Execution contestation against final revision ruling deemed inadmissible; contestation dismissed and petitioner ordered to pay judicial costs

Decizia nr. 719/2016

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor dosarului, constata următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 20 din data de 19 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 394 din 22 octombrie 2014 a Tribunalului Prahova, ca inadmisibilă.

În esenţă, s-a reţinut că, prin încheierea de şedinţă pronunţată de Judecătoria Văleni de Munte, la data de 09 septembrie 2014. în Dosarul nr. x/331/2014 , în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A. în contradictoriu cu intimaţii B. şi C. şi s-a menţinut Ordonanţa nr. 2191/P/2013 din data de 19 martie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, hotărâre care, conform dispoziţiilor C. proc. pen., este definitivă.

Revizuentul A. a formulat contestaţie împotriva acestei hotărâri ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 16 octombrie 2014.

Prin Sentinţa penală nr. 394 din 22 octombrie 2014 a Tribunalului Prahova pronunţată în Dosarul nr. x/331/2014 a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 09 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte, avându-se în vedere dispoziţiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen., conform cărora încheierea prin care s-a pronunţat Judecătoria Vălenii de Munte nu este supusă cu nici unei căi de atac.

Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de revizuire petentul A., ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia penală, sub nr. x/105/2015.

Tribunalul Prahova a apreciat că cererea de revizuire formulată de petentul A. este inadmisibilă, faţă de împrejurarea că petentul a solicitat revizuirea unei sentinţe prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia împotriva unei hotărâri definitive pronunţate în baza art. 2781 din vechiul C. proc. pen., hotărâre ce nu face parte dintre cele ce pot face obiectul unei cereri de revizuire.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuentul A., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.

Prin Decizia penală nr. 1215 din data de 08 decembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/105/2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva Sentinţei penale nr. 20 din data de 19 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Prahova, ca inadmisibil şi a obligat apelantul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că Sentinţa penală nr. 20 din 19 iunie 2015 are caracter definitiv, dat fiind faptul că sentinţa penală de revizuire este supusă aceloraşi căi de atac, ca şi hotărârea la care se referă, aspect faţă de care exercitarea căii ordinare de atac a apelului împotriva sentinţei penale de revizuire a unei hotărâri care nu este supusă niciunei căi de atac, apare ca inadmisibilă, deoarece nu este prevăzută de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat "contestaţie" apelantul-revizuent A.

În motivarea "contestaţiei" A. a arătat că, în conformitate cu art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel dacă legea nu prevede altfel. Faţă de aceste aspecte, a apreciat că apelul formulat împotriva Sentinţei penale nr. 20 din data de 19 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Prahova este admisibil.

Pe fondul căii de atac, apelantul revizuent a susţinut că rectifică cererea de revizuire datorită apariţiei unor situaţii noi şi a precizat, în esenţă, următoarele:

- numiţii B. şi C. au intervenit la instanţele din jud. Vrancea pentru a modifica hotărârile judecătoreşti având ca obiect dezbaterea succesiunii părinţilor lui D., fapt pentru care a sesizat DNA Ploieşti;

- în cursul lunii ianuarie 2016 sus-numiţii au adus şi au vândut în mod ilegal lemne din punctele Valea Cernii şi Valea Adâncă, sat Coţofeneşti, fapt pentru care a solicitat intervenţia poliţiei la 15 ianuarie 2016, şi 25 ianuarie 2016, fapt ce demonstrează că folosesc veniturile de pe loturile pe care le au în administrare din 2001 şi pe care le-au lăsat în paragină, contrar declaraţiilor false cum că nu au calitatea de moştenitori.

- încheierea din 09 septembrie 2014 a fost pronunţată în baza art. 278 din C. proc. pen. anterior, calificare ce îi permitea exercitarea căii de atac a recursului, însă în mod greşit aceasta a fost calificată drept contestaţie.

- revizuirea este o cale de atac care se exercită împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, iar Sentinţa penală nr. 394 din 22 decembrie 2014 este probabil o hotărâre definitivă, însă nu îi este opozabilă.

Calea de atac exercitată de A. a fost calificată de Înalta Curte ca fiind apel, faţă de dispoziţiile art. 425 C. proc. pen., potrivit cărora calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

În şedinţa publică din data de 09 februarie 2016, Ministerul Public a ridicat excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate de apelantul-revizuent A.

Analizând admisibilitatea apelului declarat de apelantul revizuent A., Înalta Curte constată următoarele:

Norme de procedură judiciară sunt adoptate de către legiuitor potrivit competenţei sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituţie. în exercitarea acestei atribuţii, legiuitorul a stabilit, în cuprinsul art. 452 - 465 C. proc. pen. dispoziţiile aplicabile căii extraordinare de atac a revizuirii.

Conform art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.

Totodată, atât la nivel constituţional (art. 129 din Constituţia României), cât şi în cuprinsul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a statuat că hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale. Prin urmare, exercitarea unei căi de atac ce nu este prevăzută de lege este inadmisibilă.

Înalta Curte a constatat că Tribunalul Prahova a fost învestit de către apelantul A. cu cererea de revizuire a încheierii din 22 decembrie 2014 a Tribunalului Prahova, având alocat în baza de date Ecris nr. 394 (nu Sentinţa penală nr. 394 din 22 octombrie 2014, cum de eroare s-a menţionat în hotărârea atacată), pronunţată în Dosarul nr. x/331/2014 , care la rândul său a avut ca obiect soluţionarea contestaţiei pe care acesta o declarase împotriva încheierii de şedinţă pronunţată de Judecătoria Văleni de Munte, la data de 09 septembrie 2014, în Dosarul nr. x/331/2014 .

Prin această din urmă hotărâre, în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, Judecătoria Văleni de Munte a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A. în contradictoriu cu intimaţii B. şi C. şi s-a menţinut Ordonanţa nr. 2191/P/2013 din data de 19 martie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, hotărâre care, conform dispoziţiilor C. proc. pen., este definitivă, având în vedere că plângerea petentului, ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/331/2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Văleni de Munte la data de 08 iulie 2014, după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală (la data de 01 februarie 2014).

S-a reţinut că într-adevăr, în dispozitivul încheierii contestate se menţionează ca şi temei de drept art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, însă aceasta reprezintă o evidentă eroare materială, având în vedere că dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 care prevăd că doar "plângerile împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii noi. continuă să se judece de către instanţele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeaşi lege"',

S-a mai avut în vedere că soluţiile de netrimitere în judecată cu privire la care termenul de formulare a plângerii la instanţă nu a expirat la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse plângerii la judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile prevăzute de art. 340 C. proc. pen., conform prevederilor alin. (3) al art. 15 din Legea nr. 255/2013, iar plângerea se soluţionează potrivit legii noi.

Or, în noua reglementare legiuitorul urmărit ca în materia soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului în cadrul special al procedurii prevăzută de art. 340 - 341 C. proc. pen., procedură care, în cazul respingerii plângerii, nu prevede posibilitatea exercitării unei căi de atac, stipulându-se expres, în dispoziţiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen., că hotărârea în această materie este definitivă, fapt ce determină şi caracterul definitiv al sentinţei prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petentul A., în conformitate cu dispoziţiile art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen.

Prin urmare, s-a constatat că Decizia penală nr. 1215 din data de 08 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/105/2015 este la rândul său definitivă, dat fiind că în legislaţia naţională nu este reglementată o cale de atac împotriva acesteia. Pe cale de consecinţă, această hotărâre nici nu poate fi supusă controlului instanţei superioare, indiferent de denumirea dată de către revizuent căii de atac formulate, fapt ce determină inadmisibilitatea acesteia.

Totodată, faţă de motivele concrete ale căii de atac exercitate, Înalta Curte a constatat că la acest moment procesual nu se poate reţine abuzul de drept prin exercitarea consecutivă a unor căi de atac inadmisibile, apreciind că în speţă nu se poare reţine reaua-credinţă a revizuentului.

Faţă de aceste considerente şi constatând că această cale de atac exercitată de revizuent a fost calificată apel, Înalta Curte a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva Deciziei penale nr. 1215 din data de 08 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/105/2015.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. revizuentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

La data de 01 aprilie 2016 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/1/2016, cererea de contestaţie la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 49/A din 09 februarie 2016, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. fiind stabilit termen de judecată la data de 03 mai 2016.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că este nemulţumit de modul în care instanţa a calificat calea de atac pe care acesta a exercitat-o împotriva Deciziei penale nr. 1215 din data de 08 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca fiind apel. A susţinut că obiectul cererii sale era contestaţie împotriva hotărârii evocate, întemeiată pe dispoziţiile art. 4251 C. proc. pen. şi pe cale de consecinţă, ar fi trebuit să aibă calitatea de contestator şi nu de apelant revizuent aşa cum, în mod greşit, instanţa de control judiciar a calificat calitatea sa procesuală.

De asemenea, contestatorul a mai arătat în motivarea cererii că este nemulţumit şi de faptul că în dispozitivul minutei Deciziei penale nr. 49/A din 09 februarie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat. Consideră că există o contradicţie în cuprinsul minutei Deciziei penale nr. 49/A din 09 februarie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că, deşi prin această hotărâre fost respins,. ca inadmisibil apelul, instanţa de control judiciar, dispunând majorarea cuantumului cheltuielilor de judecată a procedat de fapt la rejudecarea cauzei.

La termenul de judecată din 03 mai 2016 prin încheierea din aceeaşi dală s-a dispus repunerea cauzei pe rol şi citarea contestatorului în vederea stabilirii obiectului cauzei.

La termenul de judecată din 17 mai 2016, prin memoriul scris depus la dosar prin Serviciul registratură al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, denumit "Note scrise", contestatorul a precizat obiectul cererii sale ca fiind "contestaţie la executare împotriva dispozitivului minutei nr. 49 din 09 februarie 2016".

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 598 C. proc. pen. contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă:

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Contestaţia la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării sau chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia.

Prin urmare, pe calea contestaţiei la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia pronunţată în cauză care a dobândit autoritate de lucru judecat, aceasta beneficiind de o prezumţie de legalitate şi temeinicie.

Contestatorul A. a invocat cazul de contestaţie la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În concret, contestatorul este nemulţumit de faptul că instanţa de control judiciar, în speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a calificat greşit obiectul cererii sale ca fiind apel şi nu contestaţie, cale de atac pe care acesta a înţeles să o exercite împotriva Deciziei penale nr. 1215 din data de 08 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

De asemenea, contestatorul a mai criticat şi cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat de instanţa de control judiciar pe care le consideră excesive.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., în cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea ".

Astfel, ceea ce a invocat contestatorul nu ţine de vreo nelămurire privind hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare a Deciziei penale nr. 49/A din 09 februarie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în sensul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuentul A. . respectiv greşita calificare dată căii de atac formulată de acesta şi greşita sa obligare la plata cheltuielilor judiciare, precum şi cuantumul acestora, nu se încadrează în niciunul din cazurile de contestaţie la executare expres şi limitativ prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

În consecinţă, contestaţia la executare formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 49/A din data de 09 februarie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/105/2015, este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 49/A din data de 09 februarie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/105/2015.

Obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 mai 2016.

Procesat de GGC - GV