Cassation inadmissible due to application of new procedural code replacing ordinary appeal with extraordinary remedy

Decizia nr. 883/2016

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 402 din data de 25 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - NCPP, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 145 din 25 iunie 2013 a Tribunalului Vaslui, pe care a desfiinţat-o, în parte, în latura penală şi în latura civilă şi rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1968 pe o perioadă de 3 (trei) ani, aplicată inculpatului A. în pedepsele sale componente, ce au fost repuse în individualitatea lor.

A fost înlăturată dispoziţia privind condamnarea inculpatului A. la pedepsele de:

- 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. din 1968.

- 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. din 1968.

A fost condamnat inculpatul A., cu datele de stare civilă menţionate, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, în temeiul art. 386 C. proc. pen., din infracţiunile prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. din 1968 şi de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

S-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a avea calitatea de asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.

A fost redusă de la 6 (şase) ani şi 6 (şase) luni închisoare la 3 (trei) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

S-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a avea calitatea de asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

A fost redusă de la 6 (şase) ani închisoare la 4 (patru) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 39 lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare şi 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a avea calitatea de asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) (dreptul de a avea calitatea de asociat sau administrator al unei societăţi comerciale) C. pen.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., B. şi C., împotriva Sentinţei penale nr. 17 din 31 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalului Vaslui în Dosarul nr. x/89/2013.

Împotriva Deciziei penale nr. 402 din data de 25 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - NCPP, a formulat recurs inculpatul A.

Curtea de Apel Iaşi a recalificat calea de atac formulată de inculpat în recurs în casaţie şi a restituit cererea de recurs inculpatului în vederea îndeplinirii cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 437 alin. (1) C. proc. pen.

Inculpatul A. a solicitat judecarea cauzei sub imperiul dispoziţiilor vechiului C. proc. pen. apreciind că în raport de Decizia nr. 19/2016 pronunţată de Curtea Constituţională nu este aplicabilă legea nouă.

Înalta Curte, analizând recursul de faţă, raportat la actele dosarului şi la criticile formulate, constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Cu titlu de premisă, Înalta Curte arată că atât în C. proc. pen. din 1936, cât şi în reglementarea ulterioară, până la actualul C. proc. pen., recursul a constituit o cale de atac ordinară, şi nu extraordinară, determinând verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate, pentru o serie de motive expres prevăzute de lege.

În noua reglementare însă, fiind introdus recursul în casaţie ca o cale de atac extraordinară, s-a revenit la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, aşa cum se regăsea el în majoritatea legislaţiilor moderne occidentale încă de la începutul secolului al XIX-lea. Acesta a fost, de altfel, modelul iniţial al recursului, aşa cum a fost conturat încă de la codificarea napoleoniană, de unde s-a extins în majoritatea legislaţiilor şi în concepţia juridică europeană, pornind de la teza că în această cale de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Astfel, recursul nu reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea sentinţelor şi deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei. Recursul nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

În concluzie, în noua reglementare procesual penal a fost consacrat dublul grad de jurisdicţie, recursul în casaţie devenind cale extraordinară de atac.

Prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, au fost prevăzute în Capitolul II, Dispoziţii privind situaţii tranzitorii.

Art. 11 din Legea nr. 255/2013 prevede la alin. (1) că deciziile pronunţate în apel înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casaţie.

Art. 12 din Legea nr. 255/2013 prevede la alin. (1) că recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Însă, având în vedere faptul că în cauză a fost pronunţată Decizia penală nr. 402 din data de 25 iunie 2014 de către Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, se constată că, raportat la data intrării în vigoare a C. proc. pen., 01 februarie 2014, se constată că se impune aplicarea noilor reglementări, cauza intrând sub incidenţa noului C. proc. pen., acesta fiind de imediată aplicare. Astfel, noul C. proc. pen. prevede numai instituţia recursului în casaţie, cale extraordinară de atac ce poate fi declarată împotriva deciziilor definitive pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Înalta Curte reţine că recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care pot fi înlăturate efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate. respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii material şi procesuale atacate.

Instanţa constată că prin Decizia nr. 19 din 19 ianuarie 2016 2016 pronunţată de Curtea Constituţională a României publicată în M. Of. nr. 233/30.03.2016, invocată în motivele scrise, s-a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) şi (2) şi art. 48 alin. (2) C. proc. pen., excepţie ridicată în Dosarul nr. x/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Înalta Curte reţine că prin decizia anterior evocată nu s-a constatat neconstituţionalitatea vreunei dispoziţii din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., ci a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia referitoare la art. 40 alin. (1) şi (2) şi art. 48 alin. (2) C. proc. pen., excepţie ridicată în Dosarul nr. x/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. În prezenta cauză este exclusă de principiul legalităţii aplicarea legii procedural penale abrogate şi judecarea căii de atac a recursului ordinar.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

De asemenea, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În acest sens, având în vedere inexistenţa instituţiei recursului, a doua cale ordinară de atac, conform noilor dispoziţii procesual penale actuale, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., susţinută în motivele scrise, Înalta Curte constată că în susţinerile orale ale recursului, apărătorul ales al inculpatului A. nu a iterat excepţia, aspect pe care instanţa îl evaluează ca o renunţare la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 402 din data de 25 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - NCPP.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2016.

Procesat de GGC - GV