Whether early release credits granted in the issuing state must be deducted from the sentence under the mutual recognition of criminal judgments framework

Decizia nr. 487/2016

Deliberând asupra contestaţiei formulată de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 9 din 27 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus, în baza disp. art. 597 alin. (1) - (7) C. proc. pen., raportat la disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respingerea contestaţiei la executare formulată de contestatorul - condamnat A., în prezent deţinut în Penitenciarul Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, împotriva sentinţei penale nr. 24/CC din data de 13 iulie 2015 pronunţată în Dosarul penal nr. x/42/2015 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care în temeiul art. 154 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., cu datele de stare civilă precizate şi executarea într-un penitenciar din România a pedepsei de 14 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 16/10 Reg. Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Veneţia - Republica Italia şi în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 88/507/42/2015 din data de 08 septembrie 2015 de aceeaşi instanţă, pentru executarea pedepsei arătate, ca ne fondată.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a avut în vedere următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 24/CC din 13 iulie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/42/2015 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea De Apel Ploieşti şi în baza art. 150 şi urm. din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, a fost recunoscută Decizia penală nr. 16/10 Reg. Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Veneţia - Republica Italia, privind condamnarea numitului A., în prezent deţinut în Penitenciarul din Verona - Italia, la pedeapsă de 14 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, săvârşită la data de 03 februarie 2008 în Padova - Republica Italia, prev.de art. 110, 575 şi 577 C. pen. italian, faptă descrisă în considerentele prezentei hotărâri şi având drept corespondent în disp. art. 188 - 189 C. pen. Român.

În baza art. 154 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, s-a dispus executarea în România şi transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 14 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 16/10 Reg. Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Veneţia - Republica Italia şi menţionată de statul emitent.

S-a dedus din pedeapsa de 14 ani închisoare, timpul executat de la 24 mai 2008 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 14 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, săvârşită la data de 03 februarie 2008 în Padova - Republica Italia, prev.de art. 110, 575 şi 577 C. pen. italian, faptă descrisă în considerentele prezentei hotărâri şi având drept corespondent în disp. art. 188 - 189 C. pen. român.

S-a dispus comunicarea prezentei sentinţe, autorităţii competente a statului emitent, precum şi instituţiilor prevăzute la art. 154 alin. (1)2 din Legea nr. 302/2004 modificată.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-a dispus plata sumei de 400 lei, onorariu apărător din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că prin Ordonanţa nr. 4134/II/5 din 02 iulie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a transmis acestei instanţe solicitarea autorităţilor judiciare din Italia, privind recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul României a sentinţei de condamnare a cetăţeanului român A., arătându-se în cuprinsul ordonanţei de sesizare, că Republica Italia a solicitat prin intermediul Ministerului Justiţiei din România - Direcţia de Drept Internaţional şi Tratate, recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare din Italia şi transferarea numitului A. în România, în vederea continuării executării pedepsei de 14 ani închisoare, aplicată prin Decizia nr. 16/10 Reg.Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Veneţia.

Au fost efectuate verificări asupra persoanei condamnatului, din care a reieşit faptul că acesta este cetăţean român, nu este cercetat pentru aceleaşi infracţiuni şi în România, persoana condamnată se află în executarea pedepsei în Penitenciarul din Verona - Republica Italia şi este de acord cu transferul.

Cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia a fost însoţită de hotărârea de condamnare a persoanei transferabile A.; relaţii referitoare la stadiul executării pedepsei ; acordul condamnatului şi certificatul privind legislaţia aplicată.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Prin adresa nr. 61140/2014/13c/909/JAI din 09 iunie 2015 Ministerul Justiţiei din România prin Direcţia de specialitate, după ce a efectuat controlul de regularitate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru a se dispune în conformitate cu disp. art. 134 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală asupra cererii de recunoaştere a hotărârii şi de transfer a persoanei condamnate A., în vederea continuării executării pedepsei închisorii în România, ca organ competent să efectueze verificări şi să sesizeze instanţa competentă, potrivit art. 153 din Legea nr. 302/2004 republicată şi modificată prin Legea nr. 300/2013.

În cadrul măsurilor premergătoare, prevăzute de art. 153 din Legea nr. 302/2004 modificată, procurorul a constatat îndeplinite cerinţele legale şi a sesizat instanţa de judecată pentru a se dispune asupra cererii de recunoaştere şi transfer a persoanei condamnate în vederea executării pedepsei în România.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti a data de 06 iulie 2015 sub nr. x/42/2015, cu termen de judecată la data de 07 iulie 2015 şi repartizată aleatoriu prin sistemul „Ecris" completului 9/FPa VI.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că prin Decizia nr. 16 din 10 Reg.Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Veneţia, cetăţeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, faptă din data de 03 februarie 2008 comisă în Padova, prevăzută de art. 110, 575 şi 577 C. pen. italian, constând în aceea că în concurs cu doi conaţionali, inculpatul, a cauzat din motive josnice şi neînsemnate, moartea unui cetăţean albanez, lovindu-l cu două lovituri de cuţit, dintre care una i-a atins partea stângă a abdomenului, determinând o eviscerare parţială, în timp ce, cu cealaltă lovitură i-a penetrat toracele, trecând prin inimă.

Potrivit ordonanţei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi mai sus menţionată, Republica Italia prin declaraţia dată, folosindu-se de dreptul acordat de dispoziţia art. 3 parag. 3 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, a exclus procedura conversiei pedepsei, aşa cum se arată la art. 9 parag. 1 lit. b) şi art. 11 din acelaşi act normativ.

De asemenea, statul emitent a transpus Decizia - cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, cu următoarea declaraţie : „În relaţia cu România, Republica Italia va continua aplicarea dispoziţiilor Acordului dintre România şi Republica Italia asupra transferării persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării sau aceea a conducerii la frontieră", semnat la Roma la 13 septembrie 2013.

Din verificările efectuate de procuror, a rezultat că faţă de condamnat sunt îndeplinite cerinţele legale, în sensul că:

- condamnatul A. este cetăţean român;

- nu este condamnat ori urmărit penal pentru aceleaşi fapte, pentru care s-a dispus condamnarea de către autorităţile judiciare din Republica Italia şi nici pentru alte infracţiuni decât cele pentru care a fost condamnat de către acestea;

- nu există niciun motiv de nerecunoaştere şi neexecutare, prevăzut de Legea nr. 302/2004 republicată şi modificată;

- condamnatul se află în executarea pedepsei de 14 ani închisoare în Penitenciarul din Verona - Republica Italia şi este de acord cu transferul.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele legale prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată şi modificată, astfel că a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a recunoscut Decizia nr. 16/10 Reg.Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Veneţia prin care A. a fost condamnată la o pedeapsă de 14 ani închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, comisă la data de 03 februarie 2008 în Padova - Italia, faptă prev.de art. 110, 575 şi 577 C. pen. italian, corespondent în art. 188 - 189 C. pen. român.

În baza art. 154 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, s-a dispus recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare din Italia, urmând ca pedeapsa să fie executată într-un penitenciar din România prin transferul persoanei condamnate, în vederea executării pedepsei de 14 ani închisoare şi menţionată de statul emitent.

S-a dedus din pedeapsa de 14 ani închisoare, timpul executat de la 24 mai 2008 la zi.

Pe cale de consecinţă, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 14 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, faptă din data de 03 februarie 2008 comisă în Padova - Italia şi prevăzută de art. 110, 575 şi 577 C. pen. italian, având drept corespondent dispoziţiile art. 188 - 189 C. pen. român.

S-a dispus comunicarea prezentei sentinţe, autorităţii competente a statului emitent, precum şi instituţiilor prevăzute la art. 154 alin. (1)2 din Legea nr. 302/2004 modificată.

Împotriva executării acestei sentinţe a formulat contestaţie la executare, condamnatul A., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, întrucât, din pedeapsa aplicată acestuia nu a fost dedusă şi perioada de liberare anticipată de care a beneficiat acesta, potrivit sentinţei penale pronunţată în statul italian, care a fost recunoscută şi pentru care s-a dispus transferul în România, în scopul executării acesteia.

Contestatorul a întemeiat cererea pe disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., arătând că cele 540 de zile liberare anticipată, acordate de statul italian prin sentinţa penală de condamnare ar trebui să fie scăzută din perioada ce urmează a fi executată de acesta în România.

În dovedirea cererii sale, contestatorul a depus la dosarul cauzei înscrisuri, inclusiv traduceri de pe sentinţe penale pronunţate în Italia, din care reiese perioada de liberare anticipată a acestuia.

Mai întâi, instanţa a apreciat că este competentă să soluţioneze prezenta cauză ca şi instanţă de executare, aceasta reieşind din interpretarea disp. art. 597 alin. (1) C. proc. pen., raportat la disp. art. 597 alin. (6) şi respectiv art. 598 alin. (2) C. proc. pen.

Aşa cum s-a arătat mai sus, prin sentinţa penală nr. 24/CC din data de 13 iulie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, în temeiul art. 154 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, a dispus transferarea persoanei condamnate A., cu datele de stare civilă precizate şi executarea într-un penitenciar din România a pedepsei de 14 ani închisoare, aplicată acestuia prin decizia penală nr. 16/10 Reg. Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Veneţia - Republica Italia şi în baza acesteia s-a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 88/507/42/2015 din data de 08 septembrie 2015 de aceeaşi instanţă, pentru executarea pedepsei arătate.

Împotriva sentinţei arătate, persoana transferabilă A. a formulat apel, care a fost respins prin Decizia nr. 445 din 02 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a precizat că persoana transferabilă a fost de acord cu transferul în România, pentru executarea pedepsei arătate (această situaţie reieşind din acordul acestuia exprimat în faţa autorităţilor italiene şi consemnat în certificatul existent la dosar (fila 20) iar din acelaşi certificat, reiese că la data arătată, potrivit legislaţiei statului de emitere, acesta nu avea o perioadă de liberare anticipată.

Este adevărat că ulterior rămânerii definitive, contestatorul a depus la dosarul cauzei acte din care reiese că potrivit statului de emitere (statul italian) acesta ar beneficia de un număr de 540 zile de liberare anticipată şi a solicitat scăderea acestei perioade din pedeapsa de 14 ani închisoare, urmare transferului în România, ca şi perioadă executată.

Examinând susţinerile contestatorului, în sensul criticilor formulate de acesta, instanţa a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, potrivit motivelor următoare.

Art. 17 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală, care impun pedepse sau măsuri privative de liberate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, prevede următoarele:

Executarea unei pedepse este reglementată de legea statului de executare. Autorităţile statului de executare sunt singurele competente, cu excepţiile prevăzute de lege să decidă cu privire la procedurile de executare şi să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiţionat.

Autoritatea competentă a statului de executare, deduce întreaga perioadă privativă de libertate, deja executată, în legătură cu pedeapsa în privinţa căruia s-a pronunţat hotărârea judecătorească din durata totală a pedepsei privative de libertate care trebuie executată.

Statele membre pot prevedea că orice hotărâre cu privire la eliberare înainte de termen sau condiţionată să poată lua în considerare din dreptul naţional indicate de statul emitent, în temeiul cărora, persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiţionată, într-un anumit moment.

Potrivit disp. art. 144 salin. (1) din Legea nr. 302/2004, „atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicată printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de legea română, este guvernată de legea română.

Durata perioadei privative de libertate, executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate, care trebuie executată în România, iar atunci când România este stat emitent, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aplicată printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de autoritatea competentă a statului de executare este guvernată de legea statului de executare.

Potrivit art. 73 alin. (1) C. pen. „în cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 8, 9, 10 sau 11 C. pen., partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România.

Din analiza dispoziţiilor legale precizate anterior, art. 17 alin. (2) din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, durata perioadei privative de libertate, executate în statul emitent, se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate, executată în România, iar potrivit art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţării se scade din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi in infracţiune în România, potrivit art. 73 alin. (1) C. pen. şi deci, nu se va proceda la deducerea din durata pedepsei a altei perioade executate în statul de condamnare, decât prin privare de libertate în modalitatea arătată.

Ca atare, potrivit reglementării europene transpusă în legislaţia română, din durata pedepsei privative de libertate se poate deduce exclusiv durata perioadei executate în statul emitent.

Durata muncii prestate în străinătate nu poate fi scăzută din pedeapsa aplicată, deoarece intervalul de timp menţionat nu constituie executare efectivă a pedepsei pe teritoriul statului străin.

Perioada avută în vedere la stabilirea termenului pentru eliberarea anticipată din durata pedepsei, ca urmare a muncii prestate şi a bunei conduite în timpul detenţiei din străinătate, nu este de natură să conducă la deducerea pedepsei aplicate de către autorităţile judiciare străine, nefiind o cauză de micşorare a pedepsei sau de înlăturare a consecinţelor condamnării, ci se referă la un mod de individualizare a executării pedepsei.

Cu toate acestea, s-a arătat că sistemul eliberării anticipate nu este incompatibil cu dreptul naţional, dar această perioadă ar putea fi luată în considerare, potrivit art. 100 alin. (3) C. pen. şi a disp. art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, cu ocazia analizei părţii din pedeapsa închisorii care poate fi executată pe baza muncii prestate în vederea acordării liberării condiţionate, însă, aşa cum s-a arătat, nu poate fi considerată o cauză de reducere sau de micşorare a pedepsei ori de înlăturare a consecinţelor condamnării.

Potrivit disp. art. 137 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, hotărârile penale străine recunoscute şi executate în România, produc aceleaşi efecte ca şi hotărârile pronunţate de instanţele române.

Începerea executării pedepsei pe teritoriul României, are ca efect renunţarea statului străin la executarea pe teritoriul acesteia.

Renunţând la dreptul de a supune condamnatul la executarea pedepsei pe teritoriul statului străin, se renunţă implicit şi la recunoaşterea acelor instituţii accesorii executării pedepsei, cum ar fi liberarea condiţionată prin luarea în considerare a duratei pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate.

Ca atare, s-a apreciat că, după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România (Decizia nr. 15 pronunţată în Dosarul penal nr. x/1/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).

Făcând aplicarea în speţă a dispoziţiilor legale, precizate mai sus, cât şi a deciziei instanţei supreme prin care a fost rezolvată cu caracter obligatoriu, pentru instanţele de judecată această problemă de drept, s-a apreciat că numărul de zile de liberare anticipată (540 zile), acordate contestatorului de către statul italian, nu pot constitui o cauză de micşorare sau de înlăturare a consecinţelor condamnării, ci se referă la un mod de individualizare a pedepsei, putând fi luată în considerare numai cu ocazia liberării condiţionate a acestuia, potrivit argumentelor expuse pe larg mai sus.

S-a constatat că în cauză a fost dedusă în întregime perioada executată de către contestator din pedeapsa de 14 ani închisoare, pentru care s-a dispus transferul acestuia în vederea executării în România şi anume : de la data de 24 mai 2008 la zi.

Având în vedere cele arătate, instanţa a apreciat că solicitările inculpatului de a scădea din pedeapsa aplicată, perioada liberării sale anticipate, acordată de statul emitent, nu se încadrează în disp. art. 598 lit. d) C. proc. pen., în sensul că nu pot constitui o cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

II. Împotriva sentinţei penale nr. 9 din 27 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat contestaţie condamnatul A., arătând că din pedeapsa aplicată acestuia nu a fost dedusă şi perioada de liberare anticipată de care a beneficiat acesta, potrivit sentinţei penale pronunţată în statul italian, care a fost recunoscută şi pentru care s-a dispus transferul în România, în scopul executării acesteia.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen. contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În susţinerea contestaţiei condamnatul A. a înţeles să invoce dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. apreciind că nu a fost dedusă şi perioada de liberare anticipată de care a beneficiat prin sentinţa penală pronunţată în statul italian.

Se constată că prin sentinţa penală nr. 24/CC din data de 13 iulie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, în temeiul art. 154 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, a dispus transferarea persoanei condamnate A., cu datele de stare civilă precizate şi executarea într-un penitenciar din România a pedepsei de 14 ani închisoare, aplicată acestuia prin Decizia penală nr. 16/10 Reg. Sent. din 09 iulie 2010, definitivă la data de 07 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel cu Juri din Veneţia - Republica Italia şi în baza acesteia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 88/507/42/2015 din data de 08 septembrie 2015 de aceeaşi instanţă, pentru executarea pedepsei arătate.

Condamnatul A. a considerat că cele 540 de zile liberare anticipată, acordate de statul italian prin sentinţa penală de condamnare ar trebui să fie scăzută din perioada ce urmează a fi executată de acesta în România.

Potrivit art. 73 alin. (1) C. pen. „în cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 8, 9, 10 sau 11 C. pen., partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România.

Înalta Curte reaminteşte că sediul materiei referitoare la posibilitatea luării în considerare a perioadei considerată ca executată de statul de condamnare (pe baza muncii prestate şi a bunei conduite) după transferarea persoanei condamnate în străinătate, în vederea continuării executării pedepsei în România, se regăseşte în articolul 17 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, ci care prevede următoarele:

Conform art. 17 alin. (1) din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, ulterior recunoaşterii hotărârii judecătoreşti pronunţate în statul emitent, "executarea pedepsei este reglementată de legea statului de executare.

Autorităţile statului de executare sunt singurele competente, sub rezerva alin. (2) şi (3), să decidă cu privire la procedurile de executare şi să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiţionată".

(2) Autoritatea competentă a statului de executare deduce întreaga perioadă privativă de libertate deja executată în legătură cu pedeapsa în privinţa căreia s-a pronunţat hotărârea judecătorească din durata totală a pedepsei privative de libertate care trebuie executată.

(4) Statele membre pot prevedea ca orice hotărâre cu privire la eliberarea înainte de termen sau condiţionată să poată lua în considerare acele dispoziţii din dreptul naţional indicate de statul emitent, în temeiul cărora persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiţionată într-un anumit moment."

Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 a fost transpusă în dreptul intern prin dispoziţiile Legii nr. 300/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Sediul materiei este actualmente art. 144 alin. (1), ce prevede următoarele: "atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română (s.n.). Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România.

Durata perioadei privative de libertate, executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate, care trebuie executată în România, iar atunci când România este stat emitent, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aplicată printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de autoritatea competentă a statului de executare este guvernată de legea statului de executare.

Din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior se observă că legea face trimitere la "perioada privativă de libertate" - art. 17 alin. (2) din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, "durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România" - art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, durata măsurilor preventive privative de libertate executată în afara teritoriului ţării se scade din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România - art. 73 alin. (1) C. pen., şi nu la deducerea, din durata pedepsei, a perioadei executate altfel în statul de condamnare decât prin privare de libertate.

Astfel, raportat la dispoziţiile legale mai sus evidenţiate se reţine că din durata pedepsei privative de libertate se poate deduce, exclusiv, durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent. Durata muncii prestate în străinătate nu poate fi scăzută din pedeapsa aplicată, deoarece intervalul de timp menţionat nu constituie o executare efectivă a pedepsei pe teritoriul statului străin.

Decizia-cadru are rolul de a facilita reabilitarea socială a persoanei condamnate, asigurând că aceasta îşi execută pedeapsa în ţara de origine.

În prezenta cauză, începerea executării pedepsei de către condamnatul A. pe teritoriul României, are ca efect renunţarea statului străin la executarea pe teritoriul acesteia.

Renunţând la dreptul de a supune condamnatul la executarea pedepsei pe teritoriul statului străin, se renunţă implicit şi la recunoaşterea acelor instituţii accesorii executării pedepsei, cum ar fi liberarea condiţionată prin luarea în considerare a duratei pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate.

Instanţa are în vedere şi faptul că prin Decizia nr. 15 pronunţată în Dosarul penal nr. x/1/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a decis ca după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Înalta Curte apreciază că sistemul eliberării anticipate nu este incompatibil cu dreptul naţional, dar această perioadă ar putea fi luată în considerare, potrivit art. 100 alin. (3) C. pen. şi a disp. art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, cu ocazia analizei părţii din pedeapsa închisorii care poate fi executată pe baza muncii prestate în vederea acordării liberării condiţionate.

Astfel, se reţine că perioada de liberare anticipată de care a beneficiat condamnatul A. ca urmare a sentinţei penale pronunţată în statul italian recunoscută în România nu poate fi considerată o cauză de reducere sau de micşorare a pedepsei ori de înlăturare a consecinţelor condamnării, aceasta putând fi valorificată prin intermediul altor instituţii, precum cea referitoare la liberarea condiţionată.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 9 din 27 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate;

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 9 din 27 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 aprilie 2016.

Cu opinie separată:

În sensul admiterii căii de atac şi respingerii sesizării

Chestiunea de drept din prezenta cauză ce a generat opinia separată se referă la faptul că persoana condamnată beneficiază de liberare anticipată, beneficiu pe care îl va pierde prin transferarea sa şi continuarea executării într-un penitenciar din România.

Potrivit Deciziei nr. 15/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept s-a statuat în sensul că: după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

În legislaţia italiană, eliberarea anticipată este reglementată în Legea nr. 354 din 26 iulie 1975, care, în art. 54 alin. (1), prevede că persoana condamnată la pedeapsa închisorii care dovedeşte că a participat la activitatea de reintegrare poate beneficia, ca recunoaştere a acestei participări şi în scopul reintegrării sale eficiente în societate, de o reducere a pedepsei de 45 de zile pentru fiecare semestru de pedeapsă executată. Odată recunoscut acest beneficiu data liberării sau considerării pedepsei ca executate se devansează. în acest context, stabilită prin act jurisdicţional, liberarea anticipată va produce efecte în privinţa datei considerării pedepsei ca executate.

Legea nr. 254/2013 stabileşte partea din durata pedepsei închisorii care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiţionate. Ca urmare, transferat în România condamnatul va pierde acest beneficiu cert, însă va câştiga "vocaţia" de a se evalua buna sa conduită în penitenciarul din România.

Amintim că dispoziţiile art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, nu se referă la obligativitatea evaluării sau recunoaşterii actului jurisdicţional al autorităţii străine prin care s-a dispus liberarea anticipată însă stabilesc ca regulă sau principiu în materia recunoaşterii hotărârii străine şi transferului executării neagravarea situaţiei persoanei condamnate.

De asemenea, potrivit art. 1401 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată: Actele judiciare care emană de la o autoritate judiciară străină competentă pot fi recunoscute de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată, dacă aceasta se dovedeşte necesară soluţionării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei persoanei cercetate ori a persoanei condamnate sau la reintegrarea sa. Actului judiciar străin nu i se poate conferi, ca efect al recunoaşterii, o forţă probantă mai mare decât cea pe care o are în statul emitent.

Pierderea beneficiului liberării anticipate generează însă indubitabil agravarea situaţiei condamnatului.

Potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, in vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează:

a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă;

b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă;

c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 3 zile executate pentru două nopţi de muncă;

d) în cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar;

e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;

f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate.

Potrivit art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România. Amnistia sau graţierea poate fi aplicată atât de statul român, cât şi de statul emitent.

Art. 154 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, pedeapsa stabilită de instanţa română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent şi nu va agrava situaţia persoanei condamnate.

Ca urmare, în cadrul cooperării judiciare în materie penală, actul emis într-un stat membru al Uniunii Europene privitor la liberarea anticipată trebuie să facă obiectul recunoaşterii de către instanţele române cu consecinţa menţinerii datei considerării pedepsei ca executate.

În prezenta cauză recunoaşterea era posibilă, ulterior transferării condamnatului în România în vederea executării pedepsei, în faza contestaţiei la executare.