 381 alin. (7) C. proc. pen., sens în care, în aceea Ii şedinţă, a dat citire declaraţiei făcute de aceasta în cursul urmăririi penale.

Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii A., C., D., E., F., G. şi H. sunt nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

1. a.) Analizând critica Ministerului Public referitoare la greşita achitare a inculpatului G. pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., instanţa de apel menţionează, cu titlu preliminar, că atât în concepţia vechiului C. pen., cât şi în viziunea actualului legiuitor, instigarea este considerată (alături de complicitate) una din principalele modalităţi ale participaţiei penale, ca formă a pluralităţii de infractori, fiind reglementată în art. 25 C. pen. (1969), respectiv art. 47 C. pen. în vigoare, care preia identic textul anterior.

De asemenea, având în vedere criteriul formei de vinovăţie cu care instigatul (autorul) comite fapta prevăzută de legea penală, cele două codificări penale generale disting între instigarea proprie (perfectă), care se caracterizează prin realizarea unei concordanţe sub raport subiectiv între participanţi, ambii acţionând cu intenţie, şi instigarea improprie (imperfectă), în cazul căreia lipseşte coeziunea psihică între instigator şi instigat, cel din urmă săvârşind fapta din culpă sau fără vinovăţie (art. 31 C. pen. anterior şi art. 52 alin. (2) şi (3) C. pen. actual).

Ceea ce este, însă, important de subliniat este faptul că, în cazul ambelor forme ale instigării, reglementările penale succesive prevăd aceleaşi condiţii de existenţă ale acesteia, fiind necesar să existe o activitate de determinare, prin care instigatorul să transpună în mintea/conştiinţa instigatului ideea săvârşirii faptei incriminate, respectiva activitate să privească comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, instigatorul să acţioneze cu intenţie directă sau indirectă, iar instigatul să fi săvârşit fapta la care a fost determinat ori să fi realizat, cel puţin, o tentativă pedepsibilă.

Realizând propria analiză a materialului probator administrat în cauză, prin raportare la cerinţele anterior menţionate, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că, într-adevăr, în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestora, nerezultând din actele dosarului că inculpatul G. l-ar fi determinat, cu intenţie, pe subordonatul său, martorul Q., direct sau prin intermediul inculpatului B., să semneze procesul-verbal de vecinătate şi adresa din 19 august 2010, întocmite din dispoziţia sa de Şeful Serviciului patrimoniu din cadrul SC O. SA - Sucursala Hidrocentrale Porţile de Fier.

În acest sens, se constată că acuzatul a negat, în mod constant, comiterea infracţiunii, declaraţiile sale coroborându-se, sub acest aspect, cu cele ale inculpatului B. şi ale martorului Q.

Astfel, audiat fiind în legătură cu împrejurările în care a semnat cele două înscrisuri, martorul menţionat a arătat, atât în cursul urmăririi penale (declaraţiile din 21 iunie 2013 şi 22 august 2013), cât şi în faţa instanţei de fond (declaraţia din 30 ianuarie 2015) şi a celei de apel, că nu a purtat nicio discuţie cu directorul general G. şi cu inculpatul B. cu privire la conţinutul adresei şi a procesului-verbal de vecinătate, precum şi la situaţia terenului la care acestea făceau referire, fiind atribuţia Serviciului patrimoniu să verifice corespondenţa datelor înscrise în documentaţia depusă de solicitant cu cele existente în evidenţa societăţii. Mai mult, martorul a subliniat că toate documentele, respectiv planul de amplasament şi delimitare a bunului imobil (intravilan), pe care a aplicat rezoluţia de primire din data de 17 august 2010, adresa din 19 august 2010 şi procesul verbal de vecinătate, i-au fost remise şi, ulterior, le-a transmis compartimentului de specialitate prin secretariat, fiind depuse la mapa de corespondenţă, neavând niciun contact direct cu inculpatul B. în legătură cu acea lucrare. În ceea ce priveşte împrejurarea că adresa în discuţie nu era semnată şi de respectivul inculpat, martorul a arătat că aceasta corespundea practicii existente în anul 2010 la nivelul SC O. SA -Sucursala Porţile de Fier, potrivit căreia exemplarul remis solicitantului purta doar semnătura conducătorului unităţii, iar cel rămas în arhiva societăţii era vizat şi de persoana care îl întocmea.

De altfel, şi inculpatul G. a arătat în declaraţia dată în etapa instrucţiei penale (20 august 2013), dar şi în cea făcută în cursul judecăţii în fond (7 noiembrie 2014), că, deşi s-a întâlnit cu martorul Q. la sediul sucursalei, în zilele de 16 - 17 august 2010, nu au vorbit nimic despre documentaţia în cauză sau modul ei de rezolvare, neadresându-i nicio solicitare cu privire la aceasta.

Deopotrivă, inexistenţa unei discuţii în legătură cu conţinutul adresei din 19 august 2010 şi cu situaţia imobilului în litigiu, între şeful Serviciului patrimoniu şi directorul adjunct al societăţii, împuternicit în perioada de referinţă să exercite atribuţiile directorului general aflat în concediu de odihnă, a fost confirmată, în toate declaraţiile sale, şi de inculpatul B. care a arătat, însă, în depoziţiile din 24 februarie 2014 şi 7 noiembrie 2014, contrar celor afirmate de martorul Q. că, ulterior primirii adresei semnate, s-a prezentat în biroul acestuia explicându-i că este necesară şi semnarea procesului-verbal de vecinătate pe care făcuse deja menţiunea "cu observaţii conform adresei", directorul adjunct întrebându-l doar dacă "este vorba despre documentaţia pentru Hinova", fără a-i cere alte explicaţii suplimentare, situaţie în care, presupunând că acesta ştia despre ce este vorba, nu i-a adus la cunoştinţă neregulile constatate în legătură cu suprapunerea terenurilor.

De remarcat, totodată, este faptul că, în niciuna dintre depoziţii, inculpatul B. nu a susţinut că G. ar fi fost cel care i-ar fi sugerat sau l-ar fi îndemnat să-i ascundă martorului Q. aspectele constatate în urma verificărilor efectuate, menţionând, în mod expres, în cursul cercetării judecătoreşti, la termenul din 7 noiembrie 2014, că directorul general nu i-a adresat vreo astfel de solicitare, susţinere pe deplin credibilă în condiţiile în care acesta nu îi comunicase nici măcar faptul că va intra în concediu de odihnă, aflând de respectiva împrejurare abia în momentul în care a primit, prin secretariat, documentaţia depusă de solicitant şi vizată de martorul Q.

Or, în condiţiile în care inculpatul G. nu a folosit niciun mijloc de convingere pentru ca Şeful Serviciului patrimoniu să nu îi comunice directorului adjunct neregulile identificate în legătură cu terenul în litigiu, nu se poate considera că, prin dispoziţia de întocmire a adresei din 19 august 2010 cu un "conţinut neutru", acesta ar fi urmărit, de fapt, ca prin denaturarea realităţii, să-l determine pe martorul Q. să semneze procesul-verbal de vecinătate, aşa cum a susţinut Parchetul în cuprinsul motivelor de apel, din moment ce decizia de a-i ascunde celui din urmă situaţia suprapunerilor de teren a aparţinut exclusiv inculpatului B., care, în lipsa directorului general, ar fi putut să îl încunoştinţeze pe adjunctul acestuia despre deficienţele constatate sau să aştepte reîntoarcerea lui G. din concediu pentru a semna documentul ce urma să stea la baza înscrierii în cartea funciară a majorării suprafeţei de teren, alternative la care, însă, nu a înţeles să apeleze.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă soluţia primei instanţe de achitare a inculpatului G., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., criticile formulate sub acest aspect de Parchet nefiind fondate.

b.) În ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G., respectiv instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., instanţa de control judiciar constată, contrar susţinerilor apărării, că situaţia de fapt reţinută de Curtea de apel a fost corect stabilită, fiind confirmată de probele administrate în cauză în ambele faze procesuale, din coroborarea cărora rezultă, în esenţă, că, la data de 17 august 2010, acesta, în calitate de director general al SC O. SA - Sucursala Hidrocentrale Porţile de Fier, după ce a fost încunoştinţat de Şeful Serviciului patrimoniu, B., că procesul-verbal de vecinătate nu poate fi semnat întrucât terenul în suprafaţă de 34.121 m.p. menţionat în planul de amplasament şi delimitare a bunului imobil, ce-i fusese remis, împreună cu documentaţia aferentă, de inculpatul D., se suprapune cu terenul deţinut în concesiune de societate, i-a cerut subordonatului său să întocmească o adresă cu "conţinut neutru" (adresa din 19 august 2010) care să facă referire la terenul de 300 m.p. deţinut în mod legal de solicitantă şi individualizat în cartea funciară şi în legătură cu care să precizeze că se confirmă vecinătatea, cu singura menţiune că latura de vest este supusă inundabilităţii în funcţie de nivelul Dunării, adresă pe care să o califice ca obiecţiune la respectivul proces-verbal de vecinătate şi care, astfel, să dea o aparenţă de legalitate semnării acestuia, în vederea înscrierii în cartea funciară a majorării suprafeţei de teren conform documentaţiei anexate şi a constituirii ilegale a dreptului de proprietate asupra acestuia în favoarea inculpatei C.

Deşi acuzatul a adoptat o atitudine constantă de nerecunoaştere a faptei, susţinând, în cursul urmăririi penale, că nu a avut cunoştinţă de împrejurările în care documentaţia a fost înregistrată la SC O. SA - Sucursala Hidrocentrale Porţile de Fier şi de modul în care lucrarea a fost soluţionată (declaraţia şi procesul-verbal de confruntare din 20 august 2013), iar, în faţa Curţii de apel, că vizita inculpatului D. la biroul său ar fi avut loc cu circa două săptămâni anterior datei de 17 august 2010, ocazie cu care acesta a depus o documentaţie cadastrală pe care i-a înmânat-o pentru înregistrare lui B., neştiind, însă, ce rezolvare a primit (declaraţia din 7 noiembrie 2014), vinovăţia sa este pe deplin dovedită de ansamblul probator al cauzei, relevante în acest sens fiind depoziţiile inculpaţilor D. şi B., ale martorilor Q. şi DD. (declaraţiile celei din urmă doar în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din celelalte probe), precum şi procesul-verbal de confruntare dintre G. şi B. din 20 august 2013.

Remarcând inconsecvenţa inculpatului cu privire la explicaţiile date în legătură cu acuzaţia formulată împotriva sa, Înalta Curte constată că acestea sunt contrazise de dovezile administrate în cauză, care demonstrează cu certitudine că D. s-a deplasat la sediul sucursalei în dimineaţa zilei de 17 august 2010, ocazie cu care, fără a depune o cerere la registratura instituţiei, i-a înmânat directorului general documentaţia cadastrală şi procesul-verbal de vecinătate întocmite de F. Cu toate că, aşa cum rezultă din adresa din 12 august 2013 a SC O. SA - Sucursala Hidrocentrale Porţile de Fier, inculpatul G. figura în concediu legal de odihnă începând cu 16 august 2010, în data respectivă (17 august 2010) se afla la serviciu, participând şi la câteva activităţi curente ale sucursalei.

Deşi, cu prilejul audierii sale de către procuror, în 11 martie 2014, inculpatul D. nu a indicat data la care a avut loc vizita sa la biroul directorului general, precizând doar faptul că, după aproximativ două săptămâni, neprimind niciun răspuns în legătură cu documentaţia depusă, l-a apelat pe G., acesta spunându-i că se află în concediu în Grecia, în faţa instanţei, la termenul de judecată din 5 decembrie 2014, inculpatul a recunoscut integral faptele reţinute în sarcina sa în actul de sesizare, deci, implicit, împrejurarea că s-a deplasat la sediul SC O. SA în ziua de 17 august 2010, aşa cum a menţionat Parchetul în cuprinsul rechizitoriului. Totodată, în aceeaşi declaraţie, D. a precizat că a fost contactat de B. pentru a ridica lucrarea la câteva zile de la depunerea acesteia, ceea ce confirmă, o dată în plus, că documentaţia nu a fost predată directorului general cu două săptămâni înainte de data de 17 august 2010, ci chiar în ziua respectivă.

În acelaşi sens sunt şi depoziţiile inculpatului B. care, deşi, iniţial, a plasat discuţia sa cu G. în legătură cu documentaţia cadastrală adusă de D. în data de 18 august 2010 (declaraţiile din 2 august 2013), ulterior, a revenit, arătând, în mod constant, că vizita celui din urmă la sediul sucursalei, în biroul directorului general, a avut loc în 17 august 2010 (declaraţiile din 24 februarie 2014 şi 7 noiembrie 2014; procesul-verbal de confruntare cu inculpatul G.). Totodată, în declaraţia din 24 februarie 2014, a menţionat că, atunci când a revenit în biroul inculpatului G. pentru a-i comunica rezultatul verificărilor efectuate în legătură cu terenul la care se referea documentaţia depusă de D., a observat că aceasta se afla la mapa directorului general, nefiind, aşadar, înregistrată la acel moment.

De altfel, aşa cum rezultă din depoziţiile martorilor Q. (din 21 iunie 2013 şi 22 august 2013) şi DD. (din 22 august 2013), lucrarea a dobândit dată certă, prin aplicarea vizei de primire de către directorul adjunct, la sfârşitul zilei de 17 august 2010, aspect confirmat şi de menţiunile înscrise pe planul de amplasament şi delimitare a bunului imobil depus împreună cu documentele anexe de către inculpatul D. Ca urmare, având în vedere acest aspect, precum şi declaraţiile celor doi martori menţionaţi, care au arătat, în mod concordant, că, în cadrul SC O. SA - Sucursala Hidrocentrale Porţile de Fier, directorii vedeau în fiecare zi mapa de corespondenţă la/spre sfârşitul programului de lucru, fapt confirmat şi de B. în depoziţia din 24 februarie 2014, apare cu evidenţă faptul că documentaţia privind terenul în litigiu a fost depusă de D. în data de 17 august 2010, când s-a şi deplasat la biroul inculpatului G., căci, în cazul în care aceasta ar fi fost adusă pentru soluţionare cu circa două săptămâni înainte, aşa cum susţine acuzatul, ar fi trebuit să poarte o altă dată de primire, mult anterioară. Ca urmare, contrar solicitării formulate de apărarea apelantului G., Înalta Curte nu poate valorifica în plan probator susţinerea martorei DD. din faţa instanţei de judecată în sensul că vizita inculpatului D. la directorul general nu a avut loc în ziua de 17 august 2010 (declaraţia din 30 ianuarie 2015), cu atât mai mult cu cât o asemenea afirmaţie nu a fost făcută cu ocazia audierii acesteia de către organele de anchetă penală, deci mult mai aproape de data faptelor, când martora a arătat doar împrejurarea că nu reţine ca vreodată, pe durata concediului de odihnă, şeful său să se fi întâlnit la sediul unităţii cu D., fără a face vreo referire precisă la ziua de 17 august 2010 (declaraţia din 22 august 2013).

Deopotrivă, mijloacele de probă administrate în cauză contrazic şi apărarea apelantului referitoare la inexistenţa vreunei acţiuni de determinare a inculpatului B. să-şi încalce atribuţiile de serviciu, acesta din urmă declarând în mod constant că, în prezenţa lui D., a fost chemat în biroul directorului general, care i-a pus la dispoziţie documentaţia cadastrală depusă de cel din urmă, cerându-i să o verifice şi să rezolve problema. De asemenea, inculpatul B. a precizat că, după ce i-a comunicat lui G. că terenul din planul de amplasament şi cel aflat în concesiunea societăţii nu se învecinează, ci se suprapun, astfel încât procesul-verbal de vecinătate nu poate fi semnat, acesta i-a spus că trebuie neapărat să îl ajute pe D. şi că este necesar ca respectivul proces-verbal să fie semnat, arătând că "urmează să se descurce ei", referindu-se la inculpatul menţionat şi la C.

În acest sens, directorul general i-a solicitat Şefului Serviciului patrimoniu să întocmească o adresă cu "conţinut neutru" pe care să o califice ca obiecţiune la procesul-verbal de vecinătate, sugerându-i şi conţinutul acesteia, în sensul de a se face trimitere la terenul înscris în cartea funciară, în legătură cu care să se precizeze că se confirmă vecinătatea, cu singura menţiune că latura de vest este supusă inundabilităţii în fundaţie de nivelul Dunării. În plus, după întocmirea de către B. a unei ciorne, inculpatul G. a făcut câteva modificări cu privire la conţinutul adresei, solicitându-i, totodată, subalternului său ca, ulterior semnării celor două înscrisuri (adresa şi procesul-verbal de vecinătate), să îl contacteze pe D. pentru a ridica documentele.

Susţinerile inculpatului B. nu sunt confirmate doar de conţinutul adresei din 19 august 2010, pe care acesta nu şi-a aplicat semnătura deoarece nu reflecta situaţia terenului la care se referea documentaţia cadastrală depusă de D., ci şi de declaraţiile celui din urmă inculpat care, prin atitudinea sa manifestată în faţa primei instanţe, a recunoscut necondiţionat situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu, arătând, în plus, că, după ce G. l-a convocat în biroul său pe Şeful Serviciului patrimoniu, i-a predat acestuia întreaga documentaţie şi l-a rugat să rezolve problema (declaraţia din 5 decembrie 2014). De asemenea, în etapa instrucţiei penale, acelaşi acuzat a relatat că întâlnirea cu directorul general a fost stabilită telefonic, iar, după ce s-a deplasat la sediul SC O. SA - Sucursala Hidrocentrale Porţile de Fier, i-a predat acestuia documentaţia cadastrală întocmită de F. împreună cu procesul-verbal de vecinătate, solicitându-i să îl semneze. În acest scop, G. l-a chemat în biroul său pe B., Şeful Serviciului patrimoniu, căruia i-a pus la dispoziţie documentaţia, spunându-i să rezolve problema (declaraţia din 11 martie 2014).

Rezultă, aşadar, din coroborarea acestor probe, că, deşi cunoştea faptul că terenul în suprafaţă de 34.121 m.p. nu se învecina, ci se suprapunea cu cel aflat în administrarea societăţii, inculpatul G. l-a determinat pe subalternul său, B. care, potrivit filei postului, răspundea de organizarea activităţii de gestionare şi evidenţă a terenurilor sucursalei, să întocmească adresa din 19 august 2010 al cărei conţinut nu reflecta situaţia imobilului la care se referea documentaţia cadastrală depusă de D., pentru a se da, astfel, o aparenţă de legalitate semnării procesului-verbal de vecinătate fără număr şi dată prezentat de acelaşi inculpat, în vederea înscrierii în cartea funciară a majorării suprafeţei de teren conform documentaţiei anexate şi a constituirii ilegale a dreptului de proprietate asupra acestuia în favoarea inculpatei C., rezultat pe care apelantul inculpat l-a prevăzut şi urmărit prin comiterea faptei.

Ca urmare, în mod justificat instanţa de fond a stabilit că probele administrate în cauză demonstrează săvârşirea de către inculpatul G. a infracţiunii prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., neexistând elemente care să fundamenteze o soluţie de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat de către apelant.

2. a.) Examinând apelul declarat de inculpatul A., prin raportare la criticile formulate de acesta, acuzaţiile reţinute în sarcina sa şi reglementările incidente în materie, Înalta Curte arată, în prealabil, că unul dintre principiile pe care se întemeiază regimul juridic al publicităţii imobiliare bazat pe cărţile funciare instituit de Legea nr. 7/1996 este acela al legalităţii înscrierilor, în scopul asigurării exactităţii, corectitudinii şi certitudinii menţiunilor efectuate în aceste instrumente tehnico-juridice de evidenţă cadastrală. Cu privire la această regulă de bază, trebuie făcută distincţia între legalitatea formală, potrivit căreia registratorul de carte funciară nu poate încuviinţa decât înscrierea actelor şi faptelor juridice anume prevăzute de lege ca fiind supuse acestei operaţii juridice sau, după caz, permise şi nu se poate întemeia decât pe cererea ce-i este adresată de cel interesat şi actele ei însoţitoare, şi legalitatea materială, care semnifică cerinţa ca registratorul să cerceteze, pe de o parte, dacă înscrisul pe baza căruia se solicită înscrierea întruneşte condiţiile de fond şi de formă impuse de lege pentru înscrierea dreptului său, iar, pe de altă parte, dacă din însuşi cuprinsul cărţii funciare nu există vreo piedică la efectuarea înscrierii.

Dând relevanţă acestui principiu fundamental care stă la baza înscrierilor în cartea funciară, art. 48 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996 stabileşte că registratorul, verificând cerinţele instituite de lege cu privire la înscrisul prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se solicită, va admite cererea şi va dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere ori, dacă cererea şi actele depuse în justificarea ei nu întrunesc condiţiile legale, o va respinge prin acelaşi act procedural, supus reexaminării de către registratorul şef şi, ulterior, plângerii la instanţa de judecată competentă şi căilor de atac prevăzute de lege (art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data faptelor).

În ceea ce priveşte dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil, art. 20 din actul normativ menţionat prevede că acestea se vor înscrie în cartea funciară numai pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil (alin. (1)), hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorităţii administrative, înlocuind acordul de voinţă cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor (alin. 3).

Reglementând categoriile de înscrieri în cartea funciară, art. 26 alin. (4) din Legea nr. 7/1996 stabileşte că acestea pot fi de trei feluri, respectiv intabularea (ce are ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale), înscrierea provizorie a drepturilor reale, sub condiţia justificării ulterioare, şi notarea (ce are ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor şi faptelor juridice referitoare la starea şi capacitatea persoanelor, acţiunilor şi căilor de atac în justiţie, precum şi a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară).

Totodată, în art. 33, legea prevede posibilitatea rectificării sau modificării cărţii funciare în cazul în care cuprinsul acesteia nu corespunde, în privinţa înscrierii, cu situaţia juridică reală (alin. (1)). Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau menţionarea înscrierii oricărei operaţiuni susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară (alin. 2), iar, prin modificare, orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esenţa dreptului de proprietate care poartă asupra acelui imobil (alin. 3). Spre deosebire de rectificare, care poate fi cerută de orice persoană interesată (art. 34), modificarea imobilului, care se poate face, potrivit art. 42 alin. (1), prin alipire, dezlipire, mărirea sau micşorarea întinderii acestuia, se înscrie în cartea funciară doar la cererea titularului dreptului de proprietate (art. 33 alin. (3) teza a II-a).

Potrivit art. 33 alin. (6) din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data faptelor, procedura de rectificare a înscrierilor în cartea funciară, a modificărilor şi cea de îndreptare a erorilor materiale se va stabili prin regulament aprobat de directorul general al Agenţiei Naţionale. Ca urmare, a fost emis Ordinul nr. 633/2006 de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, care instituia şi procedurile de lucru în materie de carte funciară (inclusiv privind modificările şi rectificările), însă, prin Decizia nr. 723 din 1 iunie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. O. nr. 416/22.06.2010, textul art. 33 alin. (6) din Legea nr. 7/1996 a fost declarat neconstituţional.

Astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, încălcând principiul legalităţii înscrierii în cartea funciară, inculpatul A., în calitate de registrator şef în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, la instigarea directorului instituţiei, a semnat, la data de 22 noiembrie 2010, în locul registratorului M. căreia îi fusese repartizată lucrarea, încheierea de carte funciară prin care s-a dispus majorarea de peste o sută de ori a suprafeţei de teren de 300 m.p. înscrisă în cartea funciară - UAT Hinova, constituind, astfel, cu nerespectarea prevederilor art. 20, art. 33 alin. (3) şi art. 47 - 51 din Legea nr. 7/1996, un drept de proprietate în favoarea inculpatei C. asupra terenului în suprafaţă de 34.121 m.p. ce făcea parte din domeniul public şi se afla în administrarea SC O. SA - Sucursala Hidrocentrale Porţile de Fier, prin aceasta Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei fiind prejudiciat cu suma de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei.

Deşi apelantul a susţinut că nu a acţionat cu vinovăţie, semnând încheierea de carte funciară întrucât subordonata sa lipsea de la serviciu, iar lucrarea avea un caracter urgent, Înalta Curte nu poate reţine această apărare, împrejurările de fapt ale cauzei, dovedite de materialul probator administrat în ambele faze procesuale, demonstrând că a comis fapta la instigarea inculpatului E., directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, având, pe deplin, reprezentarea faptului că, prin aceasta, procură un folos patrimonial necuvenit inculpatei C.

şi creează un prejudiciu în patrimoniul proprietarului de drept al imobilului. Astfel, aşa cum se va arăta, pe larg, cu ocazia analizării căii de atac promovate de inculpatul E., mijloacele de probă conturează în mod neîndoielnic interesul constant manifestat de acesta pentru a obţine acapararea nelegală de către C. a terenului în suprafaţă de 34.121 m.p. aflat în proprietatea publică a statului, dovadă în acest sens fiind demersurile efectuate împreună cu D. la Primăria comunei Hinova pentru a se interesa de situaţia juridică exactă a imobilului, oferirea soluţiei formulării unei cereri de majorare a suprafeţei de teren, în condiţiile în care Oficiul de cadastru pe care îl conducea admisese astfel de solicitări, recomandarea ca documentaţia cadastrală să fie întocmită de F., persoană fizică autorizată care se abate cu uşurinţă de la respectarea dispoziţiilor legale, precum şi acţiunile întreprinse pentru identificarea vecinilor terenului, în vederea completării şi semnării procesului-verbal de vecinătate, în condiţiile în care acesta nu fusese întocmit cu respectivele menţiuni de F., iar, în planul de amplasament şi delimitare a imobilului, erau indicate doar SC O.

SA şi SC Ş. SRL. De asemenea, probele dosarului demonstrează preocuparea inculpatului E. pentru recepţionarea de către inspectorul de cadastru P. a documentaţiei chiar în ziua în care a fost depusă, cu toate că aceasta prezenta o serie de deficienţe, cea mai importantă fiind lipsa fotografiilor limitelor de proprietate, care ar fi permis constatarea faptului că acestea sunt diferite de cele aferente terenului de 300 m.p. înscris în cartea funciară, dar şi pentru ataşarea rapidă la dosar a declaraţiei autentice de voinţă a inculpatei C., prin furnizarea unor informaţii din interiorul instituţiei şi care la acea dată nu erau accesibile publicului, demers în urma căruia respectivul document a fost depus cu aproximativ 1 minut după ce referatul de completare a fost comunicat solicitantului de către Serviciul registratură.

Or, toate aceste elemente de fapt ce rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză demonstrează, aşa cum în mod întemeiat a reţinut şi prima instanţă, că registratorul şef a semnat încheierea de carte funciară din 22 noiembrie 2010 la îndemnul inculpatului E., singura persoană din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi direct interesată de soluţionarea favorabilă şi rapidă a cererii formulate de C.

Totodată, deşi s-a invocat de apelant caracterul urgent al lucrării, se observă din menţiunile olografe făcute de registratorul M. pe adresa de înaintare a referatului de completare întocmit de martora HH. la data de 19 noiembrie 2010 şi comunicat solicitantului la 22 noiembrie 2010, că termenul pentru depunerea declaraţiei autentice de voinţă fusese fixat pentru 28 noiembrie 2010, iar pentru soluţionarea lucrării la data de 29 noiembrie 2010, astfel încât nu se justifica semnarea cu atâta rapiditate, în ziua de 22 noiembrie 2010, a încheierii de carte funciară, mai ales în condiţiile în care registratorul căruia îi fusese repartizată lucrarea nu se afla în unitate şi avea dubii serioase cu privire la admisibilitatea unei astfel de solicitări, motiv pentru care a şi apelat la ajutorul registratorului şef A., căruia i-a cerut opinia cu privire la acest aspect. Mai mult, în depoziţia sa din 7 august 2013, menţinută în data de 30 ianuarie 2015 în faţa Curţii de apel, martora M. a menţionat că, în momentul în care s-a prezentat în biroul şefului său direct pentru a-i cere părerea, inculpatul A. nu a părut deloc surprins, context în care a dedus că acesta cunoştea dinainte speţa, însă, cu toate acestea, i-a solicitat să îi lase lucrarea pentru a mai reflecta.

De asemenea, nu constituie o justificare credibilă pentru semnarea încheierii de carte funciară în locul registratorului M. nici faptul că aceasta aplicase pe cererea de recepţie şi înscriere rezoluţia "Se va nota modificarea suprafeţei imobilului", din moment ce, aşa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 48 - 49 din Legea nr. 7/1996 (în forma în vigoare la data faptelor), cererile de înscriere în cartea funciară nu se soluţionează prin viză, ci doar prin încheiere, supusă căilor de atac în condiţiile legii. Mai mult, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor M. (din 30 ianuarie 2015), HH. (din 12 martie 2014 şi 5 decembrie 2014), II. (din 5 decembrie 2014) Ci JJ. (din 5 decembrie 2014), registratorul, revenind asupra opiniei iniţiale exprimată în cuprinsul rezoluţiei, poate da prin încheiere o soluţie diferită, situaţie întâlnită în practică chiar şi în cazurile în care încheierea nu este încă validată de referent în aplicaţia informatică, existând, astfel, posibilitatea întocmirii unui alt act procedural. De altfel, în speţă, deşi aplicase pe cererea solicitantului viza menţionată, martora M. avea puternice îndoieli cu privire la modalitatea de rezolvare a lucrării, înclinând chiar spre pronunţarea unei soluţii de respingere, motiv pentru care a solicitat şi opinia inculpatului A. Astfel, în declaraţia din 7 august 2013, aceasta a menţionat că "ceea ce m-a şocat la primirea acestei lucrări a fost diferenţa enorm de mare de teren pentru care se cerea înscrierea modificării suprafeţei", aceeaşi împrejurare ridicându-i semne de întrebare şi martorei HH., aşa cum a declarat în depoziţia din 5 decembrie 2014. Complexitatea deosebită pe care o prezenta lucrarea repartizată martorei M., generată, în principal, de diferenţa mare între suprafaţa terenului intabulat şi cea din documentaţia cadastrală, fapt care punea în discuţie constituirea unui veritabil drept de proprietate în favoarea solicitantei pentru respectiva diferenţă, a fost constatată şi de ceilalţi colegi registratori cu care martorele s-au consultat, doi dintre aceştia (G. şi JJ.) opinând în sensul respingerii cererii.

Totodată, în conturarea unei atitudini conştiente a inculpatului A. faţă de faptă şi urmările ei, pledează şi împrejurarea că acesta a avut la dispoziţie întreaga documentaţie anexată cererii (care i-a fost lăsată de martora M.), iar, în baza obligaţiei de verificare ce îi revenea potrivit art. 48 - 49 din Legea nr. 7/1996, trebuia să observe lipsurile şi neregulile pe care le prezenta aceasta (lipsa actului prin care s-a transmis ori constituit în mod valabil dreptul de proprietate al inculpatei C. asupra diferenţei de teren, lipsa semnăturii proprietarului şi a datei pe procesul-verbal de vecinătate, lipsa planului de încadrare în zonă şi a planşelor foto ale limitelor de proprietate), dintre care o parte fuseseră consemnate chiar de martora P. în subsolul primei pagini a planului de amplasament şi delimitare a bunului imobil, întocmit de F., faptul că registratorul şef a semnat încheierea în locul martorei M. neavând semnificaţia transferării în persoana acesteia a răspunderii pentru consecinţele produse.

În plus, deşi a apreciat îndeplinite cerinţele art. 19 raportat la art. 25 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care nu instituiau o limită pentru majorarea suprafeţelor de teren prin procedura reglementată de aceste texte, inculpatul a ignorat tocmai prevederile din legea organică, respectiv cele ale art. 33 alin. (3), care stipulează că modificarea înscrierii în cartea funciară vizează orice schimbare privitoare la aspecte tehnice, cu condiţia să nu afecteze esenţa dreptului de proprietate care poartă asupra imobilului. Ca urmare, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, modificarea trebuie să fie minoră, să nu afecteze proprietăţile învecinate şi să nu constituie o modalitate de dobândire a unor drepturi reale în favoarea proprietarului înscris în cartea funciară sau a altor persoane. În cauză, însă, folosindu-se de prevederile art. 19 din Regulamentul menţionat, menite să permită corectarea unor deficienţe minore în activitatea de măsurare a terenurilor, inculpatul A., împreună cu ceilalţi acuzaţi, au realizat împroprietărirea inculpatei C. cu o suprafaţă impresionantă de teren din domeniul public al statului, afectând, astfel, semnificativ proprietatea acestuia, aflată în inventarul Ministerului Economiei şi administrarea SC O. SA. Procedând astfel, acuzatul a nesocotit şi dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 7/1996, care stabilesc că dreptul de proprietate asupra unui imobil nu se poate înscrie în cartea funciară decât în baza actului prin care s-a constituit ori s-a transmis în mod valabil, or declaraţia autentică pe proprie răspundere privind majorarea suprafeţei de teren nu reprezintă un astfel de act de dobândire a proprietăţii, neputând fi încadrat nici în categoria actelor emise de autorităţile administrative, la care se referă alin. (3) al aceluiaşi text de lege.

Sub acelaşi aspect, se observă, chiar din cuprinsul încheierilor de carte funciară şi a documentele anexate, depuse în probaţiune de inculpatul A. la instanţa de fond, că, în toate cazurile, modificările suprafeţelor de teren au fost unele minore, întemeiate pe necorelări între actele de proprietate şi situaţia reală a imobilelor, iar, în majoritatea situaţiilor, s-a solicitat şi s-a dispus şi modificarea limitelor de proprietate, spre deosebire de cauza de faţă, în care, deşi prin documentaţie, s-au modificat şi aceste limite, a fost cerută doar modificarea suprafeţei.

Raportat la toate aceste împrejurări anterior expuse, Înalta Curte apreciază că susţinerile apelantului referitoare la faptul că a semnat şi alte încheieri de carte funciară pentru registratorul M. şi că nu i-a cunoscut pe C. şi D. sunt lipsite de orice relevanţă sub aspectul poziţiei psihice cu care a acţionat, acesta prevăzând că, prin semnarea încheierii de carte funciară din 22 noiembrie 2010, în condiţiile arătate, creează un avantaj patrimonial necuvenit acuzatei prin constituirea în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., corelativ cu producerea unui prejudiciu în patrimoniul adevăratului proprietar, rezultat pe care l-a urmărit prin comiterea faptei.

În consecinţă, constatând că, în mod corect, Curtea de apel a reţinut că sunt întrunite, atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi al celei subiective, toate elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., instanţa de control judiciar apreciază ca neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de apelantul inculpat A., nefiind incidente, în cauză, dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Totodată, având în vedere aceleaşi aspecte, care fundamentează concluzia că inculpatul A. a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, Înalta Curte nu poate reţine nici critica acestuia ce vizează greşita calificare în drept dată faptei pentru care a fost condamnat, nefiind fondată solicitarea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 C. pen.

Deopotrivă, nu sunt întrunite, în cauză, nici elementele constitutive ale infracţiunii de uzurpare a funcţiei, prevăzută de art. 300 C. pen., în care s-a solicitat, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice, având în vedere că actul îndeplinit defectuos de inculpatul A., constând în semnarea încheierii de carte funciară din 22 noiembrie 2010 cu încălcarea dispoziţiilor art. 20, art. 33 alin. (3) şi art. 47 - 51 din Legea nr. 7/1996, făcea parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia, aşa cum se prevede în art. 297 C. pen. Astfel, se observă că, deşi prin O.U.G. nr. 64/2010, publicată în M.Of. nr. 451/2.07.2010, Legea nr. 7/1996 a fost modificată în sensul stabilirii în sarcina registratorului şef a competenţei de soluţionare a cererilor de reexaminare formulate împotriva încheierilor de carte funciară (art. 50 alin. (2), potrivit fişei postului valabilă în perioada de referinţă, inculpatul A. îndeplinea, în continuare, atribuţia dispunerii, prin încheiere, a intabulării, înscrierii provizorii, notării şi radierii din cartea funciară, astfel încât actul realizat fiind circumscris îndatoririlor de serviciu stabilite, în concret, prin dispoziţia directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, nu se poate considera că exceda atribuţiilor sale de serviciu, cu atât mai mult cu cât legislaţia conexă nu fusese modificată, iar legea organică nu interzicea în mod explicit ca registratorul şef să emită încheieri de carte funciară.

Ca urmare, având în vedere că, potrivit normei de incriminare, elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 300 C. pen. se realizează prin acţiunea de îndeplinire a unui act ce nu intră în atribuţiile de serviciu ale făptuitorului, ipoteză ce nu se regăseşte în speţă, instanţa de apel constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de uzurparea funcţiei, astfel încât nu poate da curs solicitării apelantului de schimbare a încadrării juridice în acest sens.

b.) Cu privire la susţinerea inculpatului A. referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul urmării imediate, critică formulată în cuprinsul motivelor sale de apel, Înalta Curte constată că şi aceasta este neîntemeiată, fiind îndeplinite în persoana celor doi acuzaţi toate condiţiile de tipicitate instituite de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

Astfel, sub aspectul criticat, instanţa de apel arată că, în noua codificare penală generală (art. 297 alin. (1) C. pen.), varianta tip a infracţiunii de abuz în serviciu a preluat, în linii generale, conţinutul reglementărilor cuprinse în art. 246 şi art. 248 C. pen. (1969), cu modificări, însă, în ceea ce priveşte urmarea imediată a acţiunii sau inacţiunii ce formează elementul material, renunţându-se la cea constând în cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori altei unităţi publice.

Aşadar, atât potrivit noii incriminări, cât şi legii penale anterioare, pentru a constitui infracţiunea de abuz în serviciu, neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea acestuia în mod defectuos de către funcţionarul public aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu trebuie să aibă ca urmare producerea unei pagube sau vătămarea drepturilor ori intereselor legitime ale unei persoane.

Or, în speţă, aşa cum, în mod corect, a reţinut şi judecătorul fondului, prin comiterea de către inculpaţi a infracţiunii de abuz în serviciu (în forma autoratului sau, după caz, a complicităţii), s-a produs în patrimoniul statului, reprezentat de Ministerul Economiei, un prejudiciu în cuantum de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză întocmit în etapa instrucţiei penale de expertul judiciar CC. Deşi o parte dintre acuzaţi au contestat modul de stabilire de către specialistul desemnat de organele de anchetă penală a preţului terenului în litigiu, corectitudinea determinării acestuia este confirmată de un alt raport de evaluare realizat pentru un teren învecinat, la solicitarea Primăriei Drobeta-Turnu Severin - Direcţia de Taxe şi Impozite, precum şi de procesul-verbal de adjudecare la licitaţie a acestuia, din care rezultă o valoare estimată de 28,72 lei/m.p., deci aproximativ 980.000 lei pentru întreaga suprafaţă de 34.121 m.p.

Totodată, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază ca fiind lipsită de relevanţă sub aspectul producerii urmării imediate a infracţiunii împrejurarea că, în evidenţele SC O. SA, terenul figurează cu valoare contabilă zero, din moment ce acesta nu face parte din patrimoniul respectivei societăţi (care este doar concesionar, având în administrare imobilul), ci din domeniul public al statului, reprezentat de Ministerul Economiei, în inventarul căruia se află. De altfel, aşa cum, în mod corect, a subliniat şi Curtea de apel, valoarea contabilă a terenului nu trebuie confundată cu valoarea de piaţă a imobilului (ce reprezintă suma care s-ar obţine în cazul vânzării lui), preţul stabilit de expertul judiciar desemnat în cauză reflectând această din urmă valoare.

De asemenea, aceeaşi concluzie se impune a fi reţinută şi cu privire la poziţia exprimată de Ministerul Economiei în cuprinsul adresei din 7 noiembrie 2014, solicitarea de restituire în natură a terenului nefiind generată de lipsa producerii unei pagube, aşa cum a sugerat inculpatul E., ci de regimul juridic al acestuia, respectiv imobil aparţinând proprietăţii publice a statului, care, potrivit art. 136 alin. (4) din Constituţia României şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, este inalienabil, neputând fi înstrăinat.

Ca atare, în cauză este îndeplinită, atât potrivit reglementării anterioare (art. 248 C. pen. din 1969), cât şi legii penale în vigoare (art. 297 alin. (1) C. pen.), cerinţa cauzării unui prejudiciu prin realizarea defectuoasă a unui act de către inculpatul A., în exercitarea atribuţiilor de serviciu, faptă comisă la instigarea lui E., astfel încât susţinerile celor doi apelanţi sub acest aspect nu pot fi reţinute, nefiind întemeiate.

3. Referitor la celelalte critici formulate de apelantul inculpat E., Înalta Curte arată că art. 4 C. pen., reglementând o situaţie derogatorie de la principiul activităţii legii penale, stabileşte că aceasta nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, în acest caz executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a celor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetând prin intrarea în vigoare a legii noi.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, prevederile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de legea nouă pentru existenţa acesteia. Se observă, aşadar, că ipoteza la care se referă aceste dispoziţii legale vizează situaţia când legea nouă preia, în liniile sale generice (în esenţa sau natura sa), ideea de bază pe care se edificase şi în legea anterioară o normă de incriminare, însă modifică forma sub care se prezintă aceasta, la nivelul unor elemente constitutive, iar, în concret, fapta ce formează obiectul acuzaţiei penale sau pentru care s-a pronunţat deja o soluţie de condamnare nu mai întruneşte unul sau mai multe din aceste elemente ale noului conţinut constitutiv.

Într-adevăr, prin art. 79 pct. 9 din Legea nr. 1 87/2012, a fost modificat art. 132 din Legea nr. 78/2000 în sensul introducerii, cu referire la urmarea imediată a infracţiunii, a cerinţei ca folosul obţinut pentru sine sau pentru altul de funcţionarul public să aibă un caracter necuvenit. Or, în speţă, aşa cum, în mod corect, a reţinut judecătorul fondului i cum rezultă din probele administrate în cauză (ce au fost prezentate, pe larg, la pct. 2 din considerente), fapta inculpatului A. care, la instigarea directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, a semnat, în locul registratorului M., încheierea de carte funciară din 22 noiembrie 2010 prin care a dispus, cu încălcarea dispoziţiilor art. 20, art. 33 alin. (3) şi art. 47 - 51 din Legea nr. 7/1996, notarea modificării suprafeţei terenului cu număr cadastral 285, înscris în cartea funciară - UAT Hinova, din 300 m.p. în 34.121 m.p., a avut ca urmare atât prejudicierea Statului Român, reprezentat prin Ministerului Economiei, în calitate de proprietar al terenului, cu suma de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei, cât şi procurarea pentru inculpata C. a unui folos material necuvenit constând în obţinerea, în mod ilegal, a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 34.121 m.p. Ca urmare, fapta reţinută în sarcina inculpatului A., astfel cum a fost anterior descrisă, întruneşte, în continuare, toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare a infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, nefiind incidente dispoziţiile art. 4 C. pen. şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

Împrejurarea că inculpatul E. nu a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, argument invocat de apărare pentru a demonstra dezincriminarea faptei, nu prezintă nicio relevantă sub aspectul calificării acesteia ca infracţiune, din moment ce apelantul a fost trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu, iar art. 13 din Legea nr. 78/2000 instituie cerinţa obţinerii folosului necuvenit, pentru sine sau pentru altul, doar cu privire la autor, iar nu la participantul secundar (instigator/complice), în cauză, ala cum s-a arătat anterior, fiind îndeplinită această condiţie impusă de textul de lege menţionat. Pe de altă parte, din probele dosarului, rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpatul E. a prevăzut că, prin acţiunea sa, îl determină pe A. ca, prin nesocotirea atribuţiilor de serviciu şi a legislaţiei incidente în materie, să constituie, în mod ilegal, în favoarea inculpatei C. dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., rezultat pe care apelantul l-a urmărit prin comiterea faptei, acţionând, aşadar, cu vinovăţie sub forma intenţiei directe.

În ceea ce priveşte faptul că, prin rechizitoriu, s-a dispus faţă de martora P. o soluţie de clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., considerându-se de către Parchet că aceasta s-a aflat în eroare cu privire la existenta unei împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei, Înalta Curte arată, contrar opiniei apărării, că respectivul aspect nu este de natură să atragă neîndeplinirea condiţiilor de existenţă ale formei de participaţie reuşită de acuzare în privinţa inculpatului E., aşa cum, în mod neîntemeiat, a susţinut acesta în cuprinsul motivelor de apel.

Astfel, se observă că, în funcţie de caracterul omogen sau eterogen al poziţiilor psihice ale persoanelor care comit fapta incriminată, Codul penal reglementează, în art. 47, instigarea proprie/perfectă, care se caracterizează prin realizarea unei concordanţe sub raport subiectiv între participanţi, ambii acţionând cu intenţie, iar, în art. 52 alin. (2) şi (3), instigarea improprie/imperfectă, în cazul căreia lipseşte coeziunea psihică între instigator şi instigat, cel din urmă săvârşind fapta din culpă sau fără vinovăţie. Aşa cum s-a arătat şi la pct. 1 din considerente, în cazul ambelor forme ale instigării, legea prevede aceleaşi condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, respectiv existenţa unei activităţi de determinare, prin care instigatorul să transpună în mintea/conştiinţa instigatului ideea săvârşirii faptei incriminate, respectiva activitate să privească comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, instigatorul să acţioneze cu intenţie directă sau indirectă, iar instigatul să fi săvârşit fapta la care a fost determinat ori, cel puţin, să fi realizat o tentativă pedepsibilă.

Ca urmare, împrejurarea că, în speţă, în privind a martorei P. a operat cauza de neimputabilitate reglementată de art. 30 C. pen., aceasta acţionând, aşadar, fără vinovăţie, nu exclude răspunderea penală a inculpatului E. în calitate de instigator, atâta timp cât sunt îndeplinite toate cerinţele de existenţă ale acestei forme de participaţie penală, astfel cum au fost anterior expuse.

Deşi apărarea a încercat să acrediteze ideea că Parchetul nu a dovedit săvârşirea, cu intenţie, de către instigator, a unei acţiuni de determinare prin care să fi transpus în conştiinţa martorei hotărârea de a comite fapta prevăzută de legea penală, Înalta Curte constată contrariul, probele administrate în cauză, ce au fost în mod judicios analizate de judecătorul fondului, atestând, dimpotrivă, că inspectorul P., ca urmare a solicitării adresată telefonic de directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Mehedinţi, E., deşi constatase mai multe lipsuri şi erori, a renunţat să întocmească nota de respingere şi a procedat la recepţionarea documentaţiei întocmite de inculpatul F. Aşa a cum s-a arătat, împrejurarea că martora nu a înţeles pe deplin conotaţia infracţională a activităţii pe care a desfăşurat-o, aflându-se în eroare cu privire la existenţa unei împrejurări de care depindea caracterul penal al faptei, nu echivalează cu lipsa transpunerii în conştiinţa acesteia a hotărârii de a comite activitatea ilicită la care a fost determinată cu intenţie de inculpatul E., dovadă în acest sens fiind chiar împrejurarea că, în final, ca urmare a cererii adresate de şeful său, a recepţionat lucrarea, cu toate că, anterior, identificase o serie de nereguli în legătură cu aceasta.

Deşi actul material analizat anterior se circumscrie, astfel cum a subliniat şi apelantul, instigării improprii în modalitatea prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen., se apreciază că, dată fiind pluralitatea actelor de executare omogene (instigarea martorei P. şi a inculpatului A.), unitatea de rezoluţie infracţională, precum şi unitatea de subiect pasiv (Statul Român, prin Ministerul Economiei), în mod corect au fost reţinute dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen., participaţia improprie putând fiinţa alături de cea proprie, prevăzută de art. 47 C. pen., atunci când persoanele determinate, cu intenţie, să săvârşească fapta prevăzută de legea penală nu acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie, respectiv unele cu intenţie, iar altele din culpă sau chiar fără vinovăţie.

Evaluând materialul probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, Înalta Curte constată că acesta confirmă pe deplin situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi dovedeşte dincolo de orice îndoială rezonabilă săvârşirea de către inculpatul E. a faptelor reţinute în sarcina sa, demonstrând activitatea conştientă desfăşurată de acesta pentru a asigura preluarea în proprietate pe căi ilicite de către C. a suprafeţei de 34.121 m.p., precum şi rolul său important, alături de acuzată şi de D., în conceperea şi realizarea demersului infracţional, cu concursul celorlalţi inculpaţi trimişi în judecată în prezenta cauză.

Astfel, rezultă din probele dosarului că inculpatul E. a fost cel care, la solicitarea lui D., s-a implicat încă de la început în acţiunile întreprinse pentru identificarea situaţiei juridice exacte a terenului în litigiu şi stabilirea vecinilor, deplasându-se cu cel din urmă la Primăria comunei Hinova pentru a solicita relaţii în acest sens. Audiată fiind, martora BB. a confirmat acest aspect în depoziţia sa din 13 martie 2014, menţinută în faţa instanţei de judecată la termenul din 9 martie 2015, arătând că cei doi inculpaţi s-au interesat, cu ocazia vizitei la Primărie, de situaţia terenului din tarlaua 11, parcela 115/5, motiv pentru care, în calitate de secretar al instituţiei, a fost solicitată de primar să le dea relaţiile cerute, prezentându-le, astfel, planul parcelar şi spunându-le că respectiva suprafaţă se află în administrarea SC O. SA, fiind proprietatea publică a statului; în plus, a menţionat că unul dintre cei doi inculpaţi, fără a-l putea indica, a afirmat că terenul nu va mai fi în administrarea respectivei societăţi. Totodată, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale în 11 martie 2014, inculpatul D. a precizat că, în baza relaţiilor de prietenie dintre ei, a fost ajutat de E. în demersul efectuat pentru obţinerea majorării suprafeţei de teren deţinută de C., de la 300 m.p. la 34.121 m.p., precum şi faptul că, pentru a identifica vecinii terenului, după obţinerea procesului-verbal de vecinătate, s-a deplasat la sediul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, ocazie care directorul instituţiei, în urma accesării unei aplicaţii pe calculator, a stabilit că aceştia sunt SC Ş. SRL, SC O. SA şi C.N.A.D.R., susţinere pe deplin credibilă în condiţiile în care F. a declarat, în mod constant, că a întocmit respectivul proces-verbal fără menţionarea vecinilor, iar, în planul de amplasament şi delimitare a imobilului, au fost indicate doar SC O. SA şi SC Ş. SRL.

Mai mult, recunoscând integral, în faţa instanţei, situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu, inculpaţii D. şi C. au confirmat inclusiv împrejurarea reţinută de procuror că E. a fost cel care le-a indicat soluţia formulării unei cereri de modificare a suprafeţei de teren, menţionând că astfel de solicitări au fost admise de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, precum şi cel care a sugerat întocmirea documentaţiei cadastrale de către F., persoană fizică autorizată ce se abate de la dispoziţiile legii în efectuarea lucrărilor.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar remarcă interesul deosebit manifestat de inculpatul E. pentru constituirea ilegală a dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea numitei C., şi ulterior întocmirii documentaţiei cadastrale de către F., aceasta, împreună cu cererea de înscriere în cartea funciară a majorării suprafeţei de teren, fiind predate personal inculpatului de către D., aspect recunoscut de ambii acuzaţi. Totodată, după repartizarea lucrării, pentru a se asigura că aceasta nu va fi respinsă, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi a contactat-o telefonic pe martora P., inspector cadastru, solicitându-i să recepţioneze documentaţia întrucât este corect întocmită, cuprinde procesul-verbal de vecinătate şi este urgentă, împrejurare ce a fost relatată ca atare de martoră în declaraţia din 7 august 2013, menţinută atât cu prilejul reaudierii sale în 14 martie 2014, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, la termenul din 5 decembrie 2014. În aceste condiţii, deşi constatase o serie de erori şi lipsuri, printre care şi absenţa planului de încadrare în zonă şi a planşelor foto ale limitelor de proprietate, nereguli pe care le-a notat în subsolul primei pagini a documentaţiei cadastrale realizate de persoana fizică autorizată, martora nu a întocmit notă de respingere, procedând la recepţionarea lucrării.

În singura declaraţie dată pe parcursul procedurii judiciare, respectiv cea din 30 ianuarie 2015, inculpatul a invocat, pentru a justifica necesitatea solicitării adresate martorei P., caracterul urgent al lucrării, însă o asemenea explicaţie nu poate fi reţinută, fiind greu de crezut că directorul unei instituţii cu o activitate atât de intensă şi complexă, respectiv Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, efectuează personal verificări şi discută cu subordonaţii săi în cazul fiecărei lucrări pentru care se achită o taxă de urgenţă.

De asemenea, deşi martora P. a declarat în faţa instanţei de fond că decizia sa de recepţionare a lucrării nu a fost luată ca urmare a solicitării adresate de şeful său, ci întrucât documentaţia îndeplinea din punct de vedere tehnic toate condiţiile legale, Înalta Curte nu poate valorifica în plan probator respectiva susţinere, având în vedere în acest sens menţiunile olografe făcute personal de martoră pe prima pagină a planului de amplasament şi delimitare a bunului imobil, întocmit de F., declaraţia dată în faza instrucţiei penale de martorul SS. şi menţinută la termenul de judecată din 5 decembrie 2014, în care a subliniat existenţa unor deficienţe pe care le prezenta lucrarea în cauză şi pe care ar fi trebuit să le remedieze, prin notă de completare, martora P., precum şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, coroborate cu menţiunile din Anexa nr. 18 la Regulament, care instituiau în sarcina persoanei ce efectua recepţia documentaţiei cadastrale (care, în speţa concretă, ar fi trebuit să cuprindă şi fotografiile limitelor de proprietate) îndatorirea de a întocmi un referat de completare în cazul în care aceasta nu conţinea toate actele obligatorii, situaţie incidenţă în cauză.

În acelaşi cadru al preocupării constante de a asigura acapararea ilegală şi rapidă de către C. a terenului în suprafaţă de 34.121 m.p. aflat în proprietatea publică a statului, se înscrie şi iniţiativa inculpatului E. de a-l încunoştinţa pe D., înainte de comunicarea către solicitant a referatului de completare întocmit de registratorul M., despre lipsa de la dosar a declaraţiei autentice de voinţă a acuzatei, împrejurare ce a făcut posibilă depunerea acesteia la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi cu aproximativ 1 minut după transmiterea de către Serviciul registratură a respectivului referat, aspect ce rezultă din extrasul etapelor de lucru în aplicaţia e-Terra folosită la nivelul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru standardizarea şi automatizarea fluxurilor de lucru din cadrul Oficiilor de cadastru. Deşi, iniţial, în declaraţia din 11 martie 2014, inculpatul D. a arătat că nu îşi aminteşte cine i-a transmis respectiva informaţie, ulterior, în faţa Curţii de apel, acesta a recunoscut integral faptele descrise în actul de sesizare, deci inclusiv împrejurarea că lipsa declaraţiei de voinţă în formă autentică i-a fost adusă la cunoştinţă de directorul E. De altfel, aşa cum rezultă din depoziţia martorului DDD., consilier juridic în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, validarea referatului de completare fiind făcută în aplicaţia "Urmărire Cerere RGI" la data de 22 noiembrie 2010, nu putea fi observată de o persoană din afara sistemului decât în ziua respectivă, ceea ce înseamnă că informaţia nu putea ajunge la cunoştinţă solicitantului decât prin intermediul unei persoane din interiorul instituţiei, care avea acces la aplicaţia e-Terra, în care menţiunea fusese deja înscrisă din 19 noiembrie 2010, or singurul care avea acest interes era inculpatul E., fapt confirmat şi de D. la termenul din 5 decembrie 2014.

În plus, pentru rezolvarea urgentă a lucrării, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, deşi cunoştea foarte bine situaţia terenului la care aceasta se referea, date fiind demersurile făcute anterior împreună cu D., l-a determinat pe inculpatul A. să semneze, în locul registratorului M., încheierea de carte funciară din 22 noiembrie 2010 prin care s-a dispus notarea modificării suprafeţei terenului cu număr cadastral 285, înscris în cartea funciară - UAT Hinova, din 300 m.p. în 34.121 m.p., constituindu-se, astfel, în mod ilegal, în favoarea inculpatei C. dreptul de proprietate asupra respectivei suprafeţe de teren.

Cu toate că cei doi acuzaţi au negat existenţa unei asemenea dispoziţii din partea inculpatului E., activitatea acestuia de determinare a registratorului şef de a semna încheierea de carte funciară în ziua respectivă, profitând, astfel, de absenţa din unitate a funcţionarului căruia îi fusese repartizată spre rezolvare documentaţia, rezultă din toate elementele de fapt conturate de probele directe administrate în cauză, la care s-a făcut anterior referire şi care dovedesc în mod concordant şi neîndoielnic interesul constant manifestat de directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi pentru soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a lucrării, în vederea împroprietăririi rapide a inculpatei C. cu suprafaţa de teren majorată ilegal.

În acest sens, se observă preocuparea acuzatului nu doar pentru recepţionarea documentaţiei chiar în ziua în care a fost depusă, cu toate că aceasta prezenta o serie de deficienţe, cea mai importantă fiind lipsa fotografiilor limitelor de proprietate, care ar fi permis constatarea faptului că acestea sunt diferite de cele aferente terenului de 300 m.p. înscris în cartea funciară, ci şi pentru ataşarea la dosar a declaraţiei autentice de voinţă a inculpatei C. prin furnizarea unor informaţii din interiorul instituţiei şi care la acea dată nu erau accesibile publicului, la care se adaugă toate demersurile efectuate pentru identificarea situaţiei juridice a terenului prin deplasarea personală la Primăria comunei Hinova, pentru stabilirea vecinilor şi întocmirea documentaţiei de către o persoană fizică autorizată dispusă să se abată de la respectarea dispoziţiilor legale, precum şi acţiunile întreprinse după înscrierea în cartea funciară a modificării suprafeţei de teren, acesta prezentându-se din nou la aceeaşi Primărie pentru obţinerea certificatelor fiscale şi de urbanism în vederea dezmembrării terenului dobândit în mod ilegal de C.

şi a vânzării loturilor rezultate în urma acestei operaţiuni, relevante în acest sens fiind depoziţiile martorei BB. din 13 martie 2014 şi 9 martie 2015. Mai mult, aşa cum rezultă din menţiunile olografe făcute de registratorul M. pe adresa de înaintare a referatului de completare întocmit de martora HH. la data de 19 noiembrie 2010 şi comunicat solicitantului la 22 noiembrie 2010, termenul pentru depunerea declaraţiei autentice de voinţă a fost fixat pentru 28 noiembrie 2010, iar pentru soluţionarea lucrării la data de 29 noiembrie 2010, astfel încât nu se justifica semnarea cu atâta rapiditate, în ziua de 22 noiembrie 2010, a încheierii de carte funciară, mai ales în condiţiile în care registratorul căruia îi fusese repartizată lucrarea nu se afla în unitate şi avea dubii serioase cu privire la admisibilitatea unei astfel de solicitări, motiv pentru care a şi apelat la ajutorul registratorului şef A., căruia i-a cerut opinia cu privire la acest aspect.

De altfel, în depoziţia sa din 7 august 2013, menţinută în data de 30 ianuarie 2015 în faţa Curţii de apel, martora M. a precizat că, în momentul în care s-a prezentat în biroul şefului său direct pentru a-i cere părerea, inculpatul A. nu a părut deloc surprins, context în care a dedus că acesta cunoştea dinainte speţa, însă, cu toate acestea, i-a solicitat să îi lase lucrarea pentru a mai reflecta. Or, toate aceste elemente de fapt ce rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză demonstrează, aşa cum în mod întemeiat a reţinut şi prima instanţă, că registratorul şef a semnat încheierea de carte funciară din 22 noiembrie 2010 la îndemnul inculpatului E., singura persoană din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi direct interesată de soluţionarea favorabilă rapidă a cererii formulate de C.

În consecinţă, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că probele administrate în cauză, în ambele etape procesuale, dovedesc dincolo de orice dubiu săvârşirea de către inculpatul E. a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, acestea întrunind atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective, toate elementele de conţinut ale infracţiunii prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. Ca atare, având în vedere toate aceste aspecte, precum şi argumentele expuse la pct. 2.b.) din considerente, instanţa de control judiciar nu poate primi solicitarea de achitare a inculpatului întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I/teza a II-a C. proc. pen., respectiv art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., criticile formulate sub acest aspect de apelant fiind nefondate.

Neîntemeiată este, de asemenea, şi susţinerea referitoare la nemotivarea sentinţei şi la caracterul contradictoriu al considerentelor în raport cu dispozitivul, Înalta Curte constatând că, dimpotrivă, hotărârea primei instanţe este amplu şi judicios redactată, fiind expuse, pe larg, toate argumentele în fapt şi în drept care au fundamentat soluţia de condamnare a inculpatului E. Împrejurarea că, la pag. 49 alin. (4) din partea demonstrativă a sentinţei, Curtea a menţionat că acesta "a săvârşit infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu", reprezintă o simplă eroare materială, ce poate fi îndreptată pe cale procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., având în vedere că toate consideraţiile anterioare şi ulterioare fac referire şi analizează activitatea acuzatului de determinare a martorei P. şi a inculpatului A. să săvârşească fapte prevăzute de legea penală, acţiune ce se circumscrie formei de participaţie a instigării pentru care apelantul a fost trimis în judecată şi condamnat.

4. Totodată, în urma propriei evaluări a materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că acesta confirmă situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi cu privire la inculpatul F., criticile formulate de apelant, care reiterează, în principiu, apărările formulate anterior, pe parcursul procedurii judiciare, nefiind fondate.

Astfel, contrar susţinerilor acuzatului, rezultă din dovezile de la dosar, că acesta, în calitate de persoană fizică autorizată să realizeze lucrări de specialitate în domeniul cadastrului, în perioada iulie - noiembrie 2010, cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) Zi alin. (4), art. 6 lit. a) din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, şi art. 24 alin. (1) lit. k) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 107/2010 al aceleiaşi instituţii, a întocmit documentaţia cadastrală ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară din 22 noiembrie 2010 prin identificarea şi materializarea limitelor imobilului în contradicţie cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate prezentate de inculpata C., în scopul constituirii ilegale în favoarea acesteia a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., corelativ cu producerea în dauna Ministerului Economiei a unui prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei.

Cu toate că inculpatul a susţinut constant că răspunderea pentru indicarea limitelor imobilului revine proprietarului, invocând în acest sens prevederile art. 24 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, instanţa de apel, în acord cu judecătorul fondului, arată că, independent de atitudinea proprietarului, persoanei fizice autorizate să întocmească documentaţia cadastrală îi revine obligaţia ca, anterior realizării lucrării, să identifice amplasamentul imobilului în conformitate cu actele de proprietate prezentate de proprietar, astfel cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 5 alin. (4) ale Regulamentului anterior menţionat. În acest sens, art. 5 alin. (1) lit. b) din Regulament, aplicabil în speţa de faţă, stabileşte că, pentru imobilele ce fac obiectul unor acte şi fapte juridice ulterioare primei înscrieri în cartea funciară ce necesită întocmirea unei documentaţii, proprietarul împreună cu persoana autorizată, pe baza documentelor existente, respectiv documentaţii cadastrale, extrase de carte funciară pentru informare, planuri de amplasament şi delimitare, verifică şi validează amplasamentul conform datelor tehnice, rematerializarea punctelor ce definesc limitele imobilului efectuându-se doar la solicitarea proprietarului. În toate cazurile, însă, răspunderea pentru corectitudinea întocmirii documentaţiei şi corespondenţa acesteia cu realitatea din teren, precum şi pentru identificarea şi materializarea limitelor imobilului în concordanţă cu actele doveditoare a dreptului de proprietate puse la dispoziţie de proprietar revine persoanei autorizate, potrivit art. 24 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

În cauză, însă, deşi a avut la dispoziţie documentele la care face referire art. 5 alin. (1) lit. b) din Regulament, respectiv extrasul de carte funciară şi documentaţia cadastrală întocmită cu ocazia intabulării în cartea funciară a terenului în suprafaţă de 300 m.p., fapt confirmat atât de C., cât şi de acuzat, inculpatul F. a procedat la măsurarea şi stabilirea limitelor imobilului conform indicaţiilor persoanei prezente la faţa locului, trimisă de inculpată, fără a avea în vedere actele de proprietate prezentate de cea din urmă pentru terenul de 300 m.p.

Procedând în acest mod, prin operaţiunile realizate, F. nu a identificat şi validat amplasamentul terenului în suprafaţă de 300 m.p. conform datelor tehnice ce rezultau din documentaţia pusă la dispoziţie de C., aşa cum prevede art. 5 alin. (1) lit. b) din Regulament, ci a efectuat măsurători cu privire la un alt imobil, pentru care acuzata nu prezentase niciun act de proprietate, stabilind limitele şi suprafaţa acestuia în mod arbitrar, doar în funcţie de solicitările verbale adresate de reprezentantul inculpatei, cu toate că, potrivit dispoziţiilor regulamentare anterior menţionate, dar şi celor ale art. 6 lit. a) lit. b), avea obligaţia de a întocmi documentaţia tehnică în urma analizării situaţiei existente conform datelor şi documentelor deţinute de proprietar, dar şi a informaţiilor furnizate de oficiile de cadastru. De asemenea, potrivit art. 24 alin. (1) lit. k) din Regulamentul privind autorizarea sau recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice române, ale unui alt stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparţine Spaţiului Economic European în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei\al cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin Ordinul nr. 107/2010 al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, persoana fizică autorizată are obligaţia să execute lucrări de specialitate cu aviz de execuţie şi pe bază de documente şi date provenite din surse autorizate, îndatorire pe care inculpatul F. nu a respectat-o.

De altfel, împrejurarea că operaţiunile de măsurare efectuate şi documentaţia cadastrală întocmită priveau un alt imobil decât cel deţinut în mod legal de inculpata C. rezulta cu evidenţă din diferenţa impresionantă de suprafaţă dintre ele, dar şi din faptul că terenurile aveau altă formă şi vecini diferiţi, toate aceste aspecte demonstrând că inculpatul F. a prevăzut că, prin demersurile sale, contribuie la împroprietărirea ilegală a acuzatei cu respectiva suprafaţă de teren şi la prejudicierea proprietarului de drept al imobilului, urmărind, totodată, producerea acestui rezultat prin comiterea faptei.

În acest sens, în acord cu cele reţinute de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, deşi din planul de amplasament şi delimitare avut la dispoziţie de inculpat, rezulta că terenul de 300 m.p. are trei vecini şi o formă triunghiulară, imobilul identificat de apelant conform indicaţiilor persoanei aflate la faţa locului avea o formă dreptunghiulară şi patru vecini. În plus, pe latura de sud, acuzatul a menţionat ca limită de proprietate un canal, care era doar o rigolă de scurgere a apelor creată în mod natural, iar nu prin intervenţia omului, evitând să îl consemneze ca vecin pe martorul V. pentru a crea, astfel, posibilitatea indicării în această calitate a Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (S.N.I.F.) SA, de la reprezentantul căreia se putea obţine cu mai multă uşurinţă semnătura pe procesul-verbal de vecinătate. Contrar susţinerilor apelantului, în realitate, respectivul canal menţionat de acesta în planul de amplasament şi delimitare nu se afla în locul indicat, nefiind identificat nici de expertul judiciar desemnat în cauză de organele de anchetă penală şi nici de specialistul care a întocmit documentaţia cadastrală pentru V., existenţa lui fiind, totodată, infirmată şi de acesta din urmă, singurul canal aflat în zonă fiind o albie a pârâului Valea Largă care despărţea cele două proprietăţi ale martorului, intabulate în cărţile funciare - UAT Hinova. Terenul ce aparţinea în mod legal inculpatei C. era, de fapt, despărţit de proprietatea martorului V. printr-un gard de sârmă ghimpată, limită materială ce nu a fost, însă, menţionată în documentaţia întocmită de F. şi nici nu a fost fotografiată pentru ataşarea pozelor la procesul-verbal de vecinătate, astfel cum prevedea, în mod obligatoriu, Anexa nr. 18 la Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006.

În mod similar, în planul de amplasament şi delimitare a terenului de 300 m.p., figura ca vecin pe latura de nord SC O. SA, în timp ce, în documentaţia realizată de acuzat, respectiva societate era menţionată ca vecin pe latura de vest, iar, în nord, imobilul se învecina cu terenul aparţinând SC Ş. SRL.

Mai mult, din conţinutul şi concluziile Raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de expertul tehnic CC., reiese că suprafaţa de 300 m.p. deţinută în mod legal de C. nu a fost inclusă, în tot sau în parte, în suprafaţa de 34.121 m.p., documentaţia cadastrală întocmită de inculpatul F. vizând, aşa cum s-a arătat şi anterior, un alt imobil decât cel achiziţionat de acuzată de la Ţ.

Împrejurarea că martorii SS. şi P., precum şi expertul CC. au arătat că, din punct de vedere tehnic, lucrarea era corect întocmită, nu este de natură să conducă la exonerarea de răspundere penală a apelantului, astfel cum a apreciat acesta, atâta timp cât acuzaţia formulată împotriva sa nu priveşte modalitatea în care a prelucrat măsurătorile efectuate din punct de vedere tehnic, ci faptul că a procedat la realizarea acestora ignorând documentaţia pusă la dispoziţie de solicitantă, identificând un alt teren pentru care C. nu prezentase vreun act care să facă dovada dreptului de proprietate. De asemenea, nici faptul că procesul-verbal de vecinătate a fost semnat de toţi proprietarii nu demonstrează corectitudinea efectuării lucrării, probele administrate în cauză dovedind, aşa cum s-a reţinut şi de către prima instanţă, manoperele dolosive folosite pentru a obţine certificarea prin semnătură a vecinătăţilor fictive atestate prin documentaţia cadastrală întocmită de inculpat, motiv pentru care, prin hotărârea apelată, s-a şi dispus desfiinţarea respectivului proces-verbal de vecinătate.

De altfel, cunoscând că aspectele menţionate în planul de amplasament şi delimitare întocmit nu corespund cu situaţia din actele de proprietate prezentate de solicitantă, inculpatul F. a evitat să consemneze, personal, în procesul-verbal de vecinătate, denumirea proprietarilor, să ataşeze fotografiile limitelor de proprietate şi să convoace vecinii la locul situării terenului, cu toate că îi reveneau aceste obligaţii, aşa cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006, acest din urmă text definind procesul-verbal de vecinătate ca fiind actul de constatare încheiat între proprietarii imobilelor învecinate, întocmit de o persoană autorizată, prin care se exprimă acordul cu privire la identificarea corectă a limitelor comune recunoscute de către aceştia, în cazul în care există limite fizice.

În ce priveşte faptul că documentele puse la dispoziţie de inculpata C., precum şi cele solicitate Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi nu atestau apartenenţa terenului la domeniul public, aspect invocat, de asemenea, în apărare, de către apelant, Înalta Curte arată că înscrisurile indicate vizau suprafaţa de 300 m.p. deţinută în mod legal de acuzată, iar nu imobilul pentru care inculpatul a efectuat măsurătorile, însă, din planul de delimitare şi amplasament ce a stat iniţial la baza înscrierii în cartea funciară a respectivei suprafeţe de teren, rezultă cu claritate că aceasta se învecina cu SC O. SA, societate care avea în administrare teren ce făcea parte din proprietatea publică a Statului.

În plus, Înalta Curte mai constată că, deşi Legea nr. 7/1996 (art. 33 alin. (3) şi art. 42), precum şi Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (art. 2 alin. (1), art. 18 şi art. 19) fac distincţie între înscrierea în cartea funciară a modificării suprafeţei imobilului şi cea a modificării limitei de proprietate, inculpatul F. a solicitat, prin cererea de recepţie şi înscriere adresată Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, doar înscrierea modificării suprafeţei imobilului, modalitate prin care a ascuns extinderea limitelor de proprietate privată asupra unui teren din domeniul public, profitând de faptul că respectivul teren nu era înscris în cartea funciară şi nu avea întocmită documentaţia cadastrală, astfel încât, din compararea informaţiilor existente în baza de date a Oficiului de Cadastru cu menţiunile din documentaţia tehnică întocmită de acuzat, nu puteau fi constatate suprapuneri de teren.

Ca urmare, având în vedere aceste considerente, precum şi faptul că, potrivit art. 11 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi reglementărilor cuprinse în Ordinul nr. 107/2010 al aceleiaşi instituţii, persoana autorizată să execute lucrări de cadastru realizează o activitate de interes public şi este învestită de o autoritate publică, sub supravegherea şi controlul căreia se află în îndeplinirea respectivului serviciu public, circumscriindu-se, astfel, sferei funcţionarilor publici asimilaţi, prevăzută de art. 175 alin. (2) C. pen., Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că faptele reţinute în sarcina inculpatului F. există şi întrunesc toate elementele de conţinut ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, criticile formulate de acesta, precum şi solicitarea de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. fiind apreciate ca nefondate.

5. Neîntemeiate sunt şi apărările formulate, în cuprinsul motivelor de apel de către inculpata H., probele administrate în cauză demonstrând că aceasta a săvârşit faptele pentru care a fost trimisă în judecată, ce îndeplinesc toate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Atât în forma anterioară modificării prin art. 111 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cât şi în noua reglementare, art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 incriminează fapta de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Prin acţiunea de schimbare se înţelege orice activitate prin care se realizează înlocuirea unui bun provenit din comiterea de infracţiuni cu un altul de provenienţă licită, în timp ce transferul constă într-o operaţiune de transmitere a drepturilor referitoare la un bun ce provine din săvârşirea unei infracţiuni către o altă persoană. Aşadar, infracţiunea de spălare de bani are un caracter corelativ derivat, presupunând preexistenţa unei infracţiuni predicat (premisă, principală, primară) din care sunt extrase fonduri ilicite (bani sau bunuri mobile ori imobile), ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operaţiuni complexe juridice, economice sau financiare.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 se comite cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, calificată prin scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor provenite din infracţiunea premisă, ceea ce înseamnă că autorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale şi urmăreşte producerea lui prin comiterea acesteia.

În ce priveşte calificarea formei de vinovăţie specifică infracţiunii de spălare de bani, relevantă este sintagma folosită de legiuitor în cuprinsul normei de incriminare şi care se referă la cunoaşterea de către autor a faptului că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, ceea ce înseamnă că reprezentarea mentală a subiectului activ cu privire la acest aspect constituie o condiţie sine qua non pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Legiuitorul facilitează, însă, probarea formei de vinovăţie a intenţiei, care este dificil de realizat în contextul complexităţii şi specificităţii acestei infracţiuni, instituind o prezumţie simplă în alin. (4) al art. 29 din actul normativ menţionat, conform căruia "cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedus/dedusă din circumstanţele faptice obiective", dispoziţie care preia, în esenţă, prevederile din reglementarea anterioară. Aşadar, elementul subiectiv poate fi demonstrat prin orice mijloc de probă, dar, în acelaşi timp, împrejurarea că autorul infracţiunii de spălare de bani cunoştea originea ilicită a fondurilor schimbate sau transferate poate fi stabilită, dincolo de orice dubiu rezonabil, doar pe baza prezumţiilor deduse din circumstanţele faptice ale cauzei.

Sub acest aspect, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte arată că nu este necesar ca subiectul activ (când nu este el însuşi autorul faptei principale) să cunoască cu exactitate natura, circumstanţele temporale, locul şi calificarea în drept a infracţiunii din care provine bunul supus spălării şi nici identitatea autorilor sau participanţilor la aceasta ori dacă răspund penal sau nu pentru infracţiunea comisă, fiind suficient ca, în momentul operaţiunii de spălare a fondurilor ilicite (bani sau bunuri mobile ori imobile) să aibă reprezentarea că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

Raportând aceste consideraţii teoretice la speţa de fată, instanţa de apel apreciază că, în mod corect, s-a stabilit de către judecătorul fondului, că inculpata H. a cunoscut împrejurarea că terenul în suprafaţă de 34.121 m.p. - cu privire la care a autentificat actul de dezmembrare, iar, ulterior, contractele de vânzare-cumpărare a loturilor rezultate în urma acestei operaţiuni - a intrat ilicit în patrimoniul solicitantei C., respectiv prin comiterea unor infracţiuni, aspect ce rezulta din toate circumstanţele faptice obiective ale cauzei.

Astfel, importantă de subliniat este împrejurarea că, astfel cum rezultă din înscrisurile ataşate la dosar, notarul public a avut la dispoziţie pentru întocmirea actelor menţionate atât contractele de vânzare-cumpărare nr. 2690 din 11 noiembrie 2003 şi nr. 1028 din 25 iulie 2008 care atestau transmisiunea succesivă a dreptului de proprietate asupra terenului de 300 m.p. de la T. către Ţ. şi de la acesta către C., însoţite de planul de amplasament şi delimitare care a stat la baza intabulării respectivei suprafeţe în cartea funciară, cât şi declaraţia pe proprie răspundere autentificată sub nr. 2159 din 22 noiembrie 2010, prin care cea din urmă îşi exprima acordul cu privire la majorarea suprafeţei de la 300 m.p. la 34.121 m.p., şi procesul-verbal de vecinătate pe care s-a fundamentat modificarea înscrierii în cartea funciară, documente din a căror examinare rezulta cu evidenţă faptul că inculpata C. nu deţinea legal în proprietate decât terenul în suprafaţă de 300 m.p., în condiţiile în care declaraţia autentică de voinţă cu privire la restul suprafeţei nu putea constitui un mod de dobândire a proprietăţii potrivit dispoziţiilor Codului civil în vigoare la acel moment, aspect bine cunoscut de inculpata H., în calitatea sa de notar, specialist al dreptului. Totodată, din verificarea înscrisurilor prezentate de solicitantă, se putea observa cu uşurinţă, comparând documentaţia ce a stat la baza primei înscrieri a terenului de 300 m.p. în evidenţele cadastrale cu menţiunile din procesul-verbal de vecinătate şi din declaraţia autentică de voinţă, că, practic, C. acaparase, în mod ilegal, o suprafaţă de teren impresionantă aflată în concesiunea SC O. SA, pe planul de amplasament şi detaliu din anul 2008 şi în actele de proprietate ale imobilului de 300 m.p. fiind menţionată expres vecinătatea cu respectiva societate, ce nu putea avea în administrare decât terenuri din domeniul public al statului.

Or, deşi inculpata C. nu a prezentat notarului public un titlu valabil de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 34.121 m.p., acesta a acceptat să autentifice actul de dezmembrare a respectivului imobil şi, ulterior, contractele de vânzare-cumpărare a loturilor rezultate din această operaţiune, având pe deplin reprezentarea faptului că terenul a intrat ilegal în patrimoniul solicitantei, chiar dacă nu a cunoscut toate împrejurările legate de modalitatea concretă în care acest lucru s-a realizat, calificarea în drept a faptelor şi identitatea participanţilor la comiterea lor.

De altfel, în declaraţia sa din cursul cercetării judecătoreşti (7 noiembrie 2014), C. a menţionat că i-a prezentat inculpatei H. actele şi i-a explicat conţinutul acestora, respectiv că, iniţial, a cumpărat teren, iar, ulterior, "a făcut extinderea suprafeţei", astfel încât, având în vedere şi aspectele rezultate din conţinutul documentelor depuse, apare ca evident faptul că notarul public, persoană cu solide cunoştinţe juridice şi o vastă experienţă profesională, a realizat caracterul ilegal al operaţiunii prin care solicitanta a intrat în proprietatea imobilului, cunoscând că, pe baza unei simple declaraţii autentice de voinţă prin care se exprimă acceptul pentru majorarea de peste o sută de ori a unei suprafeţe de teren, declarantul nu poate dobândi în mod valabil dreptul de proprietate asupra acestuia.

În sprijinul acestei concluzii stau şi declaraţiile martorei BB., secretarul Primăriei comunei Hinova, persoană care, în activitatea sa, nu s-a confruntat cu probleme juridice de o asemenea complexitate ca cele aflate pe rolul notarilor publici, aceasta arătând în faţa organelor de anchetă penală, cu privire la împrejurările în care a emis certificatele de urbanism şi atestare fiscală ce au stat la baza actelor juridice încheiate de inculpata H., că având îndoieli cu privire la posibilitatea eliberării unor asemenea documente datorită faptului că C. nu prezentase un titlu valabil de proprietate pentru suprafaţa de teren de 34.121 m.p., a folosit în cuprinsul acestora o formulare vagă, încercând să nu facă menţiune cu privire la suprafaţă şi la existenţa dreptului de proprietate, în speranţa că, în temeiul unor asemenea certificate neclare, un notar public nu va accepta să autentifice acte de dezmembrare sau translative de proprietate cu referire la imobilul în cauză. În plus, a mai menţionat că, în lipsa unui titlu valabil de proprietate, pentru respectivul teren nu se putea emite autorizaţie de construire, motiv pentru care, cu prilejul eliberării certificatului de urbanism solicitat de C. în 2012, a impus ca obligaţii obţinerea unor avize de la "Natura 2000", organism ce administra zona protejată de Dunării, şi de la SC O. SA, ştiind că terenul în litigiu se afla în concesiunea respectivei societăţi.

Relevantă, totodată, sub aspectul atitudinii conştiente a inculpatei H. faţă de faptă şi urmările ei este împrejurarea că aceasta, prevalându-se de principiul opozabilităţii faţă de drepturile reale înscrise în cartea funciară, a încălcat cu bună ştiinţă obligaţiile ce îi reveneau în temeiul art. 45 din Legea nr. 36/1995 şi art. 70 din Ordinul nr. 710/1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, în forma în vigoare la data faptelor, sens în care nu a depus diligenţele necesare pentru verificarea situaţiei proprietăţii imobilului, prin solicitarea titlului valabil de proprietate al înstrăinătorului C. pentru întreaga suprafaţă de teren ce urma a fi dezmembrată şi vândută, şi nici pentru desluşirea raporturilor reale dintre părţi cu privire la actele pe care doreau să le încheie, prin verificarea conformităţii cu legea a scopului urmărit prin perfectarea lor.

Într-adevăr, aşa cum a susţinut apelanta, în materia publicităţii imobiliare, operează principiul forţei probante a înscrierilor de drepturi reale, în sensul că, dacă în cartea funciară s-a înscris un astfel de drept în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există, în folosul ei, dacă a fost constituit sau dobândit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul (art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data faptelor). De asemenea, potrivit art. 31 al legii, cuprinsul cărţilor funciare, în afara îngrădirilor şi excepţiilor legale, se consideră a fi exact, numai în folosul acelei persoane care a dobândit, cu bună-credinţă, pe temeiul unui act juridic valabil încheiat, un drept real înscris în cartea funciară. Dobânditorul este considerat de bună-credinţă dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nicio acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare sau dacă din titlul transmiţătorului şi din cuprinsul cărţii funciare nu reiese vreo neconcordanţă între acestea şi situaţia juridică reală. Or, în cauză, din actele puse la dispoziţia inculpatei H. de solicitanta C. rezulta cu evidenţă lipsa unui asemenea act juridic legal, prin care să fi fost transmis în patrimoniul celei din urmă dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 34.121 m.p. înscris în cartea funciară, existând, aşadar, o vădită neconcordanţă între cuprinsul acesteia şi situaţia juridică reală a imobilului, context în care, contrar susţinerilor apelantei, prezumţia existenţei unui drept de proprietate în folosul inculpatei C. nu putea opera.

În plus, deşi unul dintre principiile pe care se fundamentează regimul juridic al publicităţii imobiliare este acela al opozabilităţii faţă de terţi a drepturilor reale înscrise în cartea funciară, Legea nr. 7/1996 instituie o serie de excepţii, stabilind, în art. 32 lit. a), că efectul de opozabilitate este inoperant cu referire la suprafaţa terenurilor, situaţie în care, în lipsa unui act prin care să se fi constituit ori transmis în mod legal dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 34.121 m.p. în favoarea inculpatei C., înscrierea respectivei menţiuni în cartea funciară nu putea fi folosită în favoarea acesteia, pentru a sta la baza dezmembrării imobilului şi, ulterior, al vânzării loturilor rezultate din respectiva operaţiune.

În legătură cu susţinerea apelantei privind imposibilitatea constatării caracterului ilicit al modificării suprafeţei de teren întrucât dispoziţiile incidente în materie nu instituiau, la acea dată, o limită pentru majorarea acesteia prin procedura reglementată art. 25 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, instanţa de apel arată că, deşi o asemenea limită nu era, într-adevăr, stabilită de prevederile regulamentare invocate, acestea nu puteau fi interpretate şi aplicate decât prin coroborare cu dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 (în vigoare la data faptelor), care prevedeau că modificarea înscrierii în cartea funciară vizează orice schimbare privitoare la aspecte tehnice, cu condiţia să nu afecteze esenţa dreptului de proprietate care poartă asupra imobilului. Aşadar, cu toate că modificarea trebuia să fie una minoră, să nu afecteze proprietăţile învecinate şi să nu constituie o modalitate de dobândire a unor drepturi reale în favoarea proprietarului înscris în cartea funciară, în cauză, pe calea procedurii prevăzute de art. 25 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Regulamentul menţionat, s-a ajuns la împroprietărirea inculpatei C. cu o suprafaţă impresionantă de teren din domeniul public al statului (al cărui drept de proprietate era opozabil faţă de terţi fără înscrierea în cartea funciară, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 7/1996), încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din legea organică fiind evidentă şi putând fi observată cu uşurinţă de notarul public.

De asemenea, pentru aceleaşi argumente anterior expuse, Înalta Curte apreciază, contrar opiniei apărării, că modificarea înscrierii în cartea funciară nu poate fi considerată o modalitate sui generis de dobândire a proprietăţii, această procedură fiind menită să corecteze anumite erori, diferenţe sau neconcordanţe de natură tehnică între situaţia reală a imobilului şi cea din actele de proprietate, astfel cum au fost înscrise în cartea funciară, fără a se putea ca, printr-o astfel de operaţiune, să fie afectată esenţa dreptului de proprietate asupra imobilului.

Chiar dacă, potrivit art. 48 din Legea nr. 7/1996 (în forma în vigoare la data faptelor), responsabilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă ale cererii de înscriere în carte funciară şi ale documentelor anexate revine registratorilor din cadrul Oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, aşa cum a susţinut şi inculpata apelantă, respectiva împrejurare nu are nicio relevanţă în planul răspunderii penale a acesteia, din moment ce nu a fost trimisă în judecată pentru fapte în legătură cu modalitatea în care a fost recepţionată şi soluţionată solicitarea inculpatei C. de înscriere în cartea funciară a modificării suprafeţei de teren (fapte ce constituie obiectul acuzaţiilor penale formulate împotriva altor inculpaţi), ci pentru faptul că, deşi a avut reprezentarea caracterului ilegal al respectivei operaţiuni, în lipsa unui titlu valabil de dobândire de către aceasta din urmă a proprietăţii terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., a acceptat să autentifice actul de dezmembrare a imobilului, iar, ulterior, contractele de vânzare-cumpărare prin care loturile de teren au fost transferate către alte persoane, în scopul ascunderii originii ilicite a terenului.

Pe de altă parte, deşi apelanta a susţinut că nu era abilitată să cenzureze încheierea din 22 noiembrie 2010 care, fiind notată în cartea funciară, îi era opozabilă, şi nici să examineze dacă actele din dosarul de dezmembrare întocmite de alte autorităţi corespund realităţii, Înalta Curte arată că, aşa cum rezultă din prevederile art. 1 din Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare la data faptelor, activitatea notarială se desfăşoară cu respectarea principiului legalităţii, astfel încât să asigure persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile şi comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea.

În acest scop, aşa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 45 din acelaşi act normativ, notarul este obligat să desluşească raporturile reale dintre părţi cu privire la actul pe care vor să îl încheie şi să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea, solicitând sau făcând demersuri el însuşi pentru obţinerea tuturor documentelor justificative necesare. Mai mult, în cazul în care actul solicitat este contrar legii şi bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui (art. 6 alin. (2), iar dacă înscrisul prezentat are un conţinut îndoielnic şi nu poate fi refuzată instrumentarea actului, acesta va atrage atenţia părţilor asupra consecinţelor juridice la care se expun, făcând menţiune expresă în act (art. 6 alin. (3)).

Ca urmare, pentru ca înscrisurile pe care le redactează şi autentifică să răspundă cerinţei de conformitate cu legea, este necesar ca notarul public să verifice dacă documentele prezentate de părţi sau procurate în urma propriilor sale demersuri reflectă situaţia raporturilor juridice dintre părţi ce se doreşte a fi atestată în conţinutul actului, în lipsa unei asemenea corespondenţe actul solicitat neputând fi întocmit.

De asemenea, în aprecierea lipsei elementului intenţional, nu poate fi valorificată nici susţinerea apelantei referitoare la incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor cuprinse la pct. II.3 din Protocolul de colaborare între Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România privind modul de efectuare a operaţiunilor de publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul nr. 309 din 7 iulie 2010, care permit notarului public ca, în cazul neprezentării unui act justificativ al titlului dispunătorului, să ia în considerare, la încheierea actului autentic, pe riscul părţilor menţionat expres în act, existenţa dreptului pe baza unei posesii exercitate sub nume de proprietar necontestat, situaţie confirmată şi prin certificatul pentru atestarea că petentul este cunoscut ca proprietar, eliberat de primarul localităţii unde este situat imobilul, potrivit anexei nr. 1 la protocol, certificatul emis de organele fiscale ale autorităţilor locale, procesul-verbal de identificare a imobilului, potrivit modelului din anexa nr. 2 la protocol, şi documentaţia cadastrală.

Or, în cauză, deşi solicitanta nu a prezentat notarului public un titlu valabil de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 34.121 m.p., acesta nu a urmat procedura subsidiară permisă de Protocolul menţionat, din documentele transmise la dosar rezultând că nu au fost solicitate şi depuse certificatul emis de primar, conform anexei nr. 1, din care să rezulte că C. era cunoscută ca proprietar al respectivului teren, şi procesul-verbal de identificare a imobilului potrivit modelului din anexa nr. 2 şi nici nu s-a făcut vreo menţiune în cuprinsul actelor cu privire la considerarea existenţei dreptului pe baza posesiei exercitate sub nume de proprietar necontestat.

Dimpotrivă, martorul LL., parte în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1601 din 27 iunie 2011, a declarat că, înainte de a semna actul, a întrebat-o pe inculpata H. dacă este vreo problemă, aceasta confirmându-i că totul este în regulă. În plus, martorul a arătat nu i-a fost prezentat şi nu a văzut niciodată contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1028/2008 la BNP W. De asemenea, în depoziţia sa din 6 martie 2014, inculpata C. a subliniat că notarul H., cu prilejul întocmirii contractelor de vânzare-cumpărare, nu a explicat cumpărătorilor că aceasta nu deţine terenul în baza unui titlu legal de proprietate şi că încheierea actelor autentice se face pe răspunderea lor, un asemenea aspect nefiind, de altfel, consemnat nici în cuprinsul contractelor.

Totodată, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că nu pot fi reţinute aserţiunile apelantei în legătură cu valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare a bunului altuia, având în vedere situaţia particulară a cauzei generată de faptul că obiectul convenţiilor l-a constituit un teren aparţinând domeniului public al statului, context în care, fiind vorba de un bun inalienabil potrivit art. 136 alin. (4) din Constituţia României şi art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietate publică şi regimul juridic al acesteia, contractele sunt lovite de nulitate absolută, indiferent dacă cumpărătorii au fost de bună-credinţă la încheierea lor.

Referitor la presupusa incidenţă a cauzei de neimputabilitate prevăzută de art. 30 C. pen. în privinţa inculpaţilor trimişi în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu (în forma autoratului sau instigării), datorită lipsei de claritate, precizie şi predictibilitate a dispoziţiilor legale şi regulamentare ce se reţine că au fost încălcate, împrejurare invocată, de asemenea, de apelantă în susţinerea căii de atac, Înalta Curte arată că, în lipsa unei apărări formulate în acest sens de ceilalţi acuzaţi, o asemenea critică nu poate fi examinată în apelul promovat de inculpată, dat fiind caracterul autonom al infracţiunii de spălare a banilor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată în raport cu infracţiunea principală de abuz în serviciu. Astfel, trebuie subliniat că infracţiunea prevăzută de art. 29 din Legea nr. 656/2002 poate declanşa mecanismul tragerii la răspundere penală în mod independent, fără condiţionarea existenţei unei condamnări pentru infracţiunea predicat, constatarea de către organul judiciar a elementelor infracţiunii generatoare de fonduri ilicite constituind o condiţie suficientă dar, totodată, şi necesară. În acest sens, este de menţionat că infracţiunea de spălare de bani poate subzista chiar dacă autorul infracţiunii primare nu este sancţionat penal fie datorită faptului că nu a putut fi identificat, fie ca urmare a incidenţei unei cauze justificative sau de neimputabilitate ori a unei cauze care înlătură răspunderea penală, astfel încât împrejurarea invocată de apelanta H. rămâne fără relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii ce formează obiectul acuzaţiei penale formulate împotriva sa.

De asemenea, lipsit de importanţă în privinţa formei de vinovăţie cu care a acţionat este şi faptul că nu i-ar fi cunoscut şi nu ar fi avut o înţelegere infracţională cu ceilalţi inculpaţi, precum şi împrejurarea că nu ar fi putut constata încălcarea de către aceştia a tuturor prevederilor legale şi regulamentare reţinute de acuzare, sens în care Înalta Curte, reiterând menţiunile făcute în dezvoltările anterioare, subliniază că, pentru subzistenţa infracţiunii de spălare a banilor, nu este necesar ca subiectul activ să cunoască cu exactitate modalitatea concretă în care a fost săvârşită infracţiunea din care provine bunul supus spălării, încadrarea juridică a acesteia şi nici identitatea autorilor sau participanţilor, fiind suficient ca, în momentul operaţiunii de spălare a fondurilor ilicite (bani sau bunuri mobile ori imobile) să aibă reprezentarea că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, condiţie ce este îndeplinită în cauză.

Ca urmare, având în vedere toate aspectele anterior expuse, instanţa de apel apreciază că, în mod întemeiat, judecătorul fondului a constatat, pe baza circumstanţelor faptice obiective ale cauzei, că inculpata H. a cunoscut faptul că C. a obţinut imobilul supus tranzacţionării prin comiterea de infracţiuni şi, deşi a avut reprezentarea caracterului ilegal al respectivei operaţiuni, în lipsa unui titlu valabil de dobândire de către aceasta din urmă a proprietăţii terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., a acceptat să autentifice actul de dezmembrare a imobilului, iar, ulterior, contractele de vânzare-cumpărare prin care loturile de teren au fost transferate către alte persoane, în scopul ascunderii originii ilicite a terenului, acţionând, aşadar, cu vinovăţie sub forma intenţiei directe.

De asemenea, contrar susţinerilor apelantei, Înalta Curte reţine că acţiunile acesteia, comise în împrejurările arătate, se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, prin redactarea şi autentificarea, la solicitarea inculpatei C., a actului din 27 iunie 2011 de dezmembrare a terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., iar, ulterior, în aceeaşi zi, a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1600 din 27 iunie 2011, nr. 1601 din 27 iunie 2011 Zi nr. 1602 din 27 iunie 2011, ce au avut ca obiect înstrăinarea de către cea din urmă a loturilor de 3500 m.p., 5126 m.p. şi 5098 m.p. de teren către martorii J., W. şi, respectiv, NN., inculpata H. creând o aparenţă de legalitate întregii operaţiuni juridice, sens în care a făcut posibil ca, în cărţile funciare nou deschise după dezmembrare, să nu se mai menţioneze ca mod de dobândire a proprietăţii de către C. modificarea suprafeţei terenului în baza declaraţiei autentice de voinţă pe proprie răspundere şi a procesului-verbal de vecinătate (care ar fi putut atrage atenţia asupra ilegalităţilor comise), ci să se indice doar actul de dezmembrare şi contractele de vânzare-cumpărare.

Astfel, se observă că, prin încheierea nr. 19056 din 28 iunie 2011, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi a admis cererea de înscriere a operaţiunii de dezmembrare, sistând cartea funciară - UAT Hinova - în care era înscrisă ca modalitate de constituire în favoarea inculpatei C. a dreptului de proprietate asupra terenului de 34.121 m.p. modificarea suprafeţei de la 300 m.p. în temeiul actului notarial din 22 noiembrie 2010 emis de BNP QQ. şi a procesului-verbal de vecinătate, cu adresa din 19 august 2010 a SC O. SA - şi deschizând cărţi funciare noi pentru fiecare imobil rezultat din dezmembrare.

Totodată, prin încheierile nr. 19059 din 29 iunie 2011, nr. 19063 din 29 iunie 2011 şi nr. 19066 din 29 iunie 2011, aceeaşi instituţie a dispus intabularea dreptului de proprietate cu titlu de cumpărare în favoarea martorilor J., W. şi NN. în cărţile funciare nou create, respectiv cele cu nr. 50660, 50661 şi 50662, în care, la partea a II-a referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate (Foaia de proprietate), nu a mai fost consemnată menţiunea majorării suprafeţei terenului în baza documentelor anterior arătate, ci au fost înscrise actul de dezmembrare nr. 1599 din 27 iunie 2011 emis de BNP H., actul administrativ nr. 16430 din 7 iunie 2011 al O.C.P.I. Mehedinţi (prin care s-a dispus notarea recepţiei propunerii de dezmembrare a imobilului cu nr. cadastral 50377 în patru imobile nou formate: 50660, 50661, 50662 şi 50663) şi contractele de vânzare-cumpărare autentificate de inculpată, terenurile fiind, astfel, introduse în circuitul civil cu aparenţa dobândirii licite prin respectivele convenţii de înstrăinare încheiate în formă autentică. În acest mod, prin autentificarea actului de dezmembrare şi a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente, s-a realizat de către apelantă activitatea de schimbare şi transfer a bunului imobil dobândit de C. prin săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii originii sale ilicite, prin mascarea modalităţii ilegale în care s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 34.121 m.p. în favoarea acesteia. Astfel, ulterior celor două operaţiuni juridice, loturile de teren rezultate în urma dezmembrării au putut fi tranzacţionate fără a se mai face vreo menţiune cu privire la actele ilicite iniţiale, astfel cum se observă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2012 încheiat de J. şi BBB. cu SC K. SA, în care este indicat ca mod de dobândire a proprietăţii de către vânzători doar contractul din 27 iunie 2011 încheiat cu C. şi autentificat de inculpata H.

În ceea ce priveşte faptul că în conţinutul celor trei convenţii de înstrăinare a loturilor de teren dezmembrate, în secţiunea referitoare la modul de dobândire a dreptului de proprietate de către vânzătoare, au fost indicate contractul de vânzare-cumpărare nr. 1028/2008 autentificat de BNP W., declaraţia autentică de voinţă nr. 2159/2010 şi procesul-verbal de vecinătate, aspect invocat de apelantă pentru a demonstra transparenţa cu care a acţionat şi a obţinut, astfel, exonerarea sa de răspundere penală, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanţă, că această împrejurare nu este de natură să atragă neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, din moment ce, prin autentificarea respectivelor contracte, cunoscând că terenul tranzacţionat a fost dobândit de C. prin săvârşirea de infracţiuni, inculpata H. a modificat, practic, situaţia juridică a acestuia prin crearea unei aparenţe de legalitate, făcând posibil ca, în cărţile funciare nou-înfiinţate, să nu mai fie menţionate operaţiunile ilicite anterioare, ci, aşa cum s-a arătat, actul administrativ din 7 iunie 2011 al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, actul de dezmembrare din 27 iunie 2011 şi contractele în cauză autentificate de BNP H.

În plus, aşa cum rezultă din cuprinsul actelor întocmite, menţiunile inserate de notarul public sunt unele eliptice, nefiind precizat faptul că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1028/2008 autentificat de BNP W., a fost dobândită doar suprafaţa de 300 m.p., iar, pentru restul de aproximativ 3 hectare, dreptul de proprietate s-a constituit în baza declaraţiei autentice pe proprie răspundere şi a procesului-verbal de vecinătate, aspecte esenţiale pentru formarea acordului de voinţă al părţilor contractante, care nu au fost aduse, însă, de notarul public la cunoştinţa acestora nici verbal şi nici prin prezentarea respectivelor documente, astfel cum rezultă din declaraţiile martorului LL. (din 17 iunie 2013) şi a inculpatei C. (din 6 martie 2014), care au confirmat că inculpata H. nu a pus la dispoziţia cumpărătorilor actele de proprietate şi nu le-a explicat că vânzătoarea nu deţine terenul în baza unui titlu legal de proprietate, perfectarea convenţiilor făcându-se pe răspunderea lor.

Or, toate aceste aspecte demonstrează că apelanta a acţionat în scopul ascunderii naturii infracţionale a proprietăţii imobilului, prin mascarea situaţiei sale juridice reale.

Pe de altă parte, contrar afirmaţiilor acuzatei, Înalta Curte arată că depunerea, la dosar, de către inculpata C. a extrasului de carte funciară, a cadastrului pentru dezmembrare vizat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, a certificatului fiscal şi a celui de urbanism emise de Primăria comunei Hinova, precum şi a declaraţiei autentice de voinţă şi a procesului-verbal de vecinătate, nu instituia în sarcina notarului public obligaţia de autentificare a actului de dezmembrare şi a contractelor de vânzare-cumpărare, atâta timp cât solicitanta nu prezentase un titlu valabil de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 34.121 m.p., declaraţia autentică neavând o asemenea semnificaţie în accepţiunea Codului civil în vigoare la acea dată. Ca urmare, având în vedere că actele a căror întocmire şi autentificare se dorea de către părţi erau contrare legii (referindu-se la un imobil inalienabil, ce făcea parte din domeniul public al statului), inculpata H. avea la dispoziţie procedura instituită de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 (în forma în vigoare la acea dată), ce consta în atragerea atenţiei solicitanţilor asupra caracterului nelegal al operaţiunilor şi refuzarea îndeplinirii respectivelor acte notariale, procedură pe care, însă, nu a înţeles să o urmeze.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată de prima instanţă faptei pentru care apelanta a fost trimisă în judecată, Înalta Curte constată că aceasta a fost în mod corect circumscrisă autoratului, iar nu complicităţii la infracţiunea de spălare de bani, inculpata H., în calitatea sa de notar public, fiind cea care a întocmit şi autentificat actul de dezmembrare a terenului în suprafaţă de 34.121 m.p. şi contractele de vânzare-cumpărare subsecvente, a căror formă solemnă era instituită de lege ca o condiţie ad validitatem (Titlul X, art. 2 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente), realizând, în acest mod, operaţiunea de schimbare şi transfer a bunului imobil dobândit în mod ilegal de C., prin fragmentarea lui în mai multe loturi inegale şi, ulterior, transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora către alte persoane, în scopul ascunderii originii sale ilicite.

În consecinţă, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei H. întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective, criticile formulate de aceasta în apel şi solicitarea de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) sau lit. b) teza a II-a C. proc. pen. nefiind fondate.

6. În ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepselor aplicate de prima instanţă inculpaţilor A., C., D., E., F., G., B. şi H., aspect în legătură cu care au formulat critici atât Parchetul, cât şi apelanţii C. şi D., Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., respectiv art. 72 alin. (1) C. pen. (1969) în privinţa inculpatului B., ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi cele personale ale acuzaţilor, în raport cu care au fost stabilite sancţiuni penale judicios individualizate atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, apte să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.

În acest sens, Înalta Curte arată că, atunci când aplică pedeapsa, instanţa de judecată trebuie să evalueze, pe de o parte, elementele ce ţin de materialitatea faptei în sine, iar, pe de altă parte, datele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună aceste aspecte putând conduce la stabilirea în concret a periculozităţii sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce.

Referitor la împrejurările enumerate în art. 75 alin. (2) C. pen., respectiv art. 74 C. pen. (1969), trebuie, totodată, menţionat că acestea au doar o aptitudine potenţială de a constitui circumstanţe atenuante, ele putând fi recunoscute ca atare de instanţă numai dacă, raportat la fapta săvârşită şi la persoana acuzatului, se învederează suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepsei în condiţiile art. 76 C. pen. sau, după caz, conform art. 76 C. pen. (1969).

Or, în cauză, faţă de circumstanţele reale ale comiterii infracţiunii şi datele ce caracterizează persoana inculpatei C., atitudinea sa manifestată în cursul urmăririi penale de a contribui la restabilirea situaţiei anterioare, prin revocarea unora dintre contractele de vânzare-cumpărare a terenului încheiate ulterior dezmembrării, nu se înfăţişează, în opinia Înaltei Curţi, ca o împrejurare suficient de relevantă pentru a justifica reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) sau art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., astfel cum a solicitat aceasta în cuprinsul motivelor de apel. În acest sens, trebuie avut în vedere rolul primordial al inculpatei în iniţierea întregului angrenaj infracţional, aceasta fiind cea care a atras în activitatea ilegală un număr mare de persoane ce deţineau importante funcţii publice, dar şi gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, generat de natura şi importanţa deosebită a valorilor sociale lezate prin săvârşirea lor, de modalitatea elaborată în care s-au derulat operaţiunile ilicite, desfăşurate după un plan bine stabilit, precum şi de consecinţele produse, respectiv constituirea ilegală în favoarea acesteia a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe impresionante de teren din domeniul public al statului, administrat de SC O. SA - Sucursala Hidrocentrale Porţile de Fier, corelativ cu producerea unui prejudiciu în patrimoniul Statului Român, reprezentat de Ministerul Economiei, în cuantum de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 lei.

Totodată, deşi în cuprinsul actului de sesizare a instanţei, s-a menţionat, că inculpata C. a avut un comportament sincer, recunoscând comiterea faptei, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că, dimpotrivă, atitudinea manifestată de aceasta în faza instrucţiei penale nu a fost una de colaborare cu organele de anchetă, acuzata prezentând, în mod selectiv, doar anumite informaţii, insuficiente pentru lămurirea integrală a situaţiei de fapt şi stabilirea adevărului în cauză, în scopul evident de a transfera răspunderea penală în sarcina altor persoane. Ca urmare, se apreciază că, în mod corect, Curtea de apel nu a dat curs solicitării inculpatei de aplicare a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), conduita sa în faza urmăririi penale neputând fi caracterizată prin sinceritate, iar atitudinea de recunoaştere necondiţionată a faptei în faţa primei instanţe fiind valorificată prin reţinerea prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În plus, evaluând aceleaşi aspecte, ce relevă un grad ridicat de pericol social al faptelor şi de periculozitate a inculpatei, Înalta Curte consideră că prima instanţă a individualizat corespunzător şi modalitatea de executare a sancţiunii penale stabilite, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii nefiind aptă, raportat la situaţia concretă din speţă, să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

De asemenea, având în vedere aceleaşi împrejurări ce vizează rolul său important în conceperea şi desfăşurarea activităţii infracţionale, precum şi gravitatea faptei comise, ce rezultă din modalitatea de săvârşire a acesteia, natura relaţiilor lezate şi urmările produse, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate şi criticile formulate de inculpatul apelant D. privind netemeinicia sancţiunii penale aplicate, considerându-se că aceasta, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, este aptă să conducă la realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei, reglementat de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Deşi real faptul că inculpatul, în ultima sa depoziţie din faza instrucţiei penale (din 11 martie 2014), a recunoscut acuzaţiile formulate împotriva sa, atitudine menţinută şi în faţa instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că, în contextul gradului ridicat de pericol social al faptelor comise, astfel cum a fost anterior relevat, această împrejurare nu poate conduce la atenuarea tratamentului sancţionator ce i-a fost aplicat, prin reducerea pedepsei la/spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, diminuat cu o treime conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, astfel cum s-a solicitat în cuprinsul motivelor de apel. În plus, în procesul de evaluare a sancţiunii penale aplicată inculpatului D. de prima instanţă, nu poate fi omisă calitatea pe care acesta o deţinea la data comiterii infracţiunii, respectiv aceea de viceprimar al municipiului Drobeta-Turnu Severin, folosindu-se, astfel, de funcţia publică încredinţată prin votul cetăţenilor în scopul constituirii ilegale în favoarea inculpatei C. (cu care se afla în relaţii de afinitate) a dreptului de proprietate asupra unei importante suprafeţe de teren ce făcea parte din domeniul public al statului, deşi una dintre obligaţiile sale legale era tocmai aceea de a asigura buna administrare a patrimoniului public, iar nu de a încuraja comiterea de fapte ilicite pentru diminuarea acestuia, în scopul obţinerii unor avantaje materiale necuvenite.

Ca urmare, instanţa de control judiciar constată că pedepsele aplicate de Curtea de apel inculpaţilor C. şi D. au fost judicios individualizate atât în ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, astfel încât criticile formulate sub acest aspect de către cei doi apelanţi nu pot fi reţinute şi valorificate, nefiind întemeiate.

Nefondate sunt, totodată, şi motivele de apel ale Parchetului privind netemeinicia pedepselor aplicate tuturor celor opt inculpaţi, Înalta Curte apreciind că acestea răspund cerinţelor de proporţionalitate cu gravitatea faptelor comise şi circumstanţele personale ale acuzaţilor.

Astfel, se constată că, în mod justificat, la alegerea tratamentului sancţionator aplicat inculpaţilor, au fost valorificate elementele de diferenţiere ce ţin de gradul de contribuţie a fiecăruia la săvârşirea faptelor, poziţia procesuală adoptată şi datele lor personale, aplicându-se inculpaţilor C., D. şi E. pedepse orientate spre minimul special (având în vedere lipsa antecedentelor penale, nivelul ridicat de instrucţie, gradul de integrare în societate şi situaţia familială), dar cu executare în regim privativ de libertate (raportat la rolul lor important în desfăşurarea activităţii infracţionale, modul elaborat în care au acţionat pentru atingerea scopului infracţional, atitudinea nesinceră manifestată de cel din urmă pe întreg parcursul procedurii judiciare), inculpaţilor A., F., G. şi H. sancţiuni în cuantum foarte apropiat sau chiar egal cu acest minim (ţinând seama de caracterul singular al faptelor comise la insistenţele celor trei acuzaţi care au iniţiat şi conceput demersul infracţional, precum şi de faptul că nu au urmărit şi realizat beneficii personale din săvârşirea infracţiunilor), a căror executare a fost suspendată sub supraveghere, în condiţiile art. 91 C. pen. (faţă de posibilităţile lor de îndreptare, gradul ridicat de integrare în societate şi faptul că au fost atraşi de ceilalţi inculpaţi în săvârşirea infracţiunilor), iar inculpatului B. o pedeapsă cu închisoarea redusă sub minimul special stabilit de legea anterioară pentru infracţiunea comisă, prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), şi suspendarea condiţionată a executării acesteia, conform art. 81 din acelaşi cod (având în vedere atitudinea sa sinceră şi cooperantă, prin declaraţiile sale contribuind la dovedirea activităţii infracţionale a inculpaţilor D. şi G.).

Raportat la criteriile avute în vedere de judecătorul fondului, corect evaluate în procesul de cuantificare a sancţiunilor penale şi de alegere a modalităţii lor de executare, Înalta Curte apreciază că nu se justifică majorarea cuantumului acestora, astfel cum a solicitat Parchetul, şi nici executarea pedepselor aplicate inculpaţilor A., F., G. şi H. în regim de detenţie, supunerea acuzaţilor, pe durata termenului de încercare, unor măsuri de supraveghere specială din partea organelor judiciare şi cerinţei ca aceştia să respecte anumite obligaţii stabilite de instanţa de judecată, în condiţiile legii, fiind suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 253/2013. Totodată, având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului B., care, până la comiterea faptei ce formează obiectul prezentei cauze, şi-a conformat atitudinea exigenţelor legii penale şi a manifestat un comportament corespunzător în cadrul relaţiilor sociale, iar, pe parcursul derulării procedurii judiciare, a avut o atitudine cooperantă, facilitând, prin declaraţiile sale, tragerea la răspundere penală a altor participanţi, instanţa de control judiciar consideră că nu se impune modificarea tratamentului sancţionator stabilit de Curtea de apel în privinţa acestuia, apreciind că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acuzat şi, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai comite alte fapte antisociale.

De asemenea, pentru aceleaşi motive ce au fost anterior expuse, Înalta Curte apreciază că nu se impune nici aplicarea faţă de inculpaţii A., E., G. şi B. a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-au folosit pentru comiterea infracţiunii, o asemenea sancţiune fiind apreciată ca excesivă şi disproporţionată faţă de scopul limitării exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., respectiv art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior (în cazul inculpatului B.).

Ca atare, având în vedere toate aceste aspecte, valorificate în mod judicios de judecătorul fondului în procesul de alegere a tratamentului sancţionator, Înalta Curte apreciază că nu se justifică, în cauză, agravarea răspunderii penale a inculpaţilor, aşa cum a solicitat Parchetul, dar nici stabilirea unor pedepse mai uşoare şi executarea lor în condiţiile art. 91 C. pen., aşa cum au cerut apelanţii C. şi D., sancţiunile penale aplicate de Curtea de apel fiind corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., respectiv art. 72 alin. (1) C. pen. anterior (în privinţa inculpatului B.), proporţionale atât cu gravitatea faptelor, cât şi cu circumstanţele personale ale inculpaţilor şi apte să asigure reeducarea acestora şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut lege.

Deşi, în cuprinsul memoriului scris depus la dosar, apelantul D. a invocat o serie de aspecte prin care a contestat, practic, situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu (invocând incidenţa dispoziţiilor art. 30 C. pen., lipsa vreunei implicări în contactarea inculpatului F. pentru întocmirea documentaţiei cadastrale şi în acţiunea de stabilire a vecinilor terenului în litigiu, neîndeplinirea condiţiilor instigării întrucât martorul N. nu a săvârşit cu intenţie fapta la care ar fi fost determinat, iar în sarcina inculpatului G. nu s-a reţinut comiterea, în calitate de autor, a infracţiunii de abuz în serviciu, precum şi lipsa producerii vreunui prejudiciu prin fapta comisă), Înalta Curte, având în vedere menţiunile exprese făcute de apărarea acuzatului în şedinţa publică din 28 ianuarie 2016, cu ocazia dezbaterilor asupra căilor de atac declarate în cauză, în sensul că singurul motiv de apel susţinut de inculpat este cel referitor la greşita individualizare a sancţiunii penale, fără a circumscrie celelalte chestiuni indicate în scris unor solicitări de achitare sau de schimbare a încadrării juridice a faptelor, nu va proceda la examinarea acestora din urmă, ţinând seama sub acest aspect şi de poziţia exprimată personal de acuzat în faţa instanţei de fond, la termenul de judecată din 5 noiembrie 2014, când a recunoscut necondiţionat faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare (reiterând, astfel, poziţia exprimată în depoziţia din 11 martie 2014) şi a solicitat ca judecata să aibă loc doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care şi le-a însuşit.

7. În consecinţă, faţă de toate considerentele expuse în dezvoltările anterioare, care fundamentează concluzia netemeiniciei criticilor formulate de apelanţi şi a legalităţii hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate împotriva acesteia de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii A., C., D., E., F., G. şi H.

Totodată, ţinând seama de faptul că apelanţii inculpaţi se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. pen., îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii A., C., D., E., F., G. şi H. împotriva Sentinţei penale nr. 96 din 3 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, şi pentru cauze cu minori, privind şi pe intimatul inculpat B.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova rămân în sarcina statului.

Obligă apelanţii intimaţi inculpaţi G. şi H. la plata sumei de câte 330 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă apelanţii intimaţi inculpaţi A., C., D. şi E., la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă apelantul intimat inculpat F. la plata sumei de 720 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 520 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în sumă de 520 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2016.

Procesat de GGC - NN